ISTANBUL - MAUSOLEUL HATICE TURHAN - SULTAN VALIDE

In partea de a apus a impozantei Moschei Sultan Valide, sau Moscheea Nouă (Yeni Camîi), Sultan Valide Hatice Turhan îşi străjuieşte ctitoria din propriul mausoleu, contruit odată cu întregul complex religios.

Sub cupola impozantă, cu un diametru de 15 metri, mausoleul are un plan patrat şi este zidit din piatră fasonată. Uşa de intrare este lucrată din lemn de abanos masiv, încrustat cu sidef şi fildeş. Interiorul este decorat cu frumoase faianţe de Iznik şi cu dăltuiri fine.

Mausoleul adăpostaşte rămăşiţele a cinci sultani şi ale multor alţi membri de familie ai dinastieiei otomane de care şi-a legat numele sultana ctitor: Turhan Hatice (1627-1683), fiul său Mehmed al IV-lea (1648-1687), Mustafa al II-lea (1695-1703), Ahmed al III-lea (1703-1730), Mahmud I-ul (1730-1754) şi Osman al III-lea (1754-1757). Drept consecinţă acest mausoleu poate fi considerat ca cel mai important cimitir aparţinând dinastiei. Numeroşi de înalţi demnitari repauzează în mausoleu şi în cimitirul alăturat.

In partea dreaptă a edificiului moscheei, pe partea mausoleului, se găseşte o bibliotecă ridicată de Ahmed al III-lea, iar în apropiere o fântână publică cu formă rectangulară şi cu grilaje de protecţie. Fântâna are o cupolă interioară şi a fost amenajată în acelaşi timp cu o altă fântână a complexului, în 1663.

Tot în apropiere se ridică mausoleul Havatin, cel în care repausează sultanul Murad al V-lea (1876) şi mama sa Valide Sultan Şevk-Efza.

Astăzi Moscheea Sultan Valide şi complexul său au deschidere amplă spre nou creata Piaţă Eminönü, punct nodal al circulaţiei marelui Istanbul. In partea de apus freamătă viaţa unui bazar descoperit, iar în imediata apropiere se deschide parfumatul Bazar Egiptean, spre nord se zbat molcom apele de la gura golfului Cornul de Aur spre strâmtoarea Bosfor şi se agită mulţimile din portul milenar, azi numai de interes turistic, pentru navetişti şi pentru nave utilitare de mic tonaj.

ISTANBUL - HATICE TURHAN - SULTAN VALIDE

Hatice Turhan Val;ide Sultan, cu titulatura completă (Devletlu Ismetlu Turhan Valide Sultan Hatice Aliyyetü’ş-San Hazretleri) a trăit între anii 1627 – 1683, a devenit o haseki (concubină favorită) a sultanului Ibrahim I-ul (1640-1648) şi mama fiului moştenitor al aceluia, viitorul Mahomed al IV-lea (1648-1687). Destinul a condus-o de la situaţia de sclavă de harem la aceea de femeie cu putere într-un imperiu în care femeia avea orizonturi restrânse de credinţă. şi  nu avea drepturi decizionale sau politice. Ea a rămas în amintirea posterităţii pentru regenţa exercitată în calitatea ei de mamă de moştenitor, de mamă iubită de un sultan puternic şi pentru aceea de ctitor al unei moschei remarcabile în Constantinopol, Moscheea Sultan Valide sau Moscheea Nouă (Yeni Camîi).

Hatice Turhan, înainte de a ajunge sclavă, avusese numele de Nadia, fiind de origine ruteană, adică ucraineană. A fost capturată pe timpul unui raid de jaf al tătarilor şi vândută ca sclavă. La numai 12 ani a fost trimisă la Palatul Topkapî drept cadou pentru mama sultanului Ibrahim I-ul, Kösem Sultan. Aceasta a oferit-o, probabil fiului său drept concubină.

La 2 ianuarie 1642, Turhan a dat naştere viitorului moştenitor al tronului Mehmed al IV-lea. Comportamentul lui Ibrahim I-ul a suscitat discuţii de destituirea sa. La 8 august 1648 acesta a fost detronat şi după câteva zile a sfârşit prin ştrangulare.

In fruntea Imperiului Otoman a rămas sultanul copil Mehmed al IV-lea. Conform tradiţiei poziţia de regentă trebuia să revină sultanei mamă Hatice Turhan, dar a fost neglijată datorită tinereţii sale şi a lipsei de experrienţă. In locul ei s-a instalat mama soacră, Kösem Sultan, în calitate de bunică a copilului şi de fostă Sultan Valide.

Kösem Sultan, în calitate de soţie a lui Ahmed I-ul, fusese Sultan Valide pentru din din fii săi, pentru Murat al IV-lea (1623-1640) şi pentru Ibrahim I-ul (cel nebun) (1640-1648), deci avea tradiţie şi influenţă câştigată două decenii şi jumătate. In aceste condiţii părea normal ca Kösem Sultan să fie considerată cea mai potrivită a conduce imperiul. Kösem  s-a lăsat influenţată de corpul ienicerilor în guvernare, pentru a avea un puternic suport de putere. Faptul a fost resimţit cu animozitate de populaţie.

Au urmat lupte politice în culisele palatului. Planurile sultanei Kösem urmăreau detronarea copilului Mehmed şi înlocuirea lui cu alt nepot. Pe această cale bătrâna urmărea şi schimbarea unei nurori ambiţioase privind drepturile ei cu alta mai uşor de controlat. Planul a eşuat deoarece a fost dezvăluit lui Hatice Turhan de către un sclav al bătrânei Kösem. Dacă Turhan a sancţionat intenţia soacrei nu se ştie, dar aceea a fost asasinată trei ani după ce devenise abuziv regenta tânărului nepot.

După moartea rivalei, Turhan a devenit o veritabilă regentă şi Sultan Valide. In calitate de regentă a dobândit o mare putere. Ea şi-a însoţit fiul sultan la toate reuniunile importante şi de multe ori a dat răspunsurile cuvenite, ascunsă după o perdea. Din cauza lipsei de experienţă pe plan politic, a trebuit să se sprijine pe ajutorul şi pe sfaturile unor demnitari

Regenţa sultanei Turhan a fost marcată de două probleme ale statului: - războiul cu veneţienii pentru insula Creta şi – criza financiară provocată de cheltuielile războiului. Viziri slabi nu au fost capabili să amelioreze situaţia. Situaţi a impus ca, în 1656, să fie ales un nou mare vizir, Mehmed Paşa Köprülü. Starea de sănătate a determinat-o pe Turhan să transfere toată responsabilitatea acestui nou mare vizir. Prin acel act, care acorda puteri nelimitate marelui vizir,  Turhan şi-a limitat propria putere politică. Ca atare ea şi-a îndreptat energiile către alt domeniu de activitate. A început să construiască.

Primul proiect de construcţii l-a început în 1658. Probabil pentru a răspunde ameninţărilor Veneţiei, a construit două fortăreţe la intrarea în strâmtoarea Dardanele, una pe malul european şi cealaltă pe cel asiatic. Ambele se pot vedea şi astăzi. Această realizare a aşezat-o pe Turhan în linie cu Mahomed al II-lea Cuceritorul şi cu alţi sultani care au construit fortăreţe în aceeaşi zonă.

Cea de a doua mare realizare a sa a fost ridicarea Moscheei Sultan Valide, sau cum era numită pe timpul său, Moscheea Nouă (Yeni Camîi), pe locul unui şantier început de o predecesoare, Safiye Sultan, care vroise să islamizeze un vechi cartier locuit în majoritate de evrei (Eminönü). Această moschee a fost prima moschee imperială construită de o femeie.

A fost înmormântată în mausoleul construit lângă mosheea sa (Yeni Camîi). Sub cupola impozantă, cu un diametru de 15 metri, mausoleul are un plan patrat şi este zidit din piatră fasonată. Uşa de intrare este din abanos masiv, încrustat cu sidef şi fildeş. Interiorul este decorat cu frumoase faianţe de Iznik şi cu dăltuiri fine.

Mausoleul adăpostaşte rămăşiţele a cinci sultani şi mulţi alţi membri de familie ai dinastieiei otomane de care şi-a legat numele sultana ctitor: Turhan Hatice (1627-1683), fiul său Mehmed al IV-lea (1648-1687), Mustafa al II-lea (1695-1703), Ahmed al III-lea (1703-1730), Mahmud I-ul (1730-1754) şi Osman al III-lea (1754-1757). Drept consecinţă acest mausoleu poate fi considerat ca cel mai important cimitir aparţinând dinastiei. Numeroşi de înalţi demnitari repauzează ăn mausoleu şi în cimitirul alăturat.

In partea dreaptă a edificiului moscheei, pe partea mausoleului se găseşte o bibliotecă ridicată de Ahmed al III-lea, iar în apropiere o fântână publică cu formă rectangulară şi cu grilaje de protecţie. Fântâna are o cupolă interioară şi a fost amenajată în acelaşi timp cu o altă fântână a complexului, în 1663.

Tot în apropiere se ridică mausoleul Havatin, cel în care repausează sultanul Murad al V-lea (1876) şi mama sa Valide Sultan Şevk-Efza.

ISTANBUL - MAUSOLEUL LUI ABDULHAMID I-ul

Mausoleul sultanului Abdűlhamid I-ul (1774-1789) l-am întâlnit pe o străduţă opusă intrării în Parcui Gűlhane, la o oarecare distanţă spre apus, străduţă nimită Hamidiye Türbesi Sokak. La edificiul mortuae se ajunge traversând un mic cimitir. Odinioară mausoleului lui Abdűlhamid I-ul  făcea parte dintr-un complex religios (külliye) a cărui construcţie a început în 1775 şi s-a terminat în 1781. Lucrarea a aparţinut arhitectului Mehmed Tahir Ağa. Edificiul avea două etaje şi era conceput în stil clasic. Cuprindea o şcoală religioasă (medresa) la apus şi o fântână de donaţii la răsăritul mausoleului. Vechea medresă adăposteşte astăzi Bursa de Comerţ. Biblioteca avea şi ea două etaje cu plafoane boltite şi cu  muchii. Era plasată şa un colţ al medresei. Fântâna publică, apărată şi ea de o cupolă, dispunea de guri de scurgere pe ambele sale laturi. Aceasta a fost deplasată pe timpul construirii unui imobil nou, cel „al Fundaţiilor“, în faţa intrării dinspre oraş a  Parcului Gűlhane.

Mausoleul în sine are un plan patrat cu colţurile rotunjite. Acoperit de o cupolă, el dispune de un vestibul şi are porţi şi ferestre încrustate cu sidef. Adăposteşte catafalcul lui Abdűlhamid I-ul, al lui Murad al IV-lea şi a numeroşi prinţi moştenitori. Este foarte greu ca mausoleul să fie găsit gol de oameni, mai ales pe timpul sărbătorilor religioase. Aceasta pentru că în apropiere de catafalcul sultanului se găsesc urmele tălpii Profetului Mahomed, imprimate în zid (în limba turcă kadem-i erîf).

Pe timpul cutremurului din 1999, monumentul a avut mult de suferit, aşa că a fost supus unor lucrări serioase de reabilitare.

Trebuie amintit că şcoala (medresa) din complex s-a contopit cu edificiile comerciale ce au populat strada în ultimul secol.

Lângă mausoleul cuprins de tăcerea morţii şi de însingurare s-a format un mic cimitir deschis permanent vizitatorilor şi pe care aceştia îl străbat spre mausoleu. Un astfel de cimitir constituie o experienţă nouă şi interesantă pentru un călător european. Stelele funerare (pietrele funerare) sunt înalte şi plate, dăltuite numai din piatră albă de bună calitate, sau din marmură. Fiecare piatră funerară poartă în partea de sus câte un ornament cu aspect de turban. Turbanul de deasupra fiecărui mormânt era menit să dezvăluie poziţia socială, sau meseria celui decedat. Pe feţele albe ale stelelor funerare sunt săpate în piatră diverse basoreliefuri simbolice pentru cel dispărut.

Abdulhamid I-ul a avut o soţie de origine franceză, pe sultana Nakşidil, cea care a dat pe moştenitorul tronului, Mahmud al II-lea (1808-1839), supranumit Gavur Sultan. Avusese numele de fată, Aimeé Dubuc de la Rivery şi o poveste posibil romanţioasă a făcut din ea o nepoată din Martinica, a împărătesei franceze Josephina. Sutanul a murit când copilul ei, moştenitor al tronului, avea numai cinci ani. A preluat puterea în numele minorului şi la apărat de toate pericolele. Pe deasupra l-a educat în mijlocul unor călugăriţe aduse din franţa, reuşind să-i deschidă orizonturi noi, dincolo de cele ale unui imperiu invechit şi închistat.

Ea şi-a găsit odihna veşnică departe de soţul său, în preajma Moscheei Cuceritorului şi aproape de o altă franţuzoaică, Gülbahar, soţie a cuceritorului. Deşi muftiul (autoritate religioasă) districtului Fatih îşi are sediul tot acolo, faptul nu salvează locul de o proastă întreţinere, cu multe deşeuri aruncate prin prejur prin grădină.