ROMA - PODUL SUBLICIUS

Era un pod de lemn şi este probabil ca numele său să derive de la termenul Sublica,din limba volscilor, termen care semnifica „ planşă de lemn”. Este primul şi cel mai vechi pod al Romei. Se situa în aval de insula Tiberina, între Forum Boarium şi Transtiberium. La începuturile istoriei romane Forum Boarium a ocupat un rol central de locuire, de comerţ şi religios.

Podul a fost construit peste Tibru pe timpul regelui etrusc Ancus Marcius (640-616 e.A).

De-a lungul timpului a fost distrus de mai multe ori şi a fost totdeauna reconstruit fără nici un element de metal pentru consolidare. Condiţia de a nu se folosi metal avea motivaţii strategige nu religioase. Trebuia să poată fi demontat repede în cazul că relaţiile dintre dintre lanitii de malul stâng al râului şi etruscii de pe malul drept s-ar fi deteriorat, aşa cum s-a dovedit în cursul istoriei. Totuşi podul Sublicius a avut şi un ril principal în schimburile dintre latinii de pe Palatin şi etrusci.  In fiecare an, în ziua de 14 mai, se aruncau în Tibru manechine de răchită cu forme umane, pentru a-l îmblânzi.

Ultima sa distrugere s-a petrecut în anul 69 e.N.



Podul Sublicius şi Podul Aemilius în perspectivă

S-a aflat în sarcina colegiului pontifilor, păstrarea sa fiind atât o problemă religiosă, cât şi, mai ales, una legată de distrugerile provocate de inundaţii Podul era încă în serviciu mai târziu de sec.al 5-lea e.N.

Legenda vorbeşte despre o confruntare dintre latini şi etrusci după izgonirea ultimului rege etrusc din Roma, Taquinius Superbus, la sfârşitul sec. al 6-lea e.A. Titus Livius a povestit admirabil evenimentul. Etruscii, grupaţi sub conducerea lui Porsenna, mărşăluiau spre Roma. In acea zi Horatius Cocles se găsea de gardă la pod. Pe timp ce soldaţii latini se grăbeau să demonteze podul, el a înfruntat inamicii singur, proferând şi invective. Când podul s-a prăbuşit, Horatius Cocles a sărit în Tibru cu echipamentul pe el şi s-a alăturat soldaţilor latini. Eroul a primit terenuri, a fost onorat cu o statuie  la Comitium şi „ fiecare cetăţean a donat o parte din alimentele sale pentru a i le dărui ”.

Spre acest pod s-a refugiat Caius Gracchus Sempronius din faţa inamicilor politici. Doi dintre prietenii săi au căzut în lupte, dar el a reuşit să se salveze împreună cu un sclav, în pădurea sacră Furrina. Acolo a murit puţin mai târziu, dar în condiţii neelucidate: asasinat de sclavul să, prin sinucidere, sau capturat de urmăritorii săi.