CRAIOVA 2

      Parcul Bibescu (Romanescu) - 1911 -1920

Biserica Sfânta Treime 1911-1920

Liceul Carol I - 1900. Are un singur etaj

Liceul Carol I - 1923. Are un singur etaj

Liceul Carol I - 2009. Are două etaje și trotuarul protejat de borne.

Adăugați o legendă

Str. Popa Șapcă (fostă de mult Liceului).- 1960 - Pe colțul din stânga casa Dr. Lăzăr

 iar în dreapta gardul bisericii Sfinții Apostoli. In spate se vede Prefectura

‎Calea Unirii - 1978. Vedere din Piața Prefecturii. Clădirea din dreapta avea la parter 

principala farmacie a orașului și a fost un timp cămin pentru actorii tineri. Clădirea din

stânga avea la parter o alimentară

Palatul de Justiție -1940 - vedere spre apus. In dreapta se deschide 

Str. Carol I (ulterior Republicii și popular Str. Gării.

English Parck - 1960 - In dreapta Casa Albă și blocul de 156 apartamente. In față 

Banca Comerțului, apoi Secție a Academiei și, în final, Primărie din anii 80 până 

în prezent (2016). In stânga blocul Romarta și Str. Romul

Biserica Sfinții Apostoli - 1905 - readusă ulterior la planul și aspectul bisericilor 
ortodoxe tradiționale, cu cerdac, turle și zidărie exterioară.

Clădire boierească Casa Feraru- 1900 - vis-a-vis de biserica Mântueasa - Calea Unirii latura de vest

Palatul Dini Mihail - 1910

Piața Buzești - 2015 - terminația de nord. In dreapta Str. Panait Moșoiu și Teatrul Național. Totul
cu destinație pietonală și cu fațadele renovate. In stânga se vede parțial blocul Femina cu fațada
spre Str. A.I.Cuza și vis-a-vis de esplanada teatrului.

Clădirea Hotel Palace - tânga Calea Unirii2016 - devenită după anul 2000 anexă de birouri a Primăriei. La stânga Calea Unirii, spre Valea Vlăicii. In dreapta blocul care a avut la parter cinema
Scala (Maxim Gorki, Central, Jean Negulescu) și care s-a închis după 2000.

Biserica Sf. Gheorghe Vechi - 2014. In dreapta ei s-au construit unele anexe ale bisericii,
printre care și o cantină a săracilor.

Casa Poenaru -2015- Construită între anii 1890-1895 în antrepriza italiană Adotti. Casa, acum zăvorâtă cu lacătul, a aparţinut unei familii care avea mari proprietăţi funciare, Constantin Poenaru.Se află la întretăierea Str Simion Bărnuțiu (dreapta) și Eugeniu Carada (stânga). A fost un timp Casa Studenților lângă care s-au adăugat alte mari spații în anii 80. După 1990 a fost retrocedată, dar moștenitorii n-au putut să o vândă la prețul exorbitant cerut așa acum se află în început de paragină.Cei care au trecut măcar o dată pragul acestei case, pe vremea când în ea funcţiona Casa Studenţilor, nu au cum să uite Holul Mare de Onoare, de unde o scară de marmură în formă de T permite, pe laturile de est şi vest, accesul spre demisol. În stânga şi în dreapta scării sunt două oglinzi mari din cristal de Veneţia. În capătul acesteia se afla Salonul de Onoare, accesul făcându-se printr-o uşă largă, în patru canate. De aici se poate trece în celelalte camere prin uşi ornamentate.

Casa Rusănescu - 2016 - Casa Rusănescu din Craiova este un monument istoric de arhitectură de final de secol 19 (cca 1870-1900) aflat în zona centrală a orașului, situat la intersecția dintre Bd. Știrbei Vodă și Calea Unirii. Casa, care a aparținut boierului craiovean Ștefan D. Rusănescu, este în prezent cunoscută drept Casa Căsătoriilor și găzduiește mai multe secții ale Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor din Craiova (Stare Civilă, Autoritate Tutelară)..
Casa fost construită pentru a servi drept locuință familiei Rusănescu. Rusăneștii erau o familie boierească ce își trăgeau numele de la moșia cu același nume din Olt (fostul județ Romanți) pe care o dețineau. Fără să facă parte din marile familii boierești din Oltenia, Rusăneștii s-au remarcat prin câțiva reprezentanți de seamă, care au deținut funcții importante (vtori vistieri, pitari, serdari), au ctitorit biserici și au deținut moșii în zonă (Pieleștii de Sus). De asemenea, aceștia s-au înrudit cu alte familii boierești, precum familia Pleșia.

Nu se cunoaște cu certitudine dacă Ștefan Rusănescu, proprietarul casei din Craiova ce îi poartă numele, este același cu Ștefan Rusănescu, care a deținut în 1873 funcția de edil al urbei, sau cu S. S. Russenescu, președinte al Consiliului de Administrație la Banca României Craiova. Se știe, însă, că în edificiul construit de acesta au avut loc niște evenimente memorabile de la începutul Primului Război Mondial, aici fiind păstrată o arhivă a unor organizații unioniste de la Paris. În această casă a familiei Ștefan D. Rusănescu s-au desfășurat în anii 1915-1916 întruniri ale marilor oameni politici și patrioți în slujba făuririi României Mari In Casa Rusănescu au avut loc “întâlnirile lui Take Ionescu, Vasile Lucaciu, Octavian Goga, Nicolae Titulescu, care au coordonat acțiunile unioniste din Oltenia”.Urmașii primilor proprietari au folosit casa tot cu destinația de locuință. După ce a fost naționalizată, Casa Rusănescu a avut diverse destinații, o perioadă funcționând aici sediul echipei de fotbal FC Știința U Craiova (până în 2006). După ce, în anul 2009, imobilul a făcut obiectul unor acțiuni în justiție, el este acum în proprietatea municipalității și găzduiește birouri administrative și sala de oficiere a căsătoriilor din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor.Casa Rusănescu are o suprafață construită de 579 mp cu un regim de înălțime fără subsol, cu parter, etaj și pod, și o curte interioară. Casa este un amestec de stiluri, incluzând caracteristici ale stilurilor Art Deco, baroc târziu sau vienez. La exterior se remarcă paramentul bogat ornamentat în jurul intrărilor, al ferestrelor și al cornișelor, cu tencuieli decorative din mortar de ciment, balconul închis de deasupra intrării principale și acoperișul de tablă cu luminatoare. La interior, edificiul prezintă panouri decorative pe pereți și tavane, vopsite în ulei pe zid și ulei pe lemn la tâmplării, un vitraliu la etaj, deasupra holului și casei scării, și o scară monumentală accesibilă prin intrarea secundară (prin curtea interioară). Casa a fost restaurată în anul 1999, prin lucrările realizate fiind refăcute finisajele interioare (picturile, stucaturile în foiță aurită, tavanele, oglinzile și luminatorul din vitraliu).

Casa de Direcției de Evidența Persoanelor Craiova - 2015 - Calea Unirii vis-a-vis de începutul
B-ului Știrbei Vodă, de Casa Rusănescu și de Poșta centrală.

Casa Nicolae Romanescu -2014 - devenită de patru decenii Casa Universitarilor. din 1974. A intrat în posesia Universității efectiv la 25 noiembrie 1985. Se află pe Calea Unirii la Nr. 57. Clădirea şi anexele interioare ale curţii au fost construite în mai multe etape, în cursul secolului al XIX-lea (cea dintâi mărturie despre casă datează  din 1833), ajungând la configuraţia definitivă, care este şi acum, în anul 1903,

Graţie funcţiei de primar al oraşului Craiova, N. Romanescu a venit în contact cu personalităţi de seamă ale României, propria casă fiind un cadru ales de găzduire a unora dintre numeroasele sale întâlniri. Astfel, i-au fost oaspeţi Nicolae Iorga şi George Enescu, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Ion I.C. Brătianu, Take Ionescu, Elena Văcărescu, C.A. Rosetti, Alexandru Macedonski 

După cutremurul din martie 1977, care a distrus numeroase edificii vechi ale oraşului, şi Casa Universitarilor a necesitat reparaţii majore, care s-au efectuat, însă, fără respectarea în totalitate a formelor iniţiale.

Vedere din parcul Casei Universitarilor

In anul 1996 s-au realizat reparaţii capitale ale construcţiei, iar în anul 1997 s-au efectuat lucrări de consolidare. Pictura interioară a fost refăcută complet, ca şi toate celelalte detalii care fac din această clădire un monument de arhitectură. Intreaga pictură interioară originală a Casei Romanescu se datorează lui Francisc Tribalsky – un pictor monumentalist, de origine poloneză, dar educat la Academia de Arte Frumoase din Viena. Acestuia i-au fost încredinţate lucrări de pictură şi decorare şi de către alţi proprietari de vază ai Craiovei, precum: Gogu Vârvoreanu (deţinătorul clădirii în care se află Palatul Mitropoliei Olteniei), Constantin Dinu Mihail (posesorul clădirii ce adăposteşte, actualmente, Muzeul de Artă) .

Vedere din parcul Casei Universitarilor

 Noul parcurs al Casei Universitarilor debutează în anul 2002 şi secorelează cu proiecte cultural-ştiinţifice proprii mediului profesional şi cultural pe care îl găzduieşte. Aici se organizează susţineri de teze de doctorat,ceremonii academice restrânse, lansări de carte, conferinţe ştiinţifice, microexpoziţii de artă, cenacluri culturale, întruniri colegiale şi aniversări oficiale etc. Casa Universitarilor şi-a reînceput  activităţile specifice în saloane cu denumiri schimbate: Salonul Nicolae Romanescu, Salonul Nicolaescu-Plopşor, Salonul Nicolae Iorga, Salonul Grigore Moisil ,Salonul Roşu, Salonul Albastru, Salonul Verde, Salonul Hillary, Salonul Alexandru Piru, Salonul Mihai Eminescu, Salonul Tudor Vladimirescu, Salonul Rustic . Ea constituie un suport indispensabil al vieţii spiritual-academice din Craiova şi o dezvoltare firească a instituţiei universitare, care, în anul 2007, a împlinit şase decenii de activitate educaţională în sistemul învăţământului superior din România.

Interior al Casei Universitarilor

In prezent,  Casa  Universitarilor este închiriată unei firme cu activitate de restaurant unde Universitaea din Craiova poate să - şi organizeze  în continuare activităţile enumerate mai sus, dar și  mult mai multe petreceri neștiințifice. Localul poate fi închiriat pentru petreceri de orice cetățean.

Lucia și Nicolae Romanescu călătoreau mult prin Europa, fiind cazuri când petreceau luni sau ani de zile la Liege sau Paris. Se simțeau bine în această casă și o trezeau la o viață intensă și veselă. Mobilată cu cele mai confortabile şi elegante piese aduse de la Viena, încălzită cu frumoasele şeminee comandate special pentru saloanele modernizate în stilul tuturor rezidenţelor boiereşti de la Craiova, Casa Romanescu strălucea.

Era frumoasă Casa Romanescu în preajma anului 1894. Perdele albe de muselină fluturau la ferestre, și luminaţi de lămpile vieneze, pereţii mătăsoşi aruncau străluciri misterioase; faţada dinspre Calea Unirii colorată în roşu veneţian subtonat îi dădea o notă optimistă, în contrast cu sobrietatea Bisericii Mântuleasa din vecinătate… Poarta de stejar, cu ghirlande de ramuri şi îngeraşi, parcă aştepta mereu oaspeţi, de când se aprinseseră toate lămpile în gangul boltit. Nu lipseau din decorul primitoarei case nici scoarţele olteneşti, chilimuri, vase ornamentale de ceramică şi mobilier ţărănesc din lemn sculptat, într-o îmbinare reuşită cu elementele occidentale.

In rochie de mătase densă, cu volane de dantelă, aşa îşi întâmpina Lucia Romanescu oaspeţii. Mesele se serveau în sufrageria de la parterul casei, care avea vedere spre grădină. În eleganţa încăperii, sfeşnicele de argint ori de alpaca, aşezate în linie dreaptă pe mijlocul mesei, trimiteau o tainică lumină pe chipurile celor ce se bucurau de ospitalitatea Romaneştilor.

Mesele începeau deseori cu franţuzeştile hors d’oeuvres. Nu lipsea însă nici ţuica românească, făcută din prunele de pe moşia Cloşani, iar lângă friptură se aşezau mici lubeniţe murate şi, uneori, o frumoasă pâine făcută la ţest, pentru a le aminti celor prezenţi că se află în Oltenia. Bucatele alese erau purtate pe braţe de bucătarul grec Kiros, îmbrăcat în costumul ţării sale. El era cel care îi răsfăţa deseori pe copiii familiei cu dulciuri însiropate şi care în cadrul meselor festive îi încânta pe oaspeţi nu numai cu prezenţa sa, dar şi cu pricomigdale, corăbioare, baclavale şi sarailii.


Casa Vălimărescu - 2012 - intrarea monumentală dinspre Calea Unirii In 2016 aparține băncii băncii
UNICREDIT-Țiriac, după ce a fost câțiva ani Banca Italo-Română

Hanul Puțureanu - 2015 - Str. Matei Basarab, la nord de Piața veche (Piața Elca). Stare gravă de degradareși este proprietate privată. Fațada și intrarea prin gang se află pe Str. Matei Basarab. 

Hanul Puțureanu este o clădire de patrimoniu situată în centrul istoric vechi al orașului Craiova, în apropiere de importante monumente și obiective turistice – fosta Școală de băieți și fete, apoi Școala Centrală de Fete (azi Muzeul Olteniei), Biserica Madona Dudu, Hanul Hurezi (Horezu), Fântâna Purcarului, Catedrala Sf. Dumitru și Casa Băniei. Edificiul, ridicat de negustorul Niță D. Puțureanu, este un minunat ansamblu cu arhitectură de han specifică sec.al 19-lea, ajuns, din păcate, într-un stadiu avansat de degradare.

Hanul Puțureanu a fost înființat și construit de comerciantul Niță D. Puțureanu, născut în 1845 într-o familie modestă, de țărani din satul Puțuri-Dolj. Prin muncă și ambiție, Puțureanu și-a depășit condiția socială, intrând în rândurile burgheziei craiovene din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Puțureanu s-a căsătorit în 1875 cu Maria Dimianu, fiica unui cizmar din mahalaua Sf. Gheorghe Vechi, cu care a avut șase copii, dintre care au supraviețuit trei (Zoe, Eliza și Mihail).

Niță Puțureanu s-a achitat cu succes de sarcinile importante acordate de autoritățile vremii, în timpul Războiului pentru Independență comandând garda națională înființată pentru paza Craiovei. La începutul anilor 1880, Puțureanu s-a dedicat comerțului, deschizând o mică prăvălie de băuturi în strada Sf. Dumitru (azi str. Matei Basarab). Din veniturile acesteia, a demarat construcția celebrului său han, clădind pe bucăți, în jurul și deasupra prăvăliei sale, “numeroase camere, magazii, pivnițe, grajduri, o bucătărie, o cafenea cu biliard și chiar o popicărie”. Din articolul dr. Șerban Pătrașcu “Hanul Puțureanu din Craiova (L’auberge Puțureanu de Craiova)” din Arhivele Olteniei, nr. 27/2013, se redă un fragment din amintirile lui Mihail Puțureanu, fiul lui Niță, cu privire la construirea Hanului Puțureanu.

Hanul Puțureanu - 2015 - curtea interioară

“Clădirea acestui imobil a început cu partea de jos, clădind întâi prăvălia, magazia și o mică bucătărie, pentru gătitul bucatelor necesare pasagerilor. În magazie își depozitau muștereii hamurile cailor. Tot în acel timp au fost clădite cele patru camere și closetele din partea stângă cum intri pe gang, care au servit ca dormitor al pasagerilor ce trăgeau cu căruțele sau cu carele în curtea hanului. În fundul curții tata a clădit două grajduri și o magazie pentru nevoile pasagerilor iarna, pentru că vara caii și boii rămâneau la căruțele și carele lor în curte, iar deasupra lor așeză podul pentru fân și un cântar pentru cântăritul fânului necesar pasagerilor. Îmi spunea tata că atunci când a vrut să facă grajdurile și magazia din fundul curții a trebuit să sape. Oamenii când săpau, au dat peste niște oseminte. 

Să fi fost un cimitir sau osemintele celor executați din ordinul banilor, căci bănia ocupa toată această parte, precum și clădirile din strada Hurez. De altfel, dacă ne uităm din gang în fundul curții se observă că terenul merge suind în pantă. Aceasta înseamnă veracitatea celor spuse de tata. Tot în fundul curții tata a mai făcut un șopru pentru adăpostirea căruțelor și carelor pe timpul de vreme rea. Mai târziu tata a clădit pe partea dreaptă, cum intri pe gang, 8 camere dintre care o parte din ele ocupate de familia lui, iar restul au fost închiriate. Aceste camere au fost clădite cu geamlâc, iar deasupra lor era podul. După câtva timp, în partea stângă cum intri pe gang, tata a clădit o prăvălie mare, ocupată de o cafenea cu biliard. Deasupra acestei prăvălii tata a mai clădit 8 camere cu closetul respectiv, tot cu geamlâc și cu podul deasupra lor, apartament ocupat de judecătorie. Mai târziu, tata a clădit în prelungire cu camerile din partea dreaptă, două camere cu geamlâc și closetul respectiv pentru închiriere. În fine, în prelungire pe partea stângă, cum intri pe gang, tata a clădit și ultima parte a întregului imobil și anume: o scară și 4 camere, tot cu geamlâc cu podul lor, iar sub ele magazii cu pivnițele lor. Întregul acest imobil a fost clădit de tata parte cu parte în funcție de posibilitățile lui financiare. Imobilul tot a fost terminat în 1885, dată care e trecută și pe balconul casei împreună cu inițialele numelui tatălui meu „N.D.P”. Acesta este istoricul hanului „Puțureanu”, pe cât îmi amintesc. În 1907 tata a înființat și o popicărie în spatele casei din partea dreaptă, unde este azi grădina cișmelei.”

Hanul Puțureanu - 2015 - geamlâc din curtea interioară

Prima decadă a sec.al 20-lea a fost nefastă pentru Niță D. Puțureanu. Inbolnăvindu-se, în 1907 a lăsat conducerea prăvăliei pe mâna unui înlocuitor, pentru ca un an mai târziu să se retragă definitiv din comerț, închiriind magazinul de băuturi. In februarie 1910, Niță D. Puțureanu moare într-un accident, hanul și dependințele rămânând în grija și administrarea fiului său Mihail, avocat, grefier și bibliotecar la Baroul Dolj. In ciuda concurenței din partea noilor hoteluri din apropiere, mult mai încăpătoare și oferind condiții mai luxoase, precum Hotel Minerva și Hotel Geblescu (Hotel New York), înființate la începutul secolului 20, hanul a mai funcționat până la Primul Război Mondial. După 1918, timp de 30 de ani, Mihail Puțureanu a închiriat prăvăliile tatălui său la diverși comercianți și camerele hanului unor noi chiriași.

Hanul Puțureanu - 2015 - fațadă și gang de intrare în curte

 In vara anului 1944, de frica bombardamentelor americane asupra Craiovei, români și evrei laolaltă și-au găsit adăpost în pivnița Hanului Puțureanu. In primăvara anului 1945, în câteva apartamente ale hanului se vor instala ofițeri ai Armatei Roșii.

În 1950, în urma decretului nr. 92 pentru naționalizarea unor imobile, se naționalizează: „Imobilele clădite care sunt deținute de exploatatorii de locuințe”, iar Hanul Puțureanu trece în proprietatea statului, în ciuda contestațiilor depuse de Mihail. În urma naționalizării, Mihail Puțureanu, soția sa, Sofia, și cei doi copii ai lor (Olguța și Bebe Niță) devin chiriași ai statului în propria lor casă.

In 1996, printr-o hotărâre judecătorească, foștii proprietari au reușit să obțină dreptul de proprietate asupra imobilului, dar, se pare, că nu vor avea bani pentru refacerea lui.

Fântâna Purcarului - 2015- plasată spre Piața Veche (Piața Elca) față de Hanul Puțureanu

Sala Maură din Hotel Restaurant Minerva - 1980. Construcția a început în 1898 și s-a
finalizat între 1900 -1903- vis-a-vis de Hotel Geblescu, după planurile arhitecțilr Toma Dobrescu
și D. Nedelcu

Hotel Minerva - 1980 - Intrarea în Sala Maură

Hotel Restaurant Minerva -  1978 - Intrarea în Sala Maură

Hotel Restaurant Minerva - 1978 - Sala Maură

Calea București -2010 - zona intersecției cu Str. Carol I (popular Str. Gării), fostă Str  Republicii sub regimul comunist. După 2012 zona s-a schimbat datorită construirii podului rutier ce vine dinspre spitalul Filantropia și trece peste marele nod de circulație de din Valea Vleicii.

Str. Theodor Aman (fostă 6 Martie) - 2015 -  devenită stradă pietonală începând de la
English Parck (Casa Albă) până în Str. M. Kogălniceanu. După clădirea înaltă și îngustă
din dreapta se intersectează cu Str. Lipscani (stânga-dreapta), tot pietonală

Biserica Sfântul Ilie - 2015 - pe Str.C.S.Nicolăescu Plopșor, colț cu 
Str. Lipscani. In dreapta ei s-a păstrat un spațiu verde

Hotel-Restaurant Minerva - 2014 - vedere în lungul Cții Unirii, spre sud. Se
vade pe stânga clădirea cea nouă a Poștei și în spate biserica Sfinții Arhangheli

Muzeul de Artă (Palatul Dini, sau Jean Mihail) - 2015 - după renovare

Biserica Hagi Enuș - 2010 - Str. A.I. Cuza -  1792-1800 - hram Toți Sfinții

Biserica Hagi Enuș - 2015 - Str. A.I.Cuza Nr. 67

Școala de Arte și Meserii Cornetti - 2014 - fondată în 1911 și care funcționează și în prezent.
A funcționat la început în altă locație.

Calea Unirii - 1920 - Librăria SOCEC. La dreapta este Prefecvtura 
și piața ei.In dreapta foto, în această clădire s-a aflat cinematograful
 ARO, apoi Timpuri Noi și, în final, Tineretului
Vechea clădire  a școlii de fete Lazaro-Otetelișanu - 1900

Biserica Sfântul Ilie pe Str. C.S. Nicolăescu Plopșor, văzută dinspre Prefectură.vedere spre sud

Piața Buzești - 2015 - la stânga Str. Romain Rolland și în planul doi Str. Oltețu. Totul
după transformare în zonă pietonală și renovare exterioară

Str. Romain Rolland - 2015 - unită cu Piața Buzești și renovată. Stradă pietonală. Ca 
pentru întregul centru istoric s-au folosit fonduri europene, dar păcat că numai pentru fațade.

Str. Panait Moșoiu (fostă Emil Gârleanu) - 2015 - renovată la exterior și devenită
pietonală și cu terase

Str Lipscani repavată ca stradă pietonală - 2015 In dreapta foto o porțiune din noua Str. Madona Dudu. In apropiere se află intersecția cu Str. C.S. Nicolăescu Plopșor

Calcan pictat între străzile România Muncitoare (stânga) și Traian Demetrescu (dreapta). Astfel centrul Craiovei devine un mare muzeu de Street Art din Europa. - 2015

Piața Buzești devenită pietonală - 2015 - In dreapta clădirea modernă a băncii BANCPOST

Str. A.I.Cuza -  terasă de cofetărie -  1980 - In stânga, la colțul blocului se afla cofetăria Femina. in față blocul masiv de 156 de apartamente. In dreapa acestei terase se află Teatrul Național inaugurat în 1973, arhitect Alexandru Iotzu

Lucrări de renovare a străzilor din centrul istoric și pavare pentru a deveni
pietonale - 2014

Calea Unirii - 1911-1920. In dreapta Hotel Minerva

Str. Lipscani înainte de renovarea exterioară - 2012

Piața Buzești și Str. Lahovari la dreapta - 1911-1920

Casă boierească pe Str Arieș (aprox vis-a-vis de Casa Studenților

MUZEUL OLTENIEI

Secția Istorie - Arheologie

In secolele 17-19 pe suprafața pe care se găseşte în momentul de faţă clădirea secţiei de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei exista un izvor de la care se aprovizionau sacagii cu apă potabilă şi pe care o distribuiau contra cost în zona istorică a Craiovei. Terenul aparţinea Bisericii Maica Precistă din Dud, astăzi Madona Dudu. Tot pe acest teren se afla o parte dintr-un codru străvechi, din care se mai păstrează o mică porţiune, în actualul parc Mihai Bravu și izolat în unele curți particulare. Suprafața aparţinea parțial şi mahalalei Brânduşa, de care era despărţit printr-un pârâu, ce făcea legătura între pârâul ce curgea din Valea Vlăicii şi unul din braţele minore ale Jiului de altă dată. In acele vremuri Jiul se despărțea în două brațe principale la apus de craiova. Unul mai puternic urma albia principală a râului, iar un fir de apă curgea pe un traseu ce urmărea terenurile mai înalte ale orașului, pe sub Obedeanu și Sf. Dumitru, revărsându-se, la sud de oraș, în cursul principal al râului. Intre cele două brațe se formaseră întinderi mlăștinoase și inundabile. Din acele terenuri foarte joase se desprindeau firicele de apă ce curgeau pe unele viroage, sau șanțuri, printre care și cel de la Brândușa

In faţa actualei clădiri care alcătuiește nucleul muzeului oltean exiata un podeţ de lemn care făcea legătura cu mahalaua Dorobănţia, în apropiere de biserica Sf. Nicolae-Dorobănția, mahala unde locuiau dorobanţii cu familiile lor, cei care apărau ordinea în Craiova şi aveau şi atribuţii militare. La sfârşitul sec.al 19-lea în condiţiile donaţiei făcute fundaţiei Madona Dudu de un oarecare Preda s-a pus problema construirii, de către municipalitate, în imediata apropiere a bisericii a unui ospiciu. In aceste condiţii proiectul viitoarei clădiri cuprindea o curte interioară închisă şi ferestrele zăbrelite la o înălţime mai mare decât la clădirile obişnuite.

Conducerea oraşului Craiova, care primise, prin donaţie acest teren, de la fundația Madona Dudu, a socotit că amplasarea unui asemenea spital este neadecvată, fiind prea aproape de centrul oraşului. Ca atare, noua clădire a spitalului s-a construit în afara Craiovei de atunci. In cele din urmă s-a decis construcția unui local pentru școală.

Cu fonduri de la Ministerul Invăţământului şi Cultelor, precum şi de la Primăria Craiovei, la începutul sec.al 20-lea a început construcţia actualului sediu al Muzeului Olteniei, sediu afectat secției de Istorie și Arheologie.

Construcţia acestei clădiri a Secţiei de Istorie şi Arheologie a Muzeului Olteniei, a fost începută în 1905, fiind realizată după planurile arhitectului austriac Francisc Billek (realizatorul Teatrului Național din Caracal). De devize s-a ocupat Carol Litarczek, inginerul șef al orașului, devize pe care le-a prezentat Primăriei Craiova  la 12 iunie 1905. Construcția s-a realizat cu fonduri de la Ministerul Invățământului și Cultelor, alături de cele alocate de Primăria orașului. Lucrarea a fost încheiată în anul 1906 şi inaugurată în toamna aceluiaşi an, cu prilejul jubileului a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I, având ca funcționalitate o școală primară de băieți și de fete. In acest spaţiu au fost adăpostiţi mulţi copii orfani care învăţau și o meserie. Clădirea a fost realizată în stil arhitectural neoromânesc cu influențe oltenești în repertoriul decorativ. Incepând cu anul școlar 1908, devine școală primară pentru elevii orfelinatului patronat de Biserica și Fundația “Madona Dudu”, care învățau carte, dar și o meserie. Cu fondurile proprii obținute prin diverse mijloace: obiecte de artizanat lucrate de elevi şi vândute de Comitetul Doamnelor Craiovene la marile sărbători de peste an, se asigura hrana multor elevi săraci, totul patronat de preoții slujitori ai Bisericii Madona Dudu.

In timpul ocupației germane din Primul Război Mondial (1916-1918), școala a fost devastată, așa cum s-a întâmplat cu mai multe clădiri din oraș, printre care Palatul Administrativ, Palatul Justiției, Școala de Meserii, Liceul Militar, Liceul Carol I, Școala Lazaro-Otetelișanu, gara și altele.

Secția Istorie-Arheologie - latura nouă a muzeului, construită în spatele celei vehi și mărginită de străzile Brândușa (în Față) și Libertății 

In noiembrie 1940 clădirea a fost grav afectată de cutremurul de atunci, activitatea şcolară fiind transferată pentru o perioadă până la reconsolidarea clădirii. In urma ocupării sovietice a României din 1944, clădirea școlii a fost ocupată de trupele rusești până în 1946. După numirea în 1946 prin Înalt Decret Regal a dr. C. S. Nicolăescu-Plopșor în funcția de director al Muzeului Regional al Olteniei, acesta a adresat un memoriu Primăriei Craiova prin care solicita pentru muzeu etajul Școlii Primare de fete „Madona Dudu”, evacuată de trupele sovietice.

Aripa nouă (2009) a muzeului de Istorie și Arheologie

In anul 1948 au fost desfiinţate de către regimul comunist fundaţiile religioase şi şcolile particulare.  Odată cu desființarea de către regimul comunist a fundațiilor religioase și a școlilor particulare, clădirea Fundației „Madona Dudu” a fost preluată de către Ministerul Educației Naționale. Prin urmare, la intervenţia directă a viitorului academician C.S. Nicolăescu-Plopşor şi a colegului său de şcoală – Ştefan Voitec, pe atunci ministru al învăţământului, clădirea a fost acordată Muzeului Olteniei. La început s-a acordat "sala mare de la parter și întregul etaj". La începutul anului 1948, întreaga clădire a școlii împreună cu grădina și curțile interioare au fost repartizate muzeului pentru desăvârșirea reorganizării colecțiilor și organizarea unui parc etnografic în grădina din spatele clădirii. Datorită schimbării destinației sale inițiale, de școală, clădirea a avut nevoie de numeroase modificări necesare realizării unui circuit logic petru vizitatori. Sumele necesare pentru lucrările din interiorul și reparațiile exteriorului clădirii au fost alocate de Prefectul județului, Dumitru Cumpănașu, respectiv primarul Craiovei, Ștefan Dima, și s-au ridicat la un total de 562.187 lei.  Aici s-au adăpostit iniţial, pentru un timp, şi Arhivele Statului şi toate muzeele din Craiova.

Inaugurarea noului sediu al Muzeului Regional al Olteniei a avut loc la 13 iunie, odată cu deschiderea expoziției documentare dedicată centenarului revoluției de la 1848. La acea dată, inventarul muzeului includea piese de mobilier, o vastă bibliotecă, exponatele secțiilor de științe naturale, etnografie, arheologie, istorie și numismatică. In 1951, la parterul edificiului s-a amenajat secția de artă, cu obiecte provenite de la Muzeul Aman. Această secție a funcționat aici până în anul 1954, când s-a mutat la Palatul Jean Mihail, iar piesele au trecut în posesia nou înființatului Muzeu de Artă din Craiova.

In perioada 1957-1960 au avut loc o serie de amenajări la localul muzeului care constau în introducerea încălzirii centrale, redistribuirea și mărirea spațiului de expunere, de depozite, de laboratoare și birouri prin desființarea unor ziduri, executarea de instalații electrice și sanitare.

In urma cutremurului din 1977, clădirea muzeului a fost grav afectată, ea fiind chiar propusă spre demolare. Activitatea instituției a fost oprită brusc atât din cauza stării localului, cât și din cauza distrugerii expoziției de bază de la secția de istorie și a avariilor suferite de depozitele secțiilor de istorie, etnografie și științele naturii.

De-a lungul anilor, aspectul clădirii a fost modificat în repetate rânduri, atât din cauza transformărilor cauzate de schimbarea destinației sale, cât și din cauza cutremurelor care au afectat-o. În anul 2008, Consiliul Județean Dolj a solicitat o finanțare europeană pentru consolidarea, restaurarea și modernizarea Secției de Istorie-Arheologie. Cu acest prilej s-au solicitat fonduri și pentru extinderea clădirii în vederea realizării de noi spații necesare pentru depozite, Laboratorul de restaurare și conservare, birouri, săli de expoziții și sală de conferințe. Extinderea clădirii s-a finalizat în anul 2009, în timp ce în 2012 s-au terminat lucrările de consolidare, restaurare și modernizare a clădirii  celei vechi a Secției de Istorie-Arheologie.

Secția de Ștințele Naturii

Inaugurată la 2 decembrie 1923 sub denumirea de "Muzeul de Istorie Naturală al Craiovei", de către membrii Cercului Ştiinţific Craiovean condus de profesorul de ştiinţe naturale Marin Demetrescu, a devenit secţie a Muzeului Regional al Olteniei, în anul 1928.

La 13 mai 1928 s-a hotarât ca Muzeul de Istorie Naturală al Craiovei care, în anul 1927 a primit spre administrare şi colecţiile Muzeului de Etnografie şi Antichităţi al judeţului Dolj, să-şi "mărginească aria de explorare la ţinutul oltean" (Vincenz, 1928) şi să funcţioneze sub denumirea de Muzeul Regional al Olteniei, sub conducerea profesorului Marin Demetrescu.

Secţia de Ştiinţele Naturii a funcţionat iniţial în clădirea Prefecturii; între anii 1934 - 1948 s-a mutat în actualul sediu al Secţiei de Etnografie, iar între anii 1949 - 1975 a funcţionat în actualul sediu al Secţiei de Arheologie - Istorie.

In această perioadă, patrimoniul Secţiei de Ştiinţele Naturii a fost dat spre vizitare publicului sub diferite forme de expunere pâna în anul 1963, când s-a dat în circuit expozitia de bază, amenajată la parterul clădirii din strada Madona Dudu nr. 44, realizată după un proiect tematic întocmit de profesorul dr. Ioan Firu. Această expoziţie a fost desfiinţată în anul 1975 pentru extinderea expoziţiei de bază a Secţiei de Istorie - Arheologie.

Intre anii 1975 - 1986, din lipsa unui spațiu adecvat, activitatea expozițională a Secției de Ştiinţele Naturii a încetat, continuând activitatea de completare şi diversificare, evidenta şi valorificare ştiinţifică a patrimoniului.

Noua campanie expozițională a început la 13 martie 1986, la parterul clădirii din strada Popa Sapca nr. 8 unde funcţioneaza şi în prezent, când au fost date în circuit de vizitare două expoziţii temporare: "Fluturii - petale zburătoare" si "Din lumea animalelor". Cele două expoziţii, au fost urmate periodic de zeci de expoziții temporare care au avut darul de a rula valorosul patrimoniu, îmbogăţit şi diversificat de-a lungul anilor cu piese muzeale rezultate în urma activităţii de cercetare a muzeografilor. Anual au fost realizate cel puţin patru expoziții temporare la sediul Secţiei, unele dintre ele fiind itinerate la alte muzee din ţară (Drobeta Turnu Severin, Timişoara, Târgu Mureş, Brăila, Curtea de Argeş, Suceava, Bacău, Bârlad, Bistrița Năsăud etc).

La 18 septembrie 2008, s-a vernisat expoziția de bază de la etajul I, amenajată în urma implementării proiectului "Creşterea atractivităţii turistice a municipiului Craiova şi a judeţului Dolj prin amenajarea expoziţiei de bază de la etajul I - Secția de Ştiințele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova", depus la 16 decembrie 2002, în cadrul Programului PHARE 2001 Coeziune Economica si Sociala - Schema de finanţare nerambursabilă pentru proiecte de infrastructură mica, de către C.J. Dolj, în parteneriat cu Muzeul Olteniei - Secţia de Ştiinţele Naturii (foto 1-3).

La 22 februarie a fost introdusă în circuitul expoziţional şi expoziţia de bază de paleontologie “Oltenia – Terra fossilis”, amenajată la parterul imobilului din str. Popa Şapcă nr. 8.

Secția Etnografie

Casa Băniei, monument de arhitectură medievală şi cea mai veche construcţie civilă din Craiova, a fost zidită la sfârşitul secolului al XV-lea de boierii Craioveşti, iar în anul 1699 a fost reconstruită de domnitorul martir, Constantin Brâncoveanu. Din construcţia iniţială a Craioveştilor se mai păstrează doar o parte a pivnițelor.

In vâltoarea istoriei, vechea ctitorie a fost incendiată de nenumărate ori, a trecut în stăpâniri şi administrări diferite şi a "suferit", după nevoi, transformări, adaosuri şi suprimări arhitecturale.

Astfel, în perioada 1718 - 1739, Casa Băniei devine sediul administrației austriece, care o fortifică pentru apărare. În 1750, clădirea este cedată de domnitorul Grigore Ghica Episcopiei Râmnicului. Din 1850, clădirea devine sediu pentru diverse instituții ale oraşului: Tribunalul Craiovei, Liceul Fraţii Buzeşti, Seminarul local, Arhivele Statului. Din anul 1933, clădirea va adăposti Muzeul Olteniei până în 1948, când trece în folosința Mitropoliei Olteniei.

Din anul 1966, vechiul monument de arhitectură brâncovenească găzduieşte Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei.

Casa Băniei - Secția de etnografie

Sectia de Etnografie organizează: expoziţii pemanente şi temporare cuprinzând valori documentar-etnografice, de artă tradiţională şi contemporană din patrimoniul propriu sau aparţinând altor instituţii; sesiuni de comunicări, simpozioane, întâlniri cu specialişti în domeniu, lansări de carte, proiecţii de filme etnografice şi alte acţiuni para şi metamuzeale.

Secţia de Etnografie oferă publicului: informaţii de specialitate, bibliografii asupra modelelor si valorilor culturii si artelor traditionale; publicaţii de specialitate editate de muzeu cu specific etno-folcloric, printre care anuarul Oltenia, Studii şi comunicări, Etnografie, precum şi alte materiale de popularizare: pliante informative, ghiduri, vederi etc.; obiecte de arta traditionala contemporana (ceramica, icoane, tesaturi, oua incondeiate, instrumente muzica etc.) si obiecte de arta traditonala, spre vanzare, prin magazinul "La carul cu oale".

Laboratorul de restaurare și conservare

Infiinţat în anul 1975, Laboratorul de Restaurare şi Conservare al Muzeului Olteniei Craiova şi-a desfăşurat activitatea în mod neîntrerupt.

In prezent laboratorul cuprinde următoarele secţii: investigații fizico-chimice, restaurare ceramică – sticlă - porţelan, metale, textile, carte veche şi document, în care îşi desfăşoară activitatea un număr de 14 specialişti dintre care 6 acreditaţi ca experți în restaurare.

Valoarea şi eficiența activității desfăşurate în cadrul acestui laborator s-a concretizat în miile de obiecte salvate de la distrugere, obiecte de patrimoniu cultural - naţional aparținând numeroaselor muzee şi instituții din zona Olteniei şi din ţară, printre care amintim: Muzeul Olteniei Craiova, Muzeul de Artă Craiova, Filiala Academiei Române din Craiova, Biblioteca Judeţeană Dolj, Universitatea din Craiova, Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Braşov, Muzeul de Etnografie Braşov, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Olt, Muzeul de Istorie Miercurea - Ciuc, Muzeul Județean de Istorie şi Arheologie Gorj, Muzeul Orăşenesc Corabia, muzeele săteşti din Celaru, Padea, Cernăteşti etc.

Concomitent cu activitatea de restaurare - conservare şi consultanţă, specialiştii laboratorului au desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, participând la numeroase sesiuni de comunicări, simpozioane şi expoziţii naţionale şi internaţionale de restaurare, toate acestea fiind concretizate în publicaţii de specialitate.

De asemenea laboratorul asigură stagiul de practică al restauratorilor debutanți din rețeaua Ministerului Culturii. (articolul de prezentare al muzeului)

CRAIOVA CASA VĂLIMĂRESCU

Casa Constantin Vălimărescu este un monument istoric de arhitectură de interes local, situat în centrul municipiului Craiova, pe Calea Unirii, nr. 4 (capătul dinspre Valea Vlăicii).  Imobilul datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea și a fost construit după planurile arhitectului francez Albert Galleron, cel care a mai proiectat în România Ateneul Roman și Palatul Băncii Naționale a României din București, Palatul Dimitrie Ghika din Comănești și numeroase case boierești din București și din provincie. Clădirea are două niveluri (parter și etaj), o intrare monumentală și o curte spațioasă cu mai multe căi de acces (pietonală și pentru automobile). De la poarta principală, pietonală (momentan închisă) se ajunge la intrarea principală în clădire traversând curtea pe o alee pavată.
Primul proprietar al clădirii, după care casa și-a primit numele, a fost magistratul Constantin Vălimărescu (18 ianuarie 1848, comuna Moţăţei, judeţul Dolj – 9 decembrie 1911, Craiova). După ce și-a terminat studiile în străinătate, Vălimărescu și-a dat doctoratul în drept la Toulouse și a revenit în țară, unde a activat ca procuror (1874), membru de ședință la Tribunal (1877), procuror, președinte și prim-președinte al Curții de Apel Craiova (din 1883 până în 1911). Vălimărescu a fost căsătorit cu Ana Greceanu, fiică a colonelului Ion Greceanu cu Policsenia Bengescu și soră cu Maria Stoilow (mama viitorului mare matematician român Simion Stoilov, care a locuit împreună cu soțul ei, gen. Simion Stoilov, în imobilul de peste Calea Unirii cunoscut azi sub numele de Casa Stoilov-Bolintineanu). Constantin Vălimărescu a fost înmormântat în Cimitirul Sineasca.
În perioada regimului comunist, în această casă a funcţionat o școală profesională, ASCAR (Asistenţa Cardiacilor), apoi clădirea a fost repartizată Muzeului de Artă, care a amenajat aici Secţia Colecţii. După Revoluția din 1989, casa a fost retrocedată urmașilor vechiului proprietar. Aceștia au vândut-o firmei Italian Knitwear, care a închiriat-o băncii Unicredit. Conform Otiliei Gherghe în cartea “Centenar Muzeul Olteniei 1915-2015″, în anul 1991 în Casa Vălimărescu ar fi funcționat Laboratorul zonal de restaurare și conservare și Oficiul Județean al Patrimoniului Cultural Național Dolj, structuri ale fostului Complex Muzeal desființat în acel an, trecute în administrarea Muzeului de Artă Craiova.In perioada 2004-2005, clădirea a beneficiat de lucrări de conservare, renovare și restaurare pe baza planurilor inițiale și a unor fotografii ale ornamentațiilor. În urma acestui proces, ornamentele au fost refăcute sau consolidate, pereții interiori au fost decorați cu panouri de mătase, ancadramentele de lemn ale ușilor au fost curățate și integrate cromaticii de ansamblu a interioarelor, iar vitraliile au fost restaurate. De refacerea vitraliilor s-a ocupat cunoscutul artist plastic Silviu Bârsanu, cel care s-a mai ocupat de restaurarea vitraliilor din Casa Nicolae Romanescu (Casa Universitarilor) și din Universitatea din Craiova. După renovare, clădirea a fost vândută unei firme controlată majoritar de Max Mara International, o societate cu sediul în Luxemburg. Celălalt acționar al firmei proprietare este societatea italiana Imax Unipersonale.Imobilul a fost inclus în Lista Monumentelor Istorice din județul Dolj în anul 2004. În Casa Vălimărescu funcționează astăzi sediul băncii Unicredit Țiriac Bank.

CRAIOVA - PALATUL BĂNCII COMERȚULUI

Palatul Banca Comerțului, clădire monumentală ce găzduiește Primăria Municipiului Craiova, este unul dintre cele mai cunoscute edificii din oraș. Banca Comerțului a fost proiectată de arhitectul Ion Mincu în 1906 și finalizată în 1916 de către elevul acestuia, Constantin Iotzu. Clădirea are un interior bogat decorat cu stucaturi, vitrouri, mozaicuri venețiene și grilaje de fier forjat.

Construcția clădirii

La 12 decembrie 1897 (după alte surse în 1899), bancherul și omul politic liberal craiovean Constantin Neamțu înființa la Craiova, sub forma unei afaceri de familie, Banca Comerțului. Societatea bancară a devenit repede una din cele mai importante și de succes bănci cu capital românesc din țară, deschizând sucursale în mai multe orașe importante.

În 1906, principalul promotor al arhitecturii neo-românești, arhitectul Ion Mincu, a întocmit proiectul noului sediu al instituției. Moartea sa timpurie, la doar 60 de ani, survenită la 6 decembrie 1912, a întrerupt lucrările la construcția băncii, care au fost finalizate în perioada 1912-1916, sub supravegherea arhitectului Constantin Iotzu. Pentru finalizarea lucrărilor la sediul Băncii Comerțului a fost angajat constructorul italian Giovanni Batista Peressutti, care a lucrat alături de întreprinderea de construcții a lui Carlo Dalla Barba. Peressutti lucrase deja cu succes la construcția Palatului Administrativ și ulterior a contribuit la ridicarea în Craiova a numeroase clădiri monumentale (printre ele Casa Albă, Casa Carianopol – azi Comandamentul Jandarmeriei Dolj, Facultatea de Agronomie, Policlinica nr. 2 a Spitalului Filantropia, reconstruirea Colegiului Carol I după incendiul din 1930, Sala de spectacole a Teatrului Liric, Casa și Moara Barbu Drugă, Casa Constantin Neamțu etc.).

La vremea inaugurării sale, Banca Comerțului era una din cele mai frumoase clădiri din oraș și chiar din țară, impresionând atât prin aspectul exterior, cât și prin cel interior, bogat ornamentat cu vitralii, candelabre și mozaicuri.

Despre Constantin Neamțu

Constantin Neamțu, fondatorul Băncii Comerțului, s-a născut la 28 mai 1867/1868, în comuna Iași, de lângă Târgu Jiu, fiind al treilea fiu al lui Gheorghe Neamțu, proprietar agricol înstărit. A urmat cursurile primare în Târgu Jiu, ale Școlii Superioare de Comerț din Craiova, fiind unicul câștigător al unei burse „Năsturel”. Ca bursier, a studiat la reputatul Institut Superieur du Commerce din Anvers și a obținut licența în științe comerciale de pe poziția de șef de promoție.

După revenirea în țară, în anul 1890, a ocupat funcția de contabil la Banca Națională a României din București, iar un an mai târziu lucra ca șef contabil la Banca Națională a României, Filiala Craiova, instituția pe care a ajuns să o și conducă. De asemenea, Neamțu a fost profesor și director al Școlii Superioare de Comerț din Craiova. Concomitent cu funcția de director, din inițiativa lui Constantin Neamțu a fost fondată, la 12 decembrie 1897, societatea cooperativă de credit Banca Comerțului din Craiova, considerată cea mai importantă bancă particulară din România. Neamțu a a fost director al acestei bănci până în 1948, timp în care a înzestrat orașul Craiova cu două clădiri construite în stil neoromânesc: Banca Comerțului și Casa Albă.

Încă din tinerețe, Constantin Neamțu a fost atras de ideile liberale. Astfel, în activitatea politică a îndeplinit funcția de șef al organizației PNL Gorj, apoi șef al organizației PNL Dolj. A fost deputat și senator de Gorj și de Dolj. Om de carte, Constantin Neamțu a știut să aprecieze importanța culturală pe care o avea existența unor școli sau activitatea unor societăți științifice. Astfel, în calitate de director al Băncii Comerțului și al Institutului de Arte Grafice Scrisul Românesc (1922), a contribuit moral și material la ridicarea școlii primare “I. E. Rădulescu” din Craiova (1924), a susținut Liga Culturală, Crucea Roșie, Societatea scriitorilor români etc. Neamțu a colecționat costume naționale și piese valoroase ale meșterilor populari, mai cu seamă din Oltenia, realizând un fond valoros, preluat de actualul Muzeu al Țăranului Român. În “Amintiri oltenești în Oltenia”, Tudor Arghezi spunea  “Dela un timp încoace, m’am învățat să confund Craiova cu „Ramurile” și cu D-l Neamțu, distinsul financiar și singura minte de specialitate clară din epoca lui Vintilă Brătianu. Mă grăbesc să spui că elogiul meu pentru acest considerabil om de Bancă și mare Oltean are un simplu substrat de simpatie admirativă și care țin, din sentiment, să-i facă plăcere într’un ceas al vieții și al timpului, de melancolii. Întemeietorul Băncii Comerțului, a căreia reședință craioveană frumoasă e opera arhitectului Iotzu, mi-a spus odată, nu mai țin minte, la Craiova sau în București, pe stradă, că din nordul Olteniei a venit în Craiova, la primele studii, în opinci, pe la 12 ani, ca toți copiii Oltului porniți dintr‘un cătun mic la o biruință vastă.”

În anul 1949, marele bancher Constantin Neamțu a fost arestat și închis în temnițele comuniste, fiind, apoi, eliberat datorită vârstei înaintate. După o viață zbuciumată, decesul său a fost înregistrat în ziua de Sf. Nicolae a anului 1952.

Palatul în secolul XX

În perioada 1916-1918, în timpul ocupației germane în Craiova, în noua clădire s-a instalat cartierul general german. La plecarea nemților din Oltenia, clădirea a fost devastată, așa cum s-a întâmplat cu mai multe edificii ocupate, printre care Palatul Administrativ, Palatul Justiției, Prefectura poliției, Școala de meserii, Liceul militar, Liceul Carol I, Școala normală de învățători, Școala centrală de fete, Școala Lazaro-Otetelișanu, Palatul poștei, cazărmile, Spitalul militar, gara etc.

În 1948, Banca Comerțului a făcut obiectul aplicării  Decretului nr.  197/1948  pentru dizolvarea  și lichidarea întreprinderilor bancare și institutelor de credit. Astfel, în Monitorul Oficial nr. 153 din 21  august 1948 a fost publicat un extras din decizia nr.  383/18 august 1948 a Curții Superioare Bancare, prin care s-a decis trecerea în lichidare a Băncii. Într-un articol din 2008 de pe blogul personal, jurnalistul Marius Pirlea citează, însă, reprezentanți ai municipalității craiovene cu privire la istoricul clădirii în relație cu revendicarea clădirii de către moștenitorii lui Constantin Neamțu: “în Buletinul Clădirii nr. 15 întocmit la recensămîntul realizat în anul 1948, figurează ca proprietar Banca Naţională Dolj, iar imobilul avea regimul juridic de instituţie publică. Tot în Buletinul Clădirii se precizează că Banca Comerţului se afla în lichidare, iar construcţia nu avea destinaţie de bancă, ci era ocupată de Direcţia 3 regională CFR şi Serviciul F3 Regional CFR, care aveau calitatea de chiriaşi din data de 15.11.1945 şi achitau chiria Băncii Naţionale a României, inclusiv la nivelul anului 1948”.

După 1948, în clădire au funcționat mai multe instituții, printre care Filiala Academiei de Științe Istorice, Arheologice și Etnografice, Comitetul Municipal al PCR și Consiliul Popular Municipal.

După cutremurul din 1977, edificiul a beneficiat de reparații curente.

Din 1989, fostul sediu al Băncii Comerțului este sediul Primăriei și al Consiliului local al municipiului Craiova.

Palatul in secolul XXI

În anul 2000 a fost realizat un studiu de fezabilitate pentru consolidarea imobilului, intenționându-se solicitarea de fonduri de la Banca Mondială. Demersurile au fost sistate, însă, din cauza litigiilor asupra dreptului de proprietate a clădirii, motiv pentru care nici o administrație nu a mai încercat să demareze lucrări de reabilitare.

În anul 2014, Primăria Municipiului Craiova a anunțat că atât sediul principal al instituției din str. A. I. Cuza, nr. 7 (Palatul Banca Comerțului), cât și cel de la nr. 1 (fostul Hotel Pallace), vor intra într-un amplu proces de reabilitare care va dura trei ani de la începerea lucrărilor.

Despre clădire

Palatul fostei Bănci a Comerțului este o clădire impunătoare, construită pe un plan patrulater pe trei niveluri, într-un stil eclectic cu vădite elemente neo-românești. Conform unui articol despre edificiu de pe site-ul arvha.org, e posibil ca fațada clădirii să fi fost simetrică în proiectul inițial al lui Ion Mincu, iar volumul situat în partea dreapta intrării, care “asimetrizează într-o oarecare măsură compoziția”, să fie o adăugire ulterioară, realizată de Constantin Iotzu. De asemenea, elementele de arhitectură vizibile în partea superioară a fațadei principale, deasupra cornișei, aproape de acoperiș, e posibil să fi fost proiectate de Mincu în urma unei călătorii de studii la Istanbul.

Constructorii au întrebuințat la ridicarea edificiului materiale solide, zidărie de cărămidă legată cu mortar de ciment, mozaic venețian, stucatură, lanternouri, vitralii și învelitoare din zinc. Tâmplăria, lamperia și mobilierul au fost executate la Viena. La interior se remarcă fostul hol al ghișeelor băncii, astăzi sala de întrunire a Consiliului Local, al cărui plafon casetat are în centrul său un elegant luminator, pereții decorați și plafoanele pictate, elementele spectaculoase de feronerie. Din holul de la parter, spre vest se găsește scara de acces spre etaj, iar spre est scara de acces la subsol.

Construită pe 3 niveluri, clădirea avea subsol (Tezaurul Băncii trezoreria, diverse depozite, arhiva, locuința intendentului, încălzire centrală, uzină electrică proprie și atelier mecanic), parter (un vestibul, o sală mare, ghișee și birourile administrației) și etaj (un vestibul, din care, printr-o galerie, se ajunge în holul unde se află diverse birouri, sala consiliului și cabinetul directorului).

În cuvintele doamnei Magda Buce Răduț în “Trecutul în Craiova de azi”, fostul sediu al Băncii Comerțului este “o construcție elegantă, luminoasă, cu multe deschideri spre exterior. Subsolul masiv, cu trezorerie, arhivă, depozite, uzină electrică pentru încălzire și atelier mecanic (…) A fost construită cu cele mai rezistente materiale – beton armat și zidărie de cărămidă legată cu ciment, bogat ornată. Interioarele au pereții cu lambriuri aurite și policrome, stucaturi, vopsitorii artistice în ulei, pardoseli cu marmură și mozaicuri, uși și ferestre cu vitralii, grilaje din fier executate, ca și mobilierul, în străinătate”.

Sursă  www,monumenteoltenia.ro