luni, 6 iunie 2011

CONVENŢIA POLITICĂ DINTRE ROMANIA ŞI ANTANTA LA 4/17 august 1916

Alianţele trebuie concepute pentru un scop politic clar determinat, care să se realizeze în timp optim, astfel încât să existe asigurarea că situaţia va rămâne neschimbată şi că factorii şi interesele ce au dus la încheierea alianţei să determine executarea loială a acesteia.   În această idee s-a înscris aderarea României la Tripla Înţelegere (Antanta), prin semnarea la 4/17 august 1916 a Tratatului de alianţă şi a Convenţiei militare cu Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia, prin care guvernul de la Bucureşti se angaja să intre în război împotriva Austro-Ungariei cel mai târziu la 15/28 august 1916.
  Decizia şefului executivului de la Bucureşti, I.I.C. Brătianu, de a angaja ţara în război într-un moment dificil pentru armatele Antantei, a fost un risc asumat care a avut la bază promisiunile statelor Antantei de a sprijini România pe toate căile în timp scurt. Aşa cum arăta primul ministru de atunci al României: **Noi nu am intrat în război ca nişte solicitatori nepoftiţi. Noi am intrat în război ca nişte aliaţi doriţi şi ceruţi ** 
 In anul 1916, la intrarea României în război alături de Antanta, ajutorul oferit de celelalte state ale alianţei a fost insuficient atât din partea României, privit din prisma rezultatelor campaniei, cât şi din partea semnatarilor tratatului din 4/17 august 1916, care nu au putut să-şi îndeplinească angajamentele asumate. In legătură cu acest aspect, Constantin Kiriţescu aprecia că **Intervenţia română nu a fost suficient studiată de aliaţi, astfel ca ea să se facă în condiţii care să producă maximum de efect. Aliaţii, deşi instruiţi îndeajuns de experienţa a doi ani de război, au trecut cu uşurinţă peste grava situaţie strategică a României** 
Indelungatele şi controversatele tratative dintre guvernul roman şi guvernele Antantei şi dintre înaltele lor comandamente militare, au fost finalizate la 4/17 august 1916 la Bucureşti, prin semnarea celor două convenţii: politică şi militară.   Cele cinci exemplare din fiecare document au fost semnate pe rând de miniștrii Franței, Marii Britanii și Italiei și de către toți atașații militari din Quadrupla Înțelegere.   Convenția politică secretă semnată la București de I.I.C. Brătianu, Saint- Aulaire, sir George Barclay, Carlo Fasciotti, Poklevski Coziel, conținea șapte puncte. In conformitate cu articolul I al convenției, Franța, Marea Britanie, Rusia și Italia se angajau să garanteze integritatea teritorială a României, în toată întinderea frontierei sale avută la data semnării convenției și îi recunoșteau dreptul de a-și reîntregi teritoriul cu străvechile sale provincii subjugate de Imperiul Austro-Ungar (articolul 3). La rândul său, România se angaja să sisteze relațiile economice și comerciale cu inamicii aliaților ei (articolul 2). Prin convenția politică se fixa și traseul viitoarei frontiere de la Nord și Vest.   Prin articolul IV al convenției se stabilea și traseul viitoarei frontiere, marcată de Tisa (în Transilvania), Prutul (în Bucovina) și Dunărea (în Banat). Conform prevederilor acelorași articole, România se angaja să nu ridice fortificaţii în faţa Belgradului într-o zonă ce se va determina ulterior, şi să nu ţie în acestă zonă decât forţe necesare serviciului de poliţie. Populația sârbă care își exprima dorința să părăsească Banatul urma să fie despăgubită după doi ani de la încheierea păcii.   Articolul V consemna acordul părților semnatare ale convenției ca să nu încheie pace separată sau pacea generală decât împreună și în același timp, iar teritoriile naționale să fie recunoscute României la Conferința de Pace. Articolul VI înscria principiul egalității în drepturi al țărilor aliate, atât pe timpul preliminariilor, cât și al viitoarei conferințe de pace, secretul convenției trebuind să fie păstrat până la încheierea păcii generale ( articolul 7).   Parafarea tratatului de alianță între România și Puterile Antantei la 4/17 august 1916 a marcat însuși ajunul războiului României. Tratatul, semnat la 4/17 august 1916, a precedat cu zece zile intrarea României în Primul Război Mondial. Deşi, potrivit Convenţiei din 4/17 august 1916, România trebuia să se bucure la Conferinţa păcii de drepturi egale cu celelalte ţări semnatare, ea a fost inclusă în rândul statelor cu interese limitate, putând participa la dezbateri numai atunci când era invitată, dreptul de decizie aparţinând Consiliului celor patru (Marea Britanie, Franţa, Italia şi SUA). In Comisia teritorială, inclusiv în comitetul pentru studierea chestiunilor teritoriale privind România, delegaţii români nu au fost admişi. 
Copnţinutul Convenţiei politice: 

Articolul I

Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia garantează integritatea teritorială a Regatului României pe toată întinderea frontierelor sale actuale.

Articolul II

România se angajează să declare război şi să atace Austro-Ungaria în condiţiile prevăzute de Convenţia militară.

România se angajează totodată să înceteze, din momentul declarării războiului, toate relaţiile economice şi schimburile comerciale cu toţi inamicii Aliaţilor.

Articolul III

Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia recunosc României dreptul de a anexa teritoriile Monarhiei austro-ungare stipulate şi delimitate la Articolul IV.

Articolul IV

Limitele teritoriilor menţionate la articolul precedent sunt fixate precum urmează: Linia de demarcaţiune va începe pe Prut, la un punct al hotarului de acum între România şi Rusia, aproape de Novoseliţa şi va urca acest fluviu până la hotarul Galiţiei la confluenţa Pritului cu Ceremuşul. Apoi ea va urma frontiera Galiţiei şi Bucovinei şi aceea a Galiţiei, şi a Ungariei până la punctul Stog (cota 1655). De acolo ea va urma linia de separaţie a apelor între Tisa şi Vişa, pentru a atinge Tisa la satul Trebuşa deasupra locului care se uneşte cu Vişa. Din punctul acesta ea va coborî pe talvegul Tisei până la 4 km în josul confluenţei sale cu Someşul, lăsând satul Văsăros-Nameny României. Ea va urma apoi direcţiunea sud-sud-vest până la un punct de 6 km. La răsărit de oraşul Debrecen. Din acest punct ea va atinge Crişul la 3 km, din jos de unirea celor doi afluenţi ai săi, Crişul Alb şi Crişul Repede. Ea va trece apoi pe Tisa la înălţimea satului Alde, la nord de Szeged trecând la Apus de satele Oroshâza şi Bekessâmson, la 3 km, de care va face o mică curbă. De la Algye linia va coborî talvegul Tisei până la confluenţa sa cu Dunărea şi apoi va urma talvegul Dunării până la graniţa actuală a României.

România se îndatorează să nu ridice fortificaţii în faţa Belgradului într-o zonă ce se va determina ulterior, şi să nu ţie în acestă zonă decât forţe necesare serviciului de poliţie. Guvernul Regal Român se îndatorează a indemniza pe sârbii din regiunea Banatului, care părăsind proprietăţile lor ar voi să emigreze, în timp de doi ani de la încheierea păcii.

Articolul V

Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia pe de o parte, şi România pe de altă parte, se angajează să nu încheie pace separată sau pace generală decât împreună şi în acelaşi timp.

Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia se angajează, de asemenea ca la tratativele de pace, teritoriile Monarhiei austro-ungare, stipulate la Articolul IV, să fie anexate Coroanei României.

Articolul VI

România se va bucura de aceleaşi drepturi ca şi Aliaţii ei, de tot ce are legătură cu preliminariile, cu negocierile păcii precum şi cu dezbaterea problemelor ce vor fi supuse hotărârilor Conferinţei de Pace.

Articolul VII

Puterile Contractante se angajează să păstreze secretă prezenta convenţie până la încheierea păcii generale.

Încheiat la Bucureşti, la 4/17 august 1916, în 5 exemplare Ministrul Franţei; semnat � Saint-Aulaire

Ministrul Marii Britanii; semnat � Barclay

Ministrul Italiei; semnat � Fasciotti

Ministrul Rusiei; semnat � Poklevsky

Preşedintele Consiliului de Miniştri al României: semnat � Brătianu Bucureşti 4/17 august 1916 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu