ORAȘE DISPĂRUTE - SERAPEION LA PERGAM - TURCIA

O construcţie bizară, în raport cu tradiţia arhitectonică greco–romană, se înalţă cu o grandoare greoaie în câmpia de la poalele Pergamului.

            Serapionul sau ,,Curtea Roşie” după cum îi spun localnicii, constituie un ansamblu arhitectonic, cu caracter religios, edificat din cărămidă roşie.

            Construcţia reprezintă cel mai mare templu ridicat de romani pe pământul Asiei Mici. Cu piaţa înconjurătoare (temenos) ocupă o suprafaţă cu laturile de 260 x 100 metri. Templul propriu-zis are dimensiunile de 60 x 26 metri şi o înălţime a ruinelor de 19 metri, fără partea superioară a zidăriei care este prăbuşită.

            Ansamblul arhitectonic unde se află templul are formă rectangulară şi se compune dintr-un edificiu impresionant, dreptunghiular, anexat la două construcţii circulare, în formă de turn. Turnurile se găsesc amplasate de o parte şi de alta a intrării, având 15 metri diametru şi 19 metri înălţime.

            Intre turnuri şi construcţia principală dreptunghiulară, se găseşte câte o curte tip peristil, înconjurată de galerii cu coloane şi întărită cu suporţi formaţi din cariatide aşezate spate în spate reprezentând atlanţi. Acest tip de suporţi constructivi amintesc puternic de caracteristici ale construcţiilor egiptene. Faptul nu surprinde atunci când se ia în consideraţie că templul era destinat zeităţilor egiptene Isis şi Harpokrate, precum şi lui Serapis (de unde denumirea templului de Serapeion).

            Curţile cu galerii şi suporţi de tip egiptean conţineau bazine placate cu onix, precedate de puţuri adânci de 3 metri.

            Intre cele două turnuri urmate de curţile cu colonade, se forma o curte alungită de intrare spre templu. Şi aceasta era dotată cu o colonadă ce preceda intrarea înaltă de 14 metri şi lată de 7 metri.

            Podeaua templului era pavată cu marmură, iar în nava centrală conţinea un bazin şi un puţ, ambele de adâncime mică. In spatele acestora se ridica un podium de 1,5 metri înălţime, cu un soclu pe care se afla statuia divinităţii.

            Printr-un pasaj, ascuns sub paviment, marele preot putea pătrunde în interiorul statuii, ce măsura aproximativ 10 metri, de unde vorbea prin gura zeităţii.

            Nava centrală a templului se departaja de navele laterale prin colonade de marmură aşezate pe două nivele. Zidurile laterale ale navelor conţineau câte cinci nişe impresionante, deasupra cărora se deschideau cinci ferestre pentru luminarea templului în timpul zilei. Partea din spate a templului nefiind prevăzută cu ferestre rămânea în penumbră. Acolo, de o parte şi de alta a absidei centrale, două scări duceau, fiecare, spre partea superioară a monumentului; una spre acoperiş iar alta la galeriile laterale de la etaj.

            Pe sub pavimentul templului erau construite două tunele, cu o direcţie oblică, prin care curgea apa râului Selinus. Tunelele aveau o lărgime de 9 metri şi o lungime de 200 de metri. După 1800 de ani tunelele se găsesc în stare perfectă şi dirijează în continuare apele aceluiaşi râu.

            Aşezarea templului în apropierea unui râu şi prezenţa cariatidelor, întăresc trăsăturile egiptene ale templului, dar rămâne un mister faptul că grandioasa construcţie s-a înălţat peste ape fără a avea vreo comunicare secretă cu acestea. De altfel săpăturile arheologice de la acest monument antic sunt încă departe de a se încheia.

            Serapeion-ul, ridicat în secolul 2 d.Ch., probabil sub domnia lui Hadrianus (117–138 d.Ch.), când cultele orientale deveniseră obişnuite în lumea romană, a adăpostit pe timpul Imperiului Bizantin o biserică dedicată Sfântului Ioan.

            Vremurile cuceririlor arabe şi apoi turce au eliminat orice viaţă din Serapion dar nu i-au putut produce şi dispariţia. Masivitatea covârşitoare a zidurilor de cărămidă, trăinicia lor legată cu cimentul roman, a îndepărtat cutezanţa eventualilor demolatori şi aminteşte actualilor locuitori din împrejurimi cât de târziu au urcat pe scara civilizaţiei.