DESTRĂMAREA IMPERIULUI AUSTRO-UNGAR ȘI ACȚIUNILE ROMÂNE - BBB - X

      Germania s-a înşelat când a crezut că are să mențină blocada economică a Franței și Angliei cu ajutorul submarinelor și va izola SUA. In timp ce pentru Germania şi Austro-Ungaria lipsa acută de alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte şi materii prime pentru arsenalul de război nu mai putea fi rezolvată, în tabăra adversă venea SUA cu un potenţial economic şi militar de nebănuit.
Cei mai cuprinşi de panică au fost austriecii şi ungurii cărora li se destrama un imperiu. Guvernanţii s-au gândit în ultima clipă să acorde popoarelor obidite ale monarhiei "deplină viaţă naţională" în cadrul unei "autoguvernări federative".
Impăratul Austro-Ungariei, care se credea iubit de popoarele sale, a publicat la 3/16 oct. 1918 un manifest către "Popoarele mele credincioase", prin care se anunţa că: "Austria va deveni, în sensul dorinţei popoarelor ei, un stat federativ, în care fiecare popor să formeze o comunitate de stat proprie în cuprinsul teritoriului său". Acest stat avea dreptul "să conlucreze prin sfaturi naţionale compuse din parlamentul fiecărei naţiuni care să reprezinte interesele popoarelor unul faţă de altul şi faţă de guvernul meu".
La acest apel au răspuns românii ardeleni şi bucovineni refugiaţi la Iaşi în 6/18 oct. 1918 declarând: "Românii ardeleni şi bucovineni, aflaţi pe teritoriul Regatului român, în numele nostru şi al fraţilor subjugaţi de acasă, a căror conştiinţă e siluită şi deci în imposibilitate de a se manifesta liber, declarăm cele ce urmează: 1. Cerem să fim liberi de sub jugul monarhiei Austro-Ungare şi suntem hotărâţi să luptăm prin toate mijloacele şi pe toate căile, ca întreg neamul românesc să fie constituit într-un singur stat naţional şi liber. Nu recunoaştem monarhiei austro-ungare dreptul de a se ocupa de soarta românilor din Ardeal şi Bucovina, deoarece veacuri de-a rândul ne-a ţinut în cea mai ruşinoasă robie. Toate încercările de federalizare ale casei de habsburg sunt gesturi disperate ale unei împărăţii osândite să se descompună şi să piară".
La 11/24 oct. 1918 românii din Bucovina în frunte cu Sextil Puşcariu de la Universitatea din Cernăuţi cer: "Vrem să rămânem români pe pământul nostru strămoşesc şi să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre româneşti. Nu mai vrem să cerşim de la nimeni drepturile care ni se cuvin, ci în schimbul jertfelor de sânge aduse în acest război - jertfe mai dureroase decât ale altor popoare. Pretindem: ca împreună cu fraţii noştrii din Transilvania şi Ungaria, cu care ne găsim în aceeaşi situaţie, să ne plăsmuim viitorul, care ne convine nouă în cadrul românismului. Cerem să putem aduce la Congresul de pace postulate ale noastre prin reprezentanţii aleşi de noi înşine din mijlocul naţiunii noastre".
In 12 oct. 1918 are loc şedinţa Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român care a formulat o "Declaraţie de principii" în care se spunea că: "nu recunoaştem îndreptăţirea acestui parlament (de la Budapesta) şi acestui guvern să se considere ca reprezentant al naţiunii române". Apărarea intereselor ei "naţiunea română o poate încredinţa numai unor factori desemnaţi de propria lor adunare naţională... Aşadar afară de Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român, nimenea nu poate fi îndreptăţit să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române"... Toate deciziile luate fără aprobarea românilor "le declarăm ca nule şi fără valoare care nu leagă întru nimic naţiunea română".
Alexandru Vaida-Voievod declara în parlamentul de la Budapesta că: "problema noastră nu e altceva decât o latură a democraţiei; dar adevărata democraţie nicăieri în lume nu se poate înfăptui înainte de a se soluţiona chestiunile naţionale, pentru că numai pe baze naţionale şi în cadre naţionale e cu putinţă o dezvoltare în direcţia normală a acestei consolidări"... Dorinţa popoarelor de eliberare naţională... "e acum o problemă internaţională, e problema de onoare a omenirii, care trebuie cinstit rezolvată"... "Şi atunci când cu drepturi egale fiind, ne vom întâlni ca naţiuni egale, vom putea să ne întindem mâna şi pentru viitor, dar între oprimatori şi oprimaţi de când e lumea n-au putut să fie raporturi sincere"
Ca urmare a notei ultimative dată de români guvernului de la Budapesta pentru predarea administraţiei teritoriilor lucuite de români au început la 13 nov. 1918 tratativele de la Arad.
Despre eşecul tratativelor de la Arad prefectul jud. Arad, dr. Varjossi Lajos a spus: "Eu găsesc cât se poate de natural ca un popor plin de demnitate să nu mai vrea să tolereze robia - cum nici noi (ungurii) nu am tolarat-o faţă de Austria. Întreaga mea convingere sociologică s-ar revolta la gândul ca vreuna dintre naţionalităţi să trăiască în dependenţă şi servitute faţă de Ungaria"
După eşuarea tratativelor româno-ungare de la Arad, Consiliul Naţional Român Central a elaborat "regulamentul pentru alegerea deputaţilor Adunării Naţionale".
Desăvârşirea formării statului naţional unitar începea să intre în faza finală, "celelalte deziderate se vor rezolva când vom vorbi de o singură naţiune română, de un singur teritoriu românesc, când o singură stăpânire va lua frânele ocârmuirii în mână şi nici un român nu va mai fi sub oblăduirea străină... Un singur program şi o singură ţintă urmărim: "elaborarea tuturor energiilor de sub jugul sub care gem azi şi concentrarea tuturor forţelor în serviciul acestei ţări", spuneau cei din Blaj.
La 1 dec. 1918, cei 1228 delegaţi aleşi în circumscripţiile electorale din judeţele Transilvaniei, din Banat, Bihor și Maramureș, cât şi delegaţi ai tuturor organizaţiilor economice, politice, culturale, religioase, militare şi sportive româneşti de pe întreg teritoriul Transilvaniei, au hotărât Unirea Transilvaniei cu România. Hotărârea delegaţilor a fost primită cu mare entuziasm de către cei peste 100.000 de români sosiţi la Alba Iulia.
Adunarea de la Alba Iulia s-a desfăşurat în linişte. Gărzile naţionale române, care aveau sarcina să asigure ordinea, nu au avut probleme.
"Un obstacol cu totul nedorit în pregătirile, şi mai ales în acţiunile concrete de preluare şi apoi de organizare a administraţiei româneşti în Transilvania l-a constituit convenţia militară încheiată la Belgrad, la 13 noiembrie 1918, între generalul francez Franchet d’Esperey, comandantul trupelor aliate din Orient şi guvernul maghiar, condus de contele Károlyi.
Convenţia militară de la Belgrad care se voise, în concepţia guleneralului francez, o completare a armistiţiului general încheiat cu monarhia dualistă la 13 noiembrie 1918 la Villa Giusti, în Italia, prin prevederile sale, nu numai militare, a cauzat multe neajunsuri poporului romăn în următoarele luni de luptă pentru întregirea neamului.

SOLIDARITATEA ROMÂNILOR DIN SUA - PRIMUL RĂZBOI MONDIAL BBB - X

     

         Spiritul de solidaritate naţională a românilor de pretutindeni s-a manifestat puternic în S.U.A. "La 22 sept. 1916, românii din New York şi oraşele învecinate cer, în cadrul unei întruniri, preşedintelui SUA. Woodrow Wilson, ajutorul şi aprobarea pentru "formarea unei legiuni române sub comandă americană"... După intrarea SUA în război "în cadrul unităţilor americane care au luptat în vestul Europei s-au aflat numeroşi luptători de origine română. Încă din primele luni de la intrarea SUA în război, aproape 18.000 de cetăţeni americani de origine română au făcut cereri de înrolare"
         După ce s-a introdus "serviciul militar obligatoriu, pentru cetăţenii SUA şi acordarea cetăţeniei nord-americane tuturor emigranţilor înrolaţi în unităţile de voluntari, la 9 mai 1918, s-a ajuns ca numărul românilor aflaţi sub arme în Statele Unite, în toamna lui 1918, să se ridice la circa 32.000-35.000 soldaţi".

GOGU CONSTANTINESCU ȘI VICTORIA ANTANTEI IN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL BBB

     

        In cursul primului război mondial, savantul român, Gogu Constantinescu, a construit un "sintetizator" de mare ingeniozitate ("Constantinescu Fire Control Gear"), bazat pe sonicitate, care asigura o sincronizare perfectă între tirul mitralierei şi rotaţia elicei de avion. Era prima realizare de acest fel din lume S-au construit ulterior peste 50.000 de aparate de acest fel (cunoscute după iniţialele G.C.) utilizte cu un deosebit succes. In timp ce elicea se învârtea cu peste 35 de turaţii pe secundă, la avioanele acelui război, se putea trage, prin ea" chiar cu mai multe mitraliere deodată".
        Autorităţile britanice şi americane i-au solicitat fabricarea a circa 40.000 bucăţi din noul său dispozitiv de sincronizare a tirului mitralierei printre palele elicei de avion. In timpul zborului, se puteau trage "prin elice" până la 2400 gloanţe pe minut, fără ca aceasta să fie cumva deteriorată"...

       Acestei invenţii - după cum vor mărturisii contemporani ai primului război mondial - i s-a datorat, în parte, superioritatea aviaţiei aliate asupra celei germane".

Greu de înțeles de ce românii nu își pun în valoare meritele oamenilor lor de știință și nici pe cele în slujba unui război în care au fost sacrificați românii pentru salvarea, sau ușurarea fronturilor Antantei, inclusiv a celui rusesc care se dezintegra și trăda politic alianța. 

TEROAREA UNGARĂ ANTIROMÂNEASCĂ DUPĂ INTRAREA ROMÂNIEI IN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL BBB X

     

         După intrarea României în război au fost luate măsuri draconice antiromânești de către guvernul ungar: românilor li se refuza dreptul de a cumpăra pământ; în zonele de graniţă locuite de români au fost colonizaţi unguri și ceangăi aduşi din Moldova; legea electorală a redus procentajul votanţilor români; Appónyi "a suprimat învăţământul confesional autohton al şcolilor române, a instituit comisari ai guvernului cu puteri discreţionare şi și a creeat de-a lungul frontierei româneşti o zonă culturală, în care a etatizat toate şcolile primare româneşti"... "Oraşele şi satele ardeleneşti erau golite de toţi intelectualii şi fruntaşii care-şi păstrau credinţa lor şi nu se prosternaserau în ţărână înaintea tiranilor. Convoaie întregi de români erau îndreptate spre locurile de deportare din pusta ungurească, sau umpleau temniţele ungureşti. Numai în temniţa din Cluj s-au perindat timp de doi ani 26.000 români. O sută treizeci şi doi de preoţi au fost smulşi de la altarele lor şi din mijlocul credincioşilor, dintre aceştia, unsprezece nu s-au mai înapoiat, ci au îngroşat rândul mucenicilor neamului".
        Românilor nu le era permis nici să-şi venereze martirii neamului. Cei care cutezau să încalce această interdicţie aveau soarta lui Ioan Almăşan din Abrud. Aceasta avea ca icoană chipurile martirilor Horea, Cloşca şi Crişan, sub care ardea o candelă. Descoperit de autorităţile ungureşti din Abrud, a fost arestat, i s-a leagat cu un lanţ icoana în spate și a fost purtat de acasă (azi str. Detunata nr. 40) prin oraş - ca să-l vadă lumea - până la gară. A fost dus cu trenul în Ungaria unde a fost întemniţat în închisoarea de la Şopron.
        Intoleranţa şi cruzimea ungurilor era fără margini şi părea de nestăvilit până la obţinerea victoriei Antantei asupra Germaniei şi Austro-Ungariei.

TEROAREA UNGARĂ ANTIROMÂNEASCĂ (I) - LA INCEPUTUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL BBB X

     

Războiul româno-maghiar din anul 1919 (I)

        Primul război mondial a însemnat pentru Ungaria ocazia de a reduce la tăcere elita naţionalităţilor neungare trimiţând pe front pe reprezentanții acestora. "In timp ce soldații aparţinând naţionalităţilor neungare erau decretați carne de tun - dintre mobilizații români 93% erau pe front, imensa majoritate a soldaților de origine ungară erau reţinuți acasă, ca mobilizați pe loc în diverse administrații, îndeosebi la căile ferate și poștă, în industriile de război și în garnizoanele păstrate pentru paza internă, spre a preveni eventualele răzvrătiri. Din aproape 500.000 români (ardeleni) mobilizaţi, au fost pe front 449.796, iar numai 34.579 au fost sedentari, sau auxiliari. Pe câmpul de luptă au murit 41.739 români şi încă 11.275 au pierit în spitale, în pribegie şi în temniţe. Au rămas după urma rănilor căpătate în lupte 24.406 invalizi. Dacă mai adăugăm 38.630 de văduve şi 79.226 orfani de război, avem icoana completă jertfelor aduse de populaţia română a Ardealului în primul războiul mondial"... pentru o cauză străină ei și contrară intereselor ei.

         Miile de morminte româneşti sunt mărturia sângelui vărsat în mod inutil de către feciorii ardeleni şi ale criminalelor intenţii ale statului Austro-Ungar. Pe celebrul munte San Gabriele, regimentul austro-ungar 50 din Alba Iulia, compus exclusiv din români, a fost cu desăvârşire distrus. În timpul memorabilelor lupte din vara anului 1917. Regimentul 43 Caransebeş şi 61 Timişoara şi-au lăsat mai mult de jumătate din soldaţii lor români în pământul ce forma "zona di guerra" italiană.

ECATERINA TEODOROIU - EROINA DE LA JIU BBB X

     

Tânăra eroină gorjană, a intrat în tezaurul fegendar al Romăniei. Exemplu de curaj şi patriotism pentru toate generaţiile ce vor veni, ea s-a ridicat din rândul ţărănimii, trăind speranţa în viitorul fericit al urmaşilor. Ecaterina Teodoroiu a fost fiica unor ţărani săraci din Vădeni, Ungureni. Copilul a crescut cu imaginea munţilor Gorjului. Părinţii Cătălinei, fiindcă aşa figurează în certificatul de naştere, au muncit din greu pe moşia boierului Pleniceanu. Cel de al treilea copil din, cei opt, al lui Vasile şi al Elenei Teodoroiu, a venit pe lume la 14 ianuarie 1894, avea să ducă numele familiei în filele de istorie a neamului românesc.

De mic copil, Cătălina a avut o aplecare nestăvilită către învăţătură. Când a sosit timpul să meargă la şcoală, Ecaterina n-a ezitat să-şi exprime dorinţa de a învăţa. Ea nu a vrut să rămână acasă ca fraţii ei sau ca alţi copii din Vădeni. Sprijinită de mama sa, care se mândrea ca are o fată cu multă dragoste de carte, devine elevă. Primele clase primare le-a urmat la Vădeni iar celelalte la Târgu Jiu. O vreme a locuit în casa mamei lui Sergiu Nicolaescu, aşa cum spunea regizorul într-un amplu interviu acordat publicaţiei noastre. Până în vara anului 1916, adică partea finală a studiilor, a urmat-o la un liceu din Bucureşti.
Prima participare a eroinei la viaţa militară a fost consemnată în 1913, când, deşi era elevă în anul V de liceu, s-a înscris ca cercetaşă în asociaţia cercetaşilor români, Cohorta „Păstorul Bucur" din Bucureşti, iar din 1914 este cunoscută ca bună cercetaşă în cohorta gorjeană de la Târgu-Jiu, unde activa pe timpul vacanţei.
După intrarea României în război, este întâlnită adesea la spitalul din Târgu Jiu, acordând îngrijiri răniţiilor, printre care s-a aflat şi fratele sau mai mare, Nicolae, căzut la Porceni, pe care l-a pierdut. De fapt Ecaterina Teodoroiu şi-a început activitatea de susţinere a efortului de război ca infirmieră la spitalul din Târgu Jiu. Ea făcea parte din cohorta de cercetaşi "Domnul Tudor", condusă de Liviu Teiuşanu. Pe 15 august 1916, toţi cercetaşii din ţară au fost chemaţi să intre în serviciile auxiliare ale armatei. Printre ei s-a aflat şi Cătălina, care a îngrijit răniţii aduşi la Târgu Jiu, mai întâi ca şi cercetaşă, apoi ca infirmieră.

Viaţa de front şi lungul drum al spitalelor
Pentru Ecaterina, moartea fratelui său a reprezentat convingerea că războiul nu este o joacă, ci conştiinţa jertfei supreme. După mai multe încercări de a participa pe front ca soldat activ, de fiecare dată spunându-i-se că locul ei este în spital, Ecaterina hotărăşte să ia calea cîmpului de bătălie. Comandanţii au cedat insistenţelor ei, în cele din urmă, şi au primit-o să lupte alături de ostaşi. Participa activ la diferite acţiuni ca şi camarazii ei. In 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu. Trupele Armatei I Române, comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică, iar soldatul Ecaterina Teodoroiu a fost în primele linii. Pe front, purta căciulă de miel, palton negru şi arma în mână. Intr-o zi de duminică, prin noiembrie, Ecaterina a fost rănită uşor. Pentru prima oară! Cătălina se îndârjeşte şi mai mult, devine tot mai activă cu arma în mână pe frontul ce parcurge traseul Târgu-Jiu, Dăneşti, Brătuia, Floreşti, Răşina, Peşteana, Tunşi. Incepând cu luptele de la Tg,Jiu se remarcă și de vine o persoană militară cunoscută. Odată, când a căzut prizonieră, Ecaterina era păzită de un sergent neamț. În drumul spre comandamentul german, văzând ca nu reușește să-l convingă să-i dea drumul, Ecaterina s-a aplecat cu un gest fulgerător, a luat revolverul unui ostaș mort și l-a îndreptat către sergentul neamț. Luat prin surprindere, el a predat arma și a ridicat mâinile, iar Ecaterina l-a capturat și l-a dus la comandamentul trupelor romane, ca prizonier.. Revine pe câmpul de luptă şi la Bărbăteşti este rănită uşor la picior. Dar la Filiaşi, unde iar se remarcă deosebit, este rănită din nou, dar mult mai grav. Un obuz i-a fracturat tibia şi coapsa stângă. De aici începe lungul drum al spitatelor din Craiova, Bucureşti şi Iaşi, unde a ajuns pe măsura înaintării frontului spre Moldova. In spitalul de la Iaşi, eroina se reface spre mijlocul lunii ianuarie 1917, după care îşi reia locul pe front, continuând să lupte cu vitejie contra inamicului. Regele Ferdinand I i-a acordat la 19 martie 1917, personal, „Virtutea militară” clasa a II-a şi a avansat-o la gradul de sublocotenent (prin Decretul nr. 191 din 10 martie 1917, publicat în Monitorul Oficial nr. 292 din 16 martie 1917), primind comanda unui pluton din Regimentul 43/59 infanterie Lupeni. Satisfacţiile şi durerile s-au succedat în contextul situaţiilor dramatice de pe front, agravate în iarna anului 1917 de epidemia de tifos exantematic.

Cortegiul militar de transfer al osemintelor în orașul natal

Ecaterina este răsplatită pentru curaj cu distincţii militare şi ridicată la gradul de sublocotenent, primind comanda unui pluton. Ofensiva din Moldova a fost pregătită cu mult tact şi pricepere, dar au urmat zile de front foarte grele pentru ostaşii români. Încurajaţi de exemplul Ecaterinei mereu în fruntea plutonului său, soldaţii români rezistau atacului crunt al inamicului. La 22 august 1917, în timp ce îşi îndemna plutonul la atac: „ Inainte băieţi, înainte!” Ecaterina a căzut sub ploaia de gloanţe. Aici se sfârşeşte firul vieţii tinerei Cătălina din Vădenii Gorjului, al cărui crez era că numai cu arma în mână, poate fi salvată ţara de ocupaţia nemţească.

A fost înmormântată pe câmpul de bătălie, o zi mai târziu, pe 23 august. După război, a fost adusă în mausoleul de la Mărăşeşti, iar la 9 iunie 1921, cu ocazia serbării centenarului Tudor Vladimirescu, rămăşiţele pământeşti ale eroinei au fost reînhumate, cu onoruri militare, la Târgu Jiu, în sicriu metallic, în piaţa Victoriei. Mausoleul ce-i poartă numele a fost ridicat mai târziu, în anii 1935-1936. Pe cele patru feţe sunt sculptate scene din viaţa eroinei. Monumentul funerar este operă a Miliţei Petraşcu, ridicat la iniţiativa Arethiei Tătărăscu preşedinta Ligii Femeilor Române din Gorj.
Cătălina s-a ridicat la înălţimea celor mai de seamă eroi ai ţării sale, poate i-a întrecut prin puterea cu care îşi învingea condiţia feminină. Casa în care s-a născut Cătălina Toderoiu există şi azi, în ea fiind amenajat un muzeu dedicat tinerei eroine ce a căzut pentru Patrie în timpul primului război mondial.

ȘARJA DE LA PRUNARU - PRIMUL RĂZBOI MONDIAL BBB X

     

Șarja de la Prunaru a reprezentat, calendsristic, după cea de la Robănești. una din cele mai eroice acțiuni de luptă ale armatei române din timpul Primului Război Mondial. Șarja de cavalerie a avut loc pe data de 28 noiembrie 1916 în localitatea Prunaru (județul Teleorman) și a fost operațiune componentă a „Bătăliei pentru București”, sau "Bătălia Neajlov-Argeș".

In urma forțării Dunării de către trupele germano-bulgaro-turce dar și a trecerii Carpaților de către trupe germane și austro-ungare, Puterile Centrale urmăreau blocarea și nimicirea armetelor române între aceste două obstacole naturale și implicit scoaterea României din război. In sectorul Argeș-Neajlov a avut loc, la sfâtșitul lui noiembrie 1916, cea mai complexă operațiune a armatei române rămasă în istorie sub denumirea de „Bătăliei pentru București”.

In ziua de 24 noiembrie Grupul „Kosch” (Divizia 217 infanterie germană, Divizia 26 infanterie turcă și Divizia de cavalerie von der Glotz) a înaintat viguros pe direcția Zimnicea - Drăgănești-Vlașca - București, iar o grupare secundară (Diviziile 1 și 2 infanterie bulgară) a înaintat pe direcția Zimnicea - Giurgiu ocupând orașul Giurgiu în seara aceleiași zile. Pe direcția principală atacul a fost oprit ca către Divizia 18 infanterie română pe aliniamentul format de valea râului Teleorman. Cu scopul de a întoarce apărarea diviziei, un batalion de vânători de munte, Alpenkorps, din avangarda Diviziei 217 germane a ocupat, în după-amiaza zilei de 27 noiembrie, satul Prunaru. Manevra amenința cu încercuirea divizia română. Situația era cu atât mai gravă, cu cât localitatea asigura o rută directă catre Capitală. Pentru a evita încercuirea și asigurarea retragerii forțelor spre o nouă pozitie, generalul Alexandru Refendaru (comandantul Diviziei 18 Infanterie) a hotărât atacarea inamicului în zona Dragănești-Vlașca cu Brigada 43 mixtă și Regimentul 2 Roșiori. In dimineața zilei de 28 noiembrie s-au dat lupte deosebit de crâncene la marginea satului Prunaru între avangarda Brigăzii 43 mixte și forțele de ocupație. Profitând de lăsarea ceții inamicul a inițiat o manevră de învăluire a Brigăzii 43 cu unități situate în afara satului. In acel moment, generalul Refendaru a cerut colonelului Gheorghe Naumescu, comandantul Regimentului 2 Roșiori, să intre în luptă și să deschidă o breșă pentru retragerea preconizată.

Astfel s-a ajuns la celebra șarjă de la Prunaru. Locotenentul Constantin Postelnicu a primit misiunea de a informa comandamentul român de planul de atac. El a fost capturat de soldatii germani și impușcat, în urma refuzului său de a divulga informații despre mișcările de trupe. Primind ordinul de atac, cavaleriștii s-au repezit spre pozitiile germane. In afara satului, zeci de nemti au fost surprinși. Multi au fost zdrobiti de cai, iar alții spintecați de cavaleriști. Escadroanele și-au împărțit directiile de atac și au continuat spre sat. Acolo, amplasamentul mitralierelor germane era astfel organizat încat asigura foc incrucișat.

Comandantul Gheorghe Naumescu fusese împușcat. Locotenentul Emanoil Pop a descalecat pentru a încearca să îl ajute. Colonelul i-a spus să il lase și i-a ordonat sa sune din nou reluarea sarjei.
Pop a sunat din trompetă pentru a reaprinde scânteia razboinică a soldaților români, dar în scurt timp a fost și el  impuscat.
Luptele au continuat în sat cu o ferocitate nemaiîntâlnita. Caii cazuți au fost folosiți ca scut de cavaleriști, iar luptele corp la corp au fost de o ferocitate extraodinară. Cadavrele a sute de oameni au împânzit câmpul de batalie.

Cavaleristii romani care au supravietuit sarjei au încercat sa se retragă din sat, dar soldații nemti creasera din niste copaci doborați un punct strâmt de-a lungul drumului de iesire din sat, punct în care plasaseră o mitralieră.
Cavaleristii au fost întampinati de focuri de arma, foarte mulți fiind secerați. Capitanul Tudor, sublocotenentul Diaconu Poposa, plutonierul Alexandru Chitan si sublocotenentul Ion Hristea s-au desprins de grupul principal si s-au napustit asupra cuibului de mitraliera.
Hristea a reușit sa omoare servantii mitralierei, dar capitanul Tudor si sublocotenentul Poposa au fost ucisi, iar Chitan a fost ranit.

In urma sacrificiului cavaleristilor de la Prunaru, divizia 18 infanterie a reusit sa spargă încercuirea și să se retragă.

Descrierea făcută de Constantin Kirițescu este emoționantă:

„După garduri, din mărăcinișuri, de pe ferestrele caselor și podurilor, dușmanul a ascuns zeci de mitraliere. A aruncat o grindină de gloanțe asupra falnicului regiment. Cai și călăreți cad grămadă unii peste alții. Două sute de oameni rămân pe câmpul de luptă, formând impreună cu cadavrele cailor, mormane de carne sângerândă. Printre ei, toți ofițerii regimentului în cap cu bravul lor comandant.”

Deși Regimentul 2 Roșiori a pierit aproape în totalitate, grație eroicei șarje de la Prunaru, Divizia 18 Infanterie s-a putut regrupa pe aliniamentul Letca Veche - Jilava contribuind din plin la operațiunile de apărare a Bucureștiului. Paradoxal, colonelul Naumescu Gheorghe, comandantul regimentului, care a condus în fruntea trupei sale atacul deși era bolnav (pneumonie și o rană de operație ce nu se închidea de câtăva vreme), nu a murit în timpul atacului, ci a fost luat prizonier și internat în Bulgaria, unde a murit în luna iulie 1917, răpus de mizeria binecunoscută a lagărelor bulgărești de atunci. Locotenent-colonelul Pop Emanuil (ajutorul comandantului) a preluat comanda regimentului pe care l-a condus cu destoinicie până în 1919 (participând la bătălia de la Mărășești și campaniile pentru apărarea unirii din Basarabia și Ungaria). La ora 12:30 a aceleiasi zile, in padurea Dârzea, s-a făcut apelul Regimentului 2 Rosiori. Fuseseră uciși 209 soldați si 7 ofițeri.

Printre sutele de victime s-au mai aflat capitanul Vasilescu, maiorul Gheorghiu, locotenentul Munteanu, Dumitrescu, Ieremia, sublocotenentul Paia, Vintila, Alexandrescu, Georgescu, sergentul Medeleanu, soldatii Ionascu, Pintilie, Barsan si Toma.
O familie din sat l-a ascuns pe Alexandru Chițan si a avut grijă de el până când si-a revenit complet. Știind ca își asuma un risc imens, a căutat să ajungă la liniile romanești.
A reușit să scape fără a fi capturat și s-a alăturat unitatii sale, spre surprinderea colegilor si a superiorilor, ce îl credeau mort.

Unii din eroii de la Prunaru au scăpat cu zile, devenind legende vii (sublocotenentul Ioan Hristea, viitor comandant al Regimentului 2 călărași-cercetare în campania din 1942, cu fapte deosebite și atunci, sergentul Chițan Alexandru, salvat miraculos și ajuns și mai miraculos la regiment înainte de bătălia de la Mărășești, locotenentul Postelnicescu Constantin și mulți alții), ceilalți intrând în nemurire...

Un cimitir militar a fost înființat pe locul unde s-au desfășurat luptele și unde au căzut la datorie sutele de soldați din Regimentul 2 Roșiori.
In 1933 a fost ridicat în incinta cimitirului militar un monument comemorativ contituit dintr-o stelă de piatră cioplită în vârful căreia se află o statuie de bronz înfățișând un vultur cu aripile întinse gata să-și ia zborul.

Pe 29 mai 1927 la Iași, în prezența familiei regale, a fost dezvelit „Monumentul Eroilor Diviziei 2-a Cavalerie” sau „Statuia Cavaleristului în atac”, monument realizat din bronz de către sculptorul Ion C. Dimitriu-Bârlad. Statuia a fost realizată din inițiativa ofițerilor Diviziei a II-a de Cavalerie care au luptat în războiul din 1916-1918. Fondurile au fost colectate prin subscripții, la adunarea cărora un rol important a avut soția generalului Naum, comandantul Diviziei.

Statuia ce încununează monumentul reprezintă o alegorie turnată în bronz și formată din două grupuri statuare simbolizând Victoria și Sacrificiul. Victoria este înfățișată de un cavalerist călare avântat în plină șarjă, cu cască pe cap, având în mână o suliță și în spate o carabină, însoțit de un înger care are în mâna întinsă o cunună de lauri. Nimfa simbolizează îngerul de pază sau mama, soția, fiica pe care eroul nu avea să le mai vadă niciodată.Soclul statuii are 6 metri înălțime, în el existând o criptă a Sacrificiului, în care se intră prin Poarta Nemuririi (confecționată și ea tot din bronz) cu basorelieful reprezentând Sacrificiul: un călăreț rănit mortal căzând în brațele unui înger care-i încununează fruntea cu lauri. În interiorul criptei se afla o candelă, iluminată electric, care veghea veșnicia celor înscriși pe listele săpate în marmură de pe părțile laterale ale soclului.

Pe cele patru laturi ale soclului erau încrustate basoreliefuri de bronz cu imagini din luptele duse de către Divizia a II-a de Cavalerie la Prunaru, Măgheruș (Maghyerus), Nistru și Tisa - Budapesta. În prezent, unul dintre cele patru basoreliefuri (cel aflat în partea dreaptă spate) este dispărut. Inițial existau patru inscripții referitoare la bătăliile purtate de regimente ale Diviziei a II-a Cavalerie.
In partea stângă a soclului, între cele două basoreliefuri este o placă de marmură albă pe care scrie: "În anul 1927 sub glorioasa domnie a M.S. Regelui Ferdinand I". În partea dreaptă a soclului, pe placa de marmură aflată tot între cele două basoreliefuri, scrie: "Divizia 2-a Cavalerie recunoscătoare acelor cari s'au sacrificat pentru țară în răsboiul întregirei neamului 1916-1919".
Deasupra Porții Nemuririi se găsește un fronton pe care au fost inițial trecuți anii 1916-1919, apoi în anul 1947 anii au devenit 1916-1918 și după 1989 s-au reinscripționat din nou anii 1916-1919. Deasupra anilor se afla stema regală a României, care a fost și ea dată jos.

GENERAL ȘI ACADEMICIAN RADU R. ROSETTI - PRIMUL RĂZBOI MONDIAL BBB X

    

Radu R. Rosetti  s-a născut la 20 martie 1877, la Căiuți, Bacău și a murit la 2 iunie 1949, în Inchisoarea Văcărești sub regimul comunist. A fost un istoric și general român, membru titular al Academiei Române.

După terminarea cursului primar la școala din comuna natală își continuă studiile la Liceul Național din Iași, urmează cursul pregătitor pentru Școala de poduri și șosele, în 1899 este absolvent al Școlii Militare de artilerie și geniu, iar în 1906 al Școlii superioare de Război.

Radu R. Rosetti a avut o merituoasă activitate ca șef al Biroului Operații din cadrul Marelui Cartier General, ca ofițer de Stat Major și apoi comandant al Regimentului 47 / 72 Infanterie; este rănit în lupta de la Răzoare (6 august 1917), pentru faptele sale eroice fiind decorat prin decret regal cu cea mai înaltă distincție militară, „Ordinul Mihai Viteazul”, clasa a III-a. După război este numit atașat militar la Londra, apoi comandant de brigadă și, ulterior, director al Cursurilor de pregătire pentru ofițerii superiori. În 1924 este înaintat la gradul de general.

Reputat practician și teoretician, autor al unor studii de istorie și teorie militară de incontestabilă importanță, președinte al Consiliului de Conducere al Muzeului Militar Național, muzeu pentru înființarea căruia militase încă din 1914, Radu R. Rosetti este din 1927 membru corespondent, iar din 1935 membru titular al Academiei Române. Intre anii 1931-1940 conduce Biblioteca Academiei.

Considerat drept cel mai important cercetător al istoriei militare a poporului român, om de o aleasă cultură, generalul academician Radu R. Rosetti, care pe parcursul întregii sale vieți a detestat totalitarismul, a fost determinat să accepte în 1941 funcția de Ministru al Educației Naționale, Cultelor și Artelor în guvernul Ion Antonescu, în perioada 27 ianuarie 1941 - 11 noembrie 1941, motiv pentru care, ulterior, a fost arestat din ordinul unui Tribunal al poporului, sfârșindu-și zilele în închisoarea Văcărești, la vârsta de 72 de ani, la 2 iunie 1949.

GENERAL GRIGORE CRĂINICEANU - PRIMUL RĂZBOI MONDIAL BBB X

     

Grigore Crăiniceanu  s-a născut la 19 iulie 1852, în Bucureștiși a murit la 1 octombrie 1935, tot în București. A îmbrățișat cariera militară ajungând la gradul de general de divizie, dar s-a implicat intens și în viața politică.

A fost membru corespondent și membru titular al Academiei Române.

A participat la Războiul de independență (1877-1878) și la Primul război mondial (de reîntregire națională) (1916-1918). In acest război a suferit o mare decepție și durere, deoarece fiul său, cu grad de lt. colonel, a trădat armata română împreună cu colonelul A.D.Sturdza, intenționând să treacă la inamic și încercând să provoace o acțiune de trădare și în rândul trupei, prin manifeste. Trădătorul Sturdza a scăpat de pedeapsă, dar tânărul Crăiniceanu a fost executat în fața trupei. Generalul Con stantin Prezan îi era unchi din partea mamei, dar, cu spirit de dreptate, nu a cceptat sentința de pedeapsă cu închisoare și revizuit procesul pentru a-i aplica pedeapsa capitală pentru trădare. Fapta și execuția fiului i-a marcat toată viața generalului Grigore Crăiniceanu.

Intre 1 noiembrie 1909 și 28 decembrie 1910, generalul Grigore Crăiniceanu a fost Ministru de Război în guvernul Ion I. C. Brătianu, succedându-i ministrului interimar de război, Toma Stelian, care a fost în funcție între 4 martie și 1 noiembrie 1909.

In calitate de ministru de război al României, pe 14 februarie 1910 generalul Grigore Crăiniceanu a efectuat o inspecție a unităților militare din Garnizoana Pitești.

In calitate de om de cultură, a fondat "Revista armatei " (1883) și "Cercul publicațiunilor militare" (1889).

Generalul de divizie Grigore Crăiniceanu a îndeplinit funcția de comandant al Armatei a II-a (26 august - 26 septembrie 1916).

FLORIAN BOGDAN - SPION IN SLUJBA REGATULUI ROMÂNIEI BBB X

                   Florian Bogdan a fost ofițer in armata austro-ungară, dar a refuzat să lupte într-un război care nu era al lui. La scurt timp după începerea Primei mari conflagrații a secolului al XX-lea, aflat pe frontul din Galiția, a dezertat ajungând apoi în România. Florian Bogdan, un mureșean cu o biografie atipică, fost inginer în viața civilă, după dezertarea sa din armata imperială a fost cooptat ca ofițer de informații și contraspionaj în Armata regală română. La terminarea războiului, Bogdan a fost desemnat parlamentar în primul Parlament al României reîntregite. In timpul războiului, acțiunile sale pe linie de informații și contraspionaj s-au dovedit deosebit de utile pentru pregătirea acțiunii din data 14 august 1916, moment în care Marele Cartier General al Armatei romane, conform Conventiei politico-militare încheiate cu puterile Antantei, a pus în aplicare Planul de operații \"Ipoteza Z\".

                 Momentul ales - 14 august 1916 - era nefavorabil atât României, cât și Antantei, mai ales datorită situației precare a acesteia din urmă pe fronturile europene. Totuși, conform înțelegerilor convenite anterior, în noaptea de 14/15 august 1916, importante efective ale armatei romane au trecut Carpații în Transilvania, unde au eliberat mai multe orașe, printre care Brașov si Toplița. Fară a fi fost pregătită în mod deosebit, operațiunea din zona Borsec, condusă de Florian Bogdan, a fost una exemplară, deoarece s-a desfășurat fără niciun fel de incidente. Ea ar putea figura în orice manual de specialitate pentru cei ce se pregătesc pentru misiuni speciale în adâncimea dispozitivului inamic.

Din armata austro-ungară peste Carpați, în România

               Născut la 19 martie 1876, la Fărăgău, langa Reghin, Florian Bogdan a absolvit în 1899, cu rezultate de exceptie, Politehnica Regală din Budapesta, fiind declarat \"diplomat în matematică, geodezie, construcții de case, poduri, șosele, căi ferate, arhitectură și topografie\". Timp de aproape doi ani, până în 1901, a lucrat în Ungaria la amenajarea lacului Balaton. Din anul 1901 și până în 1902 a urmat Școala militară de pioneri din Praga, la absolvirea acesteia fiindu-i acordat gradul de ofițer în armata austro-ungară. 

                In anul 1902, Florian Bogdan a deschis un birou tehnic privat la Reghin. Acesta va funcționa timp de 12 ani, pentru amenajari funciare, îndiguiri și irigări de terenuri, ridicări topografice pentru birourile cadastrale și notariale, planuri de moșii, harți de parchetare a pădurilor pentru societațile de exploatare forestieră. Fiind un om deosebit de activ, in deplasarile sale prin Transilvania, pe jos, calare sau, cu trenul, Florian Bogdan a cunoscut si a lucrat cu foarte mulți oameni, țărani români si maghiari, în special pădurari, paznici de vânătoare, tăietori de lemne, muncitori la fabricile de cherestea. Aceste relații se vor dovedi deosebit de utile după ce va intra în serviciul de informații al armatei române, putând astfel să dezvolte o vastă rețea informativă pe teritoriul Transilvaniei. In perioada premergătoare războiului, împreună cu alți intelectuali, a organizat la Reghin, banca \"Cerbul\", după model maghiar, destinată să vină în ajutorul țaranilor și a micilor întreprinzatori români, categorii paupere în Transilvania datorită politicii de discriminare practicată de autoritațile maghiare.
             Inteligență nativă și spirit deschis, Florian Bogdan cunoștea foarte bine mai multe limbi străine: maghiara, germana, latina, franceza, ceha si rusa. In iulie 1914 a fost mobilizat în armata austro-ungară și încadrat ca sublocotenent în Regimentul 22 honvezi din Tîrgu-Mureș, iar la scurt timp a plecat pe frontul din Galiția. Luptator într-un razboi care nu era al lui și rănit încă din primele zile, Bogdan nu a ezitat prea mult și s-a hotărât să dezerteze și să treacă Carpații în Regatul României. Bun cunoscator al munților și al psihologiei oamenilor de la munte, Florian Bogdan a trecut Carpații fără peripeții. La scurt timp, a reușit să-și aducă de la Reghin, în Regatul României, soția și pe cei doi copii, Romul și Delia.

De la plansetă în serviciul de informații și contraspionaj

In București, Florian Bogdan a devenit o persoană foarte activă în cadrul "Ligii Culturale a Românilor Ardeleni" ce funcționa aici și milita pentru eliberarea Transilvaniei și alipirea ei la Regatul României. In Transilvania, dar mai ales dupa ce a trecut Carpații, a cunoscut personalități importante ale timpului său, printre care Vasile Lucaciu, Liviu Rebreanu, Simion Mândrescu, Octavian Goga, Octavian Tăslăuanu, Ion I.C. Bratianu, regele Ferdinand I, Onisifor Ghibu, Nicolae Iorga și mulți alții, bucurându-se de aprecierea lor sinceră. A fost încadrat ca inginer civil în Servicul cadastral al armatei române, fiind subordonat unor militari de carieră. Cu această ocazie l-a cunoscut și a legat o sinceră prietenie cu maiorul Eliade, tatăl filozofului de mai tarziu, Mircea Eliade. Ca fapt divers, înainte de a fi angajat în armata română, Bogdan a realizat primul plan cadastral al orașului București. Intrat în serviciul armatei, Bogdan a fost remarcat rapid pentru inteligența sa nativă, cunoștințele pe care le avea în diverse domenii, dar mai ales pentru faptul că vorbea fluent mai multe limbi străine și cunoștea foarte bine din punct de vedere geografic spațiul transilvănean și avea multe cunoștințe în regiune. După mai puțin de trei luni, Bogdan a fost mutat, tot ca civil, în cadrul Biroului Informațiilor, unde se ocupa de realizarea sintezelor informative pe baza informațiilor culese din presa straină. După alte câteva luni, Florian Bogdan a fost reactivat ca militar și încadrat în servicul de informații si contrainformații, cu gradul de locotenent.

Comandant al Detasamentului "Borsec"

              Prima și cea mai importantă misiune a sa a fost cea din zilele premergatoare începerii operațiunilor armatei romane pe frontul din Transilvania. Detașamentul precursor încadrat cu 10 oameni și condus de lt.Florian Bogdan a actionat inițial ca o subunitate de infanterie - cercetare în adâncimea dispozitivului inamic, in zona Borsec, Toplița, Gheorgheni, Bilbor. In aceasta calitate a reușit să creeze breșa necesară în dispozitivul austro-ungar, anihiland dispozitivul de pază de pe frontiera cu Romania, fapt ce a facilitat patrunderea rapidă și prin surprindere pe acea direcție a unitaților regulate ale armatei romane. După primele succese ale armatei române, "Detasamentul "Borsec" și-a stabilit punctul de comandă la Toplița, în castelul baronului Urmanczy.            
                Prin oamenii săi, Bogdan a luat legatura cu rețelele informative create de serviciile speciale române in Transilvania încă din timp de pace. Una dintre cele mai eficiente rețele de informații aflată în adâncimea dispozitivului armatei austo-ungare, rețea care opera in zona Clujului, și pe care Bogdan a reușit să o contacteze imediat după intrarea României in război, a fost cea condusă de avocatul Amos Frâncu.
           In acelaș timp, Bogdan a desfășurat și acțiuni de contraspionaj, participand în mod direct la interogarea suspecților de spionaj arestați de armata română. Intr-o astfel de ocazie a fost recunoscut de un ofiter austriac, fost camarad de arme care, vadit surprins să-l vadă în uniforma armatei române, i-a comunicat ca pe frontul din Galiția fusese dat dispărut in misiune și nu dezertor. Bogdan a trăit intens și amar momentul în care, într-un timp foarte scurt, a trebuit ca împreună cu "Detasamentul "Borsec" și întreaga armată română participantă la operațiunile din Transilvania să se retragă peste Carpați. Detașamentul său a fost desființat, iar cei 10 membrii ai acestuia au trebuit să se reîntoarcă la unitațile de care aparțineau și de la care fuseseră detașați pe o perioada limitată de timp.
              Florian Bogdan a mai indeplinit alte doua misiuni de informații, dar în mod individual. Cu documente false și echipat cu uniforma armatei austro-ungare, Bogdan a reușit ca pe timpul retragerii armatei române din Transilvania să se infiltreze în dispozitivul inamic în zona Sighișoara și Sibiu și să afle valoarea, componența și dotarea tehnică a unităților militare care se aflau la contact (in luptă directă) cu armata română, dar și a celor de sprijin și de întărire.

Aparator fara succes al Lt.Ciulei

               Dupa retragerea armatei române, a guvernului, Parlamentului și a familiei regale în Moldova, Florian Bogdan, avansat între timp căpitan, împreună cu familia sa a părăsit Bucureștiul stabilindu-se la Iași. A participat apoi la operațiunile militare din Moldova, dar tot ca ofiter de informații. Intr-unul din cele patru caiete de memorii ale sale sunt consemnate si impresiile referitoare la cazul lt.Ciulei, un ofițer român condamnat la moarte ca suspect de tradare și dezertare la inamic. Un caz destul de complicat, dar al carui mister a putut fi ințeles abia dupa ce doi ofițeri români, lt. Ciulei si lt. col. Crăiniceanu, au fost condamnați la moarte si executați. Ciulei a murit nevinovat, Crăiniceanu, în schimb, si-a recunoscut vinovația. In februarie 1917, cpt. Florian Bogdan a fost desemnat inițial ca anchetator al cazului lt. Ciulei și ulterior ca aparator al acestuia. Din pacate, în ciuda eforturilor depuse. Acest lucru îl va apăsa toată viața, n-a reusit sa-l salveze pe Lt. Ciulei, iar pe 10 februarie locotenetul a fost împușcat.
              A doua zi, pe 11 februarie 1917, colonelul Sturdza a dezertat la germani și s-a dovedit ca era în legatura cu lt. col. Crăiniceanu care, în anchetă a recunoscut că intenționa sa dezerteze și el la germani, iar lt. Ciulei nu avea nicio legatură cu cazul de trădare al colonelului Sturdza, murind nevinovat. Ca fapt divers, colonelul (trădator) Sturdza, comandant de unitate pe frontul din Moldova și fost profesor la Academia Militară era admirat de foarte mulți ofițeri tineri pentru nivelul său de pregătire deosebit. Din păcate, așa cum s-a văzut, la capitolul conștiință patriotică colonelul Sturdza era sub orice critică. Printre tinerii ofițeri admiratori ai acestuia era și ofițerul de stat major, (maior pe atunci), viitor mareșal și conducător al României, Ion Antonescu.

Luptatori pe frontul invizibil

               Situația de tensiune diplomatică existentă între Regatul României și Austro-Ungaria, tensiune născută încă de dinaintea izbucnirii Primului Razboi Mondial a determinat factorii politici responsabili din România să creeze rețele informative eficiente pe acest teritoriu românesc încă din timp de pace. Faptul în sine era mult ușurat și datorită specificului zonei, locuită preponderent de etnici români, fiecare dintre ei putând fi, în opinia servicilor de informații române, un prezumtiv colaborator. După retragerea armatei române din Transilvania (toamna anului 1916), rețelele de informații constituite aici au continuat să furnizeze informații, dar ele și-au reluat activitatea cu o și mai mare intensitate în anul 1918, în condițiile reintrării României în război de partea Antantei.
                Serviciul de informații și propagandă politică al Marelui Cartier General român, condus de Octavian Tăslăuanu. din Toplița, a activat întreaga sa rețea din Ardeal și a acționat acum împotriva grupurilor paramilitare bolșevice maghiare, asigurând operațiunea tactică de curățire a terenului în fața trupelor de linie române, activitatea informativă și eliminarea fizică a unor inamici. Această vastă acțiune a fost coordonată de Octavian Tăslăuanu, secondat de lt. Ion Agârbiceanu si slt. aviator Aurel Esca.
                     Tot în Transilvania a mai actionat "Secția Militară Secretă" a armatei romane, serviciu special compus din 31 de membri interni și 41 de colaboratori organizați în rețele operative cu un rol deosebit în pregătirea Marii Uniri: spionaj si culegerea de informații politice (șef  fiind medicul Carol I. Sotel, evreu), procurarea de informații cu caracter militar (șef col. Emilian Savu), propagandă în favoarea Unirii (șef inginerul de origine maghiară Gh. Chelemen), infiltrarea și acțiunea în mișcarea muncitorească din Transilvania (șef preotul militar Iuliu Florian). Prin capacitatea lor personală, inteligență, spirit de sacrificiu și patriotism, toți acești luptători pe frontul invizibil, inclusiv cpt. Florian Bogdan, au contribuit la realizarea României Mari. Au pus apoi primele "cărămizi" la ceea ce avea să însemne democrația română interbelică. După război, Bogdan a revenit în viața civilă și a fost desemnat să facă parte din primul Parlament al Romaniei reîntregite, dar a preferat să se retragă din politică și să facă ceea ce știa cel mai bine: ingineria la biroul tehnic din Reghin. Bogdan a asistat neputincios ți la raptul teritorial din 1940, dar și la intrarea sovieticilor în Romania si la înscrierea acestei țări pe orbita Moscovei. Florian Bogdan, care a inchis ochii pe data de 9 noiembrie 1965, la o venerabilă vârstă, a făcut parte dintr-o generație care s-a identificat total și necondiționat cu destinul nefericit al unei țări și al unei generații de luptători.

Marele Cartier General Sectia I

Biroul Informațiilor nr. 59 / 12 august 1916

- SECRET -

Lt. Bogdan Florian

Sunteti insarcinat a organiza in regiunea Borsec un centru de informatii si contraspionaj in care scop veti pleca imediat in acea regiune. In baza acestui ordin, toate autoritatile militare, civile si posturile de paza sunt datoare a lasa libera trecere d-lui Bogdan Florian si agentilor sai, precum si de a-i da la cerere tot concursul de care are nevoie.

Seful Statului  Major General

Gl. D. Iliescu

Seful Sectiei I

Colonel Rășcanu

TRĂDAREA COLONELULUI A. D. STURDZA - PRIMUL RĂZBOI BBB X

   

Fapta de trădare militară a colonelului A.D.Sturdza a provocat consternare atât în cadrul armatei, cât și în lumea politică românească. Lucru normal, dacă se are în vedere proveniența trădătorului..

        Colonelul A.D. Sturdza era fiul lui Dimitrie Sturdza, fost lider al Partidului National Liberal, de mai multe ori prim-ministru al României, unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai regelui Carol I. De asemenea, era ginerele cunoscutului om politic conservator P.P. Carp. Facuse studiile militare în Germania, si înca de atunci daduse dovada germanofilismului sau. Aflat în calitate de atasat militar la Berlin, Alexandru Averescu solicitase lui Sturdza niste regulamente care nu se gaseau în comert. Acesta a refuzat pe motiv ca nu ceruse voie sefilor sai germani. Înainte de razboi, A.D. Sturdza fusese numit director al Scolii de Ofiteri, pentru ca dupa începerea ostilitatilor sa-i fie încredintata comanda brigazii a 7-a mixta, care operase în muntii Vrancei.

        Multi s-au îndoit la început de fapta lui Sturdza. Vintila Bratianu nu putea concepe cum poate "sa-si tradeze tara el, un om care a fost viata întreaga personificarea cinstei, a scrupulozitatii morale, el, fiul lui Mitita Sturdza - asta nu se poate, nu se poate, e o greseala, o razbunare. La gândul numai ca ar putea fi adevarat, mintea îmi sta în loc. Emil Costinescu, membru al guvernului, spunea la rândul lui: Aceste zvonuri sunt o infamie. Cunosc pe acest om de când era copil, stiu în ce principii a fost crescut, e un atentat la memoria venerabila a tatalui sau. Sa vad si tot nu voi crede". Daca mai avem în vedere si faptul ca regele Ferdinand îl decorase cu patru zile înainte de dezertare, aceste îndoieli ni se par întemeiate.

         S-a dovedit însa ca informatiile erau cât se poate de adevarate, ba, mai mult, ca Sturdza îsi planuise foarte bine actiunea. În ultimul timp trupele comandate de el facusera unele miscari suspecte, de care profitasera germanii. Averescu, aflat la comanda Armatei a 2-a, a cerut Marelui Cartier General sa-l mute pe colonelul Sturdza, pe care-l caracteriza drept un înfumurat, de la comanda Brigazii a 7-a mixte. Pentru a deruta banuielile, Sturdza a aruncat vina asupra locotenentului Ciulei, care a fost condamnat la moarte si executat. Au iesit la iveala si alte fapte reprobabile ale acestui ofiter-dezertor.

         I.G. Duca relateaza ca "Averescu îsi dadea acum seama si de ce cu prilejul ultimei vizite a Regelui pe front, Sturdza înaintase atât de mult cu el înspre transeele inamice. Încerca, se vede, sa-l expuie gloantelor germane sau chiar sa-l predea prizonier dusmanului. Asadar, fiul lui Dimitrie Sturdza era nu numai tradator, dar si asasin".

Cât despre aghiotantul lui Sturdza, locotentul Wachmann (fiul fostului director al Conservatorului din Bucuresti), acesta fusese banuit în trecut ca ar fi agent german. Generalul Radu Rosetti, în memoriile sale spune ca"se aflase la Cartierul General de câteva zile ca Wachmann se învârtea la cartierul rusesc si se dadusera ordine ca sa nu mai fie acolo. Si cum am vazut ca Moruzi (ofiterul de legatura cu Cartierul General, n.m.) bun si îndatoritor din fire, sovaia, imediat ce am sosit a doua zi la Peris i-am trimis un ordin telegrafic, semnat de Iliescu sau de Rascanu, ca sa trimita pe Wachmann imediat la unitatea sa. Este lucru stiut ca, ulterior, Wachmann, ajuns prin nu stiu ce minune adjutant al colonelului Sturdza, a dezertat odata cu acesta".

Un plan scrupulos de trecere la inamicul german

          Asadar, în seara zilei de 6 februarie 1917, Sturdza, mutat de la divizia 8 la divizia 10, soseste în sectorul diviziei pe care o comandase, sub pretextul ca doreste sa-si ia ramas bun de la fostii camarazi. Aici, la piciorul dealului Voloscani, cei doi, Sturdza si Wachmann, trec peste liniile transeelor si retelelor, la inamic.

Trecut în tabara germana, colonelul încearca sa-si explice si sa-si motiveze fapta, în fata ofiterului Kapri, cel care îl întâmpinase la Putna:"Patria mea, România, este pierduta: o parte a tarii este ocupata de Germani, iar alta de Rusi. Modul cum Rusii se poarta în Moldova este neînchipuit de îngrozitor. Ei nu sunt aliati, ci niste adevarati dusmani. Prada tara, necinstesc femeile si fetele, omoara copiii si nu ne dau nici o mâna de ajutor. Cu ofiterii nostri se poarta foarte rau si dispun de avutul nostru ca si când ar fi al lor.
"Adjutantul meu poate sa va vorbeasca de o lovitura de picior, pe care a primit-o zilele acestea de la un colonel rus în tren. Acum câteva zile a fost împuscat un ofiter român la Manastirea Casin, pentru motivul unei neîntelegeri la distributia zaharului pentru trupă.
Vazând toate acestea, precum si prapastia în care este gata sa cada biata si scumpa mea patrie, m-am hotarât la o actiune. Dincolo, la noi, am pregatit totul si m-am sfatuit cu camaradul meu, colonelul Crainiceanu, pentru o întâlnire în ziua de 10 februarie 1917, între orele 10 si 11 dimineata, unde urmeaza sa-i dau raspunsul, daca planul actiunei mele va fi aprobat aici".

Presupusa salvarea a țării de ruși

        Primit de superiorul lui Kapri, generalul Ruiz, Sturdza îsi expune planul si anume acela "de a atrage restul armatei române aici si de a organiza împreuna cu ea si cu prizonierii români, care se afla în numar mare la Germani si Austriaci în taberile lor, un corp de voluntari, care, sub comanda mea, sa lupte pe lânga armata germana spre a goni din Moldova armata rusa, salvându-si astfel tara".

        Au urmat alte discutii cu ofiteri superiori germani - colonelul Waldau, generalul von Gerok - pe care Sturdza a încercat sa-i convinga de viabilitatea planului sau. Acestia si-au informat la rândul lor superiorii. De la Cartierul General Austriac de la Baden vine recomandarea ca Sturdza"cunoscut ca prietenul puterilor centrale, trebuie bine tratat, nu ca prizonier" si sunt solicitate rapoarte amanuntite despre intentiile si actiunile dezertorului. Alte telegrame asemanatoare sunt trimise de arhiducele Iosif - comandantului frontului din Transilvania, de generalii Hindenburg si Ludendorff și de contele Czernin, ministrul de externe al Austro-Ungariei.

        Pentru început, Sturdza a redactat un manifest, care urma sa fie împrastiat printre ostasii români, spre a-i determina sa treaca în tabara germana, iar Wachmann si-a luat însarcinarea de a se ocupa de tiparirea acestuia în 15.000 de exemplare. O parte a manifestelor urma sa fie împrastiata în Moldova din avioane, iar alta trebuia sa se încredinteze colonelului Crainiceanu, ce urma sa le împarta trupelor de pe frontul român.

Intre Sturdza si Crăiniceanu detaliile operatiunii erau deja stabilite, începând cu distribuirea manifestelor, distrugerea legaturilor telefonice din spatele frontului, arestarea ofiterilor straini ce se gaseau atasati pe lânga Crainiceanu si culminând cu trecerea trupelor comandate de acesta - circa 2.000 de oameni - la germani, în muntii Vrancei.

         Comandantii germani au crezut în planul expus de Sturdza, din moment ce s-a stabilit ca, în momentul în care se va produce trecerea, românilor sa le fie lasate armele, însa fara munitie si grenade. De asemenea, s-au dat dispozitii pentru asigurarea hranei, în acest scop taindu-se câteva sute de oi si boi, stabilindu-se si locul în care vor fi cantonate trupele române.

Complotul eșuat

         Pe 10 februarie 1917, a avut loc întâlnirea dintre Sturdza si Crăiniceanu pe dealul Cirlan, când au fost înmânate manifestele. Numai ca evenimentele ulterioare nu s-au petrecut dupa cum preconizasera complotistii. Din relatarea lui Valeriu Kapri, reiese ca românii au știut de planurile celor doi. "La câtiva ani dupa acest episod, am avut ocaziunea sa vorbesc cu un ofiter din armata româna, care pe timpul si chiar în ziua întâlnirii ambilor colonei, era postat pe dealul Cirlan, ca observator de artilerie si mi-a spus urmatoarele: Noi am stiut ca colonelul Sturdza a trecut dincolo la Germani, caci s-a gasit ordonanta sa personala mort, fiind împuscat în regiunea Voloscani, si din buletinul zilnic al colonelului Sturdza, care s-a gasit în bagajul sau si care era purtat de ordonanta sa, am aflat noi ca între coloneii Sturdza si Crăiniceanu se petrec fapte si întâlniri ce dadeau de banuit, asa ca din momentul când colonelul Sturdza a trecut la Germani, sefii nostri au început a urmari si observa atitudinea Colonelului Crăiniceanu... Deci când în ziua de 10 februarie, ora 12, Crăiniceanu se înapoia din sectorul inamicului, a fost suspectat, si atunci un Locotenent român i-a pus întrebarea: de unde veniti, Domnule Colonel?"
Colonelul Crainiceanu nu i-a dat nici un raspuns, tratându-l cu indiferenta. Atunci, Locotenentul l-a rugat sa-l urmeze la Brigadă, unde a fost arestat, gasindu-se la el manifestele Colonelului Sturdza".

         De partea cealalta a liniilor, asteptarea se transforma în dezamagire. Nici macar un soldat român nu a trecut în tabara germana! Colonelul Sturdza realizeaza ca planul sau a esuat asa ca încearca sa puna în aplicare varianta de rezerva: organizarea unui corp de voluntari din rândul prizonierilor aflati în taberele austriece si germane. Numai ca si acest plan s-a dovedit a fi de nerealizat. Din cei 180 de prizonieri pusi la dispozitia lui Sturdza, doar 22 s-au oferit ca voluntari pentru a raspândi manifeste în rândul trupelor române, iar dintre acestia, majoritatea a preferat sa predea manifestele comandantilor români, dupa ce au trecut liniile, fiind ulterior decorati pentru fapta lor.

Incercarea românilor de a-l captura pe tradator

        Din relatarile lui Kapri reiese ca românii au încercat sa-l captureze pe Sturzda printr-un viclesug. Un grup de ofiteri, în frunte cu capitanul Bălăița l-au informat pe dezertor ca sunt gata sa-l urmeze, dar cu conditia sa vina personal sa le vorbeasca, pentru a-i convinge: "Ma gasesc cu ofiterii din aceste sectoare si trebuie sa avem cu dvs. imediat o convorbire. Trebuie sa hotarâm despre toate detaliile. Dvs. sa ne explicati modul de urmat si consecintele lor. Neîncrederea aci n-are nici un rost. Mai târziu va fi o încredere si mai mare, caci numai Dvs., D-le Colonel, cunoasteti tot frontul nostru, altii s-au multumit sa-l studieze pe harta; daca Dvs. îi veti convinge în modul cum v-am spus mai sus, actiunea Dvs. are sa mearga repede. În 24 de ore va veni cu noi si frontul de la Oituz si acel de la Focsani si-n doua zile se va vedea efectul pâna la Siret". "Aveti o uniforma româna acolo? Aveti nevoie sa va trimit eu una?" scria Bălăița într-una din depeșele sale . Din fericire pentru el, colonelul Sturdza n-a cazut în capcana întinsă de români, dar decepționat si rușinat, a plecat de pe linia frontului.

Judecarea și condamnarea dezertorilor

Pe 26 februarie 1917, Consiliul de Razboi al Armatei a 2-a i-a declarat pe Sturdza si Wachmann vinovati de dezertare la inamic si tradare si i-a condamnat în contumacie la moarte si degradare militara. Totodata, averea lor a fost confiscata, lui Sturdza fiindu-i imputate daune catre stat, în valoare de 10.000 de lei.

In privinta lui Constantin Crăiniceanu trebuie spus ca inițial a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică. Prin aceasta hotarâre, Consiliul de Razboi urmarise sa faca o favoare tatalui acuzatului, generalul Grigore Crainiceanu si unchiului acestuia, nimeni altul decât generalul Prezan (Constantin Crainiceanu era fiul surorii sale). Prezan a casat sentinta initiala, l-a trimis din nou la judecata si a semnat sentinta de condamnare la moarte. Aceasta a fost pusa în aplicare chiar în vinerea Pastelui, de un pluton de soldati din propriul regiment, în fata unitatii pe care o comandase colonelul Crăiniceanu.

         In ceea ce-l priveste pe Sturdza, destinul sau a fost destul de tragic. Refugiat în Germania, a lucrat ca functionar la o banca, încercând mai târziu sa fie primit în garzile ardelene, pentru a se reabilita. I s-a raspuns însa ca, pe pamântul tarii si sub steag românesc, nu e loc pentru tradatori.

         Dupa razboi, informatiile despre A.D. Sturdza sunt confuze. S-a spus ca se afla ba în Elvetia, ba în Germania, ba s-ar ocupa de conducerea unui cazino la Danzig, ba chiar ca s-ar fi sinucis. Cert este ca, dupa ce planurile sale au dat gres, a plecat la Bucuresti sa-l vada pe socrul sau, marele om de stat Petre P. Carp. Acesta însa nu l-a primit si i-a interzis sa-i mai treaca pragul casei. Si daca n-a putut obtine iertarea socrului sau, un germanofil convins, cum ar fi putut sa fie iertat de tara pe care a tradat-o într-un moment critic al istoriei sale?

Manifestul trădătorului către armată

Eu, Colonelul D.Surdza, cu care v-ati luptat cot la cot, va trimit urmatoarea vorba:

In fruntea voastra vreau sa fac o ostire noua, bine înzestrata cu masinile razboiului si bine condusa de sefi inimosi. Cu ea vreau sa scapam ceea ce s-a perdut, sa alungam din tara pe jefuitorul rus si sa facem ca mai repede sa ne reîntoarcem la vetrele noastre. Ne vor ajuta la aceasta cei doua sute de mii de prizonieri Români, pe care îi voiu scapa.

Repede trebuie sa va hotarâti, caci iata cum stam acum:Tara noastra si ostirea a ratacit sub conducerea nepriceputa a unor capete slabe: doua treimi din tinutul ei s-au pierdut. Cealalta treime este pradata de Rusi; ei îsi bat joc de ofiterii si de soldatii nostri si de sarmanii locuitori; ei necinstesc nepedepsiti femeile noastre; ei ne rapesc ultimele vite pe cari le avem si ne-au împiedecat sa ne lucram pamântul. Averea tarei s-a risipit si înstrainat; daca nu ne hotarâm de pe acum, vom muri de foame, cu copii si nepoti. Ni se pregateste pribegia, în strainatatea neagra: este vorba ca armata noastra sa treaca Prutul, ca guvernul sa fuga rusinos la Cherson în Rusia, iar celor bogati sa li se înlesneasca asezarea în orase departate rusesti, robite de legi asupritoare. Ati fost amagiti de cei mari prin cuvinte înselatoare despre un ideal national; ati vazut, cum acest ideal s-a prabusit din cauza usurintei si ticalosiei lor. Treziti-va si nu mai credeti minciunele ce vi se spun. Victoria Rusilor nu ne poate scapa, caci ea nu poate fi. Dispretuiti pe acei, cari se încapatâneaza a lega soarta voastra de armate streine, cari nicaieri nu reusesc sa fie învingatoare. Mai bine sa mergem cu cei putini, dar vrednici, cinstiti si tari.

Lepadati-va de acei ce v-au înselat amar. Ati jurat credinta Tarei Românesti, iar nu unor netrebnici care va conduc la pieire.Daca aveti încredere în bratul vostru, în mintea si sfatul meu, veniti îndata la mine. Va astept în muntii Vrancei. Veti capata semne de la mine. Voiu elibera pe prizonierii nostri. Totul este pregatit. Cu ei vom forma o oaste noua si, cu ajutorul lui Dumnezeu, vitejeasca, cu care vom recuceri ce s-a perdut, vom reîntregi ce s-a stricat si vom da afara pentru totdeauna pe netrebnicii cari ne-au adus în starea de azi.

Treceti fara întârziere cu arme cu tot spre mine. Sa scapam România. Dumnezeu va binecuvânta fapta noastra.

Colonelul Alexandru D. Sturdza

Generalul Eremia Grigorescu a reacționat imediat cu un ordin către armata comandată:

Ordinul Generalului Grigorescu

Soldati!

O parte din voi sta de aproape 6 luni sub ordinele mele, o alta parte de un timp mai scurt; totusi fiecare din voi v-ati convins ca am luat parte împreuna cu voi si la bucuriile voastre, cât si la zilele voastre grele si pline de griji, si ca întotdeauna v-am spus adevarul.Ati fost deprinsi prin ordinele zilnice ce vi le-am dat si care le-am adus la cunostinta voastra, ca lumea-ntreaga a admirat capacitatea voastra si ati fost deprinsi a auzi de la mine numai stiri bune si îmbucuratoare.

Astazi însa trebue cu sufletul îndurerat sa va spun despre o fapta murdara, care a fost comisa de catre unul care pâna-n ziua de 24 ianuarie a stat în mijlocul vostru, lipsit de rusine, si care, sub frumoasa uniforma româneasca, a ascuns un suflet strain si murdar.

E vorba de un tradator, de fostul Colonel A.D. Sturdza.

Nascut si crescut pe pamântul românesc, cu avere, renume si îmbogatit prin sudoarea muncei voastre, a gasit de cale, tocmai acum, când scumpa noastra tara se afla în pericol, sa calce juramântul dat Regelui, drapelului si patriei si sa treaca în rândurile inamicului.

Fapta fostului Colonel Sturdza este o crima, comisa de un om fara minte, de un nebun. Acest criminal însa, nu se multumeste numai de a trece în rândurile inamicului; el cauta sa mareasca crima, din momentul ce ameninta scumpa noastra tara si ne pune viata în pericol. El nu se multumeste sa se vânda, nu se multumeste sa tradeze planul nostru de razboi inamicului, ci intentioneaza ceva mai mult: voeste, din soldatii nostri ce se gasesc prizonieri la inamic si din dezertori, sa formeze o noua armata si cu aceasta sa lupte contra voastra si astfel sa stropeasca cu sângele fratesc pamântul nostru românesc.

Voeste din lupta frateasca sa aduca inamicului victorie. Victorie pentru Germani, pentru Unguri, pentru Bulgari si pentru Turci, inamicii nostri de astazi, inamici de secoli.

In rătăcirea lui, fostul Colonel Sturdza cauta pe pamântul nostru si prin manifeste aruncate din aeroplane, sa va sfatuiasca sa-l urmati; el vrea sa va miste la asemenea pas, sa faceti la fel cu el acest miselesc fapt, cu credinta ca, cu cât mai multi îl vor face, cu atât mai bine pentru el. El va chiama ca sa luptati alaturi de inamic si va fagadueste cerul si pamântul.Bravi soldati! Nu va lasati amagiti de vorbele unui criminal si tradator de tara. Nu uitati ca ati jurat credinta Majestatei Sale, Regelui, tarei si drapelului.

Fiți si rămâneti credincioși juramântului vostru! (...)

Comandantul Corp. 4 Armata, general Grigorescu