O călătorie la Istanbul nu poate fi completă fără tradiţionala şi de neuitat excursie navală pe apele ca de cobalt, sau de un albastru spre negru, ale Bosforului. Ţărmurile celor două continente oferă un amestec fermecător de trecut şi de prezent, de splendoare grandioasă a unor palate, de cetăţi şi de frumuseţi ale naturii.
Bosforul are o lungime de 31,7 kilometri şi o lărgime ce variază între 650 şi 2800 de metri. Apele sărate ale celor două mări, pe care le uneşte, au umplut o vale adâncă, născută prin fractura uscatului la începutul erei quaternare. De patru-cinci milenii, un număr greu de precizat de seminţii i-au traversat apele de pe un continent pe altul, sau de la o mare la alta, în ciuda curenţilor violenţi ce îl străbat.
O croazieră obişnuită porneşte din portul de la capătul european al Podului Galata, odinioară cel mai important port al Constantinopolului bizantin şi otoman. Pornind spre nord, spre Marea Neagră, vaporaşul urmăreşte, la început, ţărmul european al strâmtorii. Trece încet pe lângă cheiurile de pe ţărmul cartierului Pera, unde acostează de zilnic enorme vase de croazieră. Apoi se prelinge pe lângă cartiere noi, agăţate pe dealuri, şi pe lângă edificii moderne , sau vechi, alăturate ţărmului. Având în planul doi cartiere noi cu multe edificii impresionante, se profilează lin o serie re repere arhitectonice înaintate în vârstă: Turnul Galata, Moscheea Kilic Ali Paşa, turnătoria de tunuri Tophan, Moscheea Nusretiye, Moscheea Molla Çelebe, una dintre capodoperele a lui Sinan, Moscheea Dolmabahçe, Turnul cu ceas de la Dolmabahçe, Palatul Dolmabahçe, Muzeul Naval, Palatul Çiragan, Parcul Yildiz cu parcul şi pavilioanele parcului său, Moscheea Ortokőy lângă piciorul european al Podului Bosfor şi alături de ea o rezidenţă de la mal de mare Esma Sultan Yalisi.
Ortakőy, cartierul din faţa pilonului european al Podului Bosfor, înseamnă în limba turcă „satul de mijloc“, simbolul său vizual fiind eleganta moschee albă aşezată la buza apelor. In acest areal strâmpt apropierea unei moschei, a unei biserici şi a unei sinagogi aduc un elogiu toleranţei moderne a turcilor. Alături de Franţa şi Portugalia, Turcia întregeşte grupul de state cu adevărat laice din Europa.
De la distanţă şi de la nivelul apei, tablierul suspendat al Podului Bosfor pare extrem de subţire, aproape imaterial. Peste el trec totuşi şase căi de rulare, pe care maşinile multicolore se preling ca şiruri de buburuze grăbite.
Podul Bosfor a reprezentat prima legătură dintre Europa şi Asia pe deasupra apelor strâmtorii şi a avut un rol simbolic. El a fost dedicat, la 29 octombrie 1973, celei de a cincizecia aniversări a Republicii Turcia, fiind pus în operă prin colaborarea unei societăţi germane cu una engleză. Are o lungime de 1074 de metri şi este suspendat de doi piloni înalţi de 165 de metri, unul pe malul european şi celălalt pe malul asiatic. Lungimea totală ajunge la 1560 de metri pentru a atinge colinele de pe cele două maluri. Tablierul, puţin curbat în sus la mijloc, seamănă cu o frunză subţire de grâu verde aruncată la 64 de metri deasupra nivelului apelor. Lărgimea tablierului este de 33,40 metri. La data construirii elegantul pod suspendat dintre continente se clasa pe locul doi în Europa şi pe locul cinci în lume, după Humper Bridge din Anglia, Verranzano-Narrows din New York, Golden Gate Bridge din San Francisco şi Mackinac Bridge din Michigan.
Peste pod trec zilnic între 200.000 şi 400.000 de autovehicule, iar creşterea previzibilă a traficului a determinat guvernul turc să treacă repede la aruncarea celui de al doilea pod peste strâmtoare.
Odată ce a depăşit aliniamentul Podului Bosfor, vaporaşul trece pe lângă Parcul Kuruçesme, unde altădată peisajul era urâţit de depozitele de cărbune pentru capitală. In dreptul parcului am alunecat pe lângă o insuliţă numită Galatasaray, insulă privată, cu restaurant, piscină şi cafenea rezervată membrilor clubului sportiv cu acelaşi nume.
In continuare, din verdeaţa ţărmului a răsărit Arnavatkőy, „satul albanez” în limba turcă, şi numit odinioară Mega Revna. Localitatea este locuită de creştini care îşi păstrează obiceiurile şi este cunoscut pentru restaurantele cu meniuri pescăreşti. O ceremonie ortodoxă numită „Aruncarea crucii în mare“ este menită a atrage abundenţa peştilor şi a păstra sănătatea pescarilor. Obiceiul respectiv are o vechime de numai 60 de ani, ceea ce duce cu gândul la România unde este aruncată crucea în apele Dunării, la Galaţi, şi în mare, la Constanţa, pe timp de iarnă; obicei străvechi ocazionat de sărbătorirea Bobotezei.
In acest punct de locuire creştină a strâmtorii apele au cea mai mare adâncime. In general adâncimea şenalui variază între 36 şi 124 de metri în lungul strâmtorii.
Malul european dezvăluie mereu alte pământuri cu pini şi chiparoşi răspândiţi pe pante şi coline line, sau diverse alte privelişti cu bucuria unor grădini înflorite. In depărtare, spre nord, îşi face apariţia cel de al doilea pod aruncat peste strâmtoare, pod legat de autostrada Edirne-Istanbul-Ankara. Autostrada ocoleşte capitala pe la nord şi apoi se uneşte, în Asia, cu autostrada care străbate Istanbulul şi trece peste Podul Bosfor.
Pe mal îşi făce apariţia curând cartierul Bebek şi colinele lui rotunjite. Se observă cu uşurinţă că este unul din cartierele în care s-a adunat o elită a Istanbulului şi a străinilor rezidenţi. La malul apei, edificiul consulatului egiptean se remarcă drept un minunat exemplu al stilului „Art Nouveau“. Pe versanţii dealurilor de la nord se ivesc fragmentar clădirile Universităţii Bosfor, în limba turcă Boğaziçi (Bosfor).
Privirile sunt atrase repede de zidurile masive şi perfect conservate ale cetăţii Rumeli, în turcă Rumeli Hisar. De altfel cetatea mi s-a părut cel mai atrăgător şi dominant punct al strâmtorii, punct în care apele sunt strânse cel mai puternic între maluri. Numai 660 de metri separă cetatea de malul asiatic.
Sultanul cuceritor al Constantinopolului, Mahomed al II-lea, a dispus ridicarea cetăţii cu un an înainte de a-şi ataca prada, în 1452. La lucrări au participat 10.000 de salahori şi 1.000 de meşteri constructori, astfel că numai după patru luni visul sultanului fusese realizat, blocarea strâmtorii, astfel ca dinspre Marea Neagră să nu poată veni în ajutorul bizantinilor, genovezii din Crimeea. Este recunoscut că la lucrările făcute în mare grabă au participat şi demnitarii sultanului. Cetatea este înconjurată de ziduri puternice cu creneluri dreptunghiulare (nu ascuţite după stilul arab). Zidurile sunt legate de 3 turnuri mari şi 13 mai mici. Pe timp de iarnă cele trei turnuri mari adăposteau cartierul general al ienicerilor, iar vara soldaţii trăiau în corturile aşezate în spaţiile dintre ziduri.
In curtea cetăţii, pe locul fostei moschei a ienicerilor, este amenajat astăzi un teatru de vară. Tunurile care odinioară loveau şi scufundau navele inamice sunt expuse la poarta de intrare.
In dreptul cetăţii vaporaşul făce o manevră largă la dreapta pe sub Podul Fatih Sultan Mehmed, adică pe sub cel de al doilea pod ce traversează strâmtoarea. In acest fel prova s-a îndreptat spre sud, pe traseul de întoarcere la Istanbul, traseu va urma, de această dată, malul asiatic al strâmtorii.
Marea despicată de etravă foşneşte lin, mângâitor, ca otava atinsă de coasă. Călătorul îşi poate îngădui să privească în tihnă defilarea ambelor ţărmuri învălurite de dealuri şi festonate cu dantela zidirilor umane simple sau somptuoase. Ochii urmăresc o succesiune de coline prăvălite spectaculos asupra apelor de un albastru negricios, ape care parcă ar voi să le înghită, să continue să taie în stâncă ce au început în altă eră. De altfel, colinele sunt subminate imperceptibil de insistenţa de o veşnicie al mării. Victoria de zi cu zi a apelor este ascunsă de genele albe ale porturilor pentru iahturi.
Cel de al doilea pod peste Bosfor este numit mai simplu de către unii autori. Ei îi spun direct Podul Cuceritorului.
Inaugurat în 1988 acesta are lungimea totală de 1510 metri, cu distanţa între piloni de 1090 metri. Tablierul cu lăţimea de 39,40 metri, se înalţă tot la 64 de metri deasupra nivelului apelor. Astăzi el se clasează pe locul al 14-lea în lume pentru deschiderea suspendată dintre pilonii de pe ambele maluri. La construcţie au participat trei companii japoneze, una italiană şi una turcă.
Un al treilea mare pod de traversare peste Bosfor este planificat pentru anii următori într-o zonă mai nordică a strâmtorii, în apropiere de Marea Neagră.
După ce vasul a făcut bucla de întoarcere pe sub Podul Cuceritorului, pe malul asiatic apare o altă cetate care îşi priveşte sora mai mare de peste apă, cetatea Anadolu, în limba turcă Anadolu Hisar. Are o suprafaţă mai mică dar, are o structură înaltă şi mândră. A fost ridicată în sec. al 14-lea de către sultanul Baiazid I-ul, inamic prea cunoscut tuturor popoarelor din Balcani, dar şi ultimilor cruciaţi. Inainte de a porni la asaltul final al Constantinopolului, Mahomed al II-lea a mărit Anadolu Hisar şi a însărcinat-o ca împreună cu Rumeli Hisar să blocheze trecerea duşmanilor prin Bosfor.
Navigaţia prin strâmtoare a fost pusă în pericol totdeauna de curenţii foarte puternici şi periculoşi care străbat apele la două nivele distincte. Curenţii din partea superioară a apelor se îndreaptă dinspre Marea Neagră spre Marea Marmara, iar cei de profunzime se scurg invers, cu efect nefast pentru adâncurile Mării Negre. Sub adâncimea de circa 200 de metri, în apele Mării Negre au acumulat substanţe nocive pentru viaţa animală. Aceasta a dispărut total datorită aportului de apă mult mai sărată dinspre bazinul mediteraneean în raport cu apa de la suprafaţă, mult îndulcită de apele Dunării şi ale altor mari râuri din nord. Pe unele porţiuni ale şenalului, pericolul provocat de curenţi este crescut cu mult faţă de medie. La pericolele naturale întâmpinate de navigaţie s-au adăugat în ultimile secole cele datorate construcţiilor militare medievale şi moderne.
In baza convenţiei de la Montreux, din 1936, apele Bosforului sunt parte a domeniului internaţional şi libere accesului oricăror nave străine. Traficul naval este unul dintre cele mai importante din lume. O statistică din anul 2003 arată că 47.000 de nave au tranzitat strâmtoarea, dintre care 8.000 au transportat încărcături periculoase, printre care gaze şi petrol. In anul 2004 traficul a crescut la 54.000 de nave.
Internaţionalizarea strâmtorii şi densitatea traficului naval greu a necesitat obligativitatea folosirii de piloţi la bordul marilor nave. Pe lângă marele trafic internaţional, apele Bosforului sunt înţesate de o puzderie de vase mici turceşti folosite la traversări, la navetele locuitorilor între cartiere, la trafic comercial local şi desigur, la turism.
Pe fondul dezvoltării explozive a infrastructurii Turciei, se lucrează pe sub apele strâmtorii la un tunel destinat unei circulaţii urbane rapide între cartierele de pe cele două maluri. Tunelul, care poartă numele de Marmaray, va avea o lungime de 13,7 km şi va fi gata în anul 2012. In jur de 1400 de metri din tunel vor trece pe sub strâmtoare la o adâncime în jur de 55 de metri.
De-a lungul malului asiatic, peisajul locuirilor este mai patriarhal, cu mai puţine monumente reprezentative, dar vesel şi estival. Aici malurile apelor sunt acoperite cu un şir continuu de vile, numite yali, străjuite de debarcadere individuale şi de ambarcaţiuni pentru agrement. De altfel ambele maluri par a fi un debarcader continuu, numai că pe malul european, vilele şi-au găsit mai cu greu locuri libere şi tot acolo porturile de interes local sunt mai mărişoare.
Pe calea de apă urmată înapoi spre Istanbul, se ajunge curând în dreptul unui fermecător şi mic palat în stil baroc european, Kűçucksu Karsi.
Pe timpul Imperiului otoman, Kűçucksu şi împrejurimile sale erau cunoscute sub numele de Kandil Bahçesi, adică „grădina iluminată“, pentru că aici era una dintre cele mai mari grădini din preajma capitalei. Inaintea palatului actual, pe acelaşi loc, s-a găsit anterior un palat din lemn, cu două etaje, construit sub domnia sultanului Mahmud I-ul (1730-1754).
Cel actual s-a ridicat un secol mai târziu, în stil rococo, între 1856-1857, pentru sultanul Abdulmecit I-ul, ca reşedinţă de vară rezervată odihnei şi vânătorii. Un râuşor care poartă numele de Gűksu, adică „râuşorul celest“ se varsă aici în apele Bosforului. El vine spre mare cu atâta dezinvoltură şi sinceritate încât poate fi asemuit cu o mărturisire de dragoste a naturii. Ultimii sultani şi-au manifestat preferinţa pentru o destindere în acest loc, lângă „Apele Dulci ale Asiei“, nume ce a derivat de la prezenţa râuşorului amintit. Intr-una din încăperile de la etajul palatului a locuit într-o vară şi marele reformator Atatűrk.
Micul palat are faţadele atât de meticulos elaborate încât pare a fi fost lucrat în fildeş de un sculptor miniaturist. Totul este o dantelărie emoţionantă şi plină de surprize. Spre cheiul dinspre Bosfor îl străjuieşte o poartă monumentală la fel de dantelată ca şi zidurile lui surâzătoare, poartă continuată de un gard tot meticulos dantelat din fontă vopsită în alb. Gardul înconjoară palatul pe cele patru laturi, întrerupt la nord şi la sud de alte două porţi monumentale. Sultana-mamă, Mihrişah, a construit alături de incintă, în anul 1898, o fântână cochetă în stil baroc.
Mai la sud, lângă pilonul asiatic al Podului Bosfor surâde alb-gălbui şi plin de eleganţă Palatul Beylerbeyi, fantezie din marmură într-o grădină de magnolii. Palatul ce are acelaşi stil ca şi Palatul Dolmabahçe, a fost comandat de sultanul Abdűlaziz şi inaugurat în anul 1868. Este un edificiu prelung, rectangular, cu un singur etaj şi paralel cu ţărmul strâmtorii. Il înconjoară magnifice grădini în care magnoliilor li se alătură o mulţime de arbori din diverse soiuri de conifere sudice sau din foioase. Cheiul este străjuit la ambele capete de porţi magnifice cu coloane din marmură de o parte şi de alta.
Palatul se aseamănă cu reşedinţele de vară europene. Este decorat exterior în stil clasic, amestecat cu elemente de baroc excesiv. Dispune din 24 de încăperi şi 6 săli, decorate de artişti italieni, francezi şi turci. Bogăţia lui artistică interioară debordează, potenţată fiind de oglinzi veneţiene, de candelabre ample şi grele, de picturi ale artistului rus Ayvazovsky, reprezentând peisaje marine impresionante prin mişcare şi coloritul diafan. Palatul Beylerbeyi nu are sistem de încălzire pentru că a avut destinaţia de palat de vară. Uşile brun-aurii, cu lucrătură delicată şi meticuloasă, sunt făurite din mahon, nuc sau stejar.
Mult timp palatul a servit pentru primirea vizitelor unor personalităţi de seamă, precum împărăteasa Eugenia a Franţei, împăratul Franz Joseph al Austriei, regele Eduard al VII-lea al Angliei, sau Sahul Nasireddin al Persiei.
Sultanul Abdűlhamid al II-lea, revenit din exilul la Salonic, a locuit în palat până la moartea sa, survenită în 1918.
Pe calea urmată de vaporaşul turistic spre portul de plecare de lângă Podul Galata, se apropie mult de Turnul lui Leandru , numit în limba turcă Kiz Kulesi – adică „Turnul fecioarei“. Este vorba de denumirea legendară a unei insuliţe stâncoase din apropierea coastei asiatice, insuliţă care marchează simbolic limita dintre apele Mării Marmara şi cele ale Bosforului. In dreptul său, pe malul asiatic, se afla odinioară cetatea Chrysopolis, astăzi pierdută în masa cartierelor noi.
In timpurile moderne micul edificiu de pe insulă, care nu mai este un turn medieval, a devenit unul dintre simbolurile Istanbulului.
Insuliţa stâncoasă a fost fortificată cu un turn de piatră încă de pe timpul Imperiului Roman, turn păstrat ca punct de pază şi sub Imperiul Bizantin. Mult timp bizantinii au folosit stânca nu numai ca poziţie de observaţie şi de atac asupra navelor inamice, ci şi ca sprijin pentru un lanţ greu ce traversa strâmtoarea şi bloca trecerea navelor inamice, lanţ asemănător ca cel ce bloca trecerea în Cornul de Aur.
Cu toate că avea dimensiuni minuscule, turnul a servit pe timpul Imperiului Otoman ca punct strategic, punct care tria trecerea prin strâmtoare. Marele călător turc Evliya Çelebi a menţionat că insula era apărată de 40 de tunuri şi 100 de ostaşi. Uneori sultanii au primit pe insuliţă pe unii oameni de stat străini. Tot de aici se trăgeau salve de tun când un nou sultan se urca pe tron.
Pe mica insulă s-a aflat totdeauna un far, a cărui bază o constituie astăzi un turn modern. Totodată a avut şi sarcini de salvare a navelor învinse de curenţi, nave care erau prinse cu harpoane şi trase la mal. In anumite perioade a servit ca loc de carantină, iar astăzi încă mai păstrează rolul de post de salvare. Alături de turnul farului, insuliţa adăposteşte acum un mic restaurant cu ambient medieval şi o cafenea.
Reparat cu atenţie în 1995, turnul farului a suferit grav în urma cutremurului din 1999, când s-a trecut la o nouă renovare.
Asemănător tuturor locurilor atinse de vieţuirea grecilor, turnul trăieşte şi în lumea legendelor. După o legendă greacă, o tânără pe nume Heros era închisă în turn. Cu ajutorul unui felinar ea indica în fiecare noapte iubitului său, Leandros, calea de urmat prin apele ostile. Tînărul cuprins de iubire parcurgea distanţa de la mal la insuliţă înotând. Intr-o zi furtuna a stins flacăra felinarului, iar Leandru a pierdut direcţia şi s-a înecat. Legenda a dat turnului numele lui Leandros cel sacrificat pe altarul dragostei.
Turcii nu s-au lăsat mai prejos şi au alăturat turnului o altă legendă. Conform aceleia oracolele au prezis unui împărat bizantin că fiica lui urma a muri dintr-o muşcătură de şarpe. Pentru a o proteja, tatăl şi-a închis fiica în turnul din mijlocul apelor. Dar un şarpe s-a strecurat într-un coş cu fructe trimis de iubitul prinţesei şi a îndelinit prezicerea. De la acea legendă turcii au dat turnului numele de Kiz Kulesi, adică, „Turnul fecioarei“. Ca învăţătură trebuie înţeles că nimeni nu poate scăpa de propriul destin.
Balcoanele farului oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra Mării Marmara, asupra Palatului Topkapî, asupra Podului Galata şi a cartierelor Galata şi Pera, din ”Oraşul Nou”, asupra Bosforului până la primul său pod şi asupra malurilor asiatice.
Tot acolo se poate aştepta un apus de soare extraordinar, dar pentru aceasta trebuie să-ţi angajezi o ambarcaţiune mică, dintre cele multe care îşi oferă serviciile pe cheiul turistic.
De la Turnul lui Leandru, vaporaşul îşi îndreptă prova spre portul de plecare, traversând în diagonală „apele nimănui“ adică acele ape unde se întâlneşte Marea Marmara, cu Bosforul şi cu Cornul de Aur.
Conform unei etimologii populare, numele de Bosfor înseamnă „trecătoarea vacii“ sau „vadul vacii“ de la cuvintele greceşti bous – vacă şi poros – trecătoare. Tot de o legendă este legat şi acest nume. Legenda vorbeşte de o tânără frumoasă pe nume Io, care era preoteasă a zeiţei Hera, soţia lui Zeus. Intre Zeus şi Io s-a născut o iubire care a supărat-o pe Hera. Pentru a o scăpa pe tânăra Io de răzbunarea soţiei sale, Zeus a transformat-o într-o vacă albă, dar Hera a aflat şi a trimis în urmărirea ei un tăun. Tânăra a scăpat numai trecând dincolo de strâmtoare care de atunci s-a numit „trecătoarea vacii”, Bousporos, respectiv Bosfor. De aceea, privind malurile călătorul îşi simte mâinile, părul şi gândurile, cuprinse de mireasma unei femei imaginare.
Să pluteşti pe Bosfor este o reală bucurie şi un mare câştig estetic. Pământul de pe laturi este atât de saturat de sânge, de sudoare şi de lacrimi, colinele şi ţărmurile au fost martorele atâtor bătălii, încât te cutremuri gândindu-te că de o parte şi de alta a fost pus în joc destinul rasei albe şi a celei mai înaintate civilizaţii. Sigur, că pe unul din ţărmurile atât de pline de graţie şi de veselie astăzi s-a împlinit miraculoasa transformare a fiarei în fiinţă umană. Din Asia europenii au luat instinctul primitiv, beţia erotică şi strigătul bestial. Ei au transformat instinctul în iubire, muşcătura în sărut, orgia în adoraţie divină, strigătul în cuvinte de iubire, iar pe zeiţa asiatică Astarte au transformat-o în Afrodita.
