sâmbătă, 2 februarie 2013

CEAUȘESCU - BREJNEV ȘI TEZAURUL FURAT


           
Nicolae Ceauşescu, noul lider al României, a povestit cu sinceritate, în toamna lui 1965, discuţiile conflictuale purtate la Moscova. Delegaţii ceruseră restituirea celor 93 de tone de aur confiscate de bolşevici în 1917. Dar sovieticii pretindeau că, dimpotrivă, românii le sunt datori.
 
In intervalul 4-11 septembrie 1965, Nicolae Ceauşescu a făcut prima sa vizită la Moscova în calitate de nou lider al României. Aşa cum s-a văzut din episoadele anterioare publicate în ziarul „Adevărul", agenda delegaţiei româneşti avertiza sovieticii că programul expus de Gheorghe Gheorghiu-Dej în aprilie 1964 are un şi mai îndrăzneţ promotor. Stenograma şedinţei Comitetului Executiv, ţinută imediat după revenirea delegaţiei la Bucureşti, arată că noul lider îşi informa sincer şi cuprinzător tovarăşii.

Ceauşescu convocase şedinţa în după-amiaza sosirii în ţară. Era încă încălzit de ultimele două runde de discuţii cu sovieticii: mai bine de zece ceasuri în seara anterioară şi dimineaţa zilei finale.

Actul întâi contradicție

Dintre pretenţiile românilor, a enervat mai tare solicitarea înapoierii tezaurului confiscat de bolşevici în 1917, făcută de Bârlădeanu. „Atunci se ridică problema pretenţiilor reciproce şi acestea o să ne ducă dracu' ştie unde", replicase prompt primul ministru Alexei Kosîghin. N-au fost de acord nici cu returnarea documentelor privind istoria PCdR. „Zice (Leonid Brejnev, secretar general al PCUS - n.r), ce dvs. vreţi arhiva?", relatează Ceauşescu.
 
„Dar ea a fost dată de Comintern, au semnat cei 14 inşi ca să fie dată în păstrare Uniunii Sovietice şi că partidele au dreptul să folosească numai pentru munca lor, că aceasta nu se poate restitui, că în ce situaţie s-ar găsi ei. Aceasta a fost cu arhiva, că e o problemă politică şi aşa mai departe"

De două ori se discutase despre tezaur pe parcursul vizitei. Întâi, după expunerea lui Bârlădeanu cu istoricul şi motivaţia restituirii celor 93 de tone de aur, reprezentând 150 de milioane de dolari. Brejnev, povesteşte Ceauşescu, „a trecut la Tezaur spunând că noi le-am provocat o mare surprindere, nedumerire că noi am ridicat o asemenea problemă de acum 50 de ani, că e vorba de un lucru care s-a produs între ţar şi guvernul regal, că ei au studiat problema, că e adevărat că nişte necunoscuţi din România au dus de acolo ceva lucruri pe acolo prin Herson, dar că toate acestea au ajuns prin Caucaz, prin Siberia şi în fond nu a mai rămas nimic, că ceea ce a rămas a fost dat înapoi şi că Gheorghiu-Dej a trimis chiar şi o scrisoare de mulţumire.
 
E adevărat, zice, că atunci când s-au făcut sondaje în lăzile predate s-au găsit ceva, nişte pantofi, nişte coliere, sigur, zice, ne-am documentat, erau şi nişte cantităţi de aur, cam atât cât spune tov. Bârlădeanu însă le-au furat alb-gardiştii, nu sunt la noi, zice. Dar, în definitiv, dacă e vorba că dvs. ridicaţi asemenea probleme trebuie să ştiţi că dacă am începe socotelile, apoi dvs. trebuie să ne mai daţi 270 milioane de dolari pentru că sunt decontări neîncheiate de armament livrat de Rusia ţaristă guvernului regal român înainte de 1916 şi dacă ne apucăm să facem socoteli, trebuie să le plătiţi.

Dar, zice, nu trebuie să uitaţi un lucru că în aceşti 50 de ani s-au întâmplat multe, a fost războiul, că acolo s-a jertfit la Odessa, Crimeea, armata română a fost acolo din ordinul lui Hitler şi a împuşcat populaţia civilă, că nu e vorba că numai soldaţii s-au împuşcat, ci populaţia a fost împuşcată şi jefuită, că au fost distrugeri de zeci de miliarde şi cât a plătit România ca despăgubiri nu reprezintă decât ceva simbolic şi dacă ne-am apuca, zice, să spunem toate acestea ce ar zice populaţia noastră, care nu a uitat şi nu poate uita că aceste fapte nu se pot scoate din istorie. Că aceasta ar duce la dezlănţuirea patimilor cu urmări grave, că cel mai bine ar fi să încheiem toată problema aceasta şi să nu se mai ridice. Cu aceasta s-a încheiat problema tezaurului".

Conform stenogramei, Ceauşescu s-a manifestat şi mai dur decât povesteşte acasă. „Noi aici nu ridicăm decât problema de a restitui ceea ce a fost depozitat şi ceea ce puterea sovietică a spus că va restitui poporului român", declarase Ceauşescu la masa tratativelor. „Nu înţelegem de ce să ridicăm problema decontărilor. Aceasta într-adevăr nu are nici un rost. Nu înţelegem să ridicăm problema aceasta simplă (a tezaurului - n.r.) de problemele celui de-al doilea război mondial. (...) Iar dacă vreţi să ştiţi părerea noastră în legătură cu ce ar spune poporul sovietic, iată: ar spune că guvernul nostru îndeplineşte una din obligaţiile asumate ale puterii sovietice", a concluzionat Ceauşescu.

Actul doi, după trei ţuici

S-a revenit asupra tezaurului după recepţia oferită de delegaţii români la sediul Ambasadei din Moscova. După trei ţuici, Brejnev „vorbea patetic", zice Ceauşescu, dar tot înţepenit pe poziţie, deşi românii veneau cu muniţie nouă. „Între timp", povesteşte Ceauşescu, „găsisem şi o hotărâre a Comisariatului Poporului cu privire la ruperea relaţiilor cu România din 26 ianuarie 1918, în care se spune că fondul de aur al României care se păstrează la Moscova e declarat intangibil pentru oligarhia română. Partea sovietică îşi asumă răspunderea pentru păstrarea acestui fond şi îl va preda în mâinile poporului român, A spus (Brejnev - n.r.) că tov.

Bârlădeanu a interpretat greşit, că Lenin nu a vorbit de aur, ci de valori mari ale României. (...) Am spus că (...) şi noi am putea spune multe despre ţarism şi să nu le amestecăm, să nu le legăm de alte probleme. (...) despre ce au făcut atunci fasciştii, că doar noi nu eram atunci la conducere".

Aici s-a îngropat chestiunea tezaurului. În afara cercului de membri şi invitaţi din amintita şedinţă a Comitetului Executiv din 11 septembrie n-a răzbătut nimic. Presa românească şi cea sovietică au „informat", potrivit comunicatului comun, că întâlnirile dintre cele două delegaţii s-au consumat într-o „atmosferă caldă, cordială". Nimic despre tezaur, uraniu, Insula Şerpilor şi celelalte.

150 de milioane de dolari era, în 1965, potrivit lui Alexandru Bârlădeanu, valoarea celor 93 de tone de aur confiscate de bolşevici.

Ce-au câştigat românii la Moscova la acea întâlnire

Refuzat la Moscova cu returnarea tezaurului şi arhivelor partidului, Nicolae Ceauşescu a revenit bucuros la Bucureşti.

La sfârşitul vizitei, sovieticii au parafat protocolul schimburilor economice, majorându-l la un miliard şi jumătate de dolari pe parcursul a cinci ani. Altă mare izbândă era acceptul plăţii de materii prime sovietice prin utilaje româneşti. În paranteză fie spus, se importau atunci din URSS mărfuri vitale pentru economie: cupru, nichel, oţeluri aliate, feroaliaje, cocs şi bumbac.

După mărturia lui Gheor­ghe Gaston Marin, fostul preşedinte al Comitetului de Stat al Planificării, până atunci le plătiserăm cu produse petrolifere şi lemnoase, minereu de uraniu, vagoane de marfă şi cisternă, vase maritime şi fluviale  Deplasarea accentului pe mărfuri ale industriei constructoare de maşini şi utilaje însemna şi siguranţă în amortizarea marilor investiţii din anii '60 pentru cumpărări de licenţe occidentale şi americane. Şi, mai ales, găsirea unei vaste pieţe de desfacere pentru industria românească.
Aprobaseră sovieticii şi ca plata tehnicii militare - la care-i obligau pe români prin înţelegerile Tratatului de la Varşovia - să se deconteze, parţial, în sistemul barter, cu produse ale industriei constructoare de maşini. În sensul dorit de oaspeţi, s-au discutat şi celelalte cereri. Astfel, şedinţele Comitetului Politic Consultativ ale Tratatului urmau să se ţină alternativ în capitalele ţărilor membre.

Sovieticii n-au uitat însă să reamintească eforturile lor de înarmare (18% din bugetul anual, plus sarcinile trasate altor ramuri ale economiei), înainte de a le împărtăşi opinia că adoptarea deciziilor să se facă prin unanimitate de voturi în Tratat. „Să fie clar", se-mbăţoşează Ceauşescu între ai lui, „că nu vom accepta nici o hotărâre, nici ei, sovieticii, n-ar fi de acord ca majoritatea membrilor Tratatului să decidă asupra armatei sovietice".

S-a decis şi ca specialişti din ambele ţări să finalizeze „detaliile" sistării livrărilor de uraniu anunţată de români. Ce-a fost dat s-a consumat „până la ultimul gram", povesteşte Ceauşescu. Sovieticii s-au oferit să ajute cu centrale de 400 MW programul nuclear românesc. Cereau, în continuare, minereu de uraniu în contrapartidă cu prelucrarea lui în URSS ca metal pregătit pentru centrale.
Ceauşescu a fost flatat şi de propunerea lui Brejnev de simplificare a relaţiilor dintre ei. Vor comunica direct, călătorind unul spre celălalt cu avionul, de câte ori vor crede de trebuinţă. În anii ce-au urmat, Ceauşescu s-a deplasat de mai multe ori în Crimeea la întâlniri cu Brejnev, spune şi fostul ministru de Externe Ştefan Andrei

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu