miercuri, 14 noiembrie 2012

ROMA - TEATRUL LUI POMPEIUS



         Teatrul lui Pompeius (Theatrum Pompeium – în latină și Teatro Pompeio – italiană) era o structură a Romei antice, construită în ultima parte a perioadei republicane. A fost terminat în șapte ani, începând din anul 55 e.A și consacrat la începutul anului 52 e.A, înainte ca edificiul să fie terminat definitiv. A  fost unul dintre primele teatre din Roma realizat din materiale rezistente, cărămidă și piatră, nu din lemn. S-a înălțat în Câmpul lui Marte.

         Edificiul, în sine, făcea parte dintr-un complex cu multe destinații și era dotat de un portic cu patru laturi în spate scenei. Inconjurat de portic pe cele patru laturi forma o mare grădină cu fântâni și statui. In lungul perimetrului acoperit, dispunea de săli de expoziții cu opere de artă și cu achiziții ale lui Pompeius Magnus pe timpul campaniilor sale. O altă destinație a complexului cu grădină era acela al unei Curii pentru întruniri politice. Senatul folosea adesea acest edificiu cu diverse temple  și de săli care satisfăcea exigențele lui formale. Această Curie este locul trist în care a fost asasinat Julius Caesar de către acei liberatores din elita romană, care considerau că salvează Republica Romană de dictatură. Pentru asasinat au conspirat 60 de senatori. Fapta lor a provocat, însă, grăbirea prăbușirea guvernării de tip republican și trecerea la cea de tip imperial.
 

Originea

         Pompeius Magnus a cheltuit pentru această operă arhitecturală de excepție în dorința de a câștiga popularitate pe timpul celui de al doilea consulat al său. Teatrul a fost inspirat după o vizită a sa, în anul 62 e.A, la un teatru grec din Mytilene. Acest teatru a fost cel mai mare dintre care le-au construit romanii vreodată. El a păstrat numele lui Pompei de-a lungul întregii istorii sale active, timp de 600 de ani. Teatrul s-a enumerat printre cele mai celebre monumente ale Romei antice.
         Structura și quadroporticul din spatele scenei  au avut multiple utilizări. Teatrul a avut cea mai mare Criptă (cavou) dintre teatrele romane. Zona din spatele și din intreriorul unei incinte era folosită pentru activități dintre acte, pentru plimbări, consumări de băuturi răcoritoare, sau, pur și simplu pentru a se ferii actorii de ploaie și soare pe sub porticuri.
         Porticul lui Pompei era decorat cu statui ale marilor artiști și actori. Sub lungile porticuri erau expuse colecții de picturi și de sculpturi, precum și un spațiu adecvat pentru reuniuni ce atrăgea pe romani din mai multe motive. Fântânile somtuoase erau alimentate cu apa adusă și, probabil, cumpărată de la un apeduct din apropiere și stocate. Nu se știe dacă apa era suficientă pentru o funcționare a fântânilor în mod continuu, sau pentru câteva ore programate.

Punctul culminant al complexului era templul zeiței Venus Victrix, divinitate personală a lui Pompei (spre deosebire de a lui Julius Caesar care era Venus Genetrix).
Unii erudiți moderni  cred că nu era vorba de o simplă pietate, dar esențială pentru ca structura să nu fie considerată o extravaganță promoțională, ci un sprijin spiritual pentru teatrele permanente.
Bolți din fundamentul Teatrului lui Pompeius
- acum parte dintr-un restaurant -
 
         Restul părții de est a quadroporticului și resturile a trei dintre cele patru temple anterioare conastrucției, adesea asociate teatrului pot fi văzute pe Largo di Torre Argentina.
Cel de al patrulea a rămas mult acoperit de un teatru construit în 1730 și sub alte construcții moderne. Acest areal arheologic a fost săpat din ordinul lui Mussolini între anii 1920-1930, terenul bogat în vestigii fiind inaugurat de acesta în 1929.
Vestigii rare ale teatrului pot fi văzute subteran sub actuala Via di Grotta Pinta. Bolțile originale ale teatrului pot fi găsite în sala subterană a restaurantelor de pa această stradă, dar și în zidăria hotelului Albergo Sole di Biscione. Fundamente ale teatrului, precum și părți din primul nivel și cavea există, dar au fost mascate după ce au fost dimensionate. In cursul secolelor, construcțiile moderne au integrat structurile teatrului, folosind din plin material din trupul  său.
         In cursul istoriei teatrului, de la a cărui părăsire au trecut circa1500 de ani,  s-a procedat la numeroase restaurări în principal pentru a prelua din material. In final, căzut în ruină, marele teatru a devenit numai sursă de material de construcție pentru numeroase edificii existente încă în Roma.
 
                                                          Pompeius Magnus

 Arhitectura
 
         Caracteristicile teatrelor romane sunt similare celor grecești de la care s-au inspirat. Totuși teatrele romane prezintă unele caracteristici deosebite. Erau construite pe propriile fundații, în loc de a se folosi lucrări de deplasări de pământ, sau excavări ale pantelor unor coline. Cele romane sunt înconjurate din toate părțile.
Roma nu avea teatre în interiorul zidurilor până la mijlocul primului secol al erei antice, Existau teatre și amfiteatre din lemn, care puteau fi montate și demontate repede. Tentative de construire de teatre permanente au fost întrerupte succesiv de personalități politice, sau, pur și simplu nu s-au concretizate pe de-a întregul.
         Pompeius a fost o personalitate ce nu a putut fi oprită de a-și concretiza voința, modelul teatrului său fiind inspirat de teatrul de la Mytilene, din insula Lesbos. Structura dorită de el putea intra în concurență cu Forum Romanum. Probabil că această realizare a incitat și construirea Forum-urilor imperiale. Julius Caesar l-a concurat pe Pompeius în folosirea prăzilor din cuceruirile sale magnifice, atunci când a construit propriul forum, care, la rândul său, le- inspirat pe cele altor împărați succesori.

Folosirea arhitecturii, prin integrarea spațiului templului public pentru ambiția politică personală a fost folosită de Sylla și de cei ce l-au precedat pe acel dictator. Utilizarea asociațiilor religioase și rituale pentru glorificarea personală și propaganda politică era o tentativă de proiectarea unei imagini publice.
Utilizarea betonului și a pietrei la fundații a permis autonomia teatrelor și amfiteatrelor romane. Crearea de culoare boltite pe sub tribune au dat posibilitatea unui acces ușurat spre diverse secțiuni ale cavea și  la diverse nivele. Era o folosire novatoare a arcului de către romani. Această arhitectură a fost folosită și de teatrele construite ulterior în Roma și în restul imperiului. Alte edificii celebre care au folosit un stil arhitectonic similar au fost Coliseum și teatrul lui Marcellus, ambele oferind astăzi ruine remarcabile.
Zona sacră din preajma Teatrului lui Pompeius
Largo di Torre Argentina
         Complexul teatrului dispunea de utilizări multiple. Templul zeiței Venus Victrix era situat direct în fața scenei. Porticul avea galerii, altare, grădini și săli pentru întâlniri. Locația teatrului este renumită și pentru că a fost locul asasinării lui Julius Caesar. Se pare că asasinatul a avut loc în porticul din spatele scenei. In grădina cea mare exista o sală de ședințe, o Curie la capătul apropiat al zonei sacre, care a fost folosită ocazional ded către senat.

         La idele lui martie (15 martie după calendarul roman) Caesar urma să participe la o ședință a senatului din Curia teatrului lui Pompeius. Marcus Antonius care a aflat vag de un eventual complot de la unul dintre conspiratori, Servilius Casca, s-a temut că ar fi adevărat, a mers aproape de Caesar, dar nu a putut preveni fapta abominabilă la care a participat și Casca.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu