Petrecerea zilelor de duminică la Snagov
Ceaușeștii au respectat ritualul duminicilor la Snagov și în anii
80. Anturajul l-au schimbat, noi ,,prieteni” fiind Constantin Dăscălescu,
Gheorghe Pană, Ilie Verdeț, Ştefan Andrei, Gheorghe Oprea. Dar dacă se
îmbolnăvea vreunul din anturaj, era exclus ca o piază-rea.
Frica de atentate l-au izolat și mai tare de lume.
Sătenilor nu li se mai permitea să treacă pe strada unde se afla vila Ceaușeștilor, nici să
mai meargă cu căruțele prin sat. Între marginea Snagovului și vila 10 își făceau rondul trei
rânduri de paznici care anihilau orice tentativă de adresare șefului statului.
După spusele menajerei Suzana Andreiaș, Ceaușescu nu se adresa personalului și
paznicilor din reședințe. Își transmitea nemulțumirile și ordinele prin
nevastă. Plana atât de sus în utopia sa încât a aflat de blocurile cu latrine
în curte construite la Snagov abia când mirosul și muștele i-au trecut curtea.
Soacra de la Petrești își petrecea uneori sfârșitul de
săptămână la ea acasă. Își cumpărase o casă în satul natal – două camere și o
bucătărie – lângă sediul ceapeului. Petreștenii îi ziceau ,,muzeu” pentru că
mai mult stătea pustie. Cheile le ținea preotul satului, invitat de prorietară
la grătare, în curte, când veneau și nepoții. De casa aceasta, ,,a ei”, i-a
amintit lui Ceaușescu nevasta cât ce pierduseră puterea. Că la o adică,
ar avea unde trăi.
Sâmbăta și vânătorile
Sâmbăta după amiaza era dedicată vizitei pe șantierul Centrului
Civic dominat de Casa Republicii. Acest ,,Acropole al nostru” cum l-a numit
metaforic Eugen Barbu, scriitor angajat și membru al CC. Cu o astfel de
vizită a încheiat Ceaușescu și ultima sărbătoare a lui 23 August, însoțit de
curtea demnitarilor săi, după relatarea lui Dumitru Popescu. I-a ghidat, ca o
gazdă, prin coridoarele și birourile finisate şi decorate. Ce zici de
asta? – se adresa câte unuia mândru ca și cum totul ieșise din capul și mâinile
lui. Aţi construit aici pentru cel puţin o mie de ani! – l-au lăudat ei.
În ultimii ani, Tovarășul nu mai juca volei. Sport şi distracţie a
rămas vânătoarea. Dar și vânătorile le punea în seama planului. În meniul
Ceaușeștilor n-a figurat vânatul. Mormanul de animale ucise de șeful statului
într-o partidă de vânătoare era destinat ,,valorificării superioare pe linie de
export”. Pe potecile de munte, bătrânul de-acum vânător urca susținut de
aghiotanți. Dar a intrat în istoria mondială a cinegeticii cu un palmares
formidabil. Deține 418 medalii, dintre care 270 de aur. Cele mai prețioase
trofee le-a obținut la urs-blană (113medalii dintre care 98 de aur) și la
mistreț (101 medalii dintre care 61 de aur).
Vara o petrecea tot la Neptun
Curtea lui Ceaușescu a păstrat și obiceiul strămutării la Neptun,
din a doua jumătate a lui iulie şi până la începutul lui septembrie.
Plajă nu mai făcea cuplul prezidenţial, doar băi de nămol.
Prânzurile și cinele copioase şi lungi erau amintiri. Șeful statului nu mai
ținea recitaluri de poezie, ca-n anii 70. A recitat odată multe poezii de
Coșbuc și Goga, asistența compusă din familiile demnitarilor întrecându-se în
expresii de admirație. Rebelul Nicu l-a întrerupt ca pe-un tată obișnuit: Ia
mai lasă-ne-n pace cu Coșbuc al tău, să-ți spun eu o poezie adevărată. Și i-a
recitat un poem de Nichita Stănescu. Și tot ca un tată obișnuit, Ceaușescu s-a
mândrit atunci cu mezinul.
Nici la senectute, Ceaușescu n-a abandonat rutina programului de
la Neptun. După relatările lui Silviu Curticeanu, la 8 dimineața, ieșea
din “Casă”, cum îi spunea reședinței sale. Se îndrepta către malul mării, în
biroul din “Ciupercă” unde-l aștepta teancul de operative sosite cu
avionul. Apoi distribuia poruncile către ceilalți. După amiaza, șeful
Cancelariei raporta împlinirea lor.
Dar nici curtenilor veniți cu familiile la mare nu le lărgea
zgarda. Acționa și aici mai abitir nevasta. Ochiul neadormit de soacră al
Tovarăşei căuta într-una prilejuri de şicanare. La un moment dat, după
relatarea col.(r) Dumitru Burlan, ofiţer de contrainformaţii în Direcţia a V-a,
Ceaușeasca i-a atras atenţia lui Emil Bobu că se îngrăşase. O ironie de
prost-crescut sau o critică voalată?! Căci aghiotantul lui Bobu apucase să-și
alerteze patronul: Tovarășa se prinsese de mișcările sale și ale altora de-a
face comenzi duble de alimente – și la,,sectorul” din București, și la cel din
Constanța.
Vizitele de vară în Crimeea
Ceaușescu pleca la întâlnirile din Crimeea cu ceilalți lideri din
Tratatul de la Varșovia de pe aeroportul Kogălniceanu. După mărturia lui Ștefan
Andrei, nu rămânea nicicând peste noapte. Porneau în zori, aterizau la Simferopol
Refuzase constant și invitațiile de concediu în Uniunea Sovietică.
Brejnev, Andropov, Cernenko şi Gorbaciov îl invitaseră an de an.“Am fi bucuroşi
să vă vedem ca oaspete al nostru şi suntem gata să organizăm astfel vizita
dumneavoastră încât aceasta să fie şi utilă şi plăcută”, i-a promis Gorbaciov
în invitaţia din aprilie 1989. Ceaușescu n-a ostenit măcar să răspundă cu o scrisoare.
L-a ofensat, transmițându-și refuzul prin ambasadorul sovietic la Bucureşti. A
motivat că sarcinile legate de pregătirile celui de-al XIV-lea Congres îl
împiedică să dea curs invitației.
Zilele
Sfinților Nicolae și Elena
Ziua lui de naștere începuse a fi sărbătorit cu fast din 1968, iar
a ei din 1979. În ultimul deceniu al regimului comunist, luna ianuarie abunda
în manifestări dedicate aniversării lor.
Pentru omagierea Tovarășilor, secția propagandă propunea tot ce
le-ar fi făcut plăcere, iar CPEx-ul aproba. Adică ei doi. Amestecul Tovarășei
începuse cu mult înainte, după mărturia lui Ștefan Andrei. În 1973, când se
spunea că secreatrul general aniverseză și 50 de ani de activitate
revoluționară, deși Lenuța Ceaușescu nu valora prea mult la partid, Cornel
Burtică, secretarul cu propaganda și Ștefan Andrei, secretarul secției de
relații internaționale, i-au prezentat ei propunerile. Măgulită, Tovarășa i-a
invitat la un coniac. Iar invitații au venit cu propuneri și mai extravagante.
Oferindu-i exemplul regelui Carol I, i-au sugerat semidoctei femei să-și
convingă bărbarul că intrarea în istorie e condiționată de ctitoriile ce
dăinuie peste veacuri. Strategia a prins, a doua zi Ceaușescu arâtându-se
încântat. Deși, zicea el, deocamdată, mărețele edificii nu pot fi prinse în
programul de investiții. Dar în avionul care-i aducea din Nigeria
Odată oficiliazate, aniversările lor s-au făcut de la un an la
altul mai bogate în cadouri. Afluiau mașinile trimise din toate judeţele.
Serviciul de protocol le expunea într-o expoziție omagială destinată vizionării
sărbătoritului chiar de ziua lui. Darurile ar fi putut umple un bazar cu
obiecte în cea mai mare parte inutile și de prost gust. Pe Ceaușescu îl
cadoriseau la aniversări și prietenii din străinătate cu ordine și medalii.
Dar după ce-a împlinit 60 de ani, Ceaușescu a întrerupt șirul
petrecerilor cu lăutari, la care-și invita frații și cumnații, iar demnitarii
veneau cu nevestele. În fața numeroșilor comeseni de-atunci se produceau
cântăreți și instrumentiști de romanțe și muzică populară. Câteva păhăruțe cu
țuică îl făceau ,,chiar simpatic” pe sărbătorit: cânta cu lăutarii și își dansa
tovarășa de muncă și de viață. La vârste rotunde și demnitarilor li se
făcea cinstea unei petreceri în colectiv. Odată criza instalată, s-a renunțat
la mese, a rămas doar cadoul unei decorații. Ultimul beneficiar a fost
Ștefan Andrei, în 1981. Se înțelege că, exceptându-i pe Ceaușești, s-a interzis
festivismul.
Tovarășul a sărbătorit la Predeal șapte decenii de
viață și 55 de activitate revoluționară. Mai somptuos se aniversase însă
Tovarășa în acel an, la Castelul Peleş. În 1989, el și-a făcut petrecerea la
Palatul Cotroceni. Inaugura astfel proapăta renovare a clădirii după ce
funcționase mulți ani ca Palat al Pionierilor. Lucru deosebit la ultima
aniversare, după mărturia lui Ștefan Andrei, sărbătoritul a criticat
perestroika în fața invitaților: membrii CPEx, secretarii CC și câțiva
miniştri. Festinul a ținut două ceasuri. Invitații au venit îmbrăcați și fără
neveste ca la ședință. Fără lăutari, fără băutură, cu excepția șampaniei
pentru toastat. O masă tradițională, fără nimic de import, nici măcar o
cafea.
Dar dacă ,,modestia și cumpătarea” meselor aniversare se făcea tot
mai simțită, torentul omagiilor se revărsa cu fiecare an mai vijelios.
Revelioanele
la Club-Bazin
Revelionul trebuia să fie o „sărbătoare cu caracter sobru”,
după expresia lui Camil Roguski, arhitectul care-a coordonat pregătirea
sărbătorii.
Pastișând practica bisericilor catolice de Crăciun de-a meșteri o
miniatură a scenei nașterii pruncului Isus, Ceaușeștilor li se făcea câte-o
,,surpriză”. Sala de sport de la Club-Bazin se transforma în „sala cu o sută de
brazi”. Circa trei săptămâni, o echipă din câteva zeci de lucrători executau
„proiectul feeriei”. Animale împăiate, păpuși în costume naționale sau
personaje din desene animate de mărimi naturale se răspândeau pe sub
brazi.
În ultima noapte a anului, către orele 22, își făceau apariția Ceaușeștii.
Membrii CPEx și soțiile acestora îi salutau ca la congres. Invitaţii duceau
tacâmurile la gură şi „sorbeau din ochi” televizorul. Secretarul cu propaganda
anunţa, ca un vornic de nuntă, punctul următor din programul pregătit și
„vizionat” încă din vară. Un sfert de ceas înainte de miezul nopţii, un şir de
chelneri aducea şampania. „Dragi tovarăşi şi pretini” își începe Ceaușescu de
pe ecranul televizorului mesajul de An Nou către Ceaușescu de la masă. Convivii
aplaudau discursul de la televizor cu plecăciuni către Tovarășul de la masă. Să
trăiţi, să trăiţi, să trăiţi… Unul câte unul încolonaţi, demnitarii ciocneau
cupele de șampanie cu Ceauşeștii. Aceștia se retrăgeau la orele unu, conduși de
ceilalți meseni. Locul ,,petrecerii” se golea imediat după plecarea lor.
Zilele
de 1 Mai și 23 August
În anii 80, sărbătorile naționale au fost metamorfozate în prilej
de omagiere a soților Ceaușescu.
Dar Nicolae Ceaușescu schimbase multe după venirea la putere.
Întâi, ornamentul tribunelor, înlocuind culoarea roșie (folosită de
sovietici) cu albastru. Apoi a scos din decor portretele celorlalți demnitari.
Dar și pe cele ale fondatorilor marxism-leninismului. Oamenii muncii au
mărșăluiau prin fața tribunei oficiale agitând portretele Ceaușeștilor printre
lozinci și steaguri.
Tovarășii osteneau ca și gazdele la primirea colindătorilor. În
ziua premergătoare sărbătorii naționale ofereau o masă festivă pentru
demnitari. Seara, o recepție corpului diplomatic acreditat la București. În
zorii zilei de 23 august, forțele de ordine își ocupau locurile prestabilite.
La 10 fix, Ceaușeștii intrau în centrul tribunei în aplauzele tovarășilor deja
instalați. După speech-ul secretarului general, coloanele se puneau în
mișcare. Până la orele 13, Ceaușeștii primeau salutul lor stând în picioare.
Din când în când, conform regiei, şoimi ai patriei, pionieri şi utecişti le
înmânau buchete de flori. Cu trecerea anilor, cuplul resimțea tot mai
greu oboseala zilei. Se retrăgea, la final, la Snagov pentru odihnă.
Sărbătoarea națională și-a schimbat de mai multe ori semnificația.
În 1974, după relatarea lui Paul Niculescu-Mizil, atunci secretar cu
propaganda, la Neptun s-a dezbătut programul partidului de construcţie a
societății socialiste multilateral dezvoltate şi trecere spre comunism. Atunci
Ceaușescu a venit pentru 23 august 1944 cu formula de revoluţie
antiimperialistă, antifascistă și naţională. Dorea să arate că noi, românii, am
fost “cei mai” întotdeauna, că am făcut şi am dres…”, a explicat
coordonatatorul propagandei din acea vreme.
Pe la jumătatea anilor 80 s-a renunțat la coloanele de
demonstranți. Nu din rațiuni de siguranță, în opinia unor ofițeri din serviciul
de pază și protecție. Căci în istoria guvernării comuniste n-au existat
tentative de atentat. Dar Ceaușescu încercase să eficientizeze propaganda și să
micșoreze cheltuielile, trasând activiștilor din toată țara sarcina organizării
unor adunări festive. Pe Stadionul ,,23 August” se pregătea un spectacol
omagial de către profesioniști cu efecte speciale de sunet și lumină, transmis
la televizor. Mii de sportivi erau antrenați să scrie din trupurile lor lozinci
mobilizatoare. culturale și de învățământ aveau obligația prezentării unor
programe dedicate sărbătorii. Deosebit a decurs ziua națională din 1984. La
a 40-a aniversare a revoluției au asistat 158 delegații străine din 112 țări.
În 1989, și ziua de 1 Mai s-a întâmplat să fie jubiliară: un veac
de la prima sărbătoare a muncii în lume şi 50 de ani de la prima ei aniversare
în România. De propagandă răspundea acum Elena Ceaușescu care superviza
programele prezentate de secretarul CC de resort. S-a întâmplat ceva mai
deosebit însă în pregătirea festivităților. Tovarășa l-a chemat pe Constantin
Olteanu, secretarul cu propaganda, dându-i a înțelege că dezavuează povestea că
organizatorii demonstrației din 1939 ar fi fost Ceaușeștii.. „Noi ieşeam atunci
la iarbă verde, ar fi zis ea. Acolo spuneam poezii, cântam, ca tinerii în
astfel de împrejurări”. Nu se gândeau la putere. Fără sovietici, n-ar fi ajuns
comuniștii la guvernare, a comentat ea. N-a formulat însă nicio indicație de
interdicție a legendei cu 1 Mai 1939. Astfel că presa a reluat, fără obiecții,
povestea mincinoasă și fotografia trucată a manifestației. Semn că Tovarășa
testase, ca și în alte dăți, loialitatea subordonaților.
La ultimul 23 August programul manifestările centrale s-a dispus
pe trei zile. Era subliniată astfel măreția sărbătorii, dar subînțelese forțele
împuținate de bătrânețe ale Ceaușeștilor. S-a vernisat întâi expoziția omagială
și s-a ținut adunarea solemnă, urmată de ceea ce presa a apreciat a fi un
„vibrant spectacol omagial” (regizat de Dan Micu şi Cristian Hadjiculea). În 22
august s-a dat o recepție la Palatul din Piaţa Victoriei. Apoi Ceauşescu
a omagiat armata în calitate de comandantul suprem, aceasta fiind o
noutate. Surprinzătoare a fost demonstrația oamenilor muncii și tribuna
improvizată în faţa noului Muzeu Naţional de Istorie. În oficiosul partidului
din acea zi a apărut și interviul acordat de Ceauşescu trimisului Pravdei.
Oficiosul PCUS i-a adresat întrebări cu schepsis, trimițând la
perestroika. Dar intervievatul n-a răspuns „provocărilor”. A mers până la a
elogia armata sovietică! Se temea, probabil de-o replică, în stilul glasnost, la
mincinoasa revoluție comunistă, condusă de Ceaușescu, în august 1944. Probabil că da !.
In marea familie comunistă şi alţii-l înghionteau ironic pe
mult prea statoriniciul conducător. Prietenul Santiago Carrillo îl felicitase,
în glumă, pentru tinerețea fără bătrânețe ce-o arătau portretele sale oficiale.
Idei fixe
După lege, Nicolae
Ceaușescu ar fi trebuit pensionat în 1981. Dar el se simțea de neînlocuit
și în neobosită activitate revoluționară. ,,Chiar și momentele
de relaxare apăreau la el ca o obligație de serviciu, iar relația cu cei din
jur era strict profesională, fără apropieri sau intimități, lucruri pe care și
le permitea doar cu familia, dar și acolo aceste porniri ale lui păreau a nu fi
naturale sau poate noi cei din jur așa le consideram”. La un interviu cu un
ziarist străin a precizat că hobby-ul său este Construirea Socialismului, idée fixă
care l-a dus la pierzanie.
.
.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu