La 20 noiembrie 1865 dieta de la Cluj alcatuita neconstitutional, isi incepe lucrarile. Dominata de nemesime, cu toata impotrivirea romanilor, voteaza unirea Transilvaniei cu Ungaria.
La 14 decembrie 1865, dieta Ungariei confirma hotararea dietei nemesesti de la Cluj.
La 9 ianuarie 1866, imparatui promulgă dieta, act prin care Transilvania isi pierde autonomia.
Reactia romanilor se concretizeaza in MEMORANDUM- ul semnat de 1493 de reprezentanti ai poporului roman. 37 plenipotentiali condusi de dr. Ioan Ratiu pleaca la Viena spre a inmana imparatului actul de protest al romanilor transilvaneni. Ioan Ratiu este primit in audienta de Francisc Iosif la 31 decembrie 1866.
Consecintele targului absolutism imperial-absolutism nemesesc se dezvolta pe doi vectori antagonici cu ramificatii centrifugale. Romanii isi dau seama de ostilitatea totala a habsburgilor, mascata de o diplomatie fara scrupule. Mitul imparatului de la Viena se prabuseste. Romanii transilvaneni se orienteaza catre Bucuresti. Imperiul pierde pe sprijinitorii lui din 1848- 1849. Pe cei care, ostasi fiind in regimentele graniceresti, au salvat de la dezastru armata imperiala in batalia de la Koniggratz.
Louis Leger despre "unirea" Transilvaniei cu Ungaria... citez:
Maghiarii nobili, cu egoismul lor obisnuit, nu se gandisera decat la propriile lor interese... ei au profitat de victoria lor pentru a face sa apese o grea dominatie asupra romanilor, a sarbilor si a slovacilor.
Robert Kaun, istoric american, specialist in epoca monarhiei austroungare, despre "unire" ... unul din cele mai deplorabile capitole din istoria politicii nationalitatilor in cadrul monarhiei.
SCURTA REMEMORARE Prea adesea ni-l reamintim pc Avram Iancu numai in chip de tribun si conducator de osti taranesti, facand abstractie de destinul lui postrevolutionar determinat tragic de aceeasi perfidie habsburgica, de veacuri cauza principala a unora din marile drame istorice ale poporului roman. In care se inscriu asasinarea lui Mihai Viteazul, martiriul conducatorilor taranilor de dupa rascoala si razboiul taranesc din 1784, lungul sir al silniciilor savarsite impotriva credintei, spiritualitaii, constiintei de sine si de neam. In 1849 Avram Iancu pleaca la Viena sa consfinteasca pe cale administrativa ceea ce motii si legiunile transilvane obtinusera cu lancea pe campul de lupta. Vreme de 10 luni nu este primit in audienta la nici un nivel al autoritatii imperiale.
In schimb este chemat la politie. Un nimeni ii inmaneaza o decoratie pe careo respinge. Acelasi nimeni, ofensat, Il someaza sa paraseasca Viena in 24 de ore.
La 21 iunie 1815 imparatul Francisc Iosif aflat in "vizita de lucru" in Transilvania este la Campeni. Fosta tabara mare, fostul loagar al Iancului.
Iancu se prezinta pentru o audienta la imparat. Aghiotantul acestuia, contele Grime, conform ordinelor primite, il scoate pe usa si-l da pe mana jandarmilor lui Lowenhart care-l iau la bataie. Umilinta si tratamentul in sine sunt exemplare pentru raportul habsburgi-romani. In septembrie acelasi an, spre a preintampina o revolta a motilor, colonelul Springinsfeld ocupa Campeni cu trei companii, aresteaza fruntasii romani din revolutie, pe Iancu trimitandu-l sub escorta la Alba-Iulia. Aici este aruncat in temnita dupa ce este palmuit de un functionar marunt, Hohn si stalcit in bataie de jandarmi si temnicieri.
Saguna, Al. Sterca Sulutiu, Barnutiu, Baritiu sunt pusi sub urmarire politieneasca.
Momentul 1849-1867 nu poate fi sters din memoria neamului. Nici din cea afectiva. Nici din cea politica. Destinul lui Avram Iancu este, si in acest rastimp, exemplar in tragismul lui cutremurator.
(Articolul aparţine lui Radu Theodoru sub titlul Consecinţe - din lucrarea Urmaşii lui Atilla)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu