STATELE SATELIT ALE URSS

Cele opt state din estul Europei devenite comuniste se numeau democrații populare. Propagandistic, se consideră că s-au desfășurat revoluții populare care au răsturnat vechile regimuri. Noile regimuri au fost instaurate prin măsuri brutale ale URSS și a ocupației armatei sovietice.

Partidul Comunist din Cehoslovacia avea cei mai mulți membri din statele satelit. In toate statele comuniste schimbarea a fost legată de Fronturi Naționale. In Ungaria erau 30.000 de membri, în România erau 1.000 de membri de partid. Cu alegeri falsificate și în urma presiunilor făcute, au ajuns la putere guverne din care făceau parte comuniști, pentru ca ulterior guvernele să fie controlate pe deplin de comuniști.

Poliție politică a fost creată în toate statele supuse Moscovei: Albania-Sigurimi, Bulgaria-DS, RDG-STASI, Cehoslovacia-STB, Ungaria-AVO(din 1956-AVH), Polonia-UB, Iugoslavia-UDBA, România-Securitatea. Comunizarea s-a făcut prin unirea partidelor comuniste cu partide socialiste, sau social-democrate, iar pe plan economic-industrial, au fost naționalizate întreprinderile și au fost introduse planurile cincinale, în timp ce în agricultură au fost aplicate reforme agrare, mai ales colectivizarea forțată. In toate țările din spatele cortinei de fier sovietice s-a instaurat ciuma comunistă și teroarea impusă de Stalin prin consilieri societici duri și aroganți. Pentru o mai strânsă subordonare în Lagărul Socialist, dominat de URSS, s-a creat și un organism economic coercitiv. Acesta se numea CAER.

Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) a fost creat la inițiativa URSS în 1949 ca organizație economică a statelor comuniste europene pentru a constitui un echivalent al Comunității Economice Europene. CAER-ul a fost răspunsul la Planul Marshall. El avea misiunea de a stimula comerțul dintre țările din blocul estic. În realitate, URSS nu a putut oferi țărilor comuniste un ajutor comparabil cu cel acordat de SUA țărilor occidentale. Membre ale CAER erau: URSS, RDG, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria și România. Alte țări comuniste neeuropene (Mongolia, Cuba, Vietnam) au luat și ele parte în ultimii ani la unele sesiuni ale Consiliului. La activitatea CAER nu au luat parte Republica Populară Chineză, Coreea de Nord și Albania, mai ales din motive de contradicții politice comuniste. Secretariatul și multe din Comisiile CAER aveau sediul la Moscova. CAER nu a reușit să îndeplinească rolul pentru care fusese creat, în principal datorită sistemului planificat centralizat al economiei statelor membre, schimburile de mărfuri continuând să se desfășoare prin tratative bilaterale cu păstrarea echilibrului balanței de plăți. Îndeosebi începând din anul 1962, delegațiile române în CAER au avut o poziție critică în CAER la adresa propunerilor sovietice de integrare a economiilor acestor țări. Drept urmare a schimbărilor politice din anii 1989 și 1990, CAER s-a autodesființat în 1991.

Comunismul părea bine pus la punct, un sistem rigid bine aplicat prin intermediul terorii și controlului, dând impresia de stabilitate. Modul de conducere nu era deloc democratic așa cum pretindea. In spatele aparențelor propagandistice, statele comuniste au cunoscut crize permanente și cronice. Categoriile sociale nu mai aveau identitatea de odinioară nu mai exista permabilitate socială. Nu mai exista posibilitate de profit, de îmbogățire, de urcare pe scară ierarhică, nu se mai angaja pe baza de competențe sau calificare, nu mai exista conceptul de concurență și de afirmare a unor inițiaticve libere.

In 1947, la începutul Războiului Rece, în apropiere de Varșovia, toate partidele comuniste est-europene, inclusiv și cel italian, s-au întrunit, formând Biroul Informativ al Partidelor Comuniste și Muncitorești, militând propagandistic pentru pace și bunăstare. Sediul Biroului era la Iugoslavia. Conflictul dintre Iugoslavia și URSS a izbucnit însă din martie 1948, după ce Tito nu a acceptat tutela brutală stalinistă, Iugoslavia fiind în cele din urmă exclusă din rândul societăților comuniste. Tito a condus lupta de partizani și nu a cedat nicio clipă în față ideii că nu va conduce întreaga Iugoslavie, urmând o politică națională și proprie. Iugoslaviei i-au fost imputate sancțiuni economice, fiindu-i redus sprijinul financiar și material de către statele vecine. Abia în timpul lui Hrușciov, relațiile dintre URSS și Iugoslavia s-au îmbunătățit.

In perioada 1948-1949 s-au desfășurat epurările și procesele unor lideri staliniști din estul Europei și din cadrul partidelor comuniste.

In România, de exemplu, din Partidul Comunist care avea puțini adepți, 30% dintre aceștia au fost înlăturați. Lucrețiu Pătrășcanu a fost executat. In Ungaria, Laszlo Rajk a fost condamnat la moarte și executat, fiind acuzat pentru faptul că era prieten cu Tito. In Bulgaria, Traicho Kostov a fost acuzat că în negocierile cu URSS a aparat interesele Bulgariei. In Albania, Dzodze, dușmanul lui Enver Hodja, a fost judecat. In Polonia nu a existat nicio condamnare. In Cehoslovacia, în anii 1950-1951, Rudolf Slánský, un stalinist convins, milita pentru anihilarea inamicilor interni și externi. Deși printre liderii comuniști se aflau peste tot și evrei, Stalin era înclinat spre antisemitism și se împotrivea creării Israelului.

Au izbucnit revolte muncitorești. In 1953 a avut loc o revoltă în Cehoslovacia în urmă măsurilor economice negândite și nejustificate aplicate în orașe ca Praga și Plzen. Tot în același an, în RDG, pe granița fixată, a avut loc o revoltă antisovietică, țintind spre simbolurile sovietice. Represiunea a fost dură. Revoltele s-au extins în 200 de orașe, fiind necesară intervenția armatei. Intre 300 000 și 500 000 de est-germani plecau anual în Germania de Vest.

In 1956 a avut loc o revoltă în Polonia împotriva mareșalului Konstantin Rokosovski. A fost adus la conducere Wladislaw Gomulka, un lider comunist cu viziuni liberale.

In Ungaria a izbucnit o revoluție care a început printr-o manifestare de comemorare a lui Laszlo Rajk. Liderii Rakoczy și Gero au cerut azil politic în afara țării, iar la conducere a ajuns Imre Nagy care dorea instaurarea normalității și cerea retragerea Ungariei din Pactul de la Varșovia. Tancurile sovietice au pătruns în Ungaria, izbucnind un război între Ungaria și URSS. Circa 3000 de opozanți maghiari au fost uciși, dar și din rândul poliției politice care comitea abuzuri au fost victime. Un număr de circa 400 000 de maghiari s-au refugiat în Austria și în alte țări vestice.

Sovieticii credeau că pot rezolva problemele pașnic, dar Criza Suezului a reprezentat un moment de conflict între occident și URSS. Hrușciov a amenințat cu un război nuclear.

In 1970 a  avut loc o revoltă muncitorească în nordul Poloniei, în Gdansk, unde erau șantiere navale și unde fusese mutată populația poloneză din estul Poloniei. Muncitorii au protestat pașnic, iar armata trimisă de Gomulka a tras în oameni. S-a produs o ruptură între armată și populație. In 1968 a avut loc o demonstrație a intelectualilor, legată de reprezentarea unei piese de teatru antisovietică. In 1980, polonezii au creat sindicate libere, cu revendicări economice și sociale, conducător fiind Lech Walesa, un lăcătuș din Gdansk. A fost însă instaurată o dictatură militară, sindicatul Solidaritatea fiind interzis. Walesa s-a ascuns până în 1988 când au avut loc alegeri libere câștigate de sindicatul Solidaritatea. Regimul comunist a fost răsturnat pașnic în Polonia. Cea mai importantă rezistență a fost dată de Polonia, care era o țară catolică și a cărei "eliberare" era susținută de Papa Ioan Paul al II-lea care era de origine poloneză.

A urmat Revoluția de Catifea în Cehoslovacia unde din nou, regimul comunist a fost înlăturat pe cale pașnică. Similar s-a întâmplat și în RDG, Zidul Berlinului fiind dărâmat. In Bulgaria, Jidcov a fost înlăturat de la conducere. In România, în schimb, revoluția a fost violență, culminând cu execuția dictatorului Nicolae Ceaușescu și producerea a peste o mie de victime în cadrul unui conflict civil dintre securiști și militari susținători ai regimului și revoluționari . Albania a fost ultima țară din Europa în care s-a răsturnat regimul comunist, regimul lui Hodja prăbușindu-se.

Acest articol este o infimă prezentare a trecutului de subjugare comunistă a țărilor din răsăritul Europei, țări cedate dominației URSS de către occidentali după cel de al doilea război mondial.

.