IMPERIUL ROMAN - MIC COMPEDIU DE EVOLUTII MONETARE



Sestertius - traianus



Instituția triumvirilor monetales a fost atestată documentar în sec. 1 e.A.. Aceşti trei magistrați erau responsabili cu emiterea monedei în Roma republicană. De la acea dată a apărut pe monede legenda (III VIR AAA FF) adică triumviri aere argento auro flando feriundo , în traducere: „cei trei responsabili cu topitul şi bătutul bronzului, argintului şi aurului”.  Monetăria era situată în templul zeiţei Juno Moneta pe Capitoliu. Din acea perioadă de timp, Roma a început să bată monedă, obiect ce va constitui elementul principal al economiei romane până la căderea Imperiului.

Denarius - Caesar

O latură mai puţin cunoscută a monedei romane şi a circulației sale este legată de puterea ei de cumpărare pe piaţă. In acest devine ineresantă o introspecţie în domeniul preţurilor pieţei la Roma, atât cât permit izvoarele istorice, introspecție limitată în ceea ce privește evoluţia acestora în timp şi devalorizarea monetară. Introspecția este limitată și orientativă numai pentru Roma, nu și pentru provincii.           

Consumul de pâine era la ordinea zilei în Roma antică. Un roman de rând consuma mai bine de jumătate de  kilogram de pâine pe zi. De aceea analiza se va raporta la unitatea romană de măsură pentru cereale, si pentru grâu în special, ca materie primă esențială. Unitatea de masură pentru grâu purta numele de modius (plural: modii) şi era echivalentul a 6,67 kg . Pentru consumul lunar, un roman avea nevoie în medie de 4 modii de grâu. Dintr-un modius se puteau face aproximativ 16-20 de pâini a câte 300 g fiecare.

Evoluţia preţului unui modius de grâu, din sec.al 3-lea e.A, până în sec.al 3-lea e.N. este prezentată în cele ce urmează :

                                   Prețul unui modius de grâu

Perioada                                                              Prețul unui modius de grâu

211-210 e.A (al doilea război punic)                                    20 – 24 ași

203 e.A                                                                                 4 ași

200-150 e.A                                                                          4 ași

141 e.A                                                                                 6 ași

123 e.A                                                                                 6,33 ași

100 e.A                                                                                 8 ași

  73 e.A                                                                                12 ași

  46 e.A                                                                                12 ași

   0                                                                                  16 ași=1 denar

60 e.N                                                                            32 ași=2 dinari

170 e.N                                                                  40 ași=2 denari și 8 ași

218 e.N                                                                  68 ași=4 dinariși 4 ași

305 e.N (în 294 s-a introdus nummus)                             2-10 nummi

As - Republica

Analiza prețurilor pe provincii demonstrează palta largă a prețurilor în imperiu. De exemplu, atunci când în Roma un modius de grâu costa 32 de aşi, în Italia provincială costa numai 16 aşi, în Africa și în Asia Minor costa între 8 –16 aşi, în Palestina între 10-12 aşi, iar în Egipt între 7 şi 9 aşi, aproximativ pe sfert cât la Roma.

            In sec. 1 e.N, o pâine costa 1 dupondius (2 aşi) , un sextarius de vin de masă (circa 0,5 litri) se situa între 1 –5 aşi, pe când un sextarius de vin foarte bun se ridica şi până la 30 de aşi. Pentru a face o baie la terme, romanul trebuia sa cheltuie un quadrans (un sfert de as) . O tunică se putea cumpăra cu aproximativ 15 sesterţi, în timp ce un măgar valora 500 sesterţi. Pe piaţa de sclavi, un sclav valora intre 500 şi 1500 denari, în timp ce o sclava era apreciată între 2000 şi 6000 de denari. O holdă de pământ valora în medie 1000 de sesterţi, echivalentul a 250 denari.

            In mod special, există mărturii despre situaţia preţurilor în oraşul Pompei, în anul 79 e.N, anul fatidic al erupţiei Vezuviului.

                                      Prețurile aplicate în Pompeii, în anul 79 e.N.

                        1 modius grâu                        7 sesterti=28 ași

                        1 modius de secară                 3 sesterti=12 ași

                        1 litra (1/3 litri) ulei                1 sestert= 4 ași

                        1 pâine (cca 300 gr)                           1 as

                        1/2 litru vin comun                             1 as

                        1/2 litru vin superior                        2 – 4 ași

                        1 oală                                                 1 as

                        1 farfurie                                            1 as

                        1 opaiț                                                1 as

                        1 găleată                                 2 sesterti=8 ași

                        1 tunică                                 15 sesterti=3 din+3 sesterti

                        1 măgar                               500 sesterti= 125 dinari

                        1 sclav                               2500 sesterti=625 dinari       

As - Pertinax

Pentru arheologia modernă, oraşul Pompei este un imens izvor istoric. Sub cenușa vu întărită a Vezuviului s-au conservat foarte bine măeturii ale vieţii cotidiene romane din sec. 1 e.N. mărturii care conduc la concluzii cat mai apropiate de adevăr.
Antoninianus



Antoninianus



            In anul 215 e.N, împăratul Caracalla a introdus un nou nominal, antoninianus, având o valoare de dublu-denar, deşi greutatea acestuia era doar de 1¹/₂ fata de cea a doi denari. Incepând cu această dată antoninianus a devint moneda de referinţă, deşi denarul încă se afla majoritar pe piaţă. Denarul a suferit deprecieri sub împăraţii Severi, deprecieri folosite pentru a finanţa războaiele şi pentru a construi edificii, prin valorificarea diferenţei de material rămasă după baterea monedelor. Deşi fiecare depreciere determina creşterea salariilor şi a preţurilor pe termen lung, acestea aduceau importante beneficiii pe termen scurt. Insuşi Septimius Severus îi sfătuia pe fiii săi să aibă grijă specială de soldaţi,şi a pus în practică sfatul, reducând titlul denarului şi crescând valoarea soldelor. Măsura a atins nivelul de viață al populației civile, prin scăderea puterii ei de cumpărare.

            Impăraţii Severi au refăcut mult din spelndoarea Romei de altădată. Au reuşit să păstreze rata de schimb a monedei stabilită de Augustus, chiar dacă au fost nevoiţi să recurgă la deprecierea  monedei pentru a acoperi marile cheltuieli de război. Preţurile erau duble, aproape trimple, faţă de cele de la începutul sec. 1 e.N, iar inflaţia crescuse concomitent şi proporţional cu scăderile de titlu ale denarului. In anul 235 populaţia încă mai avea încredere în valoare denarului. Intrucât un antoninianus avea numai 75% din conţinutul de argint a doi dinari, oamenii au început sa tezaurizeze masiv dinari, fapt ce a dus la explozia preţurilor şi a ratelor de schimb. Următoarele două decenii au adus deprecieri succesive ale denarului, astfel că în timpul lui Decius, acest nominal devenise o piesă ordinară de billon (aliaj cu cel puțin 50% cupru, argint în cantități variabile și restul plumb). Ca urmare, la mijlocul sec.al 3-lea e.N. preţurile, exprimate în antoninianus arătau în felul următor:

                        1 plasă de pescuit                                  14 antoninianis

                        1 cârlig de pescuit                                    6

                        1 barcă mică                                        186

                        1 oală de gătit                                          3

                        1 opaiț                                                     1

                        1 pâine                                                    1

                        1 sextarius de vin (cca 0,5 lit)                   4

                        1 tunică iarnă soldat                               75

                        1 cizme piele cămilă                               20

                        1 pantofi ușori            de piele                12

                        1 sabie                                                  60

                        1 măgar                                              145

                        1 cal                                                   250

                  1 sclav sănătos                              800 - 1200                                   

            Interesantă este și o investigație asupra veniturilor diferitelor clase sociale în imperiu. Ele sunt un indicator al nivelului de trai și al aprecierii meseriilor în Roma.

- secretar 15 dinari/lună  - lector  12 dinari / lună  - curier  9 dinari / lună  - haruspex (ghicitor)  10 dinari / lună  - soldat legionar  20 dinari / lună  - pretorian la Roma 60 dinari / lună  - centurion  cca 300 dinari / lună.

Nummus

 Se observă că de departe, soldaţii erau mult mai bine plătiţi în raport cu funcţionarii de rând. Armata a constituit postamentul pe care s-a clădit statul roman, iar împărații au fost nevoiți să țină seamă de aceasta. Venitul statului roman era susţinut cu precădere de taxele aplicate provinciilor, teritorii înglobate în statul roman prin forță, cu ajutorul armatei.

            Este interesant de comparat venitul din cadrul armatei și prețul unui modius de grâu. Astfel se poate aprecia nivelul de trai al soldaților, dar și înclinarea lor spre războaie aducătoare de pradă.

         Perioada            Venit soldat/zi        Preț modius de grâu

211-210 e.A                                                   20-24 ași

203 e.A                                                          4 ași

200 – 150 e.A             3 ași                            4 ași

141 e.A                       5 ași                            6 ași

123 e.A                       0,5 denar                    6,33 ași

100 e.A                     1 denar (centurion)        8 ași

100 e.A                     1,5 denar (cavalerist)     8 ași

 73 e, A                       5 ași                          12 ași

  46 e.A                       10 ași                        12 ași               

                                                           

Odată cu trecerea la Principat, armata a devinit treptat o unealtă în cadrul luptei interne pentru accederea la tron. In prima jumătate a sec.al 3-lea e.N. se declanșază o adevărată anarhie militară, care a produs situaţii dramatice, unii caesari, sau uzurpatori, fiind linşaţi de legiunile contracandidaţilor la tron înainte ca imaginea lor să fie cunoscută de către atelierele monetare, după domnii de câteva luni. In acele vremuri ale anarhiei militare veniturile soldaţilor în imperiu erau următoarele:

An                   Venit soldat/zi                          Preț modius de grâu

0                                 10 as                           16 as=1 denar

60 e. N                        16 as                           32 as=2 dinari

170 e.N                       13 as                           40 as=2 din+8 as

218 e.N.                16 as=1 denar                   68 as=4 din+4 as

305 e.N                                                                2 – 10 nummi

     Retarifarea denarului: înainte de 141e.A: 1 denar = 10 ași ; după 141e.A: 1 denar = 16 ași

Nummusul a fost introdus în 294 e.N. Avea aceeaşi putere de cumpărare ca şi denarii în perioada timpurie. 
Raportul era: 2 nummi în Egipt  echivalau 10 nummi în Roma.

TRONUL ROMEI - CURS MONETAR ORIENTATIV SI PRETURI

Cursul de schimb al monedelor romane și puterea lor de cumpărare în sec. 1-2 e.N

1 Aureus = 25 Denari
1 Denar  =   4 Sesterti
1 Sestert =  2 Dupondii
1 Dupondius = 2 Ași de cupru

Aceste echivalențe s-au aflat într-o contină schimbare

Un alt exemplu din acea perioada: 1 aureus = 25 denari de argint = 50 quinari de argint =100 sesterti de bronz = 200 dupondii de bronz = 400 ași de cupru



Aureus







Aureus

Moneda de aur a Imperiului roman, Aureus, a fost emisă în mod regulat între sec. 1 e.A și începutul sec.al 4-lea e.N. Cele mai vechi monede de aur au fost cele cu cap Jnus, care cântăreau în jurul a 6,8 gr, datând din anii 218-216 e.A, urmate imediat, între 212-209 e.A. de emisiunile cu capul lui Marte și cu vultur. Intre Sulla și Augustus, Aureus a avut valori foarte inegale. In vremea lui Sulla s-au emis monede Aureus de 10,8 gr, iar sub Pompeius de 9 gr. Caesar a bătut Aureus de 8,19 gr, ceea ce era egal cu 25 de dinari și 100 de sesterți. Sub Augustus, un Aureus cântărea 7,8 gr, apoi a scăzut la 7,3 grame pe timpul lui Nero. După acela a urmat o revalorizare ușoară și o perioadă foarte bogată în emisiuni. De la Commodus greutaea a scăzut un timp, ca apoi să crească la 6,55 gr pe timpul lui Caracalla. De la Elagabalus la Aurelianus valoarea monedelor de aur a fost incostantă. Sub Postumius s-au emis Aureus de 7 gr, coborând în vremea lui Trebonianus Gallus și Valerianus la 3,4 gr. Diocletianus a încercat o redresare a monedei la 4,68 gr, la 5,45 gr și 6,55 gr. Constantinus I-ul a fixat greutatea la  4,54 gr, în 312 e.N. Din acea perioadă (309 e.N.) moneda de aur a primit numele de Solidus, denumire care s-a păstrat până în epoca bizantină timpurie. Subdiviziunile monedei de aur romane n-au avut un caracter permanent, ci unul sporadic. Mai bine cunoscut a fost Quinar-ul de aur, reprezentând jumătate din Aureus și numit semis și pus în circulație de pe vremea lui Caesar. De la Severus Alexander a devenit o treime de Aureus, numită triens. Indiferent de mărimea și greutatea monedelor Aureus, puritatea aurului s-a menținut aproape constant la 99% (22 de carate de astăzi echivalează cu puritatea de 91,7 %). Datorită faptului că pentru impozite nu se acceptau decât monede de aur și de argint, valoarea unui Aureus în dinari a evoluat drastic pe fond inflaționist, dar și pe fondul devalorizării denarului (la plural dinari) prin scăderea cantității de argint. Astfel, în anul 301 e.N un Aureus a ajuns 833,3 dinari, iar în anul 324 e.N a ajuns 4359 dinari. In 337 e.N, la un timp după ce Constantin cel Mare a înlocuit Aureus cu Solidus, acesta a ajuns 275.000 de dinari, iar în cele din urmă, în 356 e.N, un Solidus a ajuns 4,6 milioane de dinari. Moneda Solidus avea un diametru mai mare decât Aureus și era mai plată. Moneda Aureus, cu un diametru mai mic și o grosime mai mare, se asemănase cu Denarul de argint.




 

Denar



Denar

Denarul a fost principala monedă romană de argint, cu cea mai largă răspândire. De dimensiuni mici, el a circulat și la popoarele vecine. Denarul a apărut la romani sub influența greacă (similar cu didrachm și drahma). O formă timpurie a denarului a apărut în anul 269 e.A, cu cinci ani înainte de începerea primului război punic.  Reluarea baterii de dinari  s-a produs în 211-210 e.A. Denarul a fost lent fenoli, adică devalorizat (fenoli = devalorizare). Greutatea Denarului în epoca republicană a fost de 3,9 gr și purta pe avers  efigia Romei cu coif și semnul de valoare X, alături de capete de zeități, personificări, etc. Pe revers avea Dioscurii, biga, triga, quadriga și o serie de scene mitologie. In vremea lui Caesar a fost redată efigia acestuia, prima reprezentare a unui dinast în monetăria romană. Dinarii emiși de Marcus Antonius au cunoscut o depreciere a titlui, având un conținut de 15% cupru. Odată cu instituirea imperiului, pe aversul Denarului a apărut constant efigia împăratului cu titulatura lui, iar pe revers, zeități, personifică, glorificări, etc. Sub Nero greutatea Denarului a scăzut la 3,4 gr. Treptat titlul și valoarea Denarului s-au depreciat. Sub Traian procentul de cupru a atins 20%, iar spre sfârșitul sec.al 2-lea și începutul celui de al 3-lea, sub Septimius Severus, în special, acesta a atins 50%. Incepând cu Caracalla, denarul a fost înlocuit cu altă monedă de argint, Antoninianus. Denarul a revenit pentru scurt timp pe vremea lui Severus Alexander, când s-a emis cu titlu și valoare foarte scăzută. După această dată, Denarul a cedat definitiv locul Antoninianului, care sa depreciat și el până la un conținut de numai 2% argint, cu scurgerea timpului.
Denarul roman a fost copiat înrocmai  de geto-daci, pe timpul lui Burebista.  Eptul este demonstrat și ștanțele găsite în cetatea dacică de la Tilișca.



Sestertius

 Sestertius era denumirea dată unei monede romane mici, de 2,50 ași și cu o greutate de numai 1,13 gr. Sestertius a fost emis odată cu Denarul pe timpul republicii și asvea valoarea a un sfert din valoarea lui. A circulat apoi sporadic între anii 50-44 e.A. și din nou în timpul lui Marcus Antonius, ca monedă de bronz. Numele de Sestertius a fost dat,în epoca imperială, începând încă de la Augustus. Prin reforma inițiată atunci, în anul 23 e.A, Sestertius a devenit o monedă mare de alamă, cu greutatea de 27,3 gr, diametrul de 32-34 mm și grosimea de 4 mm. Greutatea lui a scăzut treptat și s-a depreciat. După reforma lui Diocletianus a dipărut din circulație.

Monezile Dupondius și As au avut un caracter de monede divizionare pentru cele anterioare, dar au avut și propriile lor subdiviziuni și chiar multipli. Evoluția lor pe plan valoric, de greutate s-au format se încadrează studiilor pur numismatice, studii ce pot fi foarte ample și minuțioase.



Sestertius



Preturile prezentate sunt foarte orientative. Ele evoluau la perioade foarte scurte, în funcție de starea imperiului, de războaie, de războaie civile, de victorii, de cheltuielile militare pentru campanii, de înțelepciunea împăraților, de volumul capturilor de război, de o imflație naturală, de emisiunea monetară din diverse etape sub aspectul greutății în metal prețios, de anumite decizii prind sistematizarea monetară și de multe alte condiții, cele mai multe diferite de cele contemporane.    Prețurile au evoluat radical la distanțe lungi de timp, peste câteva decenii, sau peste secole, simțindu-se schimbarea radicală a condițiilor economice și financiare între decenii, dar mai ales între secole. Prețurile ce se prezintă mai jos au numai darul de fi un instantaneu istoric 

Prețuri orientative la îmbracaminte și încaltaminte
O pereche de incaltaminte la moda = 9 denari
O pereche de incaltaminte model senatorial = 6 denari
O pereche de incaltaminte standard, pentru femei = 3-4 denari
O jumatate de kilogram de matase alba = aproape 1 denar
O jumătate de kilogram de mătase mov autentica = 9 denari

Sume atribuite la angajări  
Un secretar = 15 denari pe luna
O persoana care citea = 12 denari pe luna (probabil un fel de abonament, cateva ore pe zi)
Un mesager = 9 denari pe luna (probabil un fel de abonament)
Un Haruspex (ghicitor sau ghicitoare ) = 10 denari pe luna (probabil un fel de abonament)
Un soldat legionar, folosit ca garda de corp privată  = 20 denari pe luna plus mâncare
Un Praetorian, folosit ca si garda de corp profesionistă = 60 denari pe luna plus mâncare
Un Centurion ( soldat profesionist din legiuni ) = 300 de denari pe lună
Lucrator la munca în ferma = 25 denari pe lună plus mancare
Zugrav si decorator, care prepara si vopselele cu tehnica sa = 75 denari pe lună, plus mâncare
Pictor sau sculptor = 160 denari pe lună, plus mâncare
Cărăus cu cămila sau măgarul = 25 denari pe lună
Taxa anuală pentru profesori generaliști = 180 denari
Taxa lunară pentru profesor meditații în  particular, per elev, învățăm. elementar = 50 denari
Grammaticus (limba latina sau greaca si literatura, geometrie, meditații în  particluar), per student, lunar = 200 denari
Baiat insoțitor pentru baie, pentru a ajuta la spălat = un sfert de denar pentru ajutor la fiecare 2 insoțiri

Alimente
O jumatate de litru de vin Falernian, de cea mai buna calitate = aproape 2 denari
O amfora de vin obisnuit = 4-5 denari
8 kilograme de struguri de masa = 1 denar
O masura de carne = 6-7 denari
O masura de fasole = 6-7 denari
O halba de ulei de masline proaspat = 2 denari si jumatate
O halba de miere de cea mai buna calitate = 2 denari si jumatate
1 kilogram de carne de porc =  aproape 1 denar
2 kilograme de carne de vita = 1 denar
2 kilograme de peste de apa dulce =  1 denar
1 modius de grau ( aproximativ 9 litri, ca volum ) = 6 denari
1 modius de orz ( aproximativ 9 litri, ca volum ) = aproape 4 denari
1 sextarius ( aprox. 600 mililitri ) de condiment sărat = o jumatate de denar
1 sextarius ( aprox. 600 mililitri ) de vin bun = aproape 2 denari
1 modius ( aproximativ 9 litri, ca volum ) de sare = 6 denari

Sclavi
O fată frumoasă, tânără, sclavă pentru plăceri = 2000 - 6000 denari
Un sclav obișnuit = 500-1500 denari
O sclavă care știa să cânte = 4000 denari
Un sclav priceput la munca în podgorie = 2000 denari

TRONUL ROMEI - TITUS (TITUS VESPASIANUS AUGUSTUS)

Ani de viață 41 -81 e.N.

Impărat roman 79 - 81 e.Ch.

Cel mai mare dintre fii lui Vespasianus a preluat supranumele de la tatăl său numindu-se Vespasianus, iar fiul cel mic a luat numele, de Domitianus, după numele mamei lor, Domitilla. Fiul cel mare a urmat la tron tatălui său, care făcuse mult bine imperiului. El s-a numit simplu, Titus, pentru posteritate.

            Tradiţia istorică a păstrat despre el o amintire deosebit de favorabilă, datorită calităţilor sale fizice şi sufleteşti, calități care s-au manifestat printr-un comportament mult apreciat de toată lumea. Ponderat, deschis, cinstit şi optimist în relaţiile cu oamenii şi serios cu îndatoririle sale, a reuşit să câştige o afecţiune care a dăinuit peste veacuri şi în istoriografie. Era amintit ca unul dintre cei mai buni împăraţi:”Amor et deliciae genesis humani “. Toată aprecierea generală nu l-a scutit, însă, conform tradiţiei vieţii politice romane, de defăimări, sau de ură atât, pentru perioada cât a fost împărat, 79 ­ 81 d.Ch., cât şi înainte, sub domnia tatălui său. In orice caz el a continuat, pentru scurtul timp acordat de viață, tradiţia luminoasă a dinastiei Flaviilor, fiind un urmaş demn al lui Vespasianus.

            S-a născut la 30 decembrie 41 d.Ch., la Roma. A crescut la curte, cu Britannicus, fiul împăratului Claudius, ucis mai târziu de Nero prin otrăvire. S-a instruit alături de Britannicus la aceleaşi discipline şi cu aceiaşi profesori. Intre cei doi copii s-a legat o prietenie foarte strânsă. La maturitate, Titus a păstrat o amintire profundă vechiului camarad din copilărie.

In amintirea și prețuirea timpului petrecut la curte, a aşezat o statuie de aur a lui Augustus în palatul de pe Palatin şi i-a ridicat şi o statuie equestră din fildeş, care era purtată la ceremoniile din circ şi pe care a însoţit-o chiar Titus , uneori.

Calităţile fizice şi spirituale ale lui Titus au strălucit încă din copilărie şi s-au dezvoltat frumos odată cu înaintarea în vârstă. Frumuseţea sa era distinsă, însoţită de multă graţie şi demnitate. Forţa trupească îi era remarcabilă, deşi nu era de statură înaltă. Dispunea de o memorie deosebită şi se adapta la toate îndeletnicirile, fie paşnice, fie militare. Dispunea de un antrenament excelent în mânuirea armelor şi la călărie.

Posedând la perfecţie vorbirea latină şi greacă obţinută prin profesorii din copilărie, se exprima uşor în cuvântări, iar în scris, ajunsese de improviza poeme cu repeziciune. Nu era străin nici de muzică, avea o voce plăcută şi se putea acompania cu unele instrumente. Repeziciunea la scris era însoţită de talentul de a copia orice scris fără să se cunoască falsul.

            S-a remarcat ca tribun militar în Germania şi Britannia, cu multă modestie. Renumele pe care şi l-a format în acele provincii se regăsea în mulţimea de portrete, de statui şi de inscripţii ce i-au fost dedicate. După campaniile militare a traversat o perioadă de activitate civilă, când a practicat avocatura, cu cinste şi străduinţă.

            Prima lui soţie s-a numit Aricidia Tertulla şi era fiica unui cavaler roman, fost prefect al cohortelor pretoriene. După moartea prematură a acesteia, s-a recăsătorit cu Marcia Furnilla, dintr-o familie aristocratică, cu care a avut o fiică, dar de care a şi divorţat destul de repede.

            După ce a îndeplinit funcţia de questor, sub împăratul Nero, a primit comanda unei legiuni în Iudeea. Acolo comandantul tuturor trupelor era tatăl său, Vespasianus, iar Titus era locotenent.

            Comandându-şi legiunea s-a remarcat prin cucerirea a două foarte puternice cetăţi, Taricheia şi Gamala. Ca şi tatăl său, era foarte energic şi avântat în luptă, un exemplu pentru subordonaţi. Vitejia şi frumuseţea ţinutei îl făceau iubit şi respectat de trupe.

            După preluarea tronului de către Galba, a fost trimis de Vespasianus la Roma să-l salute pe noul împărat din partea sa. Galba îi fusese superior lui Vespasianus în Germania şi se cunoşteau bine.

            Pe drum Titus a aflat, însă, de revolta lui Otho şi de uciderea lui Galba, ceea ce l-a făcut să se întoarcă trecând prin Corint şi Cipru.

            Circulau zvonurile că alegerea acelui traseu de întoarcere era legată de iubirea ce o purta reginei Benerice, fiica lui Agrippa, regele Iudeei, măritată prima dată cu Irod, regele Caldeei şi a doua oară cu Polemon, regele Ciliciei. Se pare că mai târziu această iubire a determinat divorţul de cea de a doua soţie. Pentru Titus, Benerice a fost precum Cleopatra pentru Iulius Caesar.

            Pe timpul când tatăl său ajunsese împărat, Titus a adus-o pe Benerice la Roma şi voia să o ia de soţie. Opoziţia romanilor a fost atât de mare încât căsătoria nu s-a realizat.

            După anul 69 d.Ch., a rămas comandant al trupelor din Iudeea, desemnat de Vespasianus. In anul următor, 70 d.Ch., a cucerit Ierusalimul, centrul rezistenţei disperate a iudeilor şi a incendiat templul lor sacru. In ultimul asalt a Ierusalimului a ucis 12 apărători cu 12 săgeţi şi a ales acea zi victorioasă drept zi de naştere a fiicei sale de la Marcia Furnilla.

            Victoria de la Ierusalom a generat o aşa mare bucurie în rândul soldaţilor, încât l-au salutat cu titlul de împărat, iar la plecarea sa din provincie a fost rugat să rămână sau să-i ducă pe toţi cu el. De la această deosebită popularitate în rândul trupelor şi de la faptul că a mers în Egipt unde s-a închinat lui Apis şi a pus diadema pe cap, a apărut o bănuială că ar avea intenţia de a se rupe de tatăl său ca să ia puterea în Orient. Zvonurile i-au ajuns şi lui la ureche aşa că s-a grăbit să meargă la Roma pentru a spulbera suspiciunile.

            Fusese declarat caesar  încă din 69 d.Ch., imediat după preluarea puterii de către Vespasianus. O dată cu reîntoarcerea la Roma a devenit coregent al imperiului şi prefect al pretoriului. Din acel moment şi până la moartea tatălui său s-a bucurat de puteri depline în imperiu, primind în îngrijire aproape toate treburile statului. Dicta scrisori în locul tatălui său, redacta decrete şi chiar citea în senat discursuri în locul împăratului.



Titus - Luvru

             Prefectura pretoriului a condus-o cu severitate şi violenţă, ştiind că pretorienii au fost totdeauna focar de trădare al tronului şi focar de corupţie pentru cei ce doreau să manipuleze această forţă.

            Alienus Caecina, generalul lui Vitellius, învingător alături de Valeus în lupta de la Bedriacum, împotriva lui Otho şi învins apoi de Antonius Primus, generalul ataşat lui Vespasianus, în lupta de la Cremona, trecuse de partea lui Vespasianus şi fusese răsplătit cu libertate şi drepturi civile. Titus a prins însă vestea că Caecina pregătea o revoltă, aşa că a fost neiertător ca şi cu pretorienii. După o masă luată împreună a dispus uciderea lui Caecina. Pericolul era iminent deoarece Caecina, obişnuit cu astfel de revolte, purta corespondenţe cu soldaţii pregătind o conspiraţie. Titus era în primul rând ataşat tronului şi în al doilea rând era un militar obişnuit cu reprimarea nesupunerii. Nu este de mirare că a executat complotişti mai mici, sau mai mari. Obiceiurile comploturilor ce destabilizau puterea imperială trebuiau eradicate. Această sarcină şi-a luat-o Titus, lăsând pe tatăl său să guverneze şi să reorganizeze unele sectoare ale vieţii imperiului.

            Prin acţiunile sale prompte şi dure a întărit securitatea statului şi a curţii, pentru viitor, dar şi-a atras ura celor ce se simţeau vizaţi şi care nu-şi mai puteau desfăşura activitatea subversivă, de frica represaliilor.

            Lumea colportorilor politici, a înrăiţilor în conspiraţii, a celor ce vieţuiau ca nişte paraziţi în jurul centrului vital al imperiului, era o lume care ura disciplina militară instituită de împăratul Vespasianus şi de fiul său.

            Titus era mult mai tânăr, mult mai activ şi mai periculos decât tatăl său. Acelei lumi depravate, constrânse în chingile disciplinei unor oameni necoruptibili, nu i-a convenit urcarea pe tron a lui Titus. Părerea acestei lumi nu a avut nici-o importanţă în gândirea lui Titus şi nici pentru posteritate. Titus a intrat în istorie ca unul dintre cei mai demni şi buni împăraţi, cu înalte virtuţi şi fără vicii. Numai la iubirea pentru Benerice a trebuit să renunţe peste voinţa sa şi aceasta numai din dorința de a-şi păstra onoarea nepătată, pentru viitorul ce-l aştepta ca împărat.

            Şi-a ales cu grijă prietenii cu care participa la mese plăcute şi a încetat să asigure protecţie, sau bunăvoință unor artişti care aveau talent, dar care prin mizeria lor morală degradau onoarea unui general, sau a unui împărat. Acei actori, cântăreţi şi circari, duseseră la desfrâu şi dezordine mai mulţi suverani anteriori şi o mare masă de patricieni. Moravurile lor îndoielnice şi animalice pătrunseseră până în casele onorabile şi până la palat. Titus ştia aceasta şi a luat măsuri în consecinţă.

            Dacă toţi dinaştii Romei ar fi îndepărtat de tron şi de lumea politică lumea perversă a actorilor, căderea imperiului ar fi fost amânată din cauza bătrâneţei, nu din cauza depravării. Toate imperiile, sau statele, care au permis apropierea moravurilor actorilor, lăutarilor şi circarilor, de viaţa lumii conducătoare şi bogate, şi-au pregătit căderea. Moravurile acestei caste actoricești, sunt moravurile cele mai lipsite de demnitate în societatea umană, iar acea societate care le dă artiştilor o importanţă prea mare este sortită să se confrunte cu decădere. Actorii au o meserie care dispune şi bucură spiritul omului, dar viaţa şi apucăturile lor trebuiesc ţinute la distanţă. Şi maimuţele îl distrează pe om, dar asta nu înseamnă că omul trebuie să înceapă a trăi ca maimuţele sărind din creacă în creacă şi căutându-se de purici. Statele, sau guvernările, atinse de decadenţă morală au dispărut de pe scena istoriei, iar decadenţa a fost însoţită de lumea actorilor, fiindcă ei au menirea de căpuşă, se lipesc pe corpurile puternice, pe societăţile şi statele bogate. La ei arta este una, iar viaţa particulară alta.

            Titus, în toată activitatea sa de coregent al imperiului, nu a făcut nimănui nici-un rău, respectând drepturile fiecărui cetăţean, mai mult ca oricine.

            Titus a fost acela care a inaugurat cel mai mare amfiteatru al lumii antice, cel început de Vespasianus în anul 75 d.Ch. şi numit un timp Amfiteatrul Flaviilor şi mai târziu Colosseum. Inaugurarea a avut loc în anul 80 d.Ch. şi cu acea ocazie a plătit jocuri extraordinar de costisitoare, lupte de gladiatori şi cu animale. Numai  într-o singură zi au apărut în arenă 5.000 de animale sălbatice pentru încântarea ochiului şi pentru lupte. Acea arenă a rămas timp de două milenii cea mai mare construcţie a Romei. A fost botezată ulterior Colosseum datorită apropierii de statuia colosală a lui Nero, dar și datorită propriilor dimensiuni colosale.

            Titus avea un caracter simpatic şi deschis, apt pentru a simplifica lucrurile şi situaţiile. Nu pleca nimeni de la el fără speranţa că i se va rezolva rugămintea adresată.

Incă de pe timpul lui Tiberius, fiecare împărat considera nule favorurile acordate de precedenţii săi şi cerea să fie reînnoite fiecare în parte în faţa sa. Titus a simplificat procedura, în spiritul său larg şi deschis, trecând la reînnoirea tuturor favorurilor în bloc, printr-un singur edict. Nu simţea nevoia să fie rugat de cetăţeni, nu-i plăceau umilirile şi nu vroia ca prin acest mijloc să-şi facă propagandă sau clientelari.

            A rămas notorie o anumită atitudine a sa, în raport cu puterile ce le deţinea în raport cu ceilalţi cetăţeni. Intr-o seară, pe când lua masa, amintindu-şi că nu acordase nimănui nimic în cursul zilei, a spus cuvinte memorabile:” Prieteni, am pierdut o zi “.

            Chiar spectacolele care le plătea purtau amprenta plăcerii de a face bucurie poporului, nu de a-şi satisface propriile dorinţe de distracţie. Avea preferinţă pentru gladiatorii traci. Pe aceia îi aplauda alături de poporul din arene, fără a-şi diminua maiestatea şi demnitatea.

            A continuat opera lui Vespasianus de sprijin pentru literatură şi arte, dar a şi contribuit la înfrumuseţarea Cetăţii Eterne. Pe lângă inaugurarea acelui magnific  flavium amphiteatrum, a mai construit terme şi un arc de triumf, arc care a străbătut și el două milenii până în timpurile noastre. Pentru a-şi mări popularitatea, dădea voie plebei, uneori, să intre în termele în care se îmbăia el, lucru pe care alţi împăraţi sau patricieni nu-l mai făcuseră.

            In timpul domniei lui s-au produs trei mari calamităţi, din care una a rămas în conştiinţa lumii. Este vorba de erupţia Vezuviului, de un mare incendiu al cartierelor Romei, incendiu care a durat trei zile şi trei nopţi și de izbucnirea unei epidemii de ciumă.

            Erupţia memorabilă a Vezuviului s-a produs în zilele de 23 şi 24 august, anul 79 d.Ch., la foarte puţin timp după ocuparea tronului de către Titus. Lava revărsată din crater a acoperit localităţile Pompeii, Herculanum şi Stabiae aducând moartea a circa 15.000 de oameni. Cele trei localităţi au devenit uriaşe morminte comune pentru şaptesprezece secole (în 1748 au început săpăturile arheologice). In timpul grozavului cataclism a murit şi Plinius cel Bătrân, istoric şi enciclopedist latin de renume, de la care ne-a rămas numai lucrarea Naturalis Historia (Istoria naturală). In calitatea sa de prefect al flotei de la Misenum, Plinius a întreprins acţiuni de salvare, pe mare, a victimelor erupţiei. A murit intoxicat de gazele de erupţie, într-o barcă cu care se apropiase prea mult de locul sinistrului, pentru observaţii ştiinţifice.

            Dincolo de marele incendiu din Roma, eveniment cu caracter obișnuit la diverse scări ale pagubelor, o altă mare nenorocire produsă pe timpul domniei lui Titus a fost izbucnirea unei epidemii de ciumă de o virulenţă nemaiîntâlnită până atunci.

            In acele prea dese şi mari nenorociri, Titus a arătat supuşilor nu numai grijă de împărat, dar şi dragoste de părinte, prin edicte de consolare şi ajutoare materiale. A tras la sorţi dintre foştii consuli pe supraveghetorii însărcinaţi cu repararea ruinelor Campaniei, zona lovită de calamitatea erupţiei. După incendiul Romei a luat asupra sa toate pierderile publice şi a destinat toate ornamentele palatelor sale restaurării monumentelor şi templelor. Cu această lucrare au fost însărcinaţi mulţi din ordinul cavalerilor, pentru ca totul să se execute mai repede.

            Nici pentru sănătatea publică nu a precupeţit nici un efort uman sau divin, până la încetarea epidemiei.



Titus - Cucerirea Ierusalimului

 La Roma, o nenorocire reală a timpurilor era existenţa denunţătorilor şi a încurajatorilor acestora, nemernici care se ascundeau în spatele unei vechi toleranţe (Delatores şi Amandatores). Titus a luat atitudine intransigentă. După ce au fost biciuiţi de mai multe ori în for, cei vinovați au fost expuşi în arena amfiteatrului, cu ordinul ca unii să fie vânduţi ca sclavi, iar alţii exilaţi în cele mai depărtate şi sălbatice insule.

            Acesta a fost un gest cu adevărat istoric şi ieşit din comun, o acţiune de ecarisaj şi de dreptate socială nemaiîntâlnită. Este pentru prima dată când acei viermi şi paraziţi au fost lichidaţi printr-o singură şi radicală măsură. Este de mirare cum un popor atât de practic şi care aprecia virtutea militară, a putut să lase să activeze cu libertate o asemenea specie scârboasă de aşa zişi oameni. Sigur este faptul, că dacă în istoria omenirii ar fi existat mai dese ecarisări asupra acestor scursuri omeneşti, delaterii, o mare parte din nedreptăţile lumii nu s-ar fi întâmplat, sacrificiile inutile s-ar fi împuţinat, iar lumea ar fi progresat mai repede pe scara civilizaţiei. Ca să reprime pentru totdeauna îndrăzneala şi câştigul delatorilor, Titus a interzis de a se urmări acelaşi delict prin mai multe legi şi de a se face cercetări după un număr de ani în legătură cu persoanele decedate.

            A primit pontificatul suprem (Pontifex Maximus) declarând că îşi va păstra mâinile curate şi s-a ţinut de cuvânt, chiar atunci când avea motive şi posibilităţi de răzbunare.

            Domitianus, fratele său, nu înceta să-i facă greutăţi printr-o ostilitate făţişe şi prin încercarea de aţâţare a armatei. Domitianus dorea să părăsească palatul, fiind convins că Titus, prin talentul său la scris, falsificase testamentul lui Vespasianus, unde se trecuse drept singur moştenitor la tron.

            Titus s-a comportat demn faţă de acest frate ostil, nu s-a decis nici să-l ucidă, nici să se despartă de el, nici să-l lipsească de cinste. Dimpotrivă, din prima zi a domniei, a continuat să-l considere colegul şi succesorul său, căutând prin sfaturi să-i potolească ura şi pornirile potrivnice dăunătoare dinastiei.

            Spre nenorocirea Romei şi a imperiului acest împărat valoros a pierit prea repede, în plină putere, de o afecţiune neprecizată bine de istorici. Incă de la începutul domniei, 23 iunie 79 d.Ch., îl desemnase drept caesar şi succesor pe Domitianus.

            Titus a murit la 40 de ani, în anul 81 d.Ch., după o domnie de numai doi ani, două luni şi 20 de zile. Amprenta sa asupra treburilor şi moravurilor Romei a fost însă de o durată mai lungă, dacă se socotesc şi cei aproape opt ani cât a fost coregent al lui Vespasianus şi când a avut mână liberă în foarte multe domenii.

            Unele versiuni ale vremii lasă să se înţeleagă că Titus ar fi fost otrăvit de fratele său, Domitianus. Sigur este că Domitianus s-a grăbit grozav să apuce puterea. Titus încă mai era în viaţă, muribund în aceeaşi casă în care murise şi tatăl său, când Domitianus a intrat călare în Roma şi s-a dus direct la garnizoana militară, unde şi-a asumat titlul şi autoritatea de împărat. A distribuit repede bani ostaşilor, atât cât le dădea şi fratele lui. Reîncepea astfel nefastul obicei de cumpărarea tronului prinal cumpărarea trupelor.

            Inainte de a muri, Titus spusese numai atât: “N-am făcut decât o greşeală... “, fără să mai apuce să o lămurească celor de faţă. Se pare că acea greşeală era aceea că nu a luat nici-o măsură atunci când fratele său a fost prins conspirând.

Cei doi ani de domnie ai lui Titus s-au arătat deosebit de grei, iar toate calităţile lui au fost răsplătite cu ingratitudine de soartă. Pierderile umane şi materiale suferite de poporul peninsulei s-au ridicat la cote neobişnuite. Pulberea cenuşii expulzată de Vezuviu a fost atât de deasă încât a ajuns pe coasta Africii, în Siria şi în Egipt. Ea a umplut văzduhul la Roma şi a acoperit soarele stârnind o panică vecină cu moartea câteva zile. A venit apoi epidemia de ciumă.

In anul următor, în vreme ce Titus se afla în Campania pentru a cerceta măsurile de eliminare a urmărilor dezastrului provocat de Vezuviu, incendiul pustiitor a cuprins Roma. Incendiul a înghiţit valori incomensurabile: templul lui Serapis şi Isis, Saepta, templul lui Neptun, băile lui Agrippa, Pantheonul, Diribitoriul, teatrul lui Balbus, scena lui Pompeius, porticul Octaviei cu biblioteca ce o conţinea, templul lui Jupiter Capitolinus, cu templele adiacente, etc.

            Numai un împărat providenţial putea conduce imperiul şi Roma în acele clipe grele, de mare încercare şi de debandadă. Acela a fost bunul, demnul, puternicul şi darnicul Titus, o stea frumoasă dar prea repede căzătoare în constelaţia împăraţilor lumii romane. Umbra imperială a lui Titus dăinuie asupra Romei, deasupra Ierusalimului şi alături de Vezuviu.