ISTANBUL COLOANA LUI CONSTANTIN

Este o coloană comemorativă ridicată în Forumul lui Constantin din Constantinopol, chiar pe timpul domniei lui de Constantin I-ul cel Mare, în anul 328 e.N, cu doi ani înaintea inaugurării Noii Rome. Astăzi mai este numită şi Coloana Incercuită sau Coloana Arsă, în limba turcă Çemberlitaş, nume care derivă din cuvintele çember–cerc şi taş-piatră. Este un monument de referinţă al Istanbulului, din patrimoniul antic şi are o vârstă de aproape şaptesprezece secole.

Inălţimea coloanei era de 23,40 metri, iar monumentul în ansamblu atingea circa 37 de metri, incluzând soclul şi statuia.

Alcătuire

La origine coloana era alcătuită dintr-o bază înaltă peste care se ridica fusul alcătuit din opt tamburi suprapuşi din porfir, fiecare prevăzut în partea inferioară cu un cerc cu frunze de laur. La vârf se termina cu un capitel şi un soclu peste care era aşezată o statuie a împăratului, reprezentat drept zeul Apollo-Helios. Impăratul ţinea o lance în mâna dreaptă şi o sferă în mâna stângă. Pe cap purta o coroană cu şapte raze ce sugerau pe cele ale soarelui. Statuia se asemăna cu reprezentarea aceluiaşi mare dinast de pe monedele emise până în anul 326 e.N. Coloana era aşezată pe un postament în trepte, realizat tot din porfir.

Considerente

Pentru a simboliza uniunea religiilor, împăratul a dispus cuprinderea în fundaţia coloanei a unor diferite relicve greceşti, evreieşti şi creştine: fragmente din statui ale zeiţelor Atena şi Artemis din Efes, o bucată din toporul lui Noe, o alta din piatra din care Moise a făcut să curgă un izvor, o bucată din Adevărata Cruce, cuie ale Patimii şi douăsprezece coşuri folosite la Miracolul înmulţirii pâinilor. Luând de bune aceste informaţii, rămâi uimit în ce obscurantism puteau trăi primii împăraţi trecuţi la creştinism, acei stăpânitori ai unei lumi luminoase, stindard al civilizaţiei.

Incă de la primii lor paşi, creştinii s-au lăsat prinşi în mreaja vrăjitorească a relicvelor sfinte, cu toate că acelea puteau constitui mari excrocherii negustoreşti. Relicvele creştine pot fi asemănate totemurilor la care se închină cele mai înapoiate populaţii de pe scara evoluţiei. Nu este numai o contradicţie între vorbă şi faptă, ci şi o ruşine pentru creştinismul monoteist, ca cei credincioşi să creadă în obiecte cu însuşiri miraculoase în afara divinităţii supreme, să atribuie unor elemente materiale puteri divine.

Unele încercări superficiale, de natură arheologică au încercat să descopere în masa bazei coloanei urmele unora dintre relicvele amintite, nu au dat nici un rezultat, fapt datorat în mare parte şi a structurii ei monolitice.

Istoric

Pe cea de a doua colină, din cele şapte, ale noii sale capitale, Constantin cel Mare (306-337 e.N) a construit un Forum, după consecventă tradiţie a marilor împăraţi romani. Conform unei legende, acela fusese locul în care se oprise pe timp ce trasa aliniamentul primelor ziduri, aflându-se în fruntea unei procesiuni. Văzându-l că înaintează fără odihnă, cineva din anturaj l-a întrebat când se va opri pentru odihnă. Impăratul s-a oprit o clipă şi a răspuns: - Atunci când cel ce merge în faţa mea se va opri !  Mai târziu, teologii au stabilit că umbra care îi călăuzise paşii împăratului, nu era un înger, ci însăşi Sfânta Fecioară, cea care a devenit protectoarea şi patroana Constantinopolului.

Forumul lui Constantin s-a amenajat dominant pe vârful colinei, la mică distanţă, spre apus de Forul lui Augustus (Augusteum, sau Augusteion), pe axa peninsulei. Se afla totodată în imediata apropiere şi în exteriorul zidurilor vechiului Byzantion. Forumul avea o formă circulară şi era înconjurat pe două părţi de porticuri şi două abside. La răsărit şi la apus avea spre suprafaţa pieţei se deschideau două porţi monumentale. In centrul forumului se înălţa coloana, având în preajmă o mare fântână decorată cu basoreliefuri de inspiraţie creştină. La o extremitate a fântânii se găsea statuia zeiţei Cybele (zeiţa mamă de origine asiatică), despre care o altă legendă spunea că ar fi fost consacrată de  argonauţi. La cealaltă extremitate a fântânii se găsea statuia zeiţei Fortuna din Byzantion. Din diverse surse antice s-a dedus că forumul era decorat pe contur cu diverse statui, dar aparenţa şi locul lor nu pot cunoaşte .

Forul a rămas aproape intact până la cea de a patra Cruciadă (1203-1204). Cu ocazia invadării şi jefuirii sistematice a Constantinopolului de către creştinii apuseni, a suferit distrugeri mari. In 1203, sălbaticii soldaţi creştini au provocat în jur un incediucare a afectat şi Forul lui Constantin. După jaful din anul următor, 1204, statuile antice de marmură ale forumului au dispărut, iar cele de bronz au fost topite.

Pe parcursul existenţei sale aproape bimilenare, coloana a cunoscut o serie de deteriorări şi alte şi chiar un incendiu al cartierului înconjurător. O furtună din toamna anului 1150 a prăbuşit statuia multiseculară din vârf, capitelul şi trei tamburi. Impăratul bizantin Manuel I-ul Comnen (1143-1180) a ordonat restaurarea monumentului şi înlocuirea statuii cu o cruce. Astăzi, desigur, nu mai există nici crucea. Intr-o altă situaţie a trebuit reînlocuit un tambur superior şi capitelul din vârf, prin elemente de zidărie. Cu o altă ocazie, baza coloanei şi un tambur inferior s-au înglobat într-un nou soclu zidit foarte masiv. Cei şase tamburi ce au subzistat sunt legaţi astăzi cu inele inestetice de fier, de la care a provenit şi numele de Coloana încercuită. Un incendiu, din anul 1779, a lăsat pe coloană scurgeri negre inestetice şi rezistente. De aceea culoarea porfirului nu se mai poate distinge. A nu se înţelege că turcii s-au ocupat de revigorarea monumentului cu metode moderne.

ISTANBUL - MARELE BAZAR

Marele Bazar (Kapili Çarşi = Bayarul Acoperit) a fost, pe parcursul ultimelor cinci secole, una dintre cele mai mari piaţe acoperită din lume. Deşi detronat de unele centre comerciale moderne, el rămâne un complex edilitar şi comercial în care noul venit se poate pierde uşor. Este compus din 66 de străduţe, 4400 de magazine, 2195 de ateliere, 18 fântâni, 2 bedestene (pieţe acoperite cu mici cupole), 40 de hanuri (caravanserai), 2200 de camere de han, 12 mescide, sau masjide (case ale lui Allah), 12 antrepozite, o şcoală, o baie turcească (hammam) şi 19 puţuri cu pompă. Este un oraş într-alt oraş, închis pe timpul nopţii de 19 porţi, botezate diferit: Bayazid, Çarşicapi, Çuhacihan,  Kuyumcular, Fesciler, Sahaflar, Kurkculer, Nuruosmaniye, Mahmudpaşa, Mercan, Örücüler, Sepetçihan, Takkeciler Tavukpazan, Zenneciler, etc. Atrage zilnic între 250.000 şi 400.000 de vizitatori.

Totdeauna porţile au fost închise pe timpul nopţii, dar au rămas deschise numai cu două ocazii, în 1546, după un incendiu devastator şi în sec. al 19-lea, pe timpul celebrării reîntoarcerii sultanului Abodűlmecit din călătoria în Egipt. In prezent batarul se închide la ora şapte seara, oră după care intră în grija a cincizeci de paznici înarmaţi.

O parte a Marelui Bazar s-a amenajat sub domnia lui Mahomed al II-lea Cuceritorul, între 1455-1461, dar s-a extins apreciabil sub domnia lui Soliman I-ul Magnificul, în prima jumătate a sec. al 16-lea. Atât edificiul de început cât şi extinderea s-au realizat din lemn. S-a trecut la folosirea pietrei şi a cărămizii după trei mari incendii, cele din 1546, 1651 şi 1710.

Marele Bazar este atât de extins şi de întortocheat prin adăugirile haotice succesive, încât autorii dau date diferite atunci când îl descriu. Are în jur de 310.000 mp suprafaţă şi formează un labirint în care numai cei înzestraţi cu simţ de orientare se pot descurca singuri, sau fără greutăţi pe parcurs. O mare parte este acoperit cu tablă plumb peste un acoperiş cu arcuri şi bolţi semisferice.

Centrul bazarului este numit bedesten şi corespunde primei pieţe acoperite construite în 1461. De altfel, se presupune că acesta, sau nucleul lui, ar fi existat încă din epoca bizantină pe o suprafaţă cu laturile de 48x36 metri, cuprinzând 15 bolţi şi 8 piedestale. Incetul cu încetul, noi dughene, noi magazine, s-au instalat pe căile de acces spre bedesten-ul cel vachi (Inner Bedesten) dând naştere la noi străduţe. Progresiv au fost acoperite şi noile străduţe, iar la extremităţi li s-au construit porţi pentru securitatea de noapte. Totul a evoluat printre incendii şi cutremure de pământ. Ultimul cutremur de pământ care a afectat Marele Bazar s-a dezlănţuit în 1894, iar ultimul incendiu l-a devastat în 1953. Renăscut în 1956 şi puţin reînnoit, el a pierdut ceva din originalitatea de altă dată, dar a rămas totuşi o promenadă încântătoare şi plină de inedit.

După fiecare sinistru, Marele Bazar a aşteptat ani mulţi până la terminarea reparaţiilor şi a reaşezării unei noi vieţi peste ruine sau cenuşă, până ca viaţa negustorească să-şi reia firul.

La răsăritul marelui labirint comercial se găseşte cel de al doilea bedesten (Sandale Bedesten), care a adăpostit până în 1846 vechea piaţă de sclavi. Acesta are cele mai multe cupole mici de tip turco-arab. Pe toată aria Marelui Bazar, înconjurată de caravanseraiuri (hanuri) şi de străduţe cu magazine de toate felurile, trăiesc şi muncesc zeci de mii de oameni care îşi câştigă existenţa numai din comerţ şi din servicii adiacente. Pe de o parte, pentru turci bazarul a rămas totdeauna un templu al comerţului, iar pe de altă parte, cu timpul, a devenit o peşteră a lui Ali-Baba pentru turismul de masă. Aluzia la Ali-Baba include şi existenţa „celor 40 de hoţi“, dar şi bogăţiile nemăsurate găsite de el în peşteră.

Străduţele sunt atât de ticsite cu mărfuri afişate, la vedere, în faţa magazinaşelor, încât aerul este insuficient. De altfel, întregul spaţiu este insuficient aerisit, cu toate că agitaţia rămâne mereu mare, orientală. Străinii par a fi uitat de magazinele moderne cu aer condiţionat şi cu o iluminaţie înviorătoare. In bazar numai iluminaţia din strada principală a bijuteriilor este ameţitoare. Acolo nu se face nici o economie, spoturile luminoase ale unor mici reflectoare pun în evidenţă strălucirea metalului preţios şi atractiv. Totul străluceşte ca într-o altă lume, iar dacă se cere un exponat pentru probă sau analiză, acela este fierbinte. Cel mai direct acces în galeria bijuteriilor este poarta Nuruosmaniye, cea aflată în imediata apropiere a moscheei în stil baroc cu acelaşi nume.  

De-a lungul timpului, în Marele Bazar s-au structurat adevărate cartiere specializate şi dedicate unor anumite produse: bijuterii, obiecte de alamă şi cupru, covoare şi tapiţerii diverse, antichităţi, veşminte, suveniruri, pielărie, artizanat divers, sticlărie, faianţă, narghilele, obiecte şi bibelouri de onix, alabastru sau chihlimbar, etc.

In magazine şi în faţa lor, până sub vitrină, dacă aceea există, fiecare colţişor este exploatat pentru o etalare a unui produs cât de neînsemnat. Munca de expunerea mărfurilor, dimineaţa, şi cea de strângerea lor, seara, este greu de imaginat de obositoare şi migăloasă. Acolo unde negustorul este specializat în oferta unor produse mai de valoare, curtoazia orientală se manifestă la cotele cele mai înalte. Cumpărătorul este invitat imediat să se aşeze comod şi i se oferă, după alegere, un ceai, o băutură răcoritoare, sau o cafea. Orice trataţie este adusă din afara magazinului de un tânăr subordonat. Se respectă uimitor diviziunea muncii şi a comerţului. Pentru trataţii există locaţii specializate pentru fiecare zonă a bazarului. Nici un negustor nu se înjoseşte să facă singur un ceai, sau o cafea, sau să ţină un frigider pentru apă şi răcoritoare. Nici unul nu este surprins mâncând dintr-o pungă, sau pe un şerveţel, toţi apelează la un confrate specializat în”minuturi”.   

Afacerile din bazar continuă ca şi în trecut, numai că în prezent ele au cuprins în decor miile de turişti în şort, cu pălării înflorate şi cu câte un aparat foto atârnat de gât.

Cumpărăturile sunt aici obositoare, cu excepţia cazului când, pe traseul ales, turistul găseşte pe adevăraţii meşteri sau artizani, care oferă de la început un preţ corect şi rezonabil. In târguiala cu oricare din negustorii bazarului nu se poate şti cât de jos va ajunge preţul iniţial. Acela poate scădea chiar până la 50%. Pentru a nu risca să te înşeli trebuie să cercetezi preţurile aceluiaşi produs la mai mulţi vânzători, după care să îl impui pe al tău. Numai aurul şi argintul se cumpără prin cântărire aşa că este mai uşor de negociat. Este bine însă ca de la început să ceri preţul pe gram.

Oricum, este foarte uşor să părăseşti bazarul plin de cumpărături şi cu buzunarul gol, de cele mai multe ori chiar înşelat. Vizitarea bazarului este o aventură şi o capcană pentru un începător. El trebuie să fie la fel de abil şi perseverent ca şi vânzătorul din faţa sa. Din păcate printre ofertele interesante şi originale se strecoară un fluviu de oferte de proastă calitate.

Bazarul rămâne interesant pentru micile suveniruri ce se găsesc într-o cantitate sufocantă şi prin copiile veşmintelor de marcă, pe care, de altfel, turcii nu le poartă. La porţile cele mai circulate de turişti, Baiazid şi Nuruosmaniye („lumina sacră”) stau la pândă, cu ochi ca ai păsărilor de pradă, ţiganii naturalizaţi. Ei aşteaptă autocarele cu turişti încercând să le vândă numai mărfuri contrafăcute şi de cea mai proastă calitate. Cu acei bandiţi nu trebuie angajată nici o convorbire pentru că gena lor blestemată este aceeaşi ca în toată Europa. Turcii nu îi agreează şi îi izgonesc din labirint dacă încearcă să se lipească în vreun colţ.

Cele mai bune cumpărături ce se pot face în bazar sunt legate de manufactura originală turcă, adică de tapiţerie, bijuterii din aur sau argint, obiecte din alamă, bronz, aramă sau onix, etc.

Cei ce nu au mai văzut un bazar oriental, sau cei împătimiţi a colinda magazinele, sunt în situaţia tragică de a-şi pierde enorm de mult timp în giganticul templu al comerţului, fără a simţi şi vedea celelalte bogăţii păstrate pe întinsul Istanbulului, bogăţii materializate în monumente venerabile de arhitectură, artă şi în muzee.

La primul contact cu Marele Bazar turistul trebuie să facă numai o plimbare senină, fără nici o intenţie de a cumpăra ceva anume, sau de a se apropia prea mult de vreo vitrină, sau de vreun exponat. Totul trebuie să fie cântărit şi analizat numai din mers pentru întipărirea unor imagini, a unor varietăţi şi pentru compararea lor fără manifestări. Orice manifestare de interes, sau orice întrebare adresată vânzătorului poate conduce la o avalanşă de reclame din partea lui şi, mai ales, la insistenţe supărătoare, insistenţe cu care un european modern nu este obişnuit. 

Marele Bazar a pierdut mult din savoarea deceniilor trecute. Negustorii sunt îmbrăcaţi modern, iar majoritatea mărfurilor sunt dintre cele importate ieftin, prea puţine sunt autentic turceşti sau orientale. Cu toate acestea el rămâne o lume în care se poate face o plimbare încântătoare. Etalările coloristice sunt o adevărată încântare pentru ochi.

Chiar cânt vizitatorul nu are nici o ţintă sau nici un interes comercial, periplul său de „observator“ dezinteresat răpeşte pe nesimţite ceva ore, încingând tălpile obosite şi făcând să şiroiască transpiraţia..

Nu se poate realiza o sinteză privind ”Marele labirint” negustoresc  al Istanbulului numai prin câteva aprecieri consemnate, prin câteva trăiri sau păreri. Orice sinteză, oricât de restrânsă, se reduce la un rezumat diluat, dacă nu este însufleţită de o idee centrală. Iar idea care se desprinde la ieşirea din Marele Bazar este aceea că deşi omul are dreptul de a-şi făuri istoria şi viitorul după propriile capacităţi, „truditorii” din labirintul comercial sunt oameni mărunţi, cu o construcţie psihică deformată de nevoia banului mărunt, oameni a căror trudă  aduce prea puţin ţării sau societăţii, în afară de exotism şi valorificarea unor produse manufacturate cu prea multă muncă şi prea puţin câştig.

Una dintre cele mai populate porţi, poarta Baiazid, sau poarta nr.7, cea mai frecventată de străini, se deschide spre Piaţa Baiazid, unde o suprafaţă întinsă serveşte ca parcare provizorie pentru autocarele turistice şi drept cap de linie pentru o mulţime de trasee de autobuz.

ISTANBUL - BAZARUL EGIPTEAN

In anul 1663, Bazarul Egiptean (Misir Çarsisi), numit obişnuit şi Bazarul Mirodeniilor a fost construit în imediata apropiere a Moscheei Sultan Valide (sau Yeni Camîi = Moscheea Nouă), între o concesiune veneţiană şi resturile unui vechi cartier evreiesc. Ca şi în cazul altor moschei imperiale otomane, închirierea de magazine avea rolul de a finanţa întreţinerea locaşului şi „supa populară“, adică o mâncare gratuită pentru săraci, care se servea într-un clădire anexă. Bazarul a fost comandat tot de Hatice Turhan, mama Sultanului Muhamed al IV-lea, cea care a decis  terminarea Moscheei Sultan Valide, sau Yeni Camîi (Moscheea Nouă). A făcut parte din ansamblul de edificii ale moscheei, ansamblu numit, ca şi în cazul altora, cu termenul de külliye.
Ridicarea bazarului a fost încredinţată arhitectului imperial Mustafa Ağa şi este cel de al doilea comlex oriental de magazine al Istanbulului, după Marele Bazar . Cu arhiectura lui specifică închide latura de sud a extrem de circulatei Pieţe Eminőnǖ, în dreptul şi cu faţa spre Podului Galata şi Cornul de Aur.

S-a numit un timp Bazar Valide (Valide Carsi), apoi Bazarul Egiptean (Misir Çarsisi). Aceasta pentru că sursa finanţării construcţiei au constituit-o impozitele colectate de la Cairo pentru produsele egiptene ce urmau a fi vândute în acest bazar, în special ierburi rare şi mirodenii. Contrar unei idei răspândite larg, acest bazar nu a fost ocupat niciodată de egipteni şi nici produsele de provenienţă egipteană nu au deţinut o pondere mare.

Primii comercianţi care au ocupat Bazarul Valide, încă din sec. al 17-lea, au fost negustorii veneţieni, cei care deja posedau concesiuni în împrejurimile lui, concesiuni atribuite tot de către turci într-o perioadă anterioară. Veneţienii vindeau mirodenii, plante medicinale, mărguri manufacturate şi parfumuri.

Incepând cu sec.al 19-lea aici s-au instalat mulţi negustori armeni, greci, turci şi diverşi alţi musulmani, înlocuind treptat pe veneţieni.

Edificiul a fost construit în stilul unui caravanserai (han), dar cu plan în formă de L, ceea ce reprezintă un caz deosebit pentru Istanbul. Galeria principală a bazarului, un fel de tunel larg şi înalt, este luminată precar în partea superioară de ferestrele practicate în şir pe marginile bolţii. La nivelul circulaţiei cumpărătorilor, lumina este cu mult mai puternică şi mai atrăgătoare. Ea provine de la o constelaţie de firme luminoase, de vitrine sclipitoare şi de la reflectoare îndreptate spre mărfuri în interiorul magazinelor. De o parte şi de alta a galeriei principale se deschid 88 de magazine strâns lipite între ele, acoperite de mici cupole. Bazarul Egiptean este unul dintre locurile din Istanbul unde se resimte cel mai bine că nu are sens să se traseze o frontieră între trecut şi prezent în istoria acestei capitale. In comparaţie cu agitaţia perpetuă a cartierelor dimprejur, Bazarul Egiptean apare ca un port al păcii.

La începuturi magazinele interioare comunicau cu exteriorul, ceea ce nu mai este cazul astăzi. Constelaţia magazinelor interioare contrastează cu dughenele alipite în afara pereţilor de la apus şi de la sud. In interiorul planului în L întors cu 180 grade, la răsărit şi nord, adică între aripile edificiului, s-a instalat o piaţă de flori, de fructe şi de multe mărunţişuri. Aceasta se întinde spre răsărit paralel cu latura Moscheei Sultan Valide (Yeni Camîi).

Extremităţile Bazarului Egipten sunt închise de patru porţi monumentale, în timp ce două porţi mai mici permit accesul spre dughenele de la sud şi spre piaţa de flori. In ciuda modernizării magazinelor interioare, Bazarul Egiptean şi împrejurimile lui şi-au păstrat caracterul oriental. Străduţele strâmte ale cartierului, cu nenumărate dughene cu mirodenii, cu pescărie şi cu multe flori, transmit vizitatorului o atmosferă şi un parfum unic şi de neuitat.

La origine, în interiorul bazarului, pe lângă magazinele cu mirodenii, cu leacuri naturiste din ierburi, frunze sau rădăcini, cu parfumuri, mai erau amenajate două tribunale şi fântâni publice. Astăzi negustorii de produse comune au înlocuit în mare parte pe cei cu mirodenii. Pe lângă vânzătorii de mirodenii, în acest edificiu, inconfundabil parfumat şi tipic oriental, se găsesc bijuterii, sticlărie, obiecte de bronz şi cupru, carmangerii, ţesături, fructe uscate, patiserii şi cel mai bun rahat din oraş.

Faimosul restaurant grecesc Pandelli este aşezat la etaj, pe latura de nord, spre Podul Galata, într-un decor veritabil oriental. Restaurantul a găzduit multe personalităţi importante, pe formatorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatűrk, pe fostul rege al Greciei, Constantin, pe prolifica scriitoare, Aghata Christie, pe bolşevicul de tristă amintire Trosky, etc. Cafeneaua trăieşte astăzi din reputaţia câştigată la începutul sec.al 20-lea, dar nu mai are clasa de altădată. Numai agenţii de turism îşi mai conduc astăzi grupurile prin acest loc ce a început a fi ignorat de localnici de mult timp.

In unghiul de sud-vest al bazarului se găseşte un alt magazin istoric, dar care încă nu şi-a pierdut vechea şi buna reputaţie. Este vorba de cea mai apreciată cafenea a capitalei, inaugurată de un anume Mehmed Efendi, în anul 1871.

Mirodeniile şi ierburile de cea mai bună calitate din bazarele turceşti sunt desemnate cu denumirea Arifoglu, iar Pastirma (carnea uscată), de la care a derivat probabil pastrama românească, se găseşte în abundenţă şi este desemnată la cea mai bună calitate cu numele de Apikoglu.

Caviarul turcesc, iranian sau rusesc, este în general de bună calitate, dar se vinde aici mult mai scump ca în alte puncte ale oraşului. In fine, rahatul şi baclavalele nu mai ating renumita calitate din trecut şi este preferabil să fie căutate prin alte cartiere, pe acolo pe unde le degustă turcii localnici.

Trebuie ştiut că rahatul cu miere nu există. Este o înşelătorie de care se folosesc declamativ unii vânzători necinstiţi ai bazarelor vizitate de turişti, pentru a aplica preţuri mai ridicate la unele sortimente, bazându-se pe lipsa de cunoştinţe în domeniu a străinilor.

Faimosul preparat numit Misir macunu, este un aluat ce conţine 40 de mirodenii şi miere. El are virtuţi terapeutice şi vindecă numeroase boli. Este vândut sub numele de Afrodisiacul sultanilor.

Turiştii se delectează cu deliciile magazinelor de mirodenii şi, mai ales, de dulciuri. Se gustă cu plăcere din toate cutiile şi din toate platourile, orice este dulce, aromat şi colorat. Patronii, sau vânzătorii lasă să fie gustat orice preparat al lor,  însoţesc pe cumpărător şi îi recomandă fel de fel de variante ale unuia şi acelaşi preparat. Cred că sunt şi foarte buni psihologi ai clienţilor. Ii simt imediat pe cei care s-ar deda imediat urgiilor dulci şi care nu vor pleca niciodată fără a cumpăra ceva. Oricât ar fi suferit calitatea dulciurilor tradiţionale turceşti, datorită extinderii industrializării, tot emană parfumuri orientale necunoscute cofetăriilor europene. Şi cu toate că magazinele specializate în dulciuri, mirodenii sau esenţe şi-au diminuat numărul faţă de trecut, Bazarul Egiptean rămâne un spaţiu răpitor, de poveste, pentru miros şi pentru văz.

Galeria prelungă a Bazarului Mirodeniilor te conduce pe nesimţite, mereu urcător, spre poarta de sud, acolo unde un labirint de străduţe întortocheate conduc, fără posibilitate de rătăcire, spre Marele Bazar, una dintre faimoasele atracţii ale Istanbulului, locul unde diversitatea te năuceşte, te fură şi te abureşte. Cantitatea şi diversitatea mărfurilor expuse este halucinantă, astfel că un căutător perseverent poate găsi cele mai neaşteptate, năstruşnice şi mărfuri provenite din cele mai îndepărtate ţinuturi ale pământului..