ROMA - MORMÂNTUL SCIPIONILOR

Este un vestigiu deosebit de interesant şi valoros din perioada înfloririi Republicii. El se afla pe artera ce părăsea Roma spre Via Appia şi care, mai târziu, conducea la Poarta San Sebastian deschisă în zidurile lui Aurelianus.

Sarcofagul lui Lucius Cornelis Scipio Barbatus - la Vatican

Inainte de construirea zidurilor lui Aurelianus mormântul scipionilor se găsea în exteriorul oraşului, conform obiceiului antic care nu permitea îngroparea defuncţilor pe suprafaţa locuibilă oraşelor.

Scipionii aparţineau uneia dintre cele mai mari familii patriciene, familie care s-a stins către sfârşitul Republicii. Proveniţi din ginta Cornelia, toţi membrii familiei purtau numele de Cornelius Scipio, precedat de prenume (adesea abreviat de o iniţială) şi de multe ori urmat de un supranume.

Mormântul familiei Scipio, descoperit în anul 1614 şi restaurat în 1926, cuprindea inscripţii funerare care au constituit un remarcabil document pentru timpul Republicii şi care au reprezentat copilăria literaturii latine. Punând accent pe devotamentul faţă de stat al defunctului şi pe rigoarea lui morală, inscripţiile au fost mărturii ale mentalităţilor acelei epoci, epocă în care s-a format civilizaţia romană.

Mormântul, săpat într-un taluz, prezintă în interior un plan pătrat străpuns de galerii. Sarcofagele tăiate dintr-un singur bloc de piatră, sau asamblate din plăci, erau dispuse în lungul galeriilor sau în nişe săpate în pereţi.

Probabil că mormântul a fost ocupat în întregime către jumătatea sec. al 2-lea e.A, ceea ce a necesitat deschiderea unei galerii suplimentare (în dreapta marelui careu subteran). Tot în acea epocă, pe latura de nord-vest, unde se situa intrarea, s-a ridicat o faţadă monumentală.

Primul care a fost depus în marele cavou subteran a fost L. Cornelius Scipio Barbatus, consul în 298 e.A. şi care a luptat cu etruscii. Sarcofagul său, al cărui original se găseşte la Vatican, poartă menţionate faptele sale.

O inscripţie găsită într-o mică nişă a aparţinut unui mormânt din partea cea mai recentă a complexului mortuar. Ea vorbeşte de familia Cornelii Lentuli, care, sub Imperiu, a moştenit marele cavou şi a depus aici pe unii dintre decedaţii săi.

Intr-un colţ al marelui cavou există urmele unui cuptor care a servit în evul mediu la transformarea în var a unor fragmente antice de marmură.

Alături de mormântul scipionilor se află şi un colombarium, un tip de mormânt comun al săracilor. Era o sală prevăzută cu o multitudine de mici nişe destinate a adăposti urnele cu cenuşa de incinerare. Familiile avute construiau astfel de colombarii pentru a fi depuse resturile sclavilor şi ale liberţilor.

Trebuie remarcate resturile unei clădiri antice de locuit, din sec.al 3-lea e.N, ridicată fără respect deasupra mormântului scipionilor.

ROMA - BISERICA SANT ' ANDREA AL QUIRINALE

Este un edificiu cu totul ieşit din comun, o soluţie constructivă pe care şi-o putea permite numai un geniu şi un titan al arhitecturii. Biserica este amplasată pe Via del Quirinale, peste drum de aripa prelungă a palatului Quirinale şi foarte aproape de biserica San Carlo alle Quattro Fontane şi de intersecţia cu acelaşi nume.

San Carlo alle Quattro Fontane, edificată de Borronini şi Sant 'Andrea al Quirinale, edificată de Bernini sunt ilustrarea diferenţei dintre vederile a două genii opuse. Faţada de la Sant 'Andrea se deschide cu un pridvor rotunjit şi poartă sub o coroană blazonul cardinalului Camillo Pamphili, nepotul papei Innocentius al X-lea, cel care a comandat edificiul în 1658 (terminat în 1698).

Ca şi la San Carlo interiorul este conceput pe un plan eliptic, dar aici el are axa mică între intrare şi un cor impozant. Deci elipsa este aşezată pe lat şi înconjurată de pilaştri puternici care cuprind capele laterale rectangulare şi ovale. Falsul portic al corului accentuează tensiunea spaţială care rezolvă toată originalitatea edificiului, care pare mult mai vast decât este în realitate.

Bernini, care a realizat probabil aici biserica sa cea mai importantă, a produs efecte foarte bogate, asociind marmura colorată cu aurituri şi stucaturi, toate distribuite cu măiestrie. Capelele sunt decorate cu tablouri de maeştri. Gloria aurită, plasată deasupra altarului principal, este luminată printr-un „transparent“. Acesta aminteşte că Bernini era pasionat de decorurile teatrale.

Atât Bernini cât şi Borromini au dat naştere unor edificii religioase cu totul ieşite din comun, chiar bizare, unde au lăsat frâu liber imaginaţiei şi au fost acceptaţi de clerici.

ROMA - BISERICA SANTA MARIA IN TRASTEVERE

Lăcaşul este plasat central în cartierul Trastevere. Pe locul său a apărut în anul 38 e.A. un izvor de ulei care nu a curs decât o singură zi.  Mai târziu creştinii s-au folosit de legendă considerând că era un semn dat de divinitate ce anunţa răspândirea învăţăturilor lui Christos în toată lumea.

Papa Callistus (217-222 e.N) a ridicat un prim loc de cult, dar Julius I-ul (337-352 e.N), papă constructor, a ridicat o veritabilă biserică pe acelaşi loc. In sec. al 9-lea, Grigore al V-lea a transformat edificiul pentru a-l dota cu o criptă în care a depus relicvele unor personaje sfinte: Callistus, Cornellius şi Calepodus.

Biserica actuală datează din sec. al 12-lea, de pe timpul pontificatului agitat al lui Innocentius al II-lea, care a domnit într-o Romă intrată pe mâna revoluţionarilor.

Clopotniţa de la faţadă aparţine tot sec. al 12-lea. In vârful său poartă o mică nişă ornată cu un mozaic în care figurează Fecioara cu Pruncul, cărora le este dedicată biserica. Fecioara cu Pruncul sunt celebraţi şi de un mozaic al faţadei (sec.12-13). De o parte şi de alta personajelor centrale din mozaic se îndreaptă personaje feminine.

Statuile de pe porticul de la intrare au fost create şi plasate în sec. 17-18. In sec. al 19-lea, sub papa Pius al IX-lea, s-au redeschis ferestrele de la faţadă şi s-au adăugat picturi.

Frumosul plan basilical, conceput în sec. al 12-lea, se păstrează. Ca la toate edificiile romane ale evului mediu coloanele care despart navele au fost recuperate de la monumente antice, toate prevăzute cu capiteluri proprii. In sec. al 19-lea, papa Pius al IX-lea a îndepărtat figurile de divinităţi egiptene care le ornau, aşa că le-a mai scăzut din valoare. Antablamentul cornişei este realizat din fragmente de la monumente antice dispărute. Din sec. al 17-lea plafonul este o frumoasă operă a lui Dominiquin.

De foarte mare valoare sunt mozaicurile care aparţin sec. al 12-lea şi ornează arcul triumfal şi calota absidei. In acea perioadă romană, influenţa bizantină se remarca încă în arta mozaicului.

Mai jos, între ferestre şi baza arcului triumfal, mozaicurile au fost create de Pietro Cavallini (la sfârşitul sec. al 13-lea). A realizat o operă de mare fineţe, reprezentând într-un medalion pe Fecioara cu Pruncul între Sfinţii Petru şi Pavel şi cardinalul Stefaneschi, cel care a comandat opera.

Se mai observă tronul episcopal din marmură în partea din spate a absidei (sec.12), iar în faţa corului o inscripţie indică amplasamentul izvorului legendar de ulei.

Printre alte bogăţii ale bisericii se mai poate aminti Capela Altemps cu stucatură şi fresce ale artei din Contra-Reformă, frumosul plafon cu casete din transept, care are în centru un baso-relief din lemn aurit şi pictat. Baso-relieful are drept subiect Adormirea Maicii Domnului. Trebuie amintite şi două mozaicuri antice foarte fine, plasate în vestibulul sacristiei, Capela Avila încoronată de o cupolă care este o operă exuberantă a lui Antonio Gherardi (sec.17) şi un tabernacol de Mino de Fiesole de la sfârşitul sec. al 15-lea.

In faţa bisericii, Piazza Santa Maria in Trastevere este un loc dintre cele mai fermecătoare ale cartierului, foarte animat şi completat de o fântână reamenajată de Bernini în 1659.