CASA CĂNCIULESCU - CRAIOVA

Un monument architectonic și istoric de la începutul sec.al 20-lea este situat la intersecția dintre Str. Simion Bărnuțiu și Str. 24 Ianuarie, vis-à-vis de biserica Sfinții Ahangheli Mihail și Gavril, Este vorba de casa doctorului Mihail Cănciulescu, un personaj remarcabil al lumii medicale craiovene în perioada interbelică.

Mihail Cănciulescu s-a născut pe 22 februarie 1885 în comuna Poiana Mare, județul Dolj, într-o familie modestă: tatăl – Câncea Savu (zis Savonici) era un mic comerciant, iar mama – Constantina, fostă Dragu – casnică. A avut o soră, Elena – pictoriță, și un frate, Petre – general de armată. A urmat cinci clase primare (1890 – 1896) la școala din Poiana Mare, după care, în perioada 1897 – 1904, a fost elev al Liceului Carol I din Craiova, pe care l-a absolvit cu laude.

Absolvent al Facultății de Medicină din București, Cănciulescu a fost medic intern la sanatoriul Techerghiol, la spitalul din Sinaia și la Spitalele Civile din București și medic extern al Spitalului Brâncovenesc din capitală. Între anii 1916 – 1918 a fost director al Spitalului din Dorohoi. A revenit în Craiova, în 1919 a fost ales bibliotecar la Cercul Medico-Farmaceutic (înființat de dr. Dumitru Vernescu și dr. Charles Laugier în 1902) și din anul 1920 a devenit medic secundar stagiar al Spitalului Filantropia, ulterior medic primar al secției de copii, medic primar al Secției Medicale și chiar director. După 1948, dr. Cănciulescu a fost numit director al Centrului TBC din județul Dolj, calitate în care a organizat ample acțiuni de profilaxie a acestei maladii și a contribuit la înființarea dispensarelor T.B.C. din Filiași, Băilești și Maglavit și a dispensarului materno-infantil din Brădești.

În 1928, dr. Mihail Cănciulescu a fondat revista medicală „Acta Medica Romana” („Mișcarea Medicală Română”), a cărei apariție a coordonat-o timp de douăzeci de ani, până în 1948. În perioada interbelică, dr. Cănciulescu a fost unul dintre promotorii inițiativelor pentru înființarea învățământului medical în Craiova, pledând pentru necesitatea înființării unei facultăți de medicină.


Dr. Cănciulescu a fost o personalitatea complexă și o figură importantă a lumii medicale românești din perioada interbelică, cu o activitate medicală impresionantă. Pentru activitatea sa, el a fost răsplătit cu numeroase titluri, ordine și medalii. A primit ordinul Coroana României cu spade pentru zelul și devotamentul excepțional cu care a îngrijit bolnavii și răniții în 1917 (1918), titlul de doctor docent în medicină (1925), a fost numit prin decret regal membru al ordinului Steaua României (1929), a primit Medalia de aur a Fundației Al. Christescu și Premiul Dr. L. L. Russ al Academiei de Medicină. A fost președinte al Asociației docenților de la Facultatea de Medicină din București și membru corespondent al Academiei de Medicină din Romania (1937), membru in Comitetul de conducere al Secției de istoria medicinii pe țară a Societății Medicale din România (1961), a primit ordinul muncii clasa a II-a (1956), iar în 1957 titlul de medic emerit.

Dr. Cănciulescu s-a pensionat în 1957, dar a continuat să profeseze la propriul cabinet privat. Din 1960, cabinetele medicale din România au fost suprimate, iar Cănciulescu a trebuit să se descurce cu o pensie mică și cu o stare precară de sănătate. Abia în 1967, cu trei ani înainte de moarte, i-a fost aprobată solicitarea pentru o pensie mărită, după 60 de ani de activitate medicală și științifică la cel mai înalt nivel.
Pentru contribuția lui Mihail Cănciulescu la dezvoltarea medicinei, autoritățile din Craiova au dat numele doctorului unei străzi din cartierul 1 Mai.

.

BĂILE COMUNALE - CRAIOVA

Băile Comunale din Craiova au fost un punct de reper pentru cetăţenii oraşului, dar în momentul de faţă sunt o ruină. Oamenii vorbesc cu nostalgie despre locul de întâlnire al oamenilor înstăriţi.

Imobilul situat pe strada Mihai Viteazul din Craiova a fost construit în anul 1880, vis-à-vis de curtea foarte largă a Licului Carol I, iar timp de mulţi ani în această locaţie au funcţionat Băile Comunale. La sfârșitul sec.al 19-lea și începutul secal 20-lea era la modă ca în fiecare oraş mare să existe o clădire în care să fie adăpostite băile comunale. Era o moştenire a civilizaţie romană a fiecărei urbe de altădată. Puţine case aveau băi proprii şi atunci foarte multă lume venea aici. Se plătea. 

Chiar Regele Carol I era fidel acestui loc, iar de fiecare dată când trecea prin Bănie se oprea să facă o baie fierbinte la Băile Comunale.

Oamenii stăteau ore în şir la coadă pentru a se relaxa la Băile Comunale din Craiova. Acest loc era catalogat ca o bază de agrement unde te puteai relaxa în voie. Se putea spune că era şi locul de întâlnire al persoanelor înstărite, iar la etaj aveau loc periodic serate muzicale. Lumea bună venea să îşi etaleze, garderoba și avuția

Spasțiile clădirii erau împărțite pe ranguri, cei mai înstăriţi dispuneau de o anumită zonă unde aveau şi paturi pentru masaj. Era un fel de club. Puteau să bea un ceai, o cafea, să stea la taclale. Şi mai exista o zonă pentru oamenii mai sărăcuţi.

Clădirea a fost retrocedată, dar actualul proprietar nu a făcut investiţii, iar clădirea declarată monument istoric a rămas în paragină.

Imediat după ce Băile Comunale din Craiova au fost desfiinţate, în imobilul situat pe strada Mihai Viteazul din Craiova s-a mutat Regia Autonomă a Domeniului Public şi Fondului Locativ din subordinea Primăriei. Acum la locul de întâlnire al oltenilor nu a mai rămas decât o plăcută pe care scrie mare: monument Istoric.

 Astăzi, moştenitorul proprietar are aceeaşi dorinţă: să o vândă. Nu are puterea financiară să o reconsolideze, să-i redea strălucirea de altădată, iar clădirea se degradează.

CASA VRĂBIESCU - CRAIOVA

Un monument istoric și architectonic grațios se află pe Calea Unirii Nr. 100, aproape de întersecția cu bulevardele Gheorghe Chițu (la est) și Tabaci (la vest) și la intersecția Str. Gheorghe Doja cu Calea Unirii. Este vorba de Casa Vrăbiescu învecinată cu alt monument architectonic craivean, Casa Calețeanu. Casa i-a aparținut familiei Vrăbiescu, cel mai reprezentativ proprietar al ei fiind Iulian Vrăbiescu, jurist și om politic, prefect de Dolj, deputat și vicepreședinte al Senatului în 1931.

 Iulian Vrăbiescu (20 feb. 1862, Craiova – 1940, Craiova) a fost un jurist și politician craiovean, fiul lui Constantin Vrăbiescu, deputat de Craiova în Divanul Ad-Hoc de la București. După absolvirea Facultății de Drept din Paris și obținerea doctoratului în drept la Paris (1890), Iulian Vrăbiescu a revenit în țară, unde a activat ca procuror al Tribunalului Dolj și prefect al județului de două ori (în 1897 și 1901). Prin funcțiile pe care le-a ocupat, el s-a îngrijit de drumurile din județ, a contribuit la ridicarea de școli și spitale și a favorizat înființarea unor societăți economice. Fiind el însuși mare proprietar de pământ, Vrăbiescu a acordat atenție sporită plantațiilor din județ, ceea ce i-a atras o mare popularitate în rândul țărănimii.

Incercarea de mutilare a monumentului Casa Vrăbiescu - 2013. La stânga Str. Gheorghe Doja, iar la dreapta Calea Unirii

Iulian Vrăbiescu a fost un liberal convins și membru marcant al Partidului Liberal. A fost deputat în Cameră (1907), senator și vicepreședinte al Senatului (1931). Cariera sa politică de după Primul Război Mondial s-a legat de cea a lui Constantin Argetoianu, care, în “Însemnările zilnice”, îl caracteriza pe craiovean drept „Bățos, limitat în mijloacele sale intelectuale, era un om foarte cumsecade. A fost pe vremuri un excelent prefect de Dolj”. Pentru activitatea sa politică, Vrăbiescu a fost decorat cu Steaua României și Coroana României.
De asemenea, Vrăbiescu s-a aplecat asupra dezvoltării culturale a Craiovei. In 1908 a fost prezent la inaugurarea Fundației “Alexandru și Aristia onumentului Casa VrăbiescuAman”, alături de ministrul Instrucțiunii Publice de atunci, Spiru Haret. Vrăbiescu a mai vizitat fundația și în 1920, iar în 1928 i-a donat un tablou de I. Skalbert, pictor francez. In 1940, după moartea politicianului, soția sa, Elvira Vrăbiescu (născută Davidescu), a făcut fundației o importantă donație de cărți și obiecte de muzeu, conform dorinței răposatului său soț.

Casa Vrăbiescu a fost, cel mai probabil, construită de tatăl lui Iulian Vrăbiescu, Constantin Vrăbiescu, în jurul anilor 1850. La acea dată, pe locul actual al casei se ridicau trei clădiri comune, construite una lângă cealaltă. Conform lucrării “Asistența spitalicească a orașului Craiova în a doua jumătate a secolului al XIX lea – începutul secolului XX” de Dinu Elena Steluța, apărută la Cluj Napoca în 2014, în anii 1877-1878, casa lui C.  Vrăbiescu a găzduit un așezământ medical special, pentru a acorda îngrijire și tratament soldaților răniți pe front. Pe lângă spitalele existente și spitalele militare temporare înființate atunci (Independența, Maica Domnului Dudu, Central), s-a amenajat o serie de așezăminte medicale în clădiri sau case proprietate personală (Golfineanu, Brăiloiu, Vlădica, Dumba, Olteanu, Pața, Haralamb, Nae Chiciu, Dinu (Dini) Mihail, Stație Teodoru etc).

În jurul anului 1910, toate cele trei case au fost cumpărate de Vrăbiescu, care îl angajează pe tânărul arhitect Duiliu Marcu să unifice și să refacă fațada imobilelor respective într-un proiect unitar. Duiliu Marcu, născut la Calafat, cu studii la Liceul Carol I din Craiova și studii de specialitate la Școala de Arhitectură din București și la Școală de Arte Frumoase din Paris, lucrează în Craiova între 1913-1915 la Casa Vrăbiescu-Lescioreanu (Sescioreanu?) și între 1914-1915 la Casa Tudor Mărăscu. Alte realizări arhitecturale ale acestuia mai sunt și Gara Regală din Sinaia, Teatrul Orașului (Opera de Stat) și Cinematograful Capitol (Filarmonica Banatul) din Timișoara.
In prezent, Casa Vrăbiescu este deținută de o societate comercială din Craiova, care în 2009-2010 a efectuat lucrări neautorizate de extindere a clădirii în scopul transformării sale în hotel. Lucrările, care afectau fațada vestică, fundația și subsolul casei, au fost sistate la intervenția Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Dolj. In prezent, atât clădirea de patrimoniu cât și scheletul ce o parazitează pe latura de vest (spre Str. Gheorghe Doja) sunt abandonate.

CASA NICOLAE TITULESCU - CRAIOVA

 Imobil impunător, supus mai puțin trecerii neiertătoare a timpului. Casa Băilişteanu completează galeria diamantelor arhitecturale din vechea Craiovă, care au astăzi aceeaşi poveste cu titlul: „Imobil de vânzare“. Pe acest loc, cu ani şi ani în urmă exista o casă modestă. „Casa Băileşteanu”cu proprietar funciar, unde a funcţionat Curtea de Apel Craiova o perioadă de circa 15 ani, începând din 1993 cu trecere peste anul 2000, a fost ridicată pe locul fostei case unde s-a născut și a copiărit câțiva ani Nicolae Titulescu, o casă modestă, un parter cu gârlici, un fel de casă ţărănească. Băileşteanu a cumpărat-o de la Tituleşti, a dărâmat-o şi a comandat construirea unui nou edificiu pe măsura averii lui. A început construcţia ei pe la 1905, după un proiect al unui arhitect italian. Demisolul şi parterul sunt realizate în stil italian. A venit răscoala din 1907, s-a schimbat proprietarul și s-a întâmplat ceva în viața proprietarului, astfel că timp de şapte ani nu s-a mai realizat nimic la clădirea începută. In 1914, s-a reluat construcţia după un proiect al altui arhitect. Parterul şi etajul s-au realizat într-un stil eclectic. Interiorul este în marmură. Are o scară asemenea celei din Muzeul de Artă, hol mare și înalt pentru o acasă cu două niveluri. La etaj holul este înconjurat de o cale elegantă protejată de grilaj cochet de fier forjat

Naţionalizarea din anii 1950-1952 a schimbat destinaţia imobilului, clădirea a fost, pe rând, Palatul Pionierilor,  Imobil impunător, supus mai puțin trecerii neiertătoare a timpului.

Casa Băilişteanu completează galeria diamantelor arhitecturale din vechea Craiovă, care au astăzi aceeaşi poveste cu titlul: „Imobil de vânzare“. Pe acest loc, cu ani şi ani în urmă exista o casă modestă. „Casa Băilişteanu”cu proprietar funciar, unde a funcţionat Curtea de Apel Craiova o perioadă de circa 15 ani la trecerea peste anul 200, a fost ridicată pe locul fostei case unde s-a născut și a copiărit câțiva ani Nicolae Titulescu, o casă modestă, un parter cu gârlici, un fel de casă ţărănească. Băilişteanu a cumpărat-o de la Tituleşti, a dărâmat-o şi a comandat construirea unui nou edificiu pe măsura averii lui. A început construcţia ei pe la 1905, după un proiect al unui arhitect italian. Demisolul şi parterul sunt realizate în stil italian. A venit răscoala din 1907, s-a schimbat proprietarul și s-a întâmplat ceva în viața proprietarului, astfel că timp de şapte ani nu s-a mai realizat nimic la clădirea începută. In 1914, s-a reluat construcţia după un proiect al altui arhitect. Parterul şi etajul s-au realizat într-un stil eclectic. Interiorul este în marmură. Are o scară asemenea celei din Muzeul de Artă, hol mare și înalt pentru o acasă cu două niveluri. La etaj holul este înconjurat de o cale elegantă protejată de grilaj cochet de fier forjat

Naţionalizarea din anii 1950-1952 a schimbat destinaţia imobilului, clădirea a fost, pe rând, Palatul Pionierilor, Casa Studenților mult timp și apoi închiriată, pe la sfârșitul anilor 1990 de Curtea de Apel Craiova.

Astăzi imobilul nu mai este închiriat de Curtea de Apel Craiova așa că a rămas zăvorât și de și pregătit pentru o improbabilă vânzare Se găsește pe B-ul Nicolae Titulescu la numărul 4 e. 

Curtea cu anexe din dreapta clădirii ce a servit drept Curte de Apel Craiova - 2014“

“

CASA SCHINA - CRAIOVA

Casa Schina din Craiova, supranumită “Micul Luvru”, este un monument istoric de arhitectură aflat în apropierea zonei centrale a orașului. Clădirea este situată pe Calea Unirii, la numărul 70, lângă Casa Feraru și vis-a-vis de Casa Teodoru. Construită la sfârșitul sec.al 19-lea în stil renascentist, casa a aparținut doctorului Constantin Schina, despre care se spune că a fost o perioadă medicul șef al Craiovei.

Constantin Schina s-a născut în Craiova în anul 1860. Bunicul său, medic și el, a fost un grec care a venit în România, profesând la început în Râmnicu Vâlcea, apoi în Craiova. Fiul acestuia și tatăl lui Constantin Schina, a fost sub-prefect și șef de serviciu la Primăria Craiova.
După ce urmează cursurile Facultății de Medicină din București, Constantin Schina devine intern al Spitalelor Civile din București. In paralel, își pregătește teza de doctorat în medicină și chirurgie, “Despre fracturile basinului”, pe care o susține la 9 mai 1886. In același an revine în Craiova, unde profesează ca medic al Regimentului I Infanterie și al penitenciarelor Craiova și Bucovăț. În această calitate ține un discurs funebru la înmormântarea doctorului Panteli Negoescu, medicul Regimentului I Artilerie (Cavaler al ordinului Steua României și fost medic al Jandarmilor Călare). Medic secundar al Spitalului Filantropia, Schina se mută din 1891 ca medic primar la Spitalul Th. I. Preda din Craiova (actuala secție de neuropsihiatrie de pe lângă Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Victor Babeș” Craiova). În 1905 este numit secretar general al Comitetului Cercului Medico-Farmaceutic din Craiova, iar din 1909 este ales vicepreședinte al cercului, alături de dr. Vernescu.

Pe lângă pasiunea pentru medicină și știință, Constantin Schina a fost interesat și de mediul cultural-artistic al Craiovei. Membru al Societății Dramatice din Craiova, doctorul Schina a făcut parte, ca președinte, din primul comitet de conducere al Societății Filarmonice din Craiova, înființată în 1904, alături de violonista Valeria Pohl – Graepel (președinte de onoare) și violonistul G. Fotino și G. Vincenz (vicepreședinti). Nu se cunoaște cu exactitate anul morții doctorului Constantin Schina; se crede că a murit cândva după 1923.

Casa Schina a fost vândută după 1943 de urmașii doctorului unui avocat craiovean pe nume Popescu. In perioada 1979–1996, în clădire a funcționat Muzeul de Istoria Medicinii și Farmaciei “Victor Gomoiu”, fondat de prof. univ. dr. Mihail Șcheau pe baza “Colecției de istoria farmaciei” organizate în 1963 de farmaciștii Gheorghe Cismărescu (1900-1964) și Nicolae Zahacinschi (1919-1988). Nucleul muzeului, donat de dr. Viorica Gomoiu în 1972, îl constituiau piese muzeale adunate de-a lungul vieții de marele doctor și istoric al medicinei Victor Gomoiu. Printre colecțiile muzeului se aflau și două opere de-ale lui Constantin Brâncuși, “Ecorșeul” sau “Jupuitul” (unul din cele patru sau cinci exemplare existente, și al doilea rămas în Craiova, în afară de cel păstrat la Colegiul Național Carol I) și bustul generalului Carol Davila.


După 1996, urmașii avocatului Popescu au revendicat dreptul de proprietate asupra clădirii în care funcționa muzeul. În anul 1997, aceștia au câștigat clădirea în instanță, colecțiile muzeului fiind evacuate. Conducerea Universității de Medicină și Farmacie din Craiova și a Fundației “Victor Gomoiu” au decis transferarea colecțiilor la Universitatea din Târgu Jiu în vederea înființării unei facultăți de medicină. Piesele zac acum în clădirea Facultății de Asistență Medicală, Tehnică Dentară, Artă și Cultură Fizică din Târgu Jiu.

Ulterior, în fosta Casă Schina a funcționat un institut de cercetări. In prezent, Casa Schina este proprietate privată, deținută de familia afaceristului șarlatan Genică Boerică.

STR. BUZEȘTI - CRAIOVA

Intr-o  hartă a centrului Craiovei din 1925 este figurată strada Buzești, deși denumirea ei poate fi mult mai veche. Aproape patruzeci de ani, sub regimul communist, s-a numit strada Karl Marx, iar la începtul începuturilor s-a numit strada Sfinții Arhangheli. Intr-o vreme pe această stradă au circulat autobuze.

Piața Buzești - 1911-1920- vedere spre nord

Acum strada Frații Buzești este precedată de Piața Buzești (numit Răscruciul Mic prin tradiție, sau Răscruciul de Pește) care  începe de la intersecția străzii Oltețului, fostă I.C.Brătianu, cu strada Panait Moșoiu, fostă Emil Gârleanu. Pe colț este o clădire, renovată de curând, construită în 1901, așa cum stă scris pe ornamentul de pe frontonul dreptunghiular cu șir de colonete,încadrat cu două amfore.Pe partea stângă clădirea băncii BANCPOST domină Piața Buzești cu clădiri construite între 1878 și 1920.Terminația de sud a Pieții Buzești traversează străzile Lipscani, fostă 30 Decembrie, respectiv Pelicari, și strada  România Muncitoare, fostă Alexandru Lahovary. Tot alăturat de cele două, dar puțin spre sud, se află intersecția pieței cu strada  Traian Demetrescu , fostă Calea Târgului (și Str. Silozului în regimul communist),  La ieșirea din Piața Buzești spre sud, pe latura dreaptă, la numărul 4A,  se remarcă clădirea solidă, impunătoare în care funcționează în prezent  Schela  de Foraj Craiova,  întreprindere înființată în 1958 .In perioada  1965 -1968  aceasta a început să furnizeze servicii și pe piața internațională ajungându-se în prezență la piețe din 23 de țări. Clădirea acoperă trotuarul cu un portic cu coloane dreptunghiulare grosiere, sub care se găsesc câteva magazinașe. Clădirea alăturată a fost construită în 1865 ca han, devenind apoi Hotel METROPOL și funcționând cu această destinație mult timp.

Clădirea nouă a fostei Bănci Agricole - 2013 - devenită Raiffeisen Bank. Este clădire de colț. La dreapta Str.Eugeniu Carada, iar la stânga Str. Frații Buzești, spre Piața Buzești

Urmând calea spre sud se ajunge la intersecția cu străzile Mihail Kogălniceanu și Eugeniu Carada. Pe stânga, se remarcă clădirea nouă a fostei Bănci Agricole, devenită prin privatizare pripită Raiffeisen Bank. Traversând Str. Eugeniu Carada se trece pe lângă restaurantul Craiova și, puțin mai jos, tot pe stânga, se ajunge la gardul impozant de fier forjat de la casa (palat) Grigore Puiu Pleșa (Pleșia) construită între 1905 și 1910 pe locul fostelor case ale boierilor Buzești, după proiectul arhitectului Petre Antonescu, cel care a conceput și Clădirea unde funcționează în prezent Prefectura Dolj. Clădirea, numită casa Pleșa, a avut diverse destinații printre care, între anii 1970 și 1980, inclusiv Primăria Craiovei, sau sediu opulent al Sindicatelor.

Casă pe Str. Frașii Buzești - 2009

Intersecția Str. Buzești cu străzile C.D. Fortunescu și Simion Bărnuțiu deschide perspectiva către Biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, de la care a primit  primul său nume, ctitorită pe terenurile boierilor Buzești. In triunghiul format cu strada 24 Ianuarie este amplasat bustul  poetului Traian Demetrescu, realizat de sculptorul Ion Jalea între 1923 și 1924.

Strada Frații Buzești continuă până la semafoarele de la intersecția   Alexandru Macedonski cu strada Caracal. Se poate spune că este o stradă centrală cu multe obiective de interes general. Și totuși numele ei nu a rămas în memoria colectivă, dar urmează

Aflată între Ulița Episcopiei și Biserica Sfinților Voievozi  (Sfinții Arhangheli), Ulița Pescăriilor Vechi (viitoarea Str. Buzești) oferea pe la mijlocul secolului 19 un loc prielnic pentru ridicarea de hanuri, unde puteau sa tragă negustorii ce aduceau marfă micilor prăvălii aflate, cele mai multe dintre ele, pe Ulița Mare (Lipscani) pe care această uliță o intersecta în locul numit Răscruciul de Pește (Răscruciul Mic).

Palatul Vorvoreanu - Mitropolia Oltenia - 2007 - Str. Frații Buzești Nr. 10. Construit între 1905-1910 de arhitect Maimorolu.

Cea mai veche menționare a unui han pe aceasta uliță apare cu ocazia vânzării Hanului lui Neculcea în primăvara anului 1852, situat la “Răscrucea de pește”.

  In 1861, Grigore Stăncescu cumpăra “hanul cu locul lui și prăvăliile du pe dânsu și celelalte nemestii” proprietatea lui Dimitrie Pană Pavlu, care se aflau pe locul mănăstirii Sadova. Locul se învecina la răsărit cu ulița ce ducea spre biserica Sfinților Voievozi, la apus cu locul cumpărătorului, spre amiazăzi cu casele lui Constantin Ghimpa, iar spre amiazănoapte cu “prăvăliile înfundate” ale mai multor negustori. În 1868, Gr. Stăncescu răscumpăra acest loc aflat la Răscrucile Pescăriilor, trecut în proprietatea statului dupa Legea secularizării averilor mănăstirești. Posibil ca acest han cumpărat de Gr. Stancescu să fie același cu cel al lui Neculcea din 1852.

 Istoria acestui han, transformat în hotel spre sfârșitul secolului, ne rămâne destul de puțin cunoscută. Numele Hotelului Stăncescu apare în presa anului 1888, fiind legat de un accident petrecut în seara zilei de 21 Iunie. Alexandrina Nicolau, servitoare la acest hotel “voind a pune dintr-o tinichea gaz îeșn lampă, al căreia fitil era aprins, pe când turna gaz în bazin, gazul a luat foc făcând explozie”. Victima, originară din Ploiești, înceta din viață a doua zi.

Str. Frații Buzești - 2014 - în curs de amenajare pentru a deveni pietonală . In dreapta Clădirea renovată, cu portic la parter, peste trotuar a Schelei de Foraj Craiova

 In anul 1909, Medicul Primar al orașului aproba cererea făcută de N. Mușat, antreprenorul Hotelului Stăncescu, ca cele 14 – 15 camere ce compuneau corpul din spatele clădirii sa fie închiriate cu luna la diferite cântărețe, cu obligația de a-și face controale sanitare. Accesul în aceste camere se făcea pe două scări laterale, luându-se măsuri ca ușile care comunicau cu corpul principal al hotelului să nu rămână deschise. Obligația de a face controale sanitare arată ca sub numele de cântărețe se înțelegea de fapt prostituate. “Cântărețele sunt artiste, dar si prostituate” arata Laure Adler în studiul sau despre casele de toleranță, referindu-se la prostituția care se întâlnea în localurile de cafe-concert.

 In locul în care străzile Mihail Kogălniceanu și Lascăr Catargiu întâlneau vechea Uliță a Pescăriilor, redenumită strada Buzești, se găseau alte două hoteluri, Regal și Europa.

 Hotelul Regal se afla pe colțul format de strada Lascăr Catargiu cu strada Buzești (azi Restaurantul Craiova). N. Hristodol, antreprenorul hotelului anunța în 1907 deschiderea acestuia “din nou renovat și amenajat”. Hotelul dotat cu mobilier nou, lumină electrică și sobe de teracotă, beneficia de un “restaurant luxos, șoproane pentru trăsuri și grajd pentru cai”. În 1937 hotelul, al cărui proprietar era N.N. Băncioiu, rămăsese cam cu aceleași dotări. Pe lângă lumina electrică și sobele de teracotă pomenite și în 1907 hotelul, care avea 12 camere cu un pat și 5 camere cu 2 paturi, nu mai beneficia decât de closet în corpul clădirii, prevăzut cu apă curgătoare și “instalație modernă”. Lipseau ascensorul, caloriferele, apa caldă sau pardoseala cu parchet de care dispuneau hotelurile moderne, cum erau Minerva sau Palace. Conducătorul hotelului era Fănică Constantinescu. 

 Situat la întretaierea străzilor Buzești și M.Kogălniceanu, Hotelul Europa pare să fi fost inițial un vechi han (4). La acest hotel, al cărui proprietar era D. Frăsineanu, găsim cu domiciliul pe la 1908 pe Ivan Ivanovici, condamnat de Curtea de Apel din Craiova la închisoare corecțională timp de 5 ani “pentru faptul de atentat la pudoare”. Hotelul, care fusese redenumit Imperial, aparținea în 1937 lui Petre I. Demetrian. Cladirea avea 15 camere cu un pat si 14 camere cu doua paturi, lumină electrică, sobe de teracotă, o baie și 6 closete în corpul clădirii.

Str. Buzești cu vedere sre sud - 1910 - pe dreapta Hotel Europa, iar în planul secund biserica Sfîiții Arhangheli.

Mai jos pe strada Buzești, la numărul 37 (adresă care apare în Călăuza orașului Craiova - 1925), se afla Hotelul Național despre care antrepenorul N.I. Bobeși anunța în 1907 deschiderea sa “renovat și mobilat din nou, cu mobilier secesion, luminat electric, toate camerele având sobe de teracotă și scară de marmură. O cântăreață domiciliată la camera 4 de la acest hotel, Jeni Niculescu, era condamnată în 1908 de către tribunalul Ilfov la închisoare pe timp de o lună pentru escrocherie, directorul penitenciarului Văcărești fiind mandatat să o primească și să o rețină.

Casa Gogu Vorvoreanu - 2011 - Str. Buzești. Construită în 1905

 La 16 Noiembrie 1913, Nicolae Pesici, antrepenorul hotelurilor Mercur și Calafat, solicita primăriei Craiova să i se aprobe cererea de a asigura cu un omnibus transportul de la gară vizitatorilor acestor hoteluri. Hotelul Mercur care se afla la capătul dinspre nord al străzii Buzești la numărul 4, aparținea în 1930 Eugeniei A. Popa și lui I. Poponiu Pârvulescu. În luna mai a anului 1938, hotelul era închis printr-o ordonanță a primăriei, “în interesul sănătății publice”. Hotelul Calafat se găsea pe strada Vasile Boerescu la numărul 1.  Str. Vasile Borescu era în continuarea străzii Buzești, pe lângă Palatul de Justiție.

Complex hotelier Green House - 2013 - Str. Frații Buzești Nr. 25 

 Din numele celor care au locuit în camerele acestor hoteluri ne-au rămas mai mult celor al prostituatelor, condamnate cu amendă “în folosul cassei Craiova”. Victoria Deatcu, Margareta Teodorescu, Maria Vijulia la hotel Imperial, Caterina D. Ion la hotel Mercur, Dumitra T. Vasile la hotel Regal, Marița Ion Onea la hotel Stăncescu sau Mari Strebel, madonă la hotel Național sunt doar câteva astfel de exemple. În urma unui referat din 1920, prefectul poliției era informat că la aproape toate hotelurile “sunt instalate un număr considerabil de cocote”, acesta ordonând evacuarea lor.

CASA IONEL PLEȘA (PLEȘIA) - CRAIOVA

.O bijuterie arhitectonică atât la exterior, cât și prin interioarele somptuoase, Casa Ionel (Iancu) Pleșia este un monument de arhitectură de sfârșit de secol 19 și servește astăzi (2016) ca sediu al  filialei Omnia (franceze) a Bibliotecii Naționale a României.

Pe terenul  ocupat în 1928 de casa majestoasă a lui Ionel Pleșia (sau Pleșa), pe str. Mihail Kogălniceanu la nr. 13, au existat, datorită unor mărturii vechi, cu mult timp în urmă, casele unui anume Nicolae Ciolea (decedat în 1848). In casele lui Ciolea și-au deschis prăvălie frații Eoane și Nicolae Ciolea, “doi mari bacali și toptangii din Craiova”.


Casa Ionel Pleșia a fost construită între anii 1890-1892 în stil eclectic cu predominanță neoclasică la fațadă și neobaroc în interior. Arhitectul este necunoscut, dar se presupune că impozanta clădire este opera francezului Albert Galleron, cel care a mai proiectat în România Ateneul Roman și Palatul Băncii Naționale a României din București, Casa Constantin Vălimărescu din Craiova, Palatul Dimitrie Ghika din Comănești și numeroase case boierești din București și din provincie. 

Clădirea a fost naționalizată în anii ‘50 de statul roman comunist. După confiscare, clădirea a avut diferite destinații, printer care și acele de ”Cabinetul de Partid” PCR.

In septembrie 1989, în Sala Oglinzilor din Casa Pleșia a avut loc o conferință prezidată de Zoia Ceaușescu, care, fascinată de frumusețea clădirii, le-ar fi propus lui Nicolae și Elenei Ceaușescu să o transforme în a treia reședință din Craiova (pe lângă Casa Barbu Drugă și Casa Jianu). Se pare că ar fi fost imediat aprobată o investiție de 2-3 milioane de lei pentru pregătirea casei în vederea începerii reamenajării, care a durat până în decembrie 1989, când lucrările au fost sistate odată cu venirea Revoluției. Acesta a fost un ghinion al monumentului architectonic.

Spatele clădirii Pleșia și intrarea membrilor PSD

După căderea regimului comunist, odată s-a primit un fond de cărți donat din Franța, de Asociația Equilibre. In urma a nenumărate adrese din partea unui grup de oameni de cultură din oraș, printer care Marin Sorescu – redactorul șef al revistei “Ramuri” la Craiova, Primăria Craiova a oferit un spațiu pentru adăpostirea fondului de carte la parterul Casei Pleșia. 

Casa Ionel (Iancu) Pleșa - 1908
S-au pus atunci bazele prestigioasei instituții de cultură care este astăzi Biblioteca Franceză Omnia. La 25 mai 1990, prin ordinul semnat de ministrul Culturii de atunci, Andrei Pleșu, Biblioteca Omnia a devenit filială a Bibliotecii Naționale a României. Inaugurarea oficială a bibliotecii a avut loc la 23 iulie 1991 în prezența unor prestigioși invitați, personalități ale vieții culturale și politice din Craiova, din țară și străinătate. Din anul 2000, clădirea s-a donat patrimoniului culturii printr-o hotărâre de guvern.

Pe lângă Biblioteca Franceză Omnia, în prezent Casa Pleșia mai găzduiește, într-un spațiu la etaj, și sediul Organizației Județene a PSD Dolj (Partidul Social Democrat), cu statutul de chiriaș.

Familia Pleșia (alte grafii: Pleșa, Pleșea, Plessia) a fost o familie de boieri olteni din prima jumătate a sec.al 19-lea. Aceștia au devenit mari moșieri, deținând pământuri și proprietăți în aproape toată Oltenia. Un  arbore genealogic alcătuit de istoricul genealogist Dan Plesia, pornește de la boierul de neam, Stan Pleșa, decedat în 1840, și de la soția, Natalia (născută Chințescu), și se continuă cu boierii Ion Stan Pleșa și Gheorghe Stan Pleșa. 

Gheorghe Pleșa a fost pitar și moșier, fiind proprietar al moșiilor Leu și Ghindeni. In urma căsătoriei pitarului cu Ecaterina, fiica lui Iancu Dăbuleanu, zis Coșoveanu, au rezultat patru copii: Iancu, Ghiță, Elena (căsătorită Davidescu) și Aurora (sau Anastasia) (căsătorită Câncea).

Casa Pleșia a fost ridicată de fiul lui Gheorghe Pleșia, Iancu (n. Craiova 1855, decedat la 4 iulie 1935). Iancu (sau Ion G.) Pleșia, licențiat în drept al facultății din Paris, s-a înscris în Baroul Dolj la 11 Septembrie 1879, însă a profesat foarte puțin. Iancu a mai fost pomenit ca președinte al comitetului de administrare al Băncii Comerțului, în 1919 (Monitorul Oficial 21 mai 1919). Ulterior, a fost amintit ca fiind proprietarul moșiei Cetate. La 22 martie 1890, Iancu Pleșia s-a căsătorit la Craiova cu Angela Zavarof (fiica din a doua căsătorie a Anei Bengescu, cu Mihail Zavarof, fost primar al Craiovei), cu care a avut un fiu, Ionel, necăsătorit, și o fiică, Madeleine (căsătorită cu arendașul Tache Anagnostiade).

Conform Registrului Stării civile pentru născuți, Ionel Pleșia s-a născut la 6 aprilie în casa părintească din strada Kogălniceanu, nr. 31, suburbia Sfinții Arhangheli, pe care a și moștenit-o ulterior, ca fiu al domnului Ioan G. Pleșia (36 ani), și al doamnei Angela Ioan G. Pleșia (18 ani). Ionel a fost avocat, deputat în parlamentul României din partea PNL Brătianu. Conform unor documente puse la dispoziția actualilor administratori ai clădirii de Ministerul Afacerilor Interne, direcția Arhivă Popești-Leordeni, reiese că Ioan Pleșa, ultimul șef al organizației liberale de Dolj, înaintea instaurării comunismului, a decedat la Spitalul de Stat Văcărești, fiind bolnav de pneumonie, îmbolnăvindu-se în închisori, ca mulți licențiați în drept ai vremii.

In present (2016), Casa Pleșia se află în proprietatea Statului Român prin Ministerul Culturii și în administrarea Bibliotecii Naționale a României, prin filiala Omnia din Craiova.

Casa Pleșia are un regim de înălțime pe 4 niveluri (subsol, parter, etaj și mansardă), cu un număr mare de încăperi și holuri dispuse astfel: subsol – 8 încăperi + holuri; parter – 7 încăperi + holuri; etaj 1 – 6 încăperi + Sala Oglinzilor (cea mai spectaculoasă încăpere din clădire) + holuri; mansarda – 5 încăperi + holuri + pod. Decorarea încăperilor, care a rezistat în bună parte până în ziua de astăzi, se datorează meșterilor austrieci și italieni. Cei ce trec pragul bibliotecii pot încă să admire pardoselile din parchet lamelar, plafoanele pictate în stil neoclasic cu stucaturi și chenare aurite și lambriurile și ușile din lemn masiv, sculptate. Vitraliile ferestrelor, realizate în spiritul școlii românești, au motive geometrice și florale, ușile de la intrare au geamuri din cristal, iar scara interioară și feroneria sunt în stil baroc. Se remarcă holurile decorate cu oglinzi venețiene (oglinzi infinite), sobele din teracotă, seiful englezesc rezistent la foc Milner’s Patent și câteva candelabre originale.

Casa Pleșia se află într-o stare avansată de degradare, structura de rezistență a acesteia fiind afectată de cutremurele suportate de-a lungul vremii, dar și de intervențiile repetate de recompartimentări interioare realizate de proprietari. În urma dislocării unei grinzi metalice din structura planșeului clădirii în 2004, administratorii au solicitat o expertiză tehnică pentru stabilirea unui proiect de consolidare. In cadrul Programului „Reabilitarea Monumentelor Istorice din România”, implementat de Ministerul Culturii printr-un acord cadru de împrumut încheiat între Guvernul României și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, Biblioteca Franceză Omnia din Craiova – filiala Bibliotecii Națională a României – va beneficia de finanțarea executării lucrărilor de restaurare, consolidare și modernizare a clădirii, pentru care lucrările de proiectare sunt deja finalizate.

Primul semnal că este nevoie de intervenţie urgentă la clădire, celebra Casa Pleşia declarată monument de arhitectură, a fost dat acum 10 ani (2006), când s-a dislocat o grindă metalică din structura planşeului, s-au prăbuşit cărămizi şi s-a fisurat conducta de apă caldă din subsolul clădirii. S-a făcut o expertiză tehnică, iar în 2007 clădirea a fost prinsă în Programul privind consolidarea, restaurarea şi modernizarea monumentelor istorice din România, iar de finanţare beneficiază în baza acordului cadru de împrumut dintre Ministerul Culturii şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.  „Este vorba de peste 3 milioane de euro, iar şantierul este estimat să dureze 3 ani. Acum documentaţia se află în faza de preexecuţie, fiind depusă la primărie pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie, după care urmează licitaţia pentru execuţie.

Intre timp, se desprind bucăţi mici din aplicaţiile arhitecturii interioare, dar şi din cea exterioară, care se degradează vizibil după fiecare iarnă grea. Actuala Casă Pleşia, de pe strada Kogălniceanu, îşi arată pe deplin vârsta, cei 120 de ani de existenţă şi nevoia urgentă de reabilitare.