miercuri, 16 februarie 2011

ROMA - ALTARUL ARA PACIS

La 4 iulie, anul 13 e.A, senatul a decis construirea unui altar dedicat pentru Pax Augusta, în onoarea întoarcerii victorioase a lui Augustus. Principele revenea din Spania şi din Gallia, după trei ani de absenţă din Roma. Pe timpul celor trei ani, el purtase acţiuni de pacificare şi reorganizase provinciile din sudul Galliei. Sacrificiul oferit de princeps în acea zi este reprezentat pe zidurile externe ale edificiului.

            Ceremonia de consacrare solemnă către zei, care a însemnat începutul funcţionării edificiului nu a avut loc decât mai târziu, la 30 ianuarie, anul 9 e.N. Data avea importanţa sa particulară, deoarece era ziua aniversară a Liviei, soţia lui Augustus. Acest aspect dinastic a fost net subliniat.

            Astăzi Ara Pacis nu se mai găseşte pe locul iniţial de construcţie. Inainte se afla într-o împrejmuire. Un edificiu modern l-a refugiat între Tibru şi Mausoleul lui Augustus.
            Altarul era strâns asociat monumental de Horologium augusti într-un complex astronomic şi demonstreză alături de acela interesul pentru propaganda politică din jurul anului 10 e.A.

            Monumentul era constituit dintr-un altar de sacrificii înconjurat de o incintă sub cer deschis, de 6 metri înălţime, având o intrare principală frontală şi o alta în partea din spate. Perimetral avea dimensiunile de 12 X 11 metri. Altarul, incinta interioară şi cea exterioară erau executate din marmură albă. Toate suprafeţele erau acoperite de basoreliefuri de factură clasică şi de o calitate remarcabilă a execuţiei, calitate care face din acest monument capodopera absolută a artei din epoca lui Augustus.
            Dacă se face abstracţie de somptuozitatea programului iconografic al basoreliefurilor, prima caracteristică a monumentului este relativa sa apropiere se simplism. Dacă se compară realizările de la doi poli ai domniei lui Augustus, Mausoleul în tinereţe şi Templul lui Marte Ultor la bătrâneţe, dimensiunile altarului Ara Pacis sunt foarte modeste. El pare o bijuterie alături de doi coloşi foarte eleganţi.
            Pereţii interiori de marmură reproduc motivele unui gard rustic cu ghirlande. El încearcă să figureze o incintă de sacrificii din primele timpuri ale Romei, a unei epoci în care religia era respectată şi principalele valori respectate erau  pietatea şi simplitatea. Acea epocă de aur dispărută era cea pe care dorea Augustus să o învie, ceea ce evocă pe pereţii exteriori.

            Pereţii exteriori cu portaluri erau decorate cu reliefuri ce relatau originea Romei: Lupercanele (sărbători în onoarea zeului turmelor de animale domestice Faunus Lupercus, sărbători ce aveau loc într-o grotă de la baza Palatinului), sacrificiul lui Eneas, personificarea Pământului şi a Romei.
            Pe partea de sus a laturilor lungi, fără deschideri, erau reprezentată o lungă procesiune condusă de Augustus şi însoţită de Agrippa şi Livia. Este o idealizare care aminteşte de procesiunile Panatheneene spre Parthenonul de pe Acropolis, la Atena. Sculpturile sunt de un asemenea realism încât fiecare figură din cortegiu ar fi putut fi recunoscută de contemporani. In fruntea cortegiului se află Augustus înconjurat de lictori şi urmat de Flamines majores, preoţii al căror cult special pentru zei intrase în delăsare şi pe care Augustus dorea să-l reactiveze cu seriozitate.

            In urma cortegiului urmau o serie de membri de familie ai lui Augustus, gineri, fiice şi nepoţi. Familia puţin numeroasă este înrolată într-o scenă exemplară, în care trebuia să se încarneze, conform politicii voluntariste a lui Augustus în materie de morală, un model de uniune şi fecunditate. Inutil de adăugat că realitatea nu se asemăna decât de foarte departe cu ce dorea împăratul. La această punere în scenă copiii au fost puşi înainte în mod simbolic.
            Pe partea de jos a celor patru laturi se derula o friză continuă cu spirale de acant (planta lui Apollo, a lui Augustus şi a ordinii) şi cu diverse animale. In această construcţie savantă iedera şi viţa de vie, plante ale lui Dionysos (şi ale lui Antonius, asociat la haosul războiului civil) au fost delimitate cu grijă.
            Manifest politic, moral şi religios, Ara Pacis este şi un manifest estetic, reîntoarcerea la ordine şi clasicism.
            Ara Pacis a dispărut sub palatul Peretti Fiano-Almagia şi nu a fost cunoscut decât prin fragmente găsite pe timpul Renaşterii şi adăpostite în diverse muzee. A trebuit să intervină energic Mussolini, care dorea să pozeze într-un nou Augustus, pentru ca, în 1937, echipa lui Giuseppe Moretti să efectueze săpături complete. Atunci s-a decis reconstruirea monumentului, dar alături de Mausoleul lui Augustus, pe malul Tibrului. Astfel orientarea sa a fost modificată cu 90 de grade. Pe timpul războiului preţiosul monument a fost apărat cu grijă cu saci de nisip. Restaurările succesive de după război au permis reconstituirea  aproape integrală a monumentului bijuterie. Astăzi altarul Ara Pacis este protejat într-un muzeu special modern.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu