ORAȘE DISPĂRUTE - ASCLEPION LA PERGAM

Este o fostă aşezare independentă, cu caracter de sanatoriu, amplasată spre vestul oraşului propriu-zis, în câmpia mănoasă şi împădurită cu ,,pini umbrelă”. Numele aşezământului provine de Asclepios, semizeul şi apoi zeul medicinei.

            In secolul al 4-lea a.Ch., modelul stabilimentului medical sacru de la Epidauros, din Grecia continentală a fost copiat şi în Asia Mică, la Pergam. Săpăturile arheologice au evidenţiat 18 nivele distincte de construire înainte de epoca romană. Suprafaţa Asclepion-ului s-a extins continuu, atingând apogeul în epoca romană când a devenit unul dintre cele mai celebre centre medicale ale antichităţii.

            Vestigiile ce se prezintă acum privirilor datează, în majoritate, din primele secole ale erei creştine şi foarte multe din timpul domniei împăratului Hadrianus (117–138 d. Ch.).

            Prin destinaţia sa cu totul aparte, Asclepion-ul reprezintă o curiozitate arheologică de primă importanţă. Pe timpul locuirii şi funcţionării acestui mare sanatoriu toate amănuntele legate de monumente  s-au bucurat de o deosebită atenţie. Atenţia acordată de guvernatori, de împăraţi, de oamenii bogaţi ce îşi căutau vindecarea şi chiar de donatori îndepărtaţi, a îmbogăţit spectaculos întreaga aşezare, dar şi fiecare edificiu în parte. Utilităţile balneare şi de tratament au evoluat şi s-au înfrumuseţat, acestora adăugându-li-se utilităţi culturale bogate şi elegante.

            Acumulările spectaculoase de frumuseţe arhitectonică şi de construcţii cu caracter vindecător se pot numai contura într-o scurtă trecere în revistă.

            Asclepion-ul reprezintă numai simbolul bogat al unei preocupări profund umane şi ştiinţifice. Făcându-se abstracţie de metodele curative specifice timpului, trebuie reţinut efortul spectaculos al lumii greceşti şi elenistice spre evoluţia organizată a medicinei.

            Vestigii dedicate medicinei, de o asemenea grandoare şi complexitate, nu s-au remarcat la alte civilizaţii antice şi nici în evul mediu până târziu spre epoca modernă. Practicarea organizată şi centralizată a ştiinţei vindecării constituie un mare salt al civilizaţiei şi Pergamul a avut şansa să participe la el.

            Obiectivul principal al Asclepion-ului era marea ,,piaţă sacră” înconjurată pe trei laturi de galerii susţinute pe coloane de marmură cu capiteluri ionice sau corintice. Cea de a patra latură (estică) era constituită din Propilee (intrarea) ample, Templul zeului Asclepios, Edificiul circular cu destinaţii de tratament şi ampla Bibliotecă.

            Dimensiunile ,,pieţei sacre” (o vastă incintă) erau de 130 x 110 metri. Galeriile înconjurătoare, frumos ornamentate cu coloane şi cu ziduri placate cu marmură, serveau plimbării bolnavilor  ,,cu picioarele goale”, odihnei lor zilnice şi chiar somnului celor ce se simţeau extenuaţi.

            La extremitatea de nord–vest a galeriei nordice se găsea un teatru roman, cu o capacitate de 3.500 locuri, construit pe o excavaţie pietroasă a terenului. Suprafaţa centrală inferioară, destinată orchestrei, sau actorilor, era pavată cu dale de marmură multicoloră. Construcţia destinată scenei propriu-zise se ridica la un metru înălţime, având placare de marmură albă. In spatele scenei se ridica (asemănător altor teatre antice) un fundal zidit din trei etaje şi prevăzut cu nişe pentru statui.

            Marea ,,piaţă sacră” şi-a păstrat importanţa de la începuturi până în ultima zi. Trei temple, dintre care unul pentru Asclepios, s-au înălţat aici încă din epoca elenistică. Multe încăperi cu destinaţie de tratament şi odihnă, bazine cu apă sacră pentru tratament, surse de apă adusă prin conducte de plumb, un bazin central placat cu marmură şi cu trepte pentru plajă şi odihnă. Multe altare, sau statui omagiale, acopereau centrul şi laturile ,,pieţei sacre”. Aproape de mijlocul pieţei, nu departe de ,,sursa sacră” de apă se afla o galerie subterană (foarte bine păstrată) de 80 de metri lungime, cu luminatoare naturale la suprafaţa solului şi cu un pavaj de andezit, pe sub care curgea, susurând, apa. Galeria era destinată tratamentului de liniştire a bolnavilor în condiţiile de răcoare, de curent de aer şi de zgomot liniştitor de apă curgătoare.

            Galeria era considerată sacră, numindu-se ,,cryptocorpus”. Prin ea bolnavii puteau ajunge la primul nivel al unui edificiu circular, cu un diametru de 26,5 metri – templul lui Telesphor. Aici se mai putea ajunge coborând o sacră din ,,piaţa sacră”.

Edificiul circular al sanatoriului avea două nivele. Cel de jos, placat cu marmură, avea aspectul unei galerii monumentale, închisă de bolţi. Aici dominau instalaţiile de apă şi bazinele. O terasă pentru băi de soare se alătura edificiului spre sud.

            La etajul, complect dispărut în prezent, existau 6 abside adânci în ziduri. Ca şi la galeriile ce înconjurau “piaţa sacră”, sau la alte edificii, acoperişul era confecţionat din lemn şi ţiglă.

            Intre Templul lui Telesphos şi Propilee se afla Templul lui Asclepios, templul circular, asemănător templului ,,Romei şi al lui Augustus” de lângă Pantenonul Atenei. Templul acesta era, însă, de dimensiuni mai reduse şi mai tânăr cu 20 de ani. Fusese ridicat drept cadou pentru Pergam, de către consulul roman Lucius Rufinus.

            Accesul în templu se făcea dinspre vest urcând treptele spre colonada circulară. In interiorul templului, acoperit cu o cupolă, existau şapte nişe alternative, unele semicirculare şi altele unghiulare. Statuia zeului medicinei, Asclepios, domina atenţia în nişa din faţa intrării. Pereţii din cărămidă erau placaţi cu marmură multicoloră. Cupola avea un diametru de 23,85 metri, iar la partea inferioară era acoperită cu mozaic. Ca şi cupola Pantenonului din Roma, prezenta o deschidere circulară în centru, pentru efecte de lumină în timpul zilei şi pentru aerisire.

            Pe aceeaşi latură (est) a ,,pieţei sacre” se găseau şi Propileele (intrarea) monumentale, ce cuprindeau o curte dreptunghiulară cu colonade pe trei laturi şi o poartă monumentală spre incintă.

            La nordul Propileelor se înălţa marea Bibliotecă a Asclepionului. Construcţia era prevăzută cu un paviment de marmură multicoloră, tăiată regulat pentru a forma figuri geometrice asemănătoare unui covor. Zidurile duble asigurau curenţii cu aerul necesar eliminării eventualei umidităţi ce ar fi dăunat volumelor păstrate în suluri de papirus sau pergament. Salonul de lectură avea laturile de 16,5 x 18,5 metri şi era accesibil atât medicilor cât şi bolnavilor. Săpăturile arheologice au scos la iveală în bibliotecă o statuie colosală a împăratului Hadrianus.

            In exteriorul incintei Asclepion-ului se întind alte două obiective remarcabile. Dinspre nord–est se întinde spre Propilee ,,via sacra”, adică o cale monumentală lungă de aproximativ 820 metri şi lată de 18 metri, bordată de coloane monolit, unite prin arcade. Această cale sacră era menită să impresioneze pe vizitatori şi pe bolnavi, înainte să ajungă la intrarea în Asclepion prin Propilee. Intrarea pe calea sacră se făcea printr-o poartă monumentală aflată în zona amfiteatrului şi a stadionului, obiective amplasate în afara zidurilor Pergamului, la poalele muntelui. De o parte şi de alta a căii se întindeau magazine, se înălţau statui, sau susurau fântâni.

            La Asclepion terapia aplicată bolnavilor se baza pe sugestie, pe curăţenie, pe băi de “apă sacră” (hidroterapie), pe băi de nămol şi de soare, pe destindere la teatru, pe concerte şi pe medicamente obţinute din ierburi cu virtuţi vindecătoare.

            Scopul principal al Asclepion-ului era lupta cu bolile, intrarea morţii în acest orăşel sanctuar era interzisă. Aceasta se putea remarca încă de la Propilee unde era săpată o lege: ,,Prin mărinimia zeilor intrarea morţii în acest loc sacru este interzisă”. Celor bolnavi grav nu li se păermitea a pătrunde în Asclepion, neavând autorizaţia de a se găzdui nici în împrejurimi.

            Bolnavii sosiţi la Asclepion erau consultaţi la marea poartă de intrare spre ,,via sacra” şi erau acceptaţi numai dacă sufereau de maladii vindecabile.

            Intr-una din scrierile sale, Pansanias afirma cu amărăciune: ,,Oamenii sărmani care-şi trăiau ultimele zile nu erau acceptaţi la Asclepion, iar cei care prin hazard pătrunseseră dar se apropiau de moarte, erau imediat alungaţi. Nu erau lăsaţi să moară în Asclepion”.

            Orăşelul sanatoriu întindea tentacule de locuire şi tratament chiar şi în afara ,,pieţei sacre”. Un exemplu este interesanta ,,Stoa” descoperită abia în 1967, în vestul incintei. Pornea de la galeria de pe acea latură a ,,incintei sacre” având o lungime de 93 de metri. Construcţia, în totalitate din andezit, s-a dovedit de provenienţă elenistică.

            Oratorul Aristeides chiar preciza, în scrierile sale, că practicase băi de nămol într-un bastiment sacru, ce se afla pe acele locuri de la vest de ,,incinta sacră”. Precizarea deschide perspectiva unor noi dezvăluiri arheologice în zona înconjurătoare a nucleului sanatorial.

Prin poziţia sa fără curenţi de aer, prin locurile de tratament şi de convalescenţă, prin apele sale vindecătoare, prin galeriile de plimbare şi odihnă, prin teatrul său şi prin biblioteca sa, Asclepionul  s-a prezentat ca unul din centrele medicale celebre pe toată perioada existenţei.

            Intre medicii celebri ai Asclepion-ului de la Pergam se pot enumera: Calos, Antipas, Galenos, Nichomedes, Flavius, Hemocrates şi Claudius.