ROMA - VIA AURELIA

Via Aurelia a fost un drum roman construit în aproximativ 241 e.A. Proiectul a fost realizat de Gaius Aurelius Cotta, care în acel moment a fost cenzor. Cotta a avut experiență de construire a drumurilor pentru Roma, deoarece el a supravegheat construirea unui drum militar în Sicilia (fiind consul în 252 e.A., în timpul Primului Război Punic) care leaga Agrigentum (modernul Agrigento) și Panormus (modernul Palermo).

In perioada de mijloc a Republicii au fost construite o serie de drumuri moderne în toată Italia pentru a satisface nevoile expansiunii romane, inclusiv mișcări rapide ale armatei și o comunicare rapidă rezonabilă cu coloniile romane răspândite în peninsulă. Acțiunea a fost consecința neintenționată (dar benefică) a unei creșteri a comerțului între orașele italiene și Roma. Drumurile au fost standardizate la lățimea de 4,6 m, permițând trecerea a două căruțe, iar distanța a fost marcată cu repere.

Via Aurelia a fost construită ca parte a acelei campanii de construcție a drumurilor, care a început în anul 312 e.A. cu realizarea Viei Appia. Alte drumuri incluse în acea perioadă de construcție au fost Via Amerina (241 e.A.), Flaminina, Clodia, Aemilia, Cassia, Valeria (cca 307 e.A.) și Caecilia (circa 283 e.A.).

Via Aurelia a traversat râul Tibru prin intermediul podului Pons Aemilius, apoi a ieșit din Roma din partea de vest. După ce împăratul Aurelian a ridicat noul zid în jurul Romei (circa 270-273 e.N.), Via Aurelia a ieșit din Porta Aurelia. Drumul a urmat apoi 40 de kilometri spre Alsium, pe coasta Tireniană, de-a lungul coastei, până la Vada Volaterrana, Cosa și Pisae (orașul modern Pisa). Acolo, lucrarea inițială a Viei Aurelia a încetat. Acesta a fost un traseu deosebit de important în Republica timpurie și mijlocie, deoarece a legat Roma, Cosa și Pisae. Cosa era o colonie importantă și un avantaj militar în Etruria, iar Pisae era singurul port dintre Genua și Roma. In consecință, era o bază navală importantă pentru romani în războaiele lor împotriva Ligurienilor, Galilor și Carthaginienilor.

Via Aurelia a fost extinsă mai târziu cu circa 320 km în anul 109 e.A. de Via Aemilia Scaura, construită de M. Aemilius Scaurus. Acest drum a condus la Dertona (Tortona modernă), Placentia, Cremona, Aquilea și Genua, de unde călătorii puteau trece la Gallia Narbonensis (sudul Franței) prin Via Postumia. In timpul Imperiului extins, călătorii puteau pleca de la Roma prin Via Aurelia dincolo de Alpi, pe Via Julia Augusta, fie către nordul Franței, fie spre Gades (modernul Cadiz, Spania).

Strada Statale 1 moderne ocupă aceeași rută, iar în mod colocvial se mai numește și "La Via Aurelia".

ROMA - VIA TIBURTINA - VALERIA

Via Tiburtina a fost un drum vechi care conducea spre est-nord-est, de la Roma la Tivoli (fostul, Tibur) și apoi spre Pescara (fostul, Aternum).

A fost construită de consulul roman Marcus Valerius Maximus în jurul anului 286 e.A. și ulterior a fost prelungită pe teritoriile Marsi și Aequi, în zona Abruzzo, ca Via Valeria. Lungimea sa totală a fost de aproximativ 200 km de la Roma până la Aternum (modernul oraș Pescara). A ieșit din Roma prin Zidul Aurelian la Porta Tiburtina și prin Zidul Servian pe la Porta Esquilina.

Podul Lucano, cu mormântul lui Plautius Lucanus, desen  c. 1840

Istoricii afirmă că Via Tiburtina trebuie să fi apărut ca o potecă lată în timpul înființării Ligii Latine. Deși după aceea a devenit o arteră importantă, prima porțiune a Via Tiburtina și-a păstrat întotdeauna denumirea inițială de Via Valeria, Numele de Tiburtina se aplica numai porțiunii de drum de dincolo de Tibur. Este dificil să se determine ultima porțiune a cursului Via Tiburtina de la Albulae Aquae la Tibur. Un drum de stat cu același nume există astăzi și urmează aceeași cale.

Există rămășițele mai multor poduri romane de-a lungul drumului, inclusiv Ponte Lucano și Ponte Mammolo.

ROMA - 2 SANTA PUDENZIANA

O legendă spune că proprietarul casei care ocupa amplasamentul actual al bisericii, senatorul Pudens, l-a adăpostit pe Petru sub acoperișul său. In sec.al 2-lea niște terme au acoperit casa lui Pudens. Către sfârșitul secal 4-lea, o biserică (ecclesia pudentiana- adică biserica lui Pudens) s-a instalat în stabilimentul termal. Tot o legend povestește că Pudentianna era fiica lui Pudens. Aceasta, împreună cu sora sa, Praxeda, nu a fost martirizată, dar amândouă s-au apropiat de martiri și le ștergeau sângele înainte de a-i îngropa.

Fațada actuală a fost refăcută în sec.al 19-lea. Campanila a fost adăugată în sec.al 12-lea ca și portalul, cu coloane canelate și friza sa sculptată în care sunt inserate medalioane. Interiorul poartă urmelr multiplelor transformări suferite. In esc.al 8-lea i-au fost adăugate navele laterale. In 1589, a fost construită cupola și corul transformat, ceea ce a antrenat dispariția multor figure ale frumosului mosaic cu origini la sfârșitul sec,al 4-lea. Ea prezintă unul dintre cele mai vechi exemple de mozaic creștin la Roma, împreună cu cele de la Santa Maria Maggiore, de la Santa Costanza și de la baptiseriul Latran.

Reprezentarea lui Christos, gustul pentru culori și mișcarea, demonstrază persistența calităților romane în arta creștină a  mozaicului înainte de a se simți influența roman-orintală și hieratismul ei.

In nava din stânga, Capela Caetani, bogată în marmură și stucatură, a fost amenajată în epoca Contra-Reformei de Francesco da Volterra (sf. sec. 16) și terminată de Carlo Moderno la începutul sec.al 17-lea.

Săpăturile de sub biserică au scos la lumină vestigii ale casei lui Pudens, mozaicuri și termele ce o acoperiseră parțial la sfârșitul sec.al 2-lea, dar și un drum roman construit în sec.al 3-lea. O frescă din sec.al 6-lea reprezintă pe Sfântul Petru împreună cu surorile sfinte Pudenzianna și Prexeda.