duminică, 29 mai 2011

REPUBLICA DEMOCRATICĂ MOLDOVENEASCĂ 1917-1918

Republica Democratică Moldovenească este un fost stat care a fost înfiinţat în 2 decembrie 1917 pe teritoriul fostei gubernii Basaraba, prin proclamaţia Sfatului Ţării, organ reprezentativ al populaţiei din regiune. Proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti s-a făcut în condiţiile Revoluţiei ruse din 1917.
Iniţial Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar în 24 ianuarie 1918 şi-a proclamat independenţa.

În condiţiile anarhiei existentă datorită revoluţiei ruse, conducătorii Republicii Democratice Moldoveneşti (Ion Inculeţ, Nicolae Bosie-Codreanu, Ion Pelivan, Nicolae Sacară) au cerut sprijin pentru restabilirea ordinii de la generalul rus Scerbacev, comandantul armatei ruse de pe frontul românesc. Cum acesta nu avea ostaşi disponibili, armata rusă fiind şi ea în stare de anarhie la acea vreme, a înaintat cererea respectivă aliaţilor români. Ca urmare a acestei cereri, în ianuarie 1918 armata română a intrat în
Basarabia. Sovietul bolşevic din Chişinău, aflînd despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Ţării şi a anunţat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii (Cristi, Pelivan şi Codreanu). Pînă la urmă însă bolşevicii au fost nevoiţi să părăsească Basarabia. În 13 ianuarie 1918 armata română a intrat în Chişinău.

Pe 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării a votat în unanimitate pentru proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti. Consiuliul Director a fost dizolvat şi a fost înlocuit de Consiliul de Miniştri. Primul ministru al noii republicii a fost numit Daniel Ciugureanu, iar
Ion Inculeţ a fost reconfirmat ca preşedinte.

În 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldoveneşti cu România. Votul de unire cu România a fost dat cu 86 voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 abţineri. Tratatul de la Paris (1920) a confirmat unirea
Basarabiei cu România.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu