joi, 1 noiembrie 2012

GENERAL CONSTANTIN COANDĂ - PRIMUL RĂZBOI MONDIAL BBB X



             Constantin Coandă s-a născut la 4 martie 1857, la Craiova. A urmat Gimnaziul de băieți din Craiova, după care dorind să urmeze cariera militară a urmat cursuri de specialitate în Şcolile militare de la Bucureşti şi Iaşi (1875-1878). Datorită aptitudinilor militare, s-a făcut remarcat în timpul Războiului de Independenţă. În 1880 a fost trimis să urmeze cursuri universitare la Şcoala Politehnică din Paris, unde a obţinut licenţa în matematică şi la Şcoala de artilerie din Fontainbleau. În 1888, maiorul Coandă a fost trimis ca ataşat militar la Viena (1887-1889), apoi la Bruxelles (1889-1890), iar între 1890-1901 a devenit aghiotant regal pe lângă principele moştenitor Ferdinand I. A scris două lucrări: Curs de Artilerie (1884-1885) şi Projectile şi Focoase (1884).
Grade militare:
 - sublocotenent (1877), locotenent (1880), căpitan (1883), maior (1888), locotenent-colonel (1892), colonel (1896), general de brigadă, general de divizie (1911), general de corp de armată (1917).
Funcţii militare:
- comandant de pluton în Regimentul 1 artilerie (1877-1883), funcţii în învăţământul militar la Şcoala de ofiţeri de artilerie, geniu şi marină Bucureşti şi la Şcoala Superioară de Război, funcţii de comandă şi de stat major, comandant al Regimentului 2 artilerie, comandant al Corpului 5 armată, secretar general al Ministerului de război, comandant al Cetăţii Bucureşti, ataşat militar la Berlin, Viena şi Paris, director al Direcţiei artilerie din Ministerul de Război, şef secţie în Marele Stat Major, inspector general al artileriei
Alte funcţii:
- profesor la Şcoala de poduri şi şosele Bucureşti (Politehnoca)(1883-1887), profesor la Şcoala de Artilerie şi Geniu Bucurelti (1883-1887), delegat la Conferinţa Internaţionlă de la Haga, ataşat militar la Legaţiile României din Viena (1887-1889) şi Bruxelles (1889-1890), aghiotant regal pe lângă principele Ferdinand (1890-1901), ataşat militar şi diplomatic pe lângă Cartierul ţarului Nicolae al II-lea (1916-1918), prim-ministru între 24 octombrie și 29 noiembrie 1818, ministrul industriei (20 martie-14 iulie 1926), ministru secretar de stat (10 august 1926-4 iunie 1927)
În timpul Războiului pentru Independenţă a participat cu tunurile pe care le comanda la duelurile de artilerie de pe malul Dunării şi la luptele de la Rahova, Plevna şi Griviţa.
La Conferinţa de Pace de la Bucureşti din 1913, privind încheierea armistiţiului în Al Doilea Război Balcanic, Coandă a fost membru al delegaţiei române.
              In vara anului 1916, este trimis ministru plenipotenţiar pe lângă Marele Cartier General rus. Din martie 1917, comandant al corpului de voluntari români recrutaţi din rândul prizonierilor de etnie română proveniţi din armata austro-ungară, prizonieri care doreau să reia lupta pentru Unire.
După revoluţia bolşevică, generalul român este arestat şi condamnat la moarte (martie 1918), dar este salvat în ultimul moment de armata germană care a intrar în Kiev. În 1917, Coandă este avansat la gradul de general de armată, apoi face parte şi din delegaţia română prezentă la Conferinţa de Pace de la Paris (1919), participând la semnarea Tratatului de la Neuilly cu Bulgaria, pe 27 noiembrie 1919.
              Generalul Constantin Coandă a fost preferat de Ion I. C. Brătianu ca prim-ministru al unui guvern care să facă tranziţia între război şi pace. Pe 24 octombrie 1918, regele Ferdinand I l-a desemnat pe generalul Coandă în fruntea Consiliului de miniştri și ministru al Afaceilor Străine, apoi ordonă mobilizarea generală la 6 noiembrie 1918 şi reintrarea României în război de partea Antantei. Trebuie menţionat faptul că ţara noastră ieşise din război în aprilie 1918, guvernul Marghiloman semnând un tratat de pace foarte împovărător cu Puterile Centrale, la 7 mai 1918, tratat ce nu a  fost semnat niciodată de regele Ferdinand I.
In ziua de 10 noiembrie 1918, regele a ordonat oficial mobilizarea armatei. Decretul era contrasemnat de noul ministru de război, generalul Eremia Grigorescu, eroul de la Oituz şi Mărăşeşti. Regele a adresat şi o proclamaţie prin care anunţa reintrarea României în luptă alături de Aliaţi, iar ostaşilor le-a adresat un apel emoţionant.
          In aceeaşi zi, de 10 noiembrie 1918, la ora 4 dimineaţa, ataşatul militar al guvernului român la Bucureşti, generalul Eremia, l-a deşteptat pe feldmareşalul von Mackensen pentru a-i remite o notă a guvernului Coandă. In principal nota cerea ca trupele germane săpărăsească România în termen de 24 de ore. După scurgerea acestui răgaz trupele trebuiau să depună armele şi să se abţină de la orice distrugeri sau violenţe. Se mai spunea în notă: „Aşteptăm răspuns până mâine la ora 9, fiind nevoiţi, ca în caz contrar, să întrebuinţăm forţă pentru a ajunge la acest rezultat“.
               Aşadar, una din primele măsuri adoptate de noul cabinet Coandă a fost considerarea acestui Tratat de Pace ca fiind un act nul şi neavenit. A trecut la dizolvarea Parlamentului şi la anularea actelor de guvernământ ale cabinetului precedent, condus de Al. Marghiloman. Decizia a fost motivată prin faptul că alegerile (guvernului Marghiloman) au avut loc în condiţiile în care două treimi din teritoriul ţării se aflau sub ocupaţie germană, iar alegătorii au fost supuşi arbitrariului ocupanţilor. De asemenea, guvernul Coandă s-a ocupat de organizarea revenirii autorităţilor centrale ale statului de la Iaşi la Bucureşti.


General Constantin Coandă

              După capitularea Puterilor Centrale şi făurirea României Mari, guvernul de uniune naţională, condus de Constantin Coandă, şi-a depus mandatul în favoarea liberalului Brătianu. A făcut tranziţia de la un guvern de război (condus de Al. Marghiloman) la unul de pace (condus de Ion I.C. Brătianu). Din guvernul Coandă, printre alţii, au făcut parte Anghel Saligny, ca ministru al lucrărilor publice, General Eremia Grigorescu (eroul de la Oituz 1916 şi Mărăşeşti 1917) ca ministru de război, General Artur Văitoianu, ca ministru de interne, Ion C. Inculeţ, fost preşedinte al Sfatului Ţării din Republica Democratică Moldovenească, înainte de unirea Basarabiei cu Regatul Român, ministru fără portofoliu și Petru Poni, ministrul Cultelor și instrucțiunii publice. .
Ulterior, Coandă se apropie de generalul Alexandru Averescu şi va activa politic în Partidul Poporului. Va îndeplini funcția de Senator ales pe listele Partidului Poporului și va fi preşedinte al Senatului în mai multe rânduri: 22 iunie 1920-22 ianuarie 1922; 8 iulie-10 august 1926; 16 noiembrie 1926-5 iunie 1927 şi va fi numit ministrul al Industriei şi Comerţului în al treilea guvern prezidat de Averescu. In primul mandat la conducerea Senatului, generalul va fi rănit într-un atentat comis de revoluţionarul comunist Max Goldstein, pe 8 decembrie 1920.
             Pe 8 decembrie 1920, avea sa se consemneze primul atentat cu bomba din istoria României, eveniment consumat în timpul sedintei Senatului din acea zi. Atentatul, soldat cu morti si raniti a provocat panica în rândurile opiniei publice si politicienilor.Atentatul a avut loc la ora 14.40, când o bomba amplasata în spatele scaunului prezidential, ocupat de generalul Constantin Coanda, a explodat
General Constantin Coandă - Uniformă de gală

                Deflagratia a provocat moartea Episcopului Greco-Catolic Radu si rănirea gravă a ministrului justiției Dimitrie Greceanu, schijele provocându-i o rană severă la torace. Au mai fost raniți: senatorul Spiru Gheorghiu, căruia i-a fost zdrobit piciorul drept, Episcopul Nifon, Episcopul Ciorogariu și președintele Senatului, Generalul Constantin Coandă, cel care a fost tatăl marelui inventator Henri Coandă. Panica si nedumerirea au fost foarte mari, inițial crezându-se ca s-a spart un calorifer. Victimele ar fi putut fi mai numeroase, dar din fericire, prezența senatorilor în sală era destul de scazută la acea ora. Imediat după atentat, toate ieșirile din Senat au fost blocate, pentru a se face percheziție persoanelor din tribunele publice, crezându-se inițial ca bomba a fost aruncată de aici, fără se descoperi însă atentatorul. Presa a acordat spații largi acestei nefericite premiere. Ulterior gruparea condusă de Max Goldstein a fost acuzată de teribilul atentat.
           Comuniştii evrei Max Goldstein, Saul Osias şi Leon Lichtblau au executat astfel, cel dintâi atentat politic de tip terorist soldat cu moartea mai multor demnitari de rang înalt din România.”ținta atentatului era de fapt Octavian Goga, despre care se spunea ca era antisemit. Max Goldstein (evreu) vroia să-i pună bomba lui Goga însă acesta a fost salvat de faptul ca un țăran insista să-i vorbească și așa a urmat să i-a cuvântul episcopul greco-catolic. Atentatul a fost comandat de la Moscova de către Comintern, fiind direct implicați în organizarea acestuia și soții Pauker.
          Max Goldstein (1898–1924) – poreclit Coca era un etnic evreu originar din Bârlad. De profesie ziarist, a fost un socialist și anarhist convins. Condamnat pentru convingerile sale comuniste la o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani, acesta a evadat și s-a refugiat la Odesa, parte a Imperiului Țarist la acea vreme, unde l-a cunoscut pe Lenin i-a devenit un apropiat al acestuia.


Atentatorul comunist şi evreu Max Goldstein
Nu a fost primul act de acest gen pe care l-a încercat, dar cu siguranta cel mai sângeros… Era denumit “omul cu carlig” pentru ca in loc de mana dreapta (pierduta in incercarea de a fabrica o bomba) si-a montat un carlig. În noiembrie 1920 încercase asasinarea Ministrului Afacerilor Interne, Constantin Argentoianu, ce era la acea vreme cel mai vocal anti-comunist. Imediat după atentatul din 8 decembrie 1920, Goldstein fuge la Sofia, în Bulgaria, pentru a scăpa de autoritățile române care îl vânau. In octombrie 1921, este arestat în momentul în care încerca să reintre în țară, pe la Russe. După arestarea de către Argentoianu, la procesul în care a fost judecat pentru crimele sale, Max Goldstein se amuza cu privire la dintii episcopului Radu Dimitriu, (in urma exploziei episcopul a fost rupt in bucati la propriu) care zburaseră în toate părțile. Max Goldstein a fost condamnat la închisoare pe viață și a murit în 1924 de pneumonie, în Închisoarea Doftana. Nu și-a regretat niciodată faptele.
Henri Coandă
Acest atentat a reprezentat și o premieră tehnică, fiind pentru prima dată în istoria modernă a atentatelor când se folosise un ceas pentru fabricarea bombei
Acest caz a șocat opinia publică, cu atât mai mult cu cât tentativele anterioare ale grupării Goldstein vizaseră familia regală…
Generalul Constantin Coandă a murit pe 30 septembrie 1932, la vârsta de 75 de ani. Casa sa memorială se găseşte în Bucureşti pe bulevardul Lascăr Catergiu nr. 29.
Printre cei 7 copii ai săi (5 băieți și 2 fete) s-a numărat și celebrul Henri Coandă.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu