Cozile nesfârşite pentru o bucată de carne, laptele, ouăle
şi brânza la raţie, frigul din dormitor, bezna din sufragerie, propaganda de pe
micile ecrane, toate acestea sunt doar câteva dintre sfidările cu care oamenii
au ajuns să se obişnuiască în anii 1980, dar care trădau reguli minimale de
viaţă decentă. Se trăia într-o „lume a
umilinţei” înaintea Revoluţiei din 1989. Pentru a creiona slab situația de
umilință a țării trebuie să se apeleze la aspecte din diverse puncte ale țării.
Ştiri pe aceeaşi temă pot veni din Timişoara, oraș mereu altfel: acolo s-a îndulcit
Comtimul prin comerțul clandestin comerţul cu sârbii... Amintiri din vremea comunistă. Mâncare, curent
şi căldură cu raţia Amintiri din vremea comunismului: Vaslui, judeţul în care
trocul ... Inceputul anilor ‘80 a venit cu o economie socialistă care a dus la
sacrificii din partea românilor. Preţurile la alimente, servicii şi la bunuri
de uz casnic şi cotidian au început să crească, iar lipsurile alimentare au dus
la cozile interminabile pentru pâine, lapte, carne sau fructe. Anii '80 au adus
orădenilor un consum raţionalizat de alimente. S-au reintrodus cartelele, ca în
toată țara, şi s-a dat legea „pentru constituirea, repartizarea şi folosirea pe
judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei cu carne, lapte, legume şi
fructe”. Cei care au trăit vremurile de dinainte de 1990 cu siguranţă că îşi
aduc şi astăzi aminte cu tristeţe de sutele de ore petrecute la cozile de la
alimentara, pentru a-şi procura produsele alimentare necesare traiului, de
frigul pătrunzător din apartamente şi de alte umilinţe din acea perioadă neagră
a României. Vrâncenii, ca şi concetăţenii lor din toată ţara,
au trăit vremuri deloc uşoare în anii deceniului ’80, în special în ultima sa
parte, chiar dacă mulţi dintre ei nu au încetat să fie nostalgici după acele
vremuri. Două pâini de familie .După calculele comuniştilor, pentru o persoană
era de ajuns o jumătate de pâine, nici mai mult nici mai puţin, aşa că dacă, de
exemplu, o familie număra 4 persoane, putea să cumpere într-o zi 2 pâini. Unul din
membrii familiei se prezenta la magazinul alimentar, musai cu cartela la el, şi
abia după ce arăta acest document i se vindea pâinea. Vânzătorul bifa cu pixul
pe ziua respectivă, ca nu cumva cumpărătorul să mai vină o dată să ia pâine. Şi
zahărul, făina şi uleiul se vindeau tot pe cartelă, câte un kilogram/litru de
persoană într-o lună. Cozile interminabile la alimente, frigul din locuinţe,
energia electrică cu porţia sunt lucruri pe care severinenii nu le pot uita cu
uşurinţă.
Sibiul, salvat de
Nicu Ceauşescu Sibienii n-au fost scutiţi de legendarele cozi comuniste,
nici de gazul „cu porţia”, unde dacă depăşeai cota autorităţile te ardeau la
buzunare. Au fost însă norocoşi şi invidiaţi odată cu venirea lui Nicu
Ceauşescu prim-secretar la Sibiu,
când alimentarele au fost aprovizionate altfel şi găseai fără probleme alimente
de bază. A rămas legendară „casa de comenzi”, de unde şefimea îşi procura ness,
alune sau ciocolată. Sibiul în comunism. De la cozi la alimente şi cote de gaz
la „răsfăţul” de după numirea lui Nicu Ceauşescu prim-secretar la Sibiu
Transportul în comun, era o altă umilinţă. Cozi nesfârşite
pentru o bucată de carne, laptele, ouăle şi brânza la raţie, frigul din
dormitor, bezna din sufragerie, propaganda de pe micile ecrane, toate sunt doar
câteva din sfidările de zi cu care oamenii au ajuns să se obişnuiască în anii
1980. Deşi era capitala ţării, nici bucureştenii nu au scăpat de sfidarea
comunistă. În anii '80 numărul maşinilor înmatriculate în Bucureşti era de
circa 100 de mii, faţă de cel de astăzi care depăşeşte două milioane. Cu toate
astea, umilinţa era nelipsită. Judeţul Olt, chiar dacă „l-a dat ţării” pe
Nicolae Ceauşescu, cel care a condus Republica Socialistă România timp de 25 de
ani, a avut o soartă similară cu celelalte judeţe ai căror locuitori au dus o
viaţă plină de lipsuri. Cu toate acestea, imaginea marilor magazine universale
amplasate în centrul oraşelor mai importante, „alimentările” cu inerentele lor
cozi la orice fel de produse, nu au dispărut nici în prezent din memoria
românilor. In municipiul Slatina, capitala judeţului Olt, anii şi lipsurile de
dinainte de Evenimentele din Decembrie 1989 sunt încă foarte prezente în
memoria locuitorilor de peste 32-34 de ani.
Scriitoarea Aspazia Oţel Petrescu a fost închisă 14 ani în
lagărele comuniste. Pentru că nu a dorit să „colaboreze” cu regimul, a fost
supusă tuturor metodelor de tortură: izolator, bătaie la tălpi, înfometare,
îngheţ şi cătuşe americane. Cu toate acestea, consideră că viaţa în perioada
comunistă era mai rea decât lagărul. „Afara era altă lume, lipsisem 14 ani, ani
în care comunismul a înaintat triumfător. Mi-a fost mai grea acomodarea la
aşa-zisa libertate decât acomodarea cu închisoarea”, marturiseste scriitoarea
Aspazia Otel Petrescu. In Piatra Neamţ, oamenii cumpărau ouă în căciulă şi
tremurau când aveau carne în frigider. Trocul, moneda din timpul Comunismului,
cozile şi umilinţele erau binecunoscute şi în Bistriţa în perioada comunistă.
Printre alimentele care se vindeau cu porţia se număra: zahărul, salamul sau
uleiul. Cu toate acestea, cei ai mulţi dintre bistriţeni găseau metode să
contracareze fenomenul fiind în floare „trocul”. Municipiul Bistriţa era
împărţit pe zone, fiecare revenindu-i câte o alimentară, care de multe ori era
goală. Cu siguranţă, cu toţii ne aducem aminte de vremurile în care se stătea
la coadă pentru un kilogram de portocale, în care uleiul şi pâinea se dădeau la
cartelă cu porţia sau în care apa caldă era un lux pentru mulţi dintre
vasluieni. Mulţi dintre noi au rămas nostalgici ai acelor vremuri, însă cei mai
în vârstă ştiu un singur lucru: la Vaslui era mult mai bine ca în alte părţi.
Un lucru este clar: cei care au trecut de 30 de ani şi care îşi mai aduc aminte
de vremurile din „epoca de aur“ susţin la unison că toată lumea se prefăcea că
trăişte bine şi este fericită. Cei mai în vârstă, însă, ne spun că la Vaslui
era chiar mai bine decât în marele oraşe ale ţării, în ciuda faptului că acum
acest judeţ este, poate, cel mai sărac din ţară,
după cum o dovedesc cifrele legate de şomaj sau de salariu.
3-4 ani se aștepta pentru a primi o Dacie pentru care se
dădeau banii înainte. Sociologul clujean Ioan Hossu povesteşte cum românii
stăteau la coadă atât pentru hrană, cât şi pentru a primi un aragaz sau o
Dacie. În ultimul caz trebuia să te înscrii cu 3-4 ani înainte. Hossu îşi aduce
aminte că un salariu bun era, în acea perioadă, între 2.500 şi 3.000 de lei şi
că peste tot se găseau creveţi vietnamezi şi spumant „Zarea“. In Cluj, coada
din perioada comunistă trecea de la necesitate, la frustrare şi apoi la „stil
de viaţă“. Băimărenii îşi amintesc şi în ziua de astăzi de zilele grele prin
care treceau când trebuia să se aprovizioneze. Căldura, curentul şi apa caldă
erau doar alte probleme de care se loveau în perioada comunistă. Cu toate
acestea, unii spun că puterea de cumpărare era mai mare pe acea vreme chiar
dacă stăteau ore întregi la cozi.
Restricţiile impuse pe vremea comuniştilor sunt amintiri
negre pentru maramureşeni. Ultimii ani de comunism, cei mai crunţi pentru
români, au fost la fel de apăsători şi pentru locuitorii din oraşul gri al
„aurului negru“. Deşi Ploieştiul se lăfăie, la propriu, pe o pernă de gaze
naturale, aragazul avea presiune doar noaptea, iar căldura din calorifere nu
reuşea să desmorţească nici măcar imaginaţia copiilor care se distrau în beznă
cu teatrul de păpuşi, proiectat pe pereţii apartamentelor de degetele
îndemânatice ale părinţilor. Se anunța din gură în gură câte o veste bună:„Joi
bagă pui la OMNIA!“ Lunga umilinţă a unei zile în Ploieştiul comunist Singurul
loc din Bărăgan unde în anii comunismului se găseau „de toate„ era localul
Privighetoarea din Slobozia. Oamenii din toată ţara
făceau cozi imense pentru a cumpăra portocalele sau bananele aduse din import.
Astăzi, simbolul comunist al occidentului a ajuns o ruină. Restaurantul cu de
toate. România mânca banane, portocale şi ciocolată din import la popasul Privighetoarea
În peisajul sordid al comunismului existau oaze de aprovizionare, unde oamenii
îşi căutau cunoştinţe vitale. Erai aranjat dacă aveai „pe cineva“ care să
lucreze la abator, la fermă, la alimentara, la gostat, la peco sau la butelii.
Aşa puteai face rost, pe sub mână, de tot ce te-ar fi costat nopţi la cozi şi
încăierări pentru obţinerea unui loc la rând.
La Constanţa,
toată lumea se îmbrăca şi se încălţa de la magazinul Tomis sau de la Romarta -
unde găseai marfă Guban. Pensionarii tulceni îşi amintesc şi acum, printre
rânduri, despre umilinţele îndurate în ultimii ani ai comunismului, atunci când
o bucată de pâine în plus le lumina ziua, atunci când foamea făcea regulile. Au
existat şi părţi bune ale comunismului, povestesc tulcenii. Dar totul este
aşezat în umbră de goana permanentă pentru mâncare. Timişorenii născuţi până în
1980 îşi amintesc şi acum perioadele în care, timp de două ore pe zi, în
fiecare seară, se opreau în acelaşi timp curentul, căldura şi apa caldă, de
altfel ca în toatyă țara. Era vremea în care temele se făceau la lumina
lumânărilor, „Europa Liberă” se asculta, încet, la micul radio cu baterii şi,
dacă era iarnă, întreaga familie se cuibărea sub pături, aşteptând revenirea la
viaţă a caloriferelor. Timişoara a fost şi de această dată altfel: timișorenii
au îndulcit Comtimul prin comerţul cu sârbii, una din umilinţele vieţii sub
comunism In Târgu-Mureş, ca în toate oraşele din ţară, anii '80 au reprezentat
o perioadă în care statul la coadă a devenit un obicei nedorit al tuturor
localnicilor. Fiecare zonă mai importantă din fiecare cartier avea aprozarul
sau alimentara de la care mureşenii se aprovizionau cu lapte, conserve de
carne, fructe, zahăr şi multe altele. In ceea ce priveşte carnea, lucrurile
erau mai ”serioare”. Martorii vremii îşi amintesc că, deşi oamenii se comportau
de cele mai multe ori civilizat, atunci când timpurile erau grele, iar
alimentele puţine (în special pe timp de iarnă), oamenii se luau chiar şi la
bătaie pentru un kilogram de carne de porc sau vită. Şi erau timpuri când, deşi
nimeni n-a murit de foame, zeci de oameni se întorceau cu plasele goale după
ore întregi petrecute la cozi. Magazine precum Cosmos, Saturn, Orient, Olimp,
Mocca, Doina, Dacia, Diamant, Fortuna, ABC şi multe altele asemenea, au devenit
atât de faimoase pe plan local, încât au dat numele zonelor în care sunt
amplasate. Mureşenii erau atât de obişnuiţi cu statul la coadă, încât la un
moment dat devenise un procedeu de socializare. Şi în Galaţi, situaţia era la fel. Chiar dacă
sălbaticul şi originalul capitalism românesc supune la privaţiuni greu de
îndurat cea mai mare parte a populaţiei, în condiţiile în care şomajul face
ravagii şi cumpărarea unei locuinţe dintr-un salariu obişnuit a devenit o
utopie, a regreta „vremea lui Ceauşescu”, mai ales cea din anii care au
precedat fuga dictatorului, cu elicopterul, este de neînţeles şi de neacceptat.
Pentru a povesti vieţile chinuite a zeci de mii de familii de gălăţeni în acele
vremuri ale foamei, întunericului şi prigoanei securiste, ar fi nevoie de
scrierea atâtor carţi cât pentru a umple rafturile unei mari biblioteci
publice. Nu e cu putinţă aşa încât rândurile care urmează pot fi considerate o
picătură de aducere aminte într-un ocean de firească, dar necuvenită uitare.
Aflaţi mai multe despre viaţa în „Epoca de aur“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu