marți, 12 februarie 2019

ROMA 2 SAN GIOVANNI E PAOLO



Biserica a fost construită în 398 de către senatorul Bizante, sau de către fiul său Pammachius, peste o clădire durabilă din secolele 1-2 e.N, folosită la început drept domus ecclesiae de către o comunitate creștină și apoi ca loc de înmormântare a martirilor soldați, Ioan și Pavel, martirizați sub împăratul Iulianus, în 362. Legenda spune că cei doi martiri, Ioan și Paul au locuit și ei pe acest loc, unde au și fost uciși. Ei erau, pe atunci, demnitari la Curtea împăratului Iulianus, numit de creștini, Apostatul.
 Tot în acea casă, sau palat particular, au fost uciși și prietenii lor, Crepus și Crepinus, dar și Sfânta Benedicta, veniți pentru pentru a le duce corpul în catacombe. Cei doi martiri au fost demnitari la Curtea împăratului Iulianus, numit de creștini, Apostatul.
Biserica a fost numită Titulus Pammachii și a fost înregistrată, ca atare, în actele a sinodului deținut de Papa Symmachus în anul 499.
Lăcașul a avut un trecut frământat. A fost distrusă în timpul jafului vizigoților lui Alaric I-ul (410) și, apoi, din cauza unui cutremur (442). A fost restaurat de Papa Pascal I-ul (824) și devastat din nou de normanzi (1084). Papa Pascal al II-lea (1099-1118) a promovat lucrările de restaurare, adăugând frumosul turn clopotniță (campanila) și porticul, care a înlocuit pronaosul original. Campanila, care urcă senină spre cer este una dintre cele mai frumose din Roma.
Biserica este casa pasioniștilor (din congregașia Pasione di Gesu Cristo) și locul de înmormântare al Sfântului Paul al Crucii, fondatorul Congregașiei Passione di Gesu Cristo. Este biserica slujbei din prima vineri din Postul Mare.
Imagini pentru sAN GIOVANNI E pAOLO Roma

Clădirea a fost remodelată în mod continuu în secolele următoare ce au urmat sec.al 12-lea. In special, intervențiile promovate, în 1715, de Cardinalul Fabrizio Paolucci au fost remarcabile. In 1951, Cardinalul Francis Joseph Spellman a refăcut fațada creștină timpurie a bisericii.
Fațada este amplă, cu un portic cu șapte spații și șase coloane subțiri. Deasupra porticului se întinde un spațiu închis și cu ferestre. Fațada se continuă în sus și în sptte față de portic cu o loggie cu cinci arcuri, cel de centri fiind mai înalt.  Arcurile sunt despărțite de coloane corintice albe.Pe intradosuri s-au găsit urme ale picturilor originale.
Biserica este de tip bazilical, având o navă centrală și șase goluri cu coridoare laterale. Nu există transept, dar nava centrală conduce direct într-o mare absidă semi-circulară.
Intre nave, stâlpii sunt îmbinați cu coloanele originale. Altarul este construit pe o adâncitură care deține rămășițele celor doi martiri. Absida este pictată cu o frescă ce prezintă pe Christos în Glorie (1588), de Cristoforo Roncalli (unul dintre pictorii numit Pomarancio); iar sub această frescă se află trei picturi: mucenicia Sfântului Ioan, mucenicia Sfântului Paul și convertirea lui Terenziano (1726), realizări ale lui Giovanni Domenico Piastrini, Giacomo Triga și, respectiv, Pietro Andrea Barbieri.
In sacristie există o pânză de Antoniazzo Roman, reprezentând pe Fecioara cu Pruncul, cu Sfinții Ioan Evanghelistul și Ioan Botezătorul și Sfinții Ieronim și Pavel.
Interiorul bisericii este amplu și elegant, cu un pavement lucios de marmură cu inseții largi de tip Cosmas. Din pavimentul sec.al 13-lea s-a păstrat mult, dar restauratorii din secal 18-lea au recostituit cu marmură gri și roșie după un desen propriu. In zona de la intrare, care este cea mai importantă supraviețuitoare a pavimentului vechi prezintă o largă rondelă de granit gri de la o coloană veche și alta de porfir.
Pe o placă înconjurată de o balustradă flexibilă se poate citi: Locus martyrii SS Ioannis et Pauli în aedibus propriis. Această placă a fost instalată în 1677 când locul a fost folosit de altarul medieval, loc considerat ca fiind mormântul martirilor.
Plafonul plat de lemn a fost instalat în 1589 și elaborat cu rozete aurite în careui. Există un panou central octogonal care conține sculpturi de lemn aurit ale lui Ioan și Pavel, cu un text care adeverea că au fost "cu adevărat gemeni". Panourile octogonale corespunzătoare din secțiunile apropiate și îndepărtate conțin heraldică. S-a executat o restaurare în 1904.
Suprafețele pereților arată ca și cum ar fi îmbrăcate în marmură policromă, dar ele au fost pictate de fapt, în acest fel, în 1911. Tot atunci s-au executat și tablouri biblice separate pe pereții navei central.
 Ferestrele aflate în partea de sus a navei centrale asigură o lumină îndestulătoare și liniștitoare. Dacă exteriorul te poartă cu gândul la începuturile creștinismului Romei, interiorul te impresionează prin eleganța unui baroc reținut. Ne-a impresionat setul de candelabre suspendate, folosite mai ales cu ocazia nunților.
Spațiile subterane ale bazilicii au fost descoperite în 1887 de către părintele Germano Sfântului Stanislaus, fost rector al Bazilicii, care a căutat mormintele martirilor Ioan și Pavel. Au fost găsite cel puțin cinci spații diferite. Acestea au constituit unul dintre cele mai bune exemple ale arhitecturii unei case romane de oameni avuți. Era o locuire vastă și frumoasă, cu fresce pompeiene, cărora cei doi frați, după convertire, le-au adăugat un lăcaș creștin și un oratoriu, unde s-au pictat simboluri evanghelice. Spațiile subterane sunt accesate din afara bisericii pe străduța îngustă și pavată cu piatră cubică, Clivus Scauri. Străduța este traversată pe deasupra  de contraforturi boltite ce sprijină latura stângă a bisericii, sprijinite de un zid vecin, tot de cărămidă
Intr-o sală, care era un spațiu de Nymphaeum, se găsește o elegantă frescă din sec.al 3-lea  ilustrând pe Persefona și alte divinități, printre Heruvimi într-o barcă (3 m x 5 m) precum  și urme ale unei alte proaspete marine și mozaicuri în arcade de fereastră. Există și teme creștine (genii înaripate, ghirlande, păsări etc.), într-un pasaj din spatele ieșirii spre Clivus Scauri. Pereții confesiunii au fost decorați cu fresce cu teme creștine (de exemplu, decapitarea Sfinților Crispus, Crispinus și Benedicta, figuri feminine și o „persoană în rugăciune“.
O piațetă, tot pietruită, păstrează o deschidere optimă către fațada bisericii și către cea a mănăstirii alăturate în partea dreaptă. Zidăria mănăstirii se ridică pe cinci etaje și are alăturată campanilla sveltă și mult mai înaltă. Campanilla are o bază paralelipipedică înaltă după care urmează șase etaje. Primul are pe latura vizibilă două fante prelungi. Al doilea etaj are două deschideri din cărămidă rotujite în partea superioară. Următoarele patru etaje au câte două deschideri despărțite de câte o colonetă albă, delicată. Pe sub faâaa mănăstirii este străpuns un gang larg de acces, închis cu un grilaj pe toată suprafața.
Piațeta complexului religios cu pereți numai din cărămidă aparentă este despărțită de Via Clivus Scauri printr-un șir de glastre mari ceramice plantate cu niște plante ce par a fi ferigi palmieri pitici. Ambientul degajă liniște și îndeamnă la reculegere.
Această biserică, minunat întreținută în exterior și elegant decorată în interior ne-a surprins în calitatea ei de moștenitoare a unui titulus. Calitățile ei artistice o detașază de izolarea în care se află într-un cartier destul de retras și de puțin populat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu