CAMPANIA ARMATEI ROMÂNE DIN 1917 BBB X

     Campania din vara anului 1917 de pe frontul român are o mare importanță în istoria armatei și a artei militare românesti. Desfășurarea ei a demonstrat că, comandamentele de mari unități române au fost în măsură să rezolve cu competență, cu pricepere și iscusință situații dintre cele mai complexe, iar ostașii români, înzestrați cu noi mijloace și instruiți corespunzător cerințelor câmpului de luptă, s-au dovedit superiori inamicului.
Pe plan strategic, planul comandamentului româno-rus din vara anului 1917 urmarea scopuri echilibrate, proporționale cu mijloacele la dispoziție, ceea ce îi garanta succesul. Modificarea planului de campanie a fost determinată de situația nefavorabilă ce se crease în Bucovina, urmare a ofensivei Armatelor 3 și 7 austro-ungare.
In ofensiva strategica, comandamentul romano-rus a prevazut aplicarea procedeului de rupere a apararii inamicului in doua sectoare departate intre ele. Terenul accesibil si comunicatiile de rocada ofereau posibilitatea deplasarii, la nevoie, a unor forte de pe o directie pe alta in timp scurt, iar dezvoltarea ofensivei pe cele doua directii convergente, in adancimea apararii inamicului putea duce la incercuirea si nimicirea gruparii principale a acestuia.
Lovitura principala a trupelor romane si ruse urma sa se execute intr-un sector si pe o directie de-a lungul careia ofensiva avea conditii favorabile de dezvoltare, iar faptul ca aceasta urma sa se dea cu aripile interioare ale armatelor 1 romana si 6 rusa, ii asigura o si mai mare putere, intrucat se insumau eforturile a doua armate alaturate.
In apararea strategica, comandamentul romano-rus din Moldova a adoptat combinarea rezistentei darze pe pozitie in sudul Moldovei cu loviturile ofensive ale unei importante grupari impotriva fortelor austriece din Bucovina. Masura a fost numai partial aplicata, intrucat ofensiva inamicului din Bucovina a fost oprita inainte de a influenta direct situatia de pe frontul din Moldova.
Pe plan operativ, caracteristicile operatiei ofensive a armatei romane in campania anului 1917 s-au concretizat in batalia de la Marasti, dusa de Armata 2 in cooperare cu Armata 4 rusa.
Fasia de ofensiva a armatei a fost de 35 km, iar in sectorul initial de rupere de 13 km. Durata operatiei a fost de 7 zile. Adancimea operatiei a fost de 20 km. Ritmul mediu de ofensiva a fost favorabil trupelor romane si anume 2/1 in infanterie, 1.6/1 in artilerie, insa densitatile medii realizate au fost in general mici, fapt care explica ritmul relativ scazut al ofensivei. Acesta a mai fost influentat si de terenul accidentat si de lipsa mijloacelor mobile.
Caracteristicile operatiei de aparare s-au concretizat in special in batalia de la Marasesti. Largimea fasiei de apararea a Armatei 1 romane a fost de 60-70 km. Unei divizii ii revenea un front de 7-8 km.
Contraloviturile au urmarit in general restabilirea apararii si s-au executat de cele mai multe ori frontal. Comandamentul Armatei 1 a executat si riposte ofensive in flancurile pungilor create de inamic in cursul ofensivei sale, fapt care arata supletea si priceperea acestuia. Ca si celelalte fronturi ale primului razboi mondial, si pe frontul roman apararea s-a dovedit superioara ofensivei, in sensul ca ofensiva nu a fost in masura sa rezolve problema ruperii acesteia si in special dezvoltarea succesului in adancime.
O particularitate importantă a operației de apărare de la Mărășești a constat în faptul ca Armata 1 nu a dispus de o perioada de pregătire a apărării, în care trupele sa se organizeze la teren. De regulă, marile unități române își ocupau pozițiile de apărare în urma unor viguroase acțiuni ofensive, care îmbrăcau caracterul luptei de întâlnire, pentru respingerea inamicului, sau sub presiunea puternică a acestuia, după care își consolidau aliniamentele atinse. Pe măsură ce se introduceau în luptă diviziile române, loviturile ofensive puternice, sau dârza rezistență în apărare au obligat comandamentul german să-și mute mereu lovitura principală, evitând de cele mai multe ori sectoarele aparate de trupele romane (preferând sectoarele ruse).
Comandamentele celor două armate române s-au dovedit a fi la înălțimea cerințelor războiului în etapa respectivă. Ele și-au demonstrat deplina competență în pregătirea și conducerea operațiilor ofensive și de apărare, manifestând hotărâre și îndrăzneală în exercitarea conducerii trupelor.
Tactica trupelor române s-a perfecționat față de cea din campania precedentă, datorită experienței de luptă însușită de trupe și înzestrării cu noi mijloace de luptă, care au mărit puterea de foc. S-a îmbunătățit conducerea trupelor, cooperarea între unități, mari unități și arme.
In ofensivă s-au realizat dispozitive, de regulă, pe doua eșaloane, fapt care a permis alimentarea continuă a efortului în adâncime. A crescut puterea de foc a infanteriei și artileriei, mai ales prin armamentul automat și noile guri de foc intrate în dotare, îmbunătățindu-se totodată cooperarea lor în luptă. S-a folosit frecvent manevra de învăluire și întoarcere. Deseori s-au executat acțiuni de noapte cu caracter local încununate de succes.
In campania din 1917 s-a acordat o mai mare atenție folosirii focului în ofensivă, ceea ce a avut ca efect micșorarea pierderilor proprii.
In apărare, dispozitivele tactice au fost, de regulă, pe două eșaloane, imprimând acestora o mai mare stabilitate. Densități tactice corespunzatoare s-au realizat prin repartizarea unor fâșii largi de 7-8 km pentru diviziile din eșalonul întâi.
Apărarea trupelor române s-a caracterizat printr-un dinamism deosebit, ea combinând rezistența îndârjită pe poziție cu dese contraatacuri care opreau pe inamic sau îl respingeau, punându-l pe fugă, în special când erau dezlanțuite prin surprindere (de exemplu la Doaga, la pădurea Răzoare etc.).
Este de menționat îndemânarea dovedită de ostașii romani în lupta corp la corp, unde erau neîntrecuți. Din această cauză comandantul german a dat instrucțiuni trupelor sale sa evite lupta corp la corp cu românii.

BĂTĂLIA DE LA OITUZ -IULIE-AUGUST 1917 (II)

       In dimineata de 26 iulie 1917, la doua zile dupa declansarea bataliei de la Marasesti, inamicul a trecut la ofensiva si in valea Oituzului, atacand pozitiile aparate de trupele Armatei 2 romane. El urmarea sa patrunda in valea Trotusului spre Onesti, apoi spre Adjud, unde spera sa faca jonctiunea cu Armata 9 germana care lupta la Marasesti.
Fortele Armatei 2 romane incepeau batalia in conditii grele, deoarece se gaseau intinse pe fronturi largi si fara sa dispuna de nici o rezerva in adancimea apararii. In sectorul de rupere, inamicul isi asigurase superioritatea de forte necesara atacului, intrucat concentrase 54 batalioane si 200 guri de foc (dintre care 32 grele si 4 supragrele) fata de 34 batalioane si 104 guri de foc, ale Corpului 4 armata roman.
Dupa o puternica pregatire de artilerie, in care au fost folosite si proiectile incarcate cu substante toxice de lupta, fortele austro-ungare si germane au trecut la ofensiva. Trupele romane s-au aparat cu atata darzenie incat, dupa doua zile de lupte, diviziile inamice reusisera sa patrunda doar 3-5 km in dispozitivul nostru. La 28 iulie, introducand in lupta forte proaspete, inamicul a reluat ofensiva. Situatia devenise deosebit de critica pentru trupele noastre care nu mai dispuneau de rezerve, fapt pentru care generalul Prezan, comandantul Armatei 2 romane, a cerut grabnic ajutoare Marelui cartier general. Acesta i-a pus la dispozitie Divizia 1 cavalerie, o brigada de graniceri si un batalion de vanatori de munte.
Lupte de o mare intensitate s-au dat in ziua de 29 iulie pe frontul Diviziei 7 infanterie unde inamicul reusise sa cucereasca varful Ciresoaia, unul din stalpii apararii trupelor noastre. Dealurile Cosna si Stibor, ultima bariera spre valea Trotusului, au cazut, de asemenea, in mainile inamicului.

In aceasta situatie extrem de grava au fost introduse in batalie fortele proaspete trimise din rezerva Marelui cartier general. Contraatacul dat prin surprindere la ora 19 de catre Divizia 1 cavalerie si batalionul de vanatori de munte a respins fortele inamice, carora le-a produs mari pierderi in oameni si materiale de lupta; el a dus la recucerirea dealului Stibor si a pantelor de est ale dealului Cosna, redresand astfel situatia in acest sector. La luptele din aceasta zi au luat parte si doua escadrile de aviatie romane care au executat misiuni de bombardament asupra pozitiilor inamice de la est de satul Grozesti. Ofensiva inamicului fiind oprita, iar momentul de criza prin care trecuse defensiva noastra depasit, raportul de forte in acest sector incepuse sa se schimbe in favoarea trupelor romane.
In ziua de 30 iulie unitatile noastre au executat cu succes o puternica riposta ofensiva in timpul careia vitezele regimente 15 si 27, din Divizia 7 infanterie, impreuna cu batalionul vanatorilor de munte si un regiment rus au recucerit varful Ciresoaia, silind trupele inamice sa se retraga in panica. Luptele au continuat cu intensitate sporita si in ziua urmatoare, cand ostasii Diviziei 1 cavalerie, lasandu-si caii, s-au avantat in aprige ciocniri corp la corp pe pantele dealului Cosna pe care l-au smuls din mainile inamicului, aparandu-1 apoi cu fermitate.
Dupa cateva zile de calm relativ, inamicul a reluat ofensiva, incercand din nou sa-si deschida drum spre Onesti si Adjud. La 6 august, in timp ce Armata 9 germana asalta pozitiile romanesti de la Marasesti – padurea Razoare, Grupul Gerock a atacat cu o maxima violenta sectorul de aparare al Diviziei 1 cavalerie. Cel mai aprig disputat a fost dealul Cosna, cheia, apararii noastre, care in rastimp de numai cinci ore a trecut de mai multe ori dintr-o mana intr-alta. Aici a cazut eroic caporalul Constantin Musat care, desi avea un brat amputat dupa luptele din toamna anului. 1916, ceruse sa fie trimis din nou pe front. Moartea l-a surprins in primele randuri ale granicerilor in timp ce arunca grenade cu mana care ii ramasese teafara. In vremea aceasta, cele patru companii ale vanatorilor de munte, angajand lupta la baioneta, alungau inamicul ce pusese stapanire pe dealul Ciresoaia. Luptele au continuat la fel de indarjite si in ziua de 7 august cand ofensiva inamica pe valea Oituzului a fost definitiv oprita.
Biruinta Armatei 2 romane la Oituz avea ca implicatii imediate facilitarea actiunilor Armatei 1 la Marasesti, contribuind astfel la schimbarea spartei razboiului. Ca si la Marasesti, in batalia de la Oituz dusmanul fusese infrant. Desi, cu pretul unor pierderi insemnate, el reusise un succes tactic limitat, patrunzand pe o adancime de circa 6 km, planurile sale operativ-strategice se prabusisera total. Comunicatiile din valea Trotusului ca si intreaga regiune cu resursele ei de petrol si carbune ramasesera in mainile romanilor.

Victoria de la Oituz din vara anului 1917 s-a datorat acelorasi factori care au hotarat succesul armatei romane in celelalte doua mari batalii. Ca si la Marasti si Marasesti, s-au manifestat alesele calitati ostasesti ale luptatorilor romani, patriotismul lor fierbinte, dorinta arzatoare de a stavili si zdrobi fortele dusmane cotropitoare. Si la Oituz au fost definitiv inmormantate sperantele si planurile comandamentului Puterilor centrale de a obtine un succes hotarator pe frontul roman.
Luptele eroice purtate de armata romana in vara, anului 1917 au avut un puternic ecou in intreaga lume, fiind apreciate ca unele din cele mai importante victorii ale aliatilor impotriva Puterilor centrale. Ele au facut sa creasca prestigiul tarii noastre pe plan international, iar faptele de vitejie ale armatei romane au atras respectul atat al prietenilor, cat si al adversarilor. Generalul Scerbacev, comandantul trupelor ruse de pe frontul roman, care cunoscuse de aproape desfasurarea operatiilor armatei noastre scria: „Sunt plin de admiratie pentru eroismul trupelor romane si felicit comandamentul, ofiterii si soldatii tuturor unitatilor pentru felul stralucit in care au respins ofensiva inamicului". In acelasi spirit se pronunta, intr-un interviu acordat ziarului „Romania" la 23 septembrie 1917, generalul Berthelot, seful misiunii franceze in tara noastra: „Chemata la suprema incercare... armata Romaniei a dat nenumarate dovezi de eroism. Soldatii romani lupta admirabil. Ei sunt la inaltimea celor mai viteji aparatori. Sunt cei mai buni soldati din lume". Revolutia bolsevica din Rusia a facut ca soldatii rusi sa refuze a mai lupta si sa paraseasca in masa transeele, inclusiv pe frontul romanesc. Romania si armata sa „constituia – dupa expresia generalului Foch din decembrie 1917 - singurul element inca solid al frontului oriental." Rezistenta acesteia mai impiedica Puterile centrale sa transfere importante forte de pe frontul romanesc pe cel occidental si sa incline raportul de forte in favoarea lor.
Situatia Romaniei se agrava cu fiecare zi. Cu teritoriul amputat, inconjurata de armate dusmane, tara era practic izolata. Diviziile romane trebuiau sa sustina si sectoarele rusesti. La 20 noiembrie/3 decembrie 1917 Rusia sovietica a incheiat la Brest-Litovsk armistitiul cu Puterile Centrale. Aprovizionarea armatei romane nu se mai putea face prin Rusia. Ucraina fusese invadata si frontul romanesc era amenintat si din spate. In aceste conditii, guvernul de la Iasi a fost obligat sa incheie armistitiul de la Focsani cu Puterile Centrale (26 noiembrie/9 decembrie 1917). Dupa pacea separata de la Brest-Litovsk, Romaniei, complet izolata, i-a fost impusă Pacea de la Bucuresti (24 aprilie/7 mai 1918) prin care Romania era aservita economic de Germania, iar armata demobilizata si redusa drastic. Se ceda Austro-Ungariei pe toata frontiera Carpatilor o suprafata de 5600 km.p.; Dobrogea urma sa treaca sub stapanire straina.
Tratatul de la Bucuresti nu a fost totusi ratificate regele Ferdinand, iar conducerea armatei a conservat cat mai mult forta de aparare a statului. S-au pastrat neoficial contactele cu aliatii vestici, s-au ascuns in Moldova insemnate cantitati de armament si munitii care sa asigure la nevoie dotarea a 18 divizii romane. Fata de 30 000 cat prevedea pacea cu Puterile Centrale, Romania a tinut sub arme circa 160 000 oameni gata de actiune.
Cand conditiile au permis, in toamna anului 1918, Romania a denuntat pacea de la Bucuresti (28 octombrie/10 noiembrie) si a facut a doua mobilizare a armatei. Inainte de armistitiul semnat de Germania (11 noiembrie 1918) Romania intra in razboi alaturi de Antanta si trece la eliberarea teritoriului national.

La Oituz a luptat și Peneș Curcanul (Constantin Țurcanu), veteran al Războiului de Independență (1877-1878) și al celui de al Doilea război balcanic, figură legendară a eroismului român, amintită și de Vasile Alecsandri. In semn de omagiu, s-a acceptat  să rămână în cadrele armatei până la sfârșitul vieții, în 1932.  Despre momentul înmormântării lui Vasile Alecsandri se relatează că atunci când a fost momentul să fie ridicat sicriul, din mulţime s-a auzit comanda: "Cei nouă din Vaslui şi cu sergentul zece...Ridicaţi!".
 

^{La Oituz, în 1917 a luptat și locotenentul german Erwin Rommel, care a devenit general în cel de al Doilea război mondial, când a fost supranumit Vulpea Deșertului.}

 

BĂTĂLIA DE LA MĂRĂȘEȘTI - 24 IULIE-21 AUGUST 1917 (II)

      Desfasurarea evenimentelor pe timpul bataliei de la Marasti a determinat schimbarea planurilor de campanie ale fortelor ce se confruntau pe frontul roman. Comandamentul german, care fusese silit sa-si consume o parte din fortele destinate ofensivei pentru a restabili situatia din zona Vrancei, a conceput un nou plan potrivit caruia lovitura principala a Armatei 9 germane se muta din sectorul Namoloasa in sectorul Marasesti. Aici inamicul isi propunea ca printr-o operatie ofensiva de mare amploare sa realizeze un cap de pod la est de Siret, in timp ce grupul Gerock 3 din Armata 1 austro-ungara trebuia sa treaca la ofensiva in sectorul Oituz.
Intrucat, fata de noua situatie, aparuse necesitatea unor modificari ale dispozitivului defensiv, comandamentul romano-rus a ordonat efectuarea unor regrupari si inlocuiri ale marilor unitati romane si ruse. Declansarea ofensivei inamice a surprins fortele celor doua armate tocmai in cursul acestor regrupari.
Pe plan valoric cantitativ, in batalia de la Marasesti s-au confruntat urmatoarele forte: inamicul (Armata 9 germana) dispunea de 102 batalioane de infanterie, 10 escadroane si 213 baterii de artilerie, dintre care 31 grele; cele doua armate aliate (1 romana si 4 rusa) aveau impreuna 142 batalioane, 70 escadroane si 136 baterii, dintre care 17 grele. Dupa cum se vede, pe frontul de ofensiva inamicul avea superioritate numai in artilerie. El a reusit insa ca in sectorul de rupere, larg de circa 12 km, sa concentreze un numar insemnat de unitati si guri de foc, realizand densitati superioare trupelor aflate in aparare.
Ofensiva Armatei 9 germane, pe directia Focsani-Marasesti-Adjud, s-a declansat in dimineata zilei de 24 iulie 1917, dupa o intensa pregatire de artilerie. In primul esalon si pe directia loviturii principale a atacat Corpul 1 armata german care a reusit sa strapunga apararea Diviziei 34 ruse silind-o sa se replieze spre nord. Succesul ce se contura pentru inamicul dezlantuit a fost de scurta durata, deoarece, in spatele fortelor ruse ce se retrageau, Divizia 5 infanterie romana reusise sa intre in pozitie.

Dupa o lupta deosebit de indarjita, la care au concurat cu foc de flanc si bateriile romane de pe malul de est al Siretului, inaintarea fortelor germane a fost oprita. Reluat in ziua urmatoare, 25 iulie, atacul inamicului din sectorul Doaga a fost zdrobit de trupele Diviziei 5 infanterie, care printr-o curajoasa lupta la baioneta au recucerit satele Doaga si Strajescu.
O pagina de stralucita bravura din istoria razboiului nostru de reintregire nationala au inscris in acea zi ostasii Regimentului 32 Mircea. Sfidand ploaia de gloante si de obuze cu care ii improsca inamicul, superior ca numar, soldatii acestui viteaz regiment s-au avantat, numai in camasi, cu manecile suflecate si capetele descoperite, intr-un viguros contraatac la baioneta. Surprinsi de aceasta neasteptata aparitie ca si de impetuozitatea actiunii romanilor, dusmanii s-au retras in dezordine pe pozitiile de plecare. Cu acelasi elan au luptat la baioneta si ostasii Regimentului 3 vanatori care au respins inamicul ce atacase satul Doaga. Rezistenta deosebit de darza opusa de trupele romane inca din primele zile ale ofensivei dusmane asilit comandamentul german sa renunte la intentia de a forta Siretul si sa paraseasca directia initiala a loviturii principale, mutand-o mai spre vest.
In zilele de 26 si 27 iulie s-au desfasurat lupte crancene in sectorul Diviziei 9 infanterie, de-a lungul liniei ferate Marasesti-Cosmesti. Beneficiind de focul artileriei de toate calibrele si folosind gaze toxice de lupta, trupele germane au reusit, cu pretul unor mari pierderi, sa realizeze o patrundere de 3-4 km. Intrata in dispozitiv in noaptea din ajunul luptei, Divizia 9 infanterie a trecut la contraatac cu regimentele 34 Constanta si 36 infanterie. Inclestarea cu inamicul a fost atat de sangeroasa incat dupa o de lupta, in care au fost folosite, deopotriva, mitraliera, grenada si baioneta, cele doua viteze regimente pierdusera mai mult de 2/3 din efective. In acest sector al luptelor cade ca un erou datorie insusi comandantul Regimentului 36, colonelul Ioan Georgescu, care, desi ranit la brat si la genunchi, continua sa conduca contraatacul pana ce un glont vrajmas i-a strapuns pieptul. Dureroasa jertfa a romanilor nu a fost zadarnica: dusmanul a fost scos din pozitiile ce le cucerise si aruncat cu mari pierderi pe valea Susitei.
In ziua urmatoare, la 28 iulie, diviziile 5 si 9 infanterie, impreuna cu doua divizii ruse, au executat o contralovitura in lungul caii ferate Marasesti-Focsani, cu scopul de a reface apararea pe limita dinainte. Desi acest obiectiv nu a putut fi atins, actiunea trupelor romane a contribuit la diminuarea capacitatii ofensive a fortelor germane, lucru recunoscut chiar de generalul von Eben, comandantul Armatei 9 germane. Neputand strapunge apararea organizata de diviziile 5 si 9 romane in fata Marasestilor, comandamentul inamic a schimbat din nou lovitura principala pe stanga, in fasia Corpului 18 armata german, pe care 1-a intarit cu un corp alpin. Cu forte sporite el a reusit in zilele de 29 si 30 iulie sa inainteze in zona de jonctiune a trupelor ruse si romane, cucerind mai multe localitati, printre care si Panciu. Dupa lupte grele, care au durat pana in seara de 3 august, trupele noastre au reusit sa opreasca pe inamic. Rolul hotarator in reusita acestor actiuni 1-au avut diviziile romane 10 si 13 care sub focul ucigator al artileriei germane au inlocuit trupele ruse ce paraseau in deruta pozitia. In lupta sangeroasa de la Chicera, capitanul Vasile Serbanescu, comandantul unei companii de mitraliere din Regimentul 38 infanterie, conducea personal o sectie care inainta in prima linie a valului de asalt, secerand randurile dusmane si cautand sa iasa pe creasta dealului. Unul dupa altul au cazut toti servantii, ultimul fiind bravul ofiter, mort cu degetul pe tragaciul mitralierei. Toate asalturile trupelor germane s-au dovedit zadarnice. Liniile romanilor dintre vaile Susitei si Zabrautului n-au mai putut fi clintite.
Numirea la comanda Armatei 1 romane a generalului Eremia Grigorescu, in locul generalului Cristescu, a avut consecinte pozitive asupra moralului efectivelor noastre. El condusese cu pricepere si energie apararea pasului Oituz in toamna anului 1916, iar celebra sa deviza, devenita acum, in fata Marasestilor, „Nici pe aici nu se trece !" insufla incredere in victorie ostasilor romani.
Dupa doua zile de relativa liniste, folosite de ambele parti pentru regrupari de dispozitiv si odihna trupelor, inamicul a reluat ofensiva cu si mai multa indarjire, mutand din nou lovitura principala in fasia Corpului 1 armata german, intarit cu noi forte. Atacul dezlantuit in dimineata zilei de 6 august viza ruperea dispozitivului defensiv roman intre Marasesti si padurea Razoare. Lovitura principala o primea acum Divizia 13 infanterie care avea sa se acopere de glorie in crancena batalie ce a dus-o cu un dusman extrem de puternic si ambitios.
Desi artileria noastra a produs mari pierderi in dispozitivul de atac al inamicului inca pe timpul contrapregatirii, valurile de asalt germane au reusit sa patrunda in prima pozitie de aparare unde s-au angajat violente lupte corp la corp. La centrul dispozitivului Diviziei 13, inamicul s-a apropiat nevazut prin culturile inalte si a asaltat de la mica distanta transeele noastre care suferisera mult din pricina focului artileriei. in zona cotei 100 au intrat in actiune rezervele de regiment, in cadrul carora se gasea si compania de mitraliere comandata de capitanul Grigore Ignat. Ocupand in graba o pozitie de tragere, aceasta subunitate de eroi a ramas neclintita la datorie, producand pierderi considerabile inamicului, pana ce ultimul tragator, comandantul companiei, a cazut rapus de baionetele dusmane. In Inaltul ordin de zi nr. 41 dat de comandantul suprem al armatei romane se spunea: „Capitanul Ignat Grigore, din Regimentul 51/52 infanterie, a fost gasit mort in transee, cu mitraliera in brate, inconjurat de oamenii sai si mormane de cadavre inamice. A luptat ca un brav si tot astfel a si murit... inconjurat de dragostea si devotamentul subalternilor sai care, facand cu piepturile lor zid de aparare in juru-i, i-au dat putinta sa-si manuiasca mitraliera lui draga pana Ia cel din urma cartus".
Cu toate pierderile pricinuite de aparatorii romani, fortele inamice au reusit, atacand in valuri, sa cucereasca o parte din padurea Razoare si sa realizeze o patrundere de circa 2 km in dispozitivu1 Diviziei 13 infanterie. Dusmanul se socotea victorios cand, deodata, batalia lua o intorsatura neasteptata. In acel moment critic, comandantul diviziei, generalul Ion Popescu, arunca in lupta rezervele care nu fusesera angajate, executand un contraatac prin surprindere in ambele flancuri ale pungii realizate de inamic. Atacurile fulgeratoare ale romanilor, care nu mai tineau seama nici de focul ucigator al tunurilor si mitralierelor germane si nici de numarul jertfelor ce sporeau vazand cu ochii, produc panica in randurile dusmanului care se retrage in dezordine. Cea mai mare parte a trupelor Diviziei 115 infanterie germana este nimicita, unii supravietuitori fug inapoi spre pozitiile de pe care plecasera. Ostasii romani sunt hotarati sa treaca la ofensiva pentru a alunga cit mai departe pe inamicul demoralizat, dar comandamentul Armatei 1 opreste actiunea si ordona trupelor sa se consolideze pe aliniamentul atins.
Concomitent cu luptele ce se desfasurau pe frontul Diviziei 13 infanterie, o inclestare de forte la fel de apriga avea loc in fasia de aparare a Diviziei 9 infanterie, in fata Marasestilor. Valurile de asalt a doua divizii germane au rupt prima pozitie de aparare si au obligat trupele noastre sa se retraga pe un aliniament ce trecea prin fata garii si pe marginea de sud a orasului Marasesti. Aici voiau sa ajunga dusmanii, dar panza de foc realizata de mitralierele romanilor, unele instalate in cladirea garii, ca si focul de flanc al artileriei de pe malul estic al Siretului, au ridicat un baraj de netrecut in calea agresorilor.
Ziua de 6 august 1917 s-a incheiat cu o grea infrangere suferita de fortele germane cotropitoare in fata zidului de netrecut al eroicilor aparatori romani. In ordinul de zi nr. 90 dat de generalul Eremia Grigorescu catre ostasii Armatei 1 se spunea: „In lupte crancene si vijelioase, inamicul, intreit in numar, in nesatioasa lui pofta de a cuceri si restul din bogatul trup al scumpei noastre Romanii, napustindu-se furios, s-a izbit 12 zile si 12 nopti de vitejia voastra ca de o stanca neclintita. La Susita si Siret ati naruit sfortarile groaznice ale salbatecului dusman, dovedind lumii odata mai mult ca nici pe aici nu se trece. Aci cunoscu generalul german Mackensen ce este infrangerea. Marasesti fu mormantul iluziilor germane... Ziua de 6 august a fost inscrisa de voi cu litere de aur in cartea vitejiei neamului nostru, afirmand in lumea intreaga drepturile lui nebiruite".
Victoria obtinuta de trupele Armatei 1 romane in ziua de 6 august a avut o influenta hotaratoare asupra deznodamantului final al bataliei de la Marasesti. Recunoscand infrangerea suferita in aceasta zi, comandamentul Armatei 9 germane a hotarat sa treaca la aparare in sectorul principal al frontului, renuntand la scopurile ce si le propusese la inceputul ofensivei. O ultima incercare facuta la 15 august in zona Muncelu a fost zadarnicita de actiunea darza a trupelor noastre. In ziua de 21 august 1917 ofensiva inamica a fost definitiv oprita, iar Armata 9 germana a trecut la aparare pe tot frontul.
Batalia de la Marasesti reprezinta cea mai mare si mai insemnata victorie a armatei romane din timpul primului razboi mondial. Ea a dus la zdrobirea ofensivei inamice si zadarnicirea definitiva a planurilor Puterilor centrale de a cuceri intregul teritoriu al tarii si a scoate Romania din razboi. Succesul tactic neinsemnat realizat de armata germana prin patrunderea, pe adancime de circa 8 km intr-un sector cu largimea de 30-35 km a fost platit de inamic cu pretul a 65 000 de soldati si ofiteri morti, raniti si disparuti. Pierderile inregistrate de trupele romane s-au cifrat la 450 de ofiteri si 21000 soldati, morti, raniti si disparuti. La baza acestei victorii stralucite a stat patriotismul ostasilor nostri, factor generator al atator fapte de vitejie si eroism. S-a demonstrat si in aceasta batalie ca soldatul roman, bine inzestrat cu armament si mijloace de lupta moderne, a fost superior soldatului inamic. Mai ales curajoasele sale atacuri si contraatacuri 1a baioneta, de care dusmanul se temea cel mai mult, s-au dovedit irezistibile si 1-au facut cunoscut lumii intregi.
Adversarii de atunci au fost ei insisi nevoiti sa recunoasca eroismul luptatorilor romani. Generalul von Eben, comandantul Armatei 9 germane, scria in darea de seama asupra bataliei de la Marasesti. Armatele ruse si romane s-au batut vitejeste si fiecare sant, fiecare casa, fiecare inaltime au fost aparate vitejeste. La randul sau, generalul von Morgen, comandantul Corpului german, infrant in lunca Siretului, recunostea ca: „Rezistenta inamicului, si in special a romanilor, a fost neobisnuit de indarjita si s-a manifestat prin 61 contraatacuri in cursul celor 14 zi1e de lupte. Ele au dus la ciocniri 1a baioneta si ne-au provocat pierderi foarte mari. Luptele din august au dovedit ca romanii erau adversari redutabili".

      Victoria armatei române la Mărăsesti a avut un puternic ecou peste hotare, fiind apreciată, pe buna dreptate, printre cele mai importante succese ale aliaților împotriva Puterilor Centrale. Exprimând impresia profundă produsă în întreaga lume de bravura ostașilor noștri, ziarul englez „Times" scria la 17 august 1917 că „romanii s-au bătut cu un eroism mai presus de orice laudă. Soldații germani au fost atât de violent atacați, încât aruncau armele pentru a fugi mai iute ca să nu fie făcuți prizonieri. Aceasta este lovitura cea mai importantă pe care au primit-o germanii în răsăritul Europei".