luni, 21 noiembrie 2016

STATUIA MIHAI VITEAZU - BUCUREȘTI


Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, prima din România, a fost opera sculptorului francez Albert Ernest Carriere Belleuse și, la timpul respectiv, amplasamentul ei s-a realizat pe un soclu din marmură. Domnitorul primei Uniri a fost înfățișat de artistul plastic călare, poziția sa ilustrând un avânt majestuos, ținând brațul stâng ridicat în sus și strângând în palmă o secure destinată pentru luptă.
Imagini pentru Statui ecvestre Romania

Pe fiecare dintre cele patru cornișe ale soclului este plasată câte o stemă confecționată din bronz, două așezate în fața și în spatele acestuia, evidențiind simbolul heraldic al Țării Românești: vulturul; celelalte două părți laterale expun zimbrul moldovenesc și stema Transilvaniei. Statuia împlinește în 2014, 143 de ani de la ridicare (1874).
Statuia a fost adusă la București, în primele luni ale anului 1874, și montată pe locul ce-i fusese destinat. Întrucât existența statuii lui Mihai însemna, în viziunea guvernelor de la Viena și Istanbul, o manifestare de independență a României, guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu a trebuit sa adopte o atitudine de tărăgănare a inaugurării monumentului, pentru a evita o posibilă încordare diplomatică în relația cu cele două imperii. Statuia a fost amplasată pe locul unde a existat biserica Sf. Sava, demolată în 1873 din rațiuni exclusiv edilitare, instituția respectivă reprezentând ultimul așezământ al vechii mănăstiri din această zonă centrală a orașului.
La puțin timp după dezvelirea statuii, momentul a fost reflectat într-o serie de creații literare, cea mai cunoscută fiind poemul ''Odă statuei lui Mihai Viteazul'' de Vasile Alecsandri, care a apărut în ''Convorbiri literare'' nr. 9 din 1 decembrie 1874.
Evenimente importante, majore din istoria României au adus monumentul în centrul atenției publice. Participarea României la Războiul pentru cucerirea Independenței de Stat în anii 1877-1878 a însemnat și scrierea unor pagini de neșters în cronica eroismului individual și colectiv, una dintre acestea fiind bătălia din 30 august 1877, când a fost cucerită reduta otomană Grivița I din complexul fortificațiilor turcești de la Plevna, reprezentând o victorie de prestigiu asupra inamicului.
Imagini pentru Statui ecvestre Mihai Viteazul


In Ordinul de zi din 5/17 septembrie 1877 dat și semnat de Carol I, după ce se sublinia contribuția remarcabilă a Regimentului 14 Dorobanți și a Batalionului 2 de Vânători, alături de trei batalioane rusești în cucerirea unui drapel și a trei tunuri de către armata română, suveranul a hotărât: "Aceste trofee ordon a se trimite în Capitala țărei și a se păstra acolo ca o veșnică dovadă a vitejiei armatei românești. Drapelul se va păstra deocamdată în Arsenal. Iar tunurile luate de la vrăjmaș, două se vor așeza de ambele părți ale statuei lui Mihai Viteazul. Umbra măreață a gloriosului domn va vedea astfel că oștenii români rămân până astăzi fii ai eroilor de la Călugăreni". La 11/23 septembrie, tunurile au fost amplasate lângă statuie, în prezența principesei Elisabeta, soția domnitorului Carol I.
Imagini pentru Statui ecvestre Mihai Viteazul

Anii care au urmat momentului 1877 s-au caracterizat prin numeroase și ample manifestări, care decurgeau din firescul mers al istoriei naționale, cu evidente raportări la trecutul nostru istoric. Astfel, în timpul ocupației germane și a aliaților lor — bulgarii și turcii — tunurile cucerite la Grivița au fost ridicate de inamic de la locul lor și, după cum scria I. G. Duca în ''Memoriile'' sale: ''Tunurile, care după 1877 fuseseră așezate lângă statuia lui Mihai Viteazul, au fost cele dintâi trimise la Constantinopol''. 
 Un autor consacrat participării României la Primul Război Mondial, Constantin Kirițescu, scria cu îndreptățită mâhnire despre acest moment: ''Până și turcii găsiră prilejul să capete o satisfacție. Au ridicat de la statuia lui Mihai Viteazul și de la Palatul Regal vechile tunuri de la Plevna și le-au trimis la Constantinopol. Poate că-și închipuiau că au smuls cu aceasta și pagina Plevnei din istoria războiului româno-turc''.
Imagine similară
Anii 1980-1985. Se vede în stânga Teatrul Național modificat de Ceaușescu

Și regina Maria, fidelă observatoare a semnificației istorice a Marii Uniri, nota în ''Însemnările'' sale zilnice, despre atmosfera de mare sărbătoare, care a domnit în București, în momentul intrării familiei regale în Capitala țării întregite în ziua de 1 Decembrie 1918, în fruntea Armatei Române: ''Orașul era în delir. Noi lipsisem doi ani, timp în care populația orașului cunoscuse ororile ocupației și ce însemna ea, iar acum ne întoarcem victorioși în ciuda nenorocirilor, revenind cu împlinirea visului de secole, visul de aur al României. Ne întorceam cu România Mare ca 'Regele și Regina tuturor românilor', este de necrezut și totuși așa este. Procesiunea noastră a înaintat până la Piața tradițională de lângă statuia lui Mihai Viteazul, unde în fiecare an de 10 Mai se desfășurau altădată parade, oprindu-ne acolo, iar toate trupele au defilat prin fața noastră. Este greu de descris încântarea frenetică a întregii populații''.

Imagine similară

Și în vara anului 1940, în lunile iunie și august, românii s-au strâns în jurul statuii lui Mihai Viteazul, protestând față de samavolnicele cotropiri teritoriale săvârșite de URSS și Ungaria horthystă, împotriva politicii de dictat și de agresiune la adresa unității noastre naționale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu