PROCLAMAȚIA REGELUI FERDINAND IN ZIUA INCORONĂRII LA ALBA IULIA -15 OCTOMBRIE 1922 BBB - X

           

Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa Naţională am moştenit Coroana României, după glorioasa domnie, a Regelui întemeietor. Suindu-mă pe Tron, am rugat Cerul să dea rod muncii, ce, fără preget, eram hotărît să închin iubitei mele Ţări, ca bun Român şi Rege.

Pronia cerească a binecuvântat şi prin bărbăţia poporului şi vitejia ostaşilor ne-a dat să lărgim hotayrle Regatului şi să înfăptuim dorul de veacuri al Neamului nostru.

Am venit astăzi cu Regina care ne-a fost tovarăşă în credinţa neclintită la răstriste și la bucurie, ca printr'această sărbătoare să consacram în faţa Domnului şi a scumpului nostru Popor legătura ce ne uneşte deapururea cu dânsul.

Punând pe Capul Meu, într'această străveche cetate a Daciei Romane, Coroana de oţel dela Plevna, pe care noui şi glorioase lupte au,făcut-o pe veci Coroana României Mari, Mă închin cu evlavie memoriei celor cari, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe acei cari au proclamat-o într'un glas şi o simţire dela Tisa până la Nistru şi până la Mare.

In aceste, clipe gândul meu se îndreaptă cu recunoştinţă către viteaza şi iubita noastră

armată. Pentru răsplata trudelor trecutului, rog Cerul ca poporul noslru să culeagă în pace roadele lor binecuvântate şi să propăşească in linişte, frăţie şi muncă harnică.

Cu inima plină de dragoste şi,credinţă mărturisesc dorinţele sufletului meu: Vreau ca ţărănimea, stăpână pe veci pe ogoarele ce le-a dobândit, să le dea toată puterea de rodire în folosul ei şi al binelui obştesc.

Vreau ca muncitorimea, credincioasă patriei, sâ-şi afle-soarta tot mai prosperă într*o viaţă de armonie şi de dreptate socială.

Vreau ca, în hotarele României Mari, toţi fiii buni ai ţării, fără deosebire de religie şi de naţionalitate, să se folosească de drepturi egale cu ale tuturor Românilor, ca să ajute

cu toate puterile statul în icare Cel-de-Sus a rânduit să trăească împreună cu noi.

Vreau ca Românii din toate straturile sociale, însufleţiţi de năzuinţa unei depline

nfrăţiri naţionale^ să se folosească toţi de legitima ocrotire a statului.

Vreau ca în timpul' domniei Mele, printr'o întinsă şi înaltă desvoltare culturală, patria

noastră să-şi îndeplinească menirea de civilizaţie ce-i revine în renaşterea Orientului european după atâtea veacuri de cumplite sbuciumări.

Sunt sigur că, în îndeplinirea marei noastre datorii, vaiu avea sprijinul tuturor bunilor fii ai ţării, nedespărţiţi' în gând şi în faptă în jurul tronului.

Acestei sfinte misiuni, în neclintită unire cu poporul nostru, voiu închina toate puterile melede om şi de Rege şi asupra ei chem în această zi solemnă de înălţare sufletească, binecuvântareacelui A-Tot-Puternic.

FERDINAND I

TESTAMENTUL REGINEI MARIA BBB X

Tarii mele si Poporului meu,
Cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca odata, chiar de dincolo de linistea mormantului.
Abia implinisem 17 ani, cand am venit la tine; eram tanara si nestiutoare, insa foarte mandra de tara mea de bastina, si am imbratisat o noua nationalitate m'am straduit sa devin o buna Romanca. La inceput n'a fost usor. Eram straina, intr'o tara straina, singura intre straini. Dar prea putini sunt aceia cari se reculeg sa cugete cat de greu este calea, pe care o Principesa straina trebuie s'o parcurga ca sa devie una cu noua tara in care a fost chemata. Am devenit a voastra prin bucurie si prin durere. Privind inapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea ? - cred ca bucuria a fost mai mare, dar mai lunga a fost durerea.
Nimeni nu e judecat pe drept cat traieste: abia dupa moarte este pomenit sau dat uitarii. Poate de mine va veti aminti deoarece v'am iubit cu toata puterea inimei mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant: mai tarziu a devenit rabdatoare, foarte rabdatoare.
Mi-a fost dat sa traiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restriste si vremuri de mari indepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat sa-ti fiu calauza, sa-ti fiu inspiratoare, sa fiu aceia care a pastrat flacara vie, aceia care a devenit centrul de indarjire in zilele cele mai negre.

Aceasta ti-o pot spune astazi caci nu mai sunt in viata. In acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m'ai numit "Mama tuturor"si as vrea sa raman in amintirea ta aceia care putea totdeauna sa fie gasita in clipele de durere sau pericol. A venit mai tarziu o vreme cand m'ati negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, si v'am iubit mai departe, cu toate ca nu va puteam ajuta asa de mult ca in zilele cand credeati in mine. Dar aceasta e uitata.
Atat timp am fost in mijlocul tau, incat mi se pare, abia cu putinta ca trebuie sa te parasesc; totusi, orice om ajunge la capatul drumului sau.
Eu am ajuns la capatul drumului meu. Dar inainte de a tacea pentru vesnicie vreau sa-mi ridic, pentru ultima data, mainile pentru o binecuvantare.
Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa.
Am credinta ca v'am priceput: n'am judecat, am iubit...

Niciodata nu mi-au placut formele si formulele, nu prea luam uneori seama la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevarul si am visat sa traiesc in lumina soarelui, insa fiecare traieste cum poate nu cum ar dori. Dar cand iti vei aminti de mine, Poporul meu, gandeste-te ca la una care a indragit viata si frumusetea, care a fost prea cinstita ca sa fie cu bagare de seama, prea miloasa sa fie invingatoare, prea iubitoare ca sa judece.
N'am nici o avutie sa va las, ceiace cu atata marinimie mi-ati daruit am cheltuit intre voi: am infrumusetat acele locuri unde mi-a fost dat sa traiesc. Daca toate cele frumoase iti vor aminti de mine atunci voi fi indeplin rasplatita de dragostea ce ti-am daruit-o, fiindca frumosul mi-a fost un crez.

Am redesteptat la o viata noua micul castel parasit de la Bran, dar Tenha-Juva a fost locul cel infaptuit, acolo mi-a fost dat sa fac din vis adevar, si fiindca aceasta a insemnat pentru mine mai mult decat asi putea talmaci vreodata, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea sa fie adusa si asezata la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea marii.

Cu trupul voi odihni la Curtea de Arges langa iubitul meu sot Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea sa fie asezata sub lespezile bisericii ce am cladit-o. In decursul unei lungi vieti atatia au venit la inima mea incat moarta chiar, asi dori sa mai poata veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mandria si bucuria. Vreau sa odihnesc acolo in mijlocul frumusetilor faurite de mine, in mijlocul florilor ce le-am sadit. Si cum acolo se gaseste inima mea eu nu vreau sa fie un loc de jale ci dinpotriva de pace si de farmec cum a fost cand eram in viata. Incredintez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot gresi, dar inimile lor calde asa cum a fost a mea: iubiti-i si fiti folositori unui#B3A49C altuia caci asa trebuie sa fie.

Si acum va zic ramas bun pe veci: de acum inainte nu va voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteste-ti, Poporul meu, ca te-am iubit si ca te binecuvantez cu ultima mea suflare.
Necunoscand vremea ce-mi este harazita pe pamant hotarasc prin acest testament ultimele mele vointe. Binecuvantez Tara, pe copiii si nepotiii mei. Rog pe copii mei sa nu uite niciodata ca increderea in Dumnezeu este o calauza in fericire si mangaere in suferinta. Ii rog sa fie uniti, sa sustie Tara si sa se sustie intre ei. Ii mai rog sa se supuie fara discordii ultimelor mele vointe.
Iubirea mea de Mama pentru ei, este aceiasi si daca dispun de partea disponibila numai in favoarea unuia din ei, este numai pentru ca este mai lipsit de nevoile vietii.

M.S. Regelui Carol II
Proprietatile mele din Balcic, Tenka-Juvah, Mavi-Dalga, impreuna cu Castelul, toate celelalte cladiri si Biserica Stella Maris, cladite din mijloacele mele proprii, conform conceptiei mele de arta si frumos, intr'un cuvant, tot ce se afla la Balcic, fara nici o exceptie, le las Fiului meu Carol, Regele Romaniei, cu sarcina ca el sa plateasca si sa completeze celorlalti patru mostenitori ai mei partile in rezervare.
In virtutea Testamentului sotului meu Regele Ferdinand, mobilele de la Palatul Cotroceni si cele din Pelisor de la Sinaia sunt proprietatea mea. Deasemenea in virtutea aceluias testament, am uzufructul pana in 1939 asupra mosiei Sinaia - Predeal si asupra caselor si cladirilor mentionate acolo. Aceste drepturi mi-au fost recunoscute si consfintite prin actul de partaj intervenit intre toti copiii nostri, mostenitori ai Regelui Ferdinand, si semnat de fiecare din ei. La aceste drepturi nu am renuntat: ele intra deci in avutul meu si urmeaza sa fie cuprinse la imparteala.

Legate
Rog pe fiul meu Carol ca din suma ce reprezinta uzufructul, sa plateasca mai intaiu urmatoarele legate:
SOCIETATEA PRINCIPELE MIRCEA 500.000 lei
Eliza Karl - 60.000 de lei, Anna Thiele- 40.000 de lei, Elena Kopkov - 60.000 de lei, Virgil Janza - 40.000 de lei, iar o suma de 300.000 de lei sa o imparta personalului Casei mele. Partea ce se va socoti in proportie cu insemnatatea slujbei ce o ocupa si cu numarul anilor serviti.
Las surorii mele Victoria Malita, Mare Ducesa a Rusiei, o renta viagera anuala de 120.000 franci - francezi. Multumesc domnului colonel Zwiedineck pentru serviciile credincioase aduse mie in tot timpul, plin de greutati cat a condus in modul cel mai desinteresat administratiunea Casei Mele, si las fiicei sale Domnisoara Zwiedineck 200.000 de lei.
Binecuvantez inca odata pe fiul meu Carol si rog Atot Puternicul sa-l ajute sa lucreze si sa faca totul pentru linistea si prosperitatea Romaniei, Tara mea draga.
Hotarasc ca fiica mea Elisabetha, Regina Greciei, sa aiba partea ei de mostenire Castelul si intreaga mea mosie Copaceni, cu tot ce se afla acolo fara nici o rezerva folosindu-se cum va crede pentru multumirea ei.

Rog pe Atot Puternicul sa o ajute spre deplina ei fericire. Voiesc ca partile rezervatare ce se cuvin fiicei mele Maria Regina Jugoslaviei si fiului meu Nicolaie Principe al Romaniei sa fie primite de ei in bani.
Las fiicei mele Ileana, Arhiducesa de Austria, Principesa a Romaniei, peste partea rezervatara toata cotitatea disponibila si hotarasc sa aiba in partea ei de mostenire Castelul Bran cu tot ce se gaseste in el, si cu toate terenurile si constructiunile ce sunt proprietatea mea la Bran fara nici o rezerva, si cu singura sarcina de a lasa in folosinta I.W.C.A (Asociatiunea Fetelor Crestine) pe cat timp aceasta societate va fi patronata de un Membru al Casei Regale din Romania, Casa mea mare din satul Bran, cu destinatia de a servi pentru coloniile de vara ale numitei Societati.
Dorinta mea este ca Ileana sa-l foloseasca in deplina fericire pastrandu-l cat timp va fi cu putinta.
Mor cu credinta ca nu se va gasi nimeni in Romania care sa o induplece de a veni in Tara care s'a nascut, de care o leaga o dragoste adanca si pentru care a muncit cu toata inima.
Las iubitului meu nepot Mihai, Voievod de Alba Iulia, diamantul cel mare ce mi-a fost daruit de Regele Ferdinand. Din bijuteriile mele am dispus de fapt inca din timpul vietii.
Rog pe fiii mei Carol si Nicolaie sa nu faca nici un fel de obiectiuni cu privire la bijuterii sau la valoarea lor, caci nu se cuprind in patrimoniul meu. Fiicele mele stiu cui apartine fiecare.
As fi vrut sa pot lasa mult iubitei mele Tari in semn de dragoste necurmata ce i-am purtat si pe care o las izvor nesecat mostenitorilor mei.
Dorinta mea fierbinte ar fi fost sa inalt o biserica mica pe fostul front de la Onesti si sa infiintez un camin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iasi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo in timpul marelui razboiu pentru intregirea neamului.
Resimt o vie intristare ca modesta mea avere, datorata generozitatii iubitului meu sot Regele Ferdinand, si redusa inca prin greutatile din ultimul timp nu-mi ingaduie sa fac binele ce as dori.
Iert pe cei cari m-au facut sa sufar. Rog pe cei carora involuntar le-as fi gresit sa ma ierte caci nu am voit sa fac rau nimanui.
Revoc orice testament anterior. Anexez la acest testament doua scrisori care se vor deschide de catre copii mei indata dupa moartea mea, inainte de imormantare.
Acest testament a fost facut scris, datat si semnat cu mana mea la Tenka - Juvah, Balcic, astazi Joi 29 iunie 1933.

MARIA, REGINA ROMANIEI

TESTAMENTUL REGELUI FERDINAND I-ul BBB X

             

In urma boalei de care cu vrerea lui Dumnezeu şi prin bunele îngrijiri ale medicilor noştri am scăpat cu bine, socotit-am de a mea datorie să-mi aşez dispoziţiile mele testamentare.

Luând hotărârile din urmă şi gândindu-mă la sfârşitul vieţii mele, îndreptez către Atotputernicul prinosul recunoştinţei mele că mi-a îngăduit să-mi consacru munca poporului român, a cărui propăşire a fost, fără preget şi fără încetare, scopul vieţii mele. Neuitatul şi înţeleptul meu unchi, Regele Carol I, în lunga şi slăvita sa domnie a întemeiat puternic şi sănătos noul stat al României, dezvoltând minunatele însuşiri de muncă şi de progres ale poporului ei, redeştepând şi organizând în glorioasa ei armată străbunile virtuţi ostăşeşti ale neamului ei. Rezemat pe aceste virtuţi, la rândul meu am putut desăvârşi opera naţională şi am aflat în clipele celor mai hotărâtoare împrejurări credinţa neclintită şi eroismul neţărmurit al oştirii de care mă simt legat din adâncul sufletului.

A vrut astfel pronia cerească să nu lase fără rod domnia mea şi a dat dragostei mele de neam cea mai scumpă şi sfântă răsplată. Ridic până la ultima suflare ruga mea fierbinte ca să binecuvânteze şi în viitor soarta poporului român şi să hărăzească iubitului meu fiu, viitorul rege al României întregite, ajutor ceresc, ca la rândul său să întărească şi să sporească moştenirea naţională, unind tot mai strâns puterile şi însuşirile românilor din toate ţinuturile şi din toate straturile sociale.

Cu inimă de părinte îndemn pe Carol să nu înceteze în orice clipă şi în orice împrejurare de a-şi închina toate puterile neamului şi statului în a căror slujbă îi este hotărât să trăiască. Multe şi grele sunt grijile domnitorului în truda neîncetată în serviciul statului, ele se stăpânesc însă prin simţul datoriei şi al jertfei de sine; iar în faţa greutăţilor, binecuvântarea lui Dumnezeu şi ajutorul sfetnicilor celor buni nu vor lipsi, precum nu mi-au lipsit în vremea domniei mele. Către aceşti sfetnici îmi îndreptez astăzi gândul recunoscător şi mulţumesc bunătăţii divine care mi-a îngăduit să pot preţui, neasemuit ajutor pentru suveran, sfatul celor credincioşi şi destoinici.

Dar mai presus de alţii recunoştinţa mea merge către aceea care mi-a fost tovarăşă nedespărţită şi sprijin prin sfat şi credinţă în toate vremurile şi în toate împrejurările. Dragostea ei de ţară şi inima ei de mumă îi vor însufleţi puteri noi pentru a-şi urma şi în viitor binefăcătoarea ei solicitudine. Sunt convins că uniţi în iubire frăţească copiii noştri o vor înconjura şi vor păstra legăturile scumpe care au făcut fericirea vieţii noastre, precum nu mă îndoiesc că poporul meu va avea pentru scumpa mea soţie şi după trecerea mea din viaţă aceeaşi dragoste neschimbată.

Rog a se lăsa ca reşedinţă soţiei mele, Regina Maria, Palatul de la Cotroceni; iar Castelul Pelişor de la Sinaia, împreună cu Casa pentru oaspeţi (Cavalierhaus) şi dependinţele ce ţin de Castelul Pelişor (locuinţa personalului, garajurile şi grajdurile) hotărăsc a rămâne în folosinţa soţiei mele cât timp va trăi. Regina Maria va dispune după a sa voinţă de mobilele din Palatul Cotroceni şi din Castelul Pelişor.

Întreţinerea acestor reşedinţe este în sarcina succesorului meu la tron.

În privinţa părţilor cuvenite copiilor mei hotărăsc astfel:

Fiului meu Carol, Principele moştenitor al României, ca urmaş al meu pe tron îi las, pe lângă partea lui rezervatară, toată cotitatea disponibilă şi hotărăsc să aibă în partea sa de moştenire întreaga moşie Sinaia-Predeal împreună cu Castelul Peleş şi celelalte castele, clădiri şi stabilimente, cu sarcinile prevăzute în acest testament pentru Castelul Pelişor. Îi mai las casele şi clădirile din Bucureşti care sunt absolut necesare. Totodată el va fi dator să plătească legatele prevăzute pentru binefaceri.

Fiului meu Principele Nicolae al României îi las moşia Broşteni din Valea Bistriţei Moldoveneşti şi casele din Bucureşti din strada Imperială cu tot locul lor, unde se află acum Adminstraţia Domeniului Coroanei.

Fiicei mele Elisabeta, Regina Greciei, îi las moşia Zorleni din judeţul Tutova şi un imobil în Bucureşti.

Fiica mea Maria, Regina sârbilor, croaţilor şi slovenilor, îşi va lua partea în efecte şi în bani.

Ultimei mele fiice, Ileana, Principesă a României, îi las moşia Poeni din judeţul Iaşi şi un imobil în Bucureşti.

Toată averea mea în bani, acţiuni, obligaţiuni, fonduri de stat, după plata legatelor va complecta partea rezervatară a fiecăruia din copiii mei.

Împrejurările grele economice de după marele război şi greutăţile familiale nu mi-au îngăduit să-mi văd sporind averea mea personală şi de aceea cu mare părere de rău nu pot face tot binele ce aş dori. Totuşi las în grija fiului meu urmaş la domnie ca, după sfatul ce va lua de la Preşedintele Consiliului de Miniştri, Patriarhul Bisericii Române, Primul Preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Ministrul Casei mele, să distribuie suma de cincizeci milioane lei (socotind leul după valoarea lui faţă de aur, de azi) următoarelor instituţii:

-Fundaţiei Universitare Ferdinand I din Iaşi.

-Orfelinatului Agricol Ferdinand de pe moşia regală Zorleni, care va rămâne neatins pe această moşie şi întreţinut de viitorul Rege al României.

-Academiei Române, pentru ca venitul să servească la un premiu pe numele meu pentru cercetări asupra unor chestiuni economice româneşti.

-Societăţii Geografice Române.

-Bisericilor Naţionale ortodoxă şi unită -, Bisericii catolice, Bisericii protestante şi celei israelite.

-Unei instituţii de ajutorare pentru ofiţeri.

-Societăţii Astra din Sibiu şi unei societăţi de cultură naţională din Cernăuţi şi din Chişinău.

-O sumă se va împărţi pentru săracii din capitalele tuturor judeţelor, după însemnătatea lor istorică şi numărul populaţiei lor.

Distribuirea sumelor de mai sus va fi începută numai după un an de la moartea mea, astfel ca toate dobânzile acestor sume să rămână disponibile.

Hotărăsc ca aceşti bani să fie întrebuinţaţi în modul următor:

-Întregul personal superior şi inferior al Curţii Regale, al Casei şi al Administraţiei mele centrale va primi:

Cei cu peste zece ani de serviciu, lefile pe un an întreg, după moartea mea, cum sunt prevăzute în bugetul meu, salariu şi spor.

Cei cu cinci până la zece ani de serviciu, lefile fără spor pe un an întreg.

Cei cu unul până la cinci ani de serviciu, lefile fără spor pe jumătate de an.

Cei cu mai puţin de un an de serviciu, lefile fără spor pe două luni.

Suma ce ar rămâne se va vărsa la fondul de pensii al Casei Regale.

Închei aceste ultime ale mele voinţe cu gândul care mi-a stăpânit toată viaţa, chemând binecuvântarea cerească asupra scumpului meu popor, şi mă închin cu smerenie în faţa hotărârilor lui Dumnezeu şi iscălesc:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, amin.

Făcut în Sinaia, la două iunie una mie nouă sute douăzeci şi cinci.

FERDINAND

Am scris şi iscălit cu propria mea mână acest testament pe trei coale formând douăsprezece pagini legate cu fir alb şi am pus sigiliul meu.

Iunie în două, una mie nouă sute douăzeci şi cinci.

FERDINAND

ÎNCORONAREA DE LA AIBA IULIA IN AFARA CATEDRALEI BBB - X

             In 1922, la Alba Iulia, a avut loc ceremonia de încoronare a regelui Ferdinand și a reginei Maria ca regi ai României Mari. Tradiția românească spunea că încoronarea sa aibă loc într-o catedrală, iar mitropolitul Miron Cristea ar fi dorit ca regele sa fie “uns” cu mir.

Cu toate acestea, ceremonia de încoronare a avut loc în fața catedralei construite special pentru acest moment.

Ferdinand devenise moștenitorul tronului României la 1889, Carol I neavând copii (unicul copil al lui Carol I-ul și al Elisabetei, Principesa Maria, nu a trăit decât trei ani). Prințul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele lui Carol a fost desemnat moștenitor, însă în 1880 acesta a renunțat în favoarea fiului său, Wilhelm. In 1888, însă, Wilhelm a renunțat și el la tron, în favoarea fratelui său mai mic, Ferdinand.

Un an mai târziu, Parlamentul României l-a recunoscut ca prinț moștenitor pe Ferdinand, însă nu i-a cerut să se convertească de la catolicism la ortodoxism, ci doar ca viitorii copii sa fie botezați ortodox.

Ferdinand a devenit rege pe 12 octombrie 1914, la o zi după moartea lui Carol I. Ceremonia a avut loc la Palatul Regal din București.

Ferdinand I a prestat jurământul constituțional. Principesa Maria a fost prezentă la ceremonie, purtand un voal negru. Membrii Parlamantului, în picioare au strigat : «Traiască Regele ! Traiască Regina !» La aceasta scandare, Regina Maria și-a dezvelit fața.

Probleme de natură religioasă

Dupa război și după Unire, s-a pus problema organizării unei ceremonii în cadrul căreia regele să fie încoronat drept rege al României Mari.

Incă din vara anului 1921, mitropolitul primat al României, Miron Cristea, întocmise un tipic al încoronării regelui Ferdinand Reîntregitorul şi al reginei Maria, tipic alcătuit după tradiția țaristă, a celei austriece, dar mai ales după literatura bizantină.

Inaltul prelat ţinea foarte mult la ungerea monarhilor României, mai ales că ultimul domnitor român încoronat, după tradiție, fusese Alexandru Ioan Cuza.

Dar iniţiativa lui a fost blocată de către nunţiul papal Marmaggi. La 9 septembrie 1922, trimisul papal spunea: “Voi face totul pentru ca mitropolitul primat să nu-l încoroneze pe regele catolic, sau să-l ungă în vreun fel. Am trimis deja pe cineva la rege, pentru mediere, iar astă-seară vine domnul Brătianu la mine. Lumea se teme că voi pleca. […] Vor fi împiedicate încoronarea şi ungerea de către mitropolit”.

O incoronare prea civila

“A doua zi, în mediul catolic românesc se anunţase că la ceremonia încoronării, ungerea nu va fi săvârşită, precum şi binecuvântarea coroanei. După un Te Deum, în biserica din Alba Iulia, cei doi monarhi urmau să iasă şi în faţa incintei, să primească coroanele de la preşedinţii camerelor parlamentare. Apoi, regele îşi va aşeza singur coroana pe cap, urmând ca regina să o primească de la acesta. La 15 octombrie 1922, ceremonia s-a desfăşurat întocmai planului făcut de nunţiu. Prezent la ceremonie, arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti, Raymund Netzhammer, nota: “Încoronarea se petrecuse aşa cum fusese stabilit între guvern şi nunţiul papal, într-un loc public şi ca un act civil. Fusese civil, chiar prea civil! Încoronarea a fost o acţiune lipsită de sfinţenie, o acţiune fără nici un ideal şi la care episcopii şi preoţii [catolic, n.n.] nu au avut ce căuta!”

“La 15 octombrie 1922, ora 9.30 a sosit în gara orașului Alba Iulia trenul regal: Regale Ferdinand și regina Maria au fost insoțiți de Regina Maria a Iugoslaviei, Regina Elisabeta a Greciei, Principele Mostenitor Carol și soția sa Elena, Principele Nicolae ți Principesa Ileana.

Familia Regal a fost întâmpinată pe peron de Președintele Consiliului de Miniștri, de Președintii Senatului, Adunării deputaților, de membrii guvernului, înalți demnitari, generali, ziariști și de o companie de onoare.

S-a intonat inmul regal și li s-a oferit Suveranilor pâine și sare. Cortegiul Regal s-a indreaptat spre catedrală. Tot ceremonialul încoronarii Suveranilor României Mari a fost foarte fastuos. Mantia Reginei Maria era facută după modelul celor bizantine, având brodate emblemele tuturor provinciilor care formau Romania Mare, iar coroana era facută de giuvaiergiul parizian Faliza.

O mulțime imensă s-a strâns i
în fața catedralei din Alba Iulia, construită anume pentru acest eveniment. Suveranii au asistat întâi la o slujbă religioasă celebrată de patriarhul României și de Mitropoliții provinciilor Romanești”.

Ceremonia

“Serviciul religios a fost asigurat de către Miron Cristea, Patriarhul României, care a ţinut o Liturghie solemnă şi a sfinţit coroanele regale gata pregătite. In faţa clopotniţei a fost aranjată o scenă imbrăcată in pănză roşie, şi aici, pe un larg soclu roşu, s-a intins, cateva minute mai tărziu, baldachinul incoronării intreţesut cu brocart roşu şi galben pe un fond alb.

De la ieşirea din catedrală pană la scenă au fost aşternute covoare roşii. După terminarea serviciului religios, care a durat o jumătate de oră, alaiul încoronării s-a rânduit spre baldachin, in faţă aflandu-se regele Ferdinand şi regina Maria, imbrăcaţi pentru ceremonie cu mantiile ţesute din purpură, tivite cu blană de hermină, cu fiii şi fiicele lor.

După ce şi-a aşeazat pe cap coroana de oţel, suveranul a  așezat apoi coroana de aur pe capul soţiei sale îngenunchiate. Salve de tun au anunţat imediat că primul suveran al tuturor romanilor a primit consacrarea religioasă a demnității sale.

După ce regele a dat citire proclamaţiei sale de încoronare, însoţit de regină, trecând printre emisari, parlamentari, invitaţi străini, s-a indreptat spre incăperile regale, salutand mulţimea”.
Conform datelor istorice, la festivităţile de la Alba-Iulia au luat parte reprezentanţi din 13 state ale lumii ca o confirmare internaţională a Marii Uniri. Printre aceştia au fost prezenţi la ceremonia de incoronare a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, pe lângă reginele Maria a Iugoslaviei şi Elisabeta a Greciei, principesa Beatrice de Bourbon, ducele de York, generalii Berthelot şi Weygand.

Incoronarea văzută de Regina Maria

Ferdinand şi Maria au devenit regii României Mari la data de 15 octombrie 1922. S-a întâmplat într-o zi cu vreme mohorâtă, dar luminată de bucuria oamenilor şi a împlinirii în totalitate a visului de veacuri al poporului român: România Mare.

"Alba Iulia este frumoasă. Un orăşel-cetate vechi, şi acolo, în mijlocul zidurilor crenelate, fostul guvern (Averescu) a construit mica catedrală unde urma să aibă loc încoronarea. Ea este în centrul unui scuar, înconjurată de o clădire, ca o mănăstire. A fost foarte mult criticată şi are, fireşte, greşeli, dar, în general, arată extrem de frumoasă şi plăcută şi a fost minunat împodobită şi îngrijită", a descris Regina Maria locul în care a primit coroana de Regină a Tuturor Românilor.

"După ce s-a terminat slujba, Nando şi cu mine, urmaţi de cei care ne duceau coroanele şi mantiile, am ieşit afară, în marele scuar din partea cealaltă a bisericii, unde se ridicase o estradă cu un baldachin deasupra. Toţi oaspeţii au luat loc în jurul estradei, unde doar Nando şi cu mine stăteam singuri."

Bătrânul Ferekide, ca preşedinte al Senatului, şi Orleanu, preşedintele Camerei, au înaintat cu coroanele noastre, generalul Lupescu cu mantia Majestăţii Sale, şi generalul Popovici cu a mea” a scris Regina Maria.

Regele Ferdinand a fost cel care a citit Proclamaţia Incoronării. Aceasta conţinea dorinţele Regelui pentru Poporul Român.

"Cu inima plină de dragoste şi credinţă mărturisesc dorinţele sufletului meu: Vreau ca ţărănimea, stăpână pe veci pe ogoarele ce le-a dobândit, să le dea toată puterea de rodire în folosul ei şi al binelui obştesc. Vreau ca muncitorimea, credincioasă Patriei, să-şi afle soarta tot mai prosperă întru viaţă de armonie şi dreptate socială. Vreau ca, în hotarele României-Mari, toţi fiii buni ai ţării, fără deosebire de religie şi de naţionalitate, să se folosească de drepturi egale cu ale tuturor Românilor, ca să ajute cu toate puterile Statul, în care Cel-de-Sus a rânduit să trăiască împreună cu noi. Vreau ca Românii din toate straturile sociale, însufleţiţi de năzuinţa unei depline înfrăţiri naţionale, să se folosească toţi de legitima ocrotire a Statului. Vreau ca în timpul Domniei Mele, printr-o întinsă şi înaltă dezvoltare culturală, Patria noastră să-şi îndeplinească menirea de civilizaţie ce-i revine în renaşterea Orientului European, după atâtea veacuri de cumplite zbuciumări.(...)"

RELAȚIILE CONSILIULUI DIRIGENT - IULIU MANIU - ȘI BUDAPESTA

 

La 7 dec.1918, dr. Ioan Erdélyi a fost numit ministru plenipotenţiar la Budapesta şi a plecat la Sibiu pentru depunerea jurământului şi pentru a primi instrucţiuni. Reîntorcându-se la 19 dec.1918 a adus şi numirea lui Iuliu Mezei în funcţia de consilier de Legaţie"...
Iuliu Mezei a reuşit să-i determine pe unguri să semneze împreună o telegramă adresată: 

"D-lui Iuliu Maniu Preşedintele Consiliului Dirigent, Sibiu"
"Pentru aranjarea retribuţiilor Gărzii Naţionale Româneşti, dorim să avem o conferinţă. Rugăm ca delegatul Consiliului Dirigent Român şi comandantul general al gărzilor, precum şi un expert financiar, să binevoiască a veni la Budapesta, în timpul cel mai scurt posibil".
"Rugăm a aduce date referitoare la numărul gărzilor româneşti, la repartizarea lor teritorială şi totodată a ne comunica data venirii la Budapesta".

"Budapesta, la 12 decembrie 1918

Fényes Laszlo

ss. Comisar guvernial...

s.s. Dr. Iuliu Mezei"

Telegrama este un document istoric, căci prin aceasta s-a recunoscut oficial, pentru prima oară, în scris, «Consiliul Dirigent Român», de către guvernul maghiar". "Tot în luna decembrie 1918 s-a cerut eliberarea tuturor deţinuţilor politici români, şi la stăruinţele lui I. Mezei s-a dat ordin în sensul cerut." 
Iuliu Mezei este cel care a dat în vileag diversiunea (spirtul rafinat) pusă la cale de la Budapesta: "La 24 ianuarie 1919 au venit la mine la Legaţie indivizii dr. Goldberger Armin şi Hirsch Zoltan şi mi-au prezentat 15 permise de import (oare cum au fost obţinute?) ale Consilului Dirigent Român, resortul finanţe din Sibiu, sub nr. 66-80 din 13 ianuarie 1919, pentru 15 vagoane de spirt rafinat destinat comerţului liber din Translvania". Au cerut aprobarea şi ajutorul pentru transport. "Trebuie să mărturisesc că am rămas înmărmurit, când m-au asigurat de recunoştinţa lor bănească"... "Interesul guvernului maghiar în exportul spirtului în Transilvania era vădit (căci cu puţin timp înainte se interzisese orice fel de export pe teritoriile aflate aub administrarea Consiliului Dirigent din Sibiu), mai ales că guvernul maghiar nu acorda exportul spirtului decât numai în cantităţi mici şi numai contra valutelor forte, iar pentru teritorile sub administrarea românească, acum le acordase fără nici o compensaţie"...
"La 28 ianuarie 1919 am primit iarăşi o informaţie preţioasă şi anume, că guvernul maghiar a acordat permise de export pentru Transilvania, de această dată pentru 50 de vagoane spirt şi aceasta fără nici o compensaţie".
"Eu (Mezei I.) şi Moise Baltă ne-am lăsat mituiţi cu 40.000 de coroane de către Mándoki, Beniamin Neumman ş.a., iar ca ei să fie mai siguri şi prin aceasta să-i putem demasca, le-am dat o chitanţă de primire a sumei". Banii au fost predaţi ministrului Erdélyi şi mai departe Consiliului Dirigent".... "Intenţia ungurilor era să reușească, cu ajutorul spitului, să demoralizeze ţărănimea şi îmbătându-i pe soldaţii români, să provoace răscoala lor şi prin aceasta să înlesenească atacurile batalioanelor de secui".
La 4 martie 1919, Iuliu Mezei şi Moise Baltă au fost însărcinaţi de către Iuliu Maniu să plece la Budapesta şi să comunice ungurilor dizolvarea Legaţiei şi rechemarea conducătorului ei. Iată extrase din nota prezentată de Iuliu Mezei: ..."Având în vedere că guvernul maghiar a dizolvat cu forţa gărzile naţionale ale românilor, pe comandanţii acestora i-a arestat în parte, pe funcţionarii români i-a îndepărtat"... "Având în vedere să atât armata maghiară regulată, precum şi trupele neregulate plătite din tezaurul maghiar şi transportate cu mijloacele de comunicaţie de stat, despoaie comunele româneşti, omoară populaţia română şi o maltratează în modul cel mai neuman, prin aceasta socotindu-se nevrednică de epoca civilizaţiei omeneşti în care trăim"... "Consiliul Dirigent român nu se simte îndemnat să menţină legăturile cu Guvernul Republicii Populare Maghiare şi prin urmare revocă pe încredinţatul său"... Sibiu, la 2 martie 1919, s.a. Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului Dirigent Român"... Această notă a fost remisă ungurilor la 6 martie 1919"... "După ce am lichidat Legaţia (eu Mezei), am mai rămas la Budapesta ca observator al evenimentelor, ca să pot da informaţiile necesare Consiliului Dirigent Român de la Sibiu".

In plin război, Iuliu Mezei a reuşit să încheie cu ungurii următoarea convenţie: "Încheiată în numele Consiliului Dirigent al Republicii Sovietice Maghiare, între Béla Kun, comisarul poporal al afacerilor străine şi între de Mezei Iuliu, delegat special cu depline puteri, în numele Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi teritoriilor româneşti din Ungaria, cu sediul la Sibiu, în scopul schimbării persoanelor, care ar dori să se mute reciproc de pe teritoriile ocupate şi neocupate ale Ungariei"...
"2) Consiliul Dirigent Maghiar acordă dreptul de mutare pentru persoanele domiciliate în Budapesta şi judeţul Pesta, iar Consiliul Dirigent Român, pentru persoanele domiciliate în Sibiu şi judeţul Sibiu de naţionalitate română, respectiv maghiară"... Cele 11 puncte ale Convenţiei sunt semnate şi de către comandantul trupelor române din Transilvania, generalul Mărdărescu, în 24 mai 1919.
Primii care au beneficiat de asemenea înţelegeri au fost familiile lui Iuliu Maniu, din Budapesta şi a lui Bela Kun din Transilvania. Este demn de remarcat că şi familia lui Iuliu Mezei se afla la Budapesta şi care împreună cu ceilalţi intelectuali trăiau în mizerie fiindcă "la Budapesta nu se dădea pentru intelectuali decât varză acră, cartofi şi pâine puţină"... Cu toate acestea au refuzat plecarea spre Transilvania până când pleacă toţi românii care doresc aceasta.
Fiindcă de la Budapesta spre Sibiu nu se putea trece peste linia frotului, Iuliu Mezei a plecat din Seghedin spre Timişoara. "Sosind seara la Kikinda Mare, ne-am pomenit în compartimentul nostru (era împreună cu farmacistul Gal, ruda lui Bela Kun, care se înapoia în Transilvania) cu doi agenţi sârbi, care ne-au arestat, spunându-ne că au ordin să ne predea comandantului sârb din Timişoara. "În dimineaţa zilei de 30 mai 1919 ajungând la Timişoara am fost predaţi comandamentului sârb"...
"La comandament în zadar am protestat împotriva arestării noastre, căci nici n-au vrut să stea de vorbă cu mine, mă tratau ca spion român şi când au văzut că pe paşaportul meu este şi girul şi titulatura "Consiliul Dirigent Român al Transilvaniei, al Banatului şi al părţilor ungurene", s-au înfuriat, înjurându-ne pe noi românii, spunând: "Banatul vă doare? Fiţi siguri, că n-aveţi să puneţi mâna pe el, căci al nostru are să fie". După ce a protestat pe lângă francezi a primit următorul rspuns: "Aici noi suntem domnii şi nu francezii. Domnule, eşti spion românschi" şi mai târziu": "Ah, asta vă doare?! Banatul vă trebuie? Dar n-o să-l capeţi, nici chiar să muriţi cu toţii. Ar trebui să îngenunchiaţi în faţa sârbilor, care v-au eliberat. România vrea să primească totul fără luptă, ca în 1913" 
Convenţia privind schimbul de populaţie nu s-a mai aplicat din vina ungurilor. La 1 august 1919 regimul lui Bela Kun a căzut.

ROMÂNII DIN BUDAPESTA IN JURUL LUI 1 DECEMBRIE 1918

            La 18 noiembrie 1918 s-a format Consiliul Naţional Român din Budapesta, sub preşedinţia dr. Ioan Erdélyi şi cu sediul la hotelul "Gornul Vânătorului". În ziua de 11 nov., dr. Iuliu Mezei Câmpeanul ridică problema gravă a ordinului dat de autorităţile maghiare prin care erau somaţi soldaţii şi ofiţerii români înapoiaţi de pe front la vetrele lor, să depună "jurământ de credinţă" consililor naţionale maghiare, căci numai în acest caz vor primi leafa sau solda şi mai departe"... La somaţia lui Iuliu Mezei Câmpeanul, ministrul de război maghiar, Bartha Albert a semnat următorul ordin: "Aduc la cunoştinţa ofiţerilor, subofiţerilor şi soldaţilor români din Ardeal şi Ungaria, că vor depune jurământul de credinţă, în mâinile Consiliului Naţional Român.

"Leafa, solda, li se va plăti întocmai, cum li se plăteşte celor care au jurat Consiliului Naţional Maghiar.

Bartha m.p.

Ministru de război maghiar"

Dr. Ioan Erdélyi a numit pe căpitanul Sorescu în fruntea gărzilor româneşti din gările budapestane. Aici s-a făcut o propagandă intensă îndemnând ofiţerii şi soldaţii români "ca ajungând la vetrele lor, să se prezinte pentru depunerea jurământului Consiliului Naţional Român"...

"La 16 nov. 1918 s-a proclamat Republica Populară Maghiară".

Tot Iuliu Mezei Câmpeanul ne mai spune că: "La 25 nov. 1918 m-am prezentat la ministrul Garami Ernö, căruia i-am cerut în numele Consiliului Naţional Român din Arad, să ordone conducerii căilor ferate maghiare (CFM) din Arad, Braşov şi Cluj, să pună la dispoziţia românilor, începând de al 29 nov. 1918 şi până la 2 dec. 1918, inclusiv, trenurile speciale gratuite pentru cei care vor să participe la Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie din Alba Iulia, cât şi pentru transportarea lor la domiciliu după adunare"...
Ca urmare a tergiversărilor ungurilor, Iuliu Mezei ne arată că: "Am protestat şi am arătat lui Garami, că dacă nu va da ordinul în sensul cerut de mine, trenurile din Ardeal şi Banat vor fi luate cu forţa de gărzile românilor, şi în mod deosebit de energic, i-am atras atenţie că pentru eventualele dezordini şi ciocniri ce s-ar întâmpla cu această ocazie, guvernul maghiar va fi responsabil"... Pentru lunile noiembrie-decembrie 1918 şi ianuarie 1919, guvernul din Budapesta a fost obligat să "aprobe suma de 1.500.00 coroane, iar ordinul de plată s-a predat d-lui Căpitan Popoviciu în prezenţa mea". Cu aceea ocazie s-au aprobat şi trenurile solicitate.
"Ordonanţa de plată a fost predată Consiliului Naţional Central Român din Arad. Cu ajutorul acestei sume a fost organizată Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, şi a mai servit ca bază financiară Consilului Dirigent Român din Sibiu".
La 28 nov. 1918, ministrul Garami m-a întrebat, dacă pleacă cineva la Alba Iulia şi din Budapesta şi răspunzându-i afirmativ, în prezenţa mea a dat dispoziţii... să ataşeze un vagon, chiar în acea seară şi să-l pună la dispoziţia mea, pentru reprezentanţii Consiliului Naţional Român din Budapesta. Cu acest vagon au plecat Moise Baltă, memorandistul Iuliu Caroianu, delegaţia social-democraţilor români şi doi ziarişti maghiari"... "La 30 nov. 1918, când trenul nostru era gata de plecare în gara Simeria, am observat doi bărbaţi împărţind publicului nişte foi volante şi care în momentul plecării trenului s-au urcat într-un vagon vecin cu al nostru. Imediat am trecut în vagonul lor şi cu ajutorul unor gardişti români, care mergeau spre Alba Iulia, am reuşit să le confisc revolverele şi nişte pachete voluminoase, în care s-au găsit vreo 10.000 foi volante, redactate în limba română, prin care se făcea propagandă contra Unirii"... "Cu ajutorul gardiştilor români, au fost predaţi în aceeaşi zi, la orele 20, d-lui Ovidiu Gritta, şeful serviciului de pază din Alba Iulia".

NICOLA TESLA - SAVANT DE ORIGINE ROMÂNĂ

Motto: “pământul este de fapt viu, având vibraţii electrice”(Nicola Tesla)

 

 

La data de 10 iulie 1856, in orășelul Smilean ( actuala Croatie), s-a născut Nicola Tesla, savant american de origine istro-română.

Savantul Nicolae Tesla, cunoscut sub numele Nikola Tesla, are origine istro-romana. Era fiul preotului ortodox Milutin Teslea si al Gicai Mandici. A avut un frate Dan, care a murit tanar, intr-un accident, si trei surori: Anghelina, Milica si Marita. Familia s-a numit Draghici, dar au preluat porecla bunicului care era dulgher (teslar).

A realizat primul motor asincron cu camp invirtitor; a inventat curentii polifazati si montajul in stea si a construit transformatoare.

Tesla avea propria perceție asupra electricității ce intra în contradicție cu teoriile epocii despre aceasta.

La bază multitudinii invențiilor sale era conceptul fundamental al eterului – o substanţă invizibilă ce umple toată lumea şi care transmite frecvenţe cu o viteză ce cu mult întrece viteza luminii. Fiecare milimetru al spaţiului, gîndea Tesla, este plin de o energie fără limite şi margini ce trebuie numai să o poţi extrage. Nici teoreticienii fizicii de astăzi aşa şi nu au fost în măsură să interpreteze punctul de vedere al lui Tesla despre realitatea fizică.

 

A urmat studiile la Karlovat si la Politehnica din Graz, intre 1875-1881. Primele descoperiri dateaza din acea perioada, mai intai in cadrul Companiei Edison, apoi la Strasbourg si, in cele din urma, in Statele Unite. A obtinut cetatenia americana in 1891, cand desfasura cercetari in SUA. O mare parte din munca sa de inceput a pus bazele ingineriei electrice moderne, iar descoperirile sale stiintifice sunt de o importanta colosala.

Thomas Edison si Tesla au fost propusi impreuna sa imparta premiul Nobel pentru fizica pe 1915, ca unii ce-si inchinasera viata pentru descoperiri si realizari tehnice utile omenirii. Tesla a refuzat premiul, din cauza animozitatilor din trecut. Datorita faptului ca lumea era in plin razboi mondial (1916), premiul nu a mai fost acordat. A murit, la New York, in noaptea de 7-8 ianuarie 1943 fiind inmormantat la 12 ianuarie.

 

Tesla a elaborat noi, nevăzute nici pînă astăzi, metode de transmitere a curentului electric. Cum conectăm orice aparat electric la reţea? Prin fişa de curent – adică prin intermediul a două conductoare. Dacă conectăm numai un conductor curent n-o să fie, din motiv că circuitul nu este închis.Tesla a demonstrat transmiterea intensităţii numai printr-un singur fir, sau chiar fără fire. În cadrul lecţiilor despre cîmpul magnetic de frecvenţă înaltă, în faţa savanţilor Academiei regale, pornea şi stingea electromotorul de la distanţă, la el în mîini se aprindeau becuri, unele nu aveau nici spirală – pur şi simplu o colbă goală

Era anul 1892 !

Hidrocentrala electrică de pe Niagara a fost echipată cu generatoarele puternice ale lui Tesla. În afară de preocupaţii de electrotehnică, Tesla se ocupă serios de lingvistică, scria şi poezii. Vorbea superficial opt limbi, ştia excellent muzica şi filosofia. Genialul savant a prevazut si posibilitatea tratării pacienţilor folosind curent de tensiune înaltă, apariţia cuptoarelor electrice, a lămpilor luminiscente si a microscopului electronic.

 

 

 

RADU GYR - AFIRMARE LA CRAIOVA ȘI UN CFREZ

           

Radu Gyr ( pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu), s-a nascut la 2 martie 1905 la poalele Gruiului din Câmpulung Muscel, de unde și pseudonimul literar Gyr, prin derivație.A fost fiul actorului craiovean Coco Demetrescu si membru de seamă al Miscarii Legionare , comandant legionar și șef al regiunii Oltenia, si conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București.

Radu Gyr a fost autorul textului Sfânta tinerețe legionară, imnul neoficial al Miscarii Legionare, al Imnului lui Moța și Marin ( legionari căzuți în luptă în 1937 în timpul razboiului anticomunist din Spania), al Imnului muncitorilor legionari și al altor lucrări dedicate mișcării.

A debutat absolut la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic În munți, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost. Devenit student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, a debutat editorial în 1924 cu volumul Liniști de schituri.

 

A fost de mai multe ori laureat ( in 1926, 1927,1928 și 1939) – al Societatii Scriitorilor Romani, Institutului pentru Literatură și al Academiei Romane. A fost un colaborator statornic în perioada de după debut la revista Universul literar și apoi la alte reviste literare: Gândirea; Gândul românesc; Sfarmă-Piatră;Decembrie; Vremea; Revista mea; Revistă dobrogeană,Ramuri, Adevărul literar și artistic , Axa , Iconar etc. precum și la ziarele Cuvântul; Buna Vestire; Cuvântul studențesc.

Laureat al Premiului Adamachi al Academiei Române (vezi ziarul Observatorul). A scris povești pentru copii semnând cu pseudonimul Nenea Răducu (Vezi biografia completă a poetului din cartea Poezia orală, Timișoara, Editura Vremea, 1994).

Comandant legionar și director al teatrelor

In timpul scurtei coguvernări legionare , septembrie 1940-ianuarie 1941, Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor. În aceasta perioadă, o trupă de actori evrei a înființat în Bucuresti, teatrul evreiesc Barașeum, singurul teatru evreiesc din țările Europeii din acea perioada tulbure în care puterea o dețineau regimuri autoritare și fasciste . Existența unui teatru evreiesc în capitala unui stat fascizat a fost scoasă în evidență, pe plan internațional.

Tadu Gyr a fost detinut în timpul a trei dictaturi: regală, antonesciană și comunistă

După detenția din timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, unde a stat închis în lagărul de la Miercurea ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade,și alți intelectuali din perioada interbelică, Radu Gyr a fost închis și în timpul regimului lui Ion Antonescu.

După eliberarea din detenție a fost trimis, pentru „reabilitare” în batalioanele de la Sărata.Intors din război rănit și cu poemele în raniță, Radu Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul inedit Poeme de războiu (carte cenzurată).
În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția aservită regimului comunist l-a condamnat la 12 ani de detenție politică.

Condamnat la moarte pentru o poezie

A revenit acasă în 1956, dar, după doi ani, a fost arestat din nou și condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, considerată de autorități drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist.

Pedeapsa cu moartea i se comuta la 25 de ani de muncă silnică (dar nu află aceasta decât cu 11 luni după modificarea sentinței), poetul executând 6 ani de detenție, până la amnistia generală din 1964.

 

In închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat purtând lanțuri grele la picioare. Când s-a îmbolnăvit grav, autoritățile i-au refuzat acordarea de asistență medicală. O mare parte din detenția de la Aiud și-a petrecut-o în celula nr. 281. Ultimul cuvânt al poetului în fața Tribunalului Poporului (procesul din 1945):

„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului,Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.

A decedat la 29 aprilie 1975 la Bucuresti.

Radu Gyr

 Ne vom întoarce într-o zi

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,

Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc din nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi…
Şi cei de azi cu paşii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom intra încet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşori, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii, după noi.

În zâmbetul ce va miji,
Şi-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sămânţă-n taina lor.

Noi cei pierduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne ‘napoiem şi-n disperări
Şi-n răni ce-n piepturi se ascund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi.
În tot ce mâine, ca şi ieri,
Va sângera sau va iubi…

 

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane !

Poezia de după gratii

Creația poetului Radu Gyr avea să cunoască înălțimi nebănuite în bezna temnițelor comuniste. Evoluția poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric al acelor ani de viață inimaginabilă. Poetul scrie despre foamea permanentă,frigul cumplit, moartea ca prezență zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, pentru ca, în final, să ajungă la liniște sufletească și la o credință adâncă, înțelegând soarta ce i-a fost rezervată și jertfa uriașă care îi stătea în față. Crezul său a devenit crezul unei întregi generații.

Colaborarea forțată

Din 1963, după eliberarea din închisoare, a fost amenințat permanent, urmărit de Securitate și silit să colaboreze - ca și Nichifor Crainic, celălalt poet exponențial al închisorilor, sau ca preotul Ion Dumitrescu Borșa, unicul supraviețuitor postbelic al echipei legionare combatante în Spania - la Glasul Patriei (mai târziu Tribuna României), ziar publicat sub supravegherea Securității pentru românii din diasporă, în care Gyr era silit să semneze cu numele său articolele scrise).

Scos din circuitul valorilor publice în țară, a fost complet ignorat înainte de 1989, cu excepția notabilă a criticului Nicolae Manolescu, care a avut îndrăzneala să-l antologheze în 1968 în volumul al doilea din Poezia românească modernă, însă nu cu poemele cele mai reprezentative. La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic, în 1975, singurul literat care a îndrăznit să participe la ceremonia funerară și săcitească din versurile lui Gyr a fost, potrivit unui martor ocular, poetul Romulus Vulpescu.