DINASTIA RURIK - din RUSIA

Dinastia Rurik a fost dinastia domnitoare în Rusia Kieveană (din 862), în cnezatele succesoare ale acesteia, Cnezatul Galiției-Volînia (din 1199), Vladimir-Suzdal, Marele Cnezat al Moscovei ca și al Țaratului Rusiei (1168 - 1598).

In conformitate cu prima cronică slavă – Cronica vremurilor trecute – dinastia a fost fondată în anul 862 de Rurik, legendarul domnitor al Novgorodului, de origine scandinavă, adică de origine vikingă. Apartenența la tribul varegilor (vikingilor) cunoscuți și ca rusii este încă subiect de dispută între istorici. Originea tribului rusilor este neclară, deși au putut fi remarcate influențe scandinave și mai puțin slave. Rurik și frații săi au fondat un stat pe care istoricii aveau să-l numească mai târziu „Rusia Kieveană”. Pe la mijlocul sec.al 12-lea, Rusia Kieveană s-a dezintegrat în mai multe cnezate independente, fiecare având ca monarhi membri ai dinastiei Rurik.

In vest, Galiția și Volînia au fost conduse de membri ai dinastiei Rurik până în 1323. Ultimii doi membri ai dinastiei au fost frații Andrei și Lev, care au domnit împreună și au încercat să respingă invaziile mongole, apărând astfel întreaga Europă. Regele polonez Vładisłav I-ul avea să îi scrie Papei despre cei doi frați-regi: „Ultimii doi regi ruteni, care au fost paveze de nădejde ale Poloniei împotriva tătarilor, au părăsit această lume, iar după moartea lor, Polonia se află sub amenințarea directă a tătarilor”. 

După pierderea rolului lor conducător, membrii familiei Rurik au continuat să joace un rol important în Marele Ducat al Lituaniei și mai apoi în Uniunea statală polono-lituaniană. Astfel, familia Ostrogski a deținut funcții importante în statul polono-lituanian, printre care cea de Mare Hatman al Lituaniei, și s-au străuduit să asigure un stat a limbii ucrainene și să apere biserica ortodoxă în această parte a Europei.

In regiunile de nord-est, spre sfârșitul sec.al 15-lea, Cnezatul Moscovei a dus dus o luptă aprigă pentru cucerirea supremației printre statele slave medievale. Incepând cu domnia lui Ivan cel Groaznic, monarhul ramurii moscovite a dinastiei Rurik, s-a folosit titlul de „Țar al întregii Rusii”, iar cnezatul și-a schimbat numele în Țaratul Rusiei. Dinastia Rurik s-a stins în Rusia odată cu cu moartea țarului Fiodor I, în 1598. După moartea lui Fiodor, a urmat o perioadă de mare instabilitate, cunoscută drept „timpurile tulburi”, care au durat până în 1613. In anul 1613, pe tronul Rusiei s-a urcat țarul Mihail I al Rusiei, care a fondat dinastia Romanov, care avea să conducă țara până în 1762, iar ca dinastia Holstein-Gottorp-Romanov până la Revoluția rusă din 1917. Ecaterina cea Mare, care s-a căsătorit cu Petru al III-lea al Rusiei (membru al dinastiei Romanovilor) era descendentă a dinastiei Rurik.

IVAN ai III-lea CEL MARE

Ivan al III-lea cel Mare s-a născut la. 22 ianuarie 1440 și a decedat la 27 octombrie 1505 Din 1462 și până în 1503 a fost suveran a întregii Rusii din vremea sa. Era descendent al dinastiei Rurik de nord., dinastie care a durat, prin diferite ramuri, între 1168 - 1598.

Este menționat în documente din anul 1450 ca mare cneaz, coregent al tatălui său. A fost un om de stat remarcabil, cu aptitudini politice și diplomatice ieșite din comun. În timpul cârmuirii acestuia s-a definitivat formarea nucleului teritorial al statului Rus centralizat, fiind alipite statului Rus cnezatele Iaroslavl (1463), Rostov (1474), Republica feudală Novgorod (1478), Marele cnezat Tver, precum și pământurile Veatcăi (1489) și o mare parte a pământurilor Riazan. Rusia și-a amplificat influența asupra Pskovului și asupra marelui cnezat Riazan. După războaiele din anii 1487-1494 și 1500-1503 cu marele cnezat Lituanian, Ivan al III-lea a alipit către Moscova o serie de pămînturi slave de la est de Moscova: Сernigov, Novgorod-Severskii, Gomel, Briansk și altele. După războiul din 1501-1503 ordinul Livonian a fost supus plății unui bir pentru orașul Iuriev. In anii 1460-1480 Ivan al III-lea a luptat cu succes împotriva hanatului Kazan, care a trecut sub influența crescândă politică a Rusiei. În timpul guvernării lui Ivan al III-lea începe să se formeze aparatul puterii centrale, prin Ordine și a fost alcătuit codul judiciar Sudebnik 1497. Pătura nobiliară (dvorenii) a căpătat o importanță politică tot mai mare. Ivan al III-lea a luptat cu separatismul cnejilor locali, inclusiv cu cel al fraților săi Boris Voloțkii și Andrei cel Mare în anii 1480-1490, limitând considerabil drepturile suverane ale acestora. Către sfârșitul cârmuirii lui Ivan al III-lea, au fost lichidate multe cnezate locale mici (udeluri). Una dintre realizările cele mai importante ale domniei lui Ioan al III-lea a fost scuturarea jugului tătaro-mongol. Sub influența maselor populare Ioan a fost nevoit să organizeze apărarea sigură contra invaziilor lui Ahmat (Apărarea de la Ugor 1480).

In timpul guvernării lui Ioan al III-lea a sporit considerabil autoritatea internațională a statului rus, au fost stabilite relații diplomatice cu Papa de la Roma, Imperiul german, Ungaria, Moldova, Turcia, Iranul, Crimeea. In timpul lui Ivan al III-lea s-a profilat pe deplin titlul de cneaz al "întregii Rusii" (în unele documente, este numit chiar "Țar"). Prima soție a lui Ioan al III-lea a fost fiica domnitorului moldovean Ștefan cel Mare(1457-1504), Elena. Cea de a doua soție a fost Zoe (Sofia) Paleolog, descendentă din ultimul împărat bizantin. In anii guvernării lui Ioan al III-lea s-au realizat construcții imense la Moscova (Kremlinul și Palatul de Granit), Kolomna, Tula și Ivangorod.

VLADIMIR CEL MARE

Vladimir I, sau uneori Volodimir I, numit popular și cel Sfânt, cel Mare, sau cel Asemeni Apostolilor. (născut în 958 și mort la 15 iulie 1015 la Berestova astzi Kiev ). A domnit cu mână de fier între 980 și 1015. Vladimir, viitorul Marele Cneaz al Kievului și singurul stăpânitor a toată Rusia, era fiul lui Sviatoslav, nepotul lui Igor și al viitoarei Sfintei Olga și strănepotul lui Rurik, cel chemat la domnia Rusiei. Rurik își stabilise scaunul domniei în Marele Novgorod; iar Igor urmașul lui Rurik, după moartea tatălui său, a mutat scaunul la Kiev și a avut un fiu, anume Sviatoslav. Sviatoslav Igorovici a avut trei fii: Iaropolc, Oleg și Vladimir, nu însă de la o singură femeie.

Sviatoslav, împărțind marea domnie a Rusiei la cei trei fii ai săi, a dat celui mai mare fiu, Iaropolc, Kievul; celui mijlociu, Oleg, Dreblenul; iar celui mai mic, Vladimir, Marele Novgorod. După moartea marelui domn Sviatoslav, Iaropolk, luând scaunul Kievului, a atacat pe fratele său, Oleg, voievodul dreblenilor, și l-a ucis, preluând domnia aceluia asupra posesiunilor moștenite. Cel de al treilea fiu, Vladimir, voievodul Novgorodului, s-a temut de agresivitatea lui Iaropolc, fratele său cel mai mare. Ca urmare, a fugit în Scandinavia. Iaropolc, aflînd aceasta, a luat în stăpînire și domnia marelui Novgorod, ca și pe a dreblenilor.

Vladimir era mezinul lui Sviatoslav cel Vteaz, fiu provenit din relația cu concubina lui Malusha. A fost nevoit să fugă în Scandinavia , în 976 , după uciderea fratelui său, Oleg, de către fratele mai mare Iaropolk.

In Suedia , cu ajutorul rudei sale contele de Norvegia Haakon Sigurdsson , Vladimir a adunat o armată de varengi, a revenit în țară, a reluat Novgorod-ul la fratele său mai mare Iaropolk. Apoi a pornit în marș și l-a ucis pe fratele cel hrăpăreț. După eliminarea aceluia el a devenit oficial singurul moștenitor al tatălui și " Marele Prinț de la Kiev ", afimându-se drept una dintre marile personalități dinastice ale Rusiei Kievene, atât politic, cât și spiritual. Dar povestea ajungerii lui pe scaunul din Kiev este puțin mai lungă. după cum urmează.

Pe drumul spre Kiev, el a trimis emisari la Rogvold, prințul de Polotsk, pentru a-i cere mâna fiicei sale Rogneda (în varegă Ragnhild). In fața refuzului prințesei de rang superior de a se mărita cu fiul unei servitoare (este vorba de mama lui Vladimir care fusese o simplă concubină) Vladimir, nebun de dorința răzbunării, a atacat Polotsk, l-a ucis pe Rogvold și a luat-o pe Rogneda cu forța. Polotsk fiind un punct strategic pe drumul spre Kiev, cucerirea lui de către Vladimir, ca și cucerirea Smolensk-ului, i-au facilitat marșul asupra Kievului.

In 980, după victoria sa asupra lui Iaropolk, l-a asasinat și i-a violat soția, Julia(care a adus pe lume, puțin timp mai târziu un fiu, Sviatopolk, oficial fiul lui Iarofolk. Unele surse afirmă că în realitate acesta a fost ultimul fiu al lui Vladimir) La 11 iunie 980, el a devenit noul Marele prinț al întrgii Rusii Kieviene.

El a început domnia sa cu o serie de campanii de succes împotriva viatichiilor, a Poloniaei, a Lituaniei, a bulgariilor de pe Volga și a altor triburi de la hotarele sale.

Tot în anul 987, în urma unei întruniri cu boierii săi, Vladimir cel Mare a hotărât să trimită soli în celelalte țări vecine, spre a cunoaște și celelalte credințe. Astfel, solii au cercetat credințele întâlnite în cale, printre care și pe cele practicate de musulmani, de evrei si de creștinii din apus. Când solii au ajuns la Constantinopol, după participarea la Sfânta Liturghie, săvârșită în Catedrala Sfânta Sofia, aceștia au spus domnitorului lor: "Nu mai știam dacă ne aflam în cer sau pe pământ, caci n-am găsit în alta parte o altă ceremonie atât de frumoasă. Știm doar că, acolo, Dumnezeu rămâne împreună cu oamenii, iar cultul ortodox depășește pe oricare altul. Nu putem uita acea frumusețe și, suntem siguri, ne-ar fi cu totul imposibil să trăim în Rusia altfel decât ei!" In final, Vladimir a acceptat să fie botezat la Chersones, în Crimea, din mâna prințesei bizantine.

In 987, împăratul Vasile al II-lea al Impriului Bizantin a cerut ajutor rușilor pentru a pune capăt revoltei lui Vardas Fokas cel Tânăr . Vladimir i-a dat 6.000 de luptători varegi și a primit în schimb mâna prințesei Anna Porphyrogenita, sora împăratului, cu condiția ca Vladimir să treacă la creștinism

Intre timp, Vladimir cel Mare continua să cucerească noi teritorii. In anul 988, după ce a cucerit ținuturile Chersones, din Crimeea, și Tavrichia, cneazul a trimis împaratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul o scrisoare cu intenția declarată de a o lua de soție pe sora lui, Ana Porphirogeneta, în vârstă de 27 de ani. Aceasta era fiica împaratului Roman al II-lea și al împărătesei Theophano și sora împăraților Vasile al II-lea Bulgaroctonul și Constantin al VIII-lea. Deoarece niciodată, până la acea dată, nu se mai căsătorise o prințesă bizantină cu un prinț păgân, nenumărate cereri în căsătorie fiind respinse de-a lungul timpului, împăratul bizantin i-a cerut și lui Vladimir să lepede păgânismul din poporul său și să-l creștineze.

Se spune că până să ajungă prințesa în palat, Vladimir a orbit. Văzându-l, Ana i-ar fi zis: "Dacă vrei să fii sănătos și să vezi cu ochii, primește Sfântul Botez îndată, căci în alt mod nu te vei izbăvi de orbire. Iar, dacă te vei boteza, te vei mântui nu numai de orbirea trupească, ci și de cea sufletească!" Recăpătându-și vederea, Vladimir i-a îndemnat să se boteze pe toți cei din armata sa. Până în anul 979, aproape tot poporul său era botezat și credea în Dumnezeu.

Indemnat si de solii săi, care cunoscuseră credința creștină din imperiul bizantin, Vladimir cel Mare s-a botezat creștin, în cetatea Chersones, primind numele de Vasile, în cinstea viitorului său cumnat. După oficierea cununiei, Vladimir și Ana s-au întors în Kiev, cu mare alai. Indată, cneazul a ordonat distrugerea statuilor păgâne și construirea de biserici creștine. Printre primele biserici construite de cneaz se numără și Biserica Adormirii Maicii Domnului, înălțată în anul 989, care este socotită drept prima biserică din piatră construită în Kiev. El va ajuta și mănăstirile din Sfântul Munte Athos.

trebuie spus că prințesa bizantină a fost trimisă la Kiev în ciuda reticenței sale. Ana Porfirogeneta a sosit la palatul lui Vladimir însoțită de o ambasadă din care făcea parte episcopul Mihail și de mulți preoți. Tot cu acea ocazie au fost duse la Kiev și cinstitele Moaște ale Sfântului Mucenic Clement al Romei. După căsătorie Vladimir a renunțat la păgânism (inclusiv la pofta sexuală, fiind cunoscut sub termenul "maximus curvar") și la multele lui țiitoare.A rămas o mare personalitate a poporului rus și al creștinismului ortodox.