miercuri, 19 ianuarie 2011

ISTANBUL - TURNUL LUI LEANDRU

Turnul lui Leandru este numit în limba turcă Kiz Kulesi – adică „Turnul fecioarei“. Este un nume legendar al unei insuliţe stâncoase din apropierea coastei asiatice din dreptul Constantinopolului, insuliţă care marchează simbolic limita dintre apele Mării Marmara şi cele ale Bosforului. In dreptul său, pe malul asiatic, se afla odinioară cetatea Chrysopolis, astăzi pierdută în masa cartierelor noi.
In timpurile moderne micul edificiu de pe insulă, care nu  mai este un turn medieval, a devenit unul dintre simbolurile Istanbulului.
Insuliţa stâncoasă a fost fortificată cu un turn de piatră încă de pe timpul Greciei antice. Alcibiades a ridicat pe insuliţă un prim turn, în anul 408 e.A, pentru a supraveghea mişcările navelor persane în apele strâmtorii. Pe timpul Imperiului Roman pe insuliţă a existat un turn, păstrat ca punct de pază şi sub Imperiul Bizantin. Mult timp bizantinii au folosit stânca nu numai ca post de observaţie şi de atac asupra navelor inamice, ci şi ca sprijin pentru un lanţ greu ce traversa strâmtoarea şi bloca trecerea navelor inamice, lanţ asemănător ca cel ce bloca trecerea în Cornul de Aur. Turnul a fost reconstruit şi transformat de către împăratul bizantin Alexis Comnen, în anul 1100, pe timpul primei cruciade.
Cu toate că avea dimensiuni minuscule, turnul a servit pe timpul Imperiului Otoman ca punct strategic, punct care tria trecerea navelor prin strâmtoare. Sub această stăpânire turnul a suferit numeroase modificări şi reamenajări, printre care cele mai importante în anii 1509 şi 1763. Marele călător turc Evliya Çelebi a menţionat că insula era apărată de 40 de tunuri şi 100 de ostaşi. Uneori sultanii mai moderni au primit pe insuliţă pe unii oameni de stat străini. Tot de aici se trăgeau salve de tun când un nou sultan se urca pe tron.
Pe mica insulă s-a aflat totdeauna un far, a cărui bază o constituie astăzi un turn modern. Turnul a avut mult timp şi sarcini de salvare a navelor învinse de curenţi, nave care erau prinse cu harpoane şi trase la mal. In anumite perioade a servit ca loc de carantină, iar astăzi încă mai păstrează rolul de post de salvare. Alături de turnul farului, insuliţa adăposteşte acum un mic restaurant cu ambient  medieval şi o cafenea.
Reparat cu atenţie în 1995, turnul farului a suferit grav în urma cutremurului din 1999, când s-a trecut la o nouă renovare. Atunci a fost întărit cu  chingi de oţel.
Asemănător tuturor locurilor atinse de vieţuirea grecilor, turnul trăieşte şi în lumea legendelor. După o legendă greacă, o tânără pe nume Heros era închisă în turn. Cu ajutorul unui felinar ea indica în fiecare noapte iubitului său, Leandros, calea de urmat prin apele ostile. Tînărul cuprins de iubire parcurgea distanţa de la mal la insuliţă înotând. Intr-o zi furtuna a stins flacăra felinarului, iar Leandru a pierdut direcţia şi s-a înecat. Legenda a dat turnului numele lui Leandros cel sacrificat pe altarul dragostei.
Turcii nu s-au lăsat mai prejos şi au alăturat turnului o altă legendă. Conform aceleia oracolele au prezis unui împărat bizantin că fiica lui urma a muri dintr-o muşcătură de şarpe. Pentru a o proteja, tatăl şi-a închis fiica în turnul din mijlocul apelor. Dar un şarpe s-a strecurat într-un coş cu fructe trimis de iubitul prinţesei şi a îndelinit prezicerea. De la acea legendă turcii au dat turnului numele de Kiz Kulesi, adică, „Turnul fecioarei“. Ca învăţătură trebuie înţeles că nimeni nu poate scăpa de propriul destin.
Balcoanele farului oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra Mării Marmara, asupra Palatului Topkapî, asupra Podului Galata şi a cartierelor Galata şi Pera, din ”Oraşul Nou”, asupra Bosforului până la primul său pod şi asupra malurilor asiatice.
Tot acolo se poate aştepta un apus de soare extraordinar, dar pentru aceasta trebuie să-ţi angajezi o ambarcaţiune mică, dintre cele multe care îşi oferă serviciile pe cheiul turistic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu