O amintire a domeniului imperial Blachernes este biserica Sfânta Maria din Blachernes, care, sub aspectul extrem de modest de astăzi a rămas încă un loc sacru al creştinilor ortodocşi, în amintirea icoanei sale miraculoase şi a fântânii sacre (ayazma) din preajmă. Din antica biserică s-a păstrat surprinzător numai o mică parte destinată rugăciunii imperiale. Astăzi venerabila şi venerata biserică este amintită de o foarte modestă înlocuitoare, lipsită de înfăţişarea şi spiritul bizantin.
Venerabila biserică a însoţit viaţa Constantinopolui timp de un mileniu creştin şi o jumătate de mileniu musulman, prin resturile ei şi prin rezidirea modestă. Ea s-a numit Sfânta Maria Mama lui Dumnezeu după care în popor a devenit Sfânta Maria din Blachernes. Locaşul poate părea astăzi insinifiant, asemănător multor capele creştine de cartier, vizibile în Istanbul, dar a rămas un înalt loc de pelerinaj.
Primul edificiu sfânt l-a iniţiat aici împărăteasa Pulheria, în anul 452 e.N. Avea dimensiuni mici, de capelă şi era destinat a pune în valoare ayazma, izvorul cel mai sacru venerat de creştini în acele vremuri.
Locaşul păstra două relicve extrem de preţioase, Sfânta Rochie şi Sfântul Voal ale Fecioarei Maria, relicve aduse din Palestina.
După o legendă, fraţii Galbianus şi Candios, doi pelerini din Constantinopol, s-au întors de la Ierusalim cu cele două relicve, sustrase de la o evreică credincioasă. Ei au depus acest tezaur creştin într-un cartier valah al capitalei, unde au construit o biserică dedicată sfinţilor Petru şi Marcu. Mai târziu împărăteasa Pulheria a construit locaşul său pe locul izvorului sacru, în apropiere de biserica Sfântului Petru şi Marcu. După alte surse mai credibile, Pulheria ar fi primit obiectele sacre de la cumnata sa Eudoxia stabilită în Siria pentru credinţă.
Pentru a adăposti Sfintele Relicve, Pilheria a ridicat trei mari sanctuare dedicate Sfintei Maria la Constantinopol: cel de la Blachernes pentru Voalul şi Rochia sfântă, capela Manganes, pentru icoana Hodigetria (Sfânta Fecioară cu Pruncul, numită Conducătoarea), icoană ce se spunea a fi fost pictată de Sfântul Luca, şi biserica Sfânta Maria Chalcoprateea din cartierul Chalce, pentru Sfânta Centură.
In anul 473 e.N, împăratul Leon I-ul a construit o biserică mare alături de cea a Pulheriei. Biserica a primit hramul Sfânta Maria Mama Domnului dar mai era numită şi Sfânta Izgonire.
Aceasta s-a bucurat de atenţia tuturor dinaştilor ce au urmat şi de adorarea întregii populaţii. In ea se păstra şi o icoană făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare (Blachernitissa), icoană cu care se mergea în pelerinaj pe ziduri în momentele de restrişte ale imperiului şi mai ales ale Constantinopolului.
Se spune că avarii au putut fi respinşi în anul 626, după invocarea protecţiei Sfintei Maria, printr-o procesiune a icoanei Blachernitissa făcătoare de minuni pe ziduri. In anul 717 a venit rândul arabilor să fie reduşi la neputinţă printr-o procesiune similară a icoanei, iar în 864 au fost puşi pe fugă şi ruşii veniţi din Marea Neagră. In fiecare zi de vineri icoana era purtată în procesiune spre un alt sanctuar al Sfintei Maria din Constantinopol, precum biserica Sfânta Maria Chalcoprateea, în alt capăt al oraşului. Relicvele sacre au fost furate în totalitate de cruciaţi, în 1204.
Biserica actuală are un plan basilical. In ea se pătrunde printr-un exonoartex din lemn, pe la apus, unde se găsea odată triclinium-ul bisericii Sfânta Izgonire. Fântâna se află în sudul edificiului într-o poziţie mai joasă faţă de sala principală. Robinetele permit tuturor credincioşilor să ia apă sacră. In ziua de 2 iulie şi în fiecare zi de vineri după Sfântul Paşte sunt organizate mari ceremonii împrejurul fântânii miraculoase. Izvorului sfânt i s-au atribuit totdeauna puteri miraculoase de vindecare, puteri la care face apel şi lumea creştină modernă Istanbulului, chiar şi musulmani.
Impăraţii Justinian I-ul, Vasile I-ul şi Leon al VI-lea şi-au adus prinosul la intervale mari de timp pentru renovarea, reconstrucţia şi înfrumuseţarea bisericii.
Se spune că împăratul Justinian şi-a găsit vindecarea unei boli la acest izvor Sfânt. Drept recunoştinţă el a reconstruit o biserică mai frumoasă şi mai mare după propria obişnuinţă. Apoi, distrus de mai multe cutremure, locaşul a fost restaurat de Vasile I-ul Macedoneanul şi mai târziu de fiul acestuia Leon cel Inţelept. După un incendiu din anul 1070 a avut parte de o nouă reconstrucţie.
Cu puţin înainte de căderea Constantinopolului în mâna turcilor, biserica şi-a părăsit poporul într-un incendiu întâmplător din anul 1434. Târziu i-a luat locul un edificiu sărac, construit după puterile unei populaţii oropsite religios.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu