ROMA V - TEMPLUL LUI SATURN (FORUM ROMANUM)

Saturnus, zeu al însămânțării, a fost o veche divinitate agricolă italiană, identificată cu zeul grecesc Cronos. Conform mitologiei clasice, Saturnus a fost expulzat din Olimp de către Zeus. El ar fi venit în Latium unde a învățat pe localnici să cultive pământul și cu alte competențe pașnice. Domnia lui a fost considerată a fi reprezentat epoca de aur a acestor ținuturi și de aceea a fost onorată cu sărbătoarea Saturnalia. Originea acestei sărbători a fost atribuită de legende lui Romulus, iar de tradiție regilor Tullius Hostilius și Tarquinius Superbus.

Saturnaliile erau numai un început al sărbătorilor agicole care începeau toamna, odată cu însămânțările, și se prelungeau până la solstițiul de iarnă. La Saturnalia era sacrificat un porc la templul lui Saturnus, iar senatorii organizau un lectisternium, adică un bachet somptuos în fața statuilor zeilor, care erau scoase din nișele lor și așezate pe un pat în fața mesei prezidate de preoții ce executau sacrificiul. Sacrificiul se desfășura după obiceiul grecesc, cu capul descoperit. Poporul striga Io saturnalia ! Bina Saturnalia ! și se adresau urări de fericire.

Cele 7 zile ale sărbătorii, care începea pe 17 decembrie, erau prilej de jocuri și veselie. Aveau loc banchete, și schimburi de cadouri între prieteni și cunăștințe. Ultima zi era afexctată unui comerț deosebit. Se purta îmbrăcămintea cea mai comodă, pileus, iar sclavii erau egali cu stăpânii lor, pe care îi serveau la masă. Autoritatea publică încerca să elimine triatețea și războiul, se întrerupeau acțiunile militare, se acordau amnistii și se eliberau sclavi. Sărbătoarea zeului însămânțării avea un caracter pacific, amabil și vesel.

In Forum Romanum s-a construit primul templu dedicat lui Saturnus (Templum saturni sau Aedes Saturni), în anul 497 e.A

De la început el a servit ca loc de depozitare al tezaurului Republicii (Aerarium), într-un subsol care poate fi vizitat și astăzi. Alături de tezaur mai erau păstrate și legile gravate în bronz, decretele senatului și alte documente importante. Pe timpul păcii (Pax Romana), templul mai adăpostea și flamurile și insignele unor legiuni ale imperiului. Tezaurul era gestionat de senat cu asistența cenzorilor și a questorilor. Aceasta nu l-a împiedicat pe Caesar ca în anul 49 e.A, în plin război civil, să se folosească de el. In acel timp tezaurul fusese mutat în alt edificiu, iar arhivele în Tabularium.

Templul a fost restaurat în anul 42 e.A, de către Lucius Munatius Plancus prin folosirea fondurilor din recenta lui victorie din Alpi. Aceasta a fost una dintre ultimile mari donații particulare înainte ca imperiul să preia această sarcină Tacitus semnalează și ridicarea alături a unui arc de trimf, în anul 41 e.A. Patru secole mai târziu, templul lui Saturn a fost refăcut după distrugerea datorată incendiului din anul 283 e.N, din timpul împăratului Carinus. (așa cum indică inscripția de pe fațadă). Reconstrucția este datată între anii 360-380 e.N, demonstrând rezistența senatului în fața extinderii creștinismului în Orașul Etern. Faptul este demonstrat chiar din textul inscripției:

      SENATUS POPULUSQUE ROMANUS RESTITUIT CONSUMPTUM INCENDIO

In traducere: Senatul și poprul Romei a restaurat ce a consumat incendiul.

Templul lui Saturn se găsește în extremitatea de vest a Forum-ului, în fața templului lui Vespasianus și a Porticus Deorum Consentium, aproape de baza colinei Capitoliului. La răsărit se învecina cu Basilica Julia, dincolo de strada numita Vicus Jugarius, care conducea la piața de legume (Forum Olitorium).



templul lui Saturn și basilica Julia-stânga

Din el au mai rămas opt coloane mândre, dintre care șase la fațadă și câte una pe latarale. Toate făceau parte din platforma de fațadă a templului, cea care conducea la cella. Plarforma se sprijinea pe o zidărie de travertin. O parte din infrastructura de sub scara de acces poate fi văzută și astăzi, parte care, probabil, a adăpostit tezaurul.

            Coloanele sunt executate din granit, cele șase din față din granit cenușiu de Mons Capitolinus, iar cele două laterale din granit roșu de Assuan. Numai trei sunt monolitice, celelalte fiind compuse din câte două bucăți unite. Capitelurile ionice au fost executate din marmură albă de Thasos, cu ocazia restaurării din sec.al 4-lea e.N.



Templul lui Saturn și Templul lui Vaspasianus-dreapta

            Arhitrava și friza cu foi de acant este datată ca fiind executată în jurul anului 30 e.A, probabil recuperată din vechiul edificiu refăcut în anul 42 e.A. Patru baze de coloană datează din aceeași perioadă. Dintre celelalte patru, două aparțin sec.al 4-lea, iar două au fost preluate de la alte edificii. Conform unor surse în cella se afla statuia zeului învelită și înarmată cu o seceră. Statuia era executată din lemn tratat cu ulei.

            Vestigiile templuli lui Saturn reprezintă astăzi o imagine emblematică a Romei.

ROMA V - TEMPLUL LUI VESPASIANUS

A fost unul dintre templele cele mai frumoase din Forum Romanum. Era plasat în extrema vestică a cestuia, cu spatele la colina Capitoliului și la Tabularium. Cuprins între templul Concordiei și templul lui Saturn, el se găsea plasat pe centrul fațadei dinspre Forum a Tabularium-ului. Fățăda sa, cu podium înalt, se orienta spre estul Forum-ului, având o scară lată de acces, lată aproape cât toată fațada sa. Scara pornea din Clivus Capitolinus, calea care urca din Forum spre culmea Capitoliului.

            Titus fiul cel mare și urmașul la tron al lui Vespasianus, a trecut la ridicarea templului,  în anul 79 e.N, în onoarea tatălui său ce fusese divinizat. Titus s-a stins din viață după numai doi ani, în anul 81 e.N. Domitianus, fratele și urmașul său la tron, s-a îngrijit ca să fie și el divinizat prin hotărârea senatului. Domitianus a continuat construirea mărețului templu, dedicându-l atât tatălui, Vespasianus, cât și fratelui, Titus. Lucrările s-au terminat în anul 85/87 e.N.

            Pe tot parcursul istoriei romane s-a pus accent pe creșterea prestigiului, notorietății și gloriei numelor de familie, adesea prin monumente dedicate unor persoane decedate. Templul lui Vespasianus și al lui Titus, a avut menirea de a întări cultul imperial, asemănător cu cel al zeităților tradiționale și preamărirea familiei Flaviilor. Aderarea supușilor la Cultul imperial era un gest de credință personală, dar și un gest politic și diplomatic, Cultul imperial transformându-se timp de trei secole în cult oficial, de la Augustus la Constantin cel Mare.

            Templul lui Vespasian era un templu hexastil corintic și prostil, adică dotat cu șase coloane corintice la fațadă, pe marginea unei terase plasate înaintea corpului principal. El s-a încadrat între limitele strâmte ale suprafeței disponibile, având dimensiunile de 22 de metri lățime și 33 de metri în adâncime. Acoperea o suprafață mai mică decât templele vecine, al Concordiei și al lui Saturn, dar era o bijuterie arhitectonică și artistică.

            Titus nu a apucat decât să termine baza templului și podiumul, cu totul în marmură albă. Domitianus a terminat edificiul, ocupându-se cu atenție de interior (cella). Pereții de travertin au fost acoperiți cu marmură adusă atât din Italia, cât și din carierele provinciilor orientale. Interiorul era bogat decorat, cu o friză ce reprezenta obiecte sacre utilizate ca simboluri, sau insigne ale unor diferite colegii sacerdotale din Roma. In adâncul cellei erau așezate, de o parte și de alta, statuile celor doi împărați. In jurul anilor 200-205 e.N, Septimius Severus și fiul său Caracalla au trecut la o renovare destul de modestă a templului.

            Monumentul a suferit distrugeri importante îe timpul evului mediu, în special în jurul anului 1300, pe timpul papaei Bonifacius al VIII-lea și Nicolas alV-lea, când prin demolări și prin adăugiri de ziduri și turnuri de unghi a devenit o fortăreață. Această soartă au avut-o multe monumente din Forum și din restul Romei.

Astăzi au mai rămas resturi din podium și trei coloane corintice semețe dintr-un colț de pronaos, peste care a rămas o bucată de antablament, deasupra o bucată de friză sculptată cu instrumente de sacrificiu, o cornișă cu denticuli, oușoare și palmete și o frântură de inscripție. Coloanele sunt confecționate din marmură albă italiană și au circa 14,20 metri înălțime și un diametru de 1,57 metri.

In sec.al 7-lea e.N, un pelerin a copiat dedicația de pe frontonul templului, dedicație din care astăzi nu mai există decât o bucățică de neînțeles.

DIVO . VESPASIANO . AVGVSTO . S . P . Q . R / IMPP . CAESS. SEVERVS . ET. ANTONINVS / PII . FELIC . AVGG . RESTITVER

In traducere : Divinului Vespasian Augustus, Senatul și poprul roman. Inpărații Severus și Antoninus pioși și preafericiți Auguști au restaurat

ROMA V - TEMPLUL CONCORDIEI (FORUM ROMANUM)

Templul Concordiei - Reconstituire

Romanii au atribuit totdeauna un caracter divin puterii misterioase care făcea să se realizeze un act. Deasemeni, onorau ca pe niște zei diverse noțiuni, precum Concordia, Justiția, Libertatea, sau Abundența. Cea mai mare parte dintre aceste divinități erau reprezentate printr-o statuie de femeie. Cea a Concordiei avea ca atribut două mâini unite și un porumbel.

            Din anul 367 e.A, Forum-ul a primit templul său dedicat Concordiei. El celebra pacea restabilită între patricieni și plebeieni, care se înfruntaseră de la începutul sec.al 5-lea e.A. A fost ridicat în extremitatea vestică a Forum-ului și a avut soarta de a fi distrus și refăcut de mai multe ori pe parcursul istoriei sale. După două secole și jumătate de la prima împăcare socială, tribunul plebeian Caius Gracchus a fost asasinat și contradicțiile s-au reaprins. După revenirea la liniște internă, Concordia a redevenit apreciată, iar templul ei restaurat, în anul 121 e.A. Restauraea a inițiat-o Opinius în onoarea victoriei sale asupra lui Caius Gracchus, considerat un turburent al liniștii sociale. După această dată templul a servit și ca loc al unor întruniri ale senatului, mai ales pentru probleme ale tribunalelor. Cicero și-a rostit aici cea de a patra cuvântare împotriva lui Catilina (catilinară). In anul 31 e.N, tot aici, senatul a condamnat la moarte pe Seianus, demnitar ce trădase încrederea împăratului Tiberius.   

Ultima sa restaurare, dintre anii 7-10 e.N, a fost consemnată de Plinius cel Bătrân în a sa Istorie natuirală. Ea a fost realizată de Tiberius în calitate de moștenitor al tronului, iar inaugurarea pare să fi avut loc în anul 12 e.N. Această ultimă restaurare s-a distins prin opulența marmurii folosite, prin ornamentație și prin aducerea de către Tiberius a multor picturi și sculpturi grecești, fapt ce a transformat templul într-un adevărat muzeu de artă.

Planul acestui templu a fost cu totul atipic. El era lipit de colina Capitoliului și a trebuit să se încadreze într-o suprafață limitată.

Cella se dezvolta transversal în raport cu pronaosul. Ea era de două ori mai largă (45 metri) decât profundă (24 metri). Pe centru era străbătută de un rând de coloane corintice ce sustineau o plintă continuă cu reliefuri. Rândul de coloane diviza spațiul. Pronaosul se deschidea printr-o scară spre Clivus Capitolinus. El era lipit de colina Capitoliului și a trebuit să se încadreze într-o suprafață limitată. Intrarea în templu se făcea pe o scară largă, spre o patformă-portic, cu șase coloane corintice la fațadă, sub fronton. Porticul de intrare în Cella alungită era plasat pe una din laturile lungi.

Templul Concordiei - Reconstituire

Din tot edificiul nu se mai păstrează decât o parte din platformă, restul fiind aoperită de un drum ce urcă pe Capitoliu. O copie a acestui templu a fost descoperită la Merida, în Spania, în urma unor săpături din anul 2002.