ROMA V - COLINA PALATIN

Dintre cele șapte coline ale Romei, Platinul, a fost leagănul Orașului Etern și suscită una dintre cele mai mari emoții vizitatorilor. Pe lângă interesul arheologic de primă importanță, Palatinul constituie și un loc de plimbare deosebit de plăcut, cu multe flori și cu arbori venerabili de pe timpul Renașterii.

Patrulater neregulat, înalt de 70 de metri, și cu un perimetru de circa 2 kilometri, colina are două vârfuri, Germal la apus și Palatual la răsărit. Ea ocupa un loc central în vechea Romă, cu latura nordică spre Forum Romanum și cu cea sudică spre Circus Maximus. Este un magnific muzeu în are liber.

Legenda susține că Roma a fost întemeiată pe Palatin. Săpăturile recente au dovedit existența unei locuiri umane încă din jurul anului 1000 e.A. Legenda spune că sub un ficus sălbatic, situat în fața grotei Lupercal, la baza colinei, o lupoaică a descoperit pe Remus și Romulus și i-a hrănit. Copii au fost găsiți în grotă de păstorul Faustulus și i-a crescut împreună cu soția sa Acca Larentia. Mai târziu, Romulus a decis să fondeze orașul chiar pe colină, astfel că aceasta a devenit zona cea mai veche a orașului. Aici a luat naștere Roma Quadrata, lucrare la care Romulus a fost ajutat de păstorii din Albalonga. După răpirea sabinelor și alierea cu agricultorii, noua așezare a început să crească fără încetare.

Arheologii susțin că în anul 2007 au descoperit grota legendară. Tot așa, în anul 1907, în sectorul Germal, aproape de Casa Liviei, s-au depistat trei fundații de case rudimentare, săpate în tuf. Acestea au fost aduse la lumina zilei abia în anul 1948. Au fost datate ca aparținând sec.al 8-lea e.A. Niște cisterne alăturate săpate în tuf și parțial acoperite de o cupolă, au fost atribuite sec.al 7-lea e.A.

Săpături recente au demonstrat că Palatinul era locuit de o populație italică încă din sec.al 10-lea e.A. S-a dedus acest fapt prin descoperirea fundațiilor a două sate preistorice pe cele două vârfuri ale colinei, sate care probabil s-au unit odată cu creșterea populației. S-a găsit și un mormânt de incinerație între cele două grupuri de case, fapt ce a presupus existența unei suprafețe libere între cele două așazări, probabil o necropolă.

Mai târziu, pe timpul republicii, Palatinul a început sădevină locul preferat de locuire pentru nobil și cei bogați, atrași de poziția splendidă și de izolarea față de plebe. Ei și-au construit aici vilele și palatele.

In anul 294 e.A, consulul Lucius Postumius Megellus a dedicat un templu Victoriei pe Palatin, după victoria asupra samniților. Pe timpul celui de al doilea război punic, în 204 e.A, în Roma a fost adoptat cultul zeiței Magna Mater, la origine numită Cybele. La sugestia Cărților Sibiline, romanii au importat statuia zeiței din orașul Pessinous (Galatia, Asia Mică) și i-au ridicat un templu pe Palatin, inaugurat în anul 191 e.A. Templul a fost distru de două incendii, în anul 111 e.A. și anul 2 e.N, dar a fost restaurat de fiecare dată. Vestigiile lui se pot vedea astăzi în apropierea caselor arhaice și a locuinței lui Augutus.

In ultimile secole ale republicii, Palatinul a fost acoperit de reședințe ale patricienilor și ale unor cavaleri înstăriți. Din mărturii scrise se pot aminti următoarele personalități care au locuit colina: Gnaeus Octavius, Tiberius Sempronius Gracchus, tatăl fraților Gracchus, Marcus Fulvius Flaccus, oratorii Lucius Licinius Crassus și Quintus Hortensius Hortalus, tribunul Marcus Livius Drusus, etc. Din motive de prestigiu, Cicero, venit de la Arpium, a cumpărat o casă pe Palatin, la fel ca și fratele său, precum și Millon, Marcus Antonius, Tiberius Claudius Nero, tatăl împăratului Tiberius, etc.

Viitorul împărat Augustus, s-a născut pe Palastin în anul 63 e.A, pe când purta numele de Caius Octavius Thurius, în cea de a noua zi înainte de calendele lui octombrie, puțin înainte de apusul soarelui. Atașamentul de acest loc l-a determinat să-și construiască tot aici locuința de conducător unic al Romei. El a cumpărat locuința oratorului Hortensius, situată aproape de casa lui Romulus, care conform tradiției exista încă în anul 31 e.A. A mai cumpărat și casele vecine pentru a putea ridica o locuință ce putea fi considerată un adevărat palat, locuință numită Domus Augustana, și terminată în anul 26 e.A. Aceasta avea atât funcțiuni private cât și publice. Palatul a ars în anul 3 e.N, dar a fost reconstruit și mărit. In apropiere, Augustus a construit un templu pentru Apollo, identificat pe nedrept drept templu al lui Jupiter Invingător. Săpăturile din acest sector au scos la iveală resturi de picturi de mare calitate din din cel de al doilea stil pompeian.

Tiberius, primul succesor la tron, Cligula, Claudius și Nero au locuit au locuit, la rândul lor, pe Palatin, colina devenind locul favorit al familiilor impriale. Tiberius a fost primul casre a construit un adevărat palat, Dumus Tiberiana, în spațiul dintre templul Cybele și Forum. Acesta a fost reconstruit și modificat radical de Domitianus.

Pe timpul marelui incendiu din timpul lui Nero (64 e.N), construcțiile de pe Palatin au avu și ele de suferit, dar acesta a început construcția noului său palat grandios, Domus Aurea, pe pantele colinelor Oppius și Caelius, proiect abandonat într-o fază foarte avansată datorită căderii lui de la putere.

Domitianus (81-96 e.N), ultimul dintre Flavieni, a fost cel care a bulversat colina, transformând-o în reședință imperială grandioasă. Depresiunea dintre cele două vârfuri a fost acoperită de noile sale construcții. Ruinele lor ocupă partea centrală a colinei, formând Domus Flavia, Domus Augustana și Stadionul. Prelungirea de către Domitianus a apeductului lui Claudius până la Palatin, prin traversarea depresiunii dintre Caelis și Palatin a permis aprovizionarea colinei imperiale cu apă, problematică până atunci.

Edificiile bogate de pe timpul lui Domitianus au fost restaurate atât pe timpul domniei lui Hadrianus (117-138 e.N), a lui Antoninus (138/161 e.N), cât și, mai ales, pe timpul lui Septimius Severus (193-211) și o mare parte sunt acoperite de grădinile Farnese. Ca atare n-au putut fi decopertate decât la periferii.

După incendiul din anul 191 e.N, care a distrus grav edificiile de pe Palatin, împăratul Septimuis Severus a trecut la o amplă restaurare. El a mărit palatul imperial spre sud și i-a dat o fațadă monumentală, Septizonium, situată pe axa Viei Appia. In acest fel, călătorii care soseau la Roma pe această cale sesizau iomediat grandoarea capitalei. Această construcție prestigioasă a putut fi admirată până când, la sfârșitul sec.al 16-lea, papa Sixtus al V-lea (Quintus) a distrus-o în căutare de materiale de construcție.

Ruinele palatelor lui Augustus, Tiberius și Domus Augustana pot fi vizitate în prezent.

Palatinul a intrat în declin de la sfârșitul sec.al 3-lea e.N, atunci când Diocletianus, Galerius, Maximianus și Constantius au părăsit Roma pentru a se instala în reședințe imperiale mai apropiate de provincii, la Nicomedia, la Sirmium, la Mediolanum (Milano), sau la Augusta Treverorum (azi Trier). Apoi Constantin I-ul a transferat capitala la Byzantion, viitorul Constantinopol. Palatinul a fost abandonat.

In general, edificiile creștine nu au ocupat platoul Palatin, ci numai pantele. In sec.al 4-lea e.N, un sanctuar a fost dedicat sfintei Anastasia la sud. La nord s-a ridicat biserica Sfântul Sebastian pe locul unde împăratul Heliogabal (Elagabal) (218-222) ridicase un templu dedicat Soarelui, zeu căruia i-a fost instituit un mare preot. Elagabal, o rușine pentru Imperiul Roman era originar din Emesa, în Siria.

In secolele 11 și 12, Roma a fost teatrul luptelor dintre papă și împăratul german și s-a acoperit de fortărețe și de turnuri ale caselor nobiliare care susțineau cele două părți. Aceea a fost epoca numită Roma turrita. Atunci familia Frangipani, partizană a împăratului, a fortificat toată partea de sud-est a colinei. Pe timpul Renașterii, edificiile vechi de pe Palatin au fost numai niște ruine. Familiila bogate și-au construit aici casele lor de odihnă rurală, înconjurate de vii și de grădini, familia Barberini aproape de biserica Sfântul Sebastian, iar familia Farnese în partea de nord-vest a colinei, între palatele lui Tiberius și Caligula. In sec.al 19-lea, englezul Charles Mills a transformat villa pe care Mattei o construise în sec.al 16-lea peste Domus Augustana, într-un fel de castel romantic, de inspirație gotică. Acea construcție extravagantă a fost distrusă la sfârșitul sec.al 19-lea, la inițiativa arheologului P. Rosa, care dirija săpăturile.

In 1812, Hippolyte Nectoux, membru al expediției lui Napoleon în Egipt, dar și botanist și grădinar șef al parcurilor și grădinilor de la palatul Fontainebleau, a fost trimis la Roma pentru a crea grădini publice. El a  trasat Grădina Capitoliului, pe Palatin și Grădina Marelui Caesar pe colina Pincius. Papa Pius al VII-lea i-a conferit Ordinul Pintemul de Aur.

Astăzi Palatinul este extrem de ruinat așa că trebuie făcute eforturi de imaginație pentru evocarea splendorii colinei antice.

Un periplu pe Palatin trebuie să înceapă prin Clivus Palatinus, cale care urcă din dreptul arcului de triumf al lui Titus și acede în dreptul fostei depresiuni dintre cele două vârfuri ale Palatinului. Pe parcursul urcușului se trece pe lângă o fosă care marchează locul fostului arc de trimf al lui Domitianus, spre dreapta și pe lângă Vinga Barberini, cu biserica Sfântul Sebastian și temeliile fostului templu al lui Elagabal, dedicat Soarelui.

Pe platou spre dreapta se trece pe la Domus Flavia, prin sălile subterane ale acesteia, pe la templul lui Apollo, pe lângă niște cisterne vechi din sec.al 6-lea e.A, pe la scara lui Cacus (una dintre cele trei căi de acces spre colină, pe lângă casa presupă a fi fost a lui Romulus, pe la templul zeiței Cybele, pe la casa Liviei, pe la bazinul oval, pe lângă criptoporticul semisubteran, prin grădina Farnese și pe deasupra palatului lui Tiberius.

De la Clivus Palatinus, spre stînga, se trece peste ruinele reședinței private ale împăraților, desemnate drept Domus Augustana, pe la Antuquarium (muzeu amenajat într-un spațiu antic), pe la Stadionul lui Domitianus, rezervat împăraților, pe la termele și palatul lui Septimis Severus.

Cae mai spectaculoasă priveliște spre ruinele Palatinului se deschide dinspre sud, dinspre colina Aventin și dinspre Circus Maximus aflat la poalele sudice ale Palatinului.

ROMA V - BISERICA SANTA FRANCESCA ROMANA

Este biserica care a purtat la început numele de Santa Maria Nova și se găsește aproape de Forum Romanum, în partea de apus, pe structura apuseană a fostului templu roman dedicat zeiței Venus și zeiței Roma. Ea a avut rolul de a suplini, la un mament dat, biserica distrusă paleocreștină Santa Maria Antiqua, din Forum Romanum.

In sec.al 8-lea, papa Paul I-ul a ridicat, în partea apuseană a templului Venus și Roma, un oratoriu dedicat sfinților Petru și Paul. Apoi, în secolul următor, oratoriul a fost înlocuit cu biserica Santa Maria Nova, deoarece vechea Santa Maria Antiqua devenise vetustă. Aceasta din urmă a devenit Santa Francesca Romana când Francesca Buzzi a fost canonizată, în 1608.

Biserica a fost reconstruită de papa Honorius al III-lea, în sec.al 13-lea, ocazie cu care s-a ridicat campanila și s-a decorat absida cu un mozaic numit Maesta, în care Fecioara tronează cu Pruncul în brațe, înconjurată de sfinți. Campanila este cotată drept cea mai elegantă din Roma.

Din anul 1352, biserica a fost coferită ordinului olivetanilor (ordinul monastic Nostra Seniora de Monte Oliveto), iar în sec.al 16-lea a fost atribuită Sfintei Francesca Romana, sfântă de origine romană, canonizată în 1608 și ale cărei relicve sunt păstrate în criptă.

Porticul bisericii și fațada din travertin, au fost terminate, în 1615, de Carlo Lombardi, în stil contra-reformă. Fațada afirmă o oarecare solemnitate, prin folosirea unui singur rând de pilaștri plați, plasați pe o structură înaltă. Interiorul oferă un frumos plafon cu casete, din sec.al 17-lea. și este compus dintr-o singură navă cu capele laterale. El a fost reconstruit de Lombardiîn anul precedent canonizării sfintei Francesca Romana.

In mijlocul navei rectangulare se găsește o schola cantorum de la vechea biserică, acoperită cu mozaicuri de tip Cosmas. Un alt element interesant este confesionalul realizat de Gian Lorenzo Bernini, între 1638-1649, din marmură policromă și cu patru coloane placate cu japs (mineral semiprețios de culoare roșie, galbenă, brună, sau verde). Biserica adăpostește și prețioasa icoană Madonna Glycophilousa (Madona tandreței), din sec.al 5-lea (sau al 8-lea), adusă de la Santa Maria Antiqua. Tabloul în frescă, Fecioara și Pruncul, pictat în sec.al 12-lea a fost meticulos detașat în anul 1950 și reamplasat în sacristie.

Mozaicul din absidă reprezintă Fecioara și Pruncul tronând între sfinții Petru și Andrei, Iacob și Ioan. Opera datează din jurul anului 1160, epocă care  arta mozaicului s-a caracterizat printr-un oarecare eclectism. Se remarcă o exuberanță a culorilor, proprie artei antice, și o apropiere de rigiditatea personajelor bizantine.

In brațul din dreapta al transeptului, în spatele unui grilaj se păstrează două pietre cu amprentele genunchilor sfânților Petru și Paul, care s-au rugat,în genunchi, lui Dumnezeu pentru ca să oprească zborul Mgicianului Simon. Legeda spune că Simon Magicianul a vrut să demonstreze că deține puteri mai mari decât ale apostolilor și a început să plutească în aer prin fața lor. Apostolii au îngenuncheat și s-au rugat ca acea levitație să înceteze. Ruga le-a fost ascultată și Simon s-a prăbușit în apropiere de actuala biserică. Tot în acea parte a transeptului se găsește și mormântul papei Grigore al XI-lea, cel care a readus Sfântul Scaun de la Avignon la Roma, în 1377. Mormântul a fost reconstruit de către Per Paolo Olivieri, fiind semnat și datat în 1584. Baso-relieful central al mormântului reprezintă intrarea în Roma a Sfântului Petru. Pe laturi se prezintă statuile  Credinței și Prudenței.

In fața rămășițelor Sfintei Francesca Romana din cripta bisericii se află un basorelief  din marmură, care figurează pe sfântă și un înger. Lucrarea aparține sec.al 17-lea și a fost executată de un elev al lui Bernini.

ROMA V - BISERICA SANTA MARIA ANTIQUA (FORUM ROMANUM)

Este un edificiu religios paleo-creștin, care datorită amplasării a primit numirea italiană de Santa Maria Antiqua al Foro Romano. A fost amenajată în sec .al 5-lea e.N pe latura de sud a forumlui roman , la poalele colinei Palatin și spre sud-est față de templul Dioscurilor. Era o clădire modestă, rudimentară și lipsită de ornamente, o simplă clădire pentru întruniri și rugăciuni. La amenajarea ei s-au folosit, desigur, unele structuri antice preexistente, probabil anexe ale palatelor Palatinului. De altfel, a servit mult timp ca acces spre construcțiile monumentale ale colinei palatelor.

Avea plan dreptunghiular prelungit spre sud și cu o absidă puțin adâncă în acel capăt. Nu respecta principiul plasării altarului spre răsărit. In dreapta absidei se găsește capela sfinților medicali, iar în stânga capela sfântului Theodat. Intrarea se face prin partea opusă absidei, prin capătul nordic al planului dreptunghiular. Din exterior se pătrunde înt-un atrium (pronaos) cu pereți neregulați și apoi în naosul central. In centrul naosului, un spațiu delimitat de pereți cu largi spații goale, este înconjurat de un deambulatoriu dreptughiular strâmt. Suprafețele atriumului și al naosului sunt aproape egale. Spre absidă se trece prin presbiteriul comun cu deambulatoriul. La stânga bisericii se deschide un culoar sub formă de rampă, ce conduce spre Palatin.

Această biserică este cel mai vechi monument creștin din Forum Romanum și cuprinde cea mai veche reprezentare a Sfintei Maria Regina, adică Fecioarei Maria în chip de regină., ăn sec.al 6-lea e.N.

Papa Ioan al VII-lea (705-707) a folosit locașul în calitate de episcop al Romei. Este posibil ca Cyriaci Titulus, consemnat în actele sinodului din anul 499 e.N, săpoată fi identificat cu această biserică.

Lăcașul a fost parțial distrus de un curemur din anul 847, când o parte din structurile vechilor palate de pe Palatin s-au prăbușit peste o parte di forum. Se pare că același cutremur a devastat și ruinat întregul Forum Romanum. Biserica a fost acoperită de resturi de pământ și zidării. In 1084, pe timpul unui incendiu provocat de jaful normanzilor, lăcașul s-a pierdut cu totul sub dărâmături.

Incă din sec.al 10-lea vechea biserică intrase în desuetudine și avea o stare foarte proastă, așa că s-a construit o nouă biserică în apropiere, cunoscută sub numele de Santa Maria Nuova (astăzi Santa Francesca Romana). Aceasta a fost așezată pe fundațiile vechiului templu al zeiței Venus și al Romei.

In sec.al 12-lea deasupra vechii biserici Santa Maria Antiqua, în Forum Romanum, s-a construit o alta, numită Santa Maria Liberatrice. Acest edificiu a fost renovat de Onorio Longhi cel Bătrân, în anul 1617, urmând stilul baroc în cea mai mare parte. Acesta a lucrat și la biserica San Carlo a Corso, unde barocul a trimfat. A încercat să creeze, la scară mică, o imitație a fațadei de la biserica Gesu, realizată de Giacomo della Porta. In 1749, interiorul a fost înfrumusețat cu decorațiuni din stuc de Francesco Ferrari și picturi neo-clasice de Sebastiano Ceccarini și Lorenzo Gramiccia.

Acest inportant edificiu a rezistat până în anul 1900 când a fost demolată din rațiuni de a scoate la suprafață vestigiile antice înconjurătoare. Au putut fi descoperite, astfel, resturile bisricii inițiale.

S-au păstrat un număr de fresce valoroase din sec.al 7 și al 8-lea, comandate de papii Martin I-ul (649-655), Ioan al VII-lea (705-707) și Zacharia (741-752). Papa Martin I-ul a pus a fi înscrise pe pereși deciziile Consiliului de Latran.

Un sarcofag creștin se află între vestigiile ce îmbogățesc tezaurul artistic datorat locului.

ROMA V - BISERICA SFINTII COSMAS SI DAMIAN (FORUM ROMANUM)

Biserica a luat naștere peste vetigiile antice romane din Forum Romanun și din Forum Vespasiani (numit și Forumul Păcii). Intrarea actuală se află în Via dei Fiori Imperiali, bulevard lat deschis de Benito Mussolini în anii 30 ai sec.al 20 –lea, pentru a pune în valoare maiestatea trecută a Romei.

Lăcașul creștin s-a amenajat în prima parte a sec.al 6-lea e.N, după ce regele ostrogot Theodoric cel Mare și fiica sa Amalasuntha au donat Biblioteca Păcii (Bibliotheca Pacis) și o parte din templul lui Romulus papei Felix al IV-lea. In 526 e.N, papa a amenajat în spațiile antice o biserică pe care a dedicat-o sfinților martiri de origine arabă, Cosmas și Damian. Biserica trebuia să constituie și o contrapondere pentru templul Dioscurilor, aflat de pe cealaltă parte a forumului, iar sfinții martiri să reprezinte o replică creștină a eroilor antici, Castor și Pollux. Aceasta a fost prima biserică creștină care a ocupat un edificiu păgân din Forum Romanum.

Naosul bisericii s-a amenajat în spațiul Bibliotecii Păcii, iar atriumul în rotonda templului lui Romulus. Atriumul avea ieșire spre Forum Romanum prin ușa de bronz originară, cu două canaturi, ușă încadrată de două coloane de porfir roșu și de o frumoasă friză de marmură albă deasupra. Naosul avea deschidere spre Forum Vespasiani (sau Forum Pacis), construit de împăratul Vespasianus între anii 71-75 e.N.

In acel timp înțelesul termenului de pace, la romani, se deosebea de cel din timpurile noastre. Se înțelegea Pax Romana, adică pacea impusă de Imperiul Roman prin orice mijloace, inclusiv prin represiunea armată. In acest accept, Vespasianus a construit foumul pentru a comemora pacificarea Palestinei și îngenuncherea evreilor revoltați.

Forumul Păcii a fost cel de al treilea forum imperial, în ordine cronologică (după Forum Romanum, după forumul lui Caesar și cel al lui Augustus). Era vorba de un ansamblu monumental lung de 145 de metri și lat de 85 de metri, înconjurat de un zid pe trei laturi și de un mare portic cu coloane pe toate patru laturile. Se construise la răsărit de forul lui Nerva și pe locul unei piețe (macellum) distruse în incendiul lui Nero, din anul 64 e.N.

Forumul lui Vespasianus cuprindea:

-Templul Păcii (34 X 22 m), care adăpostea tezaurul prădat de la templul lui Solomon din Ierusalim și numeroase alte opere de artă.

-Biblioteca Păcii (tabularium), care cuprindea arhivele prefecturii urbane, planurile cadastrale și o serie de documente referitoare la lucrările edilitare realizate în special sub Vespasianus și Septimius Severus, precum și un foarte mare număr de lucrări ale medicului Galianus.

- Celebra Forma Urbis (planul cadastral al Romei), ediția cea nouă completată și adusă la zi în anul 73 e.N, în raport cu planul lui Agrippa și care a dispărut într-un incendiu din anul 191 e.N.

- O grădină.

In anul 1512, biserica a fost cedată de papă ordinului franciscanilor, sub a căror îngrijire a rămas până în zilele noastre. ea a suferit modificări la sfârșitul sec.al 16-lea, când au fost redescoperite relicvele celor doi sfinți.  La începutul sec.al 17-lea, papa Clement al VIII-lea a redus lărgimea navei, prin crearea de capele laterale, acțiune care a condus la mutilarea gravă a mozaicului de pe arcul triumfal.
 In 1632, papa Urban al VIII-lea a dispus reconstrucția edificiului după planurile arhitectului Orazio Torriani. Platforma bisericii s-a ridicat cu 7 metri pentru a se înlătura infiltrarea apei sub formă de igrasie, s-a deschis o poartă laterală și s-a adăugat o arcadă din ghips în fața absidei. Tot atunci s-a adăugat o clopotniță. Până în 1947 intrarea se făcea prin fostul templu al lui Romulus, care servea drept atrium.

Biserica corespunde stilistic contra-reformei. Are o singură navă, flancată de câte tri capele pe fiecae parte. Absida este decorată cu mozaicuri bine conservate, care datează din sec. 6-7 e.N. Tabloul mozaical prezintă pe Sfinții Petru și Pavel prezentând lui Christos pe sfinții frați martiri, Cosmas și Damian.
Plafonul reprezintă o lucrare frumoasă cu casete, din sec.al 17-lea. In centru este reprezentat triumful sfinților Cosmas și Damian, iar la extremitîăți blazonul cu albine al cardinalului Francesco Barberini, promotorul a unei mari părți din lucrările efectuate în sec.al 17-lea.

Mozaicurile arcului triumfal datează de la sfârșitul sec.al 7-lea și reprezintă mielul și pe Iisus, înconjurați de șapte candelabre și de patru îngeri.. Ingerul din stânga și vulturul din dreapta, simboluri ale Evangheliștilor Luca și Ioan, au supraviețuit transformărilor din sec.al 7-lea. Mielul și tronul din mozaic au fost refăcute în 1936.
In absidă, mozaicul  a fost executat în sec.al 6-lea. In centru apare Christos pe un fond de cer de culoarea apusului. Pe laturile sale, apostolii Petru și Pavel prezintă pe sfinții Cosmas și Damian, înveșmântați în brun. La stânga, papa Felix oferă un model al bisericii sale, în timp ce la dreapta, sfântul Theodorus, este acoperit de o hlamidă, precum un demnitar de la curtea bizantină. Dedesupt, în partea mascată de altarul baroc ridicat în 1637, Mielul Pascal este înconjurat de doisprezece frumoși miei, care figurează pe apostolii Bisericii.
In prima capelă din dreapta, deasupra altarului, se prezintă o curioasă frescă, care reprezintă pe Christos în viață, pe cruce, operă de tip bizantin repictată în sec.al 18-lea.

ROMA V - ARCUL DE TRIUMF AL LUI TITUS (FORUM ROMANUM)

Arcul de triumf dedicat lui Titus a fost ridicat în anii 81-82 e.N, din inițiativa fratelui său Domitianus. Arcul era menit să comemoreze victoria definitivă a romanilor asupra răscoalei evreilor din Palestina, răscoală începută în anul 66 e.N. Campania de pacificare a palestinei o începuse, cu mână de fier, în 66 e.N, generalul Vespasianus, la cererea lui Nero.

Vespasianus s-a implicat în luptele pentru ocuparea tronului imperial de după dispariția lui Nero, lăsând campania din Iudea sub comanda fiului său Titus. Acesta a încheiat victorios războiul, pacificând Palestina, după cucerirea și distrugerea Ierusalimului și a templului simbolic al evreilor.

Arcul de triumf ridicat de Domitianus era menit să glorifice faptele de arme ale celor doi bărbați din familia sa:Vespasianus și Titus, ambii mari războinici. In istoria evreilor acea victorie romană este cotată drept unul dintre cele mai tragice evenimente, cel prin care s-a pierdut definitiv libertatea. Templul care reprezenta unitatea spirituală a evreilor a pierit în incendiu și jaf, odată cu întregul Ierusalim. Toate odoarele sfinte din templu au fost devalizate și au luat calea Romei, pentru a fi etalate pe timpul ceremoniei de triumf acordată lui Titus.

Pe locul devastat de legiunile lui Titus, în anul 70 e.N, împăratul Hadrianus (117-138 e.N) a mai spulberat încă o revoltă după șase decenii și jumătate. El trecut la măsuri și mai drastice de anihilare a evreilor. Pe locul Ierusalimului a ridicat un oraș roman, Aelia Capitolina, după numele său de familie și temple romane. Pe evreii apți de muncă sau de luptă i-a răspândit pe la marginile de apus ale imperiului.

La început, Arcul de triumf dedicat lui Titus încăleca Clivus Palatinus, acea cale care urca pe colina Palatin în partea de răsărit a Forumului Roman. Se consideră că orientarea lui originară nu avea legătură cu Via Sacra. Sub domnia lui Hadrianus, odată cu începerea lucrărilor la templul etajat dedicat divinităților Venus și Roma, arcul lui Titus a trebuit să fie reorientat, prin lucrări speciale și plasat peste Via Sacra. In acest fel a ajuns să închidă strălucit, dinspre răsărit, foarte bătrânul Forum Romanum.

Pe timpul evului mediu arcul a fost cuprins în zidurile unei fortificații nobiliare. Cu acea ocazie, în partea superioară a arcului s-a practicat o încăpere. Distrugerile provocate monumentului au fost foarte mari, astfel că, în 1821, partea lui superioară s-a prăbușit. A fost reconstruit de arhitectul Giuseppe Valadier. S-au păstrat numai friza și inscripția de pe latura dinspre Colosseum, adică dinspre răsărit. Părțile adăugate de Valadier sunt din travertin, pentru a se deosebi de structura cea veche. Aceasta a fost dorința papei Pius al VII-lea, care a inițiat reconstituirea. Pentru aceasta a fost adăugată o altă inscripție pe partea opusă celei originale, dinspre Colosseum.

Pe interiorul arcului este povestit, în piatră, esențialul victoriei din Palestina. Pe o latură figurează purtătorii de pradă, care tind să treacă pe sub un arc ce poartă deasupra două quadrige, a lui Vespasianus și alui Titus, arc realizat imaginativ în Circus Maximus.

Sub arc, un baso-reliefu prezintă ostași ce poartă obiectele jefuite din templu: sfeșnicul de aur cu șapte brațe executat de Moise, masa sfântă a celor 12 pâini și trompetele de argint care anunțau sărbătorile. Un alt basorelief îl prezintă pe Titus în trimf pe carul său, trecând pe sub un arc și înpodobit cu lauri. Ambele lucrări sunt considerate capodopere ale sculpturii romane.

In cheia bolții, printre casete, un alt basorelief reprezintă apoteoza lui Titus, sufletul său este purtat de un vultur ceea ce înseamnă dorința de a fi divinizat. La exterior, pe friza dinspre Colosseum, deasupra arcadei se distinge destul de greu o procesiune de sacrificiu în care o figură întinsă reprezintă Iordanul, simbol al înfrângerii Palestinei.

Inscripția de frontonul apusean este:

SENATVS POPVLVSQVE ROMANVS DIVO TITO DIVI VESPASIANI F(ILIO)

                                               VESPASIANO AUGUSTO

(Senatul și poporul roman divinului Titus fiul divinului Vespasian Augustus)

Inscripția a fost scoasă în evidență cu litere de bronz aurit, litere ale căror locașuri de prindere se observă ușor în carnea marmirii.

Sculpturile ce au existat pe fețele celor doi mai pilaștri ai arcului s-au pierdut pe timpul când monumentul a fost integrat unei fortificații medievale, cea a familiei Frangipani. Se presupune că partea de sus a arcului a fost decorată cu statui, sau chiar cu o quadrigă trasă de elefanți.

ROMA V - BASILICA LUI MAXENTIUS (FORUM ROMANUM)

Maxentius s-a proclamat împărat prin sprijinul popular după abdicarea concomitentă a celor doi auguști, Maximianus și Diocletianus, în anul 305 e.N. Maximianus era tatăl lui Maxentius, fapt ce a determinat pe fiu să pretindă tronul părții apusene a Imperiului Roman. La tronul Imperiului roman a râvnit imediat și Constantin, fiul lui Contantius Chlorus, cel care deținea demnitatea de Caesar în tetrarhia din care ieșiseră Maximinus și Diocletianus.

Aproape imediat, Maxentius a început ridicarea unei basilici impresionante în partea nord-estică a Forum-ului Romnum, în continuarea templului lui Jupiter Stator, pe care îl va reconstrui și-l va dedica fiului său Romulus, mort prematur la vârstă fragedă, în anul 309 e.N.

Construită din cărămidă, beton și marmură, cu bolți masive, această bazilică s-a deosebit mult de cele preexistente, precum Basilica Aemilia și Basilica Julia. Basilica se sprijinea pe o platformă rectangulară enormă din beton, cu lungimea de 100 de metri și lățimea de 65 de metri. Ea era compusă dintr-o navă centrală lungă de 80 de metri, lată de 25 de metri și înaltă de 35 de metri și din două naosuri laterale, largi de 16 metri și înalte de 24,5 metri. Cele trei travee ale sale au fost separate și articulate prin opt coloane monolitice de marmură de 14,5 metri înălțime și o circomferință de 5,4 metri, cele mai mari din Roma antică. Cele trei nave erau orientate pe direcția est-vest. Plafonul era decorat cu casete profunde hexagonale și octogonale, asemănător Pantheonului, iar acoperișul era protejat de țile din bronz aurit.

Intrarea principală proiectată sub Maxentius era orientată spre răsărit, spre Colosseum, în timp ce absida prelungea nava centrală spre apus. Colțul de sud-vest se învecina cu Forumul Păcii, închizând astfel calea de comunicație precedentă dintre Forum Romanum și zona Carinae (Suburus). Ca urmare, Maxentius a construit un pasaj pe sub acest colț al edificiului, larg de 4 metri și lung de 15 metri. Fațada basilicii era concepută pe latura de răsărit, iar un vestibul cu o profunzime de 8 metri se întindea pe întreaga această fațadă. Din acest vestibul se putea pătrunde în basilică prin cinci intrări, trei în nava centrală și câte una în navele laterale. Una dintre marile coloane a fost dusă să susțină o statuie a Feciorei Maria în fața basilicii Santa Maria Maggiore , în anul 1603. 

Edificiul a primit numele popular de Noua Bazilică sau Basilica lui Maxentius și a devenit cel mai impresionant monument din Forum Romanum. După moartea lui Maxentius în bătălia de Podul Milvius (312 e.N), Constantin I-ul a devenit stăpânul Romei și a continuat edificiile începute de Maxentius.

Constantin a creat o nouă axă a basilicii, pe direcția nord-sud, construind un portic de intrare pe latura lungă dinspre Via Sacra, lăsând cealaltă latură lungă spre Forurile Imperiale, adică spre actuala Via dei Fori Imperiali. Una din laturile scurte era îndreptată spre răsărit, adică spre Colosseum, iar cea dinspre apus avea o absidă largă în centru, absidă destinată a adăposti statuia colosală a noului stăpân al Romei. Ansamblul era divizat în trei nave susținute de patru perechi de pilaștri, flancați fiecare de o coloană enormă.

Basilica lui Maxentius - Se văd casetele octogonale

Basilica impresionează profund prin dimensiuni și cutezanța artei construcțiilor și, asemănător altor basilici romane, era destinată practicării justiției, întrunirilor politice și activităților comerciale.  In întregul său edificiul era o copie a termelor gigantice ridicate de Caracalla și Diocletianus, la Roma.

 Porticul grandios din planul conceput pe timpul lui Constantin, cuprindea patru coloane. De la portic cobora o scară lată spre Via Sacra. Aceste coloane se mai pot identifica astăzi. Tot Constantin a prevăzut construirea unei abside largi pe latura lungă de nord, pe partea opusă intrării, spre actuala Via dei Fiori Imperiali, absidă care a dispărut total.

Planul Basilicii finalizat sub Constantin cel Mare

In forma sa originală, impunătorul edificiu era realizat din beton roman, placat la exterior cu cărămidă fină. La interior s-a folosit placajul din marmură de diverse culori, armonios intercalat.

Suprafața acoprită de basilică atingea 4000 de metri pătrați și cuprindea multe lucrări de artă sculpturală și mozaicală, inclusiv pe paviment. Era o lucrare menită a depăși tot ce se realizase înainte, atât în materie de structură, cât și în materie de lux artistic.

Basilica lui Maxentius și a lui Constantin a fost ultimul mare edificiu al perioadei imperiale romane și a servit mult ca exemplu pentru unele monumente medievale, printre care și basilica gigantică dedicată Sfântului Petru, în sec.al 16-lea.

Ruinarea majoră a structurii antice a început în sec.al 7-lea, când, din ordinul papei Honorius I-ul, s-au luat țiglele de bronz de pe acoperiș, pentru a fi duse la vechea bazilică Sfântul Petru. O altă distrugere gravă  s-a produs pe timpul cutremurului din anul 847, dată după care basilica a devenit sursă de materiale de construcție.

Astăzi se mai păstrează puțin din magnificul edificiu, dar și așa a rămas impresionant. S-a păstrat numai latura lungă a basilicii dinspre Via dei Fiori Imperiali, cu rămășițele tulburătoare ale celor trei nave. Pe zidul masiv dinspre Via dei Fiori Imperiali s-au plasat pe timpul lui Benito Mussolini hărțile Imperiului Roman în diferite etape de expansiune. Una dintre hărți ilustra cum urma să arate Noul Imperiu Roman, visat de dictator. Dar aceasta a fost ștearsă de urmașii cu idei socialiste.

In absida construită pe latura de nord de Constantin, a fost plasată ulterior o statuie colosală a sa. Connstantin era prezentat șezând pe tronul său din Curie, lucrarea având o bază puternică și masivă. Fragmente ale statuii se găsesc în curtea Palatului Conservatorilor, din ansamblul muzeal al Capitoliului. Acestea au fost descoperite în absida vestică, în anul 1487.

Există o incertitudine privind amplasarea statuii într-una din cele două abside, de vest sau de nord, datorită relatărilor unor diverși autori. Există însă și posibilitatea ca statuia să fi fost mutată dintr-o absidă în alta. Se poate adăuga că înălțimea aceleia era cu 6 metri mai mică decât cea a statuii lui  Lincoln, de aceeași factură, din Memorialul de Washington DC.

ROMA V - TEMPLUL LUI ROMULUS (FORUM ROMANUM)

Templul lui Romulus, sau Jupiter Stator se găsește în Forum Romanum pe latura de nord, alături de templul lui Antoninus și al Faustinei. In fața sa se prelinge spre apus Via Sacra, iar pe partea opusă a acesteia se găsesc vestigiile Casei vestalelor. El prelungește latura de nord a Forum-ului, la răsărit de Regia, edificiu considerat drept limita de răsărit a acestei piețe istorice. De altfel, în ultima parte a existenței sale Forum Romanum s-a extins, spre răsărit,  până pe aliniamentul arcului de trimf al lui Titus.

In primele timpuri ale Romei, locul a fost ocupat de un sanctuar sub cer deschis, dedicat lui Jupiter Stator, templu fondat, conform tradiției, de legendarul Romulus. In anul 294 e.A, consulul M. Attilius a construit un templu.

La moartea fiului său, încă copil, împăratul Maxentius (306-312 e.N) a decis să reconstruiască templul lui Jupiter Stator, în anul 307 e.N, dedicându-l fiului său Romulus. Templul a fost terminat după moartea lui, care a survenit în 312 e.N, de către Constantinus I-ul, dușmanul său în lupta pentru tronul Imperiului Roman.  O inscripție amintește că, la terminare, senatul a dedicat templul la lui Constantin, în calitate de învingător:

                 IMPERATORI CAESARI FLAVIO CONSTANTINO

                            MAXIMO TRIUMPHATORI AUGUSTO

                              SENATUS POPULUSQUE ROMANUS

In starea actuală, este apreciat drept un edificiu antic remarcabil de bine conservat, datorită transformării lui în atrium al bisericii dedicate Sfinților Cosmas și Damian, în sec.al VI-lea e.N. Biserica s-a amenajat într-o sală antică din spatele templului.

Se prezintă sub forma unui edificiu cu dimensiuni moderate, cu plan circular și executat din zidărie de cărămidă. Cilindrul central este acoperit de o cupolă cu un diametru în jur de 15 metri. Pe laturile lui au fost alăturate două săli prelungi, fiecare terminată cu câte o absidă. Dintre acestea numai cea din dreapta și-a păstrat conturul antic.

Fațada templului are forma unui arc de cerc orientat cu deschiderea spre Via Sacra. In centrul ei este încastrată poarta originară din bronz, străjuită pe lături de două coloane de porfir roșu și deasupra de o cornișă din marmură albă. In zidăria ei sunt practicate patru nișe pe două niveluri.

Cele două săli laterale erau și ele străjuite de câte două coloane, dar nu s-au menținut decât cele din dreapta, din care numai una integral. Coloanele erau monolit din marmură cipolin (marmură cu fond alb-verzui traversată de vinișoare ondulate verzi și cu inserții de mică).

La stânga templului lui Romulus s-au scos la suprafață zidurile roase a zece încăperi așezate de o parte și de alta a unui culoar. Vestigile au aparținut unei structuri neînsemnate din timpul republicii.

In lungul Viei Sacra, resturile unei construcții medievale cu arcuri, foarte înălțată, indică foarte bine nivelul solului din Forum pe timpul evului mediu.

ROMA V - BISERICA SAN LORENZO IN MIRANDA (FORUM ROMANUM)

Biserica a fost construită în Forum romanum pe structura templului lui Antoninus și al Faustinei. Templul a rezistat tuturor vicistitudinilor de după căderea Imperiului Roman, incendii, cutremure și jafuri, dar a rezistat și intențiilor sălbatice și răzbunătoare ale creștinilor, în evul mediu timpuriu. Astăzi se mai văd încă urmele de frecarte ale frânghiilor cu care creștinii au încercat să prăbușească coloanele porticului de la fațadă.

Locașul creștin inițial, dedicat Sfântului Laurentius de Roma, poate să fi fost clădit în sec.al 7-lea, dar, în mod cert, a fost menționat în sec.al 11-lea în diverse surse, printre care Mirabilia Urbis Romae. Numele de Miranda provine de la cuvântul mirare, care înseamnă contemplare. Mirarea putea fi provocată de poziția dominatoare a edificiului în Forum, sau de numele unei binefăcătoare. Biserica a avut un pronunțat caracter paleocreștin și romanic, lipsită de elementele de ornamentație obișnuite mai târziu în lăcașurile catolice.

In anul 1429, papa Martin al V-lea a cedat biserica către Universitas Aromatorium, adică „Colegiului de chimiști și botaniști”, care a continuat să o folosească și ca muzeu care poseda un protocol de medicină semnat de marele pictor Raphael (Raffaelo Sanzio).

Cu ocazia vizitei împăratului Carol al V-lea (Quintul), în 1536, vechea biserică a fost demolată pentru a se reda amplitudinea originară templului antic. Cu acea ocayie dinastul medieval a trecut pe sub arcurile de triumf ale lui Constantin, Titus și Septimius Severus, urmând un traseu imaginar pe Via Sacra.

In 1602, arhitectul Orazio Torriani a realizat o nouă reconstrucție a lăcașului creștin, ocazie cu care a creat o navă unică mai înaltă și trei noi capele pe laturi.

Biserica adăpostește deasupra altarului principal o pânză a pictorului Pietro de Cortona, intitulată Martiriul Sfântului Laurentius (1646) și în prima capelă din stânga o Madona cu Pruncul și cu sfinți (1626), de Domenico Zampieri zis Dominichino.   

ROMA V - TEMPLUL LUI ANTONINUS ȘI AL FAUSTINEI (FORUM ROMANUM)

Templul lui Antoninus și al Faustinei este un edificiu reprezentativ din Forum Romanum. El este plasat în partea de est (nord-est) a Forum-ului, având pe partea opusă templul Vesta și mai aproape Regia, pe centrul laturii estice a Forum-ului.
Impăratul Antoninus Pius (138-161 e.N.), care i-a succedat lui Hadrianus (117/138 e.N.), a aparținut unei bogate familii originare din Colonia Nemausa (astăzi Nimes în Franța). Navând moștenitori direcți, Hadrianus l-a adoptat și i-a dechis calea către tronul imperial. Apreciat pentru bunătatea și pentru luciditatea sa, Antoninus domnit 23 de ani cu calm și moderație, într-un moment de maximă dezvoltare și putere a Romei.

Pe soția sa, Faustina, care a murit în 141 e.N, a ridicat-o la rang divin, în ciuda unei conduite scanaloase. Pentru ea a ridicat în Forum un templu impunător.

Când a murit Antoninus, în 161 e.N, senatul a decis să-l sanctifice și să dedice templul celor doi soți imperiali.

Templul era unul dintre cele mai frumoase exemple de arhitectură corintică și se distingea prin simplitate. Era un edificiu prostil și hexastil, având  în fața sălii centrale, cella, un singur portic. Era așezat pe un podium (stilobat) înalt, la care se ajungea pe o scară lată cât toată fațada și cu 21 de trepte. Porticul era compus din șase coloane la fațadă și câte trei pe laterale, măsurând 17 metri înălțime. Fusurile coloanelor erau monolitice și realizate din marmură cipolin, provenită din Eubeea (fond alb-verzui, cu vinișoare ondulate verzi  și albăstrui, cu inserții de mică). Bazele coloanelor și capitelurile au fost realizate din marmură albă. Antablamenul nu era decorat nici ci denticuli și nici cu modilioane (mici console răsturnate, bogat ornamentate  și plasate pe plafomul de sub cornișă). Friza este sculptată cu grifoni, ornamente de frunze și plante încolăcite (ghirlande) și instrumente de sacrificiu, totul admirabil executat. Pereții templului și soclul înalt erau din tuf aoperit cu marmură.

Fațada fără fronton a rămas intactă. Frontonul, astăzi dispărut, putea să poarte o quadrigă pe vârful de sus și câte o statuie a Victoriei pe colțurile laterale. In porticul de la fațadă s-au așezat ulterior statui ale unor alte personalități, la intervale în timp. 

Pe linia superioară a arhitravei stă scris:

DIVO. ANTONINO. ET DIVE. FAVSTINAE. EX S(ENATUS). C(ONSVLTO)

            Divinului Antoninus și Divinei Faustina prin decretul senatului

Este unul dintre cele mai bine păstrate monumente din Forum Romanum, scăpând de incendii, jafuri, cutremure și de invidia creștinilor. Pe fusurile coloanelor se văd urmele de frecare ale frânghiilor cu care s-a încercat doborârea coloanelor în evul mediu. Probabil că după acele încercări răzbunătoare ale creștinilor, s-a decis amenajarea și folosirea edificiului antic ca biserică. Din sec.al 11-lea structurile antice au protejat biserica San Lorenzo in Miranda, fapt ce a salvat monumentul de la dispariție. Unii autori au susținut că biserica s-ar fi amenajat în  sec.al 7-lea, dar nu există date certe.

In anul 1429, papa Martin al V-lea a cedat biserica către Universitas Aromatorium, adică “Colegiului chimiștilor și botaniștilor”. Biserica a continuat să fie folosită, în mod tradițional, ca muzeu și a posedat un protocol de medicină semnat de Raphael (Raffaelo Sanzio).

In anul 1536, cu ocazia unei vizite a împăratuli Carol al V-lea (Quintul), monumentul a fost degajat de adăugirile bisericii creștine, reprimind volumele antichității. In 1602, biserica a fost reconstruită. Arhitectul Orazio Torriani a creat o navă unică și trei capele laterale noi. Din acel an datează și frontonul anost în stil baroc. Biserica păstrează deasupra altarului principal o pânză de Pietro da Cortona intitulată Martiriul Sfântului Laurentius (1646), iar în prima capelă de la stânga o Madonă cu Pruncul și Sfinți (1626), de Domnico Zampieri zis Dominichino.  
In apropierea templului, spre răsărit, s-a descoperit o necropolă din sec.7-8 e.A, din timpul legendarului Romulus. 

       

ROMA V - TEMPLUL ZEIȚEI VESTA ȘI ATRIUMUL VESTALELOR (FORUM ROMANUM)

Cele două edificii importante ale antichității romane sunt plasate la sud de Via Sacra, în partea de răsărit a Forum-ului Romanum, urmând pe această direcție după templul Dioscurilor. In dreptul temlului Vesta, pe centrul Forum-ului se găsește Regia, reședință a celui ce deținea demnitatea de Pontifex Maximus și care dirija colegiul vestalelor. Pe latura opusă a Forum-ului, dincolo de Via Sacra și de Regia, se află templul lui Antoninus și al Faustinei, în dreptul templului Vesta și apoi, spre răsărit, templul lui Romulus, în dreptul Atrium-ului vestalelor. Cele două edificii erau alăturate bazei Palatinului și pe terenul ce urcă spre mica colină Velia. De aceea ele se aflau pe terenul cel bine protejat de inundațiile Tibrului.

In epoca în care nu era ușor pentru om să aprindă focul, satul instalat pe Palatin, unde trăia Romulus, trebuia să aibă un loc acoperit, circular ca și toate locuințele, unde se păstra focul public.

Instituirea acestui cult al focului la Roma urcă în timp până la Romulus, sau la Numa Pompilius (715-672 e.A). Un grup de patru preotese, apoi șase și șapte, au fost însărcinate să asigure cultul zeiței Vesta, ele fiind numite vestale. Zeița Vesta a fost considerată drept protectoarea familiei și a statului roman. Slujitoarele templului aveau sarcina de a păstra nestinsă flacăra sacra, simbol al vieții eterne a Romei. Vestalele trebuiau să fie virgine și să aparțină unor familii aristocratice. aveau datoria să servească timp de 30 de ani, timp în care erau obligate să rămână virgine. In caz de încălcarea consemnului riscau să fie pedepsite prin îngropare de vii.

Când s-a construit primul templu, probabil la sfârșitul sec.al 6-lea, s-a păstrat forma rotunjită a caselor primitive. Templul a ars și a fost reconstruit de numeroase ori, mereu în plan circular, până la Septimius Severus. De la fondarea Romei, templul zeiței Vesta a avut numai o structură tradițională din lemn și ornamentații de ceramică arsă, în aceeași tradiție cu cea a templelor cu plan rectangular. In aceste condiții nu este de mirare că templul a căzut victimă unor incendii obișnuite în istoria orașului. Ultima lui reconstrucție a fost realizată într-o formă majestoasă și numai din marmură, pe timpul lui Septimius Severus. Nu mai subzistă decât centrul platformei de bază și câteva elemente din marmură, care au fost refolosite la reconstrucția, din 1930, de sub guvernarea lui Benito Mussolini.

Ăn prima jumătate a sec. 1 e.A., centrul Romei republicane, Forum Romanum, a început să capete o configurație care se poate recunoaște în ruinele de azi. In timpul dictaturii lui Sulla (82-79 e.A.) s-au reconstruit o seamă de componente ale ansamblului preexistent, printre care templul Vestei și Casa Vestalelor. Aceasta nu a fost decât una din reconstrucțiile venerabilelor edificii.
Pe timpul incendiului din anul 64 e.N, partea de răsărit a Forum-ului a fost distrusă, inclusiv Regia, templul Vesta și Atrium-ul vestalelor. Nero le-a restaurat din vechile materiale. Un alt mare incendiu, din anul 191 e.N a atins și el cele două edificii. Restaurarea s-a terminat în 193 e.N, sub diriguirea împăratului Septimius Severus.

După dizolvarea colegiului vestalelor și instaurarea creștinismului obligatoriu, casa vestalelor a revenit funcționarilor curții imperiale și apoi curții pontificale. Prin săpături s-a găsit un tezaur de 397 monede romane din sec.al 5-lea și un altul de 830 monede anglo-saxone din sec.9-10 e.N.

Perioada de abandonare dintre secolele al 9-lea și al 12-lea, este aceea care a dus la ruinarea edificiilor vestalelor și la îngroparea lor.

Era un sanctuar închis, înconjurat de un portic cu 20 de coloane canelate, cu capiteluri în stil corintic. Friza era sculptată cu baso-reliefuri ce figurau instrumente de sacrificiu. Cella adăpostea un altar pe care focul ardea în permanență. Intr-un ungher erau păstrate cu mare grijă câteva obiecte despre care se spunea că aduseseră norocul Romei. Printre acestea se găsea faimosul Palladion (obiect care apără), statuia de lemn sau din os care reprezenta pe zeița Vesta, care avea puterea să păstreze integritatea orașului care o poseda. Ea căzuse din cer în Troia, probabil aruncată chiar de Zeus. Roma credea că o avea datorită lui Eneas (Aeneas), care o salvase de la Troia și o adusese în Italia.

Spre răsărit, foarte aproape de templu se găsea mănăstirea în care trăiau vestalele, Atrium Vestae. Incăperile acestei vaste locuințe, cu două etaje, erau dispuse în jurul unei curți rectangulare cu lungimea de 69 de metri, împodobită cu trei bazine dreptunghiulare de apă, cu dimensiuni diferite, de grădini și înconjurată de un portic. Bazinul central a fost acoperit ulterior de un edificiu octogonal cu utilizare necunoscută. Unele dintre încăperi erau pavate cu marmură de diverse culori. Existau scări de urcare la etaj și deschidere spre Via Nova.

Vestalele își petreceau toată viața în această locuință. Provenite din familii patriciene, ele intrau în colectiv la zece ani și erau obligate să rămână timp de treizeci de ani. Zece ani erau consacrați instruirii lor, alți zece ani practicii și ultimii zece învățământului. Regulile erau extrem de dure. Vestalele erau îngropate de vii în cazul că încălcau jurământul de castitate și foarte sever pedepsite în cazul că lăsau să se stingă focul sacru, fapt care anunța mari nenorociri pentru Roma.

Incepând cu sec.al 3-lea e.N, a apărut obiceiul de a se ridica statui ale vestalelor celor mai renumite, statui ce erau dispuse în curtea Atrium-ului. Era o atitudine de bunăvoință față de ele. Unele dintre statui purtau inscripții pe soclu.

ROMA V - REGIA (FORUM ROMANUM)

Regia a fost un edificiu de cea mai mare importanță în istoria romană și în Forum Romanum. Inpreună cu templul Vesta forma centrul religiei romane. Clădirea era plasată în partea de răsărit a Forum-ului, în poziție centrală. La sud se învecina cu templul Vesta, la vest cu templul lui Caesar, iar la nord cu templul lui Antoninus şi al Faustinei. Inainte de ridicarea templului lui Caesar, Regia era edificiul ce închidea Forum-ul în partea de răsărit, cu deschidere vizuală nestingherită spre întreaga suprafaţă, adică spre Capitoliu. Templul lui Caesar s-a interpus între Regia şi restul suprafeţei dinspre apus (la sfârşitul sec. 1 e.A). Templul lui Antoninus şi al Faustinei s-a ridicat mai târziu cu două secole după cel al lui Caesar. Inainte acea latură nordică a Forum-ului era ocupată de clădiri particulare.

In mare, Regia avut un plan triunghiular în care s-au înscris formele neregulate ale unui trapez unit cu un dreptughi. Trapezul, plasat spre nord, era o curte deschisă din tuf cu un portic din lemn. Interiorul, cu formă dreptunghiulară, era alăturat trapezului și se compunea din trei îmcăperi cu intrare dinspre curte prin cea din mijloc. In camera dispre apus era sanctuarul lui Marte (sacrarium Martis) unde se păstrau scuturile și lăncile consacrate zeului (Martiae hastae).  

Legenda susţine că Regia a fost reşedinţa lui Numai Pompilius, regele care i-a urmat lui Romulus, cel considerat că ar fi organizat religia romană. El a fost cel care a orânduit și credința în scuturile sacre (ancilia).

Scuturile sacre erau obiecte legate de cuoltul zeului Marte în religia romană tradițională. Regele Numai Pompilius găsise în locuința sa un scut fără origine cunoscută și cu o formă particulară, ovală și restrângeri laterale la mișloc. In termeni moderni, se poate spune că avea forma cifrei 8. Bănuind că acel scut ar avea o origine divină,Numa a organizat un cult și a desemnat scutul drept un palladium (obiect apărător) pentru Roma.

După aceea a cerut să se confecționeze alte 11 scuturi asemănătoare, astfel ca cel sacru să nu poată fi cunoscut de cineva rău intenționat. Cele 12 scuturi au fostpăstrate în Regia, reședința oficială regală din Forum Romanum. Un colegiu de preoți de dicați cultului lui Marte, numiți salieni, a primit saecina să apere scuturile și să le expună de două ori pe an, pe timpul sărbătorilor religioase ce marcau începutul sau sfârșitul perioadei de război.

Arheologii susțin că scutul în formă de 8 a fost identificat pe nedrept ca fiind de origine tracă de către Denys din Halicarnas, ci că seamănă cu străvechiul scut egeean, cunoscut în jurul anului 700 e.A. Axeastă indicație istorică trimite la o reverificare interesantă a mărturiilor despre tradițiile romane.

Se spune că tot Numa ar fi construit și primul templu al zeiței Vesta, precum și casa vestalelor (mai târziu Atrium Vestae). Acele edificii au constituit zona centrală a vieții politice și religioase a regatului.

Dacă în epoca monarhiei Regia a fost reședința oficială a regilor (un fel de palat regal), distinctă de locuința privată, mai târziu a fost reşedinţa celui ce deţinea demnitatea de Pontifex Maximus, conducătorul celegiului sacerdoţilor. Acesta era, pe timpul republicii, rex sacrorum, regele simbolic al ceremoniilor religioase, iar Regia era locul de întâlnire al pontifilor și al flaminilor majori (preoților majori- de prim rang).

Atunci când a devenit Pontifex Maximus, Caesar și-a exercitat funcțiile de la Regia și tot aici a fost adus după asasinatul său la Curia din Teatrul lui Pompeius, de pe Câmpul lui Marte.

Conform unei legende, dacă lăncile dedicate lui Marte, în Regia, intrau în vibrație, urma să se petreacă un eveniment teribil. Se spune că ele au vibrat în noaptea dinaintea asasinării lui Caesar, 14 martie 44 e.A. In pofida acestui semnal, caesar s/a dus la adunarea senatului, de las Curia di Teatrul lui Pompeius, unde a fost asasinat mișelește.

In Regia se păstrau formulele tuturor rugăciunilor, jurămintelor, sacrificiilor, etc., calendarul zilelor sacre, Analele (forma concisă a evenimentelor istorice), legile referitoare la căsătorie, decese sau testamente, etc. Tot aici se păstra lista cronologică a consulilor și a triunfurilor. Romanii au datat mult timp evenimentele istorice după anii de consulat, mai puțin dupăanii scurși de la fundarea Romei. Prin consultarea listei consulatelor s-au putut determina evenimentele istorice de către istoricii de mai târziu.

Istoricii au transmis că Regia a fost afectată de două mari incendii, unul în 146 e.A. și altul în anul 36 e.A. după cel de al doilea, a fost reconstruită luxos de către Gnaeus Domitius Calvinus. A mai fost semnalat un incendiu și în anul 191 e.n, dar vestigiile de astăzi aparțin edificiului lui Calvinus. Săpăturile arheologice au depistat mult mai multe etape în viața acestui edificiu, începând cu sec.al 8-lea e.A.  

ROMA V - TEMPLUL CASTOR SI POLLUX (FORUM ROMANUM)

Din templul Dioscurilor nu a mai rămas astăzi decât un grup de trei coloane ce suportă un fragment de arhitravă și formează o imagine dintre cele mai celebre din Forum Romanum. El se găsește pe partea sudică a Forum-ului, la răsărit de basilica Julia, de care îl desparte Vicus Tuscus. La răsărit de templul Dioscurilor se află, tot pe latura de sud a Forum-ului, templul Vesta, cu bine cunoscutul său plan circular. Fațada și scările de acces ale templului erau îndreptate spre Via Sacra, având la răsărit, aproape alipit Arcul lui Augustus, arc care făcea legătura, peste Via Sacra, cu templul lui Caesar.

Alături de zidul răsăritean al templului, la câțiva metri de Via Sacra, se ridica și statuia lui Marsyas, adusă din Grecia în sec.al 2-lea e.A, statuie care se bucura de o mare popularitate. Ea reprezenta o maimuță cu trăsăturile unui satir bătrân foarte urât și beat și care purta un burduf pe umeri. Deoarece avea pe cap o bonetă frigiană, simbol al libertății, luase naștere cutuma ca sclavii, de curând eliberați, să vină și să atingă statuia, drept mulțumire.

Fondarea templului Dioscurilor conduce la începutul sec.al 5-lea e.A. Din acel timp și-a păstrat amplasamentul. Toată istoria acestui edificiu este învăluită în legendă. La începutul sec.al 5-lea e.A, Roma a intrat în eăzboi cu alte orașe latine din vecinătate, care îi amenințau libertatea. Confruntarea a avut loc pe malurile lacului Regillum, în jurul anului 499 sau 496 e.A. Pe timpul bătăliei, romanii au văzut că li s-au alăturat doi cavaleri divini, Castor și Pollux, fii lui Jupiter și Leda. Cei doi s-au dus apoi la Roma pentru a anunța victoria poporului roman, adunat în Forum. Caii lor asudați au băut din izvorul nimfei Juturna (zeița fântânilor). Pe locul acestei apariții divine, fiul dictatorului Postumius, cel care condusese războiul contra latinilor, a ridicat un templu dedicat Dioscurilor Castor și Pollux, în 484 e.A.

            Introducerea cultului pentru Castor și Pollux la romani, pare a proveni din legăturile lor cu grecii din sudul peninsulei. Iar atașamentul romanilor fașț de cai a fost moștenit de la etrusci. Acest fapt a ajutat mult la adoptarea Dioscurilor, divinități foarte legate de caii lor.

            Templul lui Castor și Pollux a făcut obiectul unor numeroase restaurări, printre care cea de la sfârșitul sec.al 2-lea e.A, realizată de Lucius Caecilius Metellus Delmaticus. Acela a decorat edificiul cu tablouri și statui. A urmat reconstrucția din timpul lui Augustus, în anul 6 e.N, realizată de Tiberius și de fratele său Drusus, cea care corespunde ultimelor vestigii.

            Monumentul se ridica pe un postament acoperit cu tuf și travertin, cu laturile de 50 X 30 de metri și cu scări strâmte din marmură, pe fiecare parte. Era un templu octostil și peripter. Avea opt coloane corintice la fațadă și câte unsprezece pe fiecare latură, toate din marmură albă. In interior (cella) două rânduri de coloane bordau fiecare perete. Ruinele de astăzi lasă să se vadă o parte din postament și cele trei coloane de 12,50 metri, unite de antablament.

            Interiorul (cella) adăpostea statuile lui Castor și Pollux, considerați drept apărătorii Romei.

            Templul era simbolul succesului militar al poporului roman. In fiecare zi de 15 iulie, cavalerii romani (pătura socială) comemorau victoria de Regillium, defilând prin fața templului Dioscurilor.

            Având o poziție dominantă în Forum, podiumul templului a fost folosit frgvent de către oratori, pe timpul republicii. Se povestește că împăratul Caligula a practicat o deschidere în spatele templului, cu acces spre vestibulul palatului imperial. El a legat cu un pod palatul său și templul Dioscurilor. Un alt pod a fost construit până pe Capitoiu, la templul lui Jupiter. Așa putea merge să se întrețină cu zeii pe care îi considera egalii săi.

            Templul Dioscurilor a avut și un rol economic. Aici se adăpostea biroul de greutăți și măsuri, plasat sub cella birou numit ponderararium. Concomitent o tablă de măsuri (greutăți și lungimi) se găsea în pronaos. Ea era folosită de către comercianții de pe Via Sacra. Templul era și el încojurat de localuri amenajate pentru bancheri.

            Spațiul sacru cuprindea și fântâna vechiului izvor al zeiței Juturna, zeița fântânilor, izvor din care Castor și Pollux lăsaseră caii să bea după bătălie. Fântâna se afla în colțul exterior de sud-vest al Forum-ului.

ROMA V - ARCURILE DE TRIMF ALE LUI AUGUSTUS (FORUM ROMANUM)




Augustus a ridicat două arcuri de triumf între templul lui Caesar și templul Castor și Pollux, în Forum Romanum. In anul 29 e.A, a dedicat primul arc victoriei de la Actium, împotriva lui Marcus Antonius și a Cleopatrei, în anul 31 e.A. Arcul avea o singură deschidere peste Via Sacra, cu fața spre templul Vesta. Servea drept intrare monumentală spre Forum pentru cei ce veneau pe Vicus Vestae.

O mare inscripție aparținând arcului din anul 29 e.A, cu dedicația lui Augustus, a fost găsită în anul 1546 pe locul stabilit de istorici. Deci amplasamentul este cert.

Zece ani mai târziu (19 e.A), pe când vechiul arc se deteriorase, Augustus a construit un alt arc care comemora succesul diplomatic prin care a determinat pe parți să cedeze  însemnele legiunilor romane învinse la Carrhae (azi Harran, în Turcia orientală), în anul 53 e.A. In acea bătălie, nefastă pentru romanii comandați de Crassus, parții au fost conduși de renumitul lor războinic de cavalerie, Surena.

Cel de al doilea arc de triumf avea trei deschideri. De la el  s-au mai descoperit numai fundațiile a doi pilaștri, dar aspectul lui poate fi dedus de pe unele monede ale acelui timp. Reiese că arcul avea numai deschiderea centrală boltită, pasajele laterale având plafon drept și acoperiș triunghiular, în șarpantă. Pereții pasajului central erau ornate cu reliefuri ce reprezentau Victoria, după cum o demonstrează un fragmet ce a supraviețuit. Alte fragmente ale decorației boltei centrale se află în Atiquarium, iar un relief prezentând Victoria se află în Glyptotheca Ny Carlsberg, la Copenhaga.

Arcul lui Augustus a fost primul arc de triumf cu trei căi din Roma și a servit drept model pentru arcul lui Septimius Severus, care, la rândul său, a devenit model pentru arcul lui Constantin cel Mare. Conform unei teorii, pe laturile deschiderilor laterale ale arcului erau afișate, pe plăci de marmură, numele consulilor și ale generalilor care au beneficiat de procesiuni triumfale. Deschiderea centrală era mult mai înaltă decât cele laterale.
Prin înlocuirea unui aec de triumf cu un altul, Augustus a trecut în umbră victoria lui asupra lui Marcus Antonius, în războiul civil și s-a prezentat ca triumfător fără a folosi armele ci numai prin  diplomație și pace. 

După alte exemple contemporane, deasupra părții centrale a monumentului ar fi putut exista o quadrigă, iar deasupra deschiderilor laterale ar fi putut exista statui de barbari.
Un alt arc de triumf a fost construit în cealaltă parte a templului lui Caesar, alăturat basilicii Aemilia, care forma o a doua intrare monumentală în partea centrală a Forumului Roman prin Via Sacra. Acest arc a fost consacrat lui Gaius și Lucius, nepoții împăratului și viitori moștenitori la tron. Când a determinat senatul să consacre acest arc nepoților săi, a confirmat intnțiile sale de transmitere ereditară a calității de princeps.