ISTANBUL - CROAZIERA PRIN CORNUL DE AUR

Cornul de Aur este un golf lung şi îngust, asemănător unui şarpe acvatic. Numele lui în limba turcă este Haliç, iar în limba greacă, Khrusokeras (Χρυσοκερας). Malurile sale au cunoscut de-a lungul secolelor o mulţime de seminţii, cu diverse religii şi cu diverse condiţii sociale. Cartierele Cornului de Aur au reprodus totdeauna o imagine completă a compoziţiei şi a diversităţii etnice şi sociale din întreaga capitală.

O croazieră durează în jur de două ore, timp în care se poate admira priveliştea largă a  malurilor golfului cu istoria legată de începuturile civilizaţiei europene, nobleţea şi liniştea lui meditativă. Este o cale de ape veselă şi primitoare, strecurată între dealurile blânde, protejată de vânturile reci din nord şi deschisă numai spre răsărit, de unde vine apa proaspătă a mărilor înrudite. Privitorul trăieşte un oarecare regret că locuirea umană, că arhitectura şi urbanitica nu au îmbogăţit darurile naturii. Pe timpul Imperiului Bizantin de-a lungul golfului se întindeau şantiere navale, iar spre sud, spre capitală, şerpuia un zid înalt de apărare, străpuns de mai multe porţi. Fortificaţia impresionantă nu se prelingea numai până la punctul unde se întâlnea cu fortificaţiile duble dinspre continent, adică cu puţin peste jumătate din lungimea golfului.

Apele Cornului de Aur se unesc cu cele ale Bosforului şi ale Mării Marmara în dreptul peninsulei pe care s-a aflat acropolisul cetăţii antice, loc ales apoi de sultani pentru palatul lor, Palatul Topkapî. Acesta este punctul cel mai răsăritean al golfului, de unde pătrunde adânc în trupul uscatului, spre apus. Pentru a uni partea veche a Constantinopolului cu cea nouă, s-au aruncat peste apele lui trei poduri: Galate, Atatürk, şi Haliç, în ordine de la est la vest.

O croazieră în lungul Cornului de Aur începe de la baza nordică a Podului Galata, pe partea vechiului Constantinopol, de la un chei secundar plasat la apus de capătul podului. Dincolo de capătul podului se întinde un chei naval mai important, de la care pleacă nave mai mari, unele cu scopuri turistice şi majoritatea cu atribuţii de traversare sau de navetă spre cartierele de pe ţărmul asiatic. Acela a fost timp de aproape două moilenii portul principal al marii capitale bizantine şi otomane. 

La desprinderea vaporaşului turistic de lângă la tura apuseană a Podului Galata, imediat pe stânga, adică pe fondul vechiului Constantinopol, privirile sunt atrase de cupola şi rotunjimea diversă a semicupolelor Moscheei lui Rűstem Paşa. Ea se află pe panta orientată spre Cornul de Aur pe un plan inferior Moscheei lui Soliman I-ul Magnificul. Este cuprinsă între Bazarul Egiptean şi cartierul istoric, înghesuit, de comercianţi mărunţi, Tahtakale. Cartierul dezvăluie un Istanbul înghesuit, sărac şi învechit, unde clădirile par a se căţăra unele peste altele.

Intre anii 1560-1564, marele arhitect Mimar Sinan a construit moscheea pentru Marele vizir Rűstem Paşa, soţul prinţesei Mihrimah, fiica preferată a sultanului Soliman I-ul Magnificul şi a soţiei sale Roxelana. Talia mică şi proporţiile fac din moschee un exemplu perfect al artei otomane, o capodoperă de artă prin decoraţiunile sale florale în faianţă de Iznik (faianţă desenată cu garoafe, margarete, lalele, crin şi liliac). Faianţa acoperă zidurile interioare şi curtea interioară. Are un plan rectangular cu o cupolă centrală sprijinită pe patru semicupole şi pe cinci cupole mici. Este aşezată deasupra unor arcade de magazine şi printre străduţe strâmpte cu hanuri (caravanseraiuri), ale căror ziduri provin, în mare parte, din epoca bizantină. O restaurare recentă a pus monumentul în valoare, dar cutremurul din 1999 a distrus cupolele cele mici ale edificiului. Imprejurimile moscheii aduc aminte călătorului că se află într-o lume orientală, într-o lume meşteşugărească şi negustorească măruntă, aflată la limita pauperităţii.

Mormântul fondatorului, Rűstem Paşa, se află în cimitirul de la Moscheea Prinţului, iar al soţiei sale, Mihrimah, lângă Moscheea lui Soliman Magnificul, tatăl ei.

Navigând spre vest, Spre interiorul golfului, înainte de Podul Atatűrk privirile cuprind cartierul Unkapani, care se ghemuie sub zidurile Moscheei Soliman Magnificul. Cartierul s-a făcut cunoscut pentru bomboanele sale renumite, care pleacă în toată Turcia. Dincolo de podul Atatürk, pe ţărmul de nord, se întinde cartierul Kasimpaşa, cartier care odinioară era desprins de ţesătura oraşului. Nici astăzi nu are un aspect atractiv, singurele edificii de remarcat fiind Palatul Comondo şi Spitalul Marinei. Casele tradiţionale din lemn, care ar fi dat locului un plus de pitoresc, au dispărut în timpul „freneziei betonului” din anii '60. In spatele vechiului sat se găseşte totuşi una dintre cele mai frumoase moschei ale Istanbulului, Moscheia Piyal Paşa.

In faţa vechiului sat, pe ţărmul sudic al golfului, se aşterne cartierul Cibali, cartier dominat de Moscheea Cuceritorului şi de Biserica Pantocrator, locaş crrştin venerabil. De altfel acea zonă se găsesc multe biserici bizantine în bună stare, iar ţărmul este mai agreabil.

Tot pe ţărmul sudic, spre vechiul oraş, cartierul următor este Fanar-ul (Fener în turcă) de care se leagă urâte amintiri pentru ţările române. Impreună cu cartierul vecin, Balat, formează un areal cu mare densitate de monumente istorice. Fanar-ul este dominat de două mari edificii: Moscheea Yavuz Selin, cu perspective dominatoare spre Cornul de Aur şi Marea Şcoală, (de învăţământ creştin), surprinzătoare construcţie roşie din sec. al 19-lea. La picioarele lor, o mulţime de biserici sărace şi Patriarhatul ecumenic ortodox, reamintesc că centrul creştinătăţii orientale a rămas totdeauna la Constantinopol, chie sub dominaţia otomană. Unele dintre biserici încă mai îndrăznesc să oficieze, iar altele şi-au apărat venerabilitatea însoţite de câte un minaret. Toate sunt locaşuri mărunte, bătrâne şi stighere, aproape uitate de istorie.

Când se ajunge în dreptul cartierului următor de pe ţărmul sudic, Balat, ai senzaţia stranie că ai intrat într-un sat. Străzi strâmte şi case joase dau o impresie particulară de cartier evreiesc în care sinagogile sunt încă utile. Centru Balat-ului este cuprins de comerţul mărunt şi odată pe săptămână de un târg cu produse agricole din împrejurimi.

Cuprins între cartierul Balat şi zidurile Constantinopolului de pe timpul lui Theodosius al II-lea, cartierul sudic următor, Ayvansaray, este învăluit de o atmosferă cu adevărat tihnită. Aici se pot vedea încă multe case construite cu vechile pietre şi cărămizi bizantine şi tot aici s-a situat centrul guvernării Imperiului Bizantin în ultimele sale secole de existenţă, în cele ale decadenţei.

După ce au abandonat vechiul Mare Palat din centrul capitalei, împăraţii şi-au construit succesiv somptuoase palate în acest loc, pe malul sudic al Cornului de Aur, acolo unde încep şi marile fortificaţii dinspre uscat ale Constantinopolului. In acest colţ îndepărtat al capitalei, împăraţii u conturat, desigur, un nou centru de putere al capitalei. In 1204, cruciaţii s-au lăsat impresionaţi de bogăţia şi eleganţa acestor palate orientale, înainte de a le jefui.

Au rămas multe vestigii ale acelei glorii artistice imperiale. Ele sunt împrăştiate pe o suprafaţă de aproape 2 kilometri pătraţi, în unghiul cuprins între zidurile Cornului de Aur şi zidurile de apărare spre uscat. Ocupau cea de a şasea colină, suprafaţă care este astăzi dominată de Moscheea Mihrimah şi de faimoasa Biserică Sfântul Salvator din Chora.

Ayvansaray este cartierul care marchează limita dintre vechiul Constantinopol şi periferiile din afara zidurilor. In faţa sa, la nord de apele golfului, cartierul Haskőy a fost odinioară un sat al unei secte evreieşti, unde se pot găsi astăzi multe muzee locale, două sinagogi şi câteva vestigii interesante din piatră. Haskőy este urmat, spre ieşirea din golf de şantiere navale, care-l despart de cartierul amintit Kasimpaşa.

Eyűp a fost ultimul cartier pe lângă care se prelinge vaporaşul turistic minuscul, cartier aflat pe latura sudică a golfului. Cu mult timp în urmă satul de aici era despărţit de oraş. Se situa la poalele unei coline cu o panoramă relaxantă asupra întregului Corn de Aur. Pe o poziţie cu largi perspective se afla o cafenea iubită de scriitorul Pierre Loti (1850-1923), pe timpul cât a locuit în capitala turcă, ca ofiţer instructor de marină.

Eyűp este cunoscut cu deosebire pentru mausoleul celui ce a fost purtătorul de stindard al profetului Mahomed pe timpul asediului Constantinopolului, Eyűp Ensary. Osemintele acelui personaj sfânt musulmanilor, ucis la asediul dintre anii 672-679, au fost regăsite miraculos în urma cuceririi otomane, aşa că s-a construit o moschee comemorativă, prin voinţa lui Mahomed al II-lea, în anul 1458. Este o moschee sfântă pentru turcii musulmani sunniţi şi face parte dintre locurile sacre, alături de Mecca, Medina şi Ierusalim. Moscheea a devenit locul în care sultanii îşi încingeau sabia lui Osman, fondatorul dinastiei otomane, atunci când preluau tronul. Ceremonia se asemăna cu altele de pe întinsul Europei la încoronarea regilor.

Croaziera prin Cornul de Aur nu se ridică la înălţimea aşteptărilor prin diversitate urbană şi prin oferta de perspective. Dăruieşte numai plăcerea de a repera multe din monumentele cunoscute şi de a observa multe turle de biserici pitite, mărunte şi timide. Mai adaugă cunoaşterea stării de sărăcie a unei părţi a Istanbulului.

La întoarcere spre cheiul de plecare de lângă Podul Galata, se poate constata,în zilele de vară, de ce anticii au numit acel golf lung de 11 kilometri, cu forma unui corn prelung, drept Cornul de Aur. La apusul soarelui apele sale iau culoarea aurului cu sclipiri fugare de diamante.

Uitând de sărăcia locativă care însoţeşte golful, trebuie să recunosc că nici un alt loc din Istanbul nu-ţi trezeşte un sentiment de pace, de împăcare cu sine, atât de blând şi de captivant prin darurile naturii. Cu ochi fără greş, anticii l-au ales drept loc al unor prime aşezări bine ascunse de sălbăticie. Considerat drept protector pentru oameni şi nave, a primit atributul de adăpost, sporindu-şi liniştea şi chiar înalta apreciere a împăraţilor.

Din primele secole ale Imperiului Roman de Răsărit, numit Imperiul Bizantin, Accesul navelor străine în Cornul de Aur a fost împiedicat de un lanţ foarte gros, întins de la un turn al Constantinopolului vechi, în sud, la un turn de pe malul nordic, acolo unde s-a născut cetatea cartierului genovez Galata. In istoria Imperiului Bizantin s-a încercat de trei ori depăşirea ostilă a acelui lanţ :

- în sec.al 10-lea s-a produs o invazie navală rusă în cursul căreia invadatorii, sosiţi în monoxile, au încercat să depăşească lanţul bizantin ocolind pe uscat, peste actualul cartier Galata. Au fost distruşi de bizantini cu ajutorul renumitului „foc grecesc”.

- în 1204, pe timpul celei de a IV-a cruciade, navele veneţiene au reuşit să rupă lanţul cu ajutorul unui berbec.

- în 1453, otomanii lui Mahomed al II-lea au copiat tactica ruşilor, trecând navele din Bosfor în Cornul de Aur peste colina Galata, tractându-le pe uscat.

După cucerirea otomană populaţia greco-bizantină, evreii, negustorii italieni, alţii decât genovezii, şi alţi  nemusulmani, s-au deplasat cu locuirea în lungul malurilor Cornului de Aur, în special pe malul sudic, cel al vechiului Constantinopol. Acolo s-a retras şi năpăstuitul, dar eroicul, Patriarhat Ecumenic Ortodox şi au dus o viaţă plină de pericole multe bisericuţe creştine.

ISTANBUL - TURNUL LUI LEANDRU

Turnul lui Leandru este numit în limba turcă Kiz Kulesi – adică „Turnul fecioarei“. Este un nume legendar al unei insuliţe stâncoase din apropierea coastei asiatice din dreptul Constantinopolului, insuliţă care marchează simbolic limita dintre apele Mării Marmara şi cele ale Bosforului. In dreptul său, pe malul asiatic, se afla odinioară cetatea Chrysopolis, astăzi pierdută în masa cartierelor noi.

In timpurile moderne micul edificiu de pe insulă, care nu  mai este un turn medieval, a devenit unul dintre simbolurile Istanbulului.

Insuliţa stâncoasă a fost fortificată cu un turn de piatră încă de pe timpul Greciei antice. Alcibiades a ridicat pe insuliţă un prim turn, în anul 408 e.A, pentru a supraveghea mişcările navelor persane în apele strâmtorii. Pe timpul Imperiului Roman pe insuliţă a existat un turn, păstrat ca punct de pază şi sub Imperiul Bizantin. Mult timp bizantinii au folosit stânca nu numai ca post de observaţie şi de atac asupra navelor inamice, ci şi ca sprijin pentru un lanţ greu ce traversa strâmtoarea şi bloca trecerea navelor inamice, lanţ asemănător ca cel ce bloca trecerea în Cornul de Aur. Turnul a fost reconstruit şi transformat de către împăratul bizantin Alexis Comnen, în anul 1100, pe timpul primei cruciade.

Cu toate că avea dimensiuni minuscule, turnul a servit pe timpul Imperiului Otoman ca punct strategic, punct care tria trecerea navelor prin strâmtoare. Sub această stăpânire turnul a suferit numeroase modificări şi reamenajări, printre care cele mai importante în anii 1509 şi 1763. Marele călător turc Evliya Çelebi a menţionat că insula era apărată de 40 de tunuri şi 100 de ostaşi. Uneori sultanii mai moderni au primit pe insuliţă pe unii oameni de stat străini. Tot de aici se trăgeau salve de tun când un nou sultan se urca pe tron.

Pe mica insulă s-a aflat totdeauna un far, a cărui bază o constituie astăzi un turn modern. Turnul a avut mult timp şi sarcini de salvare a navelor învinse de curenţi, nave care erau prinse cu harpoane şi trase la mal. In anumite perioade a servit ca loc de carantină, iar astăzi încă mai păstrează rolul de post de salvare. Alături de turnul farului, insuliţa adăposteşte acum un mic restaurant cu ambient  medieval şi o cafenea.

Reparat cu atenţie în 1995, turnul farului a suferit grav în urma cutremurului din 1999, când s-a trecut la o nouă renovare. Atunci a fost întărit cu  chingi de oţel.

Asemănător tuturor locurilor atinse de vieţuirea grecilor, turnul trăieşte şi în lumea legendelor. După o legendă greacă, o tânără pe nume Heros era închisă în turn. Cu ajutorul unui felinar ea indica în fiecare noapte iubitului său, Leandros, calea de urmat prin apele ostile. Tînărul cuprins de iubire parcurgea distanţa de la mal la insuliţă înotând. Intr-o zi furtuna a stins flacăra felinarului, iar Leandru a pierdut direcţia şi s-a înecat. Legenda a dat turnului numele lui Leandros cel sacrificat pe altarul dragostei.

Turcii nu s-au lăsat mai prejos şi au alăturat turnului o altă legendă. Conform aceleia oracolele au prezis unui împărat bizantin că fiica lui urma a muri dintr-o muşcătură de şarpe. Pentru a o proteja, tatăl şi-a închis fiica în turnul din mijlocul apelor. Dar un şarpe s-a strecurat într-un coş cu fructe trimis de iubitul prinţesei şi a îndelinit prezicerea. De la acea legendă turcii au dat turnului numele de Kiz Kulesi, adică, „Turnul fecioarei“. Ca învăţătură trebuie înţeles că nimeni nu poate scăpa de propriul destin.

Balcoanele farului oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra Mării Marmara, asupra Palatului Topkapî, asupra Podului Galata şi a cartierelor Galata şi Pera, din ”Oraşul Nou”, asupra Bosforului până la primul său pod şi asupra malurilor asiatice.

Tot acolo se poate aştepta un apus de soare extraordinar, dar pentru aceasta trebuie să-ţi angajezi o ambarcaţiune mică, dintre cele multe care îşi oferă serviciile pe cheiul turistic.

ISTANBUL - ANADOLU HISARI

Castelul de Anatolia, de malul Bosforului, la nord de Constantinopol a fost ridicat de temutul sultan otoman, Baiazid I-ul, între anii 1393-1394, pe timp ce se afla în plină expansiune în peninsula balcanică. Anadolu Hisari avea rolul de a constitui un bastion otoman înaintat şi punct sigur de trecere a strâmtorii Bosfor pentru traficul trupelor otomane între Asia şi Europa, prin ocolirea a ceea ce mai rămăsese din pământul bizantin.

Puterea otomană, în primele sale etape de extindere, s-a afirmat ca putere sud-est europeană, adică balcanică, dezvoltarea asiatică nefiind prima prioritate.

Noua cetate a avut rol în cel de al doilea asediu al capitalei creştine, în anul 1395, asediu terminat fără succes. Ea ocupă 7.000 de metri pătraţi şi ocupă malul Asiei Mici în punctual unde strâmtoarea are cea mai mică lăţime, de numai 660 de metri. In apropiere se revarsă un mic râuşor, pe nume Göksu (numit de grecii antici Aretos). In vecinătatea lui nordică zboară astăzi peste apele strâmtorii Podul Fatih Sultan Mehmed, cel de al doilea construit (1988) pentru comunicaţia modernă între continente.

O altă fortăreţă turcească, Rumeli Hisari, cu mult mai mare, a fost construită după scurgerea a şase decenii, exact în faţa sa, pe malul european. Era anul 1452 şi sultanul Mahomed al II-lea se pregătea pentru asaltul decisiv asupra Constantinopolului. Cele două cetăţi, aşezate faţă în faţă, au asifurat otomanilor controlul asupra traficului naval prin strâmtoare, trafic care era vital pentru genovezii aliaţi ai Imperiului Bizantin şi care deţineau cetăţi puternice în interiorul Mării Negre (Caffa, Sinope, Amasra).

Anadolu Hisari a fost ridicată ca cetate de supraveghere. Are plan pentagonal neregulat, cinci turnuri de pază la colţuri. In fortăreaţă se edificase şi o moschee.

Este cea mai veche structură otomană de la Istanbul şi a fost numită în documente Güzelce Hisar. Sultanul Mahomed al II-lea a întărit cetatea cu un zid nou lat de 2 metri şi cu trei turnuri de supraveghere. După căderea capitalei bizantine, cetatea a servit ca închisoare, ca şi vecina ei de peste apele strâmtorii.

Astăzi cetatea creează un tablou pitoresc împreună cu locuinţele de lemn din imediata apropiere şi care o înconjoară de departe. Face parte din patrimoniul muzeal al Turciei, dar nu este deschisă publicului.