IVAN al IV-lea CEL GROAZNIC

Inceputul de sec.al 16-lea aducea In ținuturile înzăpezite ale Rusiei de la începutul sec.al 16-lea s-a născut la Moscova un viitor monarh cum lumea nu mai văzuse încă de pe vremea unor imparați romani de tristă amintire. Sadic, mistic, sângeros dar în același timp diplomat de geniu, mânuitor neîntrecut al condeiului și veritabil vizionar politic, Ivan al IV-lea Vasilievici si-a atras deopotrivă atributele de „cel groaznic” și de „cel mare”. Considerat de câinosul Stalin di sec.20 drept 

conducătorul ideal, țarul Ivan a parcurs timpurile istorice cu o imagine controversată și la fel de disputată în prezent ca și în urmă cu secole. El a fost monarh al ramurii moscovite a dinastiei Rurik.

Trecuseră 20 de ani de cînd Marele Cneaz al Rusiei, Vasili al III-lea, era căsătorit cu Salomeea Saburova, o descendentă a vechilor hani tătări, fără a avea nici un urmaș. Conștient de pericolul de a pierde tronul în favoarea fraților săi, cneazul a recurs la un gest îndelung contestat, acela de a-și repudia soția și de a o închide pe viață într-o mănăstire. Chiar dacă divorțul era ilegal în Rusia acelor vremuri, legile făcute pentru cei umili păreau să pălească de la sine în fața capetelor încoronate. 

In ciuda frumuseții sale proverbiale, a caracterului blând si a moralei fără cusur, Salomeea a fost batută, tunsă și silită să se retragă la mănăstirea din Suzdal sub numele de maica Sofia, nume sub care va fi canonizată ulterior. Boierii care i-au luat apărarea cneaghinei au fost, la rândul lor, exilați. Locul ei avea să fie luat de o lituaniancă, Elena Glinski, o femeie ale cărei moravuri urmau să dea naștere unor interminabile discuții și controverse. Patru ani mai târziu după legitimarea celei de a doua căsătorii, Vasili al III-lea încă nu avea un succesor. Zvonurile conform cărora fosta cneaghină Salomeea ar fi născut un băiat, George, între zidurile mănăstirii l-au adus pe monarhul rus aproape de pragul nebuniei. Doar rugăciunile unui preot obscur, Pafnutie Borovski, au mai fost în masură să domolească furia cneazului. 

Marele cneaz Vasili al III-lea nu a putut, însă, să se bucure prea mult de nașterea mostenitorului sau, deoarece, la 3 decembrie 1533, s-a stins din viață în urma unei boli fulgeratoare, lăsând în urmă și un al doilea fiu, Yuri. Moartea lui Vasili al III-lea a constituit momentul in care Rusia a devenit o veritabilă arenă în care familiile boierești au pornit o lupta surdă și aspră pentru putere. 
Desi Ivan fusese recunoscut drept moștenitor de drept al tronului, în realitate, copilul de numai trei ani era o piedică prea mică pentru nobilii ahtiați după putere. Elena Glisnki, alături de scutierul Obolenski Telepnev ordona arestarea celor mai temuți dintre boieri dar au căzut, la randul lor, pradă intrigilor și asasinatelor de la Curte. O nesfârșita serie de crime și de lupte surde, în special între familiile Suiski si Bielski, au caracterizat anii copilariei prințului Ivan. Lipsit până și de aportul doicii sale, deportată într-o mănăstire îndepartată, moștenitorul tronului a fost uitat, înfometat și, uneori, bătut de membrii celor doua familii boierești combatante. In acele momente, Ivan a dat primele semne ale unui comportament deviant. Singur printre zidurile Kremlinului, prințul se amuza smulgând penele păsărilor, scoțându-le ochii, eviscerandu-le, sau aruncând puii animalelor de pe ziduri.

Astfel aveau să decurgă primii 13 ani de viață ai celui care avea să devină primul țar al Rusiei. Conștient de faptul că în curând urma să devină un monarh legitim și acest fapt nu putea fi permis de catre cei ce doreau tronul, Ivan al IV-lea și-a făcut curaj și adat o adevarată lovitură de teatru în momentul în care, la numai 16 ani, s-a autointitulat cezar, Țar în slavonă, titlu pe care nu îl mai purtase nici unul dintre străbunii săi. Luand de partea sa pe membrii Bisericii, Ivan s-a dovedit un strateg înnăscut atunci când le-a cerut boierilor să îi recunoască dreptul divin de a guverna. In fața unei asemenea abordări, nobilii s-au recunoscut învinsi și l-au asigurat de bunele lor intenții. Era 16 ianuarie 1547.

Ivan a fost încoronat Țar la 16 ianuarie 1547, la Moscova la vârsta de 16 ani și s-a căsătorește la 3 februarie 1547 în Catedrala Adormirii Maicii Domnului cu Anastasia Romanova, fiică de boieri ai unei familii de viță veche. Formează un sfat de tip nou, Izbrannaia Rada (Consiliu ales), alcătuit din membri ai nobilimii și ai clerului. Adunarea este dominată de doi oameni: Mitropolitul Macarie, cultivat, autorul multor cărți de evlavie și de istorie, și părintele Silvestru, predicatorul iluminat.

In 1552 el a învins Hanatul Kazanului, armatele căruia au devastat nord-estul Rusiei în mod repetat și a anexat teritoriul său (2 octombrie 1552). La 28 martie 1554 se naște țareviciul Ivan. Țarina mai născuse două fete dintre care una, Ana, a murit la douăzeci de luni și un băiat, Dimitri, care a murit la câteva luni.

In august 1554 supune regiunea Astrahanului. Prin această cucerire, Rusia câștigă un debușeu la Marea Caspică și controlează tot cursul Volgăi. In 1558 armata sa pătrunde în Livonia.

Țarina Anastasia moare la 7 august 1560 iar Ivan se căsătorește la 21 august 1561 cu fiica prințului cerchez Temriuk care este botezată și primește numele de Maria. Noua țarină este frumoasă însă analfabetă, răzbunătoare și sălbatică. Naște un băiat, Vasili, care va muri după câteva săptămâni. La 1 septembrie 1569, în vârsta de 25 de ani țarina Maria moare otrăvită.

Marele oraș comericial Polțk cade în mâinile lui Ivan în februarie 1563 care adăugă titlurilor sale și pe acela de mare prinț al Polțkului.

Unii istorici s-au grăbit sa il asemene pe Ivan al IV-lea cu nu mai putin celebrul împărat roman din dinastia iulio-claudină, Caligula. La fel ca in cazul latinului, prima parte a domniei țarului este marcata de reforme ample și măsuri care ii atrag admirația atât a nobilimii cat și a marii mase populare. Astfel, Ivan îi iartă pe foștii și torționari si încearcă o apropiere a Rusiei de Germania, cerând puterii europene meșteri și învățați care sa modernizeze o țara si asa destul de izolata. Aceștia sunt, însă, arestați, in 1547, la cererea Poloniei si Livoniei, iar țarul se vede nevoit să bată în retragere. Ignorat de monarhiile Europei continentale, țarul a dat din nou dovada de geniu politic si, in 1550, deschide portul Arhanghelsk negustorilor englezi. Bunavoință reginei Angliei, Elisabeta I, cea care l-a numit „frate” pe Ivan și care a rupt barierele dintre cele doua țări, anunța lumii întregi că în îndepărtata Rusie se născuse un monarh de care trebuia sa se țină seama.

In același timp, țarul a organizat prima armată profesionist din Rusia, cea a streliților, si da lovituri mortale tătarilor din Kazan si Astrahan, anexându-le teritoriile. El are grija ca imaginea sa sa nu aiba de suferit in ochii mulțimii si isi alege o soție de stirpe ruseasca, Anastasia Romanovna, din peste 1000 de pretendente. Nelipsit de la nicio slujba bisericească, mândru si neclintit in politica externa, bland și îngăduitor cu supușii săi, cu o sotie pe care o iubea nebunește și care ii dăruise deja doua

fiice, Ana și Maria, si doi fii, Dmitri si Ivan, țarul părea, pe drept cuvânt, monarhul ideal pentru poporul rus.

Avea să vină, însă, anul fatidic 1553. Lovit de o boala misterioasă, Ivan al IV-lea este considerat pierdut de către toti medicii, vracii si samanii care il consultaseră. La fel ca și Caligula, tarul delirează și are momente in care isi pierde cunostinta. Intr-un moment de luciditate, monarhul de numai 23 de ani convoaca o adunare a boierilor carora le cere sa jure credință soției sale și țareviciului pe care să il înscauneze după moartea sa. Inevitabilul s-a produs. Aceiași boieri ce il asigurasera de sustinerea lor neconditionata si care il lipsisera de aportul celor dragi in copilarie ii refuza cererea. Certurile dintre nobilii Suiski si Bielski izbucnesc la Kremlin desi tarul de drept inca nu isi daduse sfârșitul. Ivan asista neputincios la aceleasi episoade pe care le traise dupa moartea tatălui său. 

Urmează un episod rupt parca din paginile unui roman. Țarul se însănătoșește brusc, la fel de misterios pe cat se îmbolnăvise, iar ura sa fata de boieri devine evidenta. Deși nu pornește represalii împotriva acestora, intențiile sale sunt din ce in ce mai fățise. Ruptura fusese produsa. Lucrurile tergiversează timp de sapte ani, moment in care, la 7 august 1560, țarina Anastasia moare subit. Bănuindu-i pe boieri de otrăvirea soției sale și de încercarea de a-l schimba la tron cu varul sau,Vladimir Andreievici, Ivan își dezlănțuie întreaga furie asupra clasei nobiliare.

Intr-un gest ale cărui semnificații putini și le imaginau la acea vreme, Ivan a anunțat că va abdica si ca se va retrage alături de restul familiei în satul Alexandrov, la 120 de kilometri de Moscova. Era, practic, o cerere adresata poporului pentru ceea ce avea sa urmeze, iar răspunsul mulțimii nu s-a lăsat așteptat. Intr-o manifestare de solidaritate cu țarul, zeci de mii de rusi, alături de numeroase fețe bisericești, veneau în pelerinaj în cătunul izolat pentru a-l implora pe Ivan să revină pe tron. Niciuna dintre condițiile lui Ivan nu a fost respinsă, nici măcar aceea de a-și crea o gardă imperială care să îl protejeze de eventualele atentate…Opricinina. Zarurile fuseseră aruncate!

In 1550 formează Zemski Sobor, o adunare care înregistrează hotărârile domnitorului. Alcătuiește Țarski Sudebnik (Codicele țarist din 1550) care să-l înlocuiască pe Kneajeski Sudebnik al bunicului său Ivan al III-lea care data din 1479. Plasează în posturile-cheie ale imperiului oameni noi, proveniți dintr-un mediu modest.

La 23 februarie 1551 Ivan convoacă cel de-al treilea sinod bisericesc unde înmânează prelaților un document numit Stoglav cu privire la reformele pe care intenționează să le facă pentru a însănătoși funcționarea Bisericii; stareții și mănăstirile nu vor mai putea face nici o achiziție fără încuviințarea suveranului,[2] se va interzice mănăstirilor să dea împrumut bani cu camătă. Fiecare oraș va avea școala lui, deservită de preoți și de dieci; se va preda scrierea, cititul, aritmetica, cântul, religia, bunele maniere.

Ivan reorganizează nobilimea țării, țăranii rămân legați de glie, dacă nu de jure, cel puțin de facto. Țarul guvernează cu ajutorul Dumei boierilor. In cazurile grave el convoacă chiar Zemski Sobor. Totuși, aceste adunări nu au decât un vot consultativ.

In 1565 împarte țara în opricinina și zemșcina. Opricinina constituie domeniul privat al țarului, pe care acesta îl va administra cum vrea și asupra căruia va avea putere deplină. Zemșcina cuprinde restul teritoriului. Prin decizia unilaterală a Țarului, în opricinina vor intra câteva cartiere din Moscova, 27 de orașe, 18 districte și principalele căi de comunicație. Douăsprezece mii de familii aristocrate sunt strămutate și-și pierd averea și influența. Se va naște o nouă clasă, opricininici, care datorează lui Ivan ascensiunea lor. Funcția lor este deasupra legii iar terenul lor de manevră este zemșcina. Violența lor este încurajată de țar care îi răsplătește cu bunurile luate de la trădători. Curând aceștia devin de temut și detestați.

Reintors pe tron, tarul ravasit de pierderea sotiei sale si de ura viscerala impotriva boierilor da primele semne de nebunie. Abilul sau sfatuitor, Alexei Adasev, este primul condamnat. Pentru mai multa siguranta, Ivan nu ii permite acestuia sa se apere la proces. Doua luni mai tarziu, Adasev sfarsea batut crunt de temnicerii sai. Fratele acestuia, Daniel Adasev, erou al mai multor campanii impotriva tatarilor, impreuna cu fiul sau de 12 ani, sunt acuzati de tradare si executati. Orice ruda apropiata sau indepartata a sfetnicului este torturata si ucisa. Nici maica Maria, o prietena a lui Alexei ce traia intr-unul dintre schiturile moscovite nu este trecuta cu vederea. Alaturi de cei cinci fii ai sai, ea este condamnata la moarte prin inecare. Si nu era decat inceputul…

Intr-o atare atmosfera de teama, boierii incep sa se intrebe daca nu au nimic sa isi reproseze. Prietenii refuza sa isi mai vorbeasca de teama unui denunt. Fiecare isi controleaza limbajul si incearca sa ii faca pe plac monarhului dornic de razbunare. Prea tarziu, insa. Tarul nu numai ca s-a dezlantuit, dar pare sa savureze fiecare tortura in parte. El ia parte personal la schingiuirea condamnatilor si petrece ore intregi din noapte delectandu-se cu tipetele de durere ale acestora. Nici un denunt, oricat de marunt, nu este uitat. Nobilii se strang cu miile in inchisori si dispar la fel de repede pe cat au venit. Torturile clasice nu mai sunt de ajuns. Tarul inventeaza altele mai atroce. Experientele sadice din copilarie revin cu o intensitate insutita. Ivan nu mai ucide animale. De data aceasta, oamenii sunt cei care fac subiectul experientelor sale morbide.

Mai mult, monarhul incepe sa batjocoreasca sarbatorile crestine. El apare din ce in ce mai des beat, in compania unor personaje obscure, dansand si facand gesturi obscene in timpul slujbelor de la palat. Maliuta Skuratov, Alexei Basmanov sau Vasili Graznoi sunt doar cateva dintre sinistrele personaje care devin prietenii de pahar si sfatuitorii tarului. La indemnul acestora, Ivan cauta dragostea pierduta printre fetele boierilor si cele ale taranilor, doar ca nimic nu mai este interzis.Violurile se tin lant alaturi de crime. A face dragoste si a semana moartea devin expresiile supreme ale virilitatii tarului. In aceeasi nota, el ajunge sa se creada, asemenea Papei de la Roma,reprezentantul lui Dumnezeu pe pamant si este convins ca poate capata iertare pentru orice faradelege.

Astfel, dupa fiecare crima, Ivan se retrage in rugaciuni care dureaza ore intregi. In acelasi timp,opricinicii imbracati in negru, purtand la brau capete de caine si maturi (simbol mai mult decat evident la adresa tradatorilor) se dedau la veritabile orgii de sange. Sate intregi sunt pustiite, boieri alaturi de tarani isi pleaca deopotriva capetele pe acelasi esafod in timp ce bunurile lor revin tortionarilor. Torturile nascocite de tar sunt puse in aplicare pe scara larga. Boierii varstnici sunt prajiti in tigai uriase, fierti in cazane sau pusi la frigare asemenea animalelor. Cei tineri sunt trasi in teapa iar in fata lor le sunt violate rudele de sex feminin. Femeile sunt trecuta prin supliciul sforilor, sfori astfel create încât sa taie trupul asemenea unui fierăstrău.

Nebunia țarului atinge paroxismul in masacrul de la Novgorod, din 1570. Convins ca orășenii bogatului târg complotează împotriva sa, Ivan al IV-lea ordona opricinicilor sa ucidă întreaga populație. Doar după ce numărul victimelor atinge ordinul miilor sau zecilor de mii, iar apele raului sunt zăgăzuite de mulțimea cadavrelor, țarul le ingaduie supravietuitorilor sa își continue existenta. Unul dintre opricinicii aflați sub conducerea lui Maliuta Skuratov menționa cu un umor amar: „Am intrat in Novgord cu un cal si am iesit cu 49 de cai si 22 de carute incarcate”. Erau doar trofeele unui singur om.
Țarul, care isi capatase deja apelativul Groznii – cel groaznic -, nu pierde timpul si realizeazaăcasatorie dupa casatorie. De la printesa circaziana Maria Temrjukovna și până la Maria Feodorovna Nagaya, Ivan schimba nu mai putin de 7 sotii. Cele mai multe mor otrăvite, in timp ce de altele divorteaza la scurt timp dupa casatorie. Nemultumit de femeile din Rusia, tarului i se nazare ca sotia cea mai potrivita pentru el este chiar Elisabeta I a Angliei. Mesagerii săi sunt, insa, luati in deradere.
Campaniile militare din Livonia eșuează lamentabil, in timp ce tătarii din Crimeea, aflati sub conducerea hanului Devlet Ghirei, devasteaza Rusia si ard din temelii Moscova. Țarul nu face altceva decat sa se retraga in nordul tarii, acolo de unde continua seria de masacre. Doar initiativa printului Vorotinski face ca armata tatarilor sa fie infranta in apropierea capitalei. Peste numai cativa ani, acelasi print Vorotinski, era acuzat de tradare si executat. Rusia primește, insa, si o veste buna. Cazacul Yermak Timofeievich cucerește Siberia din mana mongolilor si a triburilor locale la 26 octombrie 1581. Reticent initial la initiativa cazacului, Ivan il iarta de pedeapsa capitala pe Yermak si ii ofera acestuia o blana pe care el insusi o purtase, o platosa si cateva cufere cu bani de aur. Primea, in schimb, un teritoriu imes. Ca o ironie a sortii, Yermak murea inecat, tras in valtorile apelor tocmai de platoșa primită de la țar.

Presat de armata polonezului Stefan Bathory si de cea a lui Frederik al II-lea in vest, amenințat de tătari in sud și in est, lipsit de aportul celor mai buni generali pe care el însuși ii ucisese, Ivan simțea, probabil, ca tot ceea ce construise in primii ani de domnie fusese in zadar. Cu excepția Siberiei, totul părea sa fie ca la început. Rusia era pustiita și foametea era iminenta. O parte dintre boieri reușiseră sa fuga in Polonia și să intre în slujba lui Bathory. Poate cel mai important dintre aceștia, Andrei Kurbski, se întorsese împotriva țarului si pustia Rusia in vest.

Sub spectrul paranoiei, Ivan se crede trădat de toți cei din jurul sau si, într-un acces de furie incontrolabila, el își lovește nora însărcinata pana când aceasta avortează. Țareviciul Ivan, în vârstă de 27 de ani, ripostează și este bătut cu cruzime, la rândul sau. In timpul violentei, Ivan al IV-lea ii perforează tâmpla propriului fiu, cel care se stinge peste numai patru zile. Era mai mult decât putea suporta chiar si un tar. Nebun de-a binelea, monarhul își petrece ultimele zile admirând pietrele prețioase din tezaurul regal in timp ce nopțile ii erau bântuite de stafiile celor uciși. De cele mai multe ori, este nevoie de garda imperiala pentru a-l stăpâni pe țarul ce umbla prin palat cu bratele întinse ca un somnambul, strigându-și fiul pe nume.
Cu ultimele momente de luciditate, Ivan încearcă să întocmească o lista cu numele celor uciși pentru a o oferi preoților spre iertarea păcatelor. După aproximativ 3000 de nume își dă seama ca îi este imposibil să și-i mai amintească pe toți și renunță. El cere, in schimb, ca in momentul morții să fie uns preot și să fie înmormântat simplu, asemenea unui ascet. La numai 53 de ani, albit de timpuriu, lovit de nebunie si de o boală necunoscută ce îi descompunea trupul, Ivan cel Groaznic și-a dat sfârșitul în timpul unei partide de șah alături de boierul Boris Godunov, viitorul țar al Rusiei. Deși populația fusese înștiințată că monarhul a decedat în urma unei boli misterioase, raportul ambasadorului Angliei suna sec:”Țarul a murit otrăvit!”.

La mijlocul anilor 60, autoritățile sovietice au redeschis mormintele lui Ivan cel Groaznic și al primei sale soții Anastasia Romanovna. Testele au indicat ca ambii fuseseră intoxicați cu mercur.