ROMA - CONSTRUCȚII ANTICE DE PE VICUS CAPRARIUS - SUBTERANE XXXX

         

Renovarea fostului Cinema di Trevi, la câțiva pași faimoasa fântână (Fontana di Trevi), au permis Superintendenței arheologice de la Roma să întreprindă o campanie de cercetare arheologică fructuoasă, între anii 1999 și 2001. 

Săpăturile arheologice, finanțate integral de Grupul Cremonini, proprietarul cladirii, a făcut posibil să se admire unul dintre cel mai bune compromisuri între necesitatea de a păstra vestigiile vechi și dorința de a utiliza spațiul recuperat.

Investigațiile sunt răspândite pe o suprafață totală de aproximativ 350 de metri pătrați și pe o adâncime maximă de aproximativ 9 m. Ele au scos la lumină un vast complex de clădiri din epoca imperială, care constituie o mărturie remarcabilă a structurii urbane vechi.

Zona de studiu antică a cuprins fostul regio VII (unul dintre cele 14 regiuni sau cartiere delimitate de Augustus). Regio VII a inclus partea de est a Câmpului lui Marte (Campus Martius), arie delimitată și prin zidul lui Aurelian, Via Salaria Vetus - Pinciana, cu extensia sa numită Vicus Caprarius, și Via Lata .Dezvoltarea urbană a regio VII  a început cu Agrippa care a adus apa Virgo de la Salone, pe Via Collatina în Roma. Rămășițe de la apeductul construit în anul 19 e.A  de Agrippa, pentru a aduce apa la termele sale, situate in spatele Pantheon-ului, au fost găsite în mai multe locuri.

Săpăturile recente de sub cinematograf au degajat două clădiri învecinate și contemporane, aliniate pe latura de vest, de-a lungul căii Vicus Caprarius, sau Capralicus. Numele este atestat sub ambele forme din surse ecleziastice din secolul al XII-lea. Numele provine, probabil de la prezența unei aedicula Capraria, probabil, o zonă de cult legată de Juno Caprotina

Cladirea de nord poate fi identificată ca un complex de locuințe intensive, aparținând unei așa-numite insula. De fapt, se pare că a fost vorba de un bloc dintr-un cartier rezidențial, nu pentru săraci. Imobilul este păstrat arheologic pe o înălțime de aproximativ 8 metri. și a fost ridicat la cel puțin trei niveluri.

Prima fază de construcție este atribuită perioadei lui Nero: Acest edificiu are structura uneia dintre cele mai vechi case cu apartamente din Roma, o mărturie a noului oraș al lui Nero (Nova urbs Nero), clădit după incendiul din 64 e.N. 

O primă restructurare a imobilului s-a excutat în prima jumătate a secolului al 2-lea e.N. și a fost urmată de o a doua pe timpul împăratului Marcus Aurelius. Potrivit unui fenomen larg atestat la Roma, pe la mijlocul sec.al 4-lea, zona a fost transformată într-o domus de lux, de la care sunt încă păstrate resturi in situ de învelitori din marmură pentru pereți și o podea mozaic din plăci de marmură colorată.

In jurul perioadei de la mijlocul sec.al 5-lea, zidurile au păstrat urmele unui incendiu violent, posibil legat de cucerirea Romei de către vandalii lui Genseric (455 e.N).  Incendiul a lăsat urme numai la parterul casei.

Construcția antică din sudul șantierului care este și ea bine conservată în elevație, se presupune că a fost destinată utilizării publice, utilizare încă nedefinită având în vedere prezența de camere foarte mari, acoperite cu o boltă nediferențiată. Faza de construcție inițială poate fi atribuită, în acest caz, tot perioadei lui Nero.

Se recunoaște o a doua etapă constructivă, din timpul lui Hadrianus, în care cele două împrejurimi, adiacente la Vicus Caprarius, au fost transformate într-un singur mare rezervor de apă, cu capacitatea de 150.000 de mc, rezervor ce beneficia de apropierea apeductului Virgo. Pentru aceasta s-a procedat la dublarea grosimii pereților structurilor mai vechi, pentru a face față presiunii apei, și la acoperirea tuturor suprafețelor cu un strat gros de lut, pentru impermeabilizare. Se remarcă absența depozitelor calcaroase pe marginile rezervorului, absență neobișnuită pentru un rezervor urban.

De fapt Aqua Virgo s-a caracterizat prin conținutul său extrem de scăzut în calciu. Caracteristicile structurii identifică aproape sigur acest rezervor cu un  castellum aquae de Virgo. 

In prima jumătate a secolului al 6-lea. rezervorul a fost abandonat, probabil din cauza tăierii apeductului de către regele ostrogot Vitiges, în anul 537 e.N., pe timpul asediului Romei ocupate de bizantini. De asemenea, abandonul a urmat și unui mare incendiu, bine pus în evidență prin excavare.

Peste vestigiile antice s-au suprapus edificii din secolele 12 și 13. Săpăturile au dovedit că nivelul antic al terenului era, înacea zonă, cu 5 metri mai coborât.

Spațiul arheologic Cremonini Trevi s-a îmbogățit prin noi descoperiri arheologice. Este vorba de un grup de peste 800 de monede datând din secolele al patrulea și al cincilea e,N, un adevărat tezaur de monede găsite în timpul săpăturilor de Caprarius Vicus, la câțiva metri de Fântâna Trevi. Monedele, restaurate cu grijă, în ultimele luni, vor fi puse în Antiquarium , adăpostite în zona arheologică, cunoscută sub numele de "Orasul de Apă".

Termenul de "Orașul de Apă", folosit în prezent pentru a defini zona arheologică de la Vicus Caprarius, se datorează prezenței elementului natural care va caracterizeaza, fără îndoială, locul antic. In primul rând, apa care curge de la Fontana di  Trevi, monumentul baroc în care se revarsă apa apeductului Aqua Virgo, fântână care se află în imediata apropiere de zona arheologică. In aceasta, săpăturile au descoperit, de asemenea, un rezervor mare de distribuție a apei apeductului antic, care a furnizat apă (prin țevi de plumb încă aflate pe loc) și rezervoare de la un conac de lux din apropiere. În al doilea rând, apa de la un puternic izvor care curge în subteran filtrat prin zidaria din zona arheologică.

ROMA - AQUA PAOLA XXXX

Apeductul Aqua Traiana sau Apeductul lui Traian, a fost construit în anul 109 e.N, sub domnia lui Traianus. Era alimentat de sursele di munţii Sabatini, de la nord de lacul Sabatinus (cunoscut astăzi sub numele de Lacul Bracciano), la nord-vest de Roma. Trecea peste pasul Gianicolo şi sosea la Roma pe malul drept al Tibrului, după ce străbătea distanţa aproape în totalitate prin subteran. Urmărea Via Claudia şi Via Triumphalis, apoi Via Aurelia, pe calea aeriană susținută de arcuri caracteristice. Se oprea pe colina Janiculus.

Apeductul a fost distrus în parte de regele ostrogot Vitiges, în anul 537 e.N, pe timp ce asedia Roma. Vitiges a pierdut, aşa că apeductul a fost reparat curând de generalul bizantin Belizarie. Alte noi intervenţii asupra lucrării s-au făcut sub pontificatul papei Honorius I-ul, în sec.al 7-lea. A suferit noi distrugeri pe timpul trecerii Lombarzilor şi ale sarazinilor şi a fost reparat între în sec.al 8-lea şi al 9-lea.

In anul 1605, papa Paul al V-lea a reconstruit apeductul pe deasupra canalelor antice. Această reconstrucţie a primit numele de Aqua Paola.

ROMA - APEDUCTUL LUI NERO (ARCOS NERONIANI) XXXX

Excentricul împărat Nero (54-68 e.N) a construit o nouă ramură a apeductului lui  Claudius, apeduct terminat în anul 52 e.N și care putea duce apă în toate cele 14 regiuni (mari cartiere) a Romei, datorită înălțimii lui.

Nero a folosit apa din noua ramură a apeductului pentru a aproviziona palatul său de excepție Domus Aurea. Noua ramură a apeductului lui Claudius s-a numit Arcus Neroniani. Bolţile de la Arcus Neroniani au avut o deschidere de 7,75 metri, iar pilele executate numai din cărămidă aveau o secțiune de 2,30 X 2,10 metri şi o înălţime de 16 metri.

Mai târziu, împăratul Domitianus a prelungit arcadele până la colina Palatin. In valea adâncă dintre cele două coline s-au suprapus patru etaje de arcade, care au devenit unul dintre edificiile cele mai îndrăznețe din Roma antică. Arcadele acelea de susținere, din cărămidă înnegrită, contrastau cu aurul și albul Palatinului.

In versiunea finală, noua porţiune a apeductului avea 2 Km şi ajungea la templul Divinului Claudius de pe colina Caelius. Acele canale noi nu au avut efectul scontat. Deturnările frauduloase de apă au crescut până la punctul în care Caelius şi Aventinul au fost private de apele Apeductului Marcia şi de cele de la Aqua Julia, rămânând numai cu cele aduse de Apeductul Claudia.

ROMA - APEDUCTUL LUI AUGUSTUS (AQUA AUGUSTA) XXXX

 Apeductul lui Augustus (Aqua Augusta) a fost construit sub domnia acestuia, în anul 2 e.N.

A fost lung de 22.172 de pași  (32,9 Km) și construit în cea mai mare parte subteran. Traseul său aerian, peste arcuri, era de numai 500 de metri. Aducea apa în majoritate din lacul Alsietinus (un mic lac al Etruriei, la nord-vest de Roma, situat într-un crater stins, lac numit astăzi Martignano). El apriviziona în Transtiberium (cartierul Transtevere) și atingea, în trecere colina Janicul, după ce trecuse nu departe de Veies, urmărind traseul Căii Triumfale (Via care lega Roma de Via Cassia, în apropiere de Veies) și apoi a Căii Aureliene. O altă Via Triupmhalis, cea folosită pentru celebrarea marilor învingători şi împăraţi, avea un alt traseu, care trecea pe la Circus Maximus, Septizonium, Arcul lui Constantin, Colosseum şi pe Via Sacra din Forum Romanum. Apa adusă de acest apeduct avea o calitate aşa de proastă încât a fost prevăzută numai pentru naumachia lui Augustus, după care se termina fără nici un rezervor. Frontinus a apreciat că Augustus nu a dorit să folosească apa bună a altor apeducte pentru proiectul său de bazin. Excedentul de apă era folosit numai pentru irigaţia grădinilor din exteriorul oraşului, căci apa era nesănătoasă. Este cel de al nouălea şi ultimul dintre apeductele Romei prin înălţime (5 metri), în epoca lui Frontinus, fără a lua în calcul Aqua Traiana şi Aqua Alexandriana, încă neconstruite. Volumul de apă primit de acest apeduct nu a fost evaluat de Frontinus, căci depindea de cantitatea care deriva din lacul Alsietinus şi apoi din lacul Sabatinus. Cu toate acestea, Frontinus a calculat că el furniza 16.300 mc/zi. Apa acestuia era distribuită în totalitate în locuri din afara zidurilor pe timpul lui Frontinus.

Totalitatea apei aduse de acest apeduct se deversa în afara Romei, din care 10.800 mc erau rezervate împăratului, iar 5.800 mc se livrau particularilor din afara capitalei, pentru nevoi de irigație.

ROMA - PROSTITUȚIA XXXX

Există dovezi materiale clare și mărturii scrise de autori antici care dovedesc că prostituția organizată se practica extins în perioada medie și târzie a Imperiului Roman. Aceasta nu înseamnă că "cea mai veche meserie a lumii" era o creație a bunăstării crescânde a romanilor. Era o latură a modului de viață în toate statele, sau societății antice. Pragmatismul roman s-a manifestat și în acest domeniu, prin localizarea stabilimentelor prostituției în fiecare cetate. Ca exemplu poate fi dat bordelul din Pompei cu picturile sale licențioase, dar și reclama imprimată pe piatra unui trotuar al cetății Efes din Asia Mică. Multe alte dovezi materiale nu au fost nominalizate, ca importante, de către arheologi și nici de cercetătorii istorici.

La Roma prostituția a dat și dovezi de departajarea clienților pe criterii de avere și de încredere. Aici au existat stabilimente de "pierzanie" cu regim special, în ceea ce privește costul serviciilor și, ca urmare admiterea anumitor clienți. Acest fapt a fost dovedit și de descoperirea unor tezaure de monede speciale, menite numai pentru accesul în bordeluri, monede care nu aveau inscripționată o valoare ci numai scene erotice. Ele sunt, în realitate un fel de fise de acces, pe care clienții le procurau la anumite valori și pe care le foloseau la intrarea în stabilimentele de elită.

Cea mai veche meserie din lume a devenit "o industrie" bine pusă la punct, în Roma, iar descoperirile arheologice recente arată cât de bine organizaţi erau patronii stabilimentelor specifice. Cei care doreau să meargă la bordel trebuiau să dețină o monedă specială, care avea pe o parte o scenă erotică, iar pe alta un număr roman. Este foarte probabil ca patronii să nu fi acordat oricărui bărbat aceleemonede-fise, ci să-și aleagă clientela. 

ROMA - TEMPLUL LUI ESCULAP XXXX

O legendă povestește că insula Tiberina s-a format pe timpul expulzării ultimului rege, Tarquinius Superbus (509 e.A), prin resturile vegetale provenite de pe Câmpul lui Marte și aruncate de populație în Tibru. Insula era legată de maluri prin două poduri, Podul Cestius și Podul Fabricius.

Ea a adăpostit puține temple, dedicate unor diverse zeități, dar cel mai important a fost cel dedicat lui Esculap (zeul medicinei), construit între anii 292-289 e.A, fapt ce atestă că insula era destinată îngrijirilor medicale. In prezent, insula Tiberina deține încă spitale.

Este probabil că insula a avut un rol de pivot important încă din epoca fondării Romei, cu rol de zonă strategică și comercială. Situată în afară de pomerium pe timpul Republicii, insula  Tiberina a fost integrată în teritoriul orașului numai pe timpul Imperiului. Astăzi, forma ei generală nu se aseamănă decât vag cu forma cea străveche. Este mult mai mică decât cea din antichitate (270 metri x 70 metri aproximativ).

Tot în antichitate insula a mai primit două supranume, pe cel de insula Esculap, sau de insula șarpelui de la Epidaur, în amintirea venirii la Roma a zeului medicinei de la Epidaur metamorfozat în șarpe. Pe timpul evului mediu, ea a primit și numele  de insula Lyaconia. Originea acestei denumiri este foarte obscură. Totodată, este posibil ca insula să datoreze numele lui Lycaon, sau Lycaoniei, regiune din Asia Mică devenită provincie romană. Ca efect, în antichitate, o statuie situată pe insulă trebuia să aminteasă  de regele Arcadiei, Lycaon, sau de regiunea Lycaonia. Astăzi insula este cunoscută și sub numele de insula di San Bartolomeo, numire legată de biserica cu același nume care se găsește pe ea.

Templul lui Esculap, a fost edificiul cel mai vechi al insulei. In anul 293 e.A, Roma a fost devastată de o epidemie de pestă. In fața amplorii dezastrului și după ce s-au consultat Cărțile Sibiline, o ambasadă s-a deplasat la Epidaur, în Argolida, pentru a invoca ajutor de la o divinitate străină, grecul Asklepios, tatăl și protectorul artei medicale. Trirema romană a revenit cu șarpele sacru, simbol al zeului Esculap. Acela a părăsit nava și s-a dus pe insula Tiberina unde a dispărut, arătând astfel locul unde zeul medicinei avea intenția de a-și fixa locul. Acest cult, adus la Roma, în anul 291 e.A, demonstrează influența lumii elenistice în cea romană.

Insula a păstrat amintirea acestui eveniment. Se zice, deasemenea, că forma sa a copiat pe cea a prorei navei care a adus de la Epidaur, pe Esculap, zeul medicinei. Pentru a aminti călătoria triremei și pentru a sublinia asemănarea cu ea, s-a dat insulei forma unei nave în mod artificial (mai există vestigii importante a acelei decorații), iar în centrul insulei un obelisc figura catargul navei.

Templul lui Esculap, înconjurat de un portic care primea pe pelerinii bolnavi, dădea insulei caracterul ei sacru, căci se atribuiau zeului medicinei însănătoșiri miraculoase. Numeroase inscripții, ca și amenajările ex-voto și dedicațiile către divinitate, care au fost regăsite pe insulă, au păstrat amintirea și au demonstrat recunoștința acordată zeului. Inscripțiile din epoca republicană, găsite pe insulă, au fost aproape toate religioase.

Restaurat sub imperiu, templul a fost închis de către creștini, apoi distrus. Amplasamentul său a corespuns cu cel al bisericii actuale San Bartolomeo. De altfel, au rămas puține vestigii antice pe insula Tiberina.

ROMA - BASILICA HILARIANA XXXX

                Construcția a fost identificată, parțial, pe o străduță îngustă, în anul 1889, apoi a fost excavat pe o suprafață mut mai amplă între anii 1987-1989, dar a fost decopertat aproape în totalitate în anul 1997, odată cu lucrările de cercetate legate de repararea Spitalului militar de pe colina Coelius, la intersecția dintre Via Celimontana cu Via Claudia.

Basilica s-a născut în epoca Antoninilor și a fost identificată drept loc de cult față al zeițelor Cybele și  Attis și drept sediu al congregației religioase a celor recrutați. Edificiul aparținea secolului al 2-lea e.N. El deținea o curte centrală, înconjurată de portic și precedată de un vestibul din care se putea trece în diverse încăperi necesare nevoilor congregației. Din inscripția de pe baza unei foste statui s-a putut deduce că cel ce a realizat edificiul a fost un oarecare Manius Publicius Hilarius, comerciant de perle și discipol al cultului zeiței orientale Cybele.

Forma originală a edificiului era caracteristică templelor colegiale, cunoscute prin multe exemple în portul Ostia. Drumul public din apropiere se afla la un nivel mai ridicat așa că se coborau câteva trepte până la nivelul vestibulului edificiului

Pe podeaua vestibulului exista un mozaic cu un desen menit să îndepărteze relele. Este vorba de diverse animale care înconjoară un ochi uman străpuns de o lance (mozaic păstrat la Antiquarium Comunal).

Pornind de la descoperiri din vestigii asemănătoare a fost posibil de înțeles că edificiul adăpostea un colegiu al recruților ce voiau să se dedice cultului zeiței străine Cybele, cult promovat de fondatorul stabilimentului. Partea superioară a basilicii nu s-a conservat.

In sec.al 3-lea, pe timpul lucrărilor de renovare, care au modificat în parte amplasamentul încăperilor, s-a construit o capelă, concepută pentru a păstra pinul sacru pentru Attis (Arbor Sacra) de al cărui cult s-a vorbit în sursele antice. Se pare că pinul sacru (real sau simbolic) era păstrat în rezervorul patrat de la intarea în curtea interioară. Odată pe an acesta era purtat în procesiune.

Cu ocazia renovării, spațiul curții, cu mozaic alb-negru, a fost restrâns în avantajul camerelor care îl flancau. In sec.al 4-lea suprafața unora dintre încăperile de serviciu au fost ocupate cu plante pentru activităte de producție. Plantele acelea au invadat o serie de alte încăperi. O parte din acele suprafețe productive au fost abandonate progresiv în sec.al 5-lea. In final stabilimentul a fost confiscat de la cei care se mențineau în practicarea cultului asiatic. Ca atare rolul religios al complexului a încetat. Abandonul definitiv al clădirii s-a produs în sec.al 6-lea. 

ROMA - BASILICA ULPIA XXXX

               Basilica Upia (Basilica Ulpia) este o basilică construită din bogăție între anii 106 și 113 e.N, dată la care a fost inaugurat Forul lui Traian, construit de arhitectul de renume Apollodor din Damasc. Impăratul a dat forului numele familiei sale (Marcus Upius Traianus).

Astăzi, nu a mai rămas aproape nimic din această basilică, exceptând unele elemente dispersate, precum cele două sculpturi situate sub arcul central al Arcului de Triumf al lui Constantin. Ea se găsea în nord-vestul forului lui Traian, între Templul lui Traian, Columna lui Traian și forum, înconjurată de Libertatis și de Atrium.

Cu cei 170 de metri lungime (120 de metri fără abside) și 60 de metri lățime, aceasta era cea mai mare basilică din Roma. Avea o formă rectangulară cu câte o absidă la fiecare extremitate.

Intrarea principală se afla la mijlocul laturii de est, unde se orgaizase și o fațadă decorată. Ea era compusă dintr-un rând de zece coloane, probabil din marmură gălbuie, în linie cu zidul, și un alt rând de șase, în față. 

Aceste coloane susțineau un antablament și aticele pe care erau așezate quadrigele și statui de triumfători. Quadriga centrală era escortată de statui de Victorii. Holul cel mare al basilicii a fost înconjurat de o dublă colonsadă, 96 de coloane în total, probabil din marmură albă sau gălbuie, cu capiteluri corintice, care formau două aripi largi de 5 metri. Nava avea 25 de metri lățime. Zidurile erau lucrate din marmură, iar acoperișul era construit din lemn și acoperit cu plăci de bronz.

Basilca, al cărei interor era strălucitor, se deosebea de cele vechi prin măreție. Ea putea servi, ca și celelalte basilici publice romane, drept tribunal, bursă, loc de plimbare și de comerț.

ROMA - BASILICA SEMPRONIA XXXX

           Basilica Sempronia (Basilica Sempronia) a fost ridicată, în anul 170 e.A, de către cenzorul Tiberius Sempronius Grcchus. Edificiul s-a înălțat pe amplasamentul ocupat odinioară de locuința lui Scipio Africanul și peste magazine adiacente, construcții pe care cenzorul le-a eliminat cu ajutorul fondurilor alocate de questori pentru lucrări publice.

Basilica se găsea acolo unde Vicus Tuscus pătrundea în Forum Romanum, fiind înconjurată de Templul lui Saturn și de Templul lui Castor și Polux (locația se poate analiza în planul Forului Roman dinainte de Julius Caesar).

Bătrâna basilică Sempronia a fost distrusă de un incendiu, pe locul ei fiind construită basilica Julia, în anul 55 e.A, în Forum Romanum. De construcție s-a ocupat edilul Lucius Aemilius Paullus, fratele triumvirului Marcus Aemilius Lepidus (din al doilea triumvirat), în numele lui Caesar. Conform tradiției constructive romane vechi, basilica Sempronia a fost și ea un edificiu dominat de o structuă de lemn, cu ornamente de argilă arsă. 

ROMA - BASILICA PORCIA XXXX

Basilica Porcia (Basilica Porcia) a fost prima basilică a Romei. Construită de censorul Cato cel Bătrân (Marcus Porcius Cato), în 184 e.A, a preluat numele de la acesta.

Ea a avut ca destinație adăpostirea unor procedee juridice și de afaceri, în ciuda unei mari opoziții. A fost amplasată în partea nord-vestică a Forumului Romanum, între închisoarea Tullianum și Curia Hostilia, pe un teren cumpărat de către Cato cel Bătrân. Terenul fusese ocupat anterior de magazine și de două locuințe private, cele ale lui Menius și Titius.

Basilica a ars, în anul 52 e.A, împreună cu Curia, atunci când la funerariile lui Publius Clodius Pulcher partizanii săi au aprins rugul funerar în fața Curiei și au incendiat-o. Incendiul s-a extins și la alte edificii.

Basilica a fost, probabil, distrusă total în acel an, ținând seama de obișnuința romană de a folosi mult lemn în construcții, în acel timp.

Julius Caesar a întreprins lucrări importante în acest sector al forului, prin construirea unei noi curii, Curia Julia, și a forumului care îi poartă numele. In schimb, s-a abținut de a reedifica basilica Porcia, construită de un strămoș al adversarului său ireductibil, Cato din Utica.

ROMA - TULLIANUM XXXX

                  Tullianum, obiectuiv numit astăzi și Inchisoarea Mamertină, a fost o străveche închisoare a Romei antice, acum situată sub biserica San Giuseppe dei Falegnami, în regio Capitoliu.

După tradiție, această închisoare a Romei a fost săpată la baza colinei Capitoliu în se.al 7-lea e.A, sub domnia regelui Ancus Marcius. Ea a afost mărită de regele Servius Tullius, de la care i s-ar putea trage și numele. Inchisoarea a fost din nou mărită sub împăratl Tiberius. Denumirea de Inchisoarea Mamertină s-a născut pe timpul evului mediu, fără a se cunoaște astăzi originea denumirii.

Era o închisoare subterană cu două nivele. Conform celor relatate de Sallustius : “ Ea are o sală joasă, numită Tullianum, care se afundă la douăsprezece picioare sub pământ. Aceasta este închisă de un zid gros și acoperită de o boltă de piatră. Este o celulă murdară, obscură, infectă, al cărei aspect are ceva înfricoșetor și oribil.”

Acest loc nu a servit decât ca loc de detenție, dar și de execuții. Jugurta și Sejanus au fost încarcerați aici până la execuție. Vercingetorix suferit aici șase ani până a apărut la Trimful lui Caesar, după care a fost executat. Cei mai mulți dintre prizonieri nu au rămas lung timp în această închisoare, fiind executați după numai câteva luni.

Conform tradiției catolice medievale, tot aici au fost deținuți apostolii Petru și Pavel. Apostolul Petru a fost eliberat de un înger și a botezat pe temnicerii săi cu apa dintr-un izvor pe care el l-a făcut să izbucnească din stâncă (desigur că acum s-a ovedit că acel izvor era mult mai vechi). In amintirea celor doi s-a amenajat un altar în sec.al 19-lea, cu toate că nimeni nu crede în acea poveste.

Placa care amintește de cele mai cunoscute 

personaje istorice care au suferit în Tullianum

Nimic, nici texte, nici amplasarea închisorii, nu permite confirmarea evenimentelor legate de vechimea și  de legendele catolice legate de această închisoare. Sala superioară, trapezoidală și boltită a fost construită din blocuri de tuf, ea este datată astăzi ca fiind realizată în sec.al 2-lea e.A.

O scară conduce la sala inferioară, realizată din peperino. Este circulară, cu cupolă retezată, atribuită fără îndoială timpului când a fost construită basilica Porcia, în 184 e.A. Numele de Tullianum nu poate fi legat de cel al regelui Servius Tullius, care a trăit cu trei secole înainte, așa că are origine necunoscută.

.

ROMA - BASILICA OPIMIA XXXX

                      Basilica Opimia (Basilica Opimia) a fost ridicată de consulul Lucius Opimius, în anul 121 e.A, atunci când a reconstituit și Templul Concordiei din însărcinarea Senatului. Este posibil ca edificiul să fi avut rolul de simplă anexă a templului.  Spațiul disponibil a fost foarte strâmpt, conform celor relatate de Varro. 
A fost, totuși, una dintre cele trei basilici ale epocii republicane, împreună cu Basilica Porcia și Basilica Aemilia (aceasta din urmă de la care au rămas vestigii până în epoca noastră).

Basilica s-a aflat exact la nord de de acel templu al Concordiei și alături de Tullianum, sub pantele Colinei Capitoliu. A fost probabil distrusă atunci când consulul și viitorul împărat Tiberius a reconstruit și extins același templu, în anul 7 e.N. Pentru această lucrare a fost demolat atât templul cel vechi, cât și basilica alăturată. Sacrificarea basilicii nu a constituit, probabil, o mare pierdere deoarece, conform obiceiului vremii, putea fi o costrucție cu mult lemn în structură și ceva ornamente de ceramică arsă. După anul 7 e.N. basilica nu mai este amintită în documente.