ROMA - MITURI FALSE DIN VIAŢA ROMEI XXXX

Degetul orientat in sus 

Acest gest, facut intotdeauna de imparatul roman si hotarator cu privire la viata invinsului din arena, este o imagine tip regasita in aproape toate filmele despre romani. Contrar parerii comune, imparatul nu semnaliza prin degetul mare orientat in sus sau in jos viata sau moartea gladiatorului invins. Imparatul si numai el era singurul care hotara soarta invinsului prin semnul palmei, nu al degetului. Daca cezarul arata palma deschisa, acesta era ordinul pentru crutarea vietii, daca era aratat pumnul inclestat, invinsul era ucis. Nici un gladiator invins nu era ucis fara aprobarea imparatului, in caz contrar celalalt gladiator era acuzat de crima și avea de infruntat un lung proces, sau chiar execuția.

Atia si viata  ei

Preponderent în filme si seriale care au ca subiect Roma antica, mama lui Octavian Augustus si nepoata dupa sora a lui Iulius Cezar, nobila Atia, este reprezentata drept o femeie de moravuri foarte usoare…egoista, complotista si maestra a intrigilor politice. Mai mult chiar, si in productii cinema foarte recente, Atia este reprezentata drept insasi amanta lui Marc-Antoniu. In realitate Atia a fost o femeie de inalta tinuta morala (depinde ce inseamna asta in Roma antica…). Tacit ne spune despre ea ca: “ In prezenta ei, nici un cuvant ofensator nu era spus si nici o gresala nu era infaptuita. Femeie foarte religioasa si delicata, Atia nu doar ca-isi indeplinea toate atributiunile fara cusur, dar firea ei placuta o indemna sa guste in egala masura relaxarea si jocurile”.

Adevărul despre Vomitoria… 

Unul dintre cele mai persistente mituri despre romani este acela referitor la ospetele lor. Ospete urmate evident de orgii, dar ospetele erau cu adevarat pantagruelice iar romanii mancau pana cand isi umpleau stomacul pana la refuz si erau nevoiti sa vomite…pentru a-si putea continua din nou festinul pana la epuizarea fizica. Conform mitului romanii aveau o camera destinata exclusiv acestui gest, denumita sugestiv – Vomitoria. Acesta este un mit clar- vomitoriile erau de fapt pasajele care permiteau spectatorilor sa patrunda dinspre intrare spre locurile rezervate in amfiteatre. Conform studiilor istorice, romanii care se indopau la limita evacuau continutul direct de la ferestrele personale…

Romanii vorbeau latina vulgară 

Este adevarat ca romanii vorbeau limba latina , dar latina de vorbita pe strazile Romei era clar diferita de latina clasica, in care stiinta si-a gasit sursa de inspiratie pentru multe denumiri. Limba latina clasica este limba care se studiaza in prezent in universitati aceeasi cu limba in care erau scrise majoritatea manuscriselor si textelor din Evul Mediu Occidental. Latina Vulgata sau latina vulgara era limba vorbita de cetatenii romani si in acelasi timp limba din care au evoluat mai apoi limbile romanice precum italiana, sarda, romana, franceza, spaniola.

Plebea nu era numai saracă 

Astazi ne-am obisnuit sa credem ca plebeii erau amaratii, cersetorii si muritorii de foame de pe strazile Romei. In realitate populatia Romei era impartita doar in doua categorii – patricienii adica acea clasa de privilegiati, nobili si conducatori militari si restul. Iar restul erau denumiti plebei. Acestia erau de fapt negustori, agricultori, soldati de ranguri mici si medii, navigatori, prostituate, mercenari, practic orice gen de cetatean care nu era de rang nobil. Printre acestia existau unii plebei foarte bogati, unii dintre ei mai bogati chiar decat multi patricieni. Cu toate acestea bogatia nu le schimba clasa, un nascut plebeu murea plebeu.

Romanii purtau toga numai la ocazii

Cand ne gandim la cetatenii Romei antice, ni-i imaginam de obicei imbracati in togi. De fapt toga era o piesa de imbracaminte formala purtata rareori. Sa spunem despre romani ca purtau tot timpul togi, ar echivala cu ipoteza ca englezii ar fi purtat toti in trecut faimoasele palarii cilindru. Ceea ce evident ca nu a fost adevarat in ambele cazuri.Juvenal spune ca: “Sunt multe parti ale peninsulei italice unde sincer sa fiu, un barbat poarta toga doar in momentul in care este ingropat. Romanul obisnuit poarta zinic doat tunica sa”.

Sărarea Cartaginei 

Exista un mit popular foarte raspandit care sustine ca in momentul in care romanii au invadat Cartagina, au presarat sare peste intinsele ogoare ale acestui imperiu nord-african pentru a impiedica astfel sa creasca orice cereala cultivata si in consecinta armatele cartagineze sa sufere de foame. Acest mit nu are nici un fel de sustinere istorica. In realitate, cand romanii au cucerit Cartagina, au trecut din casa in casa capturand sclavi si ucigandu-i pe ceilalati cartaginezi prea batrani pentru a fi luati in robie. Orasul a fost ars si zidurile distruse astfel incat foarte multe informatii istorice despre civilizatia cartagineza au fost definitiv pierdute.

Si tu, Brutus? 

Ultimele cuvinte ale lui Cezar au fost de fapt “Ei bine, si tu ?”dupa cum ne transmite Suetonius. Aceasta intrebare i-a fost puse de Cezar nepotului sau Brutus dupa ce aceste l-a injunghiat. Probabil din acesta cauza William Shakespeare a interpretat intrebarea cu subiect “Si tu Brutus?” pentru a evidentia intentia lui Cezar de a i se adresa personal nepotului sau. Ei bine, varianta din opera lui Shakespeare a avut castig de cauza si a ramas impregnata de secole in memoria tuturor, cu toate ca intrebarea, initial, suna altfel. Conform expertilor in subintelesurile latinei, intrebarea” Ei bine, si tu?” adresata lui Brutus ar fi fost de fapt un avertisment, avand sensul declaratiei “Tu vei urma, Brutus”. Cezar era bilingv, fiind un vorbitor in egala masura de latina si greaca veche.

Preponderent gladiatorii erau barbaţi. 

Adevarul este ca au existat si femei gladiator, si nu putine. Doamnele razboinice ale amfiteatrelor romane erau denumite Gladiatrices sau Gladiatrix la singular, in limba latina. Cu toate ca prima mentionare exacta a acestora exista din timpul imparatului Nero (37-68 e.n.), au existat unele documente care sugereaza aparitia lor cu ani buni inainte de domnia acestuia. O condamnare virulenta a femeilor gladiator din timpul imparatilor Flavius si Traian poate fi gasita in Satira a IV-a de Juvenal. Acesta le acuza pe femeile luptatoare cum ca nu ar fi fost decat niste membre ale familiilor nobile si bogate care se aventurau in arena in cautarea  atentiei si a senzatiilor limita, stiind de fapt ca nici un gladiator n-ar indrazni sa le raneasca datorita originii lor nobile si privilegiate. Imparatul Severus a interzis prezenta femeilor gladiator in arene, undeva in jurul anului 200 e.n. cu toate ca exista unele dovezi conform carora femeile gladiator ar fi continuat sa lupte in clandestinitate.

Nero nu a dat foc Romei 

In prezent multi istorici au convenit asupra faptului ca imparatul Nero nu era nici macar in Roma cand au izbucnit primele incendii. Focul a izbucnit in pravaliile celor care vindeau lichide inflamabile in timp ce Nero se afla, de fapt, in Antium. Odata ce a auzit de incendiu, imparatul Nero s-a reintors in graba in Orasul celor Sapte Coline pentru a organiza detasamentele care sa lupte impotriva propagarii focului. Istoricul roman Tacit ne spune ca populatia turbata de furie cauta un tap ispasitor si primul invinuit a fost chiar imparatul Nero, acuzat de un numar din ce in ce mai mare de voci datorita reputatiei care il preceda inca din timpul vietii. Pentru a scapa de acuzatiile care veneau din toate partile, Nero a dat vina pe ceea ce la acea ora era denumita Secta Crestinilor. Nero a ordonat aruncarea unui numar cat mai mare de crestini in arena, prada leilor. Cat despre adevaratul autor al incendierii Romei, acesta a ramas nedescoperit pana in prezent.