Marele secret al lui Stalin
Ca religie, familia lui se pare că a fost într-adevăr creştin ortodoxă, dar ca rasă Stalin nu era un georgian pur. De multe ori evreii care trăiesc izolaţi într-o societate creştină preferă, din comoditate, să adopte în mod formal religia comunităţii, ca să nu fie priviţi de creştini ca indivizi periculoşi. Dar asta nu schimbă cu nimic caracterul acestor oameni şi, ori de câte ori se iveşte ocazia, ei se ridică împotriva religiei adoptive, de a cărei protecţie nu mai au nevoie şi, ca buni evrei ce sunt de fapt, încearcă să o distrugă.
Seminaristul răspopit, fost spărgător de bănci și turnător la Poliție, este…
Iosif Djugașvili, zis StalinStalin, dictatorul roşu, a fost evreu de origine şi în acest sens există multe probe. Adevăratul nume al lui Stalin era David Visarion Djugaşvili, căruia i se mai spunea şi Koşba. Numele Djugaşvili înseamnă în georgiană fiu de evreu. In această limbă, termenul de evreu este reprezentat literar drept uria, dar există de asemenea şi cuvântul djuga, sinonim cu uria, care indică originea evreilor caucazieni, veniţi aici dintr-o colonie portugheză. Cealaltă parte a numelui lui Stalin, şvili, înseamnă în georgiană fiu.
Numele de Iosif şi Visarion, pe care le-au purtat Stalin şi tatăl său, nu erau folosite de creştinii ortodocşi. Creştinii nu primeau nume de origine evreiască precum Iosif, Benjamin, Solomon, Miriam etc., ci nume de origine grecească, slavă şi
Pentru că adevăratul său nume îi trăda originea evreiască, Stalin a preferat să-l schimbe cu cel rusesc de Iosif Vissarionovici Stalin.
Originea îi era trădată şi de trăsăturile feţei. Georgienii sunt în general oameni înalţi şi bine dezvoltaţi fizic, pe când Stalin avea doar un metru și şaizeci de cm. înălţime. Acest fapt i-a obligat pe urmaşi să-l urce pe un scaun invizibil în lăcaşul Mausoleului, ca să apară mai impozant pentru masele care defilau în şiruri nesfârşite prin Piaţa Roşie din Moscova.
Fizionomia lui Stalin era tipic evreiască şi probabil de aceea, ca să-i i se ascundă aceste trăsături, toate fotografiile care i s-au publicat erau în prealabil retuşate. Familia, sau mai bine zis familiile lui Stalin au fost de origine pur evreiască. Prima soţie a lui Stalin era o evreică din Caucaz, Kati Schwanitz, cunoscută sub numele de Katerina Şvanidze. Ea a fost mama lui Iacob Davidovici Djugaşvili (de ce Iacob şi nu un nume autentic rus sau caucazian?), fiul cel mare al lui Stalin, capturat în timpul războiului de germani, în ziua de 16 iulie 1941, şi dispărut, probabil executat, la sfârşitul războiului (pentru acest fiu, Stalin a refuzat să facă schimb de prizonieri). A doua nevastă a lui Stalin a fost Nadia Alleluiah, cunoscută sub pseudonimul de Aleluieva. Fosta secretară particulară a lui Stalin i-a devenit nevastă, mamă a lui Vasili şi a Svetlanei Stalin. Nadia Alleluiah a fost asasinată de propriul ei soţ, în 1932, din cauza relaţiei adultere cu evreul Gleizer, el însuşi executat în acelaşi an din ordinul lui Stalin, ca adept al lui Troţki. Sinuciderea Nadiei Aleluieva a fost o minciună scornită de comunişti pentru a-l apăra pe Stalin, care îşi ucisese propria nevastă.
A treia nevastă a dictatorului roşu, Rosa Kaganovici, era, după cum se ştie, sora faimoşilor Kaganovici, evrei care deţineau un adevărat control asupra U.R.S.S., fiindcă au fost singurii care, în ciuda schimbărilor specifice regimului roşu, s-au menţinut în posturi cheie şi controlau cea mai importantă ramură a vieţii economice comuniste, industria.
Cel de-al doilea fiu al lui Stalin, Vasili Iosipovici Djugaşvili, general în armata rusă, căruia i se spunea Vulturul pe vremea când trăia tatăl său, avea o faţă tipică de evreu: păr roşu, faţă plină de pistrui, nări de evreu, urechi mari şi buze groase. Cât timp a trăit Stalin, fiul lui a locuit la Moscova şi era considerat unul dintre cele mai respingătoare personaje de la Kremlin.
Fiica lui Stalin, Svetlana, s-a căsătorit în 1951 cu evreul Mihail Kaganovici, unul din stăpânii Rusiei sovietice. Se pune întrebarea: de ce nu s-a căsătorit Svetlana cu un rus oarecare, ci tocmai cu un evreu? Fireşte, pentru că şi ea era evreică şi respecta normele Talmudului, care interzice evreilor să se căsătorească cu ne-evrei, pentru a nu altera poporul ales de Dumnezeu.
Intre anii 1949-1950, Svetlana Stalin a fost în relaţii amoroase cu ziaristul evreu Alexei Keplen. Svetlana ar fi putut găsi uşor în paradisul creat de tatăl ei un iubit rus. Dar, cum ruşii de atunci şi de azi sunt intoxicați de evreii ascunși sub pseudonime, ei nu şi-ar fi putut permite să întreţină relaţii cu elita evreiască reprezentată de Svetlana Iosipovici Djugaşvili.
In 2003, un grup de istorici şi medici toxicologi de prestigiu (ruşi şi americani) au dezvăluit că Stalin murise otrăvit cu warfarină (o otravă pentru şobolani). Warfarina inhibă coagularea sângelui şi provoacă hemoragie cerebrală. După cum au subliniat Jonathan Brent şi Vladimir P. Naumov în cartea lor, Stalin’s Last Crime: The Plot Against the Jewish Doctors, 1948-1953, apărută la editura Harper&Collins, în 2004. In 2005, istoricul Nikolai Dobrina a publicat în ziarul Pravda (29 decembrie 2005) concluziile sale, după ce a studiat examinările medicale la care Stalin a fost supus timp de 30 de ani, examinări rămase însă, până atunci, strict secrete. Dincolo de aspectele medicale, eliminarea lui Stalin a avut consecinţe politice şi istorice considerabile.
Stalin, un antisemit notoriu încă de tânăr
Simon Sebag-Montefiore semnalează în cartea sa Young Stalin, afirma că dictatorul rus manifesta încă de tânăr sentimente antisemite. Mai ales antisioniste. Stalin făcea, într-o scrisoare, o diferenţă netă între fracţiunea evreiască şi fracţiunea ruşilor adevăraţi din mişcarea bolşevică. La rândul său, Boris Bazanov – secretarul personal al lui Stalin – a afirmat că acesta avea adeseori izbucniri de furie antisemită, cu mult înainte de moartea lui Lenin.
Pornirile antisemite ale lui Stalin s-au amplificat în anii 1920-1930 după conflictul cu Troţki (Bronstein). După provocarea demisiei ministrului de Externe al URSS, Maxim Litvinov (Meir Wallach), în 1939, Stalin a cerut eliminarea tuturor evreilor din minister, doar pentru a semnala Germaniei naziste că este gata de discuţii privind un tratat de non-agresiune cu Hitler (Pactul Molotov-Ribbentrop).
Potrivit istoricului Iakov Etinger, epurările din anii ‘30 au inclus, în mare măsură, un caracter antisemit, până la izbucnirea războiului. Mai exact, până la atacarea URSS de către
Stalin şi războiul său cu Comitetul Evreiesc Antifascist
La începutul Războiului Rece, Stalin a susţinut recunoaşterea statului
După procese înscenate Comitetului Evreiesc Antifascist, 13 membri ai acestui comitet au fost executaţi în secret, în ceea ce s-a numit Noaptea Poeţilor Asasinaţi.
Stalin, suspicios faţă de medicii evrei
In ultimii săi ani de viaţă, Stalin a început să manifeste o tot mai mare neîncredere în doctorii evrei de la Kremlin, adeseori recurgând pentru consult la medicii veterani. Anul 1952 marchează o acutizare a suspiciunilor lui Stalin faţă de medicii de la Kremlin.
La începutul lui 1952, decesul subit, inexplicabil, al Mareşalului mongol Horlugin Cioibalsan îl alertează pe Stalin, care îşi aduce aminte şi de moartea subită a lui Andrei Jdanov, Aleksandr Scerbakov sau a bulgarului Ghiorghi Dimitrov. La sfârşitul lui 1952, Mikhail Riumin îl avertizează pe şeful său – Viktor Semionovici Abakumov, ministrul Securităţii Statului – că profesorul Iakov Etinger comisese malpraxis în tratamentul aplicat lui Andrei Jdanov şi Aleksandr Scerbakov, cu intenţia de a-i ucide. Cum Abakumov nu-l crede, Riumin trece peste el şi merge direct la Stalin, tot mai anxios.
Stalin: Fără mine, ţara aceasta ar fi distrusă… pentru că nu ştiţi să recunoaşteţi imediat inamicul.
Pe agenda consfătuirii prezidiului PCUS din 4 decembrie 1952 figurează şi punctul intitulat Situaţia în MGB şi sabotajul din rândul muncitorilor medicali. La consfătuire, Stalin a declarat: Fără mine,
In acelaşi timp, pe 3 decembrie, la Praga, s-a dat verdictul în procesul Slansky, în cazul a 13 lideri ai Partidului Comunist Cehoslovac (dintre care 11 erau evrei). Pe 16 decembrie, la Conferinţa Naţională a PCC, Preşedintele Cehoslovaciei, Antonin Novotni, a anunţat: In cursul anchetelor şi al procesului centrului conspirativ antistatal a fost descoperită o nouă reţea a trădării şi spionajului care a penetrat Partidul Comunist. Este reţeaua Sionismului. Procesul de la Praga i-a întărit suspiciunile lui Stalin privind presupusul complot al medicilor de la Kremlin.
Campania antisemită din 1953 şi începutul complotului medicilor evrei
Tot la sfârşitul anului 1952, se face publică o scrisoare pe care o doctoriţă de la Kremlin, Lidia Timasuk – i-a trimis-o lui Stalin, acuzându-şi superiorii ierarhici de atentat împotriva stării de sănătate a liderilor sovietici, prin sabotarea tratamentului medical. Timasuk va fi răsplătită imediat cu Ordinul Lenin, la 20 ianuarie 1953. Pe 13 ianuarie 1953, TASS şi Pravda a anunţat descoperirea unei conspiraţii în cadrul elitei medicale sovietice. Este debutul “Complotului medicilor” sau, aşa cum i s-a mai spus, Complotul halatelor albe.
Medicii de la Kremlin, în majoritate evrei, erau acuzaţi de Pravda şi TASS că urmăreau să-i otrăvească pe unii dintre liderii sovietici. Articolul din Pravda purta titlul incitator Spioni şi asasini, sub masca de medici titraţi. La rândul ei, TASS anunţa arestarea medicilor-sabotori.
Stalin devine suspicios după moartea liderului mongol
În realitate, afacerea începuse odată cu decesul liderului comunist mongol, Mareşalul Horlugin Cioibalsan, aflat la începutul lui 1952 în tratament la Moscova. Stalin a comentat atunci: Ne omoară unul câte unul! Scerbakov Dimitrov, Cioibalsan au murit suspect de repede! Cred că trebuie să-i schimbăm pe medicii vechi cu unii noi.
Lista era însă ceva mai lungă şi îi cuprindea şi pe Mareşalul URSS Ivan Konev (cel care condusese bătălia de la Stalingrad), pe Alexandr Vasilevsky şi Leonid Govorov, pe Generalul Stemenko, Amiralul Levcenko şi pe alţii. Complotul medicilor a rămas însă un mister mult timp, din cauza faptului că toate documentele relevante de arhivă au rămas clasificate.
Scrisoarea evreilor împotriva medicilor evrei
Există cel puţin trei scenarii de interceptare a complotului medicilor. Un document esenţial a fost descoperit în arhive: scrisoarea colectivă către Pravda, semnată de 60 de proeminenţi evrei sovietici, care îi condamna pe medicii sabotori şi cere pedepsirea lor exemplară. Scrisoarea, concepută la jumătatea lui ianuarie 1953 de Nikita A. Mihailov (tatăl regizorilor Nikita Mikhalkov şi Andrei Mikhalkov-Konchalovsky) declară că unii evrei sovietici s-ar fi aflat sub influenţa unor forţe străine ostile URSS. I.I. Mints şi I.S. Khavinson au făcut să circule scrisoarea în mediul elitei evreilor sovietici, iar unii dintre aceştia – că Vasili S. Grossman sau S.I. Marsak – au fost siliţi să o semneze.
Articolul din Pravda, citat mai sus, i-a acuzat pe următorii medici pentru aplicarea unor tratamente incorecte liderilor sovietici: Miron Vovsi (medicul personal al lui Stalin), Iakov Etinger (un cardiolog de renume mondial), A. Feldman (otorinolaringolog), A. Grinstein (neuropatolog), Boris Kogan (terapeut), Mihail Kogan, I. Iegorov şi V. Vinogradov. Cu toţii au recunoscut acuzaţiile după interogatorii şi, probabil, torturi. O campanie antisemită, fără precedent, a fost pornită în URSS.
In primăvara lui 1953, toţi evreii din MGB (fostul NKVD) au fost îndepărtaţi. Cu excepţia unui mic grup de aşa-zişi evrei ascunşi. Adică cu o origine evreiască parţială, fiind din acest motiv înregistraţi la alte grupuri etnice. Interogatoriul medicilor acuzaţi a fost încredinţat – după cum îşi aminteşte Hruşciov – unuia dintre cei mai duri anchetatori: M.D. Riumin. Nu a constituit nicio surpriză că majoritatea medicilor şi-au recunoscut crimele, a notat Hruşciov.
La Congresul al XIX-lea al PCUS, din octombrie 1952, Stalin părea hotărât să facă o nouă şi amplă epurare la vârf. El a înlocuit vechiul Birou Politic, format din 10 persoane, printr-un Prezidiu alcătuit din 36 de membri. Lui Hruşciov, Stalin i-a mărturisit: Sunt terminat! Nu mai am încredere în nimeni! Nici măcar în mine!
Nikita Hrusciov - cel care l-a demascat pe Stalin
Inceperea vânătoarii de medici evrei
Pe 9 februarie 1953, la Ambasada URSS din
In Ucraina, de exemplu, MGB-ul anunţa descoperirea unui complot al medicilor local, în fruntea căruia s-ar fi găsit faimosul endocrinolog Viktor Kogan-Iasni. Primul doctor care a aplicat în URSS tratamentul cu insulină diabeticilor, salvând astfel de la moarte mii de pacienţi. Între timp, Occidentul – Albert Einstein, Winston Churchill şi multe alte personalităţi – trimit scrisori ministrului de Externe sovietic, solicitând demararea unei investigaţii.
Documente secrete privind starea de sănătate a lui Stalin
Istoricul Nikolai Dobriuha a publicat, la 29 decembrie 2005, în Pravda, concluziile desprinse din documente rămase până acum necunoscute din arhivele Kremlinului. Documentele spulbera comunicatele oficiale în care se afirmă că Stalin ar fi murit în urma unei comoţii cerebrale, pe fondul unei sănătăţi slăbite de anii războiului. Documentele cercetate de Nikolai Dobiuha sunt rapoarte ale examinărilor medicale la care Stalin a fost supus, timp de 30 de ani, şi care au rămas până acum secrete.
Rapoartele medicale demonstrează că Stalin nu era câtuşi de puţin refractar la examinările medicale şi nu manifesta reticenţă faţă de tratamentul prescris de medici. În realitate, cei mai calificaţi medici erau chemaţi imediat ce Stalin manifesta fie şi cea mai mică indispoziţie.
Stalin n-a fost niciodată grav bolnav
Pe 4 martie 1953, în comunicatul dat de Kremlin se specifică: Stalin a fost grav bolnav, mai ales după anii dramatici ai celui de-al Doilea Război Mondial. Stalin nu fusese însă niciodată grav bolnav. Un raport medical din septembrie 1947 – descoperit de Nikolai Dobriuha – arată că Stalin, consultat de medicul Kirilov, avea o tensiune arterială de 14,5 cu 8,5, normală pentru un om (şef de stat), în vârstă de 67 de ani. Un alt raport medical consemna că Stalin (70 de ani) avea o tensiune de 14,0 cu 8,0 şi un puls de 74 de bătăi pe minut. După efectuarea unei băi, s-a constatat că lui Stalin îi scăzuse tensiunea la 13,8 cu 7,5, iar pulsul scăzuse la 68.
Stalin nu avea coşmaruri şi efectua cu regularitate uşoare mişcări de gimnastică, potrivite vârstei sale. La 72 de ani, raportul medical consemna că Stalin avea tensiunea 14,0 cu 8,0, iar pulsul 70. Buletinul medical – emis de urmaşii lui Stalin de la Kremlin – preciza însă că, în noaptea de 2 martie 1953, Stalin suferise o hemoragie cerebrală, provocată de hipertensiune, precum şi o arteroscleroză.
Stalin, otrăvit cu otravă pentru şobolani pusă într-o sticlă de apă minerală
Buletinele medicale privind moartea lui Stalin au fost contrasemnate de Malenkov, Beria, Hruşciov, Voroşilov şi de ceilalţi membri din biroul prezidului. In realitate, Stalin fusese otrăvit cu warfarina, o otravă pentru şobolani, după ce consumase apă minerală, în perioada 28 februarie – 1 martie 1953. Adică exact în intervalul vineri seara – luni dimineaţa. O perioadă, la sfârşit de săptămână, când doctorii sunt mai greu de găsit. Această perioadă de 72 de ore oferea însă otrăvii administrate lui Stalin timpul necesar pentru a-şi face efectul.
Pe 4 martie, toate cotidianele sovietice consemnau comunicatul oficial al Kremlinului: Stalin a suferit o comoţie cerebrală, în apartamentul său din Moscova, în noaptea de 2 martie. Altă eroare. Stalin nu era, în perioada respectivă, în apartamentul său în Moscova, ci la
Intr-un raport din 8 noiembrie 1953 – la 8 luni după moartea lui Stalin – Departamentul Sanitar de la Kremlin consemnează că a trimis Muzeului Stalin medicamentele luate de Iosif Vissarionovici, precum şi trei sticle de apă minerală. In mod straniu, la Muzeul Stalin nu au ajuns însă decât două sticle de apă minerală. Bodyguardul l-a găsit pe Stalin căzut lângă un birou pe care se găsea o sticlă de apă minerală, cerută şi adusă în ajun, împreună cu un pahar. Care este secretul celei de-a treia sticle de apă minerală?, se întreabă istoricul Nikolai Dobriuha.
Rapoartele medicale, recent descoperite în arhiva Kremlinului, dovedesc că lui Stalin i s-a aplicat tratamentul tipic pentru o persoană otrăvită. Stalin a intrat în comă profundă pe 4 martie, cu pielea prezentând un colorit albastru, specific celor otrăviţi. Când un organism este invadat de otravă, hemoglobina se transformă în metemoglobina, prezentând o culoare închisă. În noaptea de 5 martie, testele se sânge şi urină- consemnate în rapoartele medicale recent descoperite de Nikoali Dobriuha – dovedesc, fără dubii, că Stalin fusese otrăvit.
In 2003, istorici şi toxicologi (ruşi şi americani) au stabilit că Stalin a fost otrăvit cu warfarina (otrava pentru şobolani). Toată ziua de 5 martie, Stalin a vomat sânge. Pulsul i s-a intensificat brusc şi a apărut cianoza. Medicii – potrivit rapoartelor – au aplicat imediat carbogen, dar condiţia pacientului nu s-a îmbunătăţit. La ora 21.40, lui Stalin i s-a făcut respiraţie artificială. Conform rapoartelor, la ora 21.50, Stalin a decedat.
Sora medicala Moiseieva, dispăruta ulterior, i-a făcut lui Stalin injecţia fatală
Unele rapoarte consemnează faptul că o soră medicală – care s-a iscălit în rapoarte drept Moiseieva – i-a administrat lui Stalin – la ora 20.45 – calciu gluconat. Niciodată, însă, înainte lui Stalin nu i se prescrisese şi administrase calciu gluconat. La 21.48, aceeaşi Moiseieva consemna că îi administrase lui Stalin camfor şi adrenalina. Imediat după aceea, Stalin a decedat. Când rapoartele medicale au fost verificate de medici contemporani, aceştia au precizat că injecţiile cu adrenalină erau complet interzise unui pacient care prezenta simptomele lui Stalin.
Implicarea lui Beria, şeful securităţii sovietice, în uciderea lui Stalin
Levrenti Beria - cel care s-a lăudat că l-a lichidat pe Stalin.
conform Memoriilor lui Viaceslav Molotov publicate în 1993
Beria - șef al NKDV între 1938-1953
La vremea aceea, circulaseră zvonuri potrivit cărora Lavrentie Beria ar fi
instruit o femeie să-i aplice lui Stalin o injecţie specială. Numită Moiseieva nu a mai putut fi găsită ulterior. Dispăruse, pur şi simplu. In
acelaşi timp, directorul Laboratorului de Toxicologie din Moscova –
profesorul Grigori Moiseievici Maironovski – laborator care din 1937 trecuse în
subordinea şefului Secţiei Războiul Tehnic, din cadrul NKVD, a fost arestat.
Ulterior, şi el a dispărut fără urme.O sesiune secretă a fost ţinută, în mare grabă la Kremlin, desemnând drept urmaşi ai lui Stalin o troikă formată din Malenkov, Beria şi Molotov. Apoi întreg grupul de complotişti s-a deplasat la căpătâiul lui Stalin. Când medicii au anunţat moartea lui Stalin, Beria a jubilat, iar ceilalţi au răsuflat uşuraţi. In sfârşit, tătucul popoarelor a murit.
Articol prelucrat din desecretizari
