ROMA V - TEMPLUL ZEIȚEI VESTA ȘI ATRIUMUL VESTALELOR (FORUM ROMANUM)

Cele două edificii importante ale antichității romane sunt plasate la sud de Via Sacra, în partea de răsărit a Forum-ului Romanum, urmând pe această direcție după templul Dioscurilor. In dreptul temlului Vesta, pe centrul Forum-ului se găsește Regia, reședință a celui ce deținea demnitatea de Pontifex Maximus și care dirija colegiul vestalelor. Pe latura opusă a Forum-ului, dincolo de Via Sacra și de Regia, se află templul lui Antoninus și al Faustinei, în dreptul templului Vesta și apoi, spre răsărit, templul lui Romulus, în dreptul Atrium-ului vestalelor. Cele două edificii erau alăturate bazei Palatinului și pe terenul ce urcă spre mica colină Velia. De aceea ele se aflau pe terenul cel bine protejat de inundațiile Tibrului.

In epoca în care nu era ușor pentru om să aprindă focul, satul instalat pe Palatin, unde trăia Romulus, trebuia să aibă un loc acoperit, circular ca și toate locuințele, unde se păstra focul public.

Instituirea acestui cult al focului la Roma urcă în timp până la Romulus, sau la Numa Pompilius (715-672 e.A). Un grup de patru preotese, apoi șase și șapte, au fost însărcinate să asigure cultul zeiței Vesta, ele fiind numite vestale. Zeița Vesta a fost considerată drept protectoarea familiei și a statului roman. Slujitoarele templului aveau sarcina de a păstra nestinsă flacăra sacra, simbol al vieții eterne a Romei. Vestalele trebuiau să fie virgine și să aparțină unor familii aristocratice. aveau datoria să servească timp de 30 de ani, timp în care erau obligate să rămână virgine. In caz de încălcarea consemnului riscau să fie pedepsite prin îngropare de vii.

Când s-a construit primul templu, probabil la sfârșitul sec.al 6-lea, s-a păstrat forma rotunjită a caselor primitive. Templul a ars și a fost reconstruit de numeroase ori, mereu în plan circular, până la Septimius Severus. De la fondarea Romei, templul zeiței Vesta a avut numai o structură tradițională din lemn și ornamentații de ceramică arsă, în aceeași tradiție cu cea a templelor cu plan rectangular. In aceste condiții nu este de mirare că templul a căzut victimă unor incendii obișnuite în istoria orașului. Ultima lui reconstrucție a fost realizată într-o formă majestoasă și numai din marmură, pe timpul lui Septimius Severus. Nu mai subzistă decât centrul platformei de bază și câteva elemente din marmură, care au fost refolosite la reconstrucția, din 1930, de sub guvernarea lui Benito Mussolini.

Ăn prima jumătate a sec. 1 e.A., centrul Romei republicane, Forum Romanum, a început să capete o configurație care se poate recunoaște în ruinele de azi. In timpul dictaturii lui Sulla (82-79 e.A.) s-au reconstruit o seamă de componente ale ansamblului preexistent, printre care templul Vestei și Casa Vestalelor. Aceasta nu a fost decât una din reconstrucțiile venerabilelor edificii.
Pe timpul incendiului din anul 64 e.N, partea de răsărit a Forum-ului a fost distrusă, inclusiv Regia, templul Vesta și Atrium-ul vestalelor. Nero le-a restaurat din vechile materiale. Un alt mare incendiu, din anul 191 e.N a atins și el cele două edificii. Restaurarea s-a terminat în 193 e.N, sub diriguirea împăratului Septimius Severus.

După dizolvarea colegiului vestalelor și instaurarea creștinismului obligatoriu, casa vestalelor a revenit funcționarilor curții imperiale și apoi curții pontificale. Prin săpături s-a găsit un tezaur de 397 monede romane din sec.al 5-lea și un altul de 830 monede anglo-saxone din sec.9-10 e.N.

Perioada de abandonare dintre secolele al 9-lea și al 12-lea, este aceea care a dus la ruinarea edificiilor vestalelor și la îngroparea lor.

Era un sanctuar închis, înconjurat de un portic cu 20 de coloane canelate, cu capiteluri în stil corintic. Friza era sculptată cu baso-reliefuri ce figurau instrumente de sacrificiu. Cella adăpostea un altar pe care focul ardea în permanență. Intr-un ungher erau păstrate cu mare grijă câteva obiecte despre care se spunea că aduseseră norocul Romei. Printre acestea se găsea faimosul Palladion (obiect care apără), statuia de lemn sau din os care reprezenta pe zeița Vesta, care avea puterea să păstreze integritatea orașului care o poseda. Ea căzuse din cer în Troia, probabil aruncată chiar de Zeus. Roma credea că o avea datorită lui Eneas (Aeneas), care o salvase de la Troia și o adusese în Italia.

Spre răsărit, foarte aproape de templu se găsea mănăstirea în care trăiau vestalele, Atrium Vestae. Incăperile acestei vaste locuințe, cu două etaje, erau dispuse în jurul unei curți rectangulare cu lungimea de 69 de metri, împodobită cu trei bazine dreptunghiulare de apă, cu dimensiuni diferite, de grădini și înconjurată de un portic. Bazinul central a fost acoperit ulterior de un edificiu octogonal cu utilizare necunoscută. Unele dintre încăperi erau pavate cu marmură de diverse culori. Existau scări de urcare la etaj și deschidere spre Via Nova.

Vestalele își petreceau toată viața în această locuință. Provenite din familii patriciene, ele intrau în colectiv la zece ani și erau obligate să rămână timp de treizeci de ani. Zece ani erau consacrați instruirii lor, alți zece ani practicii și ultimii zece învățământului. Regulile erau extrem de dure. Vestalele erau îngropate de vii în cazul că încălcau jurământul de castitate și foarte sever pedepsite în cazul că lăsau să se stingă focul sacru, fapt care anunța mari nenorociri pentru Roma.

Incepând cu sec.al 3-lea e.N, a apărut obiceiul de a se ridica statui ale vestalelor celor mai renumite, statui ce erau dispuse în curtea Atrium-ului. Era o atitudine de bunăvoință față de ele. Unele dintre statui purtau inscripții pe soclu.