REGINA MARIA A ROMANIEI 2

 Prin faptele sale şi ataşamentul faţă de poporul care a adoptat-o, s-a mutat cu rădăcini cu tot pe pămîntul românesc, pentru care nici un sacrificiu nu i s-a părut prea mare. A fost mai româncă decît românii, “una dintre noi”, cum spunea cineva, care a luptat pentru idealurile românilor. Regina Maria a fost prima femeie de rang domnesc care nu s-a sfiit să încalce rigorile unei societăţi tradiţionale strîmbe şi închistate, avînd un profund sentiment al libertăţii. Pasionată de artă şi cultură, a continuat opera socială şi culturală a reginei Elisabeta, cunoscută sub pseudonimul literar Carmen Sylva. Între anii 1914 - 1918, şi-a îndeplinit cu prisosinţă îndatoririle de “Mamă a Românilor”. Îmbrăcată în uniforma surorilor de caritate, a fost deseori în tranşee, printre soldaţi, în spitale de campanie, printre răniţi şi bolnavi, alinîndu-le suferinţa. Îndurînd ea însăşi condiţiile vitrege ale refugiului, atunci cînd o mare parte din teritoriul ţării a fost ocupat de inamic”, iar conducerea statului şi armatei se afla la Iaşi, împărtăşind cu cei din jur durerile provocate de război, regina devenise un simbol al rezistenţei şi patriotismului. Farmecul, puterea de convingere şi inteligenţa ei i-au cucerit pe aristocraţii şi diplomaţii străini. Supranumită “Soacra Balcanilor”, a reuşit, prin căsătoria copiilor săi - Carol, Nicolae, Elisabeta, Maria şi Ileana - cu moştenitori ai ţărilor din Balcani şi ai Austriei, să întreţină o atmosferă de destindere şi încredere în această parte a lumii. În acelaşi timp a consolidat relaţiile cu Franţa, ca urmare a prieteniei cu generalul Henri Berthelot, şeful Misiunii Franceze în România, cu generalul Foch, Şeful Marelui Stat Major al armatei franceze, cu conducătorii Angliei, Rusiei, Italiei şi Japoniei. Relevant este şi faptul că, în Statele Unite ale Americii, în statul Oregon, a fost ridicat un muzeu al cărui parter a fost dedicat în întregime Reginei Maria şi ţării sale, România. Alături de copia coroanei purtate de regină la încoronarea din 15 octombrie 1922, de o brăţară moştenită de la regina Victoria a Marii Britanii, de costume populare româneşti, se află şi o serie de fotografii care prezintă vizita reginei Maria în Statele Unite, cînd a fost primită de preşedintele american John Calvin Coolidge. În vara anului 1918, cînd România se întregise în hotarele fireşti, regina a desfăşurat o activitate diplomatică neobosită de convingere a conducătorilor Franţei, Angliei, Statelor Unite şi Italiei şi de cîştigare a opiniei publice din aceste ţări pentru ca România să fie acceptată, de către învingătorii Primului Război Mondial, în noile hotare. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, regina a fost încoronată alături de soţul său, Regele Ferdinand I, ca Regină a tuturor românilor… O mare parte a vieţii, Suverana României s-a dăruit, cu toată fiinţa sa, operei de binecuvîntare şi cinstire a celor care s-au sacrificat pe altarul Patriei. După război, pămîntul ţării era presărat cu oseminte de eroi, rămase pe cîmpurile de luptă… Se impunea, deci, constituirea unui organism care să se ocupe cu identificarea şi centralizarea acestora, pentru a putea fi înhumate în cimitire de onoare, cu ridicarea unor opere comemorative de război - troiţe, monumente, mausolee - în memoria celor căzuţi la datorie. Astfel, la 12 septembrie 1919, prin Înaltul Decret Lege nr. 4196, semnat de Regele Ferdinand, s-a înfiinţat “Societatea Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război, avînd ca fondator şi preşedintele de onoare pe Regina Maria - care era şi Preşedinte al Crucii Roşii din România - iar ca preşedinte activ pe Mitropolitul primat Miron Cristea, devenit în scurt timp Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române… “Pînă la moartea reginei s-au înregistrat o serie de realizări importante şi anume: 118 cimitire de onoare ale eroilor, peste 3.000 de opere comemorative de război, 84 de cripte, 13 mausolee, 508 troiţe, identificarea şi amenajarea a 529.713 morminte, din care 72.870 în străinătate. Este un patrimoniu comemorativ impresionant, care s-a clădit şi prin contribuţia decisivă a Reginei Maria. În ultimii ani de viaţă, cu sănătatea slăbită, retrasă în singurătatea castelului ei de la Balcic, Regina Maria a scris două documente de valoare istorică, dar şi morală: “Scrisoare către ţară” şi “Testamentul meu”. Prin aceste rînduri, dar şi prin scrierile pe care le-a lăsat, regina îşi arată marea iubire faţă de poporul român, care a primit-o în mijlocul său ca pe propria-i fiică. În anul 1938, starea sănătăţii reginei s-a înrăutăţit vizibil şi este internată într-o clinică din Germania, la Dresda, dar la începutul lunii iulie, simţind că nu mai are mult de trăit, Regina a vrut să se întoarcă în ţară, la Sinaia. Dorinţa ei este îndeplinită. Astfel, în ziua de 17 iulie, este întîmpinată în gara din Sinaia de regele Carol şi de fiul său, Mihai. În noaptea de 17 spre 18 iulie 1938, regina a murit la orele 5 şi 36 de minute. A fost înmormîntată, la dorinţa ei, înscrisă în Testament, la Curtea de Argeş, lîngă Regele Ferdinand. Inima ei a fost aşezată sub lespedea bisericii ctitorite de ea la Balcic”.