MONUMENTE - OBELISC

Obeliscul este un element architectural, creaţie a Egiptului antic, constituit cel mai adesea dintr-un singur bloc de granit prelung, cu înălţime mare în raport cu baza pătrată. Era tăiat cu patru faţete dreptunghiulare, care se îngustează de la bază spre vârf, sub forma unor suprafeţe trunchi de piramidă foarte alungite. Vîrful obeliscului era terminat cu o mică piramidă, numită pyramidion, iar laturile se acopereau cu inscripţii hieroglifice.

            Datorită formei foarte alungite şi elegante, grecii au numit aceste creaţii egiptene drept „frigăruie”, sau „ac”, adică obeliscos (ὀ̃βελίσκος),nume care a rămas consacrat pentru astfel de monumente. Totdeauna la baza unui obelisc se află un piedestal care asigură echilibrul monolitului de mari dimensiuni, piedestal totdeauna bogat ornamentat cu sculpturi, simboluri, sau inscripţii.

            In Egiptul faraonic obeliscurile celebrau, în general, unele aniversări, sau unele evenimente strălucite din domnia unui suveran, dar se presupune că aveau şi unele legături cu un cult al soarelui. Ele se ridicau de obicei câte două, plasate simetric, de o parte şi de alta, în faţa porţii de intrare în pilonul exterior al unui templu. Ce mai reprezentative aveau înălţimi între 20 şi 30 de metri.  Spre exemplu, la templul lui Amon de la Karnak, cele două obeliscuri ale lui Thutmosis I-ul, care celebrau a 30-a aniversare a urcării pe tron, măsurau câte 24 de metri înălţime şi greutăţi de 143 de tone. Cele ridicate de regina faraon Hatşepsut măsurau câte 29 de metri înălţime şi cântăreau 325 de tone. Egiptul este însă un tezaur nemăsurat de obeliscuri mai mici, unele ridicate de faraoni mai puţin puternici, iar majoritatea ridicate, începând cu dinastia a IV-a, pentru a fi plasate în morminte, la dreapta şi la stânga camerei defunctului. Cele din urmă aveau înălţimi mult mai mici, între 1 şi 4 metri şi purtau gravate numele şi titlurile defunctului.

            Nu trebuie uitat că la marile obeliscuri, precum cele de la Luxor, cele patru faţete prezentau o slabă convexitate, calculată pentru a anula impresia optică de concavitate, care se produce privind de la depărtare. Acest mod de folosire a unei curburi convexe la monumente ample a fost, aproape sigur, împrumutat de greci la trasarea curburilor de corecţie optică la templele lor clasice.

            Din Egipt gustul pentru obeliscuri s-a răspândit la început în Orientul Apropiat antic, astfel că într-un templu de la Byblos, ridicat la începutul mileniului al 2-lea e.A, s-au găsit douăzeci de obeliscuri cu înălţimea variabilă între 1-3,5 metri.

 Aceste monumente minunate au atras şi pe regele asirian Asurbanipal în sec.al 7-lea e.A. El a transportat la Ninive două mari obeliscuri de la Teba drept trofeu al expediţiei victorioase în Egipt. O mulţime de astfel de monumente aciforme s-au descoperit ulterior în ruinele multor oraşe străvechi. Pe de altă parte, în sec.al 19-lea săpăturile arheologice au scos la iveală şi două obeliscuri originale asiriene, unul alb şi unul negru. Ambele s-au descoperit, la intervale de timp, în citadela Nimrud (vechea Kahlu). Este probabil ca primul, cel alb şi destul de distrus, să fi fost lucrat pe timpul lui Assurnazipal I-ul (1050-1031 e.A)), sau de Assurnazirpal al II-lea (883-859 e.A). obeliscul cel negru a fost ridicat de regele Salmanazar al III-lea şi este acoperit cu scene de supunere şi aducere de omagii şi o lungă inscripţie, ca ultimă versiune a analelor sale la cel de al 33-lea an de domnie.

Un tip aparte de obeliscuri, unele dintre cele mai vechi, a fost creat în Etiopia. In oraşul Aksum, vechea capitală a imperiului axumit, se găsesc obeliscuri antice în formă de stelă, născute probabil sub influenţa egipteană. Unul dintre ele a fost răpit de italieni, în 1937, pe timpul ocupaţiei lor în Etiopia, dar a fost restituit în anul 2005.

O stelă monolit, având proporţii de obelisc, s-a descoperit, în anul 1919, în Peru, reprezentând un monument al artei precolumbiene. Poartă numele „obelicul Tello”, după numele arheologului peruvian ce l-a scos la lumină.

In sec. al 10-lea e.N, împăratul Constantin al VII-lea Porphirogenetul (913-959) a ridicat în Hipdromul din Constantinopol un obelisc de inspiraţie egipteană, realizat din zidărie de piatră şi cu o înălţime de 32 de metri. Monumentul a fost realşizat în anul 940 şi a fost acoperit cu plăci de bronz aurit, plăci pe care erau săpate reliefuri ce reprezentau fermieri şi pescari. Acest obelisc zidit se află la mică distanţă de cel autentic egiptean pe centrul fostului Hipodrom antic. Placajul său a fost jefuit de cruciaţii din Cruciada a IV-a (1204).

 Foarte multe dintre cele mai atrăgătoare obeliscuri şi mai apropiate de ţărmul Mediteranei, au părăsit valea Nilului pe timpul stăpânirii romane asupra Egiptului, luând drumul peste ape spre Roma şi alte câteva oraşe ale Italiei. Numai impedimentele tehnice şi costurile transportului au împiedicat o jefuire generalizată a monumentelor celei mai vechi civilizaţii. Odată ajunse în capitala imperială, obeliscurile au urmat, timp de două milenii, destinul ei de glorie şi decădere. Au fost ţinta admiraţiei, a uitării şi a distrugerii, dar nu au mai avut soarta înstrăinării. Roma a rămas capitala modernă cea mai bogată în obeliscuri.

            In ultimele două secole ale epocii moderne, dorinţa de a poseda minunate obeliscuri egiptene s-a redeşteptat la marile puteri ale vremii. De astă dată înstrăinarea s-a realizat pe calea diplomatică a donaţiilor din partea guvernanţilor musulmani de la Cairo. Marii coloşi de granit egipteni ornamentează şi dau prestanţă unor mari capitale apusene. Străjuiesc pieţe celebre sau parcuri. Singurul care nu va fi revendicat niciodată, va fi cel ce încă se află neterminat în cariera de granit roz de la Syena, de lângă Assuan.  

            In afara Egiptului se găsesc astăzi 14 obeliscuri la Roma, şapte în alte oraşe ale Italiei, două la Londra, unul la New York, unul la Istanbul, unul la Durham (Marea Britanie), unul la Paris, unul la Poznan (Polonia) după ce a stat la Berlin până în 2003, unul la Kingston Lacy House (Dorset, Angia), unul la Munchen, unul în hipodromul din antica Cesareea (Israel) şi unul la Arles (Franţa), acesta fiind un obelisc roman de inspiraţie egipteană.

            Eleganţa şi simbolul întruchipat de obeliscul egiptean a dominat şi creaţia lumii contemporane. Pe tot întinsul planetei s-au edificat o mulţime de monumente obelisc, din zidărie şi beton turnat, toate după perioada Renaşterii. Câteva s-au ridicat în Italia, câteva în Rusia, ceva mai multe în Franţa, multe în Marea Britanie, foarte multe în Statele Unite ale Americii şi restul, disipate, în diverse puncte ale planetei, pornind din America de Sud şi ajungând până în extremitatea sud-estică a Asiei. (vezi articolul Obeliscurile Lumii Moderne).