PRIMII PAȘI SPRE COMUNISM

Data de 6 martie reprezintă un moment de cotitură în istoria României. In urmă cu 70 de ani era învestit Guvernul Petru Groza, care a însemnat venirea la putere a comuniştilor, regim care a schimbat dramatic România timp de 45 de ani.

Instaurarea regimului comunist s-a făcut cu spijinul Rusiei, a cărei Armată Roşie ocupase România în toamna anului 1944 şi care îşi asigurase 90% influenţă în ţara noastră în urma acordului de procentaj încheiat pe 9 octombrie 1944 între Stalin şi premierul britanic Winston Churchill chiar în biroul liderului sovietic. De altfel, într-una dintre întâlnirile sale cu liderul comunist iugoslav Iosip Broz Tito, Stalin şi-a făcut cunoscute planurile în sud-estul Europei, afirmând că Al Doilea Război Mondial „nu este ca cele din trecut; cine ocupă un teritoriu îşi impune şi propriul său sistem social”.

După „întoarcerea armelor” împotriva naziştilor, la 23 august 1944 şi arestarea Mareşalului Ion Antonescu, în ţară a început instabilitatea politică generată şi de lupta pentru întâietate între comunişti şi partidele istorice. Cele două guverne de după Ion Antonescu, conduse de Constantin Sănătescu, nu au avut viaţă lungă. La presiunea Moscovei, al doilea cabinet Sănătescu a fost dizolvat la 2 decembrie 1944. A fost creat un nou guvern „de largă colaborare politică” condus de generalul Nicolae Rădescu în care şi-au făcut apariţia şi primii miniştri comunişti: Lucreţiu Pătrăşcanu ocupa portofoliul Justiţiei, Gheorghe Gheorghiu-Dej pe cel al Transporturilor, în timp ce Petru Groza îşi păstrează mandatul de vice-prim ministru deţinut şi în al doilea cabinet Sănătescu.

Manifestaţiile de stradă, supervizate de sovietici

Nici acest Guvern nu a fost pe placul Mosovei şi al comuniştilor care voiau întreaga putere. Astfel, încep manifestaţiile de stradă, orchestrate de comunişti cu acordul sovieticilor. Tancurile Armatei Roşii erau scoase pe străzile Capitalei ori de câte ori o acţiune a comuniştilor se încerca a fi blocată de autorităţile române. În acelaşi timp, Gheorghe Gheorghiu-Dej a efectuat o vizită la Moscova unde s-a decis preluarea totală a puterii şi înlăturarea „forţelor reacţionare” în frunte cu liderul ţărănist Iuliu Maniu.

Totodată, la Conferinţa de la Ialta din 4 - 11 februarie 1945, Marile Puteri au hotărât intrarea definitivă a României în sfera de influenţă sovietică. Astfel, mişcările de stradă organizate de Frontul Naţional Democrat (FND) – coaliţia alcătuită în octombrie 1944 de PCR şi PSD – au luat amploare, au fost ocupte prefecturile şi primăriile. Cu promisiunea înfăptuirii reformei agrare prin confiscarea moşiilor şi împroprietărirea ţăranilor, FND a reuşit să atragă de partea lor ţărănimea.

În ciuda acestor acţiuni care au culminat cu mitingul FND ţinut în faţa Palatului Regal în 24 februarie 1945, Guvernul generalului Rădescu s-a menţinut.

Sub pretextul că Rădescu a dat ordin să se tragă în manifestanţi, în realitate fiind vorba de o provocare regizată de sovietici şi comunişti, la 26 februarie 1945 la Bucureşti a sosit Andrei Ianuarevici Vâşinki, adjunctul ministrului de Externe al URSS, Viaceslav Molotov, având misiunea clară de înlocuire din funcţie a generalului.

Cum l-a ameninţat emisarul lui Stalin pe Regele Mihai

Emisarul lui Molotov a venit direct la Palatul Elisabeta şi i-a cerut regelui ultimativ demiterea premierului Rădescu şi înlocuirea lui cu Petru Groza, un moşier, doctor în drept la Budapesta şi înfocat susţinător al comuniştilor cu apucături burgheze pentru care era poreclit „burghezul roşu”.

Rădescu era acuzat că era incapabil să menţină ordinea, că este „reacţionar” şi „fascist”. Regele Mihai a cerut răgaz de gândire în speranţa că va primi ajutor din partea SUA şi a Marii Britanii. După alte două întâlniri, la ultima Regele Mihai fiind ameninţat de  Vâşinki, care a bătut cu pumnul în masă şi a trântit uşa, strigând „Ialta sunt eu!”, şi în lipsa sprijinului anglo-american, monarhul român a decis să-l accepte pe Petru Groza în funcţia de prim-ministru. De precizat că  Regele Mihai a vrut să abdice în acele momente tensionate, însă, în urma consultărilor cu liderii partidelor politice şi a cerinţei exprese din partea lui Constantin I.C. Brătianu, liderul naţional liberalilor şi cel mai bătrân om politic al ţării de a nu renunţa la tron, şeful statului român a abandonat ideea.

De ce nu au intervenit SUA şi Marea Britanie

Astfel, la 6 martie 1945, ora 19:30, Petru Groza a depus jurământul de credinţă în faţa regelui Mihai I. In noul Guvern nu intra niciun reprezentant al partidelor istorice PNL şi PNŢ, intrau comunişti, social-democraţi, membri ai Frontului Plugarilor, ai Uniunii Patrioţilor şi Uniunii Populare Maghiare, precum şi disidenţi  din partidele istorice (Gh. Tătărescu, Anton Alexandrescu), care să dea impresia colaborării tuturor forţelor politice. Din cele 18 portofolii ministeriale, PCR deţiunea numai cinci. În realitate, comuniştii erau cei care conduceau Guvernul, deoarece fusese dictat de la Moscova.

În aceste condiţii se instaura la putere regimul comunist în România, sub atenta supraveghere a Moscovei şi consimţământul tacit al SUA şi Marii Britanii.

La Bucureşti,  A. I. Vâşinki a avut întâlniri succesive atât cu reprezentantul britanic, cât şi cu cel american. În 5 martie, după ce Regele acceptase formarea unui nou guvern condus de Petru Groza,  A. I. Vâşinki îi transmitea şefului său, V.M. Molotov, o telefonogramă cu poiectul de răspuns la scrisorile reprezentantului politic englez la Bucureşti, D. Marjoribanks:

„Stimate domnule Marjoribanks,

După cum vă amintiţi, problemele abordate în scrisorile Dvs. din 28 februarie şi 1 martie referitoare la situaţia din România au fost analizate de noi în convorbirea avută cu Dvs. la 1 martie. În această convorbire v-am atras atenţia asupra împrejurării că, aşa cum au demonstrat ultimele evenimente din România, guvernul Rădescu, acum demisionat, s-a arătat incapabil să asigure ordinea în România, care constituie spatele frontului Armatei Roşii, şi că Rădescu a încurajat violenţele şi împuşcarea cetăţenilor paşnici care cereau dizolvarea organizaţiilor fasciste şi îndeplinirea conştiincioasă a condiţiilor Convenţiei de armistiţiu. O astfel de situaţie nu poate fi tolerată în spatele frontului Armatei Roşii şi trebuie să fie înlăturată prin crearea unui guvern capabil să asigure ordinea şi îndeplinirea corectă a condiţiilor Convenţiei.

În ceea ce priveşte problema aplicării Declaraţiei din Crimeea la situaţia din România şi necesitatea de a asigura constituirea guvernului din reprezentanţi ai tuturor partidelor din România, guvernul sovietic, care poartă responsabilitatea pentru problemele româneşti, consideră corect că noul guvern român a fost format din reprezentanţii partidelor cu adevărat democrate. Un astfel de guvern va fi capabil să asigure lichidarea ultimelor rămăşiţe ale nazismului şi fascismului în România, să creeze instituţii democratice conform voinţei proprii a poporului, aşa cum aceasta se precizează în declaraţia şefilor celor trei guverne aliate şi să consolideze în ţară, aflată în spatele Armatei Roşii, ordinea şi liniştea în interesul luptei noastre comune contra Germaniei hitleriste”.

Atât britanicii, cât şi americanii cunoşteau bine situaţia din România, însă acordul de procentaj era cât de poate de real. La două zile de la instalarea Guvernului Groza, premierul britanic W. Churchill i-a telegrafiat preşedintelui american Franklin Delano Roosevelt: „Sunt sigur că D-ta ca şi mine eşti tot atât de contrariat de evenimentele din România. Ruşii au reuşit să instaleze prin forţă şi înşelătorie un guvern comunist minoritar. În ce ne priveşte, noi am fost împiedicaţi să protestăm contra acestor evenimente de faptul că, pentru a avea libertatea de a salva Grecia, Eden şi cu mine, în octombrie la Moscova, am recunoscut că Rusia trebuie să aibă o voce preponderentă în România şi Bulgaria, pe când noi să o avem în Grecia.”

Planul pe trei ani al sovieticilor de comunizare a României

La 9 martie 1945, drept recompensă pentru instaurarea regimului Petru Groza, Nord-Vestul Transilvaniei a reintrat în stăpânirea României.

Cu două zile înainte, însă, la 7 martie 1945, o echipă de emisari sovietici s-a întâlnit cu activiştii comunişti Ana Pauker, Constantin Pârvulescu şi Constantin Doncea cărora li  s-a transmis planul de comunizare al României în următorii trei ani: desăvârşirea reformei agrare prin confiscarea moşiilor şi ruinarea moşierilor, dar şi pregătirea condiţiilor pentru colectivizarea agriculturii, dezvoltarea industriei, lichidarea băncilor, suprimarea relaţiilor economice cu Statele Unite şi Marea Britanie şi canalizarea lor către U.R.S.S., suprimarea partidelor „istorice”, abdicarea Regelui şi abolirea monarhiei, desfiinţarea armatei şi înlocuirea ei cu una după model sovietic, precum şi interzicerea intrării străinilor în România.

Pentru a câştiga simpatia poporului, prima decizie a guvernului Petru Groza a fost realizarea reformei agrare prin intermediul căreia au fost expropiate peste 1.400.000 ha de pământ, din care 1,1 milioane de hectare au fost date în proprietate la 900.000 de familii de ţărani. Patru ani mai târziu, aceşti ţărani vor intra în programul de colectivizare şi vor rămâne fără pământ.

Guvernul Petru Groza, instaurat la 6 martie 1945, a implementat în totalitate planurile Moscovei ajungând ca la 30 decembrie 1947 să fie proclamată Republica Populară Română după ce comuniştii au falsificat alegerile parlamentare din 1946, i-au arestat pe liderii Partidului Naţional Liberal şi ai Partidului Naţional Ţărănesc, au interzis orice partid de opoziţie şi, în final, l-au obligat pe Regele Mihai să abdice şi să plece din ţară.

Groza va conduce România până în 1952, fiind succedat de Gheorghe Gheorghiu-Dej.