ROMA - DOMUS AUREA - SUBTERANE XXXX

 Domus Aurea, în traducere Casa de Aur,a fost un palat imens construit de Nero după marele incendiu din anul 64 e.N, când împăratul a putut acapara o mare intindere de teren devastat şi părăsit de vechii locuitori. Palatul a ocupat o parte importantă a terenului dintre zidurile vechi ale Romei. Domus Aurea a constat din mai multe clădiri separate, grădini întinse, un lac artificial, dar şi o sală de banchet cu plafon sub forma bolţii cereşti. După moartea lui Nero, terenul a fost redat romanilor şi pe o porţiune din el s-a ridicat grandiosul amfiteatru al lui Vespasianus, terminat de fiul său Titus, amfiteatru care a împrumutat numele de Colosseum de la statuia gigantică, de bronz, ridicată de Nero pentru gloria sa, ca zeu al soarelui.. Colosseum-ul a fost ridicat pe locul unui lac. Ingropat timp de secole, palatul Domus Aurea a fost redescoperit în timpul Renaşterii, dar atunci nu a fost săpat şi decopertat.

Săpăturile moderne şi munca de restaurare, care s-au întins în timp de douăzeci de ani, au permis deschiderea vizitelor publice în anul 1999. Urmele de degradare ce au urmat au condus la o nouă închidere în 2005. In toamna lui 2009, un comunicat de presă a anunţat descoperirea unui element central al surselor literare pe timpul săpăturilor din situl Barberini Vinga pe Palatin. La 30 martie 2010, plafonul subteran din camera 15 s-a prăbuşit peste zeci de muncitori.

Imediat după incendiul din anul 64 e.N, incendiu de care a fost acuzat, Nero a conferit la doi arhitecţi, Severus şi Celer, construcţia unui palat somtuos, care trebuia să se întindă de la colina Palatin la colina Caelius, şi pe partea avansată a colinei Esquilin. Constituit din apartamente vaste şi săli de recepţie, ansamblul cuprindea în plus băi, case rustice, criptoporticuri şi grădini în care se găseau colonade care se oglindeau în nymphee (fântâni ornamentale cu bazine).

Suetonius,cu toate că nu l-a putut vedea personal, căci a scris pe timpul lui Hadrianus, a transmis o descriere bogată în superlative:

- “Nero…a construit o casă care se întindea de la Palain la Esquilin, pe care a numit-o la început Domus Trasitoria (trecerea), construcţie care apoi a fost distrusă de un incendiu, aşa că a reconstruit acolo o alta sub numele de Domus Aurea….. In vestibulul său s-a putut ridica o statuie colosală a lui Nero, înaltă de 120 de picioare; construcţia era atât de vastă încât cuprindea porticuri cu trei rânduri de coloane, lungi de o mie de paşi; un spaţiu cu apă, asemănător cu marea, înconjurată de case care formau sate şi pe deasupra o întindere de câmpie pe care se vedeau culture, vii, păşuni şi păduri, în care trăiau o multitudine de animale domestice şi sălbatice. In restul edificiului totul era acoperit de aurituri înfrumuseţate de pietre preţioase şi sidef. Plafonul sălilor de ospeţe erau făcute din tablete de fildeş mobile şi străpunse de găuri prin care să se poată răspândi asupra convivilor parfum şi flori. Sala principală era rotundă şi şi se rotea continuu, alternând ziua cu noaptea ca şi în univers. In sălile de baie curgea apă de mare sau de la Albula. ”

- Tacitus a confirmat această descriere: “pietrele prețioase și aurul…..mirau mai mult decât câmpiile, iazurile  așa cum se văd în câmpiile deschse, pădurile, spații deschise, perspective… ”

 - Pentru decorațiunile unor numeroase săli, Plinius cel Bătrân menționează picturi în fresca Fabullus, care se asocia cu cromatismul și efectele fastuoase ale stucului aurit.

Construcția celor două complexe arhitectonice, Domus Transitoria și Domus Aurea au prilejuit introducerea în lumea romană de inovații arhitecturale și artistice remarcabile:

-multiplicarea sălilor cu boltă și cupolă. Sala de banchet rotunjită cu cupola sa de 13 metri diametru, deschisă în centru printr-un oculus și suportată de 8 pilaștri, prefigura arhitectura Pantheonului.

-fântânile monumentale din interior (nimphee) difuzau răcoarea și reflecții luminoase ce dansau prin săli.

-mozaicuri plasate pentru prima dată în lumea antică pe pereți verticali, sau pe bolte, tehnică care s-a răspândit după Nero și s-a perpetuat de-a lungul secolelor.

-fresce murale de inspirație fantastică, reprezentând tablouri care dădeau aparența naturii, prefigurare a ultimelor stiluri ale picturii pompeiene.

Termele lui Traian construite peste Domus Aurea

Edificiile de la Domus Aurea atingeau un gigantism de neegalat și extraordinar: săpăturile din sec.al 20-lea, realizate pe pantele micii coline Oppius, au permis degajarea unui ansamblu monumental de 240 de metri lungime (lungimea de la origine estimată la 370 de metri) construit din cărămidă și beton, cuprinzând circa 200 de încăperi (în jur de 150 deja degajate). Bolțile interioare atingeau 10 metri înălțime. Curios este faptul că nu a fost reperată nici o instalație necesară locuirii (bucătării, latrine), ceea ce lasă să se presupună că această parte a palatului, alipită colinei, era numai de décor, sau spațiu vast de reprezentare, nu o reședință imperială permanentă.

Acapararea unei asemenea suprafețe a fost văzută nefavorabil de locuitori, astfel că au circulat diverse glume, printre care și cea transmisă  de Suetonius:

“Roma va deveni casa sa. Cetățeni, emigrați la Veies, dacă această casă blestemată nu va ajunge                                                               până la Veies.”

Otho, unul dintre succesorii lui Nero, a reușit să obínțină votul Senatului, în anul 69 e.N, pentru un credit de 50 de milioane de sesterți, în vederea terminării lucrărilor de la Domus Aurea. Dar după anul acela suprafața a fost redată publicului roman și reamenajată progresiv. Vespasianus a creat într-o parte o vastă gădină publică, apoi a construit Forumul Păcii. Partea adosată colinei Caelius a fost acoperită cu ocazia edificării Termelor lui Titus și ale lui Traian pe platoul colinei Caelius. Pe locul lacului, Vespasianus a construit amfiteatrul care a luat numele de Colosseum, nume inspirit de statuia colosală a lui Nero, păstrată ca statuie a lui Helios și mutată de Hadrianus în apropierea amfiteatrului. Pe amplasamentul vestibulului de care dispunea Domus Aurea, Hadrianus a construit marele templu dedicat zeităților Venus și Roma.

Așa, progresiv, Domus Aurea a dispărut din privirile romanilor, dar a fost protejată în mod involuntar.

La sfârșitul sec.al 15-lea un tânăr a căzut printr-o gaură pe pantele micii coline Oppius și s-a găsit într-un fel de grotă acoperită de picturi surprinzătoare. Alți tineri artiști au explorat și ei sălile miraculoase. Frescele descoperite astfel au inspirit un stil nou de decorare plin de fantezie, pe care l-au botezat “grotesc”. Celebrii artiști Domenico Ghirlandaio, Rafael și Michelangelo au coborât și ei în grotă, având, astfel, revelația artei antice uitate. Se presupune că Rafael a datorat o parte din inspirația sa pentru decorarea faimoaselor încăperi pictate la Vatican.

Aici și-au lăsat semnătura o serie de vizitatori celebri, precum marchizul de Sade, Giacomo Casanova și pictorul Filippino Lippi. Aceste vizite au fost însoțite, din păcate, de umiditate, până la asigurarea protecției și au provocat un process lent de degradare a frescelor.

ROMA - COLOANA ROSTRALĂ A LUI MAXIMUS YYYY

             Coloana rostrală a lui Maximus (Columna rostrata maximii) a fost ridicată în Forum Romanum. A fost edificată după anul 338 e.A., în onoarea unui anume Maximus în urma victoriei asupra navelor oraşului Antium, an în care acel oraş inamic a fost ras, după prima rebeliune. S-au adus podiumurile navelor pentru a orna rostrele romane (podiumul oratorilor). Transformările suferite de Forum Romanum de-a lungul secolelor au dus la dispariția multor monumente vechi, printre și această coloană ce a intrat în uitare.

ROMA - COLOANELE ROSTRALE ALE LUI DUILIUS XXXX 2

              Coloanele rostrale ale lui Duilius (Columnae Rostratae Duilii) au fost ridicate în Forum Romanum de către Caius Duilius Nepos, cu acordul Senatului roman, în onoarea victoriei sale la Mylae, prima bătălie navală victorioasă a romanilor împotriva cartaginezilor, în anul 260 e.A.

Una dintre coloane mai subzistă parţial. Inscripţia care figurează pe ea este unul dintre monumentele cele mai vechi ale linbii latine, limbă care a fost de multe ori readaptată de către diverşi împăraţi romani. Ea se află acum în Palatul Conservatorilor.

ROMA - COLOANA ROSTRALĂ A LUI AUGUSTUS XXXX 2

   Coloana rostrală a lui Augustus  (Columna rostrata Augusti) a fost ridicată în Forum romanum după întoarcerea lui Octavius din războiul civil, către anul 36 e.A. Era menită să comemoreze victoria lui asupra lui Sextus Pompeius şi purta deasupra statuia viitorului împărat. Octavius, viitorul împărat Octavianus Augustus s-a aflat într-o permanentă stare de beligeranță cu opozantul Sextus Pompeius, Chiar după ce învinsese coaliția republicană la Philippi, condusă de Brutus și Cassius, triumvirii din cel de al doilea triumvirat au mai avut de înfruntat opoziția lui Sextus Pompeius, care se întărise militar și, mai ales naval, în Sicilia. Primele două bătălii navale purtate de trimvirat împotriva rebelului, în anii 37 și 36 e.A, au fost înfrângeri, dar în cea de a treia Sextus a pierdut puterea mării și a trebuit să se refugieze din Sicilia . Victoria navală decisivă a aparținut lui Agrippa, iar Sextus a fost capturat la Milet și executat în anul următor, 35 e.A. Coloana a trebuit ridicată în onoarea generalului învingător, în onoarea lui Agrippa, așa că ea a putut dispărea cu ușurință în perioadele ulterioare de transformări din Forumul romanum, nefiind legată direct de faptele lui Augustus.

ROMA - COLOANA ROSTRALĂ A LUI AEMILIUS PAULLUS XXXX 2

          Coloana rostrală a lui Aemilius Paullus (Columna rostrata Aemilii Paulli) a fost ridicată în onoarea lui Marcus Aemilius Paullus pe Capitoliu. Era ornată cu prove de nave și a fost realizată în anul 255 e.A. Coloana a dispărut în anul 172 e.A, lovită de un fulger.

O coloană rostrală era, în Grecia și Roma antică, o coloană triumfală de mari dimensiuni destinată a comemora o victorie navală,  sau alte expediții maritime victorioase. In mod tradițional provele navelor capturate erau inserate în fusul coloanei.

Obiceiul înălțării unor astfel de coloane a fost preluat și de unele state moderne, precum coloana din fața bursei vechi de la Sankt Petersburg, cea de la Columbus Circle, la New York, sau cea din Place des Quinconces, de la Bordeaux.

ROMA - STATUIA COLOS A LUI CONSTANTIN CEL MARE XXXX 1

       Colosul lui Constantin a fost o statuie colosală monolit a împăratului Constantin cel Mare (280-337 e.N.), statuie care ocupa odinioară absida de vest a basilicii lui Maxentius (terminată de Constantin cel Mare), basilică aflată în Forum romanum în partea sud-estică. Diverse părți ale colosului sunt expuse în curtea Palatului Conservatorilor din Muzeele capitoline.

Capul enorm, brațele ți gambele au fost sculptate în marmură, în timp ce restul corpului se compunea dintr-un miez de cărămidă și un schelet de lemn, fiind acoperit, probabil, de bronz aurit. Dacă se judecă după piasele rămase, statuia putea atinge în jur de 12 metri, Capul are înălțimea de 2,50 metri și fiecare picior are mai mult de doi metri lungime.

Capul este sculptat în stilul tipic, abstract și hieratic al epocii constantiniene, în timp ce alte părți ale corpului sunt sculptate într-o manieră naturalistă, până la lobul urechilor și la venele aparente ale antebrațului. Expresia feței, impersonală, frontală, era, probabil destinată  să exprime natura divină a împăratului., în afara condiției umane. Nasul curbat, maxilarele, bărbia proeminentă sunt caracteristice tuturor imaginilor lui Constantin.

Destinația precisă a statuii a pus probleme cercetătorilor. S-a presupus că statuia a fost realizată către anii 312-315 e.N, apoi remaniată după 325 e.N.

Marea basilică de la limita de nord a Forului romanum a fost începută în 307 e.N de către co-împăratul Maxentius și terminată de Constantin, după victoria sa asupra lui Maxentius în bătălia de la podul Milvius, în 312 e.N. Se pare că împăratul Constantin a reorientat edificiul, transferând în partea de sud intrarea principală și adăgând la nord o nouă absidă, cea care ar fi trebuit să adăpostească colosala statuie.

Colosul, a fost dedicat, probabil, lui Maxentius, înainte de a deveni al învingătorului Constantin. Colosul a fost jefuit în antichitatea tardivă, cu scopul probabil de a se recupera părțile de bronz.

Piesele de marmură mutilate au fost aduse la lumină în 1487. Vestigiile care au supraviețuit sunt depuse în curtea Palatului Conservatorilor, pe colina Capitoliu.  Se disting: brațul drept îndoit la cot, capul, genunchiul drept, o mână dreaptă, gamba stângă, talpa dreaptă, genunchiul stâng și talpa stângă. In mod straniu au subzistat două mâini drepte destul de diferite. S-a presupus că statuia a fost reprelucrată la un moment dat, către sfârșitul domniei lui Constantin, pentru a se înlocui o mână ce ținea un sceptru cu una care ținea un simbol creștin. Această schimbare a colosului nu a fost dispusă de însuși Constantin, deoarece deși s-a arătat favorabil creștinilor el nu s-a creștinat până la sfîrșitul vieții. A fost creștinat în stare de inconștiență pe patul de moarte, de către credinciosul episcop arian, Eusebios de Caesareea..

Părțile de marmură au fost restaurate în anii 2000-2001.

ROMA - BISERICA SAN PAOLO ALLA REGOLA XXXX 2

         Biserica San Paolo alla Regola este situată cartierul Regola, într-o piață eponimă, Numele provine de la cuvântul arenula, care semnifică nisip, din cauza apropierii Tibrului cu maluri mlăștinoase. Deformarea cuvântului s-a produs, la început, în reula, ca să sfârșească în regola.

Menționarea unui așezământ creștin pe acest loc datează din primele secole ale creștinismului, ca dedicație față de Sfântul Paul, în memoria căruia exista un oratoriu. Papa Sfântul Sylvestru, în sec.al 4-lea, s-a îngrijit de construirea unei biserici în apropiere de oratoriu.

In 1619, părinții celui de al Treilea Ordin Franciscan au preluat biserica de la Augustini, împreună cu edificiile mănăstirești anexate. In 1687, biserica a fost renovată de Giovanni Battista Borgonzoni, iar în 1721 a primit aspectul dfinitiv prin lucrările lui Giacomo Cioli, apoi ale lui Giuseppe Sardi. Este un exemplu de arhitectură barocă tardivă romană.

Biserica are plan de cruce greacă. Altarul, situat în absidă, este ornat de trei mari opere ale lui Luigi Grazi, reprezentând în centru convertirea Sfântului Paul, la stânga predica sa la Roma și la dreapta martiriul său. Sub aceste picturi se găsesc staluri din nuc, din sec. al 18-lea. Altarul este din marmură de diferite culori. Cele două porți laterale sunt încadrate de decorațiuni din marmură galbenă și verde.

In prima capelă din stânga se găsește o operă a lui Giacinto Calandrucci, reprezentând pe Sfântul Anton din Padova, purtând pe pruncul Iisus în brațe. In cea de a doua, o pânză de același autor, reprezintă pe Sfânta Ana căreia Fecioara Maria îi întinde pe Iisus. In ultima capelă din stânga se găsește Virgine delle Grazie, operă din sec.al 14-lea reprezentând pe Fecioară alintând pruncul. Ea se găsea la intrarea vechii biserici, până la restaurarea din sec.al 17-lea. Atunci a fost mutată în această capelă.

Deasupra porții sacristiei este plasată o operă a unui artist roman, Biagio Puccini, Fecioara care întinde pruncul său Sfintei Clara de Assisi. Zidurile sacristiei sunt acoperite cu lemn de nuc, iar bolta este pictată de Ignaz Ster.

Prima capelă din dreapta este dedicată Sfintei Rosalia, pe tabloul de desupra altarului sunt reprezentate Sfânta Clara, Sfânta Rosa de Viterbo și Sfânta Rosalia. Cea de a doua capelă conține o operă a lui Michele Rocca din Parma, reprezentând pe Sfântul Francisc de Assisi primind stigmatele. In cea de a treia capelă se găsește un mare crucifix de bronz, din sec.al 17-lea, ralizat de sculptorul bolognez Alessandro Algardi.

Sub pânza lui Puccini se găsește poarta care conduce la Oratoriuul Sfânlui Paul, construit peste ruinele casei ocupate de sfânt pe timp ce era prizonier la Roma.. Acolo îi adăpostea pe toți cei ce veneau să-l vadă și le preda evanghelia. In acea casă a trăit între anii 61-66 e.N, supravegheat de un soldat roman. Acolo a scris scrisorile către Colossieni, către Philemon , către Ephesieni și Philippieni.

ROMA - BISERICA SAN PAOLO ALLA REGOLA - SUBTERANE XXXX 2

        Complexul arheologic de la biserica San Paolo alla Regola, excavat și și restaurat, este în prezent vizitabil la primul și al doilea nivel în subsolul Palazzo degli Specchi, palat ce aparține secolului al 15-lea și care este ocupat astăzi la primul etaj de Biblioteca comunală a tinerilor și la etajele superioare de locuințe private.

Fațada - San Paolo alla Regola

Complexul arheologic este orientat spre Via di San Paolo alla Regola, stradă ce urmează traiectul uneia antice republicană, care lega Circus Flaminius cu Câmpul lui Marte. Urbanizarea în Câmpul lui Marte, spre sud, pe timpul lui Augustus, a fost intensă, în special în zona clădirilor de la biserica Sf. Paul. Incepând cu podul Sisto realizat de Agrippa, s-a trasat o grilă de străzi paralele cu Tibrul, trasată asemănător cu Via modernă Zoccolette și Via di San Paul perpendicular pe acesta, dar și cu Via Conservator și Via dei Pettinari, care legau podul Sisto cu centrul Câmpului lui Marte.

Mozaic subteran

 In epoca lui Domitianus, zona a fost ocupată de un vast complex de magazine – antrepozite, care se întindeau paralel cu râul, între Via Pettinari și Arenula. In perioada Severilor zona a fost supusă unei transformări radicale, alături și peste antrepozite construindu-se  diverse case și edificii ce nu aveau mai puțin de patru etaje. Zona a fost distrusă ulterior de un incendiu.

Subterane

Pe timpul lui Constantin s-a pus în operă un plan de protejare a edificiilor contra inundațiilor Tibrului, zidurile fiind puternic consolidate. După o perioadă de utilizare, totuși, edificiile au fost abandonate, au căzut în ruină și s-au prăbușit. Ruinele au fost acoperite și de aluviunile inundațiilor.

Case romane sub biserica San Paolo alla Regola

In sec. al 11-lea și al 12-lea, în urma unei noi activități constructive intense, construcțiile romane au fost consolidate la sol și mai sus. S-a ridicat un edifiu de cărămidă cu turn și s-a amenajat un traseu de echitație între două edificii din timpul lui Domitianus. Apoi între sec.al 12-lea și al 13-lea întreaga zonă a fost ocupată de clădiri, cu 4-5 etaje, de formă alungită și îngustă, clădiri care  au saturat spațiul disponibil.

Subterane

Spațiul arheologic al bisericii San Paolo alla Regola începe dela nivelul al doilea, la 8 metri adâncime față de actulul nivel al străzii, de la două mari magazine din timpul lui Domitianus, cu structură de cărămidă, acoperite cu mari bolte cu vedere spre aleea paralelă cu Tibrul.

Subterane

Mai sus, la primul nivel al subsolului se receptează o serie de depozite din timpul Severilor, care se dezvoltă lângă o curte. Lângă restructurarea masivă din timpul lui Constantin apare o întărire masivă modernă de cărămidă pe care s-a dezvoltat deasupra Palazzo degli Specchi. Alte două zone, pardosite cu mozaic, completează suprafața până la primul etaj al clădirii, la al cărei parter se aflau spațiile din timpul lui Domitianus. Mozaicul din alb și negru aparține epocii dinastiei Serverus.

ROMA - COLUMBARIUL LUI POMPONIUS HYLAS - SUBTERANE XXXX 2

Columbarium  (termen derivat din latinescul columba – porumbel) era un loc (amenajat cel mai adesea într-un cimitir) în care se depuneau în nișe urnele cu cenușa de la incinerarea decedaților, Nișele se asemănau, prin dimensiuni cu mici cuiburi de porumbei.

Pe timpul Romei antice columbariile erau mari încăperi subterane, în ale căror ziduri erau amenajate micile nișe. Acele nișe erau însemnate cu plăci comemorative, sau cu sculpturi cu efigia decedatului.

Columbarium era o modalitate ieftină de depunerea rămășițelor celor decedați. Ele aparțineau de collegia, un fel de asociații funerare, accesibile tuturor claselor sociale de a găsi un loc de veci. Costurile funerare erau minime. Unii împărați au recurs la alocații funerare, pentru a înlesni cât mai multor supuși săraci să obțină un loc în aceste columbarii.

Columbariul lui Pomponius Hylas este un columbarium din primul secol al erei noi, mormânt comun descoperit în 1831, complet intact. Este situat în Parcul Via Latina, între aceasta și Via Appia, suprafață în care se găsesc multe morminte antice. Deși a primit numele lui Pomponius Hylas, personaj care a trăit Flaviilor (69-96 e.N.), edificiul este datat între anii 14-54 e.N, datorită a douădintre nișele sale (una dedicată unui libert al lui Tiberius și alta unei liberte a Claudiei Octavia, fiica lui Claudiu și Messalina). Mai târziu colombariul a fost cumpărat pentru sine și soție, de către Pomponius Hylas. Atunci s-a adăugat un panou de mozaic pe treptele de la intrare, decorat cu grifoni și un text:

CN(aei) POMPONI HYLAE E(t) POMPONIAE CN(aei) L(ibertae) VITALINIS

(A Gneo Pomponio Hylas Pomponia di Gnao liberti di Vitalino)

Inscripția are și un V (care semnifica vivit) deasupra numelui Pomponiei, ceea ce indica că era încă vie când s-a adăugat panoul de mozaic.

Colombariul a fost un tip de mormânt colectiv mult folosit la Roma în special de către oamenii săraci, care nu-și puteau permite unui loc de veci personal și un monument funerar aparte.

Camera dreptunghiulară a columbariului lui Pomponius Hylas este săpată în stâncă și are o suprafață de aproximativ 4x3 metri. Este remarcabilă complexitatea arhitecturii lui și a decorațiunilor de stuc și de vopsea.

In partea de jos se află o absidă largă, cu un chioșc în centrul podiumului, flancat de două coloane, care susțin friza și frontonul. Toate elementele sunt realizate din cărămidă și tencuială. Pe părțile laterale există două chioșcuri, cu două timpane sparte cu un cadru înclinat. Pe partea dreaptă, pe perete, se încheie cu un alt fronton triunghiular. Intr-un spațiu dreptunghiular creat sub scară este amplasat un sarcofag de lut, acoperit cu țiglă. Partea stângă a mormântului a fost reconstruită ulterior.

Două edicule din frontonul triunghiular, mai mari decât celelalte și decorate cu picturi în culori luminoase din stuc, sunt suprapuse pe patea arhitecturală cea mai veche, care este simetrică cu partea dreaptă. Stilul de decorare și inscipțiile permit atribuirea acestei structuri ca aparținând perioadei Flaviilor. Clădirea originară și restul decorurilor aparțin, totuși, unei perioade mai vechi. Unele inscripții aparțin perioadei lui Tiberius (mai veche cu câteva decenii) și Claudiei Octavia, fiica împăratului Claudius și a Messalinei (perioadă între Tiberius și Nero).

Din această a doua perioadă provin picturile de pe bolta absidei și spațiile subțiri în care sboară figuri feminine, dintre care două sunt cu aripi, arcul de deasupra absidei, cu reprezentări de figuri umane și pegași, timpanul și friza centrală (în care apare un satir între doi tritoni și o scenă dionisiacă. In pățile laterale ale nișei este reprezentată o figură masculină, care ține un rulou, și una feminină, între care se găsește o cistă mistică, reieșind clar sensul dionisiac.

Doi defuncți al căror nume se află menționat pe marmura de jos, Granius Nestor și Vinileia Heron, au fost primii  propietari ai columbariului. Pomponius Hylas a devenit proprietar mai târziu. Unul din chioșcurile de la stânga, a aparținut epocii Flavienilor și poartă reprezentări clare ale centaurului Chiron și a lui Achille, iar, probabil, în friză, tortura lui Ocnus, Urnele funerare ale proprietarului și ale soției sale au fost furate în evul mediu și au ajuns la Amalfi, unde se găsesc și astăzi.

ROMA - GRĂDINILE LUI MECENA XXXX

   Horti Maecenatis au fost grădinile ce au fost deținute de bogatul roman Gaius Maecenas Cilnio (68-8 e.A.), de origine etruscă, un consilier puternic și prieten al imparatului Augustus. Grădinile erau situate pe colina Esquilin, din Roma, în preajma porții Esquilin din Zidul servian. .Se găsea, cu aproximație, în colțul de sud-vest a actualei Piazza Vittorio Emanuele al II-lea și era mărginită, la est, cu Horti Lamiani (Grădina Lamiani), așa cum a reiese din surse literare.

Intre anii 42 și 35 e.A., Mecena a creat grădinile și propria vilă pe colina Esquilin,  recuperând o zonă a unei necropole antice, amintită de poetul Horatiu, care a și criticat acțiunea. Dar memoria terenului funerar antic nu a fost, probabil, eliminată în întregime de prietenul lui Augustus, care a păstrat într-o anumită zonă de grădinii  unele monumente funerare valoroase la exterior.

Auditorium Mecena

Se spune că Mecena (Mecenas) a fost primul care a construit la Roma, în grădinile sale, o piscină cu apă termală fierbinte.

Horti (grădinile) au devenit proprietate imperială, după moartea lui Mecena, iar viitorul împărat Tiberius (14-37 e.N) le-a folosit mult timp după întoarcerea sa la Roma din exilul autoimpus pe insula Rhodos..

Nero le-a incorporat palatului său Domus Aurea. Se spune că dintr-un turn situat în acele grădini, Nero a urmărit, probabil, focul ce a cuiprins Roma în anul 64 e.N,. foc care i-a creat loc ca să refacă urbanismul mizer al capitalei învechite.

Grădinile Mecenas se învecinau cu grădinile din proprietatea lui Lucio Elio Lamia (Horti Lamiani). Este dificil de conciliat între indicațiile topografice furnizate de autorii antici pentru a stabili limitele lor și localizarea lor exactă. Cercetătorii nu sunt de acord că s-ar fi extins pe ambele părți ale agger-ului, la nord și la sud de poarta Esquilină. Totuși, faptul că multe morminte din necropola antică Esquilină au fost gasite la nord-vest de colțul din Piazza Vittorio Emanuele al II-lea, zonă situată în afara Porții Esquiline și al agger-lui și la nord de Via Tiburtina Vetus, conduce la concluzia că Maecenatis Horti s-ar fi extins la nord de acea poartă și pe ambele părți ale digului de apărare republican acum în desuetudine (agger-val de pământ ce sprijinea un zid).

In secolul al doilea e.N, Grădinile Mecena au devenit proprietatea lui Marcus Cornelius Fronto (Cirta, 100 - Roma, 166), un profesor de retorică și tutore al lui Marcus Aurelius și al lui Verus Lucius (sunt, probabil, Maecenatiani Horti menționate de însuși orator într-una din scrisorile sale). O însemnare cu numele de Fronto a fost găsită în Auditoriumul lui Mecena.

Singura dovadă arheologică minunat conservată din monumentele vilei lui Mecena o constituie așa-numitul Auditorium al lui Mecena, un triclinium subteran folosit în special vara, decorat cu picturi de grădină și îmbogățit cu sculpturi mici și fântâni. Picturile provin din primul deceniu al sec.1 e.N, etapă în care grădinile au devenit proprietate imperială. Se apreciază că Auditoriul , cu  gradene de teatru era folosit pentru spectacole de recitări și de muzică pe perioadele calde ale anului, când poziționarea subterană și șuvoaiele de apă creau un ambient plăcut pentru Roma.

Numeroasele lucrări de artă găsite, în principal, în secolul al 19-lea, în timpul lucrărilor de construcție a noului cartier Esquilin, atestă existența colecțiilor de artă, de excepție, ale lui Mecena, dar și mobilierul de lux ale reședinței sale. Multe dintre lucrările din marmură și piatră s-au găsit sub formă de fragmente și reutilizate ca material de construcție în pereții unor clădiri noi, potrivit unui obicei bine atestat la Roma.

Printre aceste lucrări s-a găsit o fântână în formă de corn de băut (rhyton), semnată de către Pontios grecul, Aceasta se remarcă printr-un relief fin, cu subiect dionisiac, derivat din modele elenistice ale sec.al 2-lea e.A. S-a mai găsit lucrarea numită Moartea lui Seneca, tot o inspirație după modelele grecești din sec. al 5-lea e.A, dar și o copie a unei Amazoane, originară tot din sec.al 5-lea e.A, o statuie de marmură reprezentând pe Marsyas și o statuie a unui câine din marmură verde.

                                        

                                                                   Corn de băut - rhyton

Foarte importantă este prezența unui grup de Muze perfect integrat în programul decorativ al grădinii, lucrare care, și ea, reflectă bine înclinațiile artistice ale Mecena.

Grupul Auriga Esquilină, este o lucrare cu profil artistic remarcabil de la începutul anilor imperiali, creat în stilul sec.al 5-lea e.A. Această lucrare este, împreună cu statuia lui Marsyas, este un exemplu de succes de recuperare prin reasamblare a fragmentelor găsite în aceeași zonă.

Alte lucrări remarcabile, care reprezintă o reamintire constantă a culturii artistice grecești, sunt reprezentate de un grup de monumente funerare de exterior, originale și copii excelente ale unor opere grecești, cum ar fi statuia lui Demeter, sau luptătorul del Ercole, un original de la sfârșitul sec.al 4-lea e.A, statuia muzei Erato. In plus față de aceste lucrări enumerate succint, s-au mai găsit torsuri de fauni și al zeiței Venus, un ghiveci în forma unui cap împodobit cu ramuri de iederă și flori, un altar rupt, partea de jos a unui grup de eroi și o femeie drapată și șapte Hermeși, filozofi, sportivi, etc. Pe lângă sculpturi s-au descoperit multe mozaicuri, inclusiv cele lucrate în opus vermiculatum montate pe plăci.

Istoria săpăturilor din Grădinile lui Mecena a început cu descoperirea celebrului Auditorium al lui Mecena, până în prezent cea mai valoroasă dovadă arheologică privind reședința somptuoasă a  lui Gaius Clinius Maecenas.

ROMA - SUBTERANE - AUDITORIUM MECENA XXXX

               Auditorium-ul lui Mecenas este o experiență arhitectonică descoperită la Roma (de fapt, un nymphaeum, mai degrabă decât un auditoriu) situată în Largo Leopardi pe colina Esquilin. Astăzi este un site condus de municipalitatea din Roma, care programează vizitarea.

Vedere longitudinală a Auditoriului Mecenas

Cladirea a fost subterană și a făcut parte din Horti Maecenatis (grădinile lui Meceas), fiind descoperită și excavată în 1874. 

Se prezintă sub forma unui subsol mare, dreptunghiular (24.10 x 10.60 m), cu o absidă pe una dintre laturile scurte. S-a dedus că a fost creată în jurul anului 30 e.A.  Gaius Mecenas Cilnius (68-8 e.A) a provenit dintr-o vrche familie etuscă și a devenit un consiler influent, dar și un prieten al împăratului Augustus.  

Absida Auditoriului Mecenas

Marele poet roman Quintus Horatius Flaccus a identificat locul cu Vila de Mecena de pe Esquilin, vilă care a fost construită pe partea de sus a zonei cu o veche necropolă și după nivelarea unui agger antic, adică a unui val de pământ ce susținea un zid. Pe latul Viei Leopardo, edificiul s-a suprapus peste Zidul servian distrugând totul.

Spații adiacente subterane cu legătură la Auditoriumul  Mecenas

După moartea lui Mecenas (8 e.A.), vila a fost anexată la proprietățile imperiale și apoi acordată împăratului Tiberius, după întoarcerea lui din exilul la Rodos. El a realizat o restructurare. Din această fază au rămas picturi de grădină la fântână, picturi din stilul trei al clasificării picturilor romane, picturi care pot fi asemănate cu frescele din grota subterană a vilei Liviei (sfârșitul sec. 1 e.A).

Secțiune longitudinală a Auditoriumului Mecenas

Partea din față a camerei este mai mare decât în spate, în care, de fapt, au fost realizate șase nișe pe fiecare parte. Alte cinci nișe sunt situate pe peretele absidei, deasupra unei cavea (adâncitură semicirculară de teatru) cu șapte gradene circulare, inițial acoperite cu marmura cipollino, ca să formeze un fel de teatru auditoriu mic. Acesta poate fi accesat (în antichitate ca si astăzi), printr-o scară. La cel mai înalt nivel al cavea veneau niște tuburi (mai târziu, blocate).  Șuvoaiele de apă, care curgeau în sală de la această instalație specială, au identificat clădirea drept un nymphaeum cu trepte, probabil decorate cu vaze de flori, astfel că apa curgea scenografic. Ansamblul a fost împodobit cu picturi în nișe cu picturi de gradină, obținându-se impresia unui parc magnific subteran.

Nișă pictată din Auditorium Mecenas

Mediul auditoriului nu a fost izolat, acesta fiind conectat la un sistem de camere și coridoare, din care nymphaeum-ul a făcut parte. Datarea stabilimentului s-a făcut ținând seama de tehnica de construcție (opus reticulatum) cu cărămizi mici de secțiune patrată și zidite cu unul din colțuri în jos. 

Spectacol de muzică modern în Auditorium Mecena

Acest mod de construcție al zidurilor confirmă o perioadă de realizare cuprinsă între sfârșitul Republicii și anii Imperiului timpuriu. Contemporană acelei perioade este o podea acoperită cu mozaic, cu gresie fină albă pictată cu benzi roșii printr-o tehnică specială, numită encausto. Deasupra s-a pus apoi o podea de marmură. O a treia etapă a fost, probabil, zidul de cărămidă ce se odihnește pe partea de jos a cavea.

Intersectarea cu zidul servian

Acest mod de construcție al zidurilor confirmă o perioadă de realizare cuprinsă între sfârșitul Republicii și anii Imperiului timpuriu. Contemporană acelei perioade este o podea acoperită cu mozaic, cu gresie fină albă pictată cu benzi roșii printr-o tehnică specială, numită encausto. Deasupra s-a pus apoi o podea de marmură. O a treia etapă a fost, probabil, zidul de cărămidă ce se odihnește pe partea de jos a cavea.

Auditorium Mecenas văzut din Piazza Leopardi

Conturul copacilor, care pare suflat de vânt, era populat de un număr mare de păsări în zbor și în stare de odihnă. Folosirea nișelor i-au forțat pe artiști să inventeze o modalitate de a ocupa grosimi mai mari, grosimi care au fost decorate cu o ploaie de flori artificiale. Nișele se configurează ca elemente independente în arhitectura camerei, par fi "arcuri de fereastră" de sticlă cu vedere spre o grădină dincolo de care se deschide un spațiu "infinit" fără elemente perceptibile.

ROMA - LUDUS MAGNUS XXXX

             Gladiatorii erau recrutați și antrenați în școli speciale numite ludus, care puteau fi particulare, municipale, sau imperiale, mai târziu. Aceste stabilimente dețineau o suprafață de antrenament, acoperită cu nisip ca și arenele în care urmau să lupte. Unele suprafețe de antrenament au avut, mai târziu, forma ovală, asemănătoare cu acea din arene. Alături de acele suprafețe închise se aflau și celulele în care locuiau gladiatorii și încăperi pentru alte nevoi și servicii.

                                                 

In ultimile două secole ale republicii, școlile ludus erau foarte numeroase. Cele mai renumite se aflau la Capua, în Campania. La Pompei exista un ludus municipal. La Roma, pe timpul imperiului, împăratul a deținut monopolul jocurilor sângeroase cu gladiatori și al școlilor ludus. Ludus Magnus a fost cel mai celebru dintre cele patru ludus-uri imperiale, mai ales că era construit lângă marele amfiteatru al Flaviilor, cel numit Colosseum. Ludus Magnus dispunea de loje, de intrări proprii și de gradene pe care se puteau așeza cei ce aveau dreptul să asiste la antrenamente.

Ludus Magnus a fost construită sub împăratul Domitianus (81-96 e.N) și reconstruită sub împăratul Traianus (98-117 e,N), dar a fost inaugurată și de Hadrianus (117-138 e.N). Despre existența marelui ludus s-a aflat încă din sec.al 15-lea, când s-a descoperit un plan al Romei desenat pe marmură, la începutul sec. al III-lea e. N, pe timpul lui Septimius Severus. Locul este astăzi mult mai bine cunoscut, cu adevărat delimitat, datorită a două campanii de săpături. Această școlă de luptători necruțători a avut un plan, în principiu, obișnuit, dar mult extins. Curtea sa era înconjurată pe toate laturile de toate construcțiile necesare găzduirii și întreținerii gladiatorilor. O trăsătură interesantă era prezența, în interiorul stabilimentului, a unei reproduceri în miniatură, dar care păstra aceleași proporții, a arenei din Colosseum. Aceea arenă în miniatură permitea gladiatorilor de a-și reprezenta limitele terenului pe care erau nevoiți să lupte în fața spectatorilor. Această arenă mică putea primi și unii spectatori, adică spectatori priviligiați, sau gladiatori ce asistau la evoluțiile colegilor lor.

Ludus Magnus făcea parte dintr-un ansamblu impresionant de infrastructuri, ansamblu destinat să servească Colosseum-ul și spectacolele monumentale. In jurul magnificului amfiteatru au mai fost reperate alte trei școli ludus. Erau două alte școli de gladiatori, ludus dacicus și ludus gallicus și o școală destinată antrenării luptătorilor cu animale sălbatice (venatores), numită ludus matutinus.  In afară de aceste trei școli de luptători, mai erau o seie de edificii legate de jocurile din arenă. Arheologii au depistat următoarele amplasamente:

-          Spoliarum - locul unde erau aduse cadavrele gladiatorilor.

-          Saniarium – infirmeria Colosseum-ului.

-         Armamentarium – armureria principală a amfiteatrului. Armele ce erau folosite de gladiatorii din cele patru ludus erau păstrate și confecționate aici.

-        Summum Choragium – locul unde se depozitau toate mașinăriile scenice ale luptelor și ale altor tipuri de spectacole.

Aceste diferite edificii demonstrează grija pentru aspectulul monumental pe care îl rezervau împărații spectacolelor din marea arenă și importanța pe care o acordau, deasemenea, gusturilor și distracției societății din Roma.

Ludus Magnus era construit între colina Esquilin și Coelius, o zonă deja ocupată de construcții din timpul republicii și din timpul împăratului Augustus. Ruinele încă vizibile ale monumentului aparțin stadiului din timpul lui Traianus, când nivelul lui a fost crescut cu circa 1,5 metri.

Resturile complexului au fost descoperite în 1937, dar săpăturile au fost terminate douăzeci de ani mai târziu. Planul Romei din timpul lui Septimius Severus a  menținut, totuși, o oarecare îndoială privind amplasamentul Ludus-ului Magnus și altor construcții adiacente, dar acum arheologia și-a spus cuvântul.

Pentru a face cât mai eficace legătura dintre Ludus Magnus și Colosseum, a existat o galerie subterană de comunicație. Aceea avea la intrare o lărgime de 2,17 metri. Galeria începea chiar sub amfiteatru și atingea marele ludus în colțul în colțul lui de sud-vest.

In centrul Ludus-ului Magnus se afla arena ovală, înconjurată de o mică cavea (zona de tribune înconjurătoare), pentru un mic număr de spectatori. Cavea era înconjurată de un portic rectangular (circa 100 de metri fiecare  latură) cu coloane din travertin. Porticul corespundea cu un număr de încăperi folosite de gladiatori pentru prezentări, în urma victoriilor din arenă. Numai câteva frânturi de coloane au fost ridicare pe locurile unde au stat odinioară.

In colţul de nord-vest al porticului, a fost restaurată una din cele patru fântâni triunghiulare care serveau în antichitate. O mare parte din structurile stabilimentului din cărămidă au fost acoperite, la origine, cu plăci de marmură.

Intrările în Ludus Magnus erau situate pe marile lui axe. Cea din latura de nord a edificiului, ce corespundea cu Via Labicana, era probabil rezervată personajelor importante, ce ajungeau la locurile decorate pentru onor în cavea.

Existenţa acelui Ludus Magnus s-a terminat, ca şi a Colosseum-ului, odată cu interzicerea și sfârşitul spectacolelor cu gladiatori. Inainte de mijlocul sec.al 6-lea e.N. zona nu se mai afla în sarcina nimănui şi au fost construite multe biserici, cu toate că populaţia se diminua continuu.