ROMA V - ARCURILE DE TRIMF ALE LUI AUGUSTUS (FORUM ROMANUM)




Augustus a ridicat două arcuri de triumf între templul lui Caesar și templul Castor și Pollux, în Forum Romanum. In anul 29 e.A, a dedicat primul arc victoriei de la Actium, împotriva lui Marcus Antonius și a Cleopatrei, în anul 31 e.A. Arcul avea o singură deschidere peste Via Sacra, cu fața spre templul Vesta. Servea drept intrare monumentală spre Forum pentru cei ce veneau pe Vicus Vestae.

O mare inscripție aparținând arcului din anul 29 e.A, cu dedicația lui Augustus, a fost găsită în anul 1546 pe locul stabilit de istorici. Deci amplasamentul este cert.

Zece ani mai târziu (19 e.A), pe când vechiul arc se deteriorase, Augustus a construit un alt arc care comemora succesul diplomatic prin care a determinat pe parți să cedeze  însemnele legiunilor romane învinse la Carrhae (azi Harran, în Turcia orientală), în anul 53 e.A. In acea bătălie, nefastă pentru romanii comandați de Crassus, parții au fost conduși de renumitul lor războinic de cavalerie, Surena.

Cel de al doilea arc de triumf avea trei deschideri. De la el  s-au mai descoperit numai fundațiile a doi pilaștri, dar aspectul lui poate fi dedus de pe unele monede ale acelui timp. Reiese că arcul avea numai deschiderea centrală boltită, pasajele laterale având plafon drept și acoperiș triunghiular, în șarpantă. Pereții pasajului central erau ornate cu reliefuri ce reprezentau Victoria, după cum o demonstrează un fragmet ce a supraviețuit. Alte fragmente ale decorației boltei centrale se află în Atiquarium, iar un relief prezentând Victoria se află în Glyptotheca Ny Carlsberg, la Copenhaga.

Arcul lui Augustus a fost primul arc de triumf cu trei căi din Roma și a servit drept model pentru arcul lui Septimius Severus, care, la rândul său, a devenit model pentru arcul lui Constantin cel Mare. Conform unei teorii, pe laturile deschiderilor laterale ale arcului erau afișate, pe plăci de marmură, numele consulilor și ale generalilor care au beneficiat de procesiuni triumfale. Deschiderea centrală era mult mai înaltă decât cele laterale.
Prin înlocuirea unui aec de triumf cu un altul, Augustus a trecut în umbră victoria lui asupra lui Marcus Antonius, în războiul civil și s-a prezentat ca triumfător fără a folosi armele ci numai prin  diplomație și pace. 

După alte exemple contemporane, deasupra părții centrale a monumentului ar fi putut exista o quadrigă, iar deasupra deschiderilor laterale ar fi putut exista statui de barbari.
Un alt arc de triumf a fost construit în cealaltă parte a templului lui Caesar, alăturat basilicii Aemilia, care forma o a doua intrare monumentală în partea centrală a Forumului Roman prin Via Sacra. Acest arc a fost consacrat lui Gaius și Lucius, nepoții împăratului și viitori moștenitori la tron. Când a determinat senatul să consacre acest arc nepoților săi, a confirmat intnțiile sale de transmitere ereditară a calității de princeps.

ROMA V - TEMPLUL LUI CAESAR (FORUM ROMANUM)

Templul lui Caesar  a fost început de către Augustus în anul 42 e.A, după ce senatul l-a zeificat pe Julius Caesar în mod postum. Templul dedicat de Augustus era un templu prostil, despre ale cărui coloane nu se știe în ce stil au fost, ionic, corintic, sau compozit. A fost consacrat la 18 august 29 e.A, după bătălia de la Actium. Era situat pe latura de est, în Forum Romanum, între Regia,  templul Vesta, templul Castor și Pollux și basilica Aemilia, pe locul arderii cadravului lui Caesar.

In seara idelor lui martie, 44 e.A (15 martie), corpul lui Caesar, străpuns de 23 de lovituri de pumnal, a fost transportat de la Teatrul lui Pompei, din Câmpul lui Mrate, unde se petrecuse asasinatul, în Forum Romanum, la Regia, unde era reședința sa în calitate pontifex maximus. Acolo a fost ars pe rug, în fața tribunei oratorilor, în ziua de 20 martie 44 e.A. Teatrul lui Pompei era folosit de senatori pentru întruniri pr timpul când Curia se afla în reconstrucție.

Cadavrul a fost expus pe un pat de fildeș și așezat pe tribună într-o raclă aurită, după modelul templului lui Venus Genitrix, zeița familiei Julia. Marcus Antonius a rostit un celebru discurs și a citit testamentul lui Caesar. Un dispozitiv mecanic, plasat deasupra sicriului, arăta o imagine din ceară a lui Caesar, rotindu-se, pentru ca oamenii să poată vedea cu claritate cele 23 de lovituri în toate părțile corpului și al feței. Mulțimea emoționată de cuvântarea lui Marcus Antonius și de imaginea din ceară a victimei, a cerut să ducă cadavrul pe Capitoliu, dar încercarea a eșuat. In final cadavrul a fost așezat pe un rug creat în apropiere de Regia, utilizându-se lemnul disponibil în Forum. Focul a ars toată noaptea. Funeraliile obișnuite aveau loc totdeauna în Câmpul lui Marte.

De moment, pentru cultul lui Caesar, în calitate de pontifex maximus, de om sacru, s-a ridicat imediat un altar și o coloană chiar pe locul arderii cadravului. Coloana era din piatră galbenă de Numidia și purta inscripția Parenti patriae, adică fondator al națiunii. Dar acest prim monument a fost înlăturat aproape imediat de partidul opozant lui Caesar. Foarte curând, în anul 42 e.A, după ceremonia de apoteoză, trimvirii Octavianus, Lepidus și Marcus Antonius au decretat construirea unui templu pentru Caesar.

Caesar a fost primul locuitor al Romei divinizat și onorat cu un templu. Petru preoți majori (maiores flamines) i-au fost consacrați, asemănător marilor zei. Marcus Antonius a fost și el numit preot al său.

Platforma înaltă pe care a fost construit templul a servit ca tribună a oratorilor (Rostres division Iuli ad). Totodată templul lui Caesar a fost singurul templu dedicat cultului unei comete. Este vorba de cometa care a apărut pe cer după moartea sa și care a fost interpretată ca un semn divin al renașterii.

Consacrarea templului a durat multe zile, în cursul cărora s-au oferit distracții, printre care s-a reimaginat asediul Troiei, au avut loc lupte de gladiatori, scene de vânătoare și s-au oferit banchete. Cu această ocazie au fost prezentați pentru prima dată la Roma, hipopotami și rinoceri. Se pare că porțile templului au fost lăsate deschise pentru a fi văzută de cât mai mulți statuia divinului Caesar ca pontifex maximus, cu o stea deasupra capului (cometa).

 Augustus a folosit templul pentru a depune în el capturile de război și i-a atribuit dreptul de a acorda azil. La fiecare patru ani în fața tribunei ad Divi Juli avea loc un festival în onoarea lui Augustus. Rostrele ad Divi Juli au fost folosite de împărați pentru rostirea de discursuri funerare.

Augustus a dispus emiterea unor monede consacrate Cometei și Divinului Caesar.

Nu mai există aproape nimic din templul care a marcat instituirea cultului împăraților divinizați. Nu este cunoscut dacă, arhitectural, templul a fost prostil, sau peripter și nici din ce ordin au făcut parte capitelurile coloanelor sale. Se presupune că edificiul ar fi urmat planurile obișnuite ale templelor din timpul lui Augustus, precum templul lui Mars Ultor și cel din Nines (maison carree).

Templul a fost distrus de un incediu pe timpul domniei lui Septimius Severus și apoi restaurat. Este posibil ca prin acea acțiune să se fi schimbat ordinul capitelurilor coloanelor, deși, cel mai probabil, ele au avut capiteluri corintice, sau compozite.

Nici poziția scării tribunei nu este certă. Se presupune că două scări laterale urcau până la nivelul tribunei, după care urma una centrală care urca mai departe până la nivelul platformei templului propriu-zis, platformă strpjuită de un portic de fațadă.

Intre cele două scări laterale exista un hemiciclu (nișă) care proteja altarul principal, pe locul căruia a fost expus trupul lui Caesar. De altfel există o serie de variante imaginate de autori moderni.

Decorația frontonului este la fel de incertă ca și alte elemente constructive. Ea apare în două variante, greu de determinat, pe monede. O variantă pare a fi decorarea cu flăcări de foc ce aduc aminte de coada cometei, iar altă variantă presupune trei statui pe fronton, una în centru și două în colțurile extreme.

Hemiciclul și altarul principal dinaintea podiumului au creat și ele motive de interpretare. Este sigur că la un moment dat altarul a fost acoperit, iar nișa umplută și închisă cu un zid de patră, astfel că s-a obținut un perete continuu pentru podium. Este probabil ca această acoperire să se fi făcut pe timpul lui Constantin cel Mare, sau al lui Theodosius I-ul, pentru a da satisfacție susceptibilităților creștine. Astăzi altarul este scos la lumină și vizitatorii așează flori pe el.

Templul măsura 26,97 metri lărgime și 30 de metri lungime. Zona podiumului era ridicată de cel puțin 5,50 metri de la sol și ieșită în afară cu 3,50 metri. Se presupune că înălțimea coloanelor era de circa 11,8-12,4 metri.

In cella este sigur că a existat o statuie gigantică a lui Caesar și o pictură datorată lui Apelles, Venus Anadyomene, pictură ce nu a putut fi restaurată pe timpul lui Nero și care a fost înlocuită cu o alta a lui Dorotheus. Se presupune că templul a mai avut încă o pictură a lui Apelles., reprezentând Dioscurii și Victoria.

ROMA V - BASILICA JULIA (FORUM ROMANUM)

In anul 170 e.A, cenzorul Sempronius Gracchus, tatăl tribunilor de mai târziu, Tiberius și Caius Gracchus, a construit în Forum Romanum o basilcă pe care a numit-o Sempronia, după numele său. Basilica se afla pe latura opusă a Forului în raport cu basilica Aemilia și cu edificiul Curiei. Spre apus se învecina cu templul lui Saturn, peste strada numită Vicus Jugarius, stradă care conducea spre Forum Olitorium (Piața de legume) și Forum Boarium (Piața de animale), în marginea Tibrului.

Ca și alte edificii asemănătoare, basilica era un mare adăpost pentru activități civile, comerciale și pentru întruniri politice, sau de afaceri. Ea asigura romanilor protecția necesară pe timp de frig, ploaie, sau căldură supărătoare. Ea adăpostea tribunale civile și magazine (tabernae), unele birouri administrative și operațiuni de bancă. Incepând cu sec. 1 e.N, basilica a servit și ședințelor centumviri-lor (tribunalul celor o sută), care judecau problemele de succesiune. In bazilică a fost ridicată o statuie a lui Crispus (fiu al lui Constantin cel Mare și al Minervinei, ucis de propriul tată), ca amintire a cuvântărilor sale. Plinius cel Tânăr vorbește și el de o pledoarie a sa în fața acelui tribunal al celor o sută în favoarea unei femei repudiate de un soț bătrân de optzeci de ani, care vroia o altă nevastă.
După mai bine de un secol, pe când basilica era o ruină datorată unui incendiu, în anul 46 e.A, Caesar a inițiat ridicarea unei noi bazilici, mai mare și mai frumoasă, edificiu ce marca trecerea la construcții monumentale în Forum. Basilica cea veche fusese aliniată între templul lui Castor și Pollux, la răsărit și Templul lui Saturn, la apus. Pentru cea nouă s-au demolat resturile basilicii Sempronia și unele magazine (veteres tabernae). 

Cu ridicarea edificiului a fost însărcinat edilul Lucius Aemilius Paullus, fratele triumvirului de mai târziu, Marcus Aemilius Lepidus. Sumele proveneau din prada acumulată de Caesar în Gallia.

Basilica a atins dimensiuni enorme. Avea 109 metri lungime și 40 lățime. Era divizată în cinci nave și avea un paviment luxos, cu dale de marmură prețioasă în mijloc și cu marmură albă în navele laterale. Coloanele erau lucrate în stil doric. Deasupra, etajul se asemăna cu o boltă acoperită, având arcurile ornate cu semi-coloane. Avea o navă centrală, lungă de 82 de metri și largă de 16 metri. Navele laterale aveau aici o lățime de numai 7,50 metri. Pe toate laturile existau scări de legătură între nivele. Nava centrală a edificiului se ridica pe trei nivele, parter și două etaje. Etajul al doilea avea rolul de asigura lumina zilei spre centrul construcției, prin ferestrele sale. Axa lungă a edificiului a fost orientată perpendicular pe axa lungă a templului preexistent dedicat lui Castor și Polux. Ca urmare, fațada către piață a basilicii Julia nu este paralelă cu fațada basilicii Aemilia (Emilia). Astfel a rezultat suprafața de trapez alungit a Forumului. Refăcută de numeroase ori, basilica Julia nu permite reconstituirea aspectului ei inițial și nici pe cel etapal, rezultat după reconstituiri. Planul acestei basilici a fost preluat, mai târziu, de constructorul basilicii lui Traian. Cu prilejul acestor lucrări, forul a fost pavat din nou, la un nivel mai ridicat, iar tribuna pentru oratori, Rostra, a fost mutată mai aproape de substricțiile Tabulariului.
Latura lungă dinspre nord (mai precis nord-vest), în fața Viei Sacra, era precedată de un portic, în timp ce latura opusă adăpostea magazine. Pe latura de răsărit a basilicii, cea opusă străzii Vicus Jugarius, se strecura strada Vicus Tuscus. Copiind o parte a colinei Palatinului, ea ajungea tot în Forum Boarium, ca și Vicus Jugarius. Strada era populată de mulți negustori etrusci. Romanii îi numeau pe etrusci drept tusci, ceea ce a dat numele străzii. Deci basilica se afla cuprinsă între cele două străzi, Vicus Jugarius, la apus și Vicus Tuscus, la răsărit, ambele având legătură cu Via Sacra și cu Forum Boiarium.

Fiind asasinat în anul 44 e.A, Caesar nu a mai apucat să-și vadă opera terminată. Augustus a fost cel care a terminat mărețul edificiu în amintirea unchiului său și i-a dat numele familiei Julia, familie al cărei moștenitor era și el. Consacrarea basilicii a avut loc în anul 26 e.A, dar a avut de suferit grav într-un mare incendiu al Romei, din anul 14 e.A. Augustus a reconstruit-o în anul 12 e.N, încercând să o redenumescă Caius și Lucius Caesar (nepoții dispăruți de tineri, pe care îi dorea ca moștenitori), dar numele cel vechi, de Julia, s-a menținut.

Un alt incendiu memorabil al Romei, cel din anul 283 e.N, de pe timpul împăratului Carinus, a distrus din nou basilica. Ea a fost refăcută de împăratul următor, Diocletianus și, din nou, de prefectul orașului, Gabinus Vettius Peobianus, în 416 e.N. Pe parcursul antichității tardive și a evului mediu timpuriu, basilica a fost jefuită datorită bogăției sale în marmură.

In spate basilicii s-a construit pe timpul lui Tiberius un templu al lui Augustus, dedicat probabil chiar de Tiberius ,sau de Livia, soţia lui Augustus. Este posibil ca templul să fi fost dedicat chiar mai târyiu, de către Caligula. Templul a fost identificat împreună cu anexa palatului lui Tiberius, pe Vicus Tuscus, în spatele templului Castor şi Pollux, la baza colinei Palatinului. Este posibil ca resturi ale sale să se afle sub clădiri moderne din spatele basilicii Julia, locuri încă necercetate.

Către sec.al 8-lea e.N, în unghiul de apus al basilicii s-a instalat biserica Santa Maria  in Cannapara. Există vestigii ale zidurilor ei de cărămidă. Din întreaga bazilică nu au mai rămas decât urme de fundamente de coloane și ziduri.