MONUMENTE - OBELISCURILE LUMII MODERNE

Subiectul privind obeliscurile ridicate din piatră, zidărie şi beton în epoca modernă, de după Renaştere este atât de vast încât nu poate fi cuprins de un singur articol. Obeliscurile nou ridicate în ultimele secole, de când s-a reluat moda lor, nu mai sunt elemente de artă sculpturală, sau arhitecturală, destinate unui cult religios. Ele sunt simboluri ale puterii şi ale mândriei statelor, sau monumente comemorative legate de mari evenimente istorice, sau de personalităţi remarcabile.

Prin silueta lor graţioasă şi demnă, au determinat lumea modernă să le refolosească şi să le multiplice. Uneori s-ar fi putut crea monumente individualizate, cu concepţii artistice noi şi mai diverse. Se pare că de multe ori au fost preferate din lipsa unor idei sau a unor creatori de valoare, a lipsei unei imaginaţii novatoare. Foarte multe autorităţi ce au iniţiat ridicarea de monumente demne pentru posteritate s-au ataşat de grandoarea şi perenitatea obeliscului.

O clasificare orientativă a obeliscurilor lumii moderne se poate realiza după criterii teritoriale şi de datare. Acest articol încearcă o clasificare a obeliscurilor moderne despre care s-au găsit informaţii, urmând ca pe parcurs averea informaţiilor să fie îmbogăţită cu noi obiective.

Italia

- Obeliscul de la Reggio Emilia, înalt de 17,75 metri, ridicat în 1843, cu şase tronsoane, pentru căsătoria ducelui de Modena.

- Obeliscul, din marmură de Carrara, ridicat de Benito Mussolini la Foro Italico de la Roma, în ideea de a restaura în ochii lumii grandoarea vechiului Imperiu Roman (înălţime de 17 metri fără bază şi cu inscripţia „Mussolini Dux”. (Inscripţia nu a putut fi ştearsă, fiind prea adânc săpată.) (1932).

- Obeliscul de la Villa Medicis din Roma, copie din sec.al 19-lea, al celui egiptean deplasat la Florenţa, în grădina Boboli.

- Două obeliscuri de la Villa Torlonia, executate tot în sec.al 19-lea din granit roşu de Baveno (Italia).

- Obeliscul dedicat lui Guglielmo Marcomi, într-un cartier nou al Romei, numit EUR. Monumentul a fost construit cu ocazia Jocurilor Olimpice din 1960 şi este acoperit cu 92 de panouri de marmură albă pe care sunt ilustrate scene cariera lui Marconi şi scene alegorice.

- Via della Conciliazione, de la Roma, degajată între 1936-1950 pentru a lega basilica Sfântul Petru de centrul capitalei, este străjuită pe ambele laturi de obeliscuri zvelte din beton ce servesc ca stâlpi de iluminat.

- Novecenta obelisco, Roma (2004)

Franţa

- Obeliscul din granit de la Nancy, ridicat în memoria preşedintelui asasinat, Sadi Carnot.

- Piramida de la Brunoy construită în 1779 de arhitectul curţii, Soufflot. Locul de întâlnire pentru vânătoare al regelui Ludovic al XVI-lea.

- Obeliscul de la Fontenoy, ridicat în 1860 pentru a comemora bătălia de la Fontenoy-en-Puisaye în care s-au confruntat fii lui Ludovic cel Blajin, în anul 841 e.N.

- Obeliscul de la Fontainebleau, ridicat în 1785, numit „obeliscul Mariei-Antoaneta”.

- Obeliscul de la Marsilia, construit prin zidire în 1811, copie a obeliscului de la Luxor de la Paris (la întoarcerea sa din Egipt Napoleon a adus în actualitate obeliscurile).

- Obeliscul de la Bordeaux, operă modernă din marmură roşie de Languedoc inaugurată în 2005 (alcătuit din şase blocuri de marmură cu greutate totală de 50 de tone).

- Obeliscul de la Aix-en-Provence, ridicat în 1667 pe Fântâna celor Patru Delfini.

Marea Britanie

- Obeliscul şcolii Stawe, Buckinghamshire, sau ObelisculWolfe, monument impresionant dedicat generalului James Wolfe (1759).

- Obeliscul Hamhead, construit ca ajutor pentru navigaţie (1742-1745).

- Obeliscul de la biserica anglicană Sfântul Luca, Londra (1727-1733).

- Memorialul amiralului lord Nelson, la intrarea în parcul Springfield, Liverpool,  (1805).

- Obeliscul de la Brightling.Are circa 20 metri înălţime şi a fost ridicat pe culmea cea de a doua ca înălţime din Sussex, pentru victoria lui Wellington asupra lui Napoleon. (1815).

- Obeliscul de 16 metri dedicat căpitanului James Cook de la Great Ayton, New Yorkshire (1827).

- Monumentul Rutherford de lângă Anwoth, Scoţia (1842).

- Monumentul martirilor politici de la Edimburg, Scoţia (1844).

- Monumentul Lansdowne, Wiltshire de 38 de metri (1845).

- Obeliscul de la Newcastle (1850)

- Monumentul Wellington, Somerset, de 53,34 metri (1854).

- Obeliscul de la Stoodley, West Yorkshire, de circa 35 de metri (1856).

- Monumentul lui Wellington, din parcul Phoenix de la Dublin (1862) de 62 de metri.

- Monumentul comemorativ al războiului, Southport, Lacanshire (1923).

Statele Unite ale Americii

- Obeliscul din marmură de la Washington DC (Washington Monument), cu înălţimea de 169 de metri (comemorează pe George Washington, părintele naţiunii americane), Este cel mai înalt din lume şi a fost terminat în 1884.

- Obeliscul de la Boston, de 67,3 metri, care comemorează bătălia de la Bunker Hill

- Obeliscul de la Miami Beach, insula Flagler, Florida, ridicat în 1920 şi dedicat lui Henry Morrison Flagler, bogat om de afaceri în domeniul imobiliar şi al căilor ferate.

- Obeliscul din vechiul cimitir de la Arlington (1818).

- Obeliscul Groton, Connecticut, 41,15 metri (1830).

- Mormântul preşedintelui Abraham Lincoln, Springfield, Illinois, de 35,66 metri (1865)

- Obeliscul memorial de la Harrisburg, Pennsylvania, 33,50 metri, (1876).

- Obeliscul bătăliei de la Battlefield, ridicat în orăşelul Roma, statul New York (1884).

- Monumentul bătăliei de la Bennington, Vermont (1889).

- Obeliscul de la Universitatea de Stat din Pennsylvenia (1896).

- Obeliscul dedicat lui Chipley, Pensacola, Florida (1901).

- Monumentul Sergentului Floyd, Siux City, Iowa (1901).

- Memorialul Joseph Smith, South Royalton,Vermont (1905).

- Monumentul McKinley, Buffalo, stat new York (1907).

- Monumentul vechilor combatanţi din Elizabethton, Tennessee (1904).

- Monumentul de la Chalmette, statul Luisiana, pentru comemorarea bătăliei de la New Orleans (1908).

- Memorialul Victoriei, Fort Recovery, Ohio (1913).

- Monumentul Jefferson Devis, Fairview, Kentucky, 107 metri, din beton (1924).

- Obeliscul cu cea mai mare sculptură a unui măr, Cornelia, Georgia (1925).

- Monumentul High Point, 67 metri, pentru comemorarea celor pieriţi în război, Montague, New Jersey, plasat pe cea mai înaltă culme a statului (550 m) şi de la care se pot vedea ţinuturi a trei state, New Jersey, New York şi Pennsylvania (1930).

- Monumentul San Jacinto, Deer Parck, Texas, pentru comemorarea independenţei faţă de Mexic prin bătălia de la San Jacinto (1939).

- Obeliscul Manzanar, monument ridicat în onoarea japonezilor din SUA internaţi în acel lagăr de concentrare pe timpul celui de al doilea război mondial, California (1943).

- Obeliscul Trinity Site, de talie mică, pe locul primei explozii nucleare experimentale, la 56 Km sud de Socorro, noul Mexic.

- Obeliscul de la Rugby, Dacota de Nord, loc socotit drept centrul Americii de Nord.

- Obeliscul de la Las Vegas, din faţa hotelului Luxor în formă de piramidă.

- Obeliscul Cyclisk, Santa Rosa, California

Statele Unite ale Americii au o înclinaţie deosebită pentru obeliscuri. Unele din ele sunt de talie mică şi ridicate pentru comemorări sau evenimente locale. Extrem de multe sunt ridicate drept monumente funerare.

Rusia

- Obeliscul Kagul din Ţarskoe Selo, ridicat din ordinul Caterinei a II-a în memoria bătăliei de la Kagul, în Moldova (1772).

- Obeliscul Victoriei,  de 141,8 de metri, Moscova (anii 1990).

- Obeliscul Demidovski, Barnaul, Siberia, în zona munţilor Altai

- Obeliscul Oraşului Erou, Leningrad, 36 de metri fără bază şi soclu, 360 tone, cu o stea aurie din oţel inoxidabil în vârf (1985).

România

- Obeliscul leilor de la Iaşi, cunoscut şi ca Obeliscul Regulamentului Organic se află în centrul Parcului Copou, în apropiere de Teiul lui Eminescu, planuri realizate de Gheoghe Asachi (1788-1869). Obelisc realizat între1834-1841.

- Obeliscul Carolina din Cluj (1831).

- Monumentul marinarilor sovietici de la Constanţa (1947).

- Obeliscul de la Alba Iulia, dedicat eroilor Horia, Cloşca şi Crişan, 20 de metri şi basoreliefuri la bază (1937).

- Obeliscul de la Buzău, la atestarea a 1600 de ani, are 26,8 metri (1976).

Alte obeliscuri

- Obeliscul de la Buenos Aires, de 67 de metri, ridicat în 1936 la a 400-a aniversare a fondării oraşului.

- Obeliscul Slottsbacken din faţa palatului regal din vechiul Stockholm (1800).

- Obeliscul din parcul de la Montreal  (1761).

- Obeliscul Nicholson,din Margalla Hills, Pakistan (1868).

- Obeliscul lui Cook, Kurnell, australia (1870).

- Obeliscul marchizului de Dalhusie (fost Guvernator general al Indiei), din piaţa centrală Raffles, Singapore (1891).

- Monumentul Femeii, sau Vruemonument, Bloemfontein, Africa de Sud (1913).

- Obeliscul de la Montevideo, Uruguay (1930).

- Obeliscul din Caracas, Plaza Francia, Venezuela (1944).

- Memorialul de la Safed, Izrael, zidărie de piatră pentru comemorarea soldaţilor morţi în războiul de independenţă din 1948.

- Monumentul Halom, în memoria soldaţilor morţi pentru independenţă în 1948, Izrael. Este inscripţionat pe cele patru feţe în ebraică, arabă, engleză şi cu hieroglife.

- Obeliscul de San Paolo, 72 de metri, pentru comemorarea revoluţiei constituţionaliste Brazilia (1954).

- Obeliscul abolirii sclavajului, Ponce, Puerto Rico (1956).

- Obeliscul Trujillo, 42 de metri, Santo Domingo, Republica Dominicană (1960).

- Obeliscul de la One Tree Hill, Auckland, Noua Zeelandă, zidărie de piatră  (1940).

- Obeliscul din La Paz, Bolivia.

- Obeliscul de la Belo Horizonte, Brazilia.

- Monumentul Independenţei, Piaţa Merdeka ,Jakarta, Indonezia (1975).

- Sanctuarul Naţional Capas, provincia Tarlac, 70 de metri, Philipine (2003).

- Obeliscul alb de la Vigan, Philipine.

Obeliscuri de talie modestă decorează o mulţime de monumente funerare din toată lumea, mai ales în lumea apuseană. Un obelisc al ideologiei comuniste nord-coreene a fost ridicat cu ostentaţie în capitala Pyongyang, cu un ornament sub formă de flacără roşie în vârf (1982).

 

MONUMENTE - OBELISC

Obeliscul este un element architectural, creaţie a Egiptului antic, constituit cel mai adesea dintr-un singur bloc de granit prelung, cu înălţime mare în raport cu baza pătrată. Era tăiat cu patru faţete dreptunghiulare, care se îngustează de la bază spre vârf, sub forma unor suprafeţe trunchi de piramidă foarte alungite. Vîrful obeliscului era terminat cu o mică piramidă, numită pyramidion, iar laturile se acopereau cu inscripţii hieroglifice.

            Datorită formei foarte alungite şi elegante, grecii au numit aceste creaţii egiptene drept „frigăruie”, sau „ac”, adică obeliscos (ὀ̃βελίσκος),nume care a rămas consacrat pentru astfel de monumente. Totdeauna la baza unui obelisc se află un piedestal care asigură echilibrul monolitului de mari dimensiuni, piedestal totdeauna bogat ornamentat cu sculpturi, simboluri, sau inscripţii.

            In Egiptul faraonic obeliscurile celebrau, în general, unele aniversări, sau unele evenimente strălucite din domnia unui suveran, dar se presupune că aveau şi unele legături cu un cult al soarelui. Ele se ridicau de obicei câte două, plasate simetric, de o parte şi de alta, în faţa porţii de intrare în pilonul exterior al unui templu. Ce mai reprezentative aveau înălţimi între 20 şi 30 de metri.  Spre exemplu, la templul lui Amon de la Karnak, cele două obeliscuri ale lui Thutmosis I-ul, care celebrau a 30-a aniversare a urcării pe tron, măsurau câte 24 de metri înălţime şi greutăţi de 143 de tone. Cele ridicate de regina faraon Hatşepsut măsurau câte 29 de metri înălţime şi cântăreau 325 de tone. Egiptul este însă un tezaur nemăsurat de obeliscuri mai mici, unele ridicate de faraoni mai puţin puternici, iar majoritatea ridicate, începând cu dinastia a IV-a, pentru a fi plasate în morminte, la dreapta şi la stânga camerei defunctului. Cele din urmă aveau înălţimi mult mai mici, între 1 şi 4 metri şi purtau gravate numele şi titlurile defunctului.

            Nu trebuie uitat că la marile obeliscuri, precum cele de la Luxor, cele patru faţete prezentau o slabă convexitate, calculată pentru a anula impresia optică de concavitate, care se produce privind de la depărtare. Acest mod de folosire a unei curburi convexe la monumente ample a fost, aproape sigur, împrumutat de greci la trasarea curburilor de corecţie optică la templele lor clasice.

            Din Egipt gustul pentru obeliscuri s-a răspândit la început în Orientul Apropiat antic, astfel că într-un templu de la Byblos, ridicat la începutul mileniului al 2-lea e.A, s-au găsit douăzeci de obeliscuri cu înălţimea variabilă între 1-3,5 metri.

 Aceste monumente minunate au atras şi pe regele asirian Asurbanipal în sec.al 7-lea e.A. El a transportat la Ninive două mari obeliscuri de la Teba drept trofeu al expediţiei victorioase în Egipt. O mulţime de astfel de monumente aciforme s-au descoperit ulterior în ruinele multor oraşe străvechi. Pe de altă parte, în sec.al 19-lea săpăturile arheologice au scos la iveală şi două obeliscuri originale asiriene, unul alb şi unul negru. Ambele s-au descoperit, la intervale de timp, în citadela Nimrud (vechea Kahlu). Este probabil ca primul, cel alb şi destul de distrus, să fi fost lucrat pe timpul lui Assurnazipal I-ul (1050-1031 e.A)), sau de Assurnazirpal al II-lea (883-859 e.A). obeliscul cel negru a fost ridicat de regele Salmanazar al III-lea şi este acoperit cu scene de supunere şi aducere de omagii şi o lungă inscripţie, ca ultimă versiune a analelor sale la cel de al 33-lea an de domnie.

Un tip aparte de obeliscuri, unele dintre cele mai vechi, a fost creat în Etiopia. In oraşul Aksum, vechea capitală a imperiului axumit, se găsesc obeliscuri antice în formă de stelă, născute probabil sub influenţa egipteană. Unul dintre ele a fost răpit de italieni, în 1937, pe timpul ocupaţiei lor în Etiopia, dar a fost restituit în anul 2005.

O stelă monolit, având proporţii de obelisc, s-a descoperit, în anul 1919, în Peru, reprezentând un monument al artei precolumbiene. Poartă numele „obelicul Tello”, după numele arheologului peruvian ce l-a scos la lumină.

In sec. al 10-lea e.N, împăratul Constantin al VII-lea Porphirogenetul (913-959) a ridicat în Hipdromul din Constantinopol un obelisc de inspiraţie egipteană, realizat din zidărie de piatră şi cu o înălţime de 32 de metri. Monumentul a fost realşizat în anul 940 şi a fost acoperit cu plăci de bronz aurit, plăci pe care erau săpate reliefuri ce reprezentau fermieri şi pescari. Acest obelisc zidit se află la mică distanţă de cel autentic egiptean pe centrul fostului Hipodrom antic. Placajul său a fost jefuit de cruciaţii din Cruciada a IV-a (1204).

 Foarte multe dintre cele mai atrăgătoare obeliscuri şi mai apropiate de ţărmul Mediteranei, au părăsit valea Nilului pe timpul stăpânirii romane asupra Egiptului, luând drumul peste ape spre Roma şi alte câteva oraşe ale Italiei. Numai impedimentele tehnice şi costurile transportului au împiedicat o jefuire generalizată a monumentelor celei mai vechi civilizaţii. Odată ajunse în capitala imperială, obeliscurile au urmat, timp de două milenii, destinul ei de glorie şi decădere. Au fost ţinta admiraţiei, a uitării şi a distrugerii, dar nu au mai avut soarta înstrăinării. Roma a rămas capitala modernă cea mai bogată în obeliscuri.

            In ultimele două secole ale epocii moderne, dorinţa de a poseda minunate obeliscuri egiptene s-a redeşteptat la marile puteri ale vremii. De astă dată înstrăinarea s-a realizat pe calea diplomatică a donaţiilor din partea guvernanţilor musulmani de la Cairo. Marii coloşi de granit egipteni ornamentează şi dau prestanţă unor mari capitale apusene. Străjuiesc pieţe celebre sau parcuri. Singurul care nu va fi revendicat niciodată, va fi cel ce încă se află neterminat în cariera de granit roz de la Syena, de lângă Assuan.  

            In afara Egiptului se găsesc astăzi 14 obeliscuri la Roma, şapte în alte oraşe ale Italiei, două la Londra, unul la New York, unul la Istanbul, unul la Durham (Marea Britanie), unul la Paris, unul la Poznan (Polonia) după ce a stat la Berlin până în 2003, unul la Kingston Lacy House (Dorset, Angia), unul la Munchen, unul în hipodromul din antica Cesareea (Israel) şi unul la Arles (Franţa), acesta fiind un obelisc roman de inspiraţie egipteană.

            Eleganţa şi simbolul întruchipat de obeliscul egiptean a dominat şi creaţia lumii contemporane. Pe tot întinsul planetei s-au edificat o mulţime de monumente obelisc, din zidărie şi beton turnat, toate după perioada Renaşterii. Câteva s-au ridicat în Italia, câteva în Rusia, ceva mai multe în Franţa, multe în Marea Britanie, foarte multe în Statele Unite ale Americii şi restul, disipate, în diverse puncte ale planetei, pornind din America de Sud şi ajungând până în extremitatea sud-estică a Asiei. (vezi articolul Obeliscurile Lumii Moderne).

ATLATL - PROPULSOR DE VANAROARE PREISTORIC

Atlatl (pe care putem a-l numi “propulsor”), este o unealtă de vânătoare cu mare extindere în preistoria umană. Era destinat a propulsa o armă ascuţită, precum o suliţă, o lance, sau săgeată grea, la distanţă mare şi cu o forţă crescută. Se folosea cu predilecţie la vânătoarea animalelor mari, precum mamuţii.

            Propulsorul era un dispozitiv ce permitea creşterea viteza iniţială şi deci distanţa de parcurs sau puterea de penetrare a unui proiectil. El era constituit, în general, dintr-un baston care avea la un capăt o croşetă, sau un mic căuş ieşit în afara axei bastonului. În acea croşetă, sau în acel căuş se fixa coada suliţei de aruncat şi printr-o mişcare puternică a braţului era aruncată spre ţintă. După fiecare aruncare în croşetă sau căuş se aşeza o nouă armă ascuţită de aruncat.

            Propulsorul (Atlatl) prelungea braţul uman şi îi multiplica forţa de aruncare. Această invenţie a hominizilor vânători-culegători a sporit radical şansele lor de supravieţuire, prin creşterea victoriilor în procurarea hranei animale. Forţa crescută a armelor ascuţite şi creşterea distanţei de la care puteau fi lansate au avantajat pe oamenii primitivi în lupta de la distanţă şi în urmărirea animalelor mari. Există unele aprecieri că vânătoarea eficace a mamuţilor a dus la dispariţia lor pe timp îndelungat.

            Propulsorul preistoric a fost atestat în Europa din Paleoliticul superior, sau  din Solutreanul superior până la Magdalianul superior. Unele elemente ale propulsorului confecţionate din coarne de ren, sau cerb, sau din fildeş de mamut erau bogat decorate, constituind capodopere ale artei decoraţiunii primitive, de grotă.

            Propulsorul pentru vânătoare este foarte răspândit şi la populaţiilr contemporane de vânători-culegători din Arctica, la aborigenii australieni şi la amerindieni. La cei din urmă este cunoscut sub numele atlatl, în limba nahuatl.