duminică, 11 noiembrie 2012

ROMA - INSULA (CLĂDIRE DE LOCUIT POPULARĂ)




    
Insula este numele dat unuia din tipurile de locuințe în Roma antică.
Habitatul din Roma era împărțit în două categorii principale:
Membrii de familiilor din cercurile dominante și bogate aveau proprietăți frumoase, Domus, mai mult sau mai puțin mari.Luxul lor era diferit oglindind bogăția familiei, statutul social și Demnitatea proprietarilor lor. Domus era condusă de un paterfamilias.
In ceea ce privește a doua categorie importantă de locuire, insula, aceasta era o clădire cu mai multe etaje, proiectată pentru a găzdui cât mai multe familii pe suprafețe modeste.
 



Dacă Roma perioadei regale trebuie privită ca o așezare dominată de construcții numai cu parter, executate din lemn și cărămidă nearsă, în Roma republicană vechile materiale au făcut loc cărămizii arse și pietrei. Ca urmare clădirile au putut deveni mai solide și mai înalte, cu mai multe etaje. In sec. al II-lea e.A exiatau clădiri înalte, dar străzile au rămas tot înguste și întortochiate. Pentru a ordona și înfrumuseța ansamblul orășenesc, a apărut, se pare, încă de timpuriu, procedeul construirii de portice de-a lungul străzilor și în jurul grupurilor de temple.
S-au numit Insulae au fost structuri rezidentiale care au apărut la sfârșitul secolului al 2-lea e.A, fiind inspirate de clădirile înalte de Cartagina, care ajungeau până la șapte etaje. Ele s-au multiplicat de-a lungul sfârșitul perioadei republicane pentru a deveni o caracteristică a centrului urban al Romei, la începutul Imperiului. Insulele erau construite din caramidă acoperite în cea mai mare parte  cu o tencuială  din ipsos.


Inmulțirea numărului de insulae în Roma se datorează, în primul rând, creșterii populației romane. Populația din Roma a crescut în mod constant în primele secole ale istoriei orașului, rata de creștere a populației fiind exponențială. In al doilea rând necesasrul de locuințe de tip insulae s-a datorat fenomenelor politice și economice, cum ar fi legile frumentare din sec.al 2-lea e.N, de naturalizarea în Italia sau în Roma a unor locuitori apăruți prin extinderea Imperiului, ceea ce a condus la o creștere a imigrației. Această populație suplimentară s-a masat în centrul al capitalei, unde a crescut densitatea ei și a mărit numărul construcțiilor de tip insulae. Insula a apărut drept soluția providențială pentru a rezolva suprapopularea.


 Vitruviu rezumă clar situația: "Având în vedere importanța orașului și densitatea extremă a populației, este necesar ca noi să multiplicăm nenumărate locuințe. Ca Locuințele numai cu parter nu pot găzdui o astfel de masă de oameni în oraș. Având în vedere această situație, utilizarea clădirilor înalte este singura soluție "(De Arhitectura, 2, 8, 17) .
Pe de altă parte, dacă se presupune că orașul se întindea pe o suprafață de 2000 de hectare, la începutul imperiului, aceasta ar fi fost o suprafață suficientă pentru a găzdui o populație estimată la 1,2 milioane oameni, dar nu toate cartierele au fost propice pentru constructii rezidentiale. Din această suprafață trebuie să fie excluse cea mai mare parte din suprafețele rezervate pentru clădiri publice, inclusiv Forum Romanum, zona de mal al Tibrului, prea mlăștinosă pentru a fi ridicate clădiri înalte și grele, toate zonele de grădină, Câmpul lui Marte cu 200 ha și perimetrele din jurul templelor ce trebuiau să păstreze respectul pentru zei.
Cuvântul Insula a suferit mai multe modificări înainte de a desemna nuțiunea de "reședință sau locuință". Etimologia "insulă" (în mijlocul apei), va trece la conceptul de "izolate pe străzi" (vici) și apoi la semnificația mai târzie de "teren cu locuințe colective". O Insula a devenit în oraș o comunitate locativă. In multe structuri, insula este o clădire sau grup de clădiri delimitată de un canal.
 

"La sfârșitul Republicii," pe timpul lui Cicero, Insula a devenit o noțiune ce reprezenta un ansamblu de bunuri imobiliare care se puteau închiria sau vinde.
Din mijlocul secolul 1 e.A, noțiunea de insula a preluat sensul de clădire mare împărțită în apartamente de inchiriat speculativ, în contrast cu termenul de Domus care era un imobil pur particular indivizibil..
Autorii din epoca imperială au continuat să utilizeze cuvântul insula pentru a exprima două realități: insula naturală sau clădirea împărțită în apartamente de inchiriat.

"Insula este o clădire care a pierdut toate caracteristicile arhitecturale ale unui Domus. Insula era o clădire crescută în dimensiuni și în înaltime, dar, spre deosebire de Domus nu mai era o locuință pentru o familie ci un habitat pentru închiriere unor mai multor familii. Pe de altă parte, în timp ce Domus, datorită caracteristicilor sale și statutul său seniorial, este destul de izolat, insula nu este aproape niciodată izolată, ci înghesuită de alte clădiri (...) ".

 In ceea ce privește arhitectura, putem distinge trei categorii largi de insulae, deși clasificarea este destul de generală și există, cu siguranță, un număr mai mare de solutii de clasificare.

 

Insulae cu tabernae

In aceste insulae parterul era destinat unor tabernae (magazine), iar etajele superioare erau împărțite în apartamente independente de închiriate. Acest model este cel mai vechi și cel mai frecvent atestat. In tabernae, existau scări care conduceau la o locuință mică, care servea pentru vânzător și familia lui, vânzător care era rareori proprietarul magazinului unde lucra. In toate cazurile cei din magazine, fie proprietari sau chiriași, oameni liberi sau sclavi au avut la dispoziția lor o cameră unde locuia familia lor, cameră ce servea traiului zilnic, pentru mâncat și dormit. Aceste mezanine nu ofereau nici o intimitate sau confort, spațiul disponibil pentru locuitorii săi au fost extrem de mic. O astfel de Insula presupunea mai multe intrări, Acelea serveau celor care locuiau la etajele superioare. Prin urmare, existau, în general, două sau trei uși, care deserveau primul etaj, al doilea și al treilea.
Insulae-le au fost locuite, în principal, de oameni din clasele sociale inferioare celor care care trăiau în Domus-uri.

 

Insulae fără tabernae

Al doilea tip de clădiri comune este reprezentat de insulae Ele s-au compus în întregime din apartamente de închiriat.
Acest tip de insulae a fost mult mai puțin frecvente, deoarece magazinele erau esențiale pentru economia orasului.
In acest caz, parterul nu mai era rezervat pentru magazine, ci pentru închiriere privată. De aceea se explică de ce geamurile erau plasate la circa doi metri de la sol.  Era singura modalitate de a păstra confidențialitatea ocupanților săi.
Parterul acestor clădiri a fost de multe ori de lux și ocupat de către un singur proprietar. Numai persoane bogate își puteau permite acest tip de închiriere, pentru care prețul putea ajunge până la 30.000 de sesterți pe an.
Aceste apartamente au reprezentat prestigiul și unor familii bogate și au fost menționate în continuare drept Domus în comparație cele de la etajele superioare, cenaculae

 

Ultimul tip de Insula avea un caracter special, deoarece acesta era înconjurată de un portic. Această construcție model a apărut după focul de la Roma sub domnia lui Nero (anul 64e.N).Scopul acestor portaluri a fost, în cazul în care îl credem pe  Suetonius, pentru a limita răspândirea focului. Porticurile acestea din fața clădirilor asigurau protecția pietonilor care făceau achiziții din tabernae, dar constituiau și o bază solidă pentru construirea de terase (solarii).

Văzute din exterior, toate toate acele insulae se asemănau. Etajele erau, de obicei, distribuite simetric. Scările de acces la etajele superioare trecesau prin fața administratorului clădirii, care avea posibilitatea de a retragedreptul de locuire în cazul în care chiriașul nu plătea chiria. Apartamentele cu vedere la strazile largi s-au umplut cu loggii (pergulae) sau balcoane din lemn (maenianae), sprijinite de grinzi inglobate in pereti. Uneori, ele au fost construite din caramidă, și se bazează pe o serie de bolți sau pe mari grinzi de travertin.

Oamenii săraci din Roma antică, care locuiau în insulae (clădiri de 5 sau 6 etaje) se numeau  humiliores.

Strabon a remarcat faptul că în insulae spre deosebire de Domus-uri, nu aveau apă curentă și canalizare. Acest tip de locuințe a fost construit, uneori simplu și avantajos, în scopuri speculative, pentru oamenii săraci. Ele erau construite din lemn, caramidă si liant din pământ, fiind predispuse la foc și prăbușire. Printre interesele sale de afaceri, Marcus Licinius Crassus s-a folosit de speculații imobiliare cu multele proprietăți de insulae deținute în oraș. Atunci când sa prăbușit o construcție pentru săraci, Cicero ar fi spus că Crassus a fost încântat. Se bucura că va putea cere chirii mai mari pentru o clădire nouă în locul celei prăbușite.

Din motive de securitate și urcări suplimentare ale scarilor, închirierile la etajele superioare au fost mai puțin dorite și, prin urmare, cu  chirii mai ieftine. Camerele de la aceste etaje erau mai slab izolate, depărtate de apă (care se căra cu ulciorul de la fântâna din stradâ) sau de toalete. De aceea  ocupanții lor erau nevoiți să folosească sistemul extins de toalete publice din Roma (latrinae), de fântâni publice, de băile și termele publice. In ciuda interdicțiilor, locuitorii aruncau gunoiul, și uneori, chiar excremente umane peste ferestre, pe străzile din jur și pe alei.

 Din cauza riscului de incendiu și prăbușire, înălțimea pentru insulae a fost limitată de Augustus, la 70 de picioare romane numite PES (20,7 m), și din nou de către împăratul Nero la 60 de icioare romane (17.75 m), după marele incendiu din Roma. Conform unor statistici, au existat aproximativ 42.000 - 46.000 insulae în oraș, comparativ cu aproximativ 1790 de Domus-uri, la sfarsitul sec. al 3-lea. Datele privind numărul de insulae și, într-o mai mică măsură, cele despre Domus-uri sunt folosite pentru analize demografice clasice.Populația orașului, la sfârșitul celui de al 3-lea secol se apreciază că a fluctuat între 700.000 - 800.000 de oameni, în scadere cu perioada anterioară,a sec.al 2-lea, când s-a atins mai mult de 1 milion. Aprecierile s-au făcut pe baza cifrelor date de cantitatea de cereale necesară pentru a hrăni populația din Roma și din împrejurimile sale.
 

 

Insulae-le romane au ajuns de multe ori înălțimi amețitoare. Augustus a fost preocupat și de accidente, în primul rând prin formarea unei miliții recrutat de la oameni liberi pentru a sprijini lupta împotriva incendiilor, în al doilea rând s-a preocupat pentru a preveni accidentele datorate înălțimilor clădirilor noi, prin limitarea acestora.

Sub Traian, înălțimea clădirilor a fost limitată la un maxim de 60 de coate, 17.76 m, ceea ce corespunde astăzi la 5 nivele de 3,50 m (Aurelius Victor, rezumatul de Caesaribus, 13, 12). Acest lucru arată că împărații au redus succesiv regimul de înălțime la insulae-le romane. Cu toate acestea, unele insulae au depășit cu mult  restrictiile de inaltime. Cele mai multe dintre aceste cladiri au măsurat cu siguranță, între 14 și 24 m (47 - 91 de coate romane) Au putut fi localizate Insulae de 24.50 m, ceea ce corespunde la 6 sau 7  etaje actuale. Aceste clădiri au fost deosebit de impresionante în Regiunea IX.
Parterul unor insulae puteau fi echipate uneori cu sursă de apă, dacă acea clădire se afla aproape de băi publice care facilitau aprovizionarea prin conducte.
- Incălzirea se asigura numai cu plăci radiante (mici sobițe) portabile cu foc descoperit. Folosirea acestora a accentuat foarte mult riscul de incendiu. Gazele emanate erau evacuate numai prin ferestre de la apartamente, sau de la tabernae. Clădirile erau, în general, prost întreținute, ceea ce explică numeroasele cazuri de prâbușiri.
 

- Insulae-le au fost, de asemenea, prada speculatorilor. S-au fâcut conștient economii criminale la materiale și la calitatea lor.
cu nuiele" ( Vitruviu, De Arhitectura, 2, 8, 20).
- S-au evidențiat două pericole principale și catastrofale pentru cartierele cu insulae din Roma. Acestea au fost incendiile și inundațiile. Cele din urmă au deteriorat fundațiile clădirilor, crescând numărul prăbușirilor.
Sunt exemple, la Ostia de insulae cu pereți foarte bine conservaâi. Acele au fost, probabil, clădiri frumoase, în perioada de glorie a orasului. Prin urmare, Marțial și Juvenal, nu au ezitat să descrie cladirile cele mai dărăpănate din oraș.
 

Prin urmare, orașul a fost prost construit, mai bine zis, la întâplare, cu străzi prea înguste, țerpuitoare, pasibile de interminabile blocaje, cu criză imobiliară endemică, lipsit de un sistem de evacuarea apelor reziduale bine conceput și unitar, fără posibilitatea unui tranzit rapid și economic. La cestea, și la multe altele, se adâuga lipsa siguranței publice atât ziua, cât și, mai ales, noaptea. Ca orice oraț mare, Roma era plină de detracați, hoți, jefuitori și criminali, toți aceștia dintr-o multitudine de seminții. Pe străzile cartierelor cu insulae domnea o mizerie generală și umană de nedescris, în contradicâie grandoarea și renumele Romei.
Pe toată durata existenței Republicii, Roma a continuat să se dezvolte fără un plan prestabilit.Insă drumurile comerciale și strategice, realizate treptat, începând cu Via Appia, care conduceau către Forum Romanum, au stabilit o structură radială orașului. Caracterul structurii urbane a Romei, lipsit de ordine geometrică, a fost determinat și de relief. Străzile trebuiau să ocolească colinele. O singură stradă, scăpând din strânsoarea acestora, Via Flaminia, sau Via Lata, avea un traseu drept, reluat ulterior de către actuala Via del Corso. Este posibil ca și unele părți ale orașului să fi avut un plan ordonat, în zona acestei Via Lata sau în preajma podului Emilius, în zona insulei Tiberina (Aesculapius).
Dacă Roma începuturilor trebuie privită ca o așezare în care predominau construcții numai cu parter, executate din cărămidă nearsă, în Roma republicană vechile materiale au făcut loc cărămizii arse și pietrei, fapt ce a dat posibilitatea ridicării de insulae.cu mai multe etaje. Străzile au rămas, însă, înguste și întortochiate. Pentru a ordona și înfrumuseța  ansamblul orășenesc a apărut, se pare, încă de timpuriu, procedeul construirii de portice de-a lungul străzilor și în jurul grupurilor de temple.

                                             Teatrul lui Metellus și Porticul Octaviei

Un exemplu de intervenție urbanistică de acest fel, cu rol ordonator, îl constituie porticul luji Metellus Macedoneanul, construit în anul 147 e.A, portic care înconjura două temple, al Junonei Regina (178 e.A) și al luii Jupiter Stator (148 e.A), cel din urmă edificat de Hermodoros din Salamina. Templul lui Jupiter (altul decât Jupiter Capitolinul) și porticul, construite, probabil, din piatră cu antablament de lemn, au fost transformate și înglobate, în timpul lui Augustus, în cadrul complexului de marmură al porticului Octaviei.

 





 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu