Războiul româno-maghiar din anul 1919 (I)
Primul război mondial a însemnat
pentru Ungaria ocazia de a reduce la tăcere elita naţionalităţilor neungare trimiţând pe front pe reprezentanții acestora. "In timp ce soldații aparţinând naţionalităţilor neungare erau
decretați carne de tun - dintre mobilizații români 93% erau pe front, imensa
majoritate a soldaților de origine ungară erau reţinuți acasă, ca mobilizați pe
loc în diverse administrații, îndeosebi la căile ferate și poștă, în
industriile de război și în garnizoanele păstrate pentru paza internă, spre a
preveni eventualele răzvrătiri. Din aproape 500.000 români (ardeleni)
mobilizaţi, au fost pe front 449.796, iar numai 34.579 au fost sedentari, sau
auxiliari. Pe câmpul de luptă au murit 41.739 români şi încă 11.275 au pierit
în spitale, în pribegie şi în temniţe. Au rămas după urma rănilor căpătate în
lupte 24.406 invalizi. Dacă mai adăugăm 38.630 de văduve şi 79.226 orfani de
război, avem icoana completă jertfelor aduse de populaţia română a Ardealului
în primul războiul mondial"... pentru o cauză străină ei și contrară intereselor
ei.
Miile de morminte româneşti sunt
mărturia sângelui vărsat în mod inutil de către feciorii ardeleni şi ale
criminalelor intenţii ale statului Austro-Ungar. Pe celebrul munte San
Gabriele, regimentul austro-ungar 50 din Alba Iulia, compus exclusiv din
români, a fost cu desăvârşire distrus. În timpul memorabilelor lupte din vara
anului 1917. Regimentul 43 Caransebeş şi 61 Timişoara şi-au lăsat mai mult de
jumătate din soldaţii lor români în pământul ce forma "zona di
guerra" italiană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu