ISTANBUL - CISTERNA BASILICA - YEREBATAN SARAYI

Cisterna Bazilică a fost un rezervor subteran de apă pentru alimentarea şi rezerva Constantinopolului. El a fost construit pe timpul domniei împăratului Justinian I-ul cel Mare, în urma revoltei Nika din anul 532 e.N. In acele timpuri toate cetăţile dispuneau de cisterne ( în limba greacă kisternai) pentru depozitarea apei necesare atât în timp de pace, cât şi pentru caz de asediu. Constantinopolul, cel mai mare oraş de la sfârşitul antichităţii şi începutul evului mediu, a dispus de mai multe rezervoare de apă, pe măsura întinderii şi a populaţiei celei mai numeroase.

Unele cisterne erau subterane, iar altele în aer liber, sub forma unor lacuri. Se apreciază că Constantinopolul avea 80 de cisterne subterane, cu o capacitate de 160.000 de metri cubi şi cisterne neacoperite cu o capacitate de 900.000 de metri cubi. Apa era adusă prin apeducte de ala mare distanţă. Un exemplu impresionant este porţiune rămasă din Apeductul lui Valens, în zona centrală a oraşului. Cea mai mare parte dintre cisterne s-au amenajat între secolele 4 şi 7 e.N, iar consumul estimat era de 10.000 de metri cubi zilnic. Cele mai mari consumuri se înregistrau la băile publice, care aveau câte o cisternă apropiată. Cea mai mare cisternă sub cer liber a fost cea numită Cisterna lui Aetius, după numele eparhului (prefectului) oraşului. Datată din anul 421 e.N, ea măsura 255 X 85 metri şi avea o adâncime de 14metri. Putea reţine circa 250-300.000 de metri cubi de apă.

Cisterna Bazilică a fost construită în zona centrală a capitalei, zonă în care erau concentrate principalele edificii publice, multe palate, inclusiv Marele Palat al împăraţilor şi care era locuită în principal de patricieni şi slujbaşi ai Curţii imperiale. A rămas unul dintre monumentele cele mai spectaculoase ale vechii capitale bizantine, care a traversat timpurile până în epoca noastră.

Cisterna a fost excavată sub un mare edificiu cu portic, numit popular Basilica. Procopius din Cesareea a descris cu amănunte, în lucrarea sa Edificiile, reconstruirea Basilicii şi motivele amenajării acestei vaste cisterne. Era cuprinsă între artera numită Mese (în greacă Meson Odos), adică „calea de mijloc”, la sud şi biserica Theotokos Chalkoprateia, la nord. Mese a fost o cale de procesiuni atât în epoca bizantină, cât şi în cea otomană. Incepând de la Poarta Adrianopol, ea ajungea la biserica Sfânta Sofia şi , pe lângă acesta, la palatul Topkapî. Turcii numesc astăzi artera Divan Yolu, adică strada Divanului, în vechime Divan-lolu-su, adică strada Consiliului. Intrarea în cisternă se află pe o altă arteră ce porneşte tot dinspre biserica Sfânta Sofia şi formează un unghi ascuţit cu cea anterioară, stradă numită Yerebatan. De la aceasta provine şi numele turcesc de astăzi al cisternei, cel de Yerebatan Sarayi (palatul Yerebatan).

Giganticul rezervor era alimentat cu apă dintr-o pădure aflată la 19 km de oraş, pe malul european al Bosforului, pădurea numită de turci Pădurea Belgrad, după anul 1521 când au cucerit capitala sârbilor. Capacitatea cisternei era de 78.000 de metri cubi, având lungimea de 138 de metri, şi lăţimea de 64,6 de metri. Are ziduri din cărămidă groase de 4 metri şi acoperiţi cu o tencuială specială hidraulică.

Cisterna a fost acoperită cu arcuri şi bolţi din cărămidă îngustă de tip roman şi susţinută de  12 rânduri a câte 28 de coloane, în total 336. Dintre acestea au 28 au capiteluri corintice-bizantine. Restul coloanelor prezintă o diversitate deconcertantă de capiteluri, fiind aduse de împăratul creştin de la diverse temple antice cu structuri grandioase a căror identitate nu mai este cunoscută. Cele mai multe coloane au fost prelucrate în timpul amenajării cisternei, cu grijă numai pentru fusul robust şi înalt, fără preocupare artistică pentru capiteluri şi baze. Coloane măsoară în medie 8 metri înălţime, fiind egalizate din postamentele variate pe care au fost aşezate. Intre ele distanţele variază de la 4,75  la 5,10 metri, ceea ce înseamnă o precizie remarcabilă pentru o construcţie ascunsă privirilor.

Una dintre coloane este cu totul bizară, având săpate pe lungime unele imitaţii de lacrimi curgătoare, sau de picături de apă. Aceea provine din Forumul Taurului, de la Arcul de triumf al lui Theodosius I-ul. Altele, mai scurte, s-au ridicat pe adaosuri de piatră, sau de marmură, dislocate tot din construcţii antice. Două dintre coloane, lucrate minunat dintr-o marmură albă, au fost ridicate pe două blocuri tot din marmură albă, blocuri care reprezintă cu câte un cap de meduză pe una din laturi. Cale două postamente cu cap de meduză au fost aduse de la Didima (Didyma), din sud-vesul Asiei Mici, din Ionia grecească. Acolo făceau parte dintr-un grandios templu antic grecesc, cu adyton. Un bloc asemănător se află răsturnat de cutremure în faţa templului de la Didima.

Cele două coloane sprijinite pe „meduze“ sunt retrase într-unul din colţurile cele mai profunde ale cisternei şi sunt puse în evidenţă de luminile unor reflectoare speciale. Spaţiul subteran al cisternei pare a fi parte a unui templu grandios care respectă mistica lui Hades. Cu toate că este ascuns privirilor, templul subteran al apei exprimă esenţa austerităţii şi a pustietăţii spirituale, cu toate că dă o probă a măiestriei antice, a unei priceperi care îţi taie răsuflarea.

Pereţii laterali ai cisternei, tencuiţi cu un ciment roman, poartă şi astăzi urmele negricioase lăsate de unele niveluri ale apei depozitate, până undeva sus la 8 metri de la bază. Se pot observa şi urmele unor niveluri mai scăzute, repetate ca un răboj pe fusurile coloanelor şi pe pereţi. Purificarea apei era realizată de nişte plante speciale ce se dezvoltau în ea, plante despre care actualii stăpânitori nu mai ştiu nimic. Secretul purificării apelor din cisternele cetăţilor antice continuă a rămâne un mister. Acea lume dispărută a luat cu ea o mulţime de secrete din toate domeniile vieţii şi ale practicilor din diverse domenii ale cunoaşterii. Multe din ele ar putea fi de mare folos vieţii moderne.

Pentru vizitare cisterna a fost amenajată cu grijă. S-a gândit un traseu optim pentru punerea ei în valoare, traseu pe care s-a amenajat un podeţ larg de lemn cu balustrade. Podeţul trece peste un strat cristalin de apă, adânc de 50-60 de centimetri. Toate coloanele au bazele afundate în apa transparentă. Lângă fiecare coloană este plasat câte un reflector cu lumina gălbuie distribuită în sus, spre înaltul fusului de piatră sau de marmură. Iluminaţia discretă şi o muzică în surdină conferă spaţiului un plus de mister şi de venerabilitate.

Atmosfera din imensa subterană este umedă, iar de sub bolţile de cărămidă, sau în lungul coloanelor, picură apă provenită prin infiltraţii din solul de deasupra. Este o linişte profundă în tot spaţiul, iar vizitatorii vorbesc în şoaptă, parcă captivaţi de tăcerea veacurilor. Nu poţi să uiţi că deasupra acelor bolţi antice de cărămidă stau astăzi clădirile noului Istanbul, că nimic nu a putut clinti siguranţa acelui spaţiu vast, nici măcar nenumăratele cutremure trăite. Efortul şi priceperea pentru realizarea unui astfel de rezervor grandios sunt impresionante şi admirabile

Cu trei decenii în urmă, prin anul 1975, Cisterna bazilică se prezenta cu totul altfel. Pe atunci se cobora o scară îngustă până la un mic debarcader. Cisterna era pe jumătate plină cu apă şi scufundată în întuneric. Pentru a o parcurge se plătea un barcagiu care îi plimba pe turişti pe întinsul apei întunecate, mai aproape de bolţi şi într-o linişte de mormânt, linişte tulburată discret numai de clipocitul vâslelor. Barcagiul se apropia din loc în loc de câte o coloană, întrerupea lumina din urma bărcii şi o aprindea pe cea din faţa ei, pentru o anumită porţiune. Repetat operaţiunea aprinderii şi stingerii luminilor de mai multe ori, atât la dus cât şi la întors. In acele timpuri impactul asupra vizitatorilor era mult mai profund, mai misterios. Toată liniştea veacurilor se păstra numai pentru ei şi pentru barcagiu, iar iluminaţia slabă, absorbită de spaţiile ca de smoală, nu lăsa să fie admirate decât bolţile de cărămidă, capitelurile diverse şi fusurile umede ale coloanelor. Pe atunci se aventurau în cisternă puţini vizitatori, aşa că la întoarcerea la micul debarcader, foarte rar erau alţi curioşi care să aştepte pe barcagiu. Pe atunci Turcia nu era căutată turistic decât în mică măsură, pentru că era teatrul unor dese răsturnări politice şi nici nu dispunea de baza materială turistică de astăzi, bază multiplicată de zeci de ori şi exploatată cu abilitate.

Un om sensibil faţă de scurgerea istoriei pleacă din adânâcuril cisternei cu învăţăminte profunde şi unice despre viaţa, tehnica şi concepţiile strategice ale unor înaintaşi milenari. Pe lângă acestea este încercat şi de multe, foarte multe întrebări.

Nu departe, între Forumul lui Constantin şi Hipodromul antic se află o altă cisternă subterană spectaculoasă, cisterna Philoxenos, sau Cisterna celor o mie una de coloane, în limba turcă Binbirdirek Sarnici. Aceasta nu este deschisă publicului.