vineri, 9 noiembrie 2012

ROMA - FORUM HOLITORIUM




            




        Forum Holitorium era delimitat de pantele Capitaliului, teatrul lui Marcellus și Tibru.
Forum Holitorium era una din piețele comerciale ce înconjurau Forum Romanum. Fiecare forum era destinat unui anume sortiment de produse: bovinele și ovinele se vindeau în Forum Boarium, legumele și ierburile în Forum Holitorium, porcinele în forum Suarium, pâinea și cerealele în Forum Pistorium, peștele în Piscarium.

Pe actualul amplasament al bisericii San Nicola in Carcere se găseau, în antichitate, trei temple ale perioadei republicane : templul lui Janus, cel al Speranței (Spes) și cel al Junonei Salvatoare (Sospita). Este dificil de a fi identificate cu precizie și certitudine  amplasamentul lor. Totuși, se pare că cel mai apropiat de teatrul lui Marcellus a fost cel al lui Janus, edificat de Caius Duilius. Templul central a fost identificat ca fiind al Junonei Sospita, construit între 197 și 194 e.A, de către Caius Cornelius Cethegus. Cel de al treilea trebuie să fi fost templul Speranței (Spes).

        A existat, fără îndoială, și  un al patrulea templu în Forum Holitorium, templul Pietas, distrus odată cu construirea teatrului lui Marcellus. Nu a rămas nici un vestigiu din acel templu Pietas. Se propune identificarea locului acelui templu cu unul dintre cele două careuri care au apărut pe suprafața scenei teatrului, cel de al doilea fiind conscrat unui templu al Dianei.
El a fost situat în afară de Porta Carmentalis din Câmpul lui Marte. In preajma lui s-a aflat și Circus Flamunius.
        La Roma, în perioada republicii timpurii s-a obișnuit gruparea mai multor temple la un loc, compoziție urbană caracteristică orașelor grecești, ca Selinunte și Paestum. Templele se așezau unul lână altul, chiar dacă se deosebeau substațial ca plan, dimensiuni și înfățișare. O asemenea compoziție s-a dezvoltat atât în Forum Romanum, cât și în Largo Argentina.
        Dintre cele patru temple amintite, două au fost construite în timpul primului Război Punic. Templul lui Janus a fost promis de Caius(Gaius) Duilius după victoria sa în bătălia navală cu cartaginezii, la Myles, în anul 260 e.A. Templul Speranței (Spes) s-a ridicat la puțin timp după aceea, de către Aulus Atilius Calatinus. Templul Pietas, edificat în 181 e.A, a fost îndepărtat de  Iulius Caesar pentru a începe construcția teatrului Marcellus.

        In zona actualei biserici San Nicola in Carcere se găsesc ruinele a trei temple alăturate și cu aceeași orientare, în fața fostului Forum Holitorium. Pe lângă unele rămășițe de marmură provenite de la restaurări ulterioare, fragmentele arhitecturale aparțin epocii republicane, din travertin, tuf și peperino (anterior decorate cu stuc). Cel mai mare dintre acele temple se afla în mijloc și probabil era cel al Speranței (Spes), lucrat în stil ionic. Templul cel mai nordic, tot ionic, este apropiat ca talie și considerat ca dedicat lui Janus. Acesta a fost menționat și în surse scrise. Templul era hexastil și peripter, cu excepția spatelui. Șase din coloanele sale, cu diametru de 0,70 metri se mai află în picioare, fiind încastrate în zidăria bisericii. Templul meridional, în stil doric, a fost cel mai mic și aparținând, probabil zeiței Junona Sospita.
        Ruinele amintite sunt încorporate și se găsesc sub biserică (probabil după ce fuseseră încorporate într-o închisoare, numită carcere în latină). Vestigii ale templelor și altele se mai găsesc și sub terenul din prejurul bisericii Sant Omobono.
O imagine de azi spre panta Capitoliului.
 
Imediat sub Colina Capitoliului - arcadele la dreapta sunt rămășițe din Porta Carmentalis ce străpungea zidul servian. Turnul și casa din spatele gardului sunt din epoca medievală, iar Palazzo de pe panta Capitoliului este renascentist.
                   Vestigii ale forumului Holitorium din preajma bisericii Sant Omobono

 
 







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu