duminică, 13 mai 2012

CRAIOVA - ALIMENTAREA CU APĂ

Alimentarea cu apă a Craiovei suferea de mult timp, dar în ultimele decenii ale sec. al 19-lea ea nu numai că s-a agravat dar a şi fost conştientizată mai serios. Aceasta mai ales că după Războiul de Independenţă populaţia crescuse vertiginos, până la aproape de dublare.
Sursele de apă existente la trecerea spre sec. al 20-lea erau cu totul insuficiente, în primul rând. Ele se compuneau din 131 de fântâni presărate peste întreaga suprafaţă, din care 10 cu pompă, 19 cu izvoare curgătoare şi 102 puţuri cu găleată. Dintre izvoarele curgătoare se pot aminti cişmelele Obedeanu, Jianu, Popova, Chiutescu, Prisaca, „Cele şapte fântâni de la apus de Sf. Dumitru“, cea din actuala Piaţă Chiriac, cea din Piaţa Elca (numită azi Piaţa Veche) şi cele de la apus şi de la sud de actualul Liceu Fraţii Buzeşti şi altele.
O analiză a apelor Craiovei, la cumpăna dintre secolele 19 şi 20, arata fără drept de tăgadă că în totalitate apa Craiovei era de cea mai proastă şi nesănătoasă calitate, pe lângă faptul că era şi insuficientă unei populaţii de circa 50.000 de locuitori. Apa din toate sursele conţinea mari cantităţi de materii organice, combinaţii ele azotului, clorului, prea mult calciu şi magneziu. Apa de la mai toate sursele avea izvoare ce treceau pe sub case, grajduri sau private rudimentare.
Lipsa apei avea darul de a impieta şi asupra dezvoltării localităţii pe linie industrială sau a serviciilor.
Ca şi în cazul altor proiecte de dezvoltare şi modernizare, chestiunea alimentării moderne cu apă a Craiovei a trenat cu inconştienţă datorită alternanţei la putere a diverselor partide politice, atât la nivel de guvern cât şi la nivel de Consiliu comunal.
Nicolae Romanescu a fost şi în acest caz personalitatea publică care s-a zbătut pentru rezolvarea problemei spre binele şi sănătatea locuitorilor.
Un împrumut contractat de oraş în martie 1886 fusese destinat unor reforme de infrastructură salutare, respectiv pentru alimentarea cu apă şi canalizarea bălţilor şi pâraielor. S-au declanşat atunci lucrări majore impuse de sistematizarea şi salubrizarea oraşului: canalizarea şi acoperirea cu stradă a văilor Episcopiei (Valea lui Opincă), a Văii Vlăicii şi a Văii Orbeţilor (valea de pe actuala str. Ştefan cel Mare, fostă Rahovei), a pârâului de la Harşu şi altora din împrejurimi, conturându-se un canal colector care traversa oraşul de la nord-est spre sud-vest până în zona „celor şapte fântâni“, la apus de biserica Sf. Dumitru.
Apele colectate de pe Valea Orbeţilor şi Valea lui Opincă se uneau în Valea Vlăicii, de unde pornea un canal comun spre str. Brestei şi cotea pe str. 10 Mai (fostă şi 7 Noiembrie). Apoi acel canal ajungea la apus de altarul bisericii Madona Dudu şi se stingea în părţile joase de sub biserica Sf. Dumitru, unde se scurgeau şi apele „celor şapte fântâni“ dar şi cele scurse din Piaţa Elca.
Pentru început s-a optat pentru realizarea studiului privind alimentarea cu apă de către inginerul C.T. Moulan din Laeken, Belgia. Acela a optat pentru alimentarea din straturile de adâncime din împrejurimile oraşului, cu un debit estimat la 7636 mc/zi. Apa urma să fie ridicată 53 de metri cu motoare hidraulice instalate într-un canal de deviaţie al Jiului în zona Bucovăţ şi dusă într-un rezervor de distribuţie cu capacitate de 8000 de mc plasat în zona gării CFR.
Această variantă nu a fost acceptată de Consiliul comunal, care a dat avizul cu întârziere, abia în 1894. Intre 1895-1899 chestiunea alimentării cu apă a stagnat.
Nicolae Romanescu s-a implicat hotărâtor şi în această problemă, a cerut consiliului tehnic un nou caiet de sarcini în 1898, a trecut la sondaje în jurul oraşului şi a fost autorizat să înceapă tratative cu inginerul W.M. Lindley. Sondajele sale au descoperit apă freatică la adâncimea de 65 de metri în zona bisericii Madona Dudu.
Schimbându-se administrarea politică a oraşului au fost anulate contractele cu hidrologul Lindley, revenindu-se la documentaţia lui C.T. Moulan. Foarte curând, în ianuarie 1900, s-a elaborat un alt caiet de sarcini pentru alimentarea cu apă din platoul Floreşti şi Cârcea. Tot atunci academicianul Elie Radu a găsit resurse şi la Livezi. Pentru definitivarea studiului s-a apelat la I. Mainfroy, cel ce administra apele din Paris, şi a lui A. Pellerin antreprenor din Bucureşti. In februarie 1900 s-a hotărât concesionarea lucrărilor pentru alimenzarea  cu apă către societatea Generală de alimentare cu apă din Paris. Rotaţia politică a întrerupt şi acest proces. La 3 mai 1901 s-a respins caietul de sarcini şi contractul încheiat cu I. Mainfroy.
Chestiunea apei a pornit din nou de la zero şi s-au reluat tratativele cu W.H. Lindley, primar fiind Nicolae Romanescu. Noua soluţie a fost cea a alimentării din Valea Giorocului, aprobată în Consiliul tehnic superior în primăvara anului 1903.
Atitudinea hotărâtă a lui Nicolae Romanescu nu a fost suficientă pentru ducerea la sfârşit a lucrărilor. Au trecut ani de tergiversări şi răsturnări mari politice, dar şi o acută lipsă de fonduri.
Lucrările începute şi cheltuielile avansate de primăria condusă de Nicolae Romanescu au fost părăsite de noua conducere conservatoare a oraşului. Atunci s-a încercat ca să se dirijeze lucrările spre sursa de la Runcu-Gorj ceea ce a condus la noi întârzieri.
Raţiuni economice au determinat guvernul să nu accepte abandonarea proiectului de alimentare cu apă de la Gioroc şi s-a reluat contractul cu Lindley.
O nouă întârziere a lucrărilor s-a datorat faptului că primăria a cerut dublarea debitului de alimentare de la 4500 la 9000 de mc pe zi. In această situaţie W.H. Lindley a apreciat că suplimentarea lucrărilor vor fi finalizate până la mijlocul anului 1904.
Totuşi, lucrările au avut multe întârzieri atât din cauza schimbărilor de proiect, cât şi din lipsa fondurilor. De aceea, la 8 octombrie 1909, primarul C.M. Ciocazan a cerut audienţă regelui, la Palatul din Sinaia.
Pe această cale, şi prin parlament, în mai 1910 Craiova a mai obţinut un împrumut apreciabil, dar şi acesta a sosit cu întârziere. Faptul a tensionat iarăşi relaţiile cu W.H. Lindley, costul lucrării sporind datorită scumpirii materialelor.
Administraţia oraşului s-a pregătit să organizeze festivitatea inaugurării alimentării cu apă pe data de 6 ianuarie 1911. Deşi s-au făcut pregătiri şi s-a comandat o placă comemorativă, căderea guvernului a determinat contramandarea festivităţii.
Tot în 1911, W.H. Lindley a intentat proces oraşului pentru daune profesionale, datorită unor grave greşeli comise la instalaţia de apă, schimbarea traseului conductei a II-a principale, nerespectarea adâncimii reţelelor de distribuţie, micşorarea diametrului conductelor de cord, lipsa tăbliţelor indicatoare pentru hidrauti şi vane etc. Noul primar a aplanat conflictul prin acordarea unei despăgubiri de 140.000 de lei şi a relansat lucrările.
Conform unei statistici din martie 1913, în oraş erau 4574 de imobile impuse la taxa pe apă, prin urmare, progresiv, reţeaua se dăduse în exploatare în anii 1911 şi 1912. Debitul consumat atingea vara 3500-4500 de mc pe zi, astfel că debitul captării era considerat „mai mult decât suficient“. Reţeaua conductelor de distribuţie executată sub conducerea inginerului N. Schwalbach, între anii 1908-1912, urma să servească abonaţii desfăşuraţi de-a lungul a 88 de km de străzi, 5 km în zona I-a, 30 de km în zona a II-a şi 53 de km în zona a III-a. Nu există un raport final, dar se poate aprecia că, în 1913 şi 1914, alimentarea cu apă a Craiovei era finalizată prtntru acea perioadă.
Lucrarea s-a finalizat după zece ani, în loc de doi cât estimase Lindley la începutul proiectării.
Din păcate pentru craioveni, echilibrul între necesarul de consum şi debitul zilnic al apei de la Craiova a fost satisfăcător pentru scurtă durată. Lipsa apei a devenit curând, iarăşi, o adevărată calamitate. Explozia demografică, creşterea nivelului de civilizaţie, şi industrializarea, au pus municipalitatea în ipostaza de a adopta măsuri pentru raţionalizarea consumului.
La 9 aprilie 1929, consilierul Nicolae Romanescu a fost autorizat să-l contacteze pe hidrologul Widriling în vedarea unui nou proiect de alimentare cu apă a oraşului.
Populaţia a trăit cu restricţii la consumul de apă multe decenii. Regimul comunist a realizat o conductă de aducţiune din munţii Olteniei (Izvarna), dar tot nu a fost de ajuns. Abia la sfârşitul anilor 90 s-a asigurat necesarul de consum al populaţiei, prin realizarea unei a doua conducte de la munte, dar şi datorită reducerii consumului industrial de după „Involuţia“ din 1989, când a început degradarea economică a ţării.

CRAIOVA – EVOLUŢIILE PARCULUI BIBESCU DUPĂ INAUGURARE

- La sfârşitul anului 1903 şi în anul 1904 lucrările de finisare şi plantare au continuat cu intensitate.
- La 12 mai 1904 a fost recepţionat pavilionul hipodromului şi tot în acel an s-a recepţionat Domul Belvedere executat de Petre Pascutini.
- La începutul anului 1905, a fost populată grădina zoologică cu 2 urşi, 3 lupi, 3 vulpi, 4 vulturi, 2 păuni, 1 uliu, 1 ciuhurez, 1 erete, 3 lebede, 1 cerb, 4 căprioare, o lişiţă, 20 de porumbei, 1 gaiţă, 2 cocori, 3 berze, 1 gâscan rusesc, gâşte de Brazilia ;i 1 răţoi sălbatic.
- In 1904, cei 26 de grădinari nu au putut face faţă singuri lucrărilor suplimentare pentru distrugerea şi combaterea invaziei de insecte, pentru curăţirea pomilor şi arbuştilor, pentru întreţinerea spaţiilor verzi şi pentru udarea plantaţiilor. Au fost angajaţi zilieri.
- In 1908 s-a făcut greşeala de a se încheia un contract cu proprietari de oi care să „tundă iarba şi să bată bine pământul“.
- Parcul a intrat foarte repede şi cu forţă în viaţa comunităţii, ca spaţiu de agrement, de întreceri sportive şi de serbări populare. Beneficiile din manifestările cultural-sportive şi din tombole au fost îndreptate spre cheltuieli de întreţinere şi dezvoltare, dar şi pentru ajutorări cu cărţi a copiilor săraci şi a oamenilor sărmani. Tot aşa s-a realizat şi bustul poetului Şt.O. Iosif.
- Incepând cu 1911, primăria a organizat în Parc sezoanele cu „baluri populare“ săptămânale, pe rondoul asfaltat. In fiecare duminică, de la 8 seara la 12 noaptea, cânta muzica militară care îmbia pe craioveni să danseze, să petreacă şi să se distreze.
- Craiovenilor li s-au oferit concerte de fanfară în Parcul Bibescu marţea şi joia, iar în Grădina Mihai Bravu, sâmbăta de la 8 seara la 12 noaptea.
- La intrarea în Parcul Bibescu dinspre str. Unirii s-a inaugurat, în 1912, Monumentul Independenţei, creaţie a sculptorului D. Pavelescu-Dimo. Impresionantul monumrnt a fost turnat în bronz la ''fonderia Lippi'' din Florenţa şi s-a impus ca o creaţie sculpturală de referinţă a patrimoniului românesc.
Până în 1947, prin faţa acestui monument s-au desfăşurat toate manifestaţiile naţionale, paradele militare, mitingurile şi demonstraţiile populare.
- Cu ocazia inaugurării monumentului, care avea în centru pe regele Carol I, în 1912, inventatorul I.S. Ipcar a instalat o „reţea electro-telefonografică“, unul dintre primele experimente de sonorizare şi amplificare a sunetului din Craiova.
- In 1914, protoereul judeţului, economul Ioan Mălăescu, şi preoţii din oraş, au oficiat sărbătoarea Bobotezei în apele parcului.
- La 31 mai 1915 Principele Carol, viitorul moştenitor al tronului, a condus în Parcul Bibescu solemnitatea depunerii jurământului de către cercetaşii Legiunii Dolj.
- Intre anii 1916-1918, pe timpul ocupaţiei germane, parcul a suferit distrugeri considerabile, dar a fost refăcut ulterior sub supravegherea atentă a lui Nicolae Romanescu.
- Ca semn de recunoaştere a meritelor marelui gospodar al oraşului Comisia interimară a hotărât, la 16 iunie 1930, ca minunatul parc peste care trecuseră trei decenii să se numească „Parcul N.P. Romanescu“.
- In 1943, primăria a ridicat la intrarea parcului monumentul (bust) dedicat ctitorului parcului, iar în 1978, fiul acestuia, dr. Nicolae N. Romanescu a zidit la temelia Domnului Belvedere rămăşiţele pământeşti ale membrilor familiei.
- Cu ocazia a împlinirii a 150 de ani de la revoluţia din 1848, primăria a amplasat în acelaşi loc piatra funerară a paşoptistului Petrache Romanescu (1998).
- In anii 1944 şi 1945, parcul a suferit grave distrugeri din partea trupelor sovietice care au produs mutilări ale vegetaţiei şi ale terenului pentru camuflarea tunurilor, tancurilor şi altor maşini de luptă. Gazonul a fost distrus de cai şi alte animale.
- In 1945, ostaşii români veniţi de pe frontul de vest au găsit cazărmile ocupate de mulţimea ostaşilor sovietici, aşa că s-au văzut nevoiţi să campeze în corturi plasate în Parc.
- La 11 ianuarie 1945, Voroşilov, din Comisia pentru aplicarea Convenţiei de armistiţiu, a ordonat Primăriei Craiova şi reprezentanţilor oraşului Chişinău refugiaţi în oraş, să ia măsuri ca statuile domnitorilor Ştefan cel Mare şi Vasile Lupu, evacuate din Basarabia, să fie repatriate. Cu toată opoziţia prefectului, statuile au fost preluate de armata sovietică la 24 ianuarie 1945 şi expediate în U.R.S.S.
- Prin hotărârea administraţiei comuniste, la 9 august 1948, s-a aprobat demolarea Monumentului Independenţei de la intrarea în Parc. In mai puţin de o lună au fost demontate şi trimise la topit elementele valorosului monument. Resturile de beton au fost împrăştiate pe aleile parcului. Printr-o minune, bustul de bronz al regelui Ferdinand (principe moştenitor) a fost salvat şi a ajuns târziu în patrimoniul Muzeului militar al Ministerului Apărării Naţionale şi apoi în cel al Muzeului de istorie al Olteniei. Inainte de a fi trimise la topit elementele de bronz ale Monumentului Independenţei au fost depozitate în curtea primăriei din acel timp. Bustul principelui Ferdinand a scăpat de la expediţie.
- Regimul comunist dintre anii 1945-1990 s-a ocupat bine de întreţinerea parcului, schimbându-i numele în Parcul Poporului.
- In perioada 2004-2008, sub conducerea primarului Antonie Solomon, Parcul Romanescu şi-a recăpătat identitatea şi a primit o aleasă îngrijire şi reamenajare. Se poate afirma că în acest timp parcurge perioada cea mai fericită şi de plenitudine.

CRAIOVA – REGELE CAROL I LA INAUGURAREA PARCULUI BIBESCU

Majestatea sa a acceptat să facă o vizită la Craiova odată cu ocazia manevrelor militare regale programate pentru 28 septembrie 1903.
Primăria a împânzit oraşul cu „Programul“ vizitei, tipărit în 1000 de exemplare, iar populaţia şi-a primit suveranul cu entuziasm.
Pentru a oferi regelui o imagine mai apropiată de viitoarea realitate a parcului peste întinsele pajişti de gazon şi pe lângă sutele de mii de puieţi de arbori, primăria a comandat la pepiniere de la Lotru, Cărbuneşti, Argeş şi Muscel, mii de brazi tineri pentru un decor suplimentar.
Regele a sosit la 26 septembrie 1903 la ora 4 după amiază. In rondul din faţa gării fusese ridicată o piramidă votivă alcătuită din 110 puşti Dreiss 1877, 100 de carabine Dreiss 1877, 60 de săbii de cavalerie, 30 de săbii-baionetă, 40 de pumnale de infanterie, 40 de baionete, 200 baionete triunghiulare, 100 de obuze vechi, 100 de ghiulele, 2 tunuri mici turceşti, rastele de arme, panoplii, 40 de trompete, 30 de tobe cu ciocane, 20 de căşti, etc. Totul trebuia să amintească suveranului de momentele înălţătoare trăite la Craiova cu ocazia declanşării Războiului de Independenţă.
Aclamat de mulţime pe fondul imnurilor naţionale şi a marşurilor intonate de corurile reunite ale Liceului şi altor şcoli, dar şi a muzicii fanfarelor militare, Carol I a mers la biserica Madona Dudu unde a asistat la un Te-Deum. Seara, la palatul Glogoveanu s-a oferit o cină regală.
In ziua următoare, suveranul a participat la manevrele regale şi a asistat la reprezentaţia de gală de la Teatrul Naţional, unde, printre altele, Aristiţa Romanescu a interpretat rolul principesei mamă în bătălia de la Plevna. Ziua de 28 septembrie 1903 a fost rezervată tot manevrelor militare.
In cea de a treia zi a vizitei, suveranul a vizitat Liceul Carol I, Palatul de Justiţie, Şcoala fiilor de militari, Şcoala Trişcu, bisericile Sf. Dumitru (încă neterminată) şi Sf. Treime.
Primarul Nicolae Romanescu a avut prilejul să prezinte suveranului şi miniştrilor rolul covârşitor al lucrărilor de asanare şi ecologizare în modernizarea oraşului.
Inaugurarea Parcului a adus zeci de mii de craioveni şi mii de invitaţi, pe fondul muzicii militare. Pe hipodrom s-a desfăşurat un concurs hipic cu exemplare superbe de cai. La aceasta s-au adăugat: Expoziţia lucrărilor manuale ale şcolilor, focuri de artificii, eliberarea în zbor a 754 de porumbei aduşi de 41 de crescători şi banchetul organizat de confiseria G.Andronescu.
Iluminaţia pregătită pentru seara zilei a fost superbă pentru craioveni. La intrarea în parc s-au întins ghirlande cu becuri incandescente pe o lungime de 80 de metri şi cu 160 de becuri. La intrarea a 2-a, s-au întins ghirlande cu lampioane cu 50 de becuri. De-a lungul lacului, până la pavilionul regal s-au amplasat 750 de lămpi din metru în metru şi 100 de lămpi incandescente pe acoperişul de la Belvedere. Pe gazonul Parcului s-a amenajat o instalaţie luminoasă cu textul „Nihil sine deo“. Drumurile spre insulă, marginile lacului, ale râului şi chioşcurile, au fost iluminate cu borcănaşe cu lumânări.
Insula din mijlocul lacului a fost înconjurată de 100 de făclii cu smoală, iar pe luciul apei pluteau decoraţii şi flori luminoase.
Intreg spectacolul a avut un caracter unic, iar imaginile au umplut paginile revistelor ilustrate româneşti şi străine.
Marţi, 30 septembrie 1903, regele a participat la parada militară de la Balta Verde, care a încheiat manevrele regale de toamnă, declarând autorităţilor că a rămas impresionat de realizările oraşului şi de bogăţia manifestaţiilor. Intr-o telegramă din 3 ianuarie 1904, suveranul şi-a exprimat din nou admiraţia pentru realizările oraşului şi ataşamentul populaţiei. Principele Ferdinand a transmis şi el cele mai calde urări pentru prosperitatea oraşului.