ROMA - STATUIA LUI MOISE DE MICHELANGELO XXXX

Capodopera sculpturală intitulată Moise a făcut parte dintr-un proiect neterminat de Michelangelo pentru Bazilica Sfântul Petru din Roma, lucrare amplă ce trebuia să reprezinte monumentul funerar al papei Iulius al II-lea (1503-1513). In cele din urmă proiectul inițial a devenit un cenotaf incomplet, în Bazilica Sfântul Petru în Lanțuri (San Pietro in Vincoli). La această operă, maestrul a lucrat ocazional timp de patruzeci de ani.

Papa Iulius al II-lea a comandat monumentul pentru a fi plasat în centrul noii basilici Sfântul Petru, cea proiectată de Bramante. Monumentul trebuia să domine centrul basilicii, urmând a fi amplasat pe locul actualului altar central și al Baldachinului realizat, mai târziu de Bernini. Proiectul inițial, prezentat de Michelangelo, în 1505, urma să aibă trei etaje și patruzeci de statui. Monumentul a fost revizuit de mai multe ori, după moartea Papei, moarte care a survenit în în 1513. Până în 1545, s-a renunțat treptat la treizeci de statui din proiectul inițial, iar proiectul a fost redus la numai două etaje, cele vizibile și astăzi . Unele dintre statui au fost lucrate de maestru ( Moise, Sclavii, Lea și Rahela, una dintre fetele lui Laban ), iar altele au fost lucrate de asistenți și de elevi ai săi.

Acest proiect al lui Michelangelo a fost întrerupt de o serie de alte mari proiecte și capodopere la care a trebuit să lucreze, cum ar fi frescele din Capela Sixtină, fațada de la Basilica San Lorenzo din Florența și mormintele Medici, care au rămas și ele parțial neterminate, la Florența.

Contractul inițial dintre Michelangelo și papa Iulius al II-lea s-a incheiat în anul 1504, dar inaugurarea monumentului, diminuat de papii urmași, a avut loc în anul 1545, în biserica Sfântul Petru în Lanțuri, din Roma. De altfel, papa Iulius al II-lea nu odihnește sub monumentul său valoros, ci în Basilica Sfântul Petru, în capelele Sfântul Sacrament, alături de unchiul său, Sixtus al IV-lea.

Evoluția lucrării și a comenzilor privind această impresionantă operă a fost lungă și nedreaptă :

• 1504 - Contractul inițial între Michelangelo și Iulius al II-lea .

• 1505 - Mormântul trebuia să fie magnific cu de trei etaje și cu patruzeci de personaje (Sclavi la nivelul de jos al "lumii pământești" ; Moïse prevăzut în colțul din dreapta la al doilea etaj reprezentând " lumea cerească") . Toate statuile monumentului funerar trebuiau executate din bronz și din marmură de Carrara, Michelangelo s-a angajat personal în alegerea marmurii din carieră.

• 1513 ( 06 mai ) – S-a încheiat un contract nou cu papa Leon al X-lea, mai puțin costisitor.  Mormântul devenea parietal (rezemat de un perete) și a fost restructurat pe de-a întregul. I s-au păstrat numai trei etaje și statule lui Moïse, a doi sclavi și alte douăsprezece statui proeminente.

• 1516 ( 08 iulie ) – S-au emis o nouă Convenție care prevedea iarăși anulări, în principal îndepărtarea ultimului etaj.

• 1523 - Sub Papa Adrian al VI-lea, în proces cu familia Della Rovere, familia papei Iulius al II-lea, a rezultat un nou proiect ce prevedea din nou reducerea dimensiunii și numărului de statui (jumătate de duzină )

Biserica San Pietro in Vincoli - fațadă

.• 1532 - Sub pontificatul papei Clement al VII-lea, se aduc alte modificări în defavoarea proiectului inițial. S-au eliminat șase statui realizate de Michelangelo însuși și alte statui realizate de alți artiști. S-a ales amplasarea monumentului la biserica Sfântul Petru în Lanțuri unde Iulius al II-lea fusese cardinal.

• 1536 - Primul contract de sub pontificatul papei Paul al III-lea . S-au reamplasat statuile lui  Moise, Lea și Rahela. In partea de jos Sclavii au dispărut din proiect . La nivelul superior s-a inclus un sarcofag gol, iar corpul lui Iulius al II-lea a fost transferat la marea basilică Sfântul Petru, în capela de Sfântul Sacrament, alături de unchiul său, papa Sixtus IV.

• 1542 (20 august) - Anularea tuturor obligațiilor anterioare ale lui Michelangelo și s-au operat modificări ale proiectului, în care nu ar mai fi trebuit să mai prevadă pe Moise. Monumentul s-a completat de către alți sculptori, elevi ai maestrului.

• 1545 - Inaugurarea după patruzeci de ani de la elaborarea primului proiect la biserica Sfântul Petru în Lanțuri.

Biserica se găsește într-o poziție retrasă față de marea circulație și deține într-un spațiu mai adânc față de altar, niște lanțuri de fier ruginit, cu zale prelungi, lanțuri despre care se spune că au servit la înlănțuirea Sfântului Petru în închisoarea Mamertina. Nu există decât tradiție populară, nici o mărturie scrisă.

Vizitatorii care vin în număr mare la această biserică o fac pentru a admira monumentul lui Michelangelo, cu mult mai puțin de a se opri și a remarca „lanțurile”.

Sculpturile  Sclav înlănțuit și Sclav murind (prevăzute pentru mausoleul papei Iulius al II-lea, se află în prezent la Muzeul Luvru din Paris

Michelangelo Buonarroti a murit la Roma la 18 februarie 1564, la vârsta de 89 de ani. Conform dorinței artistului, corpul său a fost dus la Florența, unde a fost depus într-o criptă a bisericii Santa Croce.

Capul lui Moise a fost prevăzut de maestru cu două coarne mici, fapt ce provoacă întrebări privitorilor. Ele au fost create de maestru din cauza unei greșeli de traducere veche a Bibliei, care ulterior a fost corectată.  In Exod, după ce Moise ar fi primit a doua oară tablele cu cele 10 porunci, faţa sa ar fi devenit strălucitoare. Cuvântul ebraic „strălucitor” poate însemna şi „a avea coarne”, de aici rezultând eroarea de traducere din secolul al 4-lea. Şi iată cum a ajuns marele profet Moise să semene cu diavolul.

Biserica San Pietro in Vincoli - interior

Indreapta se întrezărește monumentul

Mai există o altă explicaţie, şi anume aceea că în Europa medievală, pe timpul lui Michelangelo, exista un puternic curent de anti-semitism; multor artişti creştini din Europa li se cerea (în special de către Vatican) ca evreii din Vechiul Testament să fie reprezentaţi cu…coarne (pentru a părea vânduţi diavolului)! Aşadar, nu ar fi nimic mistic în acele coarne, ci doar politic.

Dar se poate găsi și o semnificaţie ascunsă. Intr-o tradiţie ocultă, puţin cunoscută. Se spune că unul din descendenţii lui Cain (“fiul lui Lucifer”) ar fi fost Asmodeus, pe care cavalerii templieri l-au reprezentat într-o statuie la intrarea castelului Rennesle din Franţa. In unele tradiţii se spune că Asmodeus a fost cel chemat de Moise, şi nu Dumnezeu. Deşi Asmodeus e reprezentat sub un chip diavolicesc, totuşi numele de Asmodeus spune altceva: “Ashma” = “Stăpân”,  “Desus” = “Zeu/Dumnezeu”). Astfel, prin cele trei variante explicative se poate judeca altfel statuia lui Moise cu cornițe a lui Michelangelo.

CASA POPORULUI SI UNELE SECRETE

Colonelul în rezervă Nicolae Kovacs (82 de ani), omul care a condus partea cea mai secretă a lucrărilor de la Casa Poporului a făcut unele dezvăluiri, puțin cunoscute și dezvăluite populației de rând, chiar după răsturnarea regimului Ceaușescu. A relatat multe aspecte privind “o rețea de subterane”, în legătură cu palatal. Pentru a-și realize sarcinile a vut sub comandă 12.000 de militari rezerviști. El a dezvăluit că în Casa Poporului sunt circa 5000 de încăperi și că în subteran sunt șapte etaje și buncărul antiatomic, o incintă cu pereți groși de 1,5 metri, acoperiți cu o placă de eclatare, care nu poate fi penetrată de radiații.

Adăpostul antiatomic este compus din sala principală, adică punctul de comandă - cartierul general care trebuia să aibă legături telefonice cu toate unităţile militare din România - şi mai multe apartamente de locuit, destinate conducerii statului, în caz de război.

“Sala principală urma să fie dotată cu o masă mare în mijloc şi pe pereţi, cu un sistem de hărţi ale României, în relief. Pentru ventilaţie s-au adus pompe suedeze, cu filtre speciale, care au fost încastrate în pereţi. Existau 12 camere mari cu filtre de rezervă, stivuite pe rafturi. Acestea au fost singurele componente străine din Casa Poporului.

Ca ofiţer superior specializat în construcţii speciale, Kovacs a lucrat la tot ce înseamnă pasaje secrete realizate în timpul lui Ceauşescu.

“Este vorba de aproximativ 20 de kilometri de tuneluri realizate în aşa fel încât să se poată circula prin ele cu maşini cu motor electric. Tunelurile principale leagă Palatul Cotroceni de Academia Militară, pe aceasta de Casa Poporului, iar de aici pleacă două tuneluri mari: unul spre fostul Comitet Central (actualul Minister de Interne din actuala Piaţa Revoluţiei) şi unul spre actualul Minister al Apărării. Cele dinspre Piaţa Revoluţiei sunt întrerupte din loc în loc de uşi impresionante, de şapte tone greutate fiecare, pentru a închide etanş zona în caz de necesitate. Au fost înglobate în acest sistem şi catacombele mai vechi ale orașului, realizate în perioada interbelică, cum este cea din zona Cotroceni, a lui Carol al II-lea. Sunt şi multe alte tuneluri secundare, cum e cel dintre Casa Poporului şi staţia de metrou Izvor, care probabil că vor fi folosite, la un moment dat, pentru utilităţi publice”. Unele catacombe, ţinute secrete până acum - mai precis cele situate în zona Pieţei Victoria -, vor fi amenajate pentru parcaje subterane.

Concomitent cu şantierul de la Casa Poporului, Kovacs a lucrat şi la clădirile “speciale” din apropiere, actualul Hotel Marriott şi Ministerul Apărării. Pe locul ales pentru minister exista deja un buncăr cu un planşeu din beton de 1,2 metri grosime, construit de nemţi prin 1942. De acolo, armata germană dislocată în România avea legătură telefonică directă cu Hitler. S-a încercat demolarea acelei structuri, dar era prea greu şi am hotărât să o înglobăm în noul imobil. Aşa a devenit construcţia lui Hitler al doilea buncăr antiatomic al lui Ceauşescu, care nu se află sub Casa Poporului ci sub Ministerul Apărării.

Se poate prsupune că mai există și alte lucrări secrete, care se strecoară în subsolul capitalei.
In afara dezvăluirilor de mai sus se mai pot adăuga și alte comentarii și informații.

Prima retea de catacombe din București a aparut înca din secolul al XVIII-lea și a fost construită de catre negustorii și boierii care voiau sa își protejeze avuțiile de tâlharii care atacau orașul. O zona in care tunelurile secrete se găsesc la tot pasul este formată între trei mari puncte strategice din Bucureștiul vechi: Cismigiu, Centrul Vechi si Mitropolie. Catacombele sunt intinse pe o distanta impresionanta: de la Curtea Veche se poate strabate Bucureștiul spre Dealul Mitropoliei si mănăstirea Antim, spre Cismigiu, de-a lungul strazii Schitu Magureanu,, apoi spre Cotroceni. Se poate vorbi și de un plus de mai multe ramificații spre Gara de Nord și Bellu.. 

Obsedat de putere si siguranță, Ceausescu a folosit militarii pentru a construi un plus de tuneluri și adaposturi antiatomice. La Piata Revolutiei exista o rețea de catacombe prin care se poate circula cu barca. Culoarele sunt betonate și prin ele curge un râu subteran cu un debit de 1.5 metri cubi pe secundă.

 "Labirintul subteran vechi al orașului pare neinsemnat pe langă cel construit din ordinul lui Nicolae Ceausescu. Datele au parvenit de la militarii care au intrat in subteranele fostului Comitet Central, apoi Senat al Romaniei, respectivmilitari de la unitatea specială de luptă antiteroristă. Ei au intrat in aceste catacombe chiar pe 25 decembrie 1989, împreună cu un grup de geniști si pirotehniști.

In urma unor cercetari ulterioare a reieșit că ramificatiile subterane au corespondență cu circa 80 de obiective din București, cum ar fi cladirea ASE, Casa Enescu, Opera Română etc. Lucru foarte interesant, nimeni nu neagă existența acestor căi de navigație secrete, dar când se incearcă sa fie explorate, nu se permite.

Arhitectul lui Ceausescu a confirmat planul acestuia de a construi un sistem de urgenta pe unde sa poti circula cu metroul, masina sau chiar barca pneumatică. Camil Roguski a povestit cu cațiva ani înainte despre lucrările pe care le-a facut la comanda fostului dictator.

Casa Poporului are cel puțin opt tuneluri de fugă si două buncare antiatomice. Totul este proiectat sa reziste la un cutremur devastator de chiar 9 grade Richter, la atacuri repetate cu rachete performante și la două bombe atomice lansate succesiv. Aici, diafragma zidurilor este de 1,5 metri. Un tunel de fuga cu o lungime de 60 de metri duce inspre fantanile de langa Piata Constitutiei, altul, cu o lungime de 500 metri si o latime de 3,8 metri, ajunge la stația de metrou Izvor.

In 2005, un astfel de tunel secret a fost descoperit întâmplător, după ce a fost inundat din cauza ploii. 

„Sub fostul CC există mai multe căi de acces, la nivelul subsolului doi. In decembrie 1989, tunelul care era liber, accesat cu un lift personal și care ar fi trebuit să-i asigure ieșirea lui Ceusescu trecea pe sub CC, CC-UTC, Bdul Magheru, Intercontinental si facea legatura cu tunelurile tehnice de langa statia de metrou “Universitate”. Nu este un secret ca majoritatea stațiilor de metrou au fost astfel construite încât să poată fi folosite ca adaposturi antiatomice. Sub tunelul propriu – zis exista încă o retea de buncare și tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un păienjeniș sub București.

Prin aceste tuneluri se poate circula comod cu un anumit mijloc de transport electric. Se putea ajunge, urmând paralel traseul metroului, pâna la Palatul Primaverii unde exista un buncar central, de coordonare strategică . Din acest buncar, legătura era un tunel secret la care a lucrat, timp de trei ani, prin anii 80, o echipa de mineri de la Petrila. Legatura subterana ajungea la o amenajare de la Lacul Herastrau unde exista permanent o șalupă rapidă pregatită să-l transporte pe un alt mal și unde aștepta o mașina cu destinatia Clinceni – aerodrom. Daca Ceausescu ar fi ajuns  în subteranele de sub CC, ar fi avut posibilitea sa ajungă, foarte ușor și rapid, în orice punct de la periferia Capitalei”, a precizat arhitectul Roguski.

  

CASA POPORULUI - PALATUL NEDATORAT PARLAMENTULUI

Casa Poporului a intrat de trei ori in cartea recordurilor. Este cladirea care are cea mai mare greutate din lume, este cea mai scump[ cladire administrativă din lume dar și cea mai mare cladire administrativă folosită. Clădirea Palatului Parlamentului se află situată în partea centrală a Bucureştiului (în sectorul 5), pe locul care astăzi se cheamă Dealul Arsenalului, încadrat de strada Izvor la vest şi nord-vest, Bulevardul Naţiunile Unite spre nord, Bulevardul Libertăţii la est şi Calea 13 Septembrie la sud.

Clădirea, cu o suprafaţă desfăşurată de 330.000 m², s-a înscris în "Cartea Recordurilor" la capitolul "Clădiri Administrative", pe locul 2 în lume după clădirea Pentagonului, iar din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m³ ai săi, pe locul 3 în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spaţiale de la Cape Canaveral, din Florida şi după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic.

Constructia depăşeşte cu 2% volumul piramidei lui Keops din Egipt.

De aceea poate fi considerată o lucrare faraonică: măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălțime, și 92 m sub pământ. Are 12 nivele la suprafață și alte 8 subterane. Pe verticală se disting trei registre, care corespund totodată și unor zone funcționale distincte.

Clădirea are aproximativ 1000 încăperi, dintre care 440 birouri, peste 30 săli și saloane, patru restaurante, trei biblioteci, două parcări subterane, o sală de concerte.

Numele sălilor și saloanelor din Palatul Parlamentului au fost alese după 1989, ele evocând evenimente importante din istoria poporului român sau personalități cunoscute pe plan mondial. Majoritatea sunt legate de aspirația românilor pentru Unire și de istoria parlamentarismului în România.

Casa Poporului a fost construită in cadrul proiectului Bucuresști. După cutremurul din 1977, Nicolae Ceauşescu a ordonat "reconstruirea" Bucureştiului ca un nou oraş, aşa că, începând cu anii 1978-79, a avut loc concursul la nivel naţional pentru reconstruirea Bucureştiului.

După un concurs ce a durat aproape 4 ani, arhitecta Anca Petrescu a câştigat postul de arhitect şef al celui mai controversat proiect construit până acum în România. După cutremurul din 4 martie 1977, Nicolae Ceaușescu a căutat un amplasament pentru a dezvolta un program foarte mare de investiții. S-a preluat o idee a regelui Carol al II-lea din 1935, în al cărei proiect era prevăzută construirea Camerei Deputaților pe Dealul Arsenalului. 

Acest proiect fusese conceput de cei mai mari arhitecți ai vremii. In 1938 s-a anunțat începerea demolărilor în vederea deschiderii acestui ax. A venit al Doilea Război Mondial și lucrurile au rămas doar pe hârtie până în 1983, când a început construirea Casei Poporului. Ceremonia oficială a așezării pietrei fundamentale având loc la data de 25 iunie 1984.

Şantierul propriu zis a început în anii 1980 cu demolarea a peste 7 km² din vechiul centru al capitalei şi relocarea a peste 40.000 de oameni din această zonă. Printre clădirile dispărute se număra Mănăstirea Văcăreşti, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naţionale si Stadionul Republica.

In 1989 costurile clädirii erau estimate la 1.75 miliarde dolari SUA, iar în 2006 la 3 miliarde Euro. Constructia are o lungime de 270 metri, lăţime de 245 metri, înălţime de 86 metri (peste cota 0), adâncime de 92 metri (sub nivelul solului) si o suprafata construita la sol de 66.000 metri patrati. Clădirea este compusă din 23 de corpuri. Proiectul de reconstruire centrală a Bucureștiului, cuprindea pe lângă Casa Poporului și altă serie de clădiri, cum ar fi: Ministerul Apărării Naționale, Casa Radio, Hotelul Marriott - Casa de Oaspeți, Casa Academiei Române, Parcul Izvor și Bulevardul Victoria Socialismului.

Materiale și forță de muncă folosite :
1.000.000 m³ de marmură 
5.500 de tone de ciment 
7.000 de tone de oţel 
20.000 de tone de nisip 
1.000 de tone de bazalt 
900.000 m³ de esenţe de lemn 
3.500 de tone de cristal 
200.000 m³ de sticlă 
2.800 de candelabre 
220.000 m² de covoare 
3.500 m² de piele.

La construcţie au participat 200 arhitecţi şi aproximativ 20.000 muncitori care au lucrat în trei ture, 24 ore pe zi.

Palatul Parlamentului și beneficiarii

Construcția Casei Poporului, clădire admirată si contestată de puțini români otrăviți în simțiri, a inceput în 1984 și inițial ar fi trebuit finalizată în numai 2 ani.

Termenul a fost prelungit apoi până în 1990, însa nici în prezent nu este finalizată. Numai 400 de încăperi și 2 săli de ședințe sunt finisate și folosite, dintr-un total de 1.100 de spații proectate.

Cladirea are 4 niveluri subterane și 2 adăposturi antiatomice, pentru că Nicolae Ceausescu se temea de un război nuclear. Această grijă era indreptățită, având în vedere că mărețul proiect a început în timpul Războiului Rece. Se pare că ar fi cerut construirea unor tuneluri subterane, care sa-l ducă în siguranță până la aeroportul Otopeni, de unde sa poată fugi din țară, în caz de primejdie.

Inginerul Traian Popp, care a lucrat pe santier, a confirmat existența unui tunel care face legătura între subsolul Casei si rețeaua de metrou, undeva intre statiile Izvor si Politehnica. Nu exista insa un metrou secret care să ajungă până la Otopeni.

La început lucrările au fost conduse de arhitectul Cezar Lăzărescu, unul dintre cei expropiați din cartierul Uranus. Casa lui a fost dărâmată pentru a face loc noului Bulevard Victoria Socialismului, asa cum a fost demolat aproape intregul cartier Uranus, 57.000 de familii fiind mutate fortat (după alte surse 40.000 de familii).

Functia de conducător al șantierului a fost preluată ulterior de arhitecta Anca Petrescu, proiectanta palatului.

Muncitorii de pe șantier au lăsat in urma lor povești. Unele amuzante, altele infricosatoare. S-au găsit și mesaje scrise de zidari glumeți, pe pereții Palatului, precum:„Maria + Casa Poporului“, sau „AMR (Au mai ramas) 197, 196, 195 ... zile“.

S-a vorbit mult despre lucratorii care și-au gasit sfârțitul aici, pe cel mai mare santier al țării. Documentele confirmă 27 de morți in accidente de muncă, însă au circulat și încă circulă zvonuri legate de muncitori uciți, pentru a păstra tăcerea asupra unor tuneluri, sau camere secrete din clădire. Zvonuri false, co trazise chiar de arhitecta șefă, Anca Petrescu. Aceasta a infirmat cu tărie aceste ipoteze fanteziste, precizand ca, atunci cand murea un muncitor, procurorii militari făceau o anchetă amanunțită și se cauta un vinovat. Prin urmare, dispariția unor angajați nu ar fi fost trecută ușor cu vederea.

Comparație cu piramida Keops

Dispariția cartierului Uranus nu a fost o pierdere pentru București ci o binefacere, A fost un cartier mizer încă dintre cele două războaie mondiale, cartier Dormitor, în care colcăiau borfașii, hoții și prostituatele. Străzile erau înguste, cu case scunde și vetuste. Era un amestec de de case dubioase și de gospodării cu grădinițe, cu bolte de viță și pomi. Clădirile înalte erau rare, iar o parte mare din rețeauavstradală nu avea canalizare. Uranus era un cartier al lumii sărace și interlope, cartier care s-ar fi spulberat curând într-o mare capitală. Ceaușescu a avut neșansa de a fi decis ștergerea acelui focar de infecție, de înapoiere și de mahalagism.

Biserici demolate pentru a face loc Casei Poporului :

•    Enei, 1977

•    Albă Postăvari, 1984

•    Mânastirea Cotroceni, 1984

•    Izvorul Tămăduirii, 1984

•    Gherghiceanu, 1984

•    Spirea Veche, 1984

•    Sf. Nicolae Sârbi, 1985

•    Sf. Nicolae, 1986

•    Sf. Nicolae Jitniţa, 1986

•    Mân. Pantelimon, 1986

•    Doamna Oltea, 1986

•    Olteni, 1987

•    Sf. Vineri, 1987

•    Mân. Văcăreşti, 1987

•    Sf. Spiridon Vechi, 1987

•    Bradu Staicu, 1987

•    Sf. Treime, 1987

•    Sf. Mina, 1985

•    Izvorul Tămăduirii, 1982

•    Buna Vestire, 1981

Toate acestea dovedeau sărăcia poporului nostru din ultimile 2-3 secole, lipsa de imaginație a unor meșteri cu puțină vocație și fără de imaginație.

Un număr de 11 locașuri, mai valoroase au primit fonduri pentru a fi utate prin metode moderne. Dintre acestea, inginerul fr4Eugen Iordăchescu a mutat opt : Mihai Vodă, Ansamblul Antim, biserica Mănăstirii Schitul Maicilor, bisericile Olari, „Sfântul Ştefan“ Cuibul cu barză, „Sfântul Ilie“ - Rahova, „Sfântul Ioan“ sau „Sfântul Ionică“ - Piaţă, „Sfântul Gheorghe“ - Capra.

Nu trebuie uitat că pentru a construi Parisul modern, între anii 1853-1870, marele architect al lui Napoleon al III-lea, baronul Georges-Eugene Haussman a demolat fără restricții toate bisericile și capelele care i-au stat în calea proiectelor.

Deşi lucrările la construcţia Casei Poporului au fost inaugurate pe 25 iunie 1984 în prezenţa Ceauşeştilor, marele edificiu nu a fost terminat în totalitate nici până în ziua de azi. Potrivit arhitectei Anca Petrescu, instalaţiile din subteran au rămas neterminate.

Cei ce au guvernat România după Nicolae Ceaușescu nu au fost în stare să termine edificiul nici după un sfert de secol. Niște nevolnici, hoți și apatrizi.

In 1990, magnatul american Rupert Murdoch a vrut să cumpere clădirea, cu 1 miliard de dolari, dar oferta sa a fost refuzată (nu începuse Marea vânzare a țării). In prezent, Casa Poporului este evaluata la 3 miliarde de euro.

Din 1994 în clădire funcţionează Camera Deputaţilor, după ce sediul iniţial al instituţiei, Palatul Camerei Deputaţilor, a fost donat de stat Bisericii Ortodoxe Române. Începând din 2004 aici se află şi Senatul României, iniţial fiind găzduit în fosta clădire a Comitetului Central al Partidului Comunist Român. De asemenea, Palatul Parlamentuluigăzduieşte în numeroasele sale săli şi saloane, o întreagă varietate de evenimente, expoziţii sau întâlniri.

În perioada 2003-2004 a fost construită o anexă din sticlă de-a lungul ascensoarelor exterioare. Această construcţie are ca scop facilitarea accesului la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), deschis în 2004, după o reamenajare în aripa vestică a palatului. În aceeaşi perioadă, un proiect ce susţinea arborarea unui steag uriaş a fost anulat ca urmare a protestelor venite din partea publicului. Un drapel se afla deja arborat pe clădire dar a fost îndepărtat împreună cu suportul.

Restaurantul, accesibil doar politicienilor, a fost renovat, proiect urmat de amenajarea unei piscine, saune şi a unor facilităţi sportive la nivelul 1 al subsolului.

De asemenea, din 1995, clădirea găzduieşte sediul Iniţiativei de Cooperare Sud-est Europeană (SECI), o organizaţie ce are ca scop o colaborare pentru reducerea nivelului criminalităţii transfrontaliere în ţările membre.

O mare parte din clădire (aripa vestică, parte din aripa de est, parte din al doilea nivel, nivelul 3 subsol şi celelalte aflate sub acesta), urmează a fi terminate. Intre timp, o parcare subterană se construieşte în locului unui fost stadion, momentan folosit ca depozit, care a fost acoperit în timpul construcţiei palatului. De asemenea, se are în plan construirea unor tunele ce leagă Calea 13 Septembrie cu subsolul clădirii.

Adevărate comori din interiorul construcţiei sunt numeroasele sculpturi în marmură. La acestea se mai adaugă 700 de candelabre de cristal şi uşi sculptate în lemn, care valorează o adevărată avere. Laminatoarele din bronz turnat sunt unice şi reprezintă o adevărată comoară ascunsă între pereţii Casei Poporului. Nici decoraţiunile din interiorul încăperilor nu sunt ieftine: covoarele enorme, draperiile create manual şi clanţele din metale rare alcătuiesc opulenţa clădirii. Pe lângă acestea, monumentul este decorat cu sculpturi din ipsos, făcute în acea vreme în mărime naturală. La rândul lor, decoraţiunile sunt înfrumuseţate cu foiţe subţiri de aur.

Inaugurarea oficială a palatului s-a desfășurat în ziua de 25 iunie 1984 în prezenţa Familiei Ceaușescu, cu toate că marele edificiu nu era terminat în totalitate. Și după cum am spus, nu a fost terminat nici până în ziua de azi (decembrie 2013). Probabil că dacă ar fi trăit, Nicolae Ceaușescu ar mai fi adăugat Bucureștiului și alte edificii remarcabile. Prin colecția de clădiri unicat, s-ar fi alăturat epocii lui Carol I-ul.