marți, 26 martie 2013

ROMA - ALTARUL LUI DIS PATER ȘI PROSERPINA XXXX


                Altarul lui Dis Pater și Proserpina (Ara Ditis Patris et Proserpine) era dedicat unor divinități ale infernului în Tarentum (extremitatea vestică a Câmpului lui Marte.) Dis Pater a fost numele roman original al unui zeu al infernului, care a devenit pe firul timpului zeul Pluton. Proserpina a fost asimilată zeiței grecești Persephona.
Altarul a fost amenajat la extremitatea Câmpului lui Marte de către un membru al gintei Valeria. După aceia, Publius Valerius Publicola a celebrat aici Jocuri care au devenit Jocuri seculare (Ludi saeculares). Aceste jocuri deschideau, la Roma, fiecare centenar, pe data de 21 aprilie, zi aniversară a fondării orașului. Vestitorul public, care invita populația să participe la acele jocuri le prezenta cu formula care a devenit tradițională: Jocuri pe care nimeni nu le-a văzut și pe care nimeni nu le va revedea”. In ciuda denumirii lor, aceste jocuri s-au celebrat la intervale neregulate, după cum o demonstrează o recapitulație a ultimelor opt jocuri seculare stabilite de gramaticianul Censorius, în anul 238 e.N.
Altarul se afla subteran la 20 de picioare profunzime și nu era degajat decât cu ocazia acelor jocuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu